Tribuna, februarie 1889 (Anul 6, nr. 25-47)
1889-02-01 / nr. 25
Pag. 98 trebue să accentuăm, că mulţi dintre preoţi nu sunt conduşi de acele aspiraţiuni, de care este condus însuşi poporul. în multe părţi putem constata cu bucurie, că s’au înfiinţat coruri bisericesci, s’au înfiinţat biblioteci poporale, s’au înfiinţat bănci de lijutorare, car’ din toate aceste am putut constata, că zelul acestor preoţi trebue imitat, nu negres din partea altor preoţi. în multe comune vedem edificându-se biserici şi şcoale frumoase, din ceea ce vedem, că unde este voinţă este şi putere. Prin mulţi preoţi vedem că începe a se introduce în economie modul raţional de a munci puţin şi a dobândi mult. Mai puţin însă vedem lucrându-se pe terenul conservării şi apărării drepturilor noastre naţionale; în această direcţiune mult poate lucra preoţimea în micul, ca şi în largul ei cerc. Dar, chiar aici lipsesce bărbăţia şi resoluţia. Mulţi sunt mituiţi; mulţi tac unde ar trebui să vorbească, vorbesc însă acolo, unde nu ar trebui să li se audă graiul. Am voi să stim de câţi dintre preoţi au înţeles apelul din anul trecut al domnului Podoabă? Iubesce-se preoţimea? Ţine încă la ambiţiunea ei? Păstrează încă aspiraţiunile bătrânilor lor antecesori? Dacă da? Unde este preoţimea noastră ? Aici ne oprim, aducând încă odată înaintea preoţimii noastre pe bătrânii preoţi, urmeze ei întru susţinerea moralităţii creştine şi fie neînvinşi întru apărarea drepturilor bisericesci, scolastice, şi întru apărarea drepturilor noastre politice-naţionale. Pe câte căi nu poate lucra preoţimea? Preoţime deşteaptă, popor deştept! Avem preoţime, avem popor ! Ce ne mai trebue ? Să fim cu toţii creştini buni şi Români vrednici. 1. M. Dl Dr. Vasilie Lucaciu, după cum se scrie, a fost pus sub acusă de cătră tribunalul reg. din Sătmar încă în toamna anului 1887 şi ţinut cinci săptămâni şi în arest preventiv. Tabla reg. din Budapesta a aprobat hotărîrea punerii sub acusă a instanţei anteiu, şi acum aflăm, că Curia regească încă a respins apelaţiunea acusatului, în curând vom ave deci un nou proces politic, intentat unui zelos şi distins fruntaş român!a desminţire. Relativ la spirea ce am adus-o şi noi cu reserva cuvenită după „Pester Lloyd“ despre o pretinsă manifestaţiune a Caransebeşenilor în contra dlui Ludovic Mocsáry, cetim în „Foaia Diecesană“ dela 10 Februarie n.: „Lui „Pester Lloyd“ ’i s’a telegrafat, precum sece, din Caransebeş, că alegătorii deputatului Ludovic Mocsáry ar voi să insceneze o demonstraţiune în contra lui din incidentul cuvântării ţinute de el în dietă în contra armatei comune. Noi, care ne aflăm în faţa locului, n’avem nici o cunoscinţă de o asemenea intenţiune. Alegătorii deputatului Ludovic Mocsáry au precisat destul de lămurit, excludând şi cea mai mică îndoeală, punctul de mânecare cei-a condus la alegerea deputatului Mocsáry, îm adresa ce ’i-au trimis după alegere, şi această adresă, publicată la timpul său în mai toate foile publice, regulează rapor-Artistul a avut cele mai presante motive să nu permită suferinţelor lui Laocoon să isbucnească în strigăt. Dar’ dacă poetul ar fi avut înainte şi mişcătoarea împreunare a durerii şi frumseţii din opera artiştilor, ce ’l-ar fi putut sîli aşa de strict să lase neindigerată ideea cuviinţei bărbătesci şi eroicei răbdări ce isvoresce din această unire a durerii şi frumseţii, ce ’l-ar fi sîlit să ne sparie aşa deodată cu strigătul lui Laocoon? Laocoon al lui Virgil trebue să strige, pentru că poetul nu voesce să stârnească într’atâta compătimire pentru el, ci mai mult groază și spaimă în Troiani, zice Richardson. Vreau să-’i conced, cu toate că Richardson se vede că nu s’a gândit, că nu poetul descrie, ci pune pe Eneas să o descrie şi Didonei, pentru a cărei compătimire Aeneas nu se putea întrece deajuns. Dar’ nu acest strigăt mă uimesce pe mine, ci lipsa totală de gradaţie pănă la acest strigăt, şi la această gradaţie opera artiştilor ar fi trebuit să’l aducă prea natural pe poet, dacă, precum am presupus,i-ar fi servit de model. Richardson adaugă: istoria lui Laocoon conduce numai la descrierea patetică a distracţiei finale; poetul nu a putut-o dar a face mai interesantă, ca să nu ne împrăştie, prin nenorocirea unui cetăţean, atenţia ce o pretinde această groasnică ultimă noapte. Dar’ aceasta ar însemna, că privesci lucrul dintr’un punct de vedere pitoresc, din care nici nu se poate privi. Nenorocirea lui Laocoon şi distrugerea cetăţii la poet nu sunt icoane puse laolaltă; ele nu formează un întreg ce ar trebui sau ar pute se’l cuprindă ochii noştri cu o privire; şi numai în acest cas am pute să ne La timpul seu am fost adus şi noi după Ţarul „Pester Lloyd“ o notiţă despre execuţiunea în contra generalului Traian Doda pentru suma de 10.000 fl., pe care comunitatea de avere a grăniţerilor din Severin a fost împrumutat-o decedatului arendator de băi Carol Tatartzy. Atunci ne-am făcut observările noastre faţă cu această procedere. „Foaia Diecesană“ publică acum următoarele desluşiri în această afacere: Cele 10.000 fl. ale comunităţii de avere împrumutate fostului arendator general al băilor herculane Carol Tatartzy, în cele din urmă au făcut mare sfară în ţeară. Datori suntem deci şi noi, care avem nemijlocită cunoscinţă despre această afacere, a desluşi adevărata stare a lucrului, denaturată, precum ni se pare, dinadins spre a semăna sămânţa neîncrederii şi spre a discredita la popor pe îngrijiri, că privirile noastre ar pute căde mai mult pe Laocoon decât pe oraşul are când. Desscrierile urmează una după ceealaltă, şi eu nu înţeleg ce mi-ar fi stricat primei descrieri a doua, şi dacă cea dintâiu ne-ar fi înduioşat cât se poate de mult. Cel mult, dacă a doua de sine luată, nu ar fi destul de înduioşătoare. Şi mai puţină causă ar fi putut avu poetul la schimbarea încolăcirilor şerpilor, în grupă ele ocupă mânile şi picioarele. Cât de mult place ochilor această împărţire, tot atât de vioaie rămâne icoana în închipuire. Este aşa de lămurită şi curată, încât nici prin vorbe nu se poate presenta mai slab, decât prin semne naturale. „Şi unul repede se aruncă asupra lui Laocoon şi-’l cuprinde de sus şi de jos, şi cu o muşcătura turbată îi sfăşie coapsa. Şi şerpele, repeţindu-’şi repede încolăcirile, se tîresce şi cuprinde genunchii cu un nod strîns“. Aceste sînt rîndurile lui Saddlet; Virgil le-ar fi descris fără îndoeală şi mai pitoresc, dacă un model visibil mi-ar fi aprins fantasia şi ar fi fost atunci de sigur şi mai bune, decât ce ne dă el acum în schimb: „Incungiurând de două ori mijlocul cu spatele solzoase, se întorc de doue ori pe după gât şi-’şi ridică în sus capetele“. Nu-i vorbă, aceste rînduri ne umplu închipuirea, dar’ ea nu trebue se zăbovească la ele, nu trebue săşi le compună, ci trebue să privească acum numai şerpii, mai apoi numai pe Laocoon, ea nu trebue să închipuească ce figură fac ambii laolaltă. îndată ce caută să facă aceasta, icoana lui Virgil începe a-i displace şi o află de tot nepitorească,tul dintre amintitul deputat şi alegătorii sei. Deci scornita manifestaţiune contra deputatului Ludovic Mocsáry n’ar avea nici un sens, dar’ precât stim noi, nici nu o intenţionează nimenea“. Proiectul de lege militară „Pester Lloyd“ primesce dela un corespondent al seu din Viena următoarea împărtăşire : „Despre negocierile dlui Tisza de pe timpul petrecerii sale aici în afacerea câştigării de concesiuni pentru §-ul 14 al legii militare se vorbesc următoarele: După cum se scie, dl Tisza ar fi hotărît a ţine cont de dorinţele exprimate din mai multe părţi relativ la §-ul 14 şi a stărui, ca la stabilirea contingentului de recruţi să se inducă cuvintele „pe ace ani“, anume ca aceea, ce Tisza cu autorizare împărătească a dat la protocol drept înţeles al §-ului 14, se se primească şi în textul acestui paragraf, în cercurile parlamentare unguresci se vorbesce, că contele Taaffe ar fi protestat în contra acestei concesiuni din motivul, că pre lângă o asemenea schimbare a legii el ar trebui fără îndoeală să mai păşească odată înaintea parlamentului şi că pentru acest text el nu ar dispune sigur de o majoritate de două terţialităţi, adecă partidul liberal german nu va vota pentru această schimbare. După informaţiunile noastre, îngrijirile contelui Taaffe sunt de tot nemotivate, deoarece partidul liberal-german al dietei imperiale austriace nu a făcut opoziţie niciodată, când se tracta de o accentuare mai aspră a drepturilor representanţei poporului. Din parte competentă aflăm cu toată positivitatea, că partidul liberal-german va accepta fără îndoeală acel text liberal, pe care dl Tiszal-a redigiat în înțelegere cu Coroana. La toată întâmplarea, partidul liberal-german va trebui să persiste pentru o nouă presentare a paragrafului schimbat, deoarece nu s’ar pute ca un paragraf atât de important să aibă în Ungaria şi în Austria un text atât de deosebit“. Redacţiunea Ţarului „Pester Lloyd“ face aci întrebarea : „Am fi curioşi să stim, prin care disposiţiune legală ’şi-ar pute partidul liberal-german motiva cererea sa?“ Cele 10.000 fl. ale comunităţii de avere, conducătorii de până acuma ai comunităţii de avere. Iată cum stă lucrul: în anul 1881 negoţul de lemne înfloria, pentru că exportul de lemne în România era liber, nu exista răsboiul vamal. Societatea franceză numită „anonimă bonesă“ nu căise în concurs şi ea, conform stipulaţiunii din contractul ei încheiat cu comunitatea de avere, tăia din pădurile de lângă Dunăre, la Dubova, pe tot anul lemne în preţ de 40.000—50.000 fl., şi aceşti bani îi deporta la cassa comunităţii de avere. Pe atunci preliminarul de venite şi spese al comunităţii de avere se încheia cu o bunişoară prisosinţă în bani gata, care trebuiau elocaţi spre fructificare. Din aceşti bani a cerut în amintitul an 1881 arondatorul general, atunci încă cu bun credit şi renume, Carol Tatartzy un împrumut de 60.000 fl., oferind realităţile lui din băile herculane drept ipotecă prelungă intabulaţiune primo loco. Comitetul comunităţii de avere a aflat, că pe realităţile oferite de ipotecă s’ar putea numai 38.000 fl., şi aşa îi acordă deocamdată numai 10.000 fl., pentru ca Tatartzy astfel să poată produce documentele de intabulaţiune despre întreaga sumă de 38.000 fl. Tatartzy scoase suma de 10.000 fl. depunând deocamdată ca amanet de mână (Faustpfand) 8 bilete de depositare despre cauţiunea lui de 19.000 fl. hârtii de stat aflătoare la oficiul reg. ing. de contribuţiune din Caransebeş. Adunarea proximă generală, la înteţitoarele petiţiuni ale foştilor împăduriţi pentru împrumuturi, a luat decisul, ca la darea de împrumuturi în linia primă să fie consideraţi împăduriţii, adecă foştii grăniţeri, şi că chiar nici acestora să nu li se acorde un împrumut mai mare de 400 fl. Decisul acesta a făcut imposibil lui Tatartzy realizarea restului de 28.000 fl. al împrumutului din cestiune. Comitetul comunităţii de avere a creat, că amanetul menţionat pentru asigurarea împrumutului deja imanuat lui Tatartzi este deajuns şi îndestulitor, cu atât mai vîrtos, fiindcă debitorul Tatartzi plătia foarte regulat interesele şi pentru că în între timp comisarii guverniali, atât răposatul comite suprem Carol Tabajdi, cât şi actualul comite suprem Emeric Jakabffy, cu ajutorul proto-contabilului comitătens a revăzut, cum seace, din fir per toate raţiociniile, cărţile de contabilitate, banii gata, obligaţiunile de stat, depositele, între care s’au aflat şi cele 8 bilete de depositare din cestiune etc., precum documentează causulele puse pe cărţile de contabilitate, aflându-se toate în ordine, amintiţii comisari guverniali n’au excepţionat acele 8 bilete. Răspândindu-se spirea prin luna lui August a. tr., că Tatartzy ar fi preste puterea lui însărcinat cu datorii pasive, comitetul comunităţii de avere a avisat îndată pe advocatul ei a asigura cele 10.000 prin întabulaţiune. Tatartzy muri ruse în între timp şi toată averea lui mobilă şi imobilă deveni sub concurs. Btarul, căruia serviau pentru arenda băilor herculane drept cauţiune cele 19.000 fl. în hârtii de stat aflătoare astăz la oficiul de contribuţiune din Orşova, spre asigurarea pretensiunilor sale de preste 60.000 fl. faţă cu lăsământul lui Tatartzy, puse mai întâiu mâna pe cauţiunea de 19.000 fl. Aşa comunitatea de avere rămase, ca să-şi insinue pretensiunea sa de 10.000 fl. la curatorul massei concursuale, pentru care insinuări stă deschis terminul pănă în 18 Februarie n. a. c. Deși dacă, schimbările ce le-ar fi făcut Virgil la modelul împrumutat nu ar fi nenorocite, tot ar fi arbitrare. Când imitezi, cauți asemănare, dar n o putem ajunge când schimbăm câte ceva fără să fie de lipsă? Dimpotrivă, dacă facem asta, dăm dovadă că nu voim să fim asemenea, așadar’ că nu am imitat. S’ar pute obiecționa, dar’ nu întregul, ci partea aceasta sau ceealaltă. Bine, dar’ care sânt acele părți ce se potrivesc așa exact în descriere și în grupa, încât se se pară că poetul le-ar fi împrumutat dela aceasta ? Părintele, pruncii, şerpii, şi poetul le-a luat din istorie, ca şi artistul. Afară de ce-i istoric, ele nu se potrivesc la nimic, decât în aceea, că tata şi pruncii sânt legaţi nod de şerpi. Dar’ ideea aceasta a isvorît din împregiurarea modificată, că şi pe tatăl ’l-a ajuns aceeaşi nenorocire ca şi pe copii. Dar’, cum am mai amintit, această modificare se pare că a creat-o Virgil, pentru că tradiţia grecească povestesce de tot altceva. Prin urmare, dacă în vederea acelei înodări s’ar presupune, că ori unul ori celalalt au imitat, atunci e mai posibil că artiştii au imitat, în celelalte ei sânt în abateri, cu deosebirea numai, că dacă artiştii s’au abătut, presupunerea că au imitat pe poet poate exista, pentru că scopul şi marginile artei lor ’i-au sîlit la aceasta; din contră, dacă poetul ar fi imitat pe artist, atunci toate abaterile atinse sânt un document în contra acestei imitaţii aparente, şi aceia, care cu toate aceste o susţin, nu pot voi altceva, decât că acea grupă e mai vechie decât descrierea poetului. (Va urma). Comisarul guvernial actual, ca să nui se poată imputa vre-o întrelăsare, demanda protofiscului comitatens aduce îndeplinire procedura de asigurare a sumei din cestiune contra acelor membri din comitet, care au votat și extrădat lui Tatartzig împrumutul de 10.000 fl. Membrii aceștia ai comitetului sânt: dl general Traian Doda, reposatul vice-colonel Iosif Seracin, protopresbiterul Mihail Popovici, locotenentul Ilie Curescu şi Ioan Beţia. Aceşti membri ai comitetului rusé au recurat contra disposiţiunii sus atinse a comisarului guvernial. Nu încape îndoeală, că şi fără scrupuloasa precauţiune a comisarului guvern iar numiţii membri ai comitetului ar fi oferit garanţia necesară comunităţii de avere pentru suma din cestiune, rămânând ca întreaga afacere, după ce se va sei efectiva daună în urma pertractării şi finalizarii concursului, să se reguleze prinadunarea generală a comunităţii de avere, după noi singură competenţă a decide definitiv în causă. Atâta de astă-dată. în fine facem atenţi pe cei neînformaţi în causă, să nu dee crediment scorniturilor şi minciunilor ce se răspândesc în această privinţă cu scopul de a micşora reputaţiunea şi a macula caracterul unor bărbaţi probaţi de oneşti ai noştri. TRIBUNA Corespondenţă macedoneană a „TRIBUNEI“. Perlepe, 26/7 Ianuarie 1889. La Sibiiu. Grecii în Ţeara Turcească. Cu multă dreptate a susţinut într’unul din numerii ei Ţarul „Neue Freie Presse“ despre marea şi puternica influenţă ce are clerul din Peninsula Balcanică asupra popoarelor din aceste localităţi; este de observat Insé, că aci în Turcia de această influenţă se bucură numai clerul grecesc. La disposiţiunea unui episcop grec sânt funcţionarii statului; episcopul le ordonează să facă cutare sau cutare lucru, şi poliţaiul sau altul nu perde nici o ocasiune de a satisface pe călugărul grec. Câţi nenorociţi au fost victime, din singurul fapt, că s’au opus ei dorinţelor meschine ale episcopilor greci. Avem însă speranţa firmă, că preste câtva timp se vor lua măsuri eficace şi în Turcia, ca să înceteze abusurile etnice ce le face clerul grec din imperiu. Voiţi exemple în privinţa celor enumerate? Să vă spun, în comunele exclusiv române Gopeşi şi Molovisce, unde din nenorocire se mai găsesc câteva rămăşiţe de partisani ai Grecilor, se obicinuia de câtva timp a se ceti în biserică şi românesce, după dorinţa tuturor locuitorilor ; episcopul grec din eparchia aceea, neputând prin alte mijloace să oprească de a se mai ceti românesce în biserică, învinuesce câteva persoane din sus citatele comune şi le aduce înaintea tribunalelor spre a-şi lua pedeapsa, fiindcă prin cântarea lor în biserică în limba maternă au tulburat serviciul divin; la ordinul archiereului oamenii sânt prinşi şi pedepsiţi cu arest şi amende, pentru că aşa voeşce Grecul şi aşa ordonează în Ţeara Turcească, nu numai atâta, ci şi obţine ordin ca să se ferească oricine de a mai ceti în localurile desei în altă limbă, ci numai în cea grecească. Altora iarăşi li se fac alte intrigi, tot din partea călugărilor. Dacă nu pot lovi pe cineva, care le pune beţe în roatele lor, prin felul de mai sus, inventează altceva, aşa spre exemplu spun, că cutare Român prin procederile sale voesce să aducă o putere străină, şi anume pe Austria, sau că Românii voesc să facă un stat autonom în unire cu Albanezii (şi Românii din Turcia), atunci numaidecât vedi pe oamenii statului năvălind asupra bietului pîrît, li se perchisiţionează toate cărţile, îl supun la mai multe interogatoare, doară vor afla, că într’adevăr agitează în contra statului, şi minune este dacă cineva ar putè scăpa teafăr după clevetirile episcopului. Ce cred Sfinţiile Lor că fac prin aceste manopere meschine? Cred că vor pute intimida pe Români de a nu continua pe calea adevărată a luminii şi culturii ce au apucat, educându-’şi copiii lor în limba maternă şi conservându-’şi naţionalitatea străbună ? Cred oare, că prin asemenea asupriri tiranice vor putea stînge schînteia românească ce s’a aprins în inimile Românilor ? Se înşeală amar călugării greci, se înşeală de o miie de ori, căci Românul, care a fost odată redeşteptat din amorţeala grecească ce îl copleşise, nu se mai adoarme, ci cu cât este mai asuprit, cu atât nutresce mai mare ura în contra a tot ce este grecesc şi va aştepta timpul, când odată îşi va răsbuna pe deplin. Aceasta nu o cugetă aşa porecliţii păstori ai creştinismului; va veni însă momentul, când vor regreta amar nesocotinţa lor. Ne mirăm însă, cum reuşesc a înşela pe oamenii guvernului, făcându-i instrument grecesc în detrimentul propriu al statului turcesc. Pe toate cărările aud făcendu-se de cătră susţinătorii grecismului, — de unde dracul a mai ieşit şi românismul acesta în Macedonia, căci de nu ar fi, pănă astă, am fi trecut sub Grecia şi am fi scăpat. — Cu alte cuvinte, după propriile cugetări ale grecomanilor, Românii sânt causa existenţei stării actuale în Macedonia, căci Românii n’ar primi cu nici un preţ să treacă sub Grecia, cum aceasta o doresc Arhiescii cu toţi urmaşii lor; singura mântuire a neamului românesc din peninsulă este a rămână sub Turcia, căci numai sub dînsa se pot desvolta şi îşi pot cunoaşte limba şi obiceiurile strămoşesci. Românii au fost, care într’un număr mare au protestat în contra cedării părţii din Tesalia Greciei. Va scacă Românii slăvite a fi Români şi supuşi credincioşi Sultanului, şi autorităţile turcesci, după îndemnul episcopilor şi subalternilor lor, îi forţează a deveni greci, adecă a mări contingentul duşmanilor imperiului. In alte state ale Europei, în toate institutele se învaţă mai nainte de toate limba statului şi limba maternă. Cu toate aceste la noi este altfel, limba statului este cu desăvîrşire neglijentă de toate naţionalităţile creştine şi este şi înlocuită prin cea grecească; ai crede că nu te găsesci în Turcia, ci în Grecia. Este de mirat, că precând s’a cerut de mai multe ori, ca în şcoalele publice să se impună din partea guvernului ca să se înveţe limba statului în locul celei grecesti şi limba naţiunii, care poporează comuna, guvernul încă nu se decide a lua măsurile în consecvenţă. Vom vedé. Meciu-Bon. CRONICA. Serviciu divin pentru Archiducele Rudolf. Sântem recercaţi a anunţa, că Sâmbătă în 16 Februarie st. n. a. c. la 10 oare a. m. se va celebra în biserica parochială gr.-cat. de aici (Strada podului Nr. 7) o s. liturgie întru memoria şi răpa rusul sufletului decedatului Archiduce Rudolf. * Parastas pentru Archiducele Rudolf. Din Năsăud ni se scrie, că în 5. c. la 9 care a. m. s’a celebrat în biserica română gr.-cat. un requiem pentru decedatul Archiduce Rudolf. Reverendissimul domn vicar Gregoriu Moisil, asistat de preoţimea locală, a îndeplinit funcţiunile prescrise. Au fost de faţă toate autorităţile locale, apoi corpul profesoral, învăţătoresc, junimea şcolară şi o mulţime de popor. Cu această ocasiune a ţinut o frumoasă predică ocasională dnul profesor M. Pop. — Din Cetatea-de-baltă primim scirea, că din incidentul tristului cas regretat al morţii Alteţei Sale ces. reg. Principele nostru de Coroană Rudolf în biserica română greco-orientală din Cetatea-de-baltă s-a celebrat la 28 ianuarie v. o liturgie împreună cu parastas solemn pentru sufletul înaltului decedat, prin protopopul N. Todoran, însoţit de parochul din Boian I. Crişan, la care au participat pre lângă representanţa comunală, comitetul parochial în corpore, şi preoţii locali rom.-cat. şi evang.-lat., precum şi alţi fruntaşi din comună.* Numiri. Ministrul reg. ing. de culte şi instrucţiune publică a numit şi a întărit definitiv de învăţători ordinari şi învăţătoare la şcoalele elementare de stat: în Panciova pe Irena Vizkelety, în Dicio-St.Mărtin pe Iulia Hadházi, în Almaş pe Alexie Bartus, în Chişfalău pe Iuliu Kecsety. * Distincţiuni. Maiestatea Sa Monarchul a conferit: directorului de studii suprem în pensiune Alexandru Páll de Hatolyka, pentru zelul cel-a manifestat în timpul îndelungatului serviciu, ordinul coroanei de fer cl. III. şi protopresbiterului gr.-or. din Chilihaza Petru Chirilescu, pentru activitatea sa zeloasă şi patriotică de preste 50 ani, crucea de cavaler al ordinului „Francisc Iosefin“. * Camera advocaţială din Oradea-mare aduce la cunoscință, că murind adv. Ioan Dimitrie vis, el s’a şters din lista acelei camere, car’ de curator al cancelariei s’a numit advocatul Andreiu Vuchetich. Mai departe aduce la cunoscință, că s’a înscris în lista acelei camere advocatul din Lugoj Silviu Rădulescu.* Maghiarisâri de nume. „Budapesti Közlöny“ publică următoarele schimbări de nume: Lazar Spiegel în „ Gyökér“; Cornel Kovácsik în „Kovácsi“ ; minorenul Francisc Thonhauser în „Tompa“. * Aniversarea a 135 a a deschiderii ȘCoalelor din Blaj s’a sărbat, după cum nise scrie din Blaj, cu puţină solemnitate, căci un ucaz al fostului ministru de culte opresce orice sărbare a tinerimii studioase. Serviciul divin ’l-a celebrat directorul gimnasiului, încungiurat de alţi profesori dela gimnasiu, preparandie și teologie.* Mortalitatea în Sibiiu: în decursul săptămânii trecute, de la 2 până la 9 Februarie, au murit în Sibiiu 15 persoane, între care 3 străini. * Necrolog. Primim următorul anunț: Alexandru Tulia, paroch gr.-or., cu inima sdrobită de durere, în numele seu și al fiiului său minoren Emílián, al rudeniilor sale. Su- Nr. 25