Tribuna, noiembrie 1889 (Anul 6, nr. 250-274)

1889-11-26 / nr. 271

Pag. 1082 astfel nici noua legătură familiară nu o poate nimici. Ear’ îngrijirile, că Ru­sia s’ar vîrî între noi și Germania, ca pe timpul alianței celor trei împăraţi, sînt nefondate deja din causa, că avem încrederea neclintită, că conducerea po­liticei noastre externe ar refusa cu hotărîre înoirea unei asemenea combinaţiuni“. Gu­vernamentalul sfîrşesce cu părerea, că eventuala căsătorie a clironomului ru­sesc cu sora împăratului german va face efect rău asupra relaţiunilor dintre Rusia şi Francia, căci jalusia po­porului francez va privi cu ochi răi îm­bunătăţirea relaţiunilor germano-ruse. O voce rusească despre schimbarea guvernu­lui în România. „Moscovskia Wiedomosti“ se ex­primă în următorul chip, mai mult ca­racteristic, decât adevărat asupra retra­gerii domnului Lascar Catargiu . Corespondentul vienez al ziarului „Times“ descopere fără nici o genare rolul urît al unui monarch antinaţio­nal , rol jucat de regele Carol în ul­tima crisă ministerială. Regele Carol, (jice corespondentul, arangia lucrul foarte dibaciu, ca dl Lascar Catargiu să-­şi dee dimisiunea. Catargiu ceru­ dela rege hotărîrea de a disolva imediat camera. Regele nu voi a da voe pentru aceasta, prevăzend, că alegerile vor da o majo­ritate suficientă dlui Catargiu; regele nu doria însă acest lucru şi dar’ refusa cererea dlui Catargiu. El pretextă, că consimte la disolvarea camerei, dar’ sub condiţiunea, ca mai întâiu diferenţele între membrii cabinetului să fie apla­nate, astfel încât cabinetul să poată pre­­senta alegătorilor o programă unitară, în aceeaşi vreme regele Carol dete să înţeleagă prietenilor sei, general Manu şi Lahovary, că el nu doresce de fel înţelegere între membrii cabinetului, „mi­­niştrii-slugi“ Manu şi Lahovary, confor­­mându-se acestei dorinţe, refusată de a întră în ori­ce compromis cu domnii Catargiu şi Vernescu. Catargiu se pre­­sentă regelui şi-­i anunţă posiţia neîm­păcată ce o luaseră miniştrii numiţi şi notă, că dacă nu l i­ se permite să di­­spalve camera, el e silit a-’și da demi­­siunea. La aceasta regele răspuse, că e gata a primi demisiunea lui, deși acea­stă cerere fusese făcută numai oral. Unul din resultatele schimbării ministe­riale este, că darea în judecată a fostului prim-ministru I. C. Brătianu va fi pă­răsită. Noul cabinet are în cameră o majoritate de cinci sau şese voturi; el speră însă, că va exista două-trei luni şi în acest timp va face cunoscutele schimbări în administraţie, ca să-­şi asi­gure nouele alegeri generale. Partidele parlamentare în Austria. Se telegrafează din Viena, că Rieger ar fi declarat în „Cesky Club“, că conferenţele de pănă acum ale drep­tei din consiliul imperial ar fi dus la resultat favorabil. Toate fracţiunile ma­jorităţii s’au înţeles asupra viitorului plan de acţiune parlamentară, într’o şedinţă viitoare a clubului Cehilor se va lua în desbatere acest plan de acţiune. Opo-Teodor. Rivalul tău într’un minut poate să te facă prav şi cenuşe cu toate oşti­rile tale. Legătură groasnică. . . Eufemiu. Cu cine e unită? Teodor. Cu D-Leu. Eufemiu (se înfurie, apoi furia trece în o înveselită spontanee). Ce bucurie! Ludovica nu a voit să meargă pradă principelui de Salerno, ea mă iubesce încă! Teodor. Nu, orgoliul tău te înșeală. Te uresce, de când vede în tine un inimic al meu, ar fi mireasa lui Sifolco, dacă vecinul Hymen nu-­i aducea lui moarte tristă. Evla­vioasa copilă păstră mult timp mantaua de doliu a văduviei. Când îi vorbii de nouă că­sătorie, se proscernu la pământ strigând cu lacrimi: „Părinte, îți jur că nu dorința nebună, ci vocea lui Dumnezeu mă face să iubesc sfin­țenia claustrului“. M’am opus multă vreme, în urmă n’am voit să me lupt contra voinţei ce­lui de sus, în acel templu (arată cu degetul spre citadelă), de unde se ivesce turnul, acolo tră­esce, ne mai voind să scie de tine şi de fap­tele tale mârşave. Eufemiu. Trăesce gândind la dragos­tea mea, între gemete pe acele altare înalţă rugăciunile sale spre cer şi gândesce la mine. Teodor. Ieri a depus Ludovica votul Îngrozitor. Toată era aprinsă de un zel sfânt. „Fiică“, îi­­lisei, „ori întoarce-te la bucuriile lu­mii“. Vestminte aurii încărcate cu petri scumpe străluciau la picioarele ei; în zadar­­i-am­ des­cris starea reginei şi dulceaţa mămească de a pute pururea îmbrăţişa pe fiii iubiţi. Cu des­preţ respinse toată strălucirea, apucă volul Sub acest titlu publică „Românul“ din Bucuresci din incidentul agra­­ţierii dlui general Traian D­o­d­a urmă­toarele aprecieri, care nouă ni­ se par foarte potrivite: Generalul Doda a fost pus la adăpo­stul ori­cărei cercetări judecătoresc­ şi proces. Aceasta, după­ cum ne spun depeşite din capitala Ungariei, în urma unui ordin al Mo­­narchului şi după un raport al guvernului. Nu ştim încă, cum confraţii noştri de preste munţi vor fi primit această scrie. Noué ni­ se spune o îmuiare din partea guvernului unguresc, şi ni se pare lucru cu atât mai important cu­ cât scriea despre el ni­ a venit a doua zi după depeşa din Berlin, în care se spunea, că vorbind despre înstrăi­narea politică dintre România şi Austro-Un­­garia, „Kreuzzeitung“ 40ie, că stabilirea unor relaţiuni mai bune ar fi cu putinţă, îndată­ ce s’ar pune capăt asupririi Românilor din Ar­deal şi s’ar înfrâna rivalitatea economică uni­laterală a Maghiarilor faţă cu regatul român. De sigur, că România, câtă vreme Un­gurii nu vor fi mai omenoşi faţă cu Româ­nii şi naţionalităţile din regatul Sfântului Şte­fan, nu va privi în Unguri pe vecinii buni şi sinceri. Că este caşul sistării procesului genera­lului Doda un semn, că vor să se omenească Ungurii, ori că guvernul a făcut raportul că­­tră Monarch din porunca acestuia, nu seim, şi este lucru greu de sciuit. Ori­ şi­ cum ar fi, însemnătatea faptului este aceeaşi: fie că Monarchul, fie că guver­nul a găsit cu cale a mai linişti pe Români sfânt, se înfăşură înt­r’însul şi plecată la pă­mânt (îmbrăc­ată în o materie funebrală, ca moartă de jumătate) a tăcut multă vreme. Apoi o auzii cum se ruga lui D­ieu pen­tru mine ... Se ruga . . . pentru părintele seu . . . sărmana fiică! ... și cerea moarte, ca D-geu să nu-­l batjocorească mai mult. Eufemiu. Tu beat de superstițiuni, vesel de trandafirii Hymenului, o ai văzuit îm­brăcată în vestmântul funebral. Eu pricep tânguirile sufletului ei inocent în profanatul sanctuar. Ea ruga cerul pentru cel mai vi­novat dintre părinţi, care ’i a înveninat tiflele ei, fugia de tiranul seu iertându-’i şi cerea moarte, moarte, care singură s’o împreune cu acela, care arde de dragoste desperată și tace. Sermana! Nu, tu vei cade fără voea ta jertfă pe altarul unui D-leu galuș, ca să ascundă în natură tinereța, frumseța, vocea curată, ce­rească a inimii născute pentru dragoste; a mea vei fi, Ludovică ! Teodor. Decât a ta, mai bine va fi a mormântului. Messina poate va fi slabă spre a putea apăra mulți sei, altarul înse îl vor apăra preoții cu puteri neînvinse, ca ultimă scăpare o vor ascunde sub flăcările sfinte. Eufemiu. Sub ce flăcări? Ah, cu­nosc sălbatecia lui Paconio. Paliul episcopesc îi mări superbia, căci ieșind din Teba, vine să tulbure Italia, înfricoşând cu resboiu pe toţi cei slabi, ridicând pretutindenea ruguri pen­tru toţi aceia, care nu se proscerneau dinain­tea crucii şi a lui. Furoarea sa preoţească e îngrozitoare; Ludovica e în pericol . . . Oh, numai­decât mergi în cetate, credinciosule Al­­manzor, pronunţă numele înspăimântător al Sultanului tău. Spune, că încungiurându-o cu Din raportul anual al soc. acad. „Junimea“ în Cernăuţi pentru al Xl-lea an administrativ scoatem următoarele date: în decursul anului expirat s-au ţinut o adunare generală ordinară, 10 şedinţe plenare ordinare, 14 şedinţe ale comitetului, în urmă mai multe întruniri sociale. întrunirile literare au fost 5 la număr; temele tractate şi discutate au fost următoarele : stud. jur. I. Bumbac: „Des­pre folosul şi însemnătatea întrunirilor literare pentru răspândirea şi cultivarea literaturii“, oaste nenumărată, am jurat pustiirea ei, dacă nu va veni în castrele mele fiica lui Teodor. Spune, că asupra ei atîrnă dorinţa mea de a o smulge de la ei; sabia mea nu va cruţa pe nimeni, nici pletele cărunte, nici mamele, nici copiii! întreaga cetate va semăna cu o insulă pustie, plină de oase şi grozăvenie, încât plu­gul nu o va mai face fructiferă, şi aceasta o voiu face, dacă va cuteza să-­mi denege uni­cul don ce cer patriei mele. Almanzor. Te ascult. Teodor (către Almanzor). Stai puţin , mai adauge şi aceea, că eu nu sunt decât un pact infam să-­mi câştige vieaţa şi domnia cu bat­jocorirea fiicei mele, aceste adauge. . . ah mi­şelul nu mă ascultă. . . Eufemiu (cătră unul din ai mei) Să fie ţi­nut aproape de noi în lanţuri, eu trebue se ’mi readun ostile. . . (Pleacă făcând cu spada semn Sa­­racenilor să se înşire dinaintea lui.) Teodor. Pot eu să cred ochilor mei! Nu e imagine? Acela învingătorul meu! Ce se va alege de mine ? de Ludovica ? Oh, ce­rule, mântuesce poporul tău: dacă eşti mănios, îndestulesce-te cu sângele lui Teodor (e pus pe drum). (Va urma). siţia unită germană încă a ţinut o con­­ferenţă, în care s’a constituit, alegând în comitet pe următorii deputaţi: Chi­ti­me­czky, Plener, Weitlef, Kopp, Ha 11­wich, Tomasciuc, Herbst, S­c h­a r s c­h n­i­d t, H e­i­­­s b e r­g și Mag­g. Din parlamentul Italiei. Din răspunsul camerei italiene la mesagiul de tron s’a signalisat pe cale telegrafică următorul pasagiu: Nici o împărtăşire n’a putut causa camerei o satisfacţiune mai mare, decât aceea, în care se vestesce, că mulţumită sfaturilor marilor puteri şi inştiinţelor regelui şi ale aliaţilor sei a succes a garanta pacea, a stiuji mai mult ca ori­şi-când. Pacea, la care au drept cei tari, totdeauna este roditoare. Ea va recompensa pe Italia pentru viitoarele chieltueli reclamate de armata şi marina, care îi apără inde­pendenţa. Conflicte turco-sârbesci. „Pol. Korr.“ primesce din Con­­stantinopol următoarea scrie telegrafică : „Poarta redusă cu perseverariţă a ţină cont de pretensiunea guvernului sârbesc, ca să revoace pe actualul viceconsul turcesc din V­r­a­n­­­a. Abregatul sârbesc din Constantinopol, dl Novaco­­vici, s’a exprimat, în urma acestora, că dacă Poarta va persista pe acest punct de vedere, guvernul sârbesc se va vedâ silit a-’i detrage numitului funcţionar execuatura. Ungurii au mai îmuiat-o. TRIBUNA cu ceva, noi din aceasta vedem din partea guvernului o îmuiare, car’ din partea Monar­­chului un semn de bun augur. Azi a recuno­scut, că nedreptate ’i­ se face veteranului ge­neral, mâne poate va recunoasce, că asemeni nedreptăţi li­ se fac la o mulţime de alţi lup­tători naţionali, ba întregei românimi depresie munţi. Şi deocamdată atâta ar fi bine să se întâmple. Ajungând atât Monarchul, cât şi guvernul să recunoască ce reu e a înstrăina de dânşii trei milioane de suflete acolo şi alte câteva milioane aici, forţa împregiurărilor îi va face apoi să şi înceteze. CRONICĂ. Camera advocatiala din Timişoara aduce la cunoscinţă, că s’au înscris în lista acelei camere: Antonie Herghocz, advocat în Panciova, şi Carol Po­d­hr­a­d­sky, advocat în Lugoj.* Statute aprobate. Ministerul regesc ung. de interne a prevedut cu clausula de aprobare statutele reuni­unii învăţătorilor gr.­­c­­. din comitatul Clujului. * Boala de ochi egipteană nu s’a stins încă din comunele Oprea-Cârţişoara, Streja- Cârţişoara şi Arpaşul­ de sus. în această din urmă comună cu sfîrşitul lui Noemvrie se aflau 30 de persoane bolnave de ochi. « Arendarea regalii­lor Clujului. Un rescript al ministerului de interne cu datul de 4­­. c. a oprit arendarea regaliilor Clujului unui consorţiu; oraşul Cluj are să escrie con­curs public în această privinţă. * Şedinţa de alaltăieri a representan­­ţei orăşenesci. Cea mai importantă afacere, care s’a desbătut în şedinţa de joi a repre­­sentanţei comunale a Sibiiului, a fost aceea a regulării unui oficiu pentru încassarea dării de consum de vin, carne, bere şi a dării de cârci­­mărit. S’a hotărît, ca să se înfiinţeze în acest scop o cancelarie (una singură, nu trei ca pănă acum) în „Bauholzplatz“. Acest oficiu va încassa toate dările de consum mai sus amintite, precum şi accesul orăşenesc după vin, bere şi spirt. Cancelaria va fi bine or­­ganisată, cu 10 organe administrative. Ca con­ducător al acestor afaceri pe 3 ani a primit să fie dl I. F. Zeibig, punând cauţiune de 15.000 fl. Ca remuneraţiune dl Zeibig cere 1200 fl. şi 50°/o dintr’un eventual supravenit. Spesele împreunate cu susţinerea acestui ofi­ciu pe trei ani ar fi de 9500 fl. — în comi­tetul central electoral al orașului s’au ales pe periodul viitor, de 3 ani: Angermann, Zacha­­ria Boiu, Dr. Aurel Brote, I. Connerth, K. Ettinger, G. Fabritius, M. Hehnel, I. Meitzer, A. Neugeboren, S. Otto, K. Schochterus, I. Sigerus, A. de Stock, A. Teutsch, F. Feiri şi F. Zimmermann.* înghieţaţi în drum. Din Pojon se scrie, că 7 oameni, venind de la tîrg spre casă, au fost apucaţi de viscol, încât ei nu au mai putut să meargă mai departe. A doua z­ ’i-au găsit pe toţi 7 morţi înghieţaţi. * stud­iul. C. Be­rari­u: „Vieaţa şi activitatea lui Mihail Eminescu“ ; studentul jur. I. Bum­bac: „Jurisdicţiunea şi administraţiunea în Bu­covina înainte de ocuparea ei de Austria“; studentul jur. C. Is­o­pescul: „Moartea beţi­vului“, novelă; studentul jur. O. Baleanu: „Unele fragmente din istoria Bucovinei“. Ca­binetul de lectură a avut 51 de foi politice, literare şi scientifice, care biblioteca consistă din 1642 rom., 1066 vol. şi 569 bros. Averea totală a societăţi este 1680 fl. 38 cf. Catalogul membri­lor enumeră 18 membri onorari, 10 fundatori, 3 sprijinitori, 42 emeritaţi şi 39 de membri ordinari. Conducerea societăţii în decursul anului expirat ’i-a fost încredinţată d-lui stud. jur. A. baron H o r m u­zac­hi, carele la toate ocasiunile a­soiut a representa cu dem­nitate interesele „Junimii“ şi a-’i menţine atât posiţia eluptată, cât şi rolul dominant ce-’l are această societate între studenţii universitari. Cu deosebită satisfacţiune luăm la cunoscinţă principiile, pentru care luptă „Junimea“ şi care cu multă cl­aritate sunt expuse în partea generală a raportului actual. Noi suntem în­credinţaţi, că mai cu seamă cu privire la po­ziţia critică a Românilor bucovineni lupta se­rioasă şi neobosită pentru astfel de principii va feri elementele bune ale „Junimii“ de căile cele vanitoase şi ridicole, pe care apucă alţi tineri români; suntem însă totodată şi convinşi, că tocmai principiile şi ideile, pe care le propagă „Junimea“, justifică pe de­plin simpatiile şi încrederea, de care se bu­cură ea la publicul român din oraşe şi de la ţeară.* întrunirea română academică „Bu­covina“ va arangia un comers festiv Joi la 5 Decemvrie a. c. st. n. în pavilonul de iarnă al hotelului „Weiss“ din Cernăuţi, în­ceputul la seara, în numele reuniunii: Constantin Vorobchievici, h. t. senior, Gavril Teleaga, h. t. secretar. Pentru a nimici Ne aflăm în aşa numita „grădină de cură“ la Wiesbaden în timpul executării con­certului de după ameazi­ Amândoi şedeau la o masă mică ro­tundă în apropierea orchestrului şi fumau, unul visând, încet şi cu jigneală, celalalt ca o maşină de vapor. Cel dintâiu, — cameralul A. dela ulanii X., — privia mulţumit şi har­monice ca totdeauna, îi plăcea reveria de Vieuxtemps ce se executa de present, îi plăcea după-ameaza aceasta veselă a lui Iunie, vieaţa (?) varie şi schimbătoare giur-împre­­giur, — în scurt tot, numai una nu, amicul seu Fritz. Şi într’adevăr blondinul infanterist şedea aici ca vremea cea grea încorporată, sbiciuia cornul mesei cu mănuşa sa albă şi privia în giurul seu cu nişte ochi, care dealt­­cum nu se admit decât numai pe câmpul de exerciţii. Cavaleristul observa deja de mai mult timp pe furiş pe tovarăşul seu. „Vo­­esci să te socoată oamenii drept hornul unui brutar, sau urmăresci un alt scop mai uman, de fumezi atât de groasnic şi privesci ca­­şi­ când ai fi obicinuit a consuma de comun chiar numai oameni vii?“ întrebă el acum, după­ ce s’au fost perdut ultimele tonuri me­lodioase ale rivierei în aerul liniştit, limpede. „Despre ce s’ar pute plânge un sublocotenent în lumea aceasta plină de feţe frumoase?“ „Nu glumi! Sânt de tot miserabil dis­pus“. Infanteristul rosti cuvintele aceste prin­tre dinţi, fără de a privi în sus, şi împinse frigia sa încă negolită dela sine de zângăni. Faţa ulanului deveni serioasă. „îţi causeazâ car’ dureri braţul tău“, întrebă el plin de compătimire. „Ori­e ai avut ceva cu Hilda ?“ „S’a sfîrşit totul între Hilda şi mine. Sfîrşit pentru totdeauna!“ Cuvintele aceste ex­primau o seriositate şi o durere, care trebuiau considerate. „S’a sfîrşit? Şi pentru totdeauna? Aceasta o regret“, răspunse ulanul în tonul seu moderat obicinuit. „Lucrul se părea mult mai serios, decât să-­l poţi socoti drept numai (Norocirile guturaiului.) La maga­zinul de mode al dnei Pucci din Roma s’a întâmplat un fapt foarte curios. . . . Nici nu-’ţi vine să-ţi închipui lucrul acesta. Un guturaiu norocos. Totuşi e aşa. Un domn foarte elegant mergea pe Corso spre piaţa Popolo, când, sosind la Nr. 28, drept în faţa magazinului de mode al doamnei Pucci simţi o gâdilitură în nas şi... domnul începu o serie foarte variată de hapci!.. hapci!... ! un seson de amor. Lipsia numai încă o de­claraţie verbală — din partea ta“. „S’ar fi şi întâmplat! Chiar din causa aceasta ’mi-am fost luat concediu de 14­4de, car’ cu părinţii mei am fost pus deja toate la cale. Mă reîntorsei, precum soli, ieri-seară. Numai­decât alergai la concert, spre a mă întâlni cu Hilda, şi mă întâlnii, — dealtcum,­­eu nu se plătesce de a mai perde vre­un cuvânt despre lucrul acesta!“ „Nu fi nebun, Fritz ! A mărturisi aceea ce te apasă uşurează inima .... Te întâlnisi cu Hilda?“ „Firesce. Observai damele un restimp nevăzut, deoare­ce vedeam în societatea lor pe asesorul Walter. ’Ţi-e dealtcum cunoscut ce se vorbesce în general, că el intenţio­nează .“ „A te înlocui!“ adause cavaleristul. „In faptă așa „se“ vorbesce. Dar’ tu scii ce opi­­niune am eu despre d-ei, „fama“; oare ar trebui noi să-’i dăm acestei dame atât de „de­făimate“ numai decât crezământ ?“ „Lari-fari, —Walter acesta făcea Hildei groasnic frumosul și ea rîdea la aceasta ca pă­puşa cea frumoasă de ghips a surorii mele, care zice „da“, când tragi de un fir legat de ceafa. Se părea ca­ şi­ când asesorul ce sta îndărătul scaunului Hildei ar ţine firul în mână şi ea ar fi gata a zece de zece­ ori după­olaltă „da“ !“ „Mergi prea departe, Fritz“. Judecă după fapte“. „în sfîrşit, când mă apropiai de grupa cea mică, îmi închipuiam, că observez în faţa Holdei înturnată spre mine expresiunea surprinderii îmbucurătoare, şi observai inten­­ţiunea de a-­mi întinde mâna. * Serată literară la Carmen Syîva. ţfiarele bucurescene spun, că probabil astă­­seară va ave loc la palatul regal din Bucu­­resci o serată literară, la care vor fi invitate mai multe persoane din societatea înaltă. * Recruții României. „Românul“ află, că în anul acesta vor fi chiemaţi 14.000 de ficiori sub steag.* Monumentul lui Garibaldi. Din Roma se scrie, că comisiunea regală pentru a se ri­dica un monument lui Garibaldi pe dealul Ia­­niculus a cerut primăriei să ’i­ se dee locul ne­cesar pentru așejarea statuei. S’a hărăzit lo­cul cel mai frumos: culmea dealului. * Atentat între profesori. La Helsing­fors s’a petrecut o scenă, care a produs cea mai viuă emoţiune. Profesorul de universitate Dr. Forsmann se ducea la bours. Pe stradă el fu atacat fără veste de profesorul de liceu Churberg, care trase asupra lui 6 focuri de revolver. Trei gloanţe au nimerit. Forsmann a fost transportat imediat la clinica chirurgi­cală. Celalalt profesor a fost arestat. Nu se cunosc motivele acestui curios atentat. « „Sfîrşitul unei legende“, în lumea literară franceză face mare sensaţie un volum întitulat „Sfîrşitul unei legende“ de Lesigne. Volumul se ocupă cu istoria fecioarei de la Orléans, Jeanne d’Arc, şi dovedesce pe basa documentelor, că în răsboiul contra Angliei fecioara nu a jucat atâta rol cât se spune. Ca histerică ce era, ea fu întrebuinţată pentru a en­­tusiasma trupele acele, care nu inspirau de­stulă încredere. Deasemenea nu e adevărat, că Jeana a eliberat Orleanul din mânile En­glezilor. Autorul volumului crede, că e o insultă pentru Francia legenda Jeannei d’Arc. Volumul dă loc la polemice foarte vii. Stanley. Stanley, scurt și cuprinzător! în mo­mentul când se întrunesce la Bruxela con­gresul antisclavagist, biografia se impune, pare-se, a omului extraordinar, a cărui între­prindere a făcut posibilă misiunea em­­lisătoare a congresului. Dar’ Stanley mai este omul zilei prin subita sa reapariţiune, când lumea îl credea ucis sau mort de friguri în mlaşti­­nele tropicale ale Africei centrale. Bată-’l în adevăr sosind la Mpuapua cu Emîn-Paşa, glo­riosul emul al lui Gordon; acum este aştep­tat la Zanzibar. Se cunoasce deja pe scurt marile linii ale minunatei odisee, pe care în curând el însuşi o va povesti acelora, care în Europa au simţit trecându-le prin vine fiorul acestei mari încercări, care amintesce şi le în­trece poate isprăvite vechilor conquistador­es. Dealtmintrelea vieaţa întreagă Stanley ’şi-a chieltuit o în fantastice călătorii. Stanley s’a născut în 1840. Luptător în răsboiul suc­cesiunii, redactor la „New-York Herald“, făcând pentru acest­e dai primejdioase raportate, el urmează armata engleză în Abisinia; apoi în 1871, însărcinat de directorul seu de a căuta pe Livingston, el regăsesce pe acesta, cu care explorează continentul african. El revine atunci în Europa, însărcinat cu o scrisoare a exploratorului, pe al cărui conţinut îl telegrafează la „New-Yor­­-Herald“, — depeşa nu a costat mai puţin de 40.000 (patrujeei mii) lei, — şi obţine în sfîrşit un răpaus binemeritat. Dar, în 1875, împins de obstinatul şi neînvinsul seu geniu, care la dînsul e o nesăturată şi perpetuă curiositate a necunoscutului, el purcede din nou pe calea continentului african. După trei ani de in­­vestigaţiuni primejdioase, el se întoarce în Eu­ropa, este primit în mod solemn membru al societăţii geografice din Paris şi guvernul francez îl decorează cu crucea legiunii de onoare. Dela 1679 încoace delegatul în Africa al lumii civilisate n’a încetat de a explora Africa misterioasă; descoperirile sale sânt prea cunoscute, pentru­ ca să mai insistăm aci. Mul­ţumită lui Stanley, carta continentului negru nu va mai fi preste câteva luni compusă de acele spaţii albe, care representau incertitudini geografilor. Va rămâne de adus la cunoscinţă lumii civilizate amănuntele acestei minunate exploraţiuni; această călătorie îngrozitoare a lui Stanley prin pădurile ecuatoriale, voinicele sale lupte, boala sa, de care abia triumfă o energie supraomenească, şi atunci de­sigur numele lui Cristof Columb, care nu a găsit atâtea dificultăţi în descoperirea Americei, va păli în faţa numelui aceluia, care va fi predat un continent civilisaţiunii. („Revue diplomatique“). Aug. Meulemans. VARIETĂŢI. 9 Nr. 271

Next