Tribuna, decembrie 1889 (Anul 6, nr. 275-297)
1889-12-08 / nr. 280
Amil VI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., V, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru znonarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., */s an *' fi- 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V4 an 10 franci, l/a an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Bucuresci ori Budapesta. * Guvernamentalii din Cluj au, ca numai puţini oameni, darul de a spune prea mult şi de a da de gol pe aceia, pe care vor să-i sprijinească, şi în foarte multe rânduri ei ne-au ajutat prin câte o mică indiscreţiune să ne dumerim asupra planului de acţiune al adversarilor noştri. De astădată ei ne-au ajutat să înţelegem în sfîrşit silinţele puse în timpul celor din urmă câteva luni pentru formarea unei noue grupări în vieaţa noastră politică. Luând drept punct de plecare primul articol publicat în coloanele „Tribunei“ sub titlul „Biserică şi naţiune“, eifie în numărul de la 16 Decemvrie al organului lor „Kolozsvár“ următoarele: Noi ne bucurăm altfel de agitaţiunile aceste. Nu pentru că am iubi poate neînţelegerea, ci pentru că mişcarea aceasta e foarte potrivită, ca să se despartă untul de zor, în urma frecărilor, pe care „Tribuna“ le stîrnesce în sinul poporului român, se vor alege la o parte şi vor forma un partid cu direcţiune serioasă aceia, care, ţinând seamă de situaţiune şi de exigenţele statului, au în vedere adevăratele interese ale poporului român. E şi timpul, ca să fie deosebire între Români şi Români, între aceia, care privesc lucrurile din punctul de vedere bucurescean, şi cei ce le privesc din punctul de vedere budapestan, —şi lucrează în consecvenţă. Pănă acum naţia română părea în întregul ei sură. „Tribuna“ va despărţi acum albul de negru. Vorba e deci, că aceia dintre concetăţenii noştri români, care nu sunt întru toate de un gând cu noi, se vor uni cu toţii, ca să formeze un nou partid politic, care priveste lucrurile din punctul de vedere budapestan şi, ţinând seamă de situaţiune şi de exigenţele statului ungar, are în vedere adevăratele interese ale poporului român. Că vorba e de formarea unui asemenea partid, aceasta noi o stim demult. Numeroasele procese de presă, procesul pornit contra generalului Traian Doda, arestarea părintelui Dr. V. Lucaciu, suspendarea din oficiu a unora şi ameninţârile făcute altora dintre susţinătorii mai zeloşi ai programului naţional român, într’un cuvânt, campania pornită contră partidului nostru nu putea să aibă decât scopul de a-’i muta pe Români, ca să fie mai accesibili pentru formarea unui partid nou, „cu direcţiune mai serioasă“. Dacă n’am fi scitit-o aceasta mai înainte, trebuia să o înţelegem, când guvernamentalii din Cluj au făcut deosebirea dintre Românii noi şi cei vechi, oricând ei începuseră în excesul lor de zel să apere pe comitetul central al partidului naţional român, pentru că n’a executat hotărîrile luate de partid în conferenţa electorală dela 1887, îndeosebi pentru noi dar’ lucru nou nu e în cele zise de guvernamentalii din Cluj, decât accentuarea punctului de vedere budapestan în deosebire de cel bucurescean. Ear’ acest lucru nou e cu desăvîrşire fals. Noi înţelegem, că guvernul ungar ar dori să se formeze în mijlocul Românilor din ţerile coroanei ungare un partid politic mai accesibil ca cel naţional pentru politica preconisata de cercurile politice din Budapesta şi că sunt între Români oameni cu oarecare trecere, care ar fi dispuşi să fie iniţiativa pentru formarea unui asemenea partid. Cercurile politice din Budapesta au fost însă mistificate, dacă ele au crezut, că prigonind pe susţinătorii causei române, guvernul va întări posiţiunea oamenilor dispuşi a lua iniţiativa pentru formarea noului partid. Şi mai vîrtos mistificate au fost, dacă ele cred chiar şi acum, că ar fi destul, ca „Tribuna“ să nu existe, pentru ca noul partid să se poată forma, ori că numai oamenii grupaţi împregiurul „Tribunei“ ei singuri susţin cu toată hotărîrea programul naţional român. E prea mare importanţa ce li se dă „Tribunei“. Dacă îşi vor da silinţa de a se informa din propria lor intuiţiune, cei mistificaţi se vor încredinţa, că „Tribuna“ nu e organ autorizat al vreunui partid, ba nici chiar al vreunei somităţi politice, ea are în vieaţa noastră politică numai importanţa, că exprimă fără de nici o reservă simţământul comun al Românilor din ţerile coroanei ungare. Ea a fost întemeiată şi e susţinută numai de oameni, care nu aspiră la glorie politică, nici la posiţiuni înalte, nici la rol conducător, ci stau uniţi, lucrează şi aduc jertfe, pentru ca să sprijinească pe ori-şi-cine, care în lucrarea lui publică ţine seamă de simţământul comun al poporului român şi să combată pe toţi cei ce se pun în conflict cu simţământul acesta. Tocmai de aceea ei nu au ceea ce se numesce „un şef”, un conducător, un representant autorizat, ci, inspirându-se cu toţii din simţământul comun al poporului, pe care îl cunosc foarte bine, sunt totdeauna gata să susţină cu toţii ori-şi-ce acţiune, care le inspiră Românilor încredere, fie ea pornită de ori-şi-cine. Noi aici la „T r i b u n a“, când suntem nedumeriţi, ne sfătuim între noi şi, dacă nu ne putem dimeri, nu cerem „inspi raţiuni“ de la nimeni şi de nicăiri, ci ne punem în atingere cu toate centrele românesci, ca să aflăm, care sunt părerile Românilor, fie-ne ei prieteni ori adversari, şi facem aşa cumfie cei mulţi: aici e tăria noastră, multă, puţină, câtă este. Dacă deci guvernul din Budapesta voeşte în toată sinceritatea să aibă în vedere „adevăratele interese ale poporului român“, el nici nu are nevoie de un nou partid românesc, îi este destul să săvîrşească fapte, pe care Românii cei mulţi le aprobă, pentru ca să aibă mulţi aderenţi între Români şi să ni se fee şi nouă putinţa de a-l combate în coloanele „Tribunei“. Ba chiar şi idea unui guvern ungar susţinut şi în coloanele „Tribunei“ ar fi destul de frumoasă, pentru ca cercurile politice din Budapesta să se preocupe de realizarea ei. Cercurile politice din Budapesta doresc însă să aibă „în sinul poporului român“ un partid nou, fiindcă au în vedere „adevăratele interese ale poporului român“ aşa, cum le înţeleg ele, care nu cum Românii ei înşişi înţeleg propriile lor interese. Vorba e deci, ca noul partid să privească lucrurile din „punctul de vedere budapestan, adecă să înţeleagă interesele Românilor aşa, cum le înţeleg cercurile politice din Budapesta. Formarea unui asemenea partid nu e cu putinţă. Oamenii, care ar fi poate dispuşi să fie iniţiativa pentru formarea lui, au dovedit prin o lucrare politică destul de îndelungată, că n’au tăria de voinţă, n’au bunul cumpăt, n’au priceperea, n’au abnegaţiunea cuvenită, pentru ca să poată conduce o acţiune politică cu destulă consecvenţă, şi disposiţiunea lor actuală ar mai dovedi, că nu stiu nici să-şi dee seamă despre adevăratele înclinări ale Românilor. Dacă deci cercurile politice numai prin asemenea oameni pot înrâuri asupra Românilor, cercurile politice din Budapesta rămân ca pănă acum impotente faţă cu Românii din ţerile coroanei ungare. Numai simţământul acestei impotenţe a putut inspira gândul, că Românii se despart în două tabere: unii care privesc lucrurile din punctul de vedere budapestan, car’ alţii care le privesc din punctul de vedere bucurescean. Timp îndelungat s’a tris, că Românii din ţerile coroanei ungare sânt intratabili, fiindcă au fost capetele lor umplute cu idei daco-romaniste. în urmă cercurile politice din Budapesta au făcut capital din „Iredenţa română“, care era, precum s’a dovedit din destul, o mişcare copilărească lipsită de ori-şice importanţă şi produsă în mod artificial. Acum în sfîrşit se zice numai, că Românii sînt intratabili, fiindcă unii dintre dînşii privesc lucrurile din punctul de vedere bucurescean. Ne coborîm deci din grad în grad şi astfel putem spera, că în curând se va recunoaste adevărul, că Românii privesc lucrurile din punctul de vedere al propriilor sale interese. Astăci, după ce s’a dovedit, că nu e cu putinţă în România un guvern, care nu primesce necondiţionat politica de alipire câtră puterile apusene, şi că nemulţumirea Românilor din ţerile coroanei ungare e un isvor de greutăţi pentru toate guvernele României, nici un om serios nu mai poate să stărue în credinţa, că din cercurile politice din Bucuresci se face asupra Românilor din Ardeal vre-o presiune în sensul înăspririi încordărilor ce există a fi între dînşii şi concetăţenii lor maghiari. Oamenii cuminte vor presupune din contră, ceea ce şi este adevărat, că oamenii de stat din Bucuresci stăruc cu toţii, ca Românii din ţerile coroanei ungare să facă tot ceea ce atîrna de dînşii, ca să înceteze cât mai curând nemulţumirea, de care sânt agitaţi. Stăruinţele aceste rămân însă tot atât de zadarnice ca prigonirile pornite din Budapesta, câtă vreme guvernul ungar n’a dovedit prin fapte, că vrea să ţină seamă de interesele Românilor aşa, cum ’şi le înţeleg ei înşişi. E în tot caşul lucru întors pe dos, când în coloanele unui organ guvernamental se admite, că o parte din cetăţenii români ai regatului ungar se inspiră din Budapesta, car’ ceealaltă din Bucuresci. Şi întors cu atât mai vîrtos pe dos este, cu cât sânt foarte puţini aceia, care se inspiră din Budapesta. Iară ceialalţi, cu desăvîrşire mulţi, aici acasă la dînşii, tare convinşi, că drumul dela Budapesta la Bucuresci şi dela Bucuresci la Budapesta trece pe la Caransebeş, Lugoj şi Arad, pe la Cluj, Blaj, Sibiiu şi Braşov. Sibiiu, Vineri 8/20 Decemvrie 1889 REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 7 Decemvrie at. v. Din dieta austriacă, în şedinţa dietei austriace dela 17 i. c. n. ministrul-preşedinte Taaffe a răspuns la interpelaţiunea dlui Plener în privinţa atitudinii guvernului faţă cu cestiunea dreptului public boem. în răspunsul seu contele Taaffe a declarat, că guvernul s’ar pută mărgini la îndrumarea, că hotărîrea dietei boeme, de a trece la ordinea preste cunoscuta propunere a lui Iuliu Cregi, nu-i ofere nici un prilegiu de a lua şi el o atitudine oare-care. Cu toate aceste guvernul răspunde la acea interpelaţiune, întrucât s’ar păra, că considerările, care au premers hotărîrii dietei boeme, exprimă dorinţa unei schimbări a actualei constituţii, nu există nici un motiv, de a privi aceasta drept o aspiraţiune ce ar ameninţa fundamentele statului, deoarece legile constituţionale de repetite ori au fost schimbate, care dieta s’a pus exclusiv pe terenul legal şi constituţional. Dacă deci modificările constituţiei, la cas când acele sunt reclamate de binele statului, constituţional nici nu sunt excluse, guvernul totuşi trebue să declare, că interesele statului reclamă astăzi înainte de toate o desvoltare continuă pe bazele actualei constituţiuni şi că timpul de faţă nu e potrivit pentru a tracta cestiuni constituţionale. Astfel guvernul nu are de gând să propună Maiestăţii Sale modificări principiale în constituţie şi nici încoronarea de rege ce s’a adus în legătură cu acele. Pener a propus o desbatere în legătură cu răspunsul ministrului, dar’ a fost respins cu 143 contra 114 voturi. în cercurile stângei se accentuează, că contele Taaffe, în răspunsul ce ’l-a dat, s’a pus pe punctul de vedere al dietei boeme şi a declarat dreptul public numai deocamdată de inoportun, dar’ nu a tras la îndoeală pentru viitor îndreptăţirea unor asemenea aspiraţiuni. I. FOIŢA „TRIBUNEI." Toma Alimoş. La gropanul cu cinci ulmi. Cu cinci ulmi dintr’o trupină, Ca cinci fraţi dintr’o lumină, Tăbărît-a, Nimerit-a Voinic Toma Alimoş, Ficior din ţeara-de-jos, îi plăcea ca-’l recelta, Tare umbra îi plăcea, Tot şedea, Cât îmi şedea, Şi ’ncă foamea-’l ajungea, Mâna în desagi băga, Mândre mâncări îşi scotea Şi ’ncepea de se gusta; Şi ’ncă setea-’l ajungea Şi din gură-aşa 4*cea[: „Mult ’mi-ar păre mie bine „S’am un voinic lângă mine, „Se beau un păhar de vin, „Că n’am la cine se ’nchin. „închinare-aş, închina, „închinare-aş armelor, „Armelor şi bâtelor, „Armele sânt fete reci „Băgate în lemne seci, „Nu pot ca să-’mi mulţumească, „Nu pot nimic să-’mi vorbească, „închinare-aş, închina, „închinare-aş murgului, „Murgului şi soţului, „El are urechi de-aurit, „N’are gură de vorbit, „închinareaş, închina „închinare-aş frunzelor, „Frunzelor şi crengilor . . . .“ Ventul mare abura, Crengile se apleca, Frunzele se scuturau, Lui păreau că-’i mulţumiau. Plosca la gură punea Şi ’ncepea voinic a be, Ear’ cu ochii se uita, Ce vedea tare-’i plăcea. Un voinic el îmi vedea Şi pe el îl cunoscea, Că era voinicul Mania. La Toma îmi ajungea, Bună ziua că îi dai din gură-’l dosădia *): „Tomo din țeara-de-jos, „Cine pe tiu’ te-a adus, „Au negre păcate-a mele, „Aurile scurte-a tale!“ Dară Tom’așa-i grăia: „Ei tu, Manio, frate Manio, „Lasă-te tu de mănie, „Vină ’ncoaci la veselie, „Să bem un păhar de vin, „Că n’am la cine se ’nchin“. Dar’ Mania-i ca cânele, Mânce-’i carnea cioarele, El din gur’aşa z*cea: „Dacă ’ţi-e-aşa drag de mine, „O să viu eu lângă tine, *) înfrunta. „Tu cu plosca se închini, „Ochii la min’ să nu-’ţi ţini“. Şi Toma îl asculta, Că lui frică nu-’i era. Plosca la gură punea Şi cu ochii nu căta; Eară Mania se punea, Sâbioara îşi trăgea, Preste foaie îl lovia, Măţişoarele-’i versa Şi unde fuga că-’mi da? Sub cea rîpă surupată, Unde-a mai scăpat odată, Şi săracul de Toma, La maţe se slobozia, Şi ’ncepea de le strîngea Şi în foaie le băga Şi cu cârpa se lega, Cătră murg aşa dicea: „Murgule, murguțul meu, „Asculta-me ce-’ți 4i° eu, „Vină tu pănă la mine, „Ca să me sui eu pe tine, „După Mania se me iau, „După Mania cânele „Că ’mi-a scurtat 4alele, „Și m’a tăiat muieresce, „Dar’ ’i-oiu tăia voinicesce“. Murgul îl înțelegea, Păn’ la Toma îmi venia Puținei îngenunchia, Toma pe el se suia, După Mamia se lua, Unde Doamne’l ajungea, în doué îl despica, Mort acolo îl lăsa Şi ’napoi se întorcea, La gropan că ajungea Şi din gur’aşa ,ficea: „Murgule, murguţul meu, „Acuşi mă prăpădesc eu. „Dacă eu m’oiu prăpădi, „Cu copita ta se-’mi râşchi „Şi o groapă tu să-’mi faci, „Cu dinți ’n ea se me tragi, „Ventul mare-a abura, „Multă frunză va pica, „Pe mine m’a astruca. „Atunci fuga tu să-’mi dai „Și la nime se nu stai, „Păn’ în Țeara cea turcească, „Păn’ la casa părintească, „Un Turc acolo vei vedea „Și la-acela tu vei sta, „Haina-’i durata ’n spate, „Se scii c’acelami e frate“. Păn’ cu gura îi spunea, Copita ’n mână-’l lua, Numele pe ea-’şi scria. Puţină vreme trecea, Deloc Toma că muria, Şi murguţul se punea, Cu copita râşchia, Puţină groapă făcea, Cu dinţii în ea-’l trăgea, Ventul mare abura Multă frunză că pica, Pe Toma îl astruca. Murg’apoi fuga că da, La nime nu se opria, Că 'naintea lui iese, Toţi cu toţii, Toţi noroşii, Şi car’ toţii Toţi netoţii, — Pănă-’n Ţeara cea turcească Păn’ la casa părintească, Un Turc acolo vedea Şi deloc îl cunoscea, Haina-’i e durată 'n spate, El era-al lui Toma frate, înaintea lui că sta Şi picioru’şi ridica, Eară Turcul că cetia, Sus pe el se arunca Şi murguţul ’l-aducea La gropanul cu cinci ulmi, Cu cinci ulmi dintr’o tulpină, Ca cinci fraţi dintr’o tulpină. Cum acolo c’ajungea Deloc pe Toma’l scotea, La un sat mare-’l ducea Şi frumos îl ’mormânta, Mare paradă-’i făcea . . . Pentru să se pomenească La boerica d-voastră! Costei, 22 Noemvrie v. 1889. Comunicată de V. Micu. Avram Corcea. Nr. 280 Eesbunare. De Jean Rameau. „Aşa! vezi cât de frumoase îţi sânt hainele !“ Şi Elena, la care cetiai fericirea în obraz, îşi duse copilul dinaintea oglindii.