Tribuna, septembrie 1890 (Anul 7, nr. 199-222)

1890-09-01 / nr. 199

Pag. 794 de stat maghiari comise faţă cu Românii, îşi termină publicaţiunea cu cuvintele: „Cu noi este învingerea. Publicaţiunea apărută în „Tribuna“ din 17 şi 18 Maiu a. c. Nr. 102 şi 103 sub titlul „Ei sau noi“ fără subscriere de nume şi însemnată cu I. şi II., vorbind despre Români începe aşa: „Am ajuns la marginea suferinţei noastre pueinice. Şi nu numai noi, Românii acestei patrii, am ajuns acolo, ci asemenea nouă au trebuit să ajungă acolo toate naţionalităţile nemaghiare“. „Abusul de putere şi pofta de desnaţionalizare se manifestă şi din partea organelor puterii statului. . . Aşa nu se poate mai departe. De aceea ne vedem îndemnaţi de cel mai sfânt patriotism şi de cea mai desinteresată iubire de naţiune să ne întrebăm: ei, adecă numai Maghiarii, sau lângă ei şi noi toate celelalte naţionalităţi nemaghiare, suntem oare îndreptăţite să luptăm, să trăim şi să murim împreună cu Maghiarii pentru drepturile acestei patrii? De aceea formulăm astfel întrebarea, pentru că noi nicicând nu vom consimţi cu nebunia eşită din căpăţinele goale, careface’„ Statul suntem numai noi Maghiarii“. — „Ce ironie şi nebunie din partea superbei şi uşuraticei naţiuni maghiare!? Acum dacă sau numai ei, Maghiarii, au drepturi şi datorinţe şi au viitor, sau toate aceste drepturi şi acest viitor îl avem şi noi în aceeaşi măsură“. „Dacă numai ei, Maghiarii, au drepturi şi viitor în această patrie, pretindem ştergerea legii naţionalităţilor. Mai întâiu facă-se aceasta, care atunci noi Românii, pe baza acestui principiu şi în cadrul lui, vom fi siliţi să ne credem supuşi, cutărui alt stat“. „Noi aşa am ştiut, că guvernul unui stat constituţional şi cu minister responsabil şi legislativ, nu poate abusa de legi în interesul favorisirii unei masse de oameni prin ocurparea drepturilor publice ale tuturor celorlalţi cetăţeni asupra acelora“. „Acum aiujim, că aşa ceva numai în Ungaria se întâmplă, unde altceva însemnează a fi Maghiar şi altceva a fi Român sau Sas“.„Numai Ungaria începe astăzi a face deosebire între „naţiune“ şi „naţionalitate““. „Sub „naţiune“ se înţeleg Maghiarii favorisaţi, sub „naţionalitate“ vrednicii de compătimire Români, Croaţi, Saşi, Slovaci, într’un rang cu Ţiganii şi cu evreii, care nu au nici patrie, nici pământ cald. Ce principii profesate din partea concetăţenilor noştri“. — — — „Noi pănă acum aşa am sciuit, că am dat banii şi sângele nostru pentru gloria Tronului şi a patriei, precum şi pentru apărarea individualităţii noastre naţionale“. „Românul nu a luat arma pentru ca să-’şi verse sângele pentru utopiile naţiunii maghiare, ci împreună cu toate celelalte naţionalităţi s’a luptat pentru un principiu comun, pentru gloria Tronului şi pentru susţinerea integrităţii politice a imperiului nostru“. „Ce ar face Maghiarii, dacăi ca străini, cum suntem consideraţi de ei, am recurge la numărul şi puterea noastră trupească? Sau ar trebui să plece, sau să se plece!!“ „Dar’ ce ar face Maghiarii, dacă amzice: Pământul acesta este al nostru, nu vă recunoascem mai mult supremaţia, nici stăpânirea asupra noastră, pentru că patria aceasta nu este numai a noastră, ci dulcea patrie a tuturor? Ar curge sânge, pământul s’ar acoperi cu cadavre, dar’ s’ar curăţi aerul; din pământul udat cu sângele nevinovaţilor s’ar forma apoi patria noastră comună, care cu toată siguranţa nu ar fi numai a Maghiarilor“. „Ear’ atunci sigur areşi la lumină, cine sânt ei şi cine sântem noi! ? Atunci am ajunge la resultatul final: ei prin ei şi noi prin noi. Este întrebarea: Cine lucră, cine doresce, cine urgentează sosirea acelorile? De bună seamă nu noi, naţionalităţile ştirbite în drepturile lor, ci publiciştii maghiari negândiţi şi impertinenţi. Căci trebue să se scie, că pănă când mai pulsează o picătură de sânge român în vinele noastre, nu vom admite, ca acela să se mestece într’un păhar cu sângele seminţiei lui Arpad. Pănăcând iubitul nostru Monarch cu cuvintele Sale puternice şi cu rara Sa înţelepciune foarte des numesce „popoarele Mele iubite“ toate naţionalităţile de sub stăpânirea Sa, până atunci avem dreptul şi datorinţa să ne numin supuşii Sei credincioşi, cară nu străini; pănă când avem dreptul să ne ridicăm pe pământul acestei patru biserici şi şcoale naţionale, ca în ele să ne rugăm şi să ne cultivăm după spiritul nostru propriu naţional, pănă atunci nu ne vom crede străini, dar’ nici nu ne vom corci cu „naţiunea“, pe care spe ruşinea Europei culte numai un noroc orb, dar’ spre nenorocirea ei, a ridicat-o la ceea ce este“. „Europa şi numai Europa va fi chiemată să decidă cândva viitorul acestei patrii. Europa va trebui să se pronunţe asupra dreptului nostru public“. „Ei sau noi!!“ „Şi oare bine ar fi, ca alţii să ne clădească casa şi să ne aştearnă masa?“ „Oare bine este, ca durerea şi amărîciunea, care ne pătrund să nu le seim noi vindeca?“ „Dacă noi naţionalităţile nu ne putem înţelege cu ei şi dacă ei ne ţin pe noi de străini, siliţi de necesitate trebue să le clarificăm posiţia lor politică şi situaţiunea noastră politicu. „Ei“, — sejice într’al doilea articol — „sunt stăpâni şi domni, noi suntem supuşi şi cerşitori--------— Toate pentru ei în numele statului şi nimic pentru noi în numele patriei. Trebue să deosebim bine lucrul, căci Maghiarul altceva înţelege sub stat şi altceva sub patrie. Statul pentru Maghiar este o pâne, din care singur Maghiarul poate tăia şi mânca. Tocmai de aceea idea de statmaghiar nu poate permite, ca afară de Maghiar să poată gusta şi alţii din această pâne. Patria din contră este un ogor, la a cărui cultivare trebue să conlucrăm cu toţii, noi naţionalităţile ca vite şi boi de lucru ca unelte agricole, car’ Maghiarul ca domn cu bâta şi biciul. Nu trebue prin urmare să ne mirăm, că ne impută „nepatriotismul nostru“, cu deosebire când şi noi ca oameni ne ridicăm deasupra dobitoacelor şi nu procedem orbesce în spiritul patriotismului comentat de Maghiari“.— — — „Statul şi idea de stat nu trebue să fie ale Maghiarilor, după ce nu numai „Maghiarii îi fac posibilă existenţa“. „Dar’ dacă Maghiarii cu toate aceste voesc să reclame viitorul statului numai pentru ei, atunci idea de stat maghiar nu mai are viitor. Pentru că, că Maghiarii cu nenorocita lor idee de stat aproape cu intenţiune şi orbesce duc patria la pericol şi la nimicire, aceasta o putem vede şi judeca din nenumărate caşuri“. „Ei, care se provoacă la legile brutale plăsmuite în 1848 sub influenţa tunurilor şi a furcilor ridicate în toate colţurile Ungariei şi Transilvaniei, — în adevăr astăzi nici nu se mai cugetă înapoi la durerosul absolutism trecut preste capetele noastre ale tuturor“. „Ei, care la 1866 au tradat patria comună şi interesele Tronului, nu ar trebui să uite, că mai poi veni asupra patriei asemenea (file, cum exemplul lor îl pot urma şi alte naţionalităţi. Căci logica evenimentelor istorice aduce cu sine, ca Maghiarul să nu fie în exerciarea drepturilor omenesci mai îndreptăţit decât alte naţiuni, în caşul nostru mai îndreptăţit decât fiii naţionalităţilor nemaghiare din această patrie“. „Ei, care astăzi faţă cu noi — nemaghiarii — îşi permit atâtea ilegalităţi, uită, că pot veni timpuri, în care şi lor li se va măsura cu măsura, cu care se măsură nouă. Ei, care în negândirea lor au ajuns pănă acolo, că ne numesc pe noi numai aşa străini în patria noastră proprie, nu-şi aduc aminte, că sub alte împregiurări politice şi sociale, nu numai că-’i putem numi străini, ci din contră îi putem scoate afară din hotarele acestei patrii. Şi oare ce ar crice şi ar scrie ei despre aceia, care ar fi în stare să comită faţă cu ei lucruri atât de neomenesci ?“ — „Ce arjice, — presupunând caşul mult trimbiţat al Daco-României, — dacă nepretenţioşii Români, folosindu-se de dreptul celor mai tari în stat, ar începe a trimite pe Maghiarii din Biharea în Dobrogea, pe cei din Maramurăş în România-mică şi pe Săcui în România, car’ pe cei din Ardeal ’i-ar lăsa pradă Românilor din Ardeal ?“ — — — — „— — — Guvernul Tisza ’şi-a lăsat brutalitatea moştenire contelui Szapáry, nedreptatea şi ura reciprocă dintre ei şi Maghiari, care mai curând sau mai târiu va produce fructele sale“. „Idea de stat, care este numai umbra unui principiu mărinimos, trebue sfiiticată şi ştearsă din lexiconul politic al Maghiarilor“. „Aceasta este o necesitate, care o reclamă tocmai desvoltarea Maghiarilor şi împregiurările politice. Căci noi, la ale căror spate în regatul român stau fraţii noştri, niciodată nu permitem să fim făcuţi prin sonerii culturii şi ideii de stat maghiare. Rasa slavă din Ungaria, asemenea nouă, câtă vreme steaua de Nord lucesce atât de puternic şi câtă vreme în partea sudică a Europei statele mici slave se desvoaltă în linişte şi pace şi Germanii şi Saşii din Ungaria şi din Transilvania privesc spre dictatorul Berlin şi spre mult promiţătoarea Vienă, pănă atunci sânt şi rămân utopii ideile ca aceea a maghiarisării şi aceea, care se cultivă despre străinii din Ungaria şi Transilvania“. — „Dacă Maghiarii văd aceste, îi întrebăm : De ce treabă vă sunt voinicuile ? Răspundeţi“. — După aceea articolul expunând, că Românii numai în Coroană pot găsi sprijin, astfel îşi urmează şi’şi termină raţionamentul. „Iar’ noi voim să rămânem străini şi tari şi să desvoltăm resistenţă de granit faţă cu atotputernicii Maghiari pe pământul patriei, pe această cale împedecându-i în toate ideile, cu care ar dori să păşească contra noastră“. „De sine se înţelege, mare ruşinei-ar aştepta pe Maghiari, dacă în această patrie ar trebui să depună armele înaintea străinilor bine situaţi, înaintea acelor străini, despre care eric, că patria aceasta tot aşa este a lor ca şi a Maghiarilor. Este acum întrebarea: cine are să hotărască asupra sorţii patriei, majoritatea locuitorilor, care după fantoma deşeartă a „naţiunii” formează pe străinii patriei, sau minoritatea naţiunii? Să ne răspundă“. — „Vederile noastre, aşa credem, le aproabă toate celelalte naţionalităţi ale Ungariei; căci atunci, când noi, — nemaghiarii, — vom înceta de a exista, cu mult mai înainte de noi despre Maghiari nici nu se va mai vorbi“. Articolul de la 15—16 Martie a. c. al numitului Uisari publicat în anii 50 şi 51 cu titlul „Kossuth şi Tizsa“, în pasajele mai sus expuse ţine direct pe „compatrioţii maghiari“, adecă pe locuitorii de limbă maghiară ai naţiunii politice ungare, de asupritorii şi chinuitorii naţionalităţii române, cu totul separată de aceasta şi totdeauna dată în lături, pe care Maghiarul a scos-o din cadrul constituţiei şi nu o privesce de altceva, decât de sclavă. Românii au suferit toate insultele Maghiarilor, şi după ce cu toate aceste ţin cu tărie la naţionalitatea lor, sânt aruncaţi în temniţe şi condamnaţi. De aceea păharul suferinţelor Românilor s’a umplut, şi sânt pregătiţi, dacă este necesar, să-şi apere existenţa naţionalităţii lor, periclitată de Maghiari, pănă la cea din urmă picătură de sânge. Din causa acestei grave eventualităţi Românii sânt făcuţi atenţi să ţină şi mai departe la programul lor de pănă acum şi să-l păzească cu moderaţiune, căci timpul frângerii pânii este deja aproape. TRIBUNA După expresiunile mai sus expuse ale articolului din numita foaie, publicat în arii 102 şi 103 dela 17 şi 18 Maiu a. c. sub titlul „Noi sau ei“, răbdarea pacinică îndelungată a Românilor a ajuns la margine. „Aşa nu se poate mai departe“. „Vor fi siliţi a se considera de supuşii altui stat“, pentru că Maghiarii în interesul favorisării unei anumite masse de oameni abusează de drepturile celoralalţi locuitori. — In Ungaria „altceva însemnează a fi Maghiar, a fi Român sau Sas“. Sub „naţiune“ se înţeleg Maghiarii privilegiaţi, care sub „naţionalitate“ Românii, Croaţii, Saşii şi Tăuţii puşi într’un rang cu Ţiganii fără patrie. „Ce ar face Maghiarii, ar recurge la numărul şi puterea lor trupească. Maghiarii ar trebui „sau să plece, sau să se plece“. Ear’ la întrebarea, că ce ar face Maghiarii, dacă Românii nu ar mai recunoasce supremaţia şi stăpânirea Maghiarilor, spune pe faţă: „Ar curge sânge, pământul s’ar acoperi cu cadavre, dar’ s’ar curăţi aerul şi din pământul udat cu sângele nevinovaţilor s’ar plăsmui patria noastră comună, care de bunăseamă nu ar fi numai a Maghiarilor“. „Atunci s’ar vedea--------cine sânt ei şi cine sântem noi. Resultatul final ar fi: „ei prin noi şi noi prin ei““. „Pănă când în vinele noastre mai pulsează o picătură de sânge român, nu vom permite, ca aceea să curgă într’un păhar cu sângele săminţiei lui Árpád“. Căci pe Maghiar „spre nenorocirea lui“ şi „spre ruşinea Europei culte şi numai un noroc orb ’l-a făcut ceea ce este“. — — — „Singură Europa va fi chiemată să decidă cândva asupra viitorului acestei patrii“. „Europa va avea să se declare, „asupra dreptului nostru public““. „Ei sau noi“.-----------„Bine va fi oare, ca nouă alţii să ne clădească casă şi să aştearnă masa pe seama noastră? Oare bine e să nu ne seim noi vindeca durerea şi amărîciunea, care ne pătrund? De aceea află de lipsă a limpei şi situaţiunea politică a Românilor, pe care o resoalvă în articolul de sub II, precum urmează. Ei (i. e. Maghiarii) sunt domni şi stăpâni, noi (i. e. Românii) suntem supuşi şi cerşitori. Toate pentru ei în numele statului şi nimic pentru noi în numele patriei. Trebue să distingem bine. — — — Maghiarul altceva înţelege sub stat şi altceva sub patrie. Statul este pentru Maghiar o pâne, din care numai Maghiarul singur poate tăia şi mânca. Tocmai de aceea idea de stat maghiar nu poate permite, ca afară de Maghiari şi alţii să poată gusta din această pâne. Patria din contră este un ogor, la a cărui cultivare toţi trebue să conlucrăm, noi naţionalităţile ca vite şi unelte agricole, car’ Maghiarul ca stăpân cu băţul şi corbaciul“. — „Ei — — — la 1848 sub influenţa tunurilor şi a furcilor ridicate în toate părţile Ungariei şi Transilvaniei au făcut legile brutale, la care se provoacă“. — — „Ei, care la 1866 au tradat patria comună şi interesele Tronului, nu ar trebui să uite, că mai pot veni asemeneafile asupra patriei, când exemplul lor îl pot urmări şi altenaţiuni“. — ’— „Să nu fie Maghiarul în exerciarea drepturilor omenesci mai îndreptăţit ca alte naţiuni, în caşul nostru mai îndreptăţit ca fiii naţionalităţilor nemaghiare din patrie“. „Ei, care astăzi faţă cu noi nemaghiarii îşi permit atâtea ilegalităţi, să nu uite, că pot veni timpuri, când şi lor li se va măsura cu măsura, cu care ne măsură nouă“. „Ei------------nu cugetă, că — noi nu numai îi putem numi străini, ci din contră îi şi putem scoate din hotarele acestei patrii“. Şi aici, punând scriitorul articolului caşul acestei eventualităţi, întreabă: „Ce arjice, — — dacă-------Românii, usând de dreptul celui mai tare în stat, ar începe a trimite pe Maghiarii din Biharea în Dobrogea, pe cei din Maramurăş în Moldova şi pe Săcui în România, car’ pe cei din Transilvania ni-’i-ar lăsa nouă Românilor din Transilvania ca pradă?“ Inegalitatea şi ura reciprocă dintre Români şi Maghiari „mai curând sau mai tânjiu va produce roadele sale““. „Idea de stat-------trebue sfîrticată şi ştearsă din lexiconul politic al Maghiarilor“. — „Pentru că noi, la ale căror spate sunt fraţii noştri din regatul român, nicicând nu permitem să fim făcuţi prin sonerii culturii şi ideii de stat maghiare. Rasa slavă din Ungaria, asemenea nouă, pănă când steaua polară lucesce atât de puternic şi pănă când în partea sudică a Europei statele mici slavice se desvoaltă în linişte şi pace şi Sasul din Ungaria şi Transilvania se uită spre Berlin şi spre----------Viena, pănă atunci sunt şi rămân utopii deşerte ideile ca aceea a maghiarisării“. „Noi-----------voim să rămânem reci şi tari şi să desvoltăm resistenţă de granit pe pământul patriei faţă cu atotputernicii Maghiari“. „Este acum întrebarea: Cine are să hotărască soartea acestei patrii, majoritatea locuitorilor, pe care o formează-------străinii Ungariei, sau minoritatea naţiunii. Să ne răspundă“.----------„Când noi-----------vom înceta a exista, cu mult mai înainte de noi de Maghiari nici nu se va vorbi măcar.“ Precând articolul de mai sus prevăitat cu titlul „Kossuth şi Tisza“ atribue locuitorilor de limbă maghiară ai naţiunii politice ungare astfel de procedură, care pe naţionalitatea română pusă faţă în faţă cu Maghiarul pentru alipirea tare cătră naţionalitate a membrilor ei prin asuprire, chinuire şi scoatere din cadrul constituţiei îi tractează ca pe sclavi, pentru care se reclamă sacrificarea celei din urmă picături de sânge din partea Românilor, căci timpul frângerii pânii este aproape; pe atunci în pasajele mai sus amintite, în articolul „Ei sau noi“, arată naţionalitatea română ca fiindu-şi toate drepturile, dreptatea, existenţa şi desvoltarea naţională călcate în picioare prin ilegalităţi, Maghiarul considerând pe Român ca pe o vită despoiată de toate drepturile omenesci, (zice că a sosit timpul, ca Românii şi celelalte naţionalităţi, provocându se la majoritatea lor numerică şi la puterea lor, să manifesteze faţă cu Maghiarul resistenţă pe faţă pentru răpirea drepturilor lor. După ce mai sus indicaţii articoli prin conţinutul lor acum schiţat sunt cu desăvîrşire potriviţi de a agita la ură contra naţiunii maghiare atât pe naţionalitatea română, cât şi pe celelalte naţionalităţi. După ce în decursul pertractării pornită în mod legal s’a dovedit, că autorul articolilor amintiţi, şi prin urmare şi al expresiunilor mai sus înşirate, este Ioan Macaveiu, capelan gr.-cat. în Năsăud, care singur a recunoscut aceasta, prin urmare contra lui, ca autorul expresiunilor mai sus amintite îl aduş de delictul circumscris în §. 172 punct 2. al codului penal, adecă de agitaţie contra naţionalităţii comisă pe calea presei. Asemenea pe basadlul 34 al patentei imperiale austriace dela 27 Maiu 1852, aici în vigoare, ridic totodată acasa şi contra lui Septimiu Albini, ca contra redactorului responsabil al numituluijiar, şi rog cu onoare pe onoratul presidiu al judecătoriei de presă cu juraţi, ca pentru pedepsirea faptelor predate în acasa mea să deţi găji de pertractare, la aceasta să citeze pe acusaţi şi despre aceasta să binevoească a mă însciinţa şi pe mine. Murăş-Oşorheiu, 17 August 1890. Vita Sándor, procuror suprem reg. (Va urma.) Monarchul la Oradea-mare. Drept întregire a telegramelor noastre de alaltăieri despre primirea şi petrecerea Maiestăţii Sale la Oradea-mare lăsăm să urmeze următoarele : La discursul, pe care primarul Sale l-a rostit la gară, Maiestatea Sa a răspuns următoarele: „Primiţi mulţumită Mea pentru această primire cordială, care îmi justifică bucuria, de a pute cerceta după un timp mai îndelungat din nou acest oraş şi acest ţinut Credincioasa alipire şi iubire de patrie a locuitorilor oraşului Oradea-mare îmi sânt cunoscute, de aceea păşesc cu bucurie în mijlocul D-voastre şi sânt convins, că are numai oare plăcute voiu petrece“. Dela gară Monarchul a tras la reşedinţa episcopească, unde o companie de honvezi ce forma garda de onoare a defilat înaintea Maiestăţii Sale. La 10 oare Maiestatea Sa a primit deputaţiunile. Mai întâiu a fost primită deputaţiunea clerului rom. catolic din diecesa Oradieimari, conducătorul ei, episcopul Schlauch, a rostit înaintea Maiestăţii Sale o vorbire, în care a dat expresiune încrederii, afecţiunii şi iubirii clerului pentru persoana iubită a Monarchului, apoi continuă mai departe: „Aceste sentimente le nutresce şi poporul încredinţat conducerii noastre, pentru că în Ungaria sentimentul dinastic este o virtute naţională, fidelitatea pentru Rege însă o pietate religioasă. Cu credinţă ţinem la biserica noastră şi de aceea aducem cele mai adânci omagii înaintea Maiestăţii Coroanei, care veghiază asupra binelui amândurora în înalta persoană a Maiestăţii Voastre ces. şi apostolice reg. cu iubire părintească şi regală.“ în sfârşit ceru el binecuvântarea cerului asupra Monarchului. Maiestatea Sa a răspuns: „în acest loc, unde memoria gloriosului Meu antecesor, a Stului Ladislau, se păstrează cu pietate, primesc cu mare bucurie omagiile slujitorilor bisericii catolice tălmăcite cu cuvinte atât de elocvente prin graiul vrednicului prelat al diecesei. Nu Mă îndoesc, că clerul romanocatolic, cu tradiţionala sa fidelitate şi iubire de patrie, va satisface dorinţei Mele şi va aduce şi pe viitor în consonanţă datorinţele cătră stat şi biserică, în interesul credinţei noastre şi pentru menţinerea păcii din lăuntru a ţerii. în această firmă convingere Vă asigurez cu plăcere de nestrămutata Mea bunăvoinţă şi de graţia Mea“. Metropolitului V a ncea , conducătorul deputaţiunii clerului gr.-catolic, care în vorbirea sa a accentuat credinţa neclintită, devotamentul şi omagiile acestui cler şi ale credincioşilor sei,i-a răspuns Maiestatea Sa: „Eu sânt pe deplin convins de sinceritatea sentimentelor D-Voastre exprimate şi voiu urmări totdeauna cu bucurie activitatea D-Voastre îndreptată spre întărirea religiosităţii şi spre o concordie frăţească. Primiţi mulţumită Mea pentru presentarea D-Voastre şi comptaţi şi pe viitor la nestrămutata Mea graţie“. Deputaţiunea clerului gr. oriental a fost condusă de metropolitul Miron Romanul. După asigurarea credinţei nestrămutate şi tradiţionale a credincioşilor sei, e zise metropolitul: „Venim înaintea Maiestăţii Voastre în firma credinţă, că Maiestatea Voastră apreciind iubirea de patrie şi aplecarea spre jertfă a totalităţii bisericii noastre naţionale, dar’ totodată şi ţinerea ei strînsâ la interesele ei bisericesci şi naţionale îndreptăţite, echitabile şi preste tot modeste. Vă Veţi îndura prea graţios a împărtăşi biserica noastră şi preste tot poporul nostru, poporul român din patrie, de aceeaşi iubire părintească, îngrijire şi scutire ca şi pănă acum“. Adresa sa rostită în limba maghiară a terminat-o cu următoarele cuvinte în limba română: „Să trăească Maiestatea Sa prea graţiosul nostru Monarch?“ Nr. 199 Conducătorului clerului român gr. or., Maiestatea Sa a răspuns precum urmează: „Primesc cu plăcere omagiile D-Voastre şi, b i z u i n du-mă în sentimentele D Voastre de fidelitate pentru Tron şi patrie, sunt convins, că clerul român gr.oriental va fi şi pe viitor totdeauna condus de aceste sentimente. De aceea cu plăcere Vă asigurez de scutul Meu şi de nestrămutata Mea bunăvoinţă faţă cu biserica D Voastre“. După omagiile bisericii reformate şi ale celei evangelice, ale municipiilor, ale comunităţilor israelite, ale camerei advocaţiale, ale camerei de comerciu şi după răspunsurile M. Sale, la 12 care Maiestatea Sa a îndeplinit în biserica catedrală o rugăciune mică şi apoi s’a dus în Elisabethinia. Maiestatea Sa a cercetat apoi claustrul ursulinelor, academia de drepturi, spitalurile, seminarul gr.cat. etc. Pretutindenea Monarchul a fost întimpinat cu însufleţite aclamaţiuni. La 3 oare a fost dineu în reşedinţa episcopească cu 43 cuverte. Dineul a ţinut pănă la 5 oare. La 6 oare Monarchul a plecat la manevre. REVISTA POLITICA. Sibiiu, 31 August st. v. Afaceri interne. De vre-o câteva zile jurnalele unguresci se ocupă mult cu faima, că ministrul a latere, baronul Béla Orczy, are de gând să-şi dee cât mai în grabă demisiunea din considerări sanitare. Cu privire la aceasta „Nemzet“ aduce în foaia de seara dela 10. c. împărtăşirea . Starea sanitară a baronului Orczy e pe deplin mulţumitoare şi ministrul nu are deloc intenţia de a-şi cere demisia. De altă parte „Pester Correspond.“ ce ni-a sosit a.Şi constată, că scriea, că Ladislau de Szögény s’a hotărît în sfîrşit a întră în cabinetul unguresc, ar fi produs pretutindenea cea mai bună impresiune. Nu numai partidul liberal recunoasce în Szögény pe un membru talentat, chiar şi oposiţia moderată se bucură din causa numirii lui, deoarece ea n’a încetat niciodată a stima pe soţul ei de partid de odinioară pentru tactul seu eminent şi fin. Şi în adevăr, «fiarele fără deosebire de partid, întimpină cu simpatie intrarea lui Szögény în cabinetul domnului Szapáry. Cum se are lucrul acum cu împărtăşirea oficiosului „Nemzet“ ? La Inaugurarea festivă a lucrărilor de regulare la Poarta-defer se va duce şi ministrul-preşedinte Szapáry. Serice că festivitatea câştigă o importanţă politică prin împregiurarea, că la ea au primit invitare şi guvernele din România, Sârbia şi Bulgaria, şi aceste guverneşi-au şi insinuat pe representanţii lor. Se crede, că prin o atingere personală se va pută înlătura cestiunile de controversă ce există între monarchia noastră şi România. Situaţia în Boemia. „Politik“ aduce din isvor sigur scrrea, că guvernul e aplecat a acorda introducerea limbii celtice ca limbă de pertractare la judecătoriile celtice; limba de comunicare între autorităţi trebue să rămână însă cea germană. Această concesiune însă numai atunci va întră în vieaţă, când se va fi executat odată noua limitare a districtelor judecătoresci. Evenimentele din Serbia. „Velika Srbija“ publică un apel electoral, prin care se face provocarea, de a alege numai de acei deputaţi, care întrevin pentru fraţii sârbi din Bosnia şiErţegovina. „Narodni Dnevnik“ atacă monarchia noastră cu multă vehemenţă şi cere momentana deschidere a răsboiului vamal. Poliţia a confiscat broşura „Noi ciocli ai Sârbiei şi ai sârbismului“, care e îndreptată mai ales în contra lui Milan, acusându-l de tradare. Metropolitul Mihail va merge cât mai în grabă în pensie. Făptuitorul principal acusat cu uciderea consulului sârbesc din Pristina a fost condamnat de cătră autorităţile turcesci la moarte, care ceialalţi trei complici la câte cinci ani închisoare. Se crede, că prin aceasta afacerea se poate privi terminată. „Narodni Dnevnik“ spune, că Perşiani, consulul rusesc în Sârbia, s’a reînsănătoşat şi în curând va sosi ca să-’şi ocupe postul.