Tribuna, septembrie 1890 (Anul 7, nr. 199-222)

1890-09-26 / nr. 218

JSr. 218 Anul VII Sibiiu, Mercuri 26 Septemvrie (8 Octomvrie) 1890 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., 1/9 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., V* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate:1 an 10 franci, l/1 an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază din numer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Cu la Octomvrie v. 1890 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sunt rugaţi a ne comunica eventual prelângi localitatea unde se află şi posta ultimă,; ear’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipărită dela fâşiile, în cari li s’a trimisziarul până acuma. Administraţiunea ziarului „Tribuna“, Sibiiu, 25 Septemvrie d. (?) Românii din ţerile de sub coroana Sf. Ştefan au fost în toate timpurile oamenii ordinei şi ai liniştei publice. Această ordine a şi fost exploatată din partea duşmanilor noştri ca o laşitate naţională, ca o trândăvie murdară, presentându-’i pe Români ca pe o ceată de nemernici, care nu ar ave în capul lor nici atâta minte cât o găină. Acest svon era susţinut în timpurile trecute. Şi pe această rea credinţă călăriau inimicii noştri cu putere şi rafinerie necugetată. Ear, pentru a pută fi asiguraţi de lumea străină, colportau în presa străină cele mai sinistre neadevăruri despre neamul românesc. Ei ne batjocoriau acasă şi tot ei ne batjocoriau şi înaintea lumii, în această batjocură însă ei se simţiau vinovaţi şi oarecum loviţi preste ochi. Noi însă le suferiam toate în credinţa, că înşişi răuvoitorii noştri au să se deştepte, să-şi vină în fire şi să recunoască şi în noi tot acea putere de vieaţă şi tot acea mândrie naţională, care se află şi în piepturile altor naţiuni de pe rotogolul pământului. Noi tăceam, duşmanii sbierau. Noi lucram în linişte, ei se svîrcoliau în nesiguranţă şi în întunerecul fricii. Putem c& ne-am ridicat ase menea unui arbore mereu lovit de sucuri şi fără cruţare despoiat de frumaseţă. Dar nici loviturile, nici despoierile nu au fost în stare a opri cursul sucului ce curge în corpul nostru naţional. Asemenea arborelui ne-am desvoltat, am crescut, aşa încât astăzi putem zice, că avem trupină, avem ramuri puternice şi avem frumseţă. . . !! Am crescut! Dar’ tot în acel timp a crescut şi neîmpăcata ură a duşmanului. S’a convins adecă, că nu este bine a se mai folosi de armele vechi. Trebuesc inventate alte arme. Trebuesc date alte epitete mai compromiţătoare şi mai demne de crezut despre neamul românesc. Cugetat şi făcut!! Românii vin acum presentaţi lumii în altă haină. Ordinea şi liniştea poporului românesc o scot din ţîţînile laşităţii şi o presentează lumii ca o răsvrâtire ascunsă, ca o tradare mârşavă, care în linişte lucră pentru răsturnarea a tot ce este pus pe basa şi între marginile legii. Din Iaşi devenim răsvrătitori!! Din proşti ajungem a fi cuminte. Cu minte multă dăruită de Dumnezeu în contra voinţei şi tirăniei duşmane. Ei s’au convins, că cu minciuna nu o pot scoate la cale. Ei s’au convins, că liniştea poporului român nu este laşitate, — şi tot ei vin astăzi ca să recunoască, că nefiind laşi Românii, sünt prea cuminte, prea mulcumiţi şi de aceea ,şi-au zis: sünt o ceată de conjuraţi. Avem, — îşi ziceau, — să convingem lumea, că aşa sünt Românii, după cum noi susţinem despre dînşii. Şi ne-au scos la iveală şi ne-au presentat lumii mai cuminte decât cum poate am fi într’adevăr, în teama lor — de aceia, despre care nu ar trebui să aibă frică, ne presentează lumii ca pe trei milioane de trădători, ca pe tot atâţia răsvrătitori şi gravitatori în afară de marginile patriei noastre. — Nu sünt Români în Ungaria ! Ear’ dacă sünt, nu sünt trădători şi nici răsvrătitori. Aşa 4i°ea lumea străină, voind să afle adevărul din gura stăpânirii . .!! — Ba sünt trei milioane de Români ! Sünt tot atâţia trădători şi tăciunari !! Şi îndata se începe o grea luptă contra Românilor. Ear’ ca să ne arete mama dominului (principelui de coroană)“. Aşa z zise în una din cile preumblându-se prin casă, însă totuşi s’a abătut dela idee. Şepte luni de zile a durat această tortură. — „Noi sfintem păziţi ca criminaliştii, şi în adevăr această forţă e de nesuferit. A te teme pentru ai tăi în continuu, a nu cuteza să te apropii de nici o fereastră fără a fi insultat, a nu pute duce pe sărmanii prunci în aer fără de a vedea pe aceşti nevinovaţi expuşi insultelor. — ce stare iubită amica! Şi dacă ai avea numai suferinţele proprii, însă a tremura şi pentru rege, pentru tot ce e mai scump omului în lume, pentru amicii presenţi şi depărtaţi, aceasta e o sarcină greu de purtat. . . .“ Aşa scrie regina d-nei de Polignac în 7 ianuarie 1792. Lucrul va fi pănă acolo, încât regina, ne mai putând suporta durerea, dori, ca această stare de lucruri să aibă un capăt. La 9 August între unsprezece şi douăsprezece oare din noapte se autil bătendu-se marşul general dinspre casa magistratului. Regina a sciut totul, ea a luat informaţiune dela emisari, a sciut, că s’a făcut un complot, s’au ţinut adunări nocturne, că Petion şi Danton sunt fruntea comunei, că s’au numit comisari, care să aţîţe pe locuitorii din suburbii, că garda naţională jumătate e a Iacobinilor, că oamenii dela 20 Iunie aşteaptă numai un semn. Regina era pregătită la toate, în fine veni şiJiua fatală. Dînsa merse la dejin. Acesta dormia. O descărcătură de puşcă se auzia în curtea Tuilleriilor. „Aceasta e prima descărcătură ca pe trei milioane. . . se aruncă asupra presei noastre naţionale. A învins seducerea străinului! Străinii ne-au scos la iveală chiar în contra voinţei stăpânitorilor, în această grea ferbere păşeste principele de Bisrmarck şi întreabă pe ministrul Tisza : Cum staţi cu naţionalităţile din Ungaria? Răspunsul : La noi nu există cestiunea naţionalităţilor! Atunci se aude de la tribuna din parlamentul german din gura omului de fer: Germania nu se teme de nime în lume afară de D - l eu ! Adecă, am să apăr marginile Germaniei, alţii apere’şi tot ca şi mine patria. Omul de fel se retrage la Priedrichsruhe, car’ Tisza pleacă de pe fotoliul presidial. Românii însă rămân tot ca un model de ordine. In timpul acesta însă, pentru ca să nu se scoată la iveală mulţimea românească, se inventează altă armă. Această armă însă este mai slabă. Nu toţi Românii sunt răsvrătitori, ci câţiva agitatori voesc să se ducă pe Români. Aceşti agitatori închipuiţi întră şi ei liniştiţi unul după altul din temniţă. Românii însă rămân tot popor de ordine şi liniştiţi. Pentru aceea dară duşmanii noştri nu mai stiu astăzi ce să facă. De la mulţimea desconsiderată şi numită laşe, am ajuns astăzi la o mulţime mult onorată de cătră duşmani, afară de o mică ceată de agitatori. Eată cum ajung duşmanii la reson! Eată cumva ajunge poporul român preţuit şi îmbrăţoşat!! Nu avem prin urmare nici un motiv de a rămână uimiţi stând faţă în faţă cu actuala situaţie politică ce ni s’a creat. Aceasta cu atât mai mult nu trebue să ne geneze, cu cât duşmanii noştri se tem a ne ataca astăzi în massă. Pentru aceea însă cu atât mai mult voesce să ne intimideze pe toţi aceia, care avem chiemarea şi însărcinarea, ca să ţinem buna ordine şi liniştea în mijlocul poporului român. Nu au să-şi ajungă scopul, căci iată ce prevedem noi: înţelegerea şi apropierea elementului stăpânitor de poporul românesc este numai o cestiune de timp. Timpul luptelor grele politice este aproape finit. Chiar stăpânitorii trebue că au ajuns la acel resultat, că unui popor de trei milioane de suflete nu ’i se mai pot ascunde 4 rele, dar’ nici eminentele Din nefericire nu va fi ultima“, 4*se regina. Ea merse la regele cu princesa Elisabeta, într’aceea veni Petion. „Domnule!“ zise regele, „d-ta eşti primarul capitalei şi în tot locul se bate marşul general. Va să se repeţească 20 iunie?“ „Sire!“ răspunse Petion, „marşul se bate fără scriea mea, însă eu mă duc momentan la casa magistratului şi tot tumultul acesta va înceta“. Petion voia să meargă. Regina însă îi slae: „Domnule Petion ! Nonele pericole, care ne ameninţă, s’au pregătit sub ochii d-tale, despre aceasta nu ne putem îndoi, pentru aceea datoresei regelui cu dovedirea, că eşti inimic atentatului. Subscrie d-ta ca primar al capitalei ordinul cătră garda naţională, ca forţa să o respingă cu forţă şi rămâi la regele“. Petion roşi, ţinu ochii în jos şi subscrise ordinul. Regina a salvat onoarea regelui. El putea acum să moară într’o mână cu legea, îa ceealaltă cu spada, în d’ori de 4' Mandat, comandantul general al gardei naţionale, referă regelui, că este chiemat la casa magistratului, pentru a se sfătui cu representanţii comunei. Regina rugă pe Mandat se nu părăsească pe regele. Acesta însă îi demanda să asculte de ordinul comunei. Mandat merse. La despărţire îi zise: „Nu mă mai reîntorc“. După o oară se văzu capul lui în o lance. De la adunare veni un mandat, prin care se provoca Petion să meargă în adunare. Regina sfătui pe rege să casseze decretul, pentru că, dacă va perde şi această garanţă, atunci nu-şi rămâne faţă cu atentatele alta, decât neputinţa. Regele calități, cu care este înzestrat de atotputernicul Dumnezeu. oar’ cine mai cugetă sau este în stare a cugeta contrarul, nu mai are decât să înceapă dela vechia istorie. Nu mai are decât să ne numească laşi, ca aşa să dovedim noi, dacă întru adevăr sântem sau nu sântem laşi. Dacă sântem laşi, dacă nu mai sântem vrednici de numele de om, atunci de bună-seamă nu sântem răsvrătitori, nu sântem trădători, nu sântem gravitatori în afară, nu sântem agitatori. Cine are după toate aceste tăria convingerilor contra celor ce noi le facem, are şi datorinţa ca să lucre cu mai multă putere contra noastră. Atunci nu se vom întreba: Cine lucră contra ordinei şi a liniştei pacinicului popor român ? Nu cumva agitatorii şi trădătorii perverşi! ? FOIŢA „TRIBUNEI“. Maria Antoinette. — Schiţă biografică-istorică. — De fluviul Pop. (Urmare.) XIII. într’aceea se apropiă a doua sărbătoare federativă. Regina trebui să meargă pe câmpul lui Marte. Curtenii se temeau, ca şi regina, că nu se vor mai reîntoarce, însă reîntorcându-se seara, a fost salutată cu vorbele: „Mulţumită lui , a trecut şi 14 iulie“. Precând crescea pericolul pentru familia regească, pe atunci se oferiră doi inşi ca să o scape. Cel dintâiu a fost Dumourier, al doilea Lafayette. Regina nu a voit să aibă a mulțumi vieața sa şi a familiei sale nici lui Dumourier, cu atât mai puţin lui Lafayette: „Mai bine peardu-se totul, decât se mulţumesc vieaţa unui om, care a făcut atâta rău“. — Insultele însă începură a fi mai însemnate ca pănă acum. Pe sub ferestrele reginei, de unde se slobodiră oarecând rachete, acum gesticulau bărbaţi şi muieri în modul cel mai obscen, aşa încât regina nu cuteza a se arăta la fereastră, nici a eşi pe afară. Câteodatâ îşi propuse să ese în grădină şi să răspundă la insulte : „Da ! voiu vorbi cătră ei: Francezilor! Au avut oamenii cruzimea de a vă spune, că du iubesc Francia, eu! într’un raport cu multă îngrijire redigiat despre conferenţa slovacă, respective croată din Laibach, ziarul „Hrvatska“ din Agram spune, că a succes a uni pe toţi conducătorii naţionali pentru nisce hotărîri, care ce e drept nu exprimă în mod decisator marea idee a unităţii slave, dar ooblesc calea spre aceasta. Hotărîrile luate acum însă ascultă de ordinul adunării legislative şi lăsă pe Petion să se ducă. Regina părăsi chilia regelui la 4 oare şi dise cătră damele sale, că nu mai are nici o speranţă. Cu toate aceste în secret a făcut disposiţiuni, dând ordin singuraticelor secţiuni ale gardei naţionale să ese afară, ca să împedece tumultul. Ea voi să arete celor din giurul ei o faţă liniştită, ceea ce a şi făcut Cu toate aceste temerea a făcut-o să alunece din gură unele cuvinte: „Ce timp frumos, cea* frumoasă, dacă nu ar fi numai tumultul“, aşa 4‘8e ca cătră dl Larry. Jumătate la 6 trecu regina cu regele şi pruncii prin sale şi prin galerii, în care erau postaţi încă de seara la 300 nobili, între care cărinţi şi tineri, mai prunci. Toţi aşteptau oara să-şi verse sângele. „Să trăească regina, să trăească regele“, răsuna din gura tuturor. Regina înduplecă pe regele să se scoboare în grădină şi să treacă printre şirele gardei naţionale. Când se întoarse, regele zise reginei: „Totul e perdut“. Totuşi căpătă iarăşi curagiu, când văzu, că unii grenadiri vin şi se postează între nobili. Ear’ când pretinse un maior din garda naţională să depărteze nobilimea înarmată, replică regina : „Aceştia sunt amicii noştri cei mai buni. . . . Puneţi-i înaintea gurii tunurilor şi vă vor arăta, cum mor pentru regele“. întorcându-se apoi cătră grenadiri, re zine: „Nu vă tulburaţi pentru aceşti oameni bravi. Ei sunt amicii noştri ca şi ai voştri, interesele noastre sunt comune. Tot ce aveţi mai scump, muieri, prunci, avere, depinde de la ziua de astăzi“. Cine susţine gimnasiul din ITaseud ? Primim din Năsăud dela o persoană, care nu a stat pănă acum în nici o legătură cu ziarul nostru următoarele : Năsăud, în 3 octomvrie 1890. (A.) Cu ocasiunea pertractării procesului de presă din Cluj la 11 Septemvrie a. c. apărătorul dl Iuliu Coroian, arătând între multele şi tractarea vitregă, de care e împărtăşit poporul românesc din partea regimului unguresc, a susţinut, că acest guvern nu dotează, dar nici nu subvenţionează şcoale româneşci. Momentul era critic. Poporul năvalia spre palat. Roederer, procuratorul general al comunei, voi să vorbească cu regele singur în presenţa familiei. „Sire“, zise el, „nu aveţi de aierde mai mult de cinci minute. Pentru Maiestatea Voastră nu este altă siguranţă decât în adunarea naţională. In câteva cuvinte descrise situaţia, arătă, că nu se poate încrede nici în garda naţională, nici în oaste, care a ţintuit tunurile. într’aceea se amestecă în vorbă fostul furnisor de curte, acum administratorul de despărțământ. Regina însă îl opri de a vorbi. Continuând într’aceea vorbirea cu Roederer, acesta îi arătă reginei, că alt mijloc de scăpare nu e, deoarece tot Parisul năvălesce spre palat. Regele 4‘se încet: „Aci nu e nimic de făcut“. După aceea cu ton înalt: „Eu voiu, ca fără întârziere să ne ducă în adunarea legislativă“. La aceste cuvinte regina în nedumerire iese: „Atunci, domnule, ordoană mai ântâiu ca se mă ţîntuească de murii acestui palat. Şi cu toate acestea trebuit să cedeze, numai ca să arete credinţa faţă cu soţul ei şi demnitatea sa de regină a Franciei, înainte de a pleca întrebă pe Roederer şi deputaţii veniţi: „Die Roederer, domnilor! garantaţi domnia-voastră pentru persoana regelui şi a fiiului meu ? La aceste răspunse Roederer: „Madame! noi garantăm pentru aceea, că voim a muri alăturea cu Domnia-Voastră“. „Iarăşi venim“, 4*se regina cătră damele de curte desperate, şi petrecută de dama Lamballe şi Tourzel, merse împreună cu regele, cu sora regelui, cu pruncii şi apoi cu câţiva miniştri. După depărtarea familiei regeseină- REVISTA POLITICA, Sibiiu, 25 Septemvrie st. v. Afaceri interne-O foaie vieneza a fost adus scriea, că depășirea ministrului de résboiu comun a generalului de artilerie baron Bauer, ar fi iminentă și că succesorul seu va fi baronul Fejérváry, care portfoliul unui ministru de honvezi îl va primi secretarul de stat Groman. Telegrama oficioasă, pe care am primit-o aseară, declară însă pe basa unor informaţiuni autentice, că împărtăşirea privitoare la ministrul de răsboiu comun e neîntemeiată şi toate combinaţiunile ce se leagă de ea sunt supte din degete. Imediat după redeschiderea casei deputaţilor, comisiunea de instrucţiune a acesteia va lua la desbatere proiectul de lege despre asilele de copii şi raportul despre starea instrucţiunii din ţeară. în plenul casei raportul acesta se va desbate deodată cu budgetul ministerului de instrucţiune, care proiectul mai sus amintit va ajunge sub discuţiune numai după terminarea desbaterii budgetare. Din Cislautania, încă nu se vor publica. Parola e: nu cerşitorie, ci păşire bărbătească. Devisa nu va suna. Noue nu ne trebue Austria, ci „Austria are trebuinţă de noi!“ La alt loc ziarul din cestiune asigură, că în conferenţă s’au fost luat hotărîri despre comunitatea cu Croaţia şi despre îndemnarea studenţilor sloveni, de a cerceta universitatea din Agram. Visita împăratului Wilhelm în Viena. „Norddeutsche Allgemeine Zig“ scrie : O parte a presei străine şi şi a celei germane a crezut de cuviinţă a face fel de fel de comentare faptului, că un ministru austriac nu a fost de faţă la sosirea împăratului Wilhelm la Viena. Noi observăm la aceste, că împăratul german a fost făcut deja înainte de asta cu doi ani o visita oficială în Viena, şi cu primirea lui au fost de faţă nu numai miniştrii comuni şi cei austriaci, ci şi ministrul-preşedinte unguresc. De astădată împăratul Wilhelm a trecut pe la Viena singur numai urmând invitării împăratului Francisc Iosif. Foile, care se miră din causa absentării miniştrilor austriaci, nu au avut nimic de observat, că miniştrii germani încă nu au fost de faţă la sosirea Monarchului austriac în Rohnstock. E regretabil, că în siatele germane, spre exemplu în „Allgemeine Zeitung“ din München acest prilegiu se folosesce pentru insinuaţiuni la adresa contelui Taaffe, care sunt potrivite a arunca o lumină falsă asupra raporturilor germano-austriace. Dacă numitul 4 mai‘ 4*cer că contele Taaffe trebue privit de purtătorul unei desvoltâri a lucrurilor austriace, care în ochii Germaniei nu se potrivesce cu alianța ce există, noi răspundem, că activitatea contelui Ta affe se extinde singur numai pe teritorul politicei austriace interne și apoi nu trebue să se mai asigure în special, că Germania nu se va mesteca niciodată în această politică.