Tribuna, aprilie 1891 (Anul 8, nr. 75-97)

1891-04-11 / nr. 83

Pag 330 tr’una în gurii, acela voesee se te seducă şi orbească. 9. Cine începe a-’ţi povesti ceva despre împărţirea ţerii şi te sparie cu Mus­calii, acela e un diavol, care-’şi ascunde pi­ciorul de cal sub manta. 10. Cine-’ţi docu­mentează, că în această ţeară cineva respec­­tează mai mult ca Slovacii legile şi ordina­­ţiunile, că el e un patriot mai bun şi are aici mai multe drepturi, acela e un şiret; pe acela întreabă-­l iute şi degrabă, cum se poate face din plumb aur şi unde a descoperit peatra înţelepciunii, cu un cuvânt: rîde-’l în faţă. — Conferenţiarul regretă, că „Kultur­­egylet“-ul în Ungaria­ de sus nu a lăsat în acest comitat urme ale activităţii sale. El crede, că această societate ar avea mai mult succes, dacă în loc de cul­tura naţională, ar lua de devisă cultura proprie individuală,pen­tru care poporul ar fi mai acce­­s­i­b i­l. Aceasta e s c i i n ţ a, care se cultivă în Academia maghiară, Hitrovo şi Fontan. Z­iarele din Viena şi Buda­pesta publică următoarele informa­­ţiuni despre aceşti doi representanţi ai politicei rusesci: După­ cum ni­ se scrie din Bucuresci cu data de 16 i. c., prin cercurile diplomatice de acolo trece de neîndoios, că strămutarea lui Hitrovo, trimisul rusesc de pănă acum pre lângă curtea din Bucuresci, la Lisabona este a se privi ca o degradare în cel mai strict înţeles al cuvântului. Ce fel de împregiurări au contribuit, ca favoritu­lui lui Ignatioff şi al unor cercuri influente dela curtea rusească să ni­ se prepare o atât de puţin onorifică eşire de pe scena de pănă acum a activităţii sale de diplomat şi de per­soană grata a propagandei panslaviste, încă nu e pe deplin clar. Se scie, ce e drept, că dl de Giers n’a fost prea încântat de activi­tatea agitatorică a lui Hitrovo, şi că fiascu­­rile sale, care fără nici o trebuinţă şi fără fo­los au compromitat politica Rusiei, încă n’au fost de natură a-’i întări posiţia sa dela Bu­curesci. Dar’ se pare, că înainte de toate o intrigă, ţăsută de faimosul Jakobsohn în contra vechiului seu patron Hitrovo, a con­tribuit mai imediat la căderea numitului di­plomat. După­ cum se svonesce, se tractează în această privinţă mai ales de o denun­­ciaţiune asupra folosirii necorecte a fon­durilor secrete de agitaţiune, care, stând mai înainte sub administraţiunea dis­creţionară a trimisului din Bucuresci, au fost luate mâna lui tic­ami­siu din vreme şi date în îngrijirea inspectorului suprem din Galaţi al societăţii de navigaţiune pe Dunăre a lui Gagarin (unui ofiţer de rang înalt de odinioară din gendarmeria rusească). Ade­vărat, că prin această denunciaţiune Jakob­sohn ’şi-a atras ura implacabilă a lui Hitrovo, vechiul seu protector, şi prin urmare el nu ’şi-a perdut numai posiţia sa bine remunerată, ce a ocupat-o, ci s’a făcut şi în România cu totul imposibil. Dar’ şi Hitrovo, cu tot favorul, de care se bucura din partea mare­lui duce Vladimir, nu se mai putea menţine şi fu silit să facă loc altei persoane, care după întreaga sa fiinţă se consideră ca dia­metral opusă trimisului rusesc de pănă acum din Bucuresci. Dl de Font­ou, care înainte de a fi numit trimis la curtea din Lisabona a fost ocupat la ambasadele rusesci din Viena şi Paris, trece de om liniştit, nepretenţios, căruia deloc nu­­i­ se atribue aptitudinea pen­tru continuarea politicei agitatorice şi provo­într’alt loc: „Iancu poartă numele poetic de craiul munţilor. Fanatismul şi înverşunarea e mare. Ei dau groază mare în Unguri, au tac­tică şi comandă deosebită. Spun, că îi aud stri­gând din munţi: „împingeţi pe Unguri la vale, măi“. Nu ştiu dacă s’au deosebit de Austria. Aş dori-o mult, după­ cum aş dori să mai bată odată pe Unguri, căci cu aceasta s’ar înlesni tractatul ce lucru acum“ (p. 277). Bălcescu era om, ca să poată tracta şi cu astfel de oameni şi în astfel de împregiurări. Să tragi folos din toate era maxima lui şi scriind lui Ghica de un compatriot bun de ceva, zăcea: „Sciu, că nu-’l faci haz, şi ai cuvânt. Asemenea sânt şi eu, dar’ cred, că oamenii politici nu trebue să aibă patimi şi trebue a se povăţui numai de calculul raţiei şi a trage folos din ori­cine“ (p. 284) Şi de aceea se vede, că el scrise despre Alexandri gluma cu fond serios diplomatic: „Vasile ar fi bun, că­­l-aş pune să facă curte la una-două din damele ce au influ­enţă, şi aşa am merge bine, căci din nenorocire eu sânt tare gauche în această materie“ (p. 303). Dealtfel el se ţinea ţanţoş de tot, deşi în câte o­ri spune, că nu mai avea ce să mănânce (p. 344), sărmanul expatriat. El ştia ce înseamnă arta, de a lăsa pe adversar în nesciinţă despre ce ar pută să-­ţi scadă în ochii lui valoarea ce­­ţi-o dă, şi văzând, că Ungurii dau multe parale pe cătoare, preconisată de antecesorul seu în oficiu. Descendent al unei familii de emigranţi francezi şi bun catolic, el nu are nici o legă­tură cu propaganda panslavistă-ortodoxă şi astfel pe viitor va fi Rusia oficială scutită de imputarea, că toate intrigile şi conjuraţiunile în contra instituţiunilor de stat dela Dunărea­­de­ jos se pot urmări pănă în birourile repre­­sentanţei diplomatice din România a impe­riului Ţarilor. Cu aceste însă încă nu se poate zice, că Rusia va renunţa cu desăvîrşire la folosirea agitaţiunii pentru scopuri politice, încât această agitaţiune stătea în serviciul propagandei panslaviste, ea a fost numai scoasă de sub subordonarea ambasadei bu­­curescene şi organisată mai independent prin legătura cu aparatul administrativ al socie­tăţii de navigaţiune Gagarin, astfel, că ea acum se poate privi dispensată şi de acele conside­­raţiuni, pe care pănă acum mai trebue totuşi să le observe tocmai cu privire la poziţia ofi­cială a lui Hitrovo. Douâczeci­ şi-cinci de ani ai activităţii Academiei Române. (Urmare.) IV. Studii şi publicaţiuni istorice. Societăţii academice­­i­ s’au defipt la în­ceputul ei scopuri exclusiv filologice şi lite­rare: ortografia, gramatica, dicţionarul limbii şi traduceri din autorii clasici, îndată însă ce organisarea societăţii a luat un corp prin sta­tutele din 24 August 1867, cercul activităţii ei s'a întins şi s’a lărgit. După lucrările asupra limbii studiul isto­riei naţionale a fost cel dintâiu, care a fost îmbrăţişat cu căldură de Academia noastră, începând dela frumosul discurs de recepţiune, ţinut la 1869 de Papiu Ilarian asupra părin­telui istoriografiei române, George Şincai. Ana­lele noastre au publicat un lung şi bogat şir de memorii istorice, archeologice, numisma­tice, care au aruncat lumini noue asupra multor puncte sau epoce obscure din istoria românească. Prima publicaţiune istorică însemnată a Academiei sânt „Operele principelui Dimitrie Cantemir“, din care s’au tipărit pănă acum 7 volume, formând unul din cele mai minu­nate monumente ale vechei noastre literaturi. în această publicaţiune am fost ajutaţi cu multă liberalitate de bibliotecile cele mari ale Rusiei, care au pus la disposiţiunea Aca­demiei manuscrisele originale ale scrierilor lui Cantemir. Astfel s’au publicat: a) „Descriptio Moldaviae“, tipărită în textul original latin după manuscriptul auto­graf al autorului. — Aceeaşi scriere s'a pu­blicat şi in traducere română. b) „Istoria imperiului otoman“, tradusă românesce după traducerile engleză, franceză şi germană. Textul original latin al acestei scrieri este încă nepublicat. Academia ’şi a procurat copie de pe manuscriptul de la Pe­tersburg. c) „Evenimentele Cantacuzinilor şi Brân­­covenilor din Ţeara­ Munteneascâ“, scriere com­pusă românesce, dar’ care s’a păstrat numai în traducere grecească, de pe care s’a retra­dus românesce. d) „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea“, singura operă, pe care marele scriitor a publicat-o în Moldova, la Iaşi, la 1698. e) „Istoria ieroglifică“, publicată după manuscriptul autograf f) „Compendium, universae logices insti­­tutionis“, titluri, el se apucă chiar şi întitulează pe Ghica „prince“, principe. „Să nu te superi“, zice el, „căci­­ţi-am scris Prince, căci am fă­cut-o pentru­ că aci sânt Ungurii şi mai cu seamă Bathyáni aristo-democraţi. Dar’ să scii, că altădată n'oiu face-o. Vezi însă să nu mă dai de ruşine, căci o împregiurare lungă de spus m’a îndemnat la aceasta“ (p. 279). Şi tot atât de priceput scia să şi oblige pe Unguri: „Szemere m’a rugat ieri, ca să scriu la agenţii noştri la Londra şi la Paris, „unde“, zice, „sciu, că sânteţi mult iubiţi“, ca să apere şi să ajute şi pe Unguri. Cum vezi tu eu joc aci rolul de protector. Agissez en consequence“ (p. 279). Bălcescu studia bine persoanele, cu care avea de a face, şi le caracterisa pe scurt. „Bem are ochi mici şi suride într’una. El repetă mereu, că nu se ocupă de politică. Eu sânt sigur, că el ascunde proiecte mari. El este de o politeţă rece“ (p. 270). Bem era Polon. Şi Polonii­­i-au făcut lui Bălcescu bune impresii. Aşa că el ar fi dorit să-­i câştige pentru causa română. „Bem apără mult pe Românii din Transilvania“, scrie el (p. 300). Şi Leşii, gloatele, ne era preetinoşi: „Trebue să stii, că toţi Lehii din legiunea lor ce se află în Transilvania sânt cu totul în favorul Românilor de acolo, şi o mărturisesce de faţă chiar şi pe vaci prin capitală“ (p. 303). Şi într'alt loc: „A venit un ofiţer din Tran­silvania. Românii au mai făcut o iubire şi au g) Ioanis Baptistue Van Helmont Physices universalis doctrinae — Encomiam in autho­­rem et virtutem doctrinae eiusu. — Operă scrisă în limbile latină şi română h) „ Vita Constantini Cantemyrii cogno­­mento senis Moldáviáé Principie “. i) Collectarea orientalia Operelor lui Cantemir au urmat operele complete ale marelui cronicar moldovean din secolul XVII., Miron Costin. Ediţiunea e fă­cută de colegul nostru dl V. A. Urechie sub auspiciile Academiei şi tipărită cu ajutorul ministerului instrucţiunii publice. Această publicaţiune importantă a adunat în două vo­lume toate scrierile cunoscute ale ilustrului cronicar, precum şi o serie însemnată de do­cumente din timpul lui. Academia a mai publicat scrierea lui Nicolae Bălcescu: istoria Românilor sub Mi­­haiu-Vodă-Viteazul“, admirabil monument al literaturii noastre istorice, atât pentru limba şi stilul şi, cât şi mai ales pentru spiritul de adâncă iubire şi admiraţiune pentru faptele mari ale trecutului naţiunii. Monumentul însă neperitor ce Acade­mia a ridicat istoriei naţionale, sieşi şi unuia din istoricii cei mai de căpetenie ai naţiunii, este publicaţiunea de „Documente privitoare la istoria Românilor“. Ea a început cu documen­tele adunate de nemuritorul Eudoxiu Hur­­muzaki şi s’a urmărit şi îmbogăţit de Aca­demie cu documente culese prin stăruinţa ei proprie. După încetarea din vieaţă a neobositu­lui Eudoxiu Hurmuzaki, patriotica sa familie a dăruit guvernului român toate manuscrip­tele rămase de la el, roadele unor cercetări şi studii de preste 30 de ani. Aceste manuscripte cuprindeau două feluri de lucrări: a) o colecţiune de vreo 3000 documente pentru istoria Românilor din secoli XIV. — XIX., mai toate nepublicate ; b) o bogată serie de studii istorice originale asupra aproape întregei istorii a Românilor. Guvernul a început, la 1876, publicarea amânduror acestor serii de manuscripte, una sub titlul de „Documente privitoare la istoria Românilor“, ceealaltă sub titlul de „Frag­­mente din istoria Românilor“. Ministerul cultelor şi al instrucţiunii publice, întimpinând dificultăţi în regulata publicaţiune a acestui mare şi însemnat material istoric, a trecut în anul 1880 întreaga lucrare Academiei. Academia a pus silinţe stăruitoare pe de o parte a grăbi publicarea preţiosului tesaur istoric pus la a sa disposiţiune, care pe de alta pentru a îmbogăţi colecţiunea de docu­­mente cât mai mult ar fi cu putinţă spre a face dintr'însa un isvor bogat de informa­­ţiuni pentru luminarea trecutului neamului ro­mânesc. Academia a publicat deci toate studiile istorice originale ale lui Eud. Hurmuzaki, care formează 5 volume în 8°, apoi a publi­cat trei volume în 4° de documente, care împreună cu alte trei publicate de minister cuprind întreaga colecţiune de documente Hurmuzaki. La aceasta Academia a adaus 11 volume suplimentare, care cuprind preste 6800 documente dintre anii 1199 — ÎS 49 adunate din diferite archive publice şi private mai ales din Italia, Francia şi Polonia. Această colecţiune de documente plănuită, la început pentru 7 volume, formează astăzi 17 volume, şi mai sânt încă materiale adunate pentru cel puţin alte 6 volume. în acest mod, pe temeliile aşezate de Eud. Hurmuzaki, Academia a ridicat un monument grandios al istoriografiei române, monument, la a cărui înălţare a contribuit luat două tunuri. Legioana polonă, primind porunca a merge în contra lor, nu s’a supus deloc“ (p. 370). Este o suprinzător de in­genios, cum voia Bălcescu să profite de aceste stări, înaintea retragerii spre Kecskemet el comunică lui Ghica: „Aceea ce-’mi 4'Cia­că trebuia 4'se lui Bem le-am 418 în parte de atunci, şi am mai însărcinat pe Boliac, când ’l-am întâlnit în Debreţen, care e bine cu dînsul, ca să-’i zică cu meşteşug mare, că noi ’l-am numi bucuros de domn sau rege al nostru. Ori­ cum, el e precât posi­ţia îl iartă, în favorul Românilor. Lehii din a lor legioană sunt cu totul pentru Români, şi au cerut de la Bem, ca ei să nu se bată con­tra Românilor“ (p. 343), în relaţii bune era Bălcescu şi cu Dembinski, care făgăduia a interveni în favorul nostru: „Aseară a fost Dembinski şi cu Bisczanowski la mine şi cel dintâiu’mi-a făgăduit a nu primi comanda, decât numai de vor da naţionalitatea Românilor şi Sla­vilor“ (p. 329) Astfel Băle­scu căuta a face­ presiunea cea mai cu efect, câştigându-’şi pentru sine pe cei­ ce le câştigau Ungurilor în­vingeri. Aceşti oameni erau harnici la fapte, nu ca Ungurii, care lucrau prea încet, după p­ă­­rerea lui Bălcescu. Ungurii moşteniseră „Gleich-ul nemţesc“ de ce el . . . De n’ar fi fost aşa, poate­ câ ei şi Bălcescu se învoiau îna­inte de a-’i ajunge Muscalii, şi Bălcescu ar mânca neobositului cercetător, sentimentele de iubire de neam ale familiei sale, stăruinţele neobosite ale Academiei şi dărnicia statului român, care dă de patrusprezece ani fondurile necesare acestei publicaţiuni. (Va urma.) TRIBUNA CRONICĂ Maiestatea Sa Monarchul în Galiţia. Din Lemberg se telegrafează cu data de 20 i. c.. După „Kuryer Lwowski“ vor ave loc în anul acesta la Tarnow manevre de cava­lerie în presenţa Maiestăţii Sale. Monar­chul va lua cuartir în castelul din Guminska a mareşalului ţerii, a principelui Sanguszko. * Dar’ Preaînalt. Maiestatea Sa Monarchul a dăruit pentru locuitorii pă­gubiţi în anul acesta prin inundaţiuni, şi anume pentru locuitorii din comitatul Pesta 3000 fl., care pentru cei din comitatul Tolna 2000 fl. * Nou advocat român. Ni­ se scrie din Abrud: Domnul Dr. Laurenţiu Pop, can­didat de advocat aici, a depus în 6­­. c. censura de advocat la tabla reg. din Murăş- Oşorheiu.* Un toast „patriotic“. Cetim în „P. Lloyd“ : Inteligenţa din Jászberény a orangiat nu demult un banchet în onoarea vicecomi­­telui Hajdú, present din incidentul asentă­­rii, şi a comisiunei de asentare. Răspunzând la un toast locotenent-colonelul H a i n z 1 din reg. 63 de inf. a­les între altele: „Go­lesc păharul meu în onoarea poporului ma­ghiar, al cărui caracter e deschis și oblu“. — Are multă dreptate dl loc.-colonel: Adevărat deschis și oblu e caracterul poporului ma­ghiar !* Episcop gr.-cat. în Muncaciu va fi numit, după­ cum află „Egyetértés“, deputatul dictat prepositul Iuliu Firczak. * Jubileul de 25 ani de domnie a Maiestăţii Sale regelui României. Cetim în „P. Lloyd“ (20­­. c.): La sărbarea de 25 ani a suirii pe tron a Maiestăţii Sale regelui României astăzi după ameazi s’a adunat în sala hotelului „Europa“, frumos decorată şi împodobită cu portretele Monarchul­ui nostru şi al regelui Carol, corpul oficerilor din reg. ces. şi regesc de infanterie nr. 6, care poartă numele Maiestăţii Sale regelui României, la un dineu festiv, la care a participat consulul general al României, prinţul Ghica, ca re­­presentant al proprietarului regimentului ces. şi r­g. Colonelul Ulmansky, comandantul regimentului, a sărbătorit într’un toast avân­tat pe înaltul proprietar, care tocmai înainte cu un pătrar de sacol a primit domnia înve­cinatului regat, şi care de la numirea Sa ca proprietar al regimentului a dat numeroase dovezii despre bunăvoinţa Sa. La sunetul imnului român, cei adunaţi au erupt în en­­tusiastice urări de „Să trăească!“ ca expresiune a sentimentelor reale. Prinţul Ghica luând cuvântul, a mulţumit în nu­mele Maistăţii Sale comandantului regimen­tului pentru cuvintele sale şi a ridicat un toast în sănătatea Maiestăţii Sale a împăra­tului Francisc Iosif. După aceea con­sulul general a predat comandantului reg. o scrisoare a adjutantului general al regelui Ro­mâniei, prin care comandantul reg. se încunos­­ciinţeazâ, că înaltul proprietar al regim, a con­ferit colonelului Ulmansky, colonelului Winneke, maiorului Himmel, maiorului Kotsch crucea de comandor, car, căpitanu­lui S­c­h­m­i­d­t şi locotenentului P­u­s­a­k crucea de cavaler a ordinului român. Programul musicei regim., care concerta, cuprindea multe piese române şi ca novitate un marş compus şi dedicat de conducătorul musicei Philip Maiestăţii Sale regelui Carol, proprietarul reg. G. de inf. * Statat anume, că judele Gustav Tribus n’a comis incorectităţi şi înşelăciuni numai la procuratura reg. din Alba-Iulia, ci şi în timpul cel mai nou. Presidentul tribunalului Camil Novák, care era foarte strict cu inferiorui sei, a fost totdeauna mulţumit cu activitatea lui Tribus, deoare­ce acesta era primul în oficiu şi îl pârăsia totdeauna mai târziu decât ceialalţi. S’a dovedit, că într’o afacere cri­minală, ale cărei acte au fost găsite în locuinţa privată a judelui sinucigaş, Tribus a defraudat 125 fl. depuşi la mâna sa. Mai departe corpus delicti într’o afacere pentru falsificare de documente, în care iarăşi Tri­bus făcuse investigaţia, a dispărut. în afa­cerile criminale manipulate de Tribus s’a aflat o colosală disordine. De 2 ani şi 2 luni, de când Tribus a funcţionat ca jude in­structor în B.­Giula, n’a fost resolvată nici o singură afacere de concurs. El lăsa a ’i se pune la disposiţie de cătră curatorul massei cambii, pe care le escompta apoi la banca poporală. Mai mulţi juni, colegi de ai sei, au rămas de pagubă cu sume mai mici sau mai mari. Chiar şi revolverul, cu care s’a îm­puşcat, a voit să-’l cumpere pe credit, dar’ comerciantul respectiv nu ’l-a creditat. După­­cum află „Egyetértés“ din B.­Giula, se sperează, că ministrul de justiţie va introduce o strictă cercetare. * Stări sociale în capitala Ungariei. Sub titlul „O vizuină de viţii“ guvernamen­talul „P. Lloyd“ (21 i. c.) publică urmă­toarele : în timpul mai nou s’a făcut la poliţie repetite arătări asupra unei vizuini de viţii din strada fabricei. Poliţia a introdus cercetare, care a dovedit apoi purul adevăr al arătărilor. în urma acesteia astăzi d. a. a avut loc o revizuire poliţiană în locuinţa pri­vată a unei femei R. din amintita stradă şi cu această ocasiune s’au aflat patru fete, dintre care trei au fost luate imediat în tratament medical. Femeia R. posede un institut de cusut, care era cercetat pentru învăţarea lucrurilor de mână femeiesci de fete din cele mai bune cercuri ale societăţii. Această împregiurare dă afacerii o deosebită însemnătate. Ea are să fie pentru părinţi o admenţiune spre a se informa mai de aproape asupra numeroaselor aşa numite „institute de cusut“ ascunse sub această mască a bunei cuviinţe, în care îşi trimit fetele, care sunt expuse pericolului de a fi date pradă ruşinei de nisce femei in­­consciente. Tot „P. Lloyd“ în numărul seu din 20 i. c. mai cuprinde încă următoarele: Astă­­noapte cărăuşul Stefan Sorn a fost atacat în strada Szabolcs de cătră doi bărbaţi, care ’l-au bătut şi­­i-au furat 40 fl. Unul dintre făptui­tori s’a aflat în persoana 4‘leru^u* Anton Piri. —­ Tot în strada Szabolcs a fost atacat tinichigiul loan Laszlorik de cătră un finanț pănâ­nci necunoscut, care prin o lovitură de sabie a rănit pe primul foarte greu în cap.* Foc într’o archivă de tribunal. în 20­1. c. a isbucnit în archiva civilă a tribu­nalului reg. din Tim’şoara un foc, care ame­ninţa cu nimicirea întreagă archiva. Uşa de fer a localului era încuiată; în etagiul al doilea s’a putut întră numai pe din afară cu ajutorul scărilor. După 2 care focul, care ameninţa şi oficiul principal de telegraf, a fost localisat. Sinuciderea judelui de tribunal Tribus, a judelui de instrucţie în afacerea criminală dela banca poporală din Bichiş Ciaba, acum începe a fi înţeleasă. S’a con­ţi trebuit să dee de alte pedeci pentru a nu se pute bate, precum doria. Căci el voia să se bată; el grăia duios cătră Ghica „şi eu să-­ţi spui drept şi din fundul inimii, ţie Ghica, ca un bun prieten al meu, doresc să mor şi de aceea să merg să mă bat. Nu mă întreba pricina acestei hotărîri, căci n’o sciu nici eu. Voiu aştepta însă aci şi hotărîrea ta, căci mai înainte de toate voiu să fiu credincios îndatoririi ce am luat cu tine“ (pag. 289). A-’ţi face datoria în vieaţă, era un sfânt principiu al lui; şi un sfânt dor al lui era să moară cu cinste. „Să n’ai norocirea nici să mori cu cinste!! Nu cunosc nimic mai crud. Je suis ne sous une mauvaise étoile !“ (pag. 348). Dorul nu­­i­ s’a împlinit, el n’a putut muri ca Petöfi, despre care de altfel el nu scrie nimic, ci a murit pe perini și în clima caldă a cercului italic cu : M’am năs­cut sub o stea rea n­e suis ne sous une mau­vaise étoile“, îşi sfîrşi el pasagiul despre moa­rte. Astrologia poporală răsbia poetică printre reflexiile ce făcea, vădând, că opera ce în­cepuse şi săvîrşise a fost zadarnică, îl gonia iasma nordică, rece şi crudă. Muscalul, care nu se înecase în vinul dela Tokaj. O. B. Duică. (Va urma.) * Sinucidere în Cluj, o telegramă din Cluj cu data de 21 i. c. anunţă: înainte de ameazi s’a împuşcat în cimiterul de aici un bărbat inteligent, în buzunarul căruia s’a găsit petecuţe de hârtie cu inscripţiunea: „Ştefan Katona, Sibiiu“. S’a constatat, că respec­tivul era mai nainte proprietarul unui salon de ras în Sibiiu şi că s’a sinucis în urma unei boale incurabile. * Patriarchul Brancovici a împărtăşit prin o pastorală episcopiei sârbesci din Timi­şoara numirea episcopului Dimitrievici din Verşeţ ca vicar al sus numitei episcopii. Episcopul Dimitrievici a sosit în 20­1. c. în Timişoara şi tot în acea­si a plecat la Carloveţ, spre a participa la şedinţele comi­tetului congresual. * Regele Milan, după­ cum împărtăşesce „N. W. T.“, a declarat unchiului seu, că el voeste, dacă-­i vor permite mijloacele, a se aşeza stabil în Ungaria. * Unde s’a născut Eminescu? Cetim în „Timpul“ . Studenţii universitari, cu oca­­siunea congresului ce au ţinut în toamna tre­cută la Botoşani, au hotărît înfiinţarea, din iniţiativa congresului, a unei şcoale primare în locul nasterii lui Eminescu. O delegaţiune a studenţilor a fost deună şi la Botoşani, pen­­tru­ ca cu ajutorul autorităţilor locale şi al al­tor cetăţeni botoşeneni să adune informaţiuni privitoare la data şi locul nascerii poetu­lui. Delegaţiunea transportându-se la Ipă­­teşti, a visitat casele părintesci şi grădina cu legendarii tei ai familiei Eminescu. Acolo s’a plănuit şi construirea localului de şcoală în caşul când s’ar decide înfiinţarea ei la Ipă­­teşti. După culegerea informaţiunilor, dele­gaţia studenţilor, prefectul judeţului şi alţi cetăţeni botoşeneni au redactat şi iscălit ur­mătorul proces-verbal: Subsemnaţii, în urma cercetărilor făcute spre a se afla cu siguranţă localitatea, în care s’a născut poetul Mihail Eminescu, — localitate, în care urmează a se construi de cătră asociaţiunea generală a studenţilor universitari din România un local de şcoală, în conformitate cu resoluţia luată la congresul universitar din Botoşani, — am constatat cele­ ce urmează: a) După mărtu­risirile mai multor persoane din Botoşani, în­tre care dl Scipione Bădescu, z­iarist şi fost revisor şcolar al judeţelor Botoşani şi Doro­­hoi, vechiu amic al poetului, dl Grigore Chi­­riţă, posesorul moşiei Ipăteşti, precum şi după spusele unui mare număr de locuitori din sa­tul Ipăteşti, care intre altele au afirmat, că sciu aceasta şi dela fosta moaşe a cătune!, o Nr. 83

Next