Tribuna, decembrie 1891 (Anul 8, nr. 267-289)

1891-12-08 / nr. 272

Amil VIII Sibiiu, Duminecă 8/20 Decemvrie 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiuu: 1 lună 85 cr., l/4 an 2 fl. 50 cr.., V\ an 5 A, 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/i an 3 fl. 50 cr., V« an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V« an 10 franci, */i an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numii plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 272 INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră și la poşte și la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază, tit .’m-Amer costă 5 cruceri v. a. său 15 bani rom. Ispite electorale. * Campania electorală, pentru care se pregătesc cu atâta râvnă de pe acum partidele maghiare din ţeară, nu poate şi nu trebue să fie desconsiderată de Români. Deşi noi Românii, credincioşi programului partidului naţional, n’avem să luăm parte activă la alegerile în parlamentul maghiar, totuşi această reservă politică ce trebue să ni-o impunem, constrînşi fiind de împregiurârile excepţionale în care ne aflăm, nu însemnează a fi indiferenţi faţă cu uneltirile şi apucăturile partidelor politice contrare pentru campania electorală viitoare. Din contră, fiecare dintre noi are datorinţa naţională de a urmări cu cel mai viu interes mişcările politice ale contrarilor noştri şi a interveni cu cuvântul şi cu fapta atunci când acele uneltiri şi apucături străine se extind şi asupra alegătorilor români. Vedem că în Bănat, în Ţeara Ungurească şi în Transilvania partidele politice maghiare își fac socotelile lor electorale astfel, că contează ca la sigur la un contingent oarecare de alegători români, pe care una sau alta dintre partidele maghiare vor soi și putea să-ș i seducă a vota pentru candidatul lor. Cele ce s’au întâmplat la 10 Noemvrie a. c. în Becicherecul mic, tămbălăul electoral la Ocna-Sibiiului, apariţiunea contelui Apponyi la Murăş- Oşorheiu şi la Cluj şi apelul seu câtră alegătorii ardeleni, sunt semne învederate, că Maghiarii îşi vor da toată silinţa în campania electorală viitoare a demoralisa şirurile alegătorilor români. E adevărat, că partidul național an n’a luat până acum față cu viitoarele alegeri nici un fel de atitudine. Insă tocmai această reservă ce se observă până acum în această privință e cea mai bună dovadă, că partidul nostru nu judecă situațiunea politică din alt punct de vedere ca pănânci, şi e foarte probabil, dacă nu sigur, că conferenţa naţională viitoare nu se va simţi nici decât îndemnată a introduce vr ’ o schimbare esenţială în programul politic al partidului. Dar’ orişi cum ar fi în viitor, astăzi partidul naţional român n’are candidaţii sei pentru parlamentul maghiar şi nu admite nici un fel de alianţă cu nici unul din partidele maghiare. Prin urmare toţi acei alegători români care vor merge la urnă, de o parte vin în conflict cu programul lor politic, de altă parte ei înşişi dau mână de ajutor adversarilor, pentru ca aceştia să-şi poată turti în urmă şi mai tare. E deci datorinţa fiecărui membru al partidului să caute a se organiza în cercul său electoral o mişcare anumită pentru a feri massele poporului de ademenirile şi ispitele electorale ale agenţilor maghiari. Intre aceşti agenţi se cuprind — durere — şi acei fii ai poporului românesc care, conduşi de interese particulare, se întovărăşesc cu adversarii noştri politici şi le fac fie în ascuns, fie pe faţă cele mai bune servicii. Nu există nici o putere pe faţa pământului, care ar pută sili pe un alegător să meargă la urnă sau să voteze pentru un candidat, pe care nu-’l voesce. Legile noastre opresc şi pedepsesc chiar un asemenea atentat ce s’ar îndrepta la libertatea alegătorului. Fiecare alegător e deci nu numai în drept, ci şi dator a trimite la plimbare pe agentul ce ’i s’ar înfăţişa pentru a-’l duce în ispită. Nici fibirăii, nici alţi funcţionari mai mici sau mai mari, nici preoţi mici şi mari, nici alţi oameni n’au nici dreptul, nici puterea de a sili pe vre-un alegător a merge la urnă, dacă el nu voesce, sau a-’l sili să voteze pentru un candidat, în care el n’are încrederea recerută. Deoarece asemenea agenţi electorali îmbracă tot felul de haine, mironesci şi preoţesei, şi se folosesc de tot felul de apucături, presiuni şi ademeniri, alegătorii noştri trebue să fie totdeauna cu cea mai mare băgare de seamă, ca se nu cadă fără voe în cursele lor. Stăpânirea maghiară se folosesce cu predilecţiune de slăbiciunile unor archierei români, cu ajutorul cărora mai uşor poate pătrunde în massele poporului român. Astfel se şi întâmplă adeseori, că agentul electoral se presentă în casa alegătorului român în haine preoţesei; şi unde nu e suficientă autoritatea preotului, acolo păşesce la mijloc puterea fibirăului ajutorat de primar. E fără îndoeala grea ispita, când ea se exprima sub asemenea chipuri şi forme, dar’ cu toate acestea ’i se poate şi el resista, când fiecare alegător îşi va împlini datorinţa aşa precum şi-o dictează inima sa românească. Maghiarii nu voesc să ne recunoască nouă drepturile noastre firesci aici în ţeară, nu voesc să ne permită desvoltarea noastră culturală şi abusează de puterea statului, în a cărei posesiune se află, pentru a apăsa şi a persecuta poporul român. Deci toţi acei Români, care ajutorează în orice chip partidele politice maghiare, se fac părtaşi de asuprirea neamului lor. Dacă preotul sau primarul au devenit tot prin slăbiciunile lor pendenţi de la graţia superiorilor lor, ei să meargă în numele Domnului singuri acolo, unde îi duc aceştia; parochienii şi cetăţenii în asemenea situaţiuni însă nu numai că pot, dar sunt datori chiar a părăsi pe fruntaşii lor firesci. Şi asemenea „fruntaşi“ se vor întoarce acoperiţi de batjocură şi de ruşine în mijlocul fraţilor lor. Interesele vitale şi mândria poporului român pretind, ca partidele politice maghiare să se isbească de şirurile încheiete şi puternice ale alegătorilor români, care formează partidul naţional-român. FOIŢA „TRIBUNEI“ Epigrame. Luteran, calvin, catolic, toţi trei roagă pe Christos: Dar’ Cristos e numai unul: cine-i dar’ dreptcredincios ? * La mâncare tu eşti iute, dar’ la mergere Lenos: Mâncă cu piciorul, frate, şi cu gura mergi pe jos! * Fără bani femeia este umbră fără de lumină. Banul fără de femeie e lumină fără umbră. Cine vrea pe amândouă, spune-’mi tu, cui se închină ?• Regii bat şi ’nving pământuri Şi coroane au de aur; Dar’ eu vreu să înving inimi Şi se port pe frunte laur. Regii au comori destule, Pot schimba puterea legii: Eu am numai o drăguţă, Dar’ n’o schimb eu pe toţi regii ! Gotorobeşti. Tu-’mi ceri.... Ah, tu-’mi ceri, te ved eu bine, Inimii să me pun straje, S’adorm patima din mine — Inima-’mi sdrobită cere Sărutări de vraje pline. Ah, tu-’mi ceri să-’ți fug din cale, Vrei să me omori cu 'ncetul Cu nemângăiată jale — Cum se fug când eu sânt vecinie Umbra păsurilor tale. Cum se fug când n’am putere Inimii să mă pun straie, Să-’mi culc gândul în durere Când am tot la tine gândul — Nu, iubito, nu ’mi-o cere ! Gotorobești. _________________ 1 O rugăciune. De Carmen Sylva. Traducere de Aurelia Roman. (Urmare și fine.) Berthalda se scutură și se uită înapoi, cu aceeași mișcare neliniştită, cum o făcu în biserică — „şi veiji, groaza de moarte ce o sufer din oara aceea, tu, nevinovatule, tu n'o poţi înţelege. Me tem la lumină, şi în întunerec me tem de orice mişcare, de umbra mea, de foşnetul rochiei mele, de propria mea respiraţie; ’mi-e frică de brutalitatea gâdelui, altfel aş fi mers la judecătorul, nu la tine !“ „Se caută alţii pe cari să-’i osândească în locul tău!“ „De aceea am venit aici; scapă pe cei nevinovaţi ! Spune că un biet păcătos ’şi-a mărturisit ţie fapta lui, şi tu aici“. „Şi eu am ?“ „Ah!“ strigă Berthalda, niciodată, niciodată nu-mi poţi ierta! Pe veci sânt blăstămată !“ „Cine pe pământ are putere să ierte o astfel de crimă?Mi-ai crede, dacă ’ţi-aş spune că D-leu te iartă? Tu nu eşti vrednică ca razele soarelui se cadă asupra ta!“ Berthalda se încovoiă pe picioarele ei şi se răzimă cu manile încrucişate de pământ. „O sciu, — o sem prea bine“, (jiae o a J „ar trebui să mor! Dar’, Raoul,mi-e frică. E grozav să suferi chinurile morţii, şi pentru mine^ ce fel de chinuri s’ar putea găsi? Şi e şi mai grozav a fi predat iadului fără a te fi pocăit“. « „Şi tu vrei să mai trâesci între oameni ? Cine o să sufere apropierea ta ?“ „O, nime! nime! Am jurat că acesta este ultimul cuvânt, ce buzele mele mai vorbesc, şi că asta se fie ultima oară, că un om mai vede faţa mea. Este o mănăstire cu odăiţe de stânci pentru femei ce se pocăesc! Acolo ! dă-mi o scrisoare, fără a numi numele meu, căci de aici înainte saut moartă pentru lume şi pentru tine; pornesc acum de aici, merg noaptea întreagă şi înainte de vorbe .Şi sunt acolo — şi atunci radele soarelui nu mă vor mai încălzi Raoul, căci înainte de a răsări sunt ascunsă sub pământ, până la sfîrşitul meu!“ Raoul se sculă şi se duse la masa de scris. Berthalda îşi plecă acum capul pe aşternutul fratelui seu. El sta ţinând pana pe hârtie şi se uita la dînsa. Mica lampă, la lumina căreia a lucrat atât de mult şi a suferit şi mai mult, o aprinse şi-şi scuti ochii cu mâna, care părea transparentă ca ceara îmbătrânită, nespus de îmbătrânită îi era faţa, par’că ar fi trăit un veac şi ar voi să întrebe : „Nu e iertat să mor încă, Dumneaeul meu?“ Cu multă osteneală și cu întreruperi scrise mica epistolă, căci mereu să perdea în gândurile sale. Când o închise, Berthalda se sculă. „Când odată după mulţi ani, te vei gândi la păcătoasa, căreia nui-ai dat nici o absoluţiune, şi care a fost sora ta, — atunci Raoul — atunci cartă-mă! şi păzească,te Durmezeu de gânduri răsleţe şi păcătoase !“ Ea se înveli iarăşi, luă scrisoarea de pe marginea mesei, unde o puse el, se întoarse spre uşe, privi încă odată la fratele ei şi dispăru în întunerecul nopţii. Raoul sta nemişcat, cu mâna la ochi, pănă ce Zor’le Z'l®i se iviră. Lampa ardea tot mai slab, ca şi o lumină a vieţii, care scade mereu, şi se stînse. Raoul nu se mişcă. Iată că soarele se ivi ca în dimineaţa cununiei Edithei, şi mica căsuţă strâlucia într’o lumină răsurie. Raoul se uita pe fereastră; da, aici lucra în întreaga lui splendoare şi mărire soarele, care nu va mai încălzi pe o biată păcătoasă, — numai una dintre cele multe, şi aceasta una era sora lui! Se duse sus la bătrânul preot şi bătu la uşa lui. Acesta şedea la dejunul seu, car’ soarele îi ilumina faţa trandafirie şi fragedă. „Dar’, dragă amice, ce s’a întâmplat cu părul d-tale?“ „Cu părul meu?“ „Nu cumva ’l-ai presărat cu făină; este alb de tot!“ Raoul puse mâna tremurândă pe păr. „Am primit în noaptea aceasta o îngrozitoare spovedanie“, Z'8a cu buze tremurânde. „Păcătosul, care a causat moartea acelei mirese, ’mi s’a numit mie și a dispărut pentru totdeauna ; m’a rugat să împedec alte cercetări, ca nu cumva să fie jertfite persoane nevinovate“. Bătrânul bărbat puse mâna lui puternică pe buze şi se frecă, uşor cu aceasta, pe când ochii lui limpezi şi ageri se uitau necontenit la tânărul acesta. „Ai părăsi d-ta bucuros ţeara aceasta pentru totdeauna ?“ Zise el deodată. „O cât de bucuros“, strigă Raoul şi puse mânile ca pentru rugăciune; o flacără roşie se revărsă pe faţa lui, apoi iarăşi se stinse. „Bucuros te-ai duce la păgânii în Orientul depărtat?“ Raoul se apropia şi săruta mâna preotului. „Atunci, aici este denumirea dumnitale, şi mâne poţi pleca cu D-Zeu“ , Raoul îngenunchtă. „Singurul meu amic în nefericire!“ bolborosi el şi iarăşi sărută mâna bătrânului. „Ei veZi“ Zise acesta. „Când chinul este atât de mare, încât nu-l mai poţi purta, atunci ajutorul este aproape. Du-te, — şi uită, fiiul meu; dăte uitării pe tine şi aceea ce te-a umilit, şi păstrează puterea, pe care cu greutate ai câştigat-o în luptă ferbinte şi onestă. Şi dacă odată ne vom mai revede pe acest pământ, atunci priveste vesel ca învingător şi erou!“ Vorbirea deputatului Lueger, ţinută la 14 Dec. în casa deputaţilor din Viena, a atras în cele mai largi cercuri atenţiunea asupra sa. Organul oficios german „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“ scrie, că între politica de stat austro-ungară și politica personală exprimată în vorbirea deputatului Lueger este o mare contrazicere. Insă în Germania lumea este obicinuită a privi în Maiestatea Sa împăratul bastionul cel mai nestrămutat al acesteia. Astfel şi în viitor Germania va continua a pune mai mare pond pe principiile şi simpatiile politice, care deja atâtea ori au fost confirmate prin rostul Preaînalt al monarhnului, decât pe manifestaţiile excentrice ale cutărui deputat, chiar dacă idiomul ce-l vorbesce ’i-ar da dreptul de a se numi German. Organele Cehilor bătrâni sărbătoresc pe Lueger pentru „apărarea bărbătească a intereselor slave“ faţă cu C aprivi şi cu Maghiarii. „Politik“ proclamă conţinutul vorbirii lui Lueger de adevăruri elementare şi argumentaţiune de metal şi declară, căCehii-tineri au comis o gravă violare a datorinţei, pentru că nu au luat posiţie contra Maghiarilor şi a lui C a p r i v i, precum a făcut-o „bărbatul de onoare german Lueger“. Cehii-tineri contra politicei externe, în decursul dezbaterilor asupra legii financiare, urmată la 16 i. e. n. în casa deputaţilor din Viena, s-a pronunţat deputatul Gregr în numele Cehilor tineri, declarând între altele, că ministrul-president Taaffe merge mână în mână cu guvernul unguresc în ceea ce privesea germanizarea şi maghiarizarea. Din ură contra naţionalităţilor slave, Austria încheie cele mai nenaturale alianţe cu inimicul secular al imperiului, se agaţă convulsiv de imperiul german ,şi-şi pune chiar şi existenţa în joc. Noul patriarch şi biserica răsăriteană. Foile grecesci din Constantinopol publică o circulară a patriarchului ecumenic Neofit cătră toate căpeteniile bisericilor răsăritene autocefale din Grecia, Sârbia, Muntenegru, România şi Rusia, în care circulară patriarchul notifică începerea funcţiunii sale şi dă bisericilor binecuvântarea sa. Cătră biserica bulgară patriarchul nu se adresează, considerându-o de „sismatica“. Despre biserica română ortodoxă răsăriteană din Transilvania şi Ungaria nu se face nici o amintire. REVISTĂ POLITICA. Sibiiu, 7 Decemvrie st. v. Convenţiile comerciale. La 16 i. c. s’au distribuit în parlamentul italian, tipărită într’un volum, convenţia comercială şi de navigaţiune între Italiaşi Germania şi Austro-Ungaria. In motivarea convenţiilor serice: Aceste convenţii vor regula relaţiunile comerciale între ţeri, care cuprind 1 1/5 milioane de chilometri cuadraţi şi 120 milioane de locuitori şi al căror trafic comercial cu străinătatea este de 15 miliarde. Abstrăgând deja toate celelalte consideraţiuni, aceste cifre dau o idee despre importanţa economică şi politică a nouelor convenţii. „Kreuzzeitung“ din Berlin constată într’o notiţă, că comisia economică a casei deputaţilor din Budapesta a corespuns dorinţei guvernului de a absolva cât de iute convenţiile comerciale. Deşi nici un partid nu a avut de cuget a combate convenţiile, totuşi cercurile parlamentare trebue să recunoască, că modul cum comisia a absolvat convenţiile nu se poate uni cu seriositatea parlamentului. Căci întreagă desbaterea generală asupra tuturor 6 convenţii a ţinut numai 4 oare, car’ desbaterea specială s’a făcut în aceeaşi după ameaiji între oarele 5 sa—7, va săjicâ într’o oară şi jumătate. Numai un singur membru al stângei extreme a făcut o obiecţiune meritorică, neconvenindu-şi terminul „supuşi austro-ungari“, Zicând că de aceia nu există. Altcum nu a vorbit nimenea. După această procedură se poate presupune, că şi în desbaterea plenului convenţiile comerciale vor fi tot atât de „expeditiv“ tractate. Slavismul în Austria. Afară de enunciaţiunile îndreptate contra triplei alianţe, de care vorbim la alt loc, conducătorul Cehilor-tineri, Gregr, a mai făcut în discursul său importante declaraţiuni cu privire la politica internă. Arătând gravaminele poporului ceh şi reclamând dreptul de stat boem, Gregr a 48, că dacă înaintaşii Cehilor de astazi ar fi prevăzut asupririle la care sunt supuşi urmaşii lor, ar fi făcut la 1526 altă alegere de rege. Gregra şi-a încheiat discursul astfel: In loc de a mulţumi poporului ceh şi de a-’i inspira dragoste, abnegaţiune şi însufleţire pentru stat, ’i-se sporesce nemulţumire, ’i-se trezesce antipatie şi ură contra acestui stat, ’i-se face tot mai nesuferit lanţul care’l leagă de acest stat nedrept. Deputatul sloven Gregorec a declarat, că sistemul actual cu centralismul duplu dualist sub egemonie germană şi maghiară s’a dovedit a fi neaplicabil. Slavii din Austro-Ungaria ar trebui să se avânte la o acţiune solidară după un program stabilit, căci ei sunt majoritatea poporaţiunii. Fără Slavi nu ar fi jumătate din armată şi statul nu ar mai fi mare putere. Vorbitorul pledează pentru forma federalistă de stat, care este singura potrivită, ca fiecare popor să poată conlucra după cum corespunde naţionalităţii sale. Incidentul bulgaro-francez. ziarul paraian „XIX Siecle“ află, că deputatul M 11 ev o y o va interpela pe ministrul de externe Ribot despre Soarele ardea într’un foc binecuvântător la marginea deşertului; aerul tremura ca deasupra unui foc mare şi giur împregiur zăceau cadavre şi oameni murinzi. Pertilenţa umbla turbată pe acolo şi pustiia oamenii, ca iarba la arderea unei păduri. Gemetele şi vaietele cutremurau aerul şi ademeniau vulturii, cari dând din aripi, stăteau în cârduri mari peste locul pustiirii. In mijlocul disperatei mulţimi trecea un preot, cu cuminecătura în mână, cuvinte de mângâiere pe buze şi o linişte pe faţa sa. în braţele sale răsufla tocmai o fată tinera ultimul suspin; el îi ţinu crucea la buze, pe care ea o sărută; apoi o ridică spre cer, şi pe când ochii ei urmăriau această mişcare, căzu capul îndărăt.