Tribuna, septembrie 1893 (Anul 10, nr. 194-217)

1893-09-26 / nr. 214

Anul X Sibiiu, Duminecă 26 Septemvrie (8 Octomvrie) 1893 Nr. 214 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., */4 an 2 fl. 50 cr.,­­* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., l/1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeşte abonamente Ioan Bianu, profesor, Bucureşti. Calea Victoriei nr. 135. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se Înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Invitare de abonament „TRIBUNA“. Cu 30 Septemvrie v. 1893 expiră abonamentele pe luna Sep­temvrie şi pe cvartalul III. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu rerioirea abonamen­telor lor pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunii după stilul vechiu. Abonamentul lunar costă . . I fl. 20 cr Abonamentul trilunar costă . 3 fl. 50 cr. Este in interesul dilor abo­nenţi, ca adresele să fie însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abonenţi vechi sunt ru­gaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis „Tribuna“ pănă acum. Administraţiunea. Congresul dela Buzău.­ Avem acum înaintea noastră ra­portul detailat despre zilele mari ale tinerimii române la Buzău. Zile mari de sărbătoare, care se vor întipări adânc în sufletele curate ale tinerimii, vor rămână neşterse pen­tru multe generaţiuni, vor fi is­vor de apă v­i­u­ă pentru fapte mari, glorioase, fapte demne de tinerimea unui popor, care are cea mai sublimă menire în Orientul Europei. Tinerimea a fost primită la toate gările cu stindarde, flori, cuvinte festive. Buzăul a îmbrăţoşat tinerimea cu o căl­dură entusiastă. Vorbirile au fost pline de un foc sacru, ovaţiunile păreau a fi nesfîrşite. Tinerimea a devenit obiectul înflă­cărării generale, tinerimea a devenit sorginte nesecat de entusiasm, a fost îmbrăţoşată cu iubire nemărginită de întreaga suflare românească, care şi-a eşit în cale. Şi toate acestea nu pentru trecutul ei, nici pentru presentul, ci pentru credinţa sublimă, pentru speran­ţele înalte, care sânt legate de această tinerime, pentru viitorul care are să-­l creeze tinerimea. Patru zile a durat congresul. In acest restimp s’au făcut multe, s’au vorbit, s’au discutat multe, o sumă imensă de idei şi sentimente s’au pus în circulaţiune. S’au rostit cuvinte înflăcărate, cum numai din suflete tinere, neatinse încă de miseriile şi consideraţiunile lumeşti pot isvorî. S’au atins coarde de ale inimii, care numai în inimi juvenile pot afla răsunet complet, coarde, care pentru cei mai maturi, îmbătrâniţi în gânduri şi griji, sânt numai reminiscenţe dintr’un basm frumos al copilăriei, din­­tr’un vis al juneţei, acum însă perdut şi înlocuit prin o realitate dură, amară, care nu mai permite sentimentelor un avânt atât de înalt, ci le leagă strîns de situaţiunea zilei, de chinurile muncii şi de oportunismul sorţii. Multe din cele auzite la Buzău n’au frăgezimea realităţii, actualităţii, ci mai mult parfumul îmbătător al unui mister sfânt, închis şi învălit pentru noi, dar’ liber, viu şi plin de vieaţă pentru ei. Dorul de a mai fi încă odată ti­neri, de a fi ca ei, de a simţi cu ei, ne-a cuprins vezându-’i şi ascultându-’i la Buzău. Dar’ nu acestea constitue im­p­o­r­­tanţa cea mare a congresului pentru noi. Acestea sunt efluxe ale sufletului agil tineresc, care numai tinerimii sunt date şi numai tinerimii se şi cuvin. Importanţa congresului de la Buzău pentru toată românimea consistă în alt moment, care ni-a umplut inimile de bucurie şi sufletul de credinţă. Acest moment este­ unirea ti­nerimii române din toate păr­ţile locuite de Români. Floarea Ardealului, Basarabiei, Bănatului, Mol­dovei, Bucovinei, Munteniei şi Ungariei a fost unită la congresul din Buzău. Din patru unghiuri ale lumii ro­mâneşti s’au întrunit şi s’au convins că aceleaşi aspiraţiuni au, acelaşi suflet bate în ei, aceeaşi mamă­­i-a lăptat şi crescut. Fatalitatea sorţii şi blăstămul tre­cutului a dărâmurit românismul în multe bucăţi. Grebosia şi particularis­mul a desfăcut singuraticele provincii, încât nu arare­ori vedem în istoria nea­mului nostru tablouri sinistre, unde frate înfige pumnalul în inima fratelui. După multe zile grele urgia tre­cutului a dispărut. Moldova și Munte­nia s’au unit într’un principat român, din care a înflorit vânjosul regat de astăzi. Provinciile de sub sceptrul habsburgic încă s’au recreat ... şi deşi poartă astăzi o luptă înteţită con­tra unui popor, care vrea să le exter­­mineze, nu este departe timpul, când şi aceste provincii vor înflori liber sub glorismul sceptru al Habsburgilor. Particularismul politic din trecut a adus cu sine şi particularismul cul­tural naţional. Se părea, că fiii aceleiaşi mame­­şi-au uitat de comunitatea de sânge, au desconsiderat aspiraţiunile co­mune şi fiecare provincie îşi trăia traiul particular, servind interesului particular, perzând din inimă şi suflet idealul comun. Am trăit separat şi în privinţa culturală şi naţională. Aşa părea, dar’ n’a fost aşa şi nu este aşa. Credinţa Românului în vii­torul seu trăeşte! Eata ce ne vesteşte congresul dela Buzău. Trăeşte încă credinţa, deşi multă vreme schînteia ei era în spuză ascunsă, acum însă a eşit la iveală, a aprins focul pe altarul vestalin al vieţii noas­tre naţionale şi tinerimea română sub verde jurământ este obligată a îngriji, ca în vecii­ vecilor nici­când să nu se mai stingă acest sfânt foc. Dela Tisa până la mare, dela Nis­tru în Carpaţi, în văile dunărene ace­eaşi horă se întinde, aceeaşi doină se cântă, acelaşi fagur de miere e limba, acelaşi „nani nani puişor* răsună la leagănul gingaşei odrasle romane. Fie deci şi voinţă divină este să fie­­ în aceleaşi regiuni aceeaşi cul­tură, aceeaşi vieaţă naţională. Şi va fi ! Congresul studenţilor din Buzău ne este garanţa. S’a despărţit tinerimea, s’a împrăştiat în toate regiu­nile locuite de Români, a dus însă cu sine vieaţă comună, s’au adăpat cu toţii din un singur isvor, din credinţa în idealul naţional. Şi această tinerime, mâne are să fie inteligenţa poporului român. Din sinul ei vor eşi conducătorii viitorului român, şi ori­unde va decide soartea să-­şi desvoalte activitatea roditoare, totdeauna le va fi stea conducătoare, idealul comun supt din isvorul comun. Aceasta e însemnătatea culturală­­naţională a congresului, acesta este pro­gresul tinerimii faţă cu noi. FOIŢA „TRIBUNEI“. Hora condamnaţilor. Dedicată iubitului amic loan Russ­u-Siria­nul. Măi bădiţă, puiu de leu, Ţucu-’ţi ea, sufletul Tău, Cel voiţi Şi bun stăpân, Ce nutreşte ’n al Tău sin: Numai dorul de Român ! Sus cu steagul! Nu-’l preda! Dă-’n străin, nu Te lăsa! Arată-’i că nu Te laşi, Că nu eşti viţă de „laşi“, Ci copil de Rom­ânaş! Bate Doamne şi trăsneşte, In cel­ ce Te prigoneşte, Şi ne răpeşte din gură! Cea mai dulce bucătură*) Şi pruncii mici de statură!! Las’ să facă ce va vrea, Tu, bădiţă, nu te da! Căci nici noi nu Te lăsăm, Ci mai bucuros intrăm în temniţa de blăstăm ! Fă, Doamne, dreptate eară, Să peară „Dracul“ din ţeară, *) Limbs. „ Că vai Doamne, rău mă doare, Când eu umblu pe la soare Şi ei se duc la ’nchisoare! Intăreşte-’i în putere, Ca să rabde cu plăcere. Păharul cel cu venin Ce li ’i dă duşmanul plin : Fă, Doamne ! se fie vin ! ! Amin ! Ni­cu Stejărel. Gazetelor jidoveşti­ — Dedicaţie tuturora: „Magyar Hirlap“, „Borszemjankó“, „Pesti Napló“ meg a „Szajkó“, „Kolozsvár“ şi „Ellenzék“, „Alföld“ „Arad és vidék“, Şi mai câte „söpredék“ Toate strigă ’n gura mare, De trece peste hotare, Strigă de se prăpădesc : Că Românii nimicesc Viţa nobilă maghiară Ce domneşte azi în ţeară!! Voi strigaţi în gura mare ? Voi, pilăriţe murdare ? .. . Voi, pe stele lătrătoare Şi de minciuni purtătoare? . . . Voi venituri cu perciuni Faceţi Ungurii nebuni! îi faceţi să nebunească, Cu lumea să se sfădească Şi pe voi să vă plătească!­­Gazetele ungureşti Azi mai toate­’s jidoveşti, Şi Unguri­’s preamăriţi De cei de Muscali goniţi: Câţi ţipaţi din Rusia, Trecuţi prin Galiţia Vin în Ţeara-Ungurească Ca s’o facă jidovească, Şi să strige: „toţi sânt hoţi, „Numai noi buni patrioţi!“ Şi Ungurii îmbătaţi De fraţii lor perciunaţi, Dau cu petri în Români Şi în ceialalţi vecini, Dar’ în neamul jidovesc Se sfiesc şi nu lovesc, Ci strigă: „păcat ar fi, Să dai în­tra hazafi!“ — Apoi fie-vă de bine Ziua de azi şi de mâne; Sărutaţi-vă ’mprumut, Nouă nu ne pasă mult; „Ne-a veni şi noue-odată Zi de plată şi răsplată“. Şi-atunci vai de perciunaţi, Şi de cei ce-’s cu ei fraţi! Nicu Stejărel. Aderenţă condamnaţilor noştri. Damele slovace au trimis dlui Po­­povici următoarea scrisoare de aderenţă : Panej drand Aurela Popovk­a. Prijmite iskrenny pozdrav S/oveniek od süaznyeh datier, My verlme tlel, ze e Vămi i ndmi je Buh a preto: „ked Boh s ndmikto proti ndmf !“ Zdravstvujte t Slovenie y. (jPrea stimatei doamne Maria A. C. Popovici. Primeşte, scumpă doamnă, salutul sin­cer de la Slovacele de pe poalele munţilor neatrau celor acoperiţi de omăt. Şi noi cre­dem că atât cu noi cât şi cu noi este D-zeu, de aceea. „Dacă D-zeu e cu noi, cine ne poate învinge“.*­ „Zdravstrujte!“ Slovacele. * Domnului Aurel C. Popovici în Sibiiu. Patru ani de temniţă ungurească! Patru ani de martiriu naţional suferiţi pentru cel mai prigonit popor din monarchie, sânt patru ani de glorie! Aurora redobândirii drepturilor poporului românesc, va răsări din temniţele Seghedi­­nului. Aceste temniţe sânt astăzi Bastilia, în care se Încătuşează aspiraţiunile de liber­tate ale unui întreg popor! Vor fi mâne răsu­netul de învingere al dreptei şi sfintei cause, pentru care ai fost jertfit. Nu spre perire, ci spre biruinţă merge o naţiune, când are astfel de eroi. Suferinţa Ta este suferinţa noastră, a întregului neam românesc. Căldura iubirii noastre să Te Întărească şi să-­Ţi oţelească puterile, pentru­ ca întreg glorificat să se primească naţiunea românească în sinul seu. Sângeorgiul­ ro­mân, 13 Sept. 1893. In numele poporului român: Solomon Haliţă, profesor, Dr. Andrei Monda, Eremie Şorobetea, învăţător pens., Silviu So­­horca, preot, rom., Octaviu Utalea, rigoro­­sant în drepturi, Ştefan Utalea, învăţător, Mi­­haiu Domide, înv. pens., Ioan Marcu, învă­ţător român. Din parlamentul maghiar­­ In şedinţa de joi a parlamentului ma­ghiar s’au început desbaterile asupra răspun­sului Monarchului dela Boroş-Sebiş şi Giriş. Oposiţia ’şi-a încordat toate puterile pentru­ ca să-­i procure zile amare cabinetului Wekerle. Momentul mai însemnat al acestei şedinţe a fost duelul oratoric Intre „ilustrat” conte Apponyi şi ministrul-preşedinte Wekerle. Discuţiunea a fost deschisă de referentul Horváth Béla, care recomandă dietei să treacă la ordinea zilei peste petiţiunile nemo­tivate. Dm­­ul zice, că răspunsurile regeşti nu invoalvă în sine expresiuni anticonstituţio­nale, că Maiestatea Sa a condamnat aspru demonstraţiunile de stradă, nu mai trebue mo­tivat. Noi, toţi sântem de părere, că mani­­festaţiunile de stradă sânt periculoase, atât In cestiunile politice, cât şi în cele sociale. (Apro­bări In dreapta.) Propune ca petiţiunile se se pună în archiva parlamentului. După aceea luă cuvântul Barth­a Mi­klós în numele partidului independent, care ca Ardelean voia să expună mai pe larg „agi­taţiunile antimaghiare“ ale Românilor. Ora­torul zice, că în răspunsul regesc dela Boroş- Sebiş nu s’a condamnat în deajuns acţiunea ostilă statului. Cu mare foc atacă apoi Barth­a pasagiul acela al vorbirii regeşti, care vor­beşte despre pacea între singuraticele naţio­nalităţi. Naţiunea maghiară a fost degradată la simplă naţionalitate. Guvernul este res­ponsabil pentru aceasta. Sub ochii gu­vernului, ba chiar sub scutul seu, s’a for­mat în Ungaria de 30 de ani încoace o societate românească, care în toate privinţele duce o vieaţă separată de noi, dă baluri româneşti, a creat reuniuni de cântări, institute de bani etc (Aplause în stânga ex­tremă.) A pune pe naţiunea maghiară în ra­port coordinar cu naţionalităţile, nu numai că este o greşală politică, dar­ şi o nedreptate. (Aplause în stânga extremă.) Coroana încura­­giazâ prin aceasta agitaţiunea română de a continua drumul de până acum. (Exclamări în stânga extremă: Durere!) Barb­a presentă în fine între aplausele soţilor sei de principii o moţiune, în care se desaprobă procederea guvernului. Acum se ridică contele Apponyi, care zice că el şi partidul seu a decis să se aştearnă o adresă la Coroană. In această adresă se zice că Regele nu a fost lămurit corect de cătră consilierii Sei, căci altmintrelea răspunsurile date Românilor în Boroş-Sebiş nu ar fi fost atât de blânde şi cuvintele cătră deputaţiunile municipiilor în Giris nu ar fi fost aşa de aspre. Enunciaţiunile regeşti dela Boroş-Sebiş, zise Apponyi, pune întreaga natură a cestiunii naţionalităţilor într’o lumină pezişe, punând înainte Înţelegerea pacinică între naţionalităţi. Dreptul nostru public nu cunoaşte naţionali­tăţi ca corporaţiuni şi ca subiecte de drept corporativ organizate (Aplause în stânga). . . Mişcarea naţionalităţilor este îndreptată în contra unităţii politice a naţiuni maghiare şi în contra integrităţii statului ungar; răspun­sul regesc pune înainte înţelegerea pacinică între naţionalităţi, care exprimă idea federa­lismului naţionalităţilor, care nu idea naţiunii una şi nedespărţită. (Aprobări în stânga.) După­ ce vorbi şi despre enunciaţiunea de la Giris, ceti Apponyi adresa cătră Coroană. Ministrul-preşedinte Wekerle, luând cuvântul, zice că ia răspunderea atât pentru răspunsurile regeşti dela Boroş-Sebiş, cât şi pentru cele dela Giriş. „Trage-’ţi la răs­pundere guvernul“, continuă Wekerle, „căci eu, în adevăr am văzut mai nainte răspunsurile regeşti, acestea s’au dat cu aprobarea şi în­voirea mea (Nelinişte în stânga). Eu pot însă se iau răspunderea numai pentru aceea ce se cuprinde In răspunsurile regeşti, şi nu şi pen­tru aceea cum s’au interpretat acelea.. .. *) Scos dintr’un cântec slovăcesc, între băncile şcoalei- Poesie. Adese în şcoală, pe banca ’nvechită. Cu petele-’i negre, cu semne cioplite, Las capu-’mi a­lene privind visător La slutele ziduri, de care anină O singură chartă din vreme mezină, Şi lin fantasia îşi ia al ei sbor. . . Încet prin nainte ’mi începe a trece Italia cea mândră cu sfatul de zece, Cu Veneţia cea tare pe apă şi-uscat, Cu pajii cei tineri ce-’s rude de regi Şi poartă pe suflet romane întregi, Cu Papa din Roma, al lumii ’mpărat. Sburdalnica Francie o văd par’că toată In aur şi-’n pompă şi ’n lux înecată, Cu regi ce ’n desfrâuri îşi uită de ţeară, Cu cavalerismul a­erului floare Ce-’şi dă chiar şi vieaţa pe damă şi-onoare, Văd Francia salvată de-o castă fecioară. Văd Spania cuadratâ a mărilor floare, In care n’apune nici-când mândrul soare, Cu neamul romanic, cu cel visigot, Cu maurii cei ageri, cu-a lor domnie, Cu incursiţiunea a lumii urgie, Cu falnici signorii, cu Cid, Don Quixote. Privesc apoi Nordul cu Scoţia, Islanda, Cu Anglii^i^EHttta^Dania, Irlanda, teri fi^^^^^^^^^Bfcăcate Cu luptă « La care ajută năluci şi stafii, Cu Edda cea veche, ce a lor fapte arată. Văd ţeara germană tăcută serioasă, Ce-ajunge o cultură înaltă, frumoasă, Ce-i mare în fapte, săracă în bani, Şi naşte în sinu-’i fiinţe genii, Ce un ev c’un altul ştie a întregi Şi poartă răsboie de treizeci de ani. Privesc Orientul sinistru căzând, Din treaptă în treaptă decrescendând, Cum Roma cea nouă a lui Constantin Se ’ntunecă ’n negru serlaticism Şi lupta să sfarmă ’n a ei bigotism, Când Turcii din spate s’apropie, vin. Văd ţeara română, cu zimbrul în frunte Ce trece Carpaţii înalţi ca pe-o punte Cu Vodă cel Negru, cu Dragoş Bogdanul, Mihaiu şi cu Ştefan ce ştiu cu-a lor faimă Să bage o lume întreagă în spaimă, Să umple cu sânge întreg Bărăganul----­Şi-atuncia în şcoală în banca 'nvechită, Cu petele-’i negre, cu semne cioplită Las capu-’mi a­lene privind cu mirare La slutele ziduri de care anină O singură chartă din vreme mezină, Şi care cuprinde o lume-aşa mare. August 1893. Sextil Puşcăria,

Next