Tribuna, noiembrie 1893 (Anul 10, nr. 243-266)

1893-11-26 / nr. 263

ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Vi an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Va an 10 franci, Va an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Vineri 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1893 Anul X Nr. 263 ... Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Decemvrie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. Tot semne de pace! Continuăm astăzi cu înregistrarea enunciaţiunilor mai noue făcute de miniştrii şi deputaţii maghiari în direcţiunea maghiarizării Românilor şi a celoralalte popoare nemaghiare din Ungaria. Trebuinţa continuării se iveşte cu atât mai mult, cu cât Maghiarii în străinătate neagă asemenea tendenţe de maghiarizare, şi în timpurile mai recente voesc să-şi dee aerul, ca şi când ar fi dispuşi că recunoască drepturile popoarelor nemaghiare din patrie. Enunciaţiunile de mai jos le reproducem după rapoartele oficiosului „Pester Lloyd“, şi anume nu după textul foilor oposiţionale mai şoviniste. Iată dar’ cum s’a glăsuit în şedinţa camerei din Pesta dela 25 Noemvrie n. a. c., Hevizy János ar dori ca legea pentru învăţământul primar şi pentru kisdedev-uri se fie supusă unei revisiuni, pentru ca în Ungaria să fie cu putinţă a se ridica numai şcoale maghiare, în care profesori maghiari să dea instrucţie în limba maghiară... Politica de naţionalităţi a lui Ştefan-cel-Sfânt nu se mai poate susţină şi Românii, care subminează statul maghiar, nu merita nici o consideraţie. - ^ Ministrul cultelor şi al instrucţiei Csáky. . . Nu e de părere a se ridica în regiuni pur maghiare şcoalele secundare. In prima linie trebuesc ridicate şcoale ale statului în regiuni CU poporaţiune mestecată, prin ceea ce facem un mare serviciu ideii de stat maghiar. (Aplause vii.) In şedinţa de la 28 Noemvrie s’au făcut următoarele enunciaţiuni : Madarász József dă expresiune dorinţei, că legea din 1879 despre învăţământul obligatorie al limbii maghiare să fie manuată mai riguros. . . Revine asupra circularei episcopului Pavel, prin care se dispune ca în şcoalele supuse ca limba de instrucţie maghiară (? Red. „Trib.“) instrucţia religiunii să fie dată în limba română, şi e de părere, că ministrului nu e permis să sufere o astfel de dispoziţie îndreptată contra limbii statului. El doreşte altcum, ca după resolvarea afacerilor cu politica bisericească legea învăţământului primar să fie supusă unei revisiuni. Koloman Thaly crede, că ministrul însuşi nu poate fi mulţumit cu modul cum legea pentru instrucţia obligatorieă a limbii maghiare se duce în îndeplinire. Germania prinde cu mână de fer, când e vorba să se validiteze limba statului. Din partea noastră ar fi o neglijență penibila, dacă n ’ am pretinde cea mai riguroasă ducere în îndeplinire a legii de sub întrebare. Revisorii școlari nu sânt fiziceşte în stare a corăspunde pretensiunilor ce li se fac; ministrul ar trebui să trimită dintre impiegaţii mai tineri comisari ministeriali extraordinari, care aravă să controleze stările din întreagă ţeara, dar, mai ales în Transilvania şi în comitatul Bihorului, şi să raporteze ministrului despre modul cum se duce în îndeplinire legea despre instrucţia obligatorică a limbii maghiare. Ferdinand Szederkényi regretă, că ministrul n’a supraveghiat mai bine afacerile instrucţiunii în comitatul Bihorului. Circulara cunoscută a episcopului Pavel e fără îndoeală ilegală, între limba liturgică şi între limba de instrucţiune e a se distinge (?! Red. „Tribunei“). Contra direcţiei inaugurate de episcopul Pavel şi a procedeului guvernului în această afacere vorbitorul protestează... Ministrul instrucţiunii publice Csáky: Unii deputaţi Madarász şi Szederkényi au pretins ducerea în îndeplinire a legii din 1879 despre instrucţia limbii maghiare. Ministrul s’a insuit totdeauna ca această lege să se ducă în îndeplinire, şi nu vina lui este dacă aceasta până acum n’a succes pe deplin. De altă parte trebue recunoscut, că situaţia s’a ameliorat lu această privinţă, şi va veni, aşa speră timpul, când vom putea zice că şi această lege este pe deplin pusă în practică. Tocmai în timpul cel mai recent ministrul cu privire la ducerea în îndeplinire a acestei legi a dat o ordonanţă, în care pretinde în modul cel mai categoric disposiţiuni în această direcţie.. . Deputatul Madarász a cerut şi revisiunea legii pentru învăţământul primar. Despre necesitatea acestei revisiuni ministrul s-a pronunţat încă în anul trecut. Va veni, aşa speră, şi timpul acestei revisiuni. Astăzi ministrul voeşte să se pronunţe numai asupra unui punct. Madarász a vorbit despre aceea, ce ar ave să se întâmple, când adiapriţia dată susţiitorilor de şcoale (Românilor! Red. „Tribunei“) ar fi rămas fără efect, şi a fost de părere că în acest caz şcoala admoniată să fie cassată şi în locul ei să se ridice o şcoală a statului. Avem, adevărat, dreptul să ridicăm o şcoală a statului, dar, pentru a cassa şcoala ce nu e a statului, nu avem sancţiunea în legea pentru învăţământul primar La timpul său, cu ocasiunea revisiunii legii, va trebui să dispunem astfel, ca statul să aibă dreptul a cassa o asemenea şcoală renitentă după trei admoniţiuni. (Aplause.)“ Dacă domnul Horváth Gyula mai are de gând să mai călătorească la Bucureşti, îl rugăm să nu uite a presenta aceste emradiaţiuni amicilor sei de acolo. 11 Cornel Pop Păcurar, care a fost înainte cu câţiva ani redactor responsabil al „Tribunei“, a întrat ca colaborator intern în redacţiunea nostră, luând totodată şi conducerea provisorie a „Tribunei“. Din temniţă. Cu trenul de azi-dimineaţă a sosit dl Balteş, careşi-a terminat pedeapsa de 1 lună în temniţa de la Seghedin, la care a fost condamnat în ultimul nostru proces. Dânsul ne împărtăşeşte, că dl Ioan Russu-Şirianul se află ceva mai bine. Sute de procese în perspectivă. Sub titlul „Mulţimea proceselor de presă“ ziarul unguresc oficios „Pesti Hirlap“ scrie în numărul seu de la 3 Decemvrie n.: „Corespondentul nostru din Cluj ne scrie, că de 12 ani n’au fost la parchetul de acolo atâtea cercetări în delicte de presă câte sunt acum. „Abia începe una şi altă cercetare urmează ... S’a îngrămădit o întreagă serie de procese de presă. Locul ântâiu în virtutea întinderii şi a importanţei sale îi are procesul Memorandului. Pentru redactarea şi răspândirea Memorandului au luat asupra lor răspunderea cei 25 membri ai comitetului executiv al partidului naţional român şi procurorul suprem a pus în lucrare şi continuă instrucţiunea în contra celor 25 membri ai comitetului. .. „S’a ivit un nou proces de presă în contra ziarului „Foaia Poporului“, abia în anul ântâiu al existenţei sale, pentru un articol agitator publicat în luna Iulie a. c. sub titlul „România pentru noi.“ în acest proces pertractarea va ave loc în Cluj la 22 Decemvrie în contra lui Ioan Russu- Sirianul, redactorul ziarului şi în contra lui Popa Necşa editorul. „Afară de aceasta vor mai fi daţi în judecată aceia, care pe motivul, că felicită pe osânniţii pentru „Replică“, au publicat în „Tribuna“ articoli aţîţători Numărul acestora e mai mare de o sută. „S’au mai pornit în contra „Tribunei“ două cercetări, între care e umbla la nimenea. Numai la moară se ducea în toată ziua, căci acolo totdeuna era binevenit. Dar’ ducându-se într’una din zile la moară, ’i-a aflat pe toţi de acolo supăraţi. Bătrânul Ştefan era tăcut şi gânditor, morăriţa era rece şi morocănoasă, eşia şi întră în casă şi trântia uşa cu mânie. Far’ Anuţa era cu ochii roşii de plâns. Rămânând Gheorghiţă numai singur cu Anuţa, pe loc a întrebat-o: „Ce nenorocire s’a întâmplat abia şi ce duu rău a turburat pacea acestei case? Toţi sfinteţi ca schimbaţi. Spune-’mi, Anuţo, ce s’a întâmplat?“ Anuţa răspunse cu glasul tremurător: „Doamne, iartâ-ne, Gheorghiţă, dar’ trebue să-’ţi spun. Da, trebue să-’mi uşurez sufletul. Sânt foarte nenorocită“. Mai multe n’a putut zice de plâns şi de suspinuri. Iar’ după ce a liniştit o Gheorghiţă, a spus mai departe: „Este acum tocmai anul, Gheorghiţă, de când m’ai aflat eară cu ochii plânşi şi m’ai întrebat şi eu nu ’ţi-am spus ce este. Atunci a venit judele Zăvod cârcîmarar la noi şi m’a cerut dela tata şi dela mama pentru ficiorul lui, care încă are o moară în Presaca. Şi tata şi mama s’au învoit, căci Zăvod este omul cel mai avut din sat şi este judele satului, care ne poate şi folosi şi strica. Afară de aceea tata nu vrea să mă dee decât după un morar. Dar’ eu li-am spus că sânt prea tinără şi că măcar un an nu mă mărit încă. Ori cât ’mi-au vorbit n’au isprăvit cu mine nimica şi a rămas aşa. Acuma a trecut şi cercetarea pornită, fiindcă „Tribuna“ a însoţit sentenţa tribunalului publicată în ungureşte cu un comentar, care cuprinde în sine atacarea puterii obligătoare a legii. „Şi în daraveri particulare, în pornirea proceselor de presă din partea particularilor se constată o întindere epidemică. Dacă această epidemie se va întinde și mai mult, atunci membrii de acum ai parchetului mâne-poimâne nu se vor mai ocupa cu altceva, decât cu procese de presă“. Căsătoria civilă- Toate partidele din camera Ungariei sunt de acord la lucrarea de a duce această parte a monarchiei noastre pe un povîrniş primejdios. Minaţi fără preget de dorinţa şi voinţa de a crea o întinsă naţiune ungurească. Maghiarii nesocotesc şi veacul, în care s’au gândit să făruească o mare naţiune ungurească, nu au în vedere nici trecutul, nici presentul şi nici viitorul monarchiei noastre. Merg înainte în fuga desnădăjduitului, aleargă înainte fără a se gândi, că în curând vor ajunge la un sfîrşit fatal al nechibzuitei alergări înainte, calcă în picioare tot ce e prielnic vieţii acestui imperiu şi asemenea omului speriat de ceea ce a lăsat în urma sa, guvernul şi poporul maghiar aleargă mereu înainte. Omul, care aleargă desnădăjduit, fără a se gândi de unde a plecat, fără a se uita cu băgare de seamă la pământul ce calcă şi fără a fi socotit înălţimea la care vrea să ajungă, omul care merge înainte negândit, ajunge la o prăpastie, în care se prăbuşeşte înainte de a se pută opri. Acestui om nime nu-’i aţine drumul, se dau cu toţii cuminţi la o parte din calea lui; fiecare îşi vede de neajunsurile vieţii sale. Doar’ dacă are vre-o rudă ori vre-un prieten devotat, care să încerce a-’l opri din calea cătră prăpastie. Ceialalţi dacă sânt creştini îşi fac cruce şi zic: „Doamne, nu-’mi lua minţile ca aceluia!“ Dar’ când e lipsit şi de prieteni şi de rudenii nenorocitul aleargă până ce se prăbuşeşte fără de a pută da măcar ultimul ţipet de durere. Asemenea întru toate e graba ce pun Maghiarii, guvern şi societate, în lucrarea de maghiarizare, înante, înainte şi numai înainte chiar cu primejdia de a ajunge la marginile prăpastiei, de ude nu vor mai pută da înapoi, unde sunt cuprinşi de ameţeală şi se vor prăbuşi fără a pută da măcar ţipetul de durere. Popoare înrudite nu au ca să-ş i oprească de cu vreme; glasul vecinilor e nesocotit, în pornirea nesocotită de a crea o mare naţiune a lor. Maghiarii, guverne şi societate, calcă în picioare instituţiuni vechi şi mântuitoare. Au nesocotit cele mai elementare condiţiuni pentru existenţa unei bune şcoale, au anul şi Zăvod a venit oară cu ficioru-seu. Fata şi mama s’au înţeles cu ei întru toate şi acum e vorba să mergem numai la popa să facem logodna. Dar’ eu li-am spus că nu mă mărit niciodată şi nu vreau să ştiu de nimica. Căci ficiorul lui Zăvod e lacom şi rău ca şi tatăl seu şi mie nu-mi trebue, Doamne fereşte. Acum e supărare şi nenorocire pe casa noastră“. Auzind Gheorghiţă acestea, o nelinişte grozavă s-a cuprins şi a început să se plimbe cu paşi mari prin casă. El singur încă îşi făcuse în taină nădejdea, că Anuţa va fi cândva nevasta lui După un timp oare care s’a oprit repede înaintea ei şi a zis: „ Anuţo, dragă Anuţo, tu nu vreai să te măriţi niciodată? Bine, atunci şi eu am să rămân toată vieaţa neînsurat, căci eu nici-odată nu ’mi-aş alege alta, decât pe tine. De când te cunosc te-am iubit mai mult ca pe mine însumi, şi credeam că şi tu mă vei iubi odată“. Atunci Anuţa se arunca plângând la pieptul lui Gheorghiţă şi zise cu glasul înecat : „Vai, Gheorghiţă, Dumnezeu ştie, că te-am iubit mai mult decât s’ar fi căzut. Dar’ tata e avut şi voeşte să-’şi iee ginere cu avere şi ştiu bine că nu se lasă de ce ’şi-a pus odată în gând. Tu însă eşti numai un biet de învăţător şi n’ai cu ce ţină nevasta“. Gheorghiţă strînse pe buna Anuţă, înnecată de lacrimi, în braţe, o sărută pentru ântâia dată în vieaţa lui şi zise: „Acum eşti mireasa mea, logodită înaintea lui Dumnezeu şi nici o putere de pe lume n’are să emite avut în vedere numai întinderea graiului maghiar. Au împins cu veacuri înapoi instrucţiunea celor opt milioane de cetăţeni nemaghiari din această jumătate a monarchiei noastre. Acum în acelaşi gând, în aceeaşi grabă nechibzuită spre a ajunge ţinta maghiarisării, clătină, sgudie temelia vieţii morale-sociale a popoarelor de sub cârmuirea lor. Pentru a maghiarisa numele locuitorilor nemaghiari, pentru a slăbi legătura dintre popor şi păstorul lui, dintre creştini şi preot, pentru a înlătura din calea maghiarisării legătura neînfrântă dintre credincioşi şi povăţuitorii lor sufleteşti, sgudite temelia morală a societăţii, iau bisericii putinţa de a binecuvânta legătura căsătoriei. Biserica îşi are instituţiunile ei de origine divină şi canonice. Statele, popoarele care au înlăturat aceste instituţiuni, au simţit urmările. Cele mai sănătoase, cele mai trainice şi mai cuminţi popoare sunt acelea, unde bisericii nu ’i s’au lăsat drepturile şi instituţiunile ei. Unde poporul e legat strîns cu biserica, acolo moralitatea, e mai mare. Ear’ unde e moralitate e siguranţa dăinuirii statului şi a popoarelor. Luând căsătoriei legătura ei morală, s-a luat poporului vieaţa. Guvernul din Budapesta şi societatea maghiară nu se gândesc în furia de a maghiariza, că duc la perire şi pe însuşi poporul maghiar. „Maghiari mulţi“ vreau Maghiarii înainte de orice alta, indiferent dacă e ori nu cu putinţă a făuri aceşti Maghiari, căci are dreptate Românul că de unde nu e, nu poţi lua. Proiectul de lege despre căsătoria civilă, pe care continuă a-l publica în traducere e alcătuit tot în vederea maghiarisării. El e destinat să rupă legătura dintre preot şi popor, pentru ca funcţionarii civili să poată falsifica numele, să întindă maghiarizarea numelor. Ajungând proiectul a fi lege, ea va fi ruina însuşi poporului maghiar şi guvernul, care ţine a se ilustra în vieaţa acestui stat cu o asemenea lege, guvernul, căruia societatea maghiaro-evreească de azi îi aduce laude pentru acest proiect, va fi drept nenorocirea însuşi poporului maghiar. Sunt puţini Maghiarii şi n’au de unde scadă fără a se simţi. Vor scădă însă, căci studue temelia vieţii sociale. Din motivarea proiectului găsim declarată în termini îndestul de lămuriţi ţinta urmărită de guvern. „Tendenţa legislativei noastre“ — zice raportorul — „e îndreptată întru a întări organisaţia statului ungar, a-şi asigura unitatea şi a duce în chip neîndoelnic această unitate la o unitate naţională. Aceasta se poate însă numai dacă basa mai iee. Nu te teme, dragoste, acum eşti a mea“. Apoi eşi afară să caute pe tata Ştefan şi pe mama. Anuţa îi auzia pe toţi vorbind tare şi răstit, dar’ nu înţelegea ce spun. Şi ea biata tremura şi nu ştia ce să facă în strîmtoarea ei. în cele din urmă căzu în genunchi inaintea tereştrii, împreună mânile spre rugăciune şi ridicând ochii plini de lacrimi spre cer, se rugă cu evlavie, pe când cei de afară se certau. Şi ridicându-se, dupăceşi-a uşurat inima, a văzut pe Gheorghiţă cu tatăl-seu şi cu mumă-sa eşind din moară şi mergând spre sat. Acum frica şi strîmtoarea ei erau şi mai mari. Numai din moară nu ştia să-’i spună unde ’i s’au dus părinţii cu Gheorghiţă. Dar’ ştia că Gheorghiţă era iute din fire şi arţăgos, şi credea că poate i-a vătămat părinţii cu ceva şi de aceea s’au dus cu el la judele, car’ acesta era cârcimarul Zăvod. De aceea plină de groază începu a doua oară a se ruga, pentru sine şi pentru Gheorghiţă. Seara pe vremea cinii auzi un sgomot fără. Erau părinţii ei cu Gheorghiţă. Ştefan luă pe fiică-sa de mână şi zise: „ Anuţa va să zică ţie îţi place de Gheorghiţă ?“ Ea răspunse: „Ce se fac taică, şi vouă v’a fost drag de el“. Atunci părinţii îi puseră mâna într’a lui gheorghiţă şi îi binecuvântă ea pe copiii lor. Anuţa era acum şi mai spăriata şi nu ştia ce se întâmplă cu ea. (Va urma.) 4 FOIŢA „TRIBUNEI“. Cum se face aurul. (O nostimă şi adevărată poveste pentru şcoală şi casă). După Enric Zschokke, întocmită de mugur. (Urmare.) 9. Şcoala de Dumineca şi întâmplarea de la moară. In chipul acesta ţinea Gheorghiţă şcoală cu copiii, în toată ziua avea ceva nou pe seama lor. Preotul şi protopopul au fost plini de lauda lui şi spuneau că învăţător ca el nu este în toată ţeara. Aceasta n’o înţelegeau sătenii din Valea-aurului, ci ziceau: „Cum se poate să ştie Gheorghiţă mai multe ca învăţătorii cei vechi, carei-am avut? Dar’ el ştie să înşele lumea cu meşteşuguri şi a înşelat şi pe părintele şi pe dl protopop. Vorbă să fie, nu e lucru bun cu el.“ Peste vară de când e lumea nu s’a ţinut şcoală în Valea-aurului, căci copiii cei mai mărişori trebuiau să umble cu vitele şî să ajute părinţilor la lucrul câmpului. Dar’ Gheorghiţă aduna copiii cei mici şi vara îi învăţa câteva ciasuri, apoi lucra cu ei în grădină sau eşia cu ei la câmp şi le creta acolo fel şi fel de lucruri. Văzând aceasta cei mai mari, s’au rugat se nu-’i uite nici pe ei. Astfel apoi a început să-’i ludune Dumineca pe toţi, şi eşind cu ei afara, la câmp sau în pădure, le spunea multe lucruri folositoare, le arăta plantele cele veninoase şi le povestia întâmplări groaznice, pricinuite de aceste. Alteori le spunea din vieaţa animalelor, celor de casă şi celor sălbatice; despre isvoare, rîuri şi mări, despre munţi şi despre peşteri, despre ţerile şi neamurile de oameni din lume; despre stele şi depărtarea lor dela pământ. în cele din urmă au căpătat şi flăcăii cei mari din sat gust să fie Dumineca cu Gheorghiţă. El ’i-a luat apoi şi pe aceştia, căci îi era milă de neştiinţa lor. Şi ’i-a învăţat şi pe ei câte ceva, dându-le să scrie, să cetească şi să înveţe şi acasă peste săptămână, când n’aveau de lucra, în chipul acesta a făcut o adevărată şcoală de Dumineca. Şi la şcoala aceasta venia tot mai mult tineret. Dar’ pe aceia ce umblau murdari, sau umblau în cârcime, sau se jurau şi înjurau, sau se bateau cu alţii, pe aceia nu-’i primia. Drept mulţumită tinerii îi ajutau bucuros peste săptămână la lucrul câmpului, deşi el nu o poftia. Dar’ tinerii care umblau la Gheorghiţă erau batjocoriţi de ceialalţi tineri din sat. Aceştia le dau nume de batjocură,îi numiau dascăli şi câte şi mai câte. Ear’ juraţii satului se bucurau, că Gheorghiţă şi prietenii lui erau huliţi de ceialalţi, căci se temeau că Gheorghiţă voeşte să-şi câştige oameni, ca să-’l aleagă pe el în locul lor. De aceea şi ei îi vorbiau în tot chipul de rău şi aţîţau la toate prilegiurile pe săteni şi muierile lor în contra lui. De aceea Gheorghiţă nici nu