Tribuna, ianuarie 1894 (Anul 11, nr. 5-14)
1894-01-16 / nr. 9
Anul XI Sibiiu, Duminecă 16/28 Ianuarie 1894 sau Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/4 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., 1/s an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: . ’/i an 10 franci, V, an 20 franci, 1 an 40 franci. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. „ Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. invitare de abonament TRIBUNA“. Cu 31 Decemvrie v. 1893 expiră abonamentele lunare, cuartale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu reinoirea abonamentelor lor pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunii după stilul vechiu. Abonamentul lunar costă . . 1 fl. 20cr. Abonamentul trilunar costă . . 3 fl. 50cr. Abonamentul semestral costă . 7 fl. —cr. Abonamentu anual costă . .14 fl. —cr. Este în interesul dlor abonenţi, ca adresele se fie însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abonenţi vechi sânt rugaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela făşiile, în care li s’a trimis „Tribuna“ pănă acum. Administraţiunea. Guvernul sau oposiţiunea ? Ca să nu fie vre-o îndoeală spunem din capul locului, că de guvernul unguresc este vorba, tot aşa, că de oposiţiunea maghiară este vorba. Nicidecum de a noastră a Românilor, nici de a naţionalităţilor nemaghiare, care în sens strict nici că există. Oamenii politici ai Maghiarilor au cumpănit aşa lucrurile, ca ceea ce priveşte politica statului unguresc, fără de concursul mulţimii celei mari de cetăţeni, ei singuri şi între sine să o îngrijască, să o conducă şi sg o decidă. Ei singuri, pentru câ vrând ei sg-’i dee statului unguresc colorit exclusiv maghiar, nu le convine, ca în actele publice ale statului sg mai fie amintire şi de alte neamuri, care ar trebui ca Maghiarii împreună să se bucure de aceleaşi favoruri, de aceleaşi drepturi. Oamenii politici ai Maghiarilor pururea se tem, că fiind şi alte neamuri alăturea cu ei în stat şi în ale statului, li se periclitează grandeţa naţională. Şi ei, care se poartă cu gândul să se înalţe la o naţiune mare de rangul prim, li e frică că vor rămână un popor pitic cum simt, fără de importanţa care ar voi se ’şi-o dee între popoarele Europei. Aşadar, când punem cestiunea, Guvernul sau oposiţiunea, bine să fim înţeleşi, nu e vorba şi de Români, nu e nici de alte naţionalităţi nemaghiare. Este vorba numai de guvernul unguresc, care e maghiar şi de aderenţii lui maghiari şi de oposiţiunea curat maghiară. Intre aceştia singuri e lupta acum. Unii vreau să se menţină, alţii vreau să ajungă la putere. Caii lor de bătaie sunt de astă-dată proiectele de atâteaori amintite privitoare la căsătoria civilă şi la alte afaceri de natură bisericească. Cu alte ocasiuni, în mai multe rînduri, am spus ce se intenţionează cu proiectele din cestiune. Pretextul este libertate. Adevăratul scop este maghiarisarea. Dar acum? Sunt oameni politici între Maghiari, care nu vor, care periorescează maghiarisarea ? De unde! Toţi consimt cu maghiarisarea. Toţi se tem că fără de aceasta sunt perduţi, fiindcă ei din puterea lor de rasă sunt de tot puţini şi netrainici, aşa încât cu timpul vor dispărg dintre popoarele cele vii. Maghiarisarea dară, care toţi o sprijinesc, nu poate fi obiect de oposiţiune. Causa acesteia trebue căutată aiurea. Puterea, cum am mai zis, este motorul, care împarte pe Maghiari, adecă pe oamenii politici ai Maghiarilor, în două tabere mari. Am pută zice, combinaţiunea de a sta în fruntea puterii de stat, şi de a executa „marea operă“, crearea unei naţiuni puternice din fragmentele altor naţiuni. Puterea dară, pentru că după ce au depărtat pe toţi concetăţenii nemaghiari din vieaţa constituţională n’a mai putut rămână altceva decât ca Maghiarii să se certe acum între sine pentru putere. Guvernul unguresc, dacă examinăm cu de-amăruntul situaţiunea din Ungaria, este îngrijat că are să scape puterea din mână. A început a se teme că nu se va pută menţină acolo unde este şi că oposiţiunea va învinge . Biuroul de presă a şi început în mod indirect a pregăti opiniunea publică din Europa, ca să nu fie surprinsă, când s’ar întâmpla să asiste la spectacolul căderii eventuale. Vocea cea mai remarcabilă de genul acesta ni-o presentă un articol din „National Zeitung“ din Berlin, publicat înainte cu 6—7 zile. Este o lamentaţiune lungă, în care după ce se glorifică „liberalismul“ ministrului-president Wekerle, se condamnă „intrigile“ contrarilor, care în contrast cu „opiniunea publică“ din Ungaria, combat proiectele bisericeşti ale guvernului. Lamentaţiunea guvernului, pe cât e de lungă, pe atât e şi de bogată în neadevăruri şi în schimonosirea stării faptice de lucruri, după cum adecă în fapt este în Ţerile Ungureşti. Că la sfîrşitul articolului totuşi se reculege autorul şi pune în perspectivă cetitorilor reuşita cu majoritate impunătoare, nu ne surprinde deloc. Este în natura a tot ce ese din biurouri de presă, ca să sfîrşească cu imnuri şi cu laude pentru stăpânitorii puterii, care dau pane scumpă celor din biurou. Combinaţiunea lamentării şi cu a laudelor, pentru cetitorii, care se pricep la cetirea de ziare, are să producă un resultat admirabil. Cetitorii cu judecată nepreocupată şi care cetesc ca să se informeze, nu se afle din articolul care se poate considera ca mărturisire proprie, că şi proiectele care au produs ceartă între Maghiari, nu au de scop libertatea, ci maghiarizarea, că prin urmare în Ţerile Ungureşti am ajuns acolo, încât în numele libertăţii şi al liberalismului să se exercite răpirea limbii şi naţionalităţii. Luptându-se pentru preţul puterii guvernul cu oposiţiunea maghiară, pentru Români şi pentru toţi nemaghiarii, este indiferent, care dintre cei doi va esi învingător. In Ţerile Ungureşti nici guvern, nici oposiţiune nu sînt în stare de a îndrepta lucrurile spre bine. Şi guvern şi oposiţiune se conduc de preocupaţiuni ultranaţionale maghiare, ceeace face ca tot ce se face în astfel de condiţiuni să fie rău. Căci şi dacă ar lipsi tendenţa de a nimici naţionalităţile, lucrurile săvîrşite, sub pesiunea preocupărilor ultranaţionale maghiare simnt, cel puţin, unilaterale. FOIŢA „TRIBUNEI.“ în care de restrişte. (Despre balul din Arad. — Masa „nihilistă .) Seghedin, mijlocul iernii 1894, între alte dureri, pe care din graţia patriotismului clujan trebue să le îndur aici, în societatea blânzilor paiangeni, este şi aceea, pe care am simţit-o primind invitarea la balul din Arad.... Par’că m’ar fi despărţit cineva în două: trupul numai îmi este aici, car’ cu sufletul sânt deja între voi, tineri aranjeri, combatanţi înarmaţi cu — dlac, spilcuiţi, ca la zile mari (ca scoşi din cutie, cum se zice pe malurile Mureşului din — Bucureşti!)... Par’că văd, cum staţi înşiruiţi la Intrare, ca nişte mândri soldaţi şi aşteptaţi să sosească odată... oarele !... Nu-i pe lume mers mai încet, nici chiar al melcului, decât al timpului dintre 8 şi 9 (în bal)... Câte unul mai nerăbdător dintre voi, ese pe afară, să vadă cine a venit. Reîntrând, într’o clipă a comunicat tuturor cine-i în garderobă. Şi iată-’l un al doilea aleargă, ca fulgerul de iute. „Ea“, — îşi zice în gând, şi pe când tovarăşii aranjatori vor se-’l întrebe unde fuge, el reîntră deja, de braţ cu — ea! Zimbeşte fericit şi toată seara n’aude alt glas, decât pe al ei, o vede numai pe ea, nu simte decât molatecul ei braţ— Toată lumea (adecă balul numai) află, că ei sânt îndrăgostiţi, ei însă nu ştiu nimic despre — lume... „Când am fost jurist“, zice unul bătrân (întrucât dela balul trecut ’şi-a adăugat un an şi — înaintea numelui — un Dr.) „şi eu eram aşa!“... Nu zice mai mult, ci stă, priveşte cu un aer de misantrop, cum trec pe dinaintea lui atâtea tinere frumseţi._ Cu toată „betrâneţa“ sa, dar’ zeu, n’ar şti să aleagă, atât sânt de drăgălaşe toate. Pentru că, iubiţi cetitori, trebue să ştiţi, că atunci, când s’a stabilit adevărul asupra frumseţii Româncelor, „respectivul“ filosof întâia dată a ajuns la această convingere, după ce a văzut balul român din Arad. E mult de atunci, n’aş şti să spun numele lui, nici nu-’mi aduc bine aminte dacă „respectivul“ a fost filosof ori a avut altă ocupaţie, dar’ fapt e, că dintre atâtea baluri româneşti, nici unul nu întrece pe cel al Aradului. Aceasta cine vră, să ’mi-o creadă pe cuvânt! Cei şi cele de-o credinţă cu Toma necredinciosul, se poftească în ziua de 10 Februarie la Arad, şi se vor convinge. Eu m’aş duce bucuros, dar’ nu cred se mă lase preastimata direcţie dela acest institut, unde vor să ne facă sfinţi (martiri) chiar contra voinţei noastre. . . . Iată de ce am simţit durere cetind invitarea Aradanilor. * Fiind vorba despre balul aradan, ’mi-e peste putinţă se nu-mi aduc aminte şi de masa nihilistă de la Arad. Cu atât mai ales, cu cât ea e aşezată tot în clădirea „Crucei-Albe“, sub al cărei scut Românii trăesc în fiecare câşlegi odată, lume albă până în ziuă — albă. Ca onoraţii lectori, cu deosebire cei care n’au umblat încă pe la Arad (sper că vor merge la 10 Februarie), se nu creadă cumva, că aici sânt nihilişti de cei care aruncă în aer palatul de iarnă al Ţarului, trebue se spun chiar dela capul locului, că nihiliştii aradani sânt — Români, car’ la masă se adună nu în secret, ca nihiliştii ruşi, ci pe faţă, ziua în ameaza mare chiar şi — seara! N’am biblioteca istorică aici, ca să caut de unde şi de ce ei sânt numiţi nihilişti. Ştiu însă positiv un lucru: nihiliştii aradani sânt buni naţionalişti, devisa lor nu este „nihil“ al Ruşilor, ci mai mult e probabil, că ei ’şi-au luat porecla (schimbată în renume) dela „Nihil sine deou, devisa regatului român. Lucrul acesta să nu-’l prea spuneţi însă Ungurilor aradani, căci „entusiaşti“ cum sânt, car’ ar da „expresiune sentimentului lor patriotic“ ca anii trecuţi, aşa că ar pută se vă „surprindă“ chiar la bal. Se înţelege, ar face demonstraţia „patriotică“ sub pretext că Românii s’au dat cu Muscalii, pentru a trada patria, probă, la masa nihilistă pun la cale conspiraţii, pe care vor se le mascheze consumând cu pretinsă bunăvoinţă „gulyás“ unguresc. . . Hei, e greu să-’i înşeli pe patrioţii (â 50 cr.) aradani. Adevărul e, că multe s’au urzit la această masă. Fac prinsoare, că atât balul din anul trecut, cât şi cel de acum, masa nihilistă ’l-a proiectat. Altmintreli n’ar fi în fruntea arangiatorilor un nihilist patentat, care de nu ne apăra la procese cu atâta tărie, zeu că şi balul viitor trebuia să-’l petrec tot în temniţă! Observ însă, că n’am scris nimic despre masa nihilistă. E o masă, ca toate mesele , mare şi în patru colţuri. Nu masa îise face pe masă (s’ar pută zice în acest caz), ci oamenii fac masa (chiar dacă nu sânt „uşteri“). Iar’ cei care fac masa nihilistă sânt Români bine cunoscuţi şi iubiţi în comitatul Aradului, îmi aduc aminte, că astă-vară un ziar budapestan („Pesti Napló“) striga groaznic contra acestei mese, că adecă de ce Românii să stee totdeauna la masă separată, de ce să nu se amestece cu Ungurii etc. etc. Se vede că autorul acelei corespondenţe nu cunoştea proverbul român despre tărîţe (Cine se amestecă . . .), proverb, pe care avându-l în vedere, masa nihilistă din Arad a ştiut să desvoalte la un grad uimitor simţul naţional, spiritul de disciplină şi mişcarea socială a Românilor din jur. Când se va scrie odată istoria luptelor noastre pe terenul politic şi social, această masă (adecă cei ce au înfiinţat-o) va for’ma unul dintre cele mai interesante capitole. Ani de-ai’ândui aci s’au întâlnit cărturarii (inteligenţa) din provincie cu cei dela „centru“, realizând împreună o mulţime de idei bune. A trece prin Arad şi a nu merge la această masă, pentru Români ar fi ca şi când un pelerin s’ar duce la Roma şi nu ar vede pe Papa. Fac prinsoare, că în momentele când eu scriu aceste rînduri (s’a înserat demult), nihiliştii noştri sânt în jurul mesei. President,Rodată pentru totdeauna, al acestei mese este —o presidents: doamna Letiţia Oncu. Cu o cultură vastă, de o rară inteligenţă, e peste putinţă, ca un cerc unde se află d-sa, să nu se ridice mult peste nivelul obicinuit. Politică, cestiuni sociale, economice chiar, de sigur că bine numai atunci au fost puse la cale, dacă s’a ascultat şi cuvântul presidentei. A fost o vreme, când a dus şi campanie prin presă. Spiritele erau atunci foarte agitate prin comitat. O luptă înverşunată s’a urmat, din al cărei sgomot s’au ales multe experienţe, multe învăţături folositoare pentru cei care vor să-’şi consacre vieaţa binelui general. Dl Dr. N. Oncu a fost, nu demult, stejar în lupta politică. Acum a lăsat terenul celor mai tineri. Gloria d-sale incontestabilă şi vecinică este „Victoria“, citadela economică, al cărei frontispiciu aurit supără atât de mult pe „patrioţi“. Cu faţa-i pururea senină, acolo-i apoi profesorul Romul Ciorogaru, un spirit de-o ironie dulceagă, cum rar se pomeneşte. Meditator, dar’ în acelaşi timp şi entusiast, cum aş dori să fie toţi conducătorii tineretului nostru. Contrast plăcut al lui este Dr. Ştefan C. Pop, viciu, se agită deci iute, plin de inimă, vecinie alergând, tot in cause publice româneşti , president al balurilor; advocatul, car’e în timp scurt ’şi-a câştigat un nume atât de bun. Statul poliglot trebue tratat ca atare. Până când oamenii politici nu vor recunoaşte adevărul acesta, bine nu are să fie în Ţerile Ungureşti. CENSUL. Până nu se va revisui legea electorală şi nu se va pune între antichităţi patenta împărătească de la 1852, bărbat politic român nu poate să între în discuţie cu bărbat politic maghiar, fie acesta chiar ministru. Având dreptul, vrem să fim consideraţi ca egali întru toate cu concetăţenii noştri maghiari, pentru că în acelaşi chip contribuim la susţinerea statului. Nu este nici o îndatorire, care nouă să ni se ierte. Dimpotrivă, Maghiarii se bucură de o mulţime de favoruri, între noi şi ei, nu poate fi vorba de cuceriri! Egal cu egal trebue deci să ne înţelegem în ce chip să se facă pace între Maghiari şi naţionalităţi, dintre care noi Românii simtem mai ales nedreptăţiţi, deoarece şi în formă şi de fapt, sântem supuşi unor legi excepţionale, rămăşiţe triste dintr’o epocă şi mai tristă. Nu ne vom pută deci apropia unii de alţii, până ce nu dispar zidurile ridicate contra unor rebeli, căci aşa-’i consideraseră Austriacă pe Maghiari, când s’a adus patenta. Au fost mulţi, care au crezut, că venirea la putere a dlui Hieronymi însemnează tendenţa, cel puţin a unei părţi din guvern, de a pune odată capăt acestei stări de lucruri: cetăţenii aceluiaşi stat să fie cârmuiţi cu două feluri de legi. Credinţa aceasta s’a întărit mai ales că în calitatea sa de representant al naţiunii, dl Hieronymi recunoscuse legitimitatea nemulţumirilor noastre. Nu cercetăm, ce ’l-a împedecat, cu toate acestea, să vină cu un proiect de lege împăciuitor cel puţin, dacă nu mulţumitor. Deasemenea nu întrebăm, dacă dl Hierony n va mai avă norocul să stee încă mult la putere, ori va cădă sub loviturile, de care în cel mai apropiat viitor guvernul actual nu va fi cruțat. Este însă altceva, de care trebue să ne dăm seama: opinia publică maghiară. E ori nu ea priincioasă unei reforme cum ar trebui să fie ştergerea censului şi a actualei legi de presă? Dacă e să judecăm după manifestaţiunile de până aci, destul de numeroase, apoi siliţi simtem să recunoaştem, că publicul maghiar, chiar cel ardelean, ba mai ales Ungurii din Ardeal, siut mari contrari ai oricârei reforme ce ar apropia pe Români de drepturile cetăţeneşti. Dovadă: mişcarea pornită de şovinistul Bartha Miklós, care cerea ca legea de presă să se restrîngă încă — pentm Români! Ear’ cât pentru reforma legii electorale, iată cea mai minimă dorinţă, ce şoviniştii ’şi-ar permite faţă cu noi: „Revizuindu-se articolul 33 al legii dela 1874, censul pentru partea cultă a alegătorilor, să se stabilească conform ideii de stat maghiar“ („Pesti Hírlap“, unul dela 19 Ianuarie). Aşa doresc Ungurii din Ardeal, chiar cei mai „moderaţi“. Adevărat, că nu au dat explicaţia, că ce înţeleg sub cuvintele „conform ideii de stat maghiar“. Care Român n’a fost însă usturat de această „idee“, — ca să mai aibă lipsă de explicaţie ? ! Ce e de făcut deci, căci în cele din urmă până în veac nu poate să dăinueascâ actuala situaţie! După practica vieţii politice n’ar rămâne decât să vină un guvern autorizat care fără a mai ţină socoteală de svârcolirile „patrioţilor“, să aplice legea, se înţelege, dacă are în parlament majoritatea, care să ’i-o voteze întâia . . . ori să decreteze şi fără parlament, ceea ce s’ar numi o suspendare a constituţiei de astă-dată spre supărarea Ungurilor ardeleni. Ar mai fi şi o a treia cale, şi pe noi aceasta ne interesează mai ales. Prin activitatea noastră extraparlamentară, căci în parlament nu putem pătrunde, să-i facem pe Maghiarii din Ungaria să înţeleagă, că oricâtă putere desvoartă guvernul spre înăbuşirea noastră, noi stăm în sus şi deci, dacă îşi cunosc bine interesele patriei, să-i astâmpere pe „fraţii“ lor de aici, care de atâta timp îi escamotează, presentând interese particulare de clasă ca interese ale statului. E mai mult decât batjocură, ca o populaţie să fie representată în parlament prin nişte deputaţi, care îi simt cei mai mari potrivnici, care — ca Bartha şi Beksics de pildă — spun fără multă ocolire, că Ardealului trebue Nr. 9