Tribuna, ianuarie 1894 (Anul 11, nr. 5-14)

1894-01-15 / nr. 8

Pag. 30 atacat în imunitate, şi chiar de n’ar fi aşa, el a apărat libertatea presei, „acea­stă mare cucerire a veacului, de care toţi Maghiarii trebue să fie geloşi“... Hock, unul dintre vorbitori, a zis : „Numai se mulțumesc pot dlui deputatÁbrányi, pentru­ că punând în cumpănă chiar imunitatea, a apă­rat libertatea de presă. Pentru­ că dacă o foaie nu-­şi apără discreţi­u­­nea, oare publicul mai consideră el acest organ ca aut­oritate şi demn de încrederea sa?“ Iscălim zisele deputatului maghiar, în adevăr, încrederea publicului scade, când vede că se fac perchisiţiuni şi pot să se găsească acolo scrisori şi hârtii, pe care autorii, din public, n’ar vră să le ştie în mâna judelui şi a poliţiei. închipuiţi-vă ce s’ar fi întâmplat însă cu noi, ziariştii români, dacă astă-vară, când dl Gödri ne visita aproape zile de-a rîndul, c ’l-am fi luat frumos de guler şi ’i-am fi arătat uşa. Inchipuiţi-vă ce s’ar fi întâmplat, dacă în luna trecută, atunci când s’a oprit tipărirea şi expedarea ,, Tribunei“, noi totuşi am fi tipărit-o şi am fi distribuit-o, dacă nu cu poşta, apoi cu mâna, cutri­­erând centrele noastre! Nu-i aşa, că am fi daţi nu numai în judecată, ear’ osânda sigură, dar’ am fi fost aruncaţi în­dată în cel mai sever arest pre­ventiv. Că ce părere au ziariştii maghiari despre libertatea de presă când e vorba de n­aţi­o­n­al­i­t­ăţi, au arătat-o cu prisosinţă când cu suspendarea „ Tribunei“ şi a „Foii Poporului11. Nu numai că nici un organ de publicitate maghiar nu ’şi-a ridicat vocea în fa­vorul „libertăţii de presă, acea­stă mare cucerire a veacului“, dar’ toate s’au bucurat, ba o foaie în­semnată maghiară. „Budapesti Hirlap“ a fost atât de parşivă, încât zicea că noi am provocat cu voea sus­penda­re a foi­l­o­r, ca să ne rămână banii cei mulţi adunaţi de la public . . . şi îmbogăţiţi astfel, să ne retragem în­­ pensie! în Ardeal este însă altă lege de presă, — vor obiecta „patrioţii“. Aşa e. Adevărul însă şi în Ardeal rămâne acelaşi: perchisi­­ţiile .Şi procesele sunt o lovitură adusă libertăţii presei! Şi dacă aceasta, este un lucru trist şi o ruşine în Ungaria, cum zice Hock, cum altfel ar pute fi numit în Ardeal? De ce deputaţii şi ziariştii maghiari nu au aceeaşi măsură şi pentru Un­guri şi pentru nemaghiari, cel puţin când e vorba de o „cucerire“ atât de mare? Pentru­ că liberalismul lor este fals ! Toate declamările lor despre liberta­tea presei sânt o detestabilă reclamă de bâlciu. Ca să dovedim aceasta, vom cita tot cuvintele părintelui deputat Hock. Iată ce zice el despre perchi­­siţiile redacţionale: „Am văzut odată, în copilărie, cum gendarmii Pickelhaub, cei cu Tot istoria ne e martoră, că şi în luptele naţionale mai recente, ajutorul şi în­demnul ce femeile au dat bărbaţilor, a făcut adevărate minuni. Exemplul Cartaginenelor, care ’şi-au tăiat frumosul păr pentru a-’l da să se împletească funii la corăbii, are păreche şi în istoria popoarelor mai tinere. Italiencele au luptat pe baricade, alături cu bărbaţii lor, cu fraţi şi cu părinţi. Polonezele­­şi-au dat până şi inelele de logodnă pentru a le face bani şi a­jută să urmeze apărarea naţională, în istoria luptelor titanice întru susţinerea neamului, avem şi noi Românii pagine, pe care cu litere de aur sunt scrise eroismul şi jertfa Româncelor. D-voastră aţi dat o dovadă, că acea mândră trăsătură a caracterului femeii române s’a desvoltat încă, şi în timp de lupte mai domoale, staţi straje neadormită, gata a Vă arăta, unde socotiţi că trebue mângâiere, în­­curagiare. O chezăşie aceasta, că atunci, când lupta s’ar înteţi, noi n’am mai sta singuri, ci alături cu D-Voastră, care dacă aveţi braţul mai slab, Vă e tare credinţa, şi entusiasmul atât de mare, că ar covîrşi chiar şi pe cel mai şovăitor dintre noi. Fiţi deci sigure, că noi, cei puşi la în­cercare, vom suporta cu mândrie ori­ce ar da peste noi. Fiţi încredinţate, că dintre cei de acasă mulţi să vor dori în locul nostru, nu, pentru­ ca­se ni­ se asemene însă, căci noi toţi suntem deopotrivă fraţi şi iubim cu aceaşi căldură neamul, ci ca să poată atrage atenţia D-Voastra, ca să le ziceţi: „V’aţi făcut bumbi de aramă,au dat năvală peste casa tatălui meu, au spart cutiile dela masa de scris, şi au cetit hâr­tiile toate; dar’ ’mi­ s’a spus atunci, că aceştia erau slugi plătite, sim­bria ş­i, car’ mai târziu am înveţat în şcoală, că aceasta s’a întâmplat în epoca tristă a absolutismului“. Ei, ce se zicem noi, care şi după trei decenii de constituţiona­lism şi liberalism maghiar, gemem încă tot sub legile acelei epoce triste de absolutism?! Ce se zicem despre „părinţii patriei“ şi ziariştii care deşi văd şi ştiu aceasta, tac, ba chiar aprobă când guvernul aplică cu vârf şi îndesat această lege? în ori­ce parte cultă a lumii astfel de oameni sânt detestaţi ! Nu, nu voi deputaţii ziarişti, care vă acoperiţi cu imunitatea, nici voi ziariştii, care vă hrăniţi din budget ori escamotaţi buna credinţă a publicului, nu voi s­â­n­t­e­ţ­i apărătorii libertăţii presei, ci ai noştri, cei care au stat ori zac şi azi în temni­ţele Seghedinului. Nu voi, ci ei au dreptul şi pu­terea să zică: „Literile de plumb sânt vestitorul sburător al liber­tăţii obştiei şi nu se găseşte putere­a omului din ţărînă zidit, care să poată tăia ari­pile crainicului sburător!“ L. Alianţele guvernului maghiar. Tot mai mult se confirmă părerea, că guvernul actual al Ungariei e ne­voit a încheia un pact cu opoziţia kos­­suth­istă pentru­ ca să poată trece prin dietă proiectele de lege politice-biseri­­ceşti. Ziarul „Pester Correspondenz“ luând act de declaraţiile deputatului kossuthist Ignaţiu H e­­­f f y, se de­clară mulţumit cu părerile acestuia. Guvernul are deocamdată nevoie de concursul oposiţiei kossuthiste şi pri­meşte acest concurs. Votul de blam ce­­i­ s’ar pregăti după votarea proiec­telor politice­ bisericeşti crede că-’l va pută zădărnici. Iată felul cum „Pester Corres­pondenz“ ia notă de declaraţiile depu­tatului H e­­­f f­y : „Deputatul Ignat He­lffy, purtătorul şi interpretul autentic al ideilor lui Ludovic Kossuth publică astăzi în fruntea ziarului „Egyetértés“ un articol asupra cestiunii po­litice­ bisericeşti, care se încheie cu urmă­toarele pasaje: „„ . . . Să ne străduim înainte de toate şi din toate puterile noastre, să realizam proiectele de reformă și prin acea­sta principiile noastre și apoi după aceea să presentăm o resoluțiune de neîncredere, pentru care să votăm toți, opoziția bătrână și tineră, ca astfel să resturnăm guvernul în modul cel mai parlamentar, mai natural, fără n­i­c­i o jertfă principială. Aceasta este calea dreaptă, ceealaltă (adecă de a răsturna gu­vernul prin votarea în contra reformelor li­berale) este un labirint primejdios““. „Pester Correspondenz“ e foarte satis­făcută, pentru­ că omul notorie de încredere ar datoria. Vă întindem mâna cu românească iubire!“ Din parte-a mi îndoit de-aş mai suferi şi sânt cu prisosinţa răsplătit prin bucuriile de care m'aţi făcut părtaş. Vă mulţumesc cu recunoştinţă şi Vă rog să primiţi expresiunea osebitului devotament ce se păstrez. Seghedin, 10/22 ianuarie 1894. * I. Russu Şirianu. Dl Nicolae Roman scrie: Preastimate Domnişoare! A suferi pentru o causă bună, socot că este onorific. Replica a avut aprobarea popoarelor culte, a fost opera ce a contribuit puternic la luminarea chestiunii noastre naţionale. Dacă soartea a voit ca eu să sufer în­temniţare pentru această operă. Vă rog să credeţi că m’am supus cu resignaţiune. Dar’ acum, că mă văd încungiurat nu numai de aderenţa fraţilor mei de luptă, ci chiar D-Voastră, fiicele de Român, aţi mani­festat cu atâta gingăşie simpatia pentru causa mare, mă simt atât onorat cât şi fericit că aţi legat şi numele meu de acea causă. Mulţumind pentru bogatul dar, Vă rog să primiţi expresia stimei şi consideraţiunii ce vă conserv. Seghedin, 23 Ianuarie 1894, Nicolae Roman. TRIBUNA lui Kossuth prin expunerile sale se alătură la datorinţele unei oposiţiuni oneste liberale, pe care „P. C.“ a arătat-o în 14 şi­earăşi în 16 i. c. ca singura opoziţie corectă. Din con­­sideraţiuni de putere şi de partid nu-­şi jert­feşte un bărbat politic onest principiile sfinte, pe care se basează bunăstarea naţiunii şi viitorul patriei. Va să zică situaţia în parlamentul maghiar, e a kossu­th-iştilor. Bismarck şi monarchia noastră. „Fester Correspondenz“ primeşte din Viena asupra împăcării împăratului Ger­maniei cu principele Bismarck următorul articol publicat în limbile franceză, germană şi maghiară: „împăratul Wilhelm s’a împăcat în toată forma cu cel dintâiu cancelar al imperiului german. Mai întâiu a împărtăşit de o dis­tincţie impunătoare pe cel mai în vîrstă din­tre fiii acestuia, pe contele Herbert Bis­marck, care se înfăţişase la sărbarea de înco­ronare şi a ordului regal, apoi a trimis la Fridrichsruhe pentru a exprima cele mai călduroase dorinţe anachoretului reconvalescent pe acela dintre adjutanţii sei, care are cel mai de însemnătate nume în cabinetul său militar, pe dl de Molt­k­e. „Ziarul „Kölnisch­e Zeitung“, cu­noscut ca unul dintre cele mai credincioase ziare ale lui Bismarck, aduce ştirea, că săptă­mâna viitoare bătrânul cancelar al imperiului va merge în persoană la Berlin pentru a lua audienţă la împăratul seu. Acesta e incon­testabil un eveniment de mare importanţă, pe care avem desăvîrşit interes a nu-­l nebăga în seamă nici noi cei din Austro-Ungaria. „Nu se poate tăgădui, că fostul cancelar al imperiului german a descărcat de repeţite­­ori în chip puţin amicabil şi împotriva noa­stră amărîciunea ce şi-a cuprins inima din pri­cina demisionării lui neaşteptate. Mai vîrtos ,şi-a descărcat această mânie atunci, când se discuta asupra convenţiei comerciale germano­­austro-ungare. ’Şi-a descărcat această mânie cu o amărîciune atât de mare, încât sântem îndreptăţiţi a privi în dînsul mai mult un duşman conjurat al monarchiei noastre, decât un înte­meietor al alianţei. Dacă lui Bismarck­­i­ s’ar da iarăşi conducerea cancelariei imperiului german, în acest cas interesele noastre eco­nomice ar avă să lupte earăşi cu un adver­sar puternic şi neprietenos. „Cu toate acestea totuşi n’avem motiv de a ne spăria peste măsură pentru această eventualitate, înainte de toate să nu uităm că acest resentiment al lui Bismarck în contra intereselor noastre economice exista şi atunci, când Bismarck se găsia în pleni­tudinea puterii sale, dar’ totuşi n’a putut îm­­pedeca intimitatea desăvîrşită a alianţei poli­tice, care a rămas în toată integritatea ei între noi şi imperiul german. „Mai e­a se ţină seamă şi de faptul firesc, că convenţia noastră comercială cu im­periul german e încheiată pentru mulţi ani şi nu poate fi desfăcută şi e cu greu a se crede că această convenţiune, chiar după ex­pirarea ei, să nu fie reînoită între prietenii intimi. „Altcum nu e probabil, ca principele Bismarck, care deşi e reconvalescent, e totuşi slăbit şi are nevoie de cruţare, să re­vină la afacerile de cancelar al imperiului, care şi-a sdruncinat sănătatea“. Din Serbia. Crisa ministerială din Serbia e ter­minată. Noul minister a luat cârma. Dacă crisa e sfirşită, cu atât mai pătimaşe va fi lupta parlamentară chiar acum dela început. Radicalii înlăturaţi dela putere au în partea lor o mare popularitate în întreagă ţeara. Nu numai lupta parlamentară va fi mare, ci chiar tinerul rege Alexandru se va găsi totdeauna în faţa unui par­tid, care nu va uita, că regele ’l-a în­lăturat dela putere, şi că pentru ori­ce eventualităţi tinerul rege a chemat în ţeară pe tatăl seu exregele Milan. Noul minister nu s’a putut Întregi. Ministrul-president­el­ui mici deţine două departamente, pe acela al aface­rilor externe şi interimar pe acela de finanţe, care dl Loz­a nici a fost în­sărcinat cu ministerul de justiţie şi in­terimar cu ministerul instrucţiunii publice. Noul minister promite că­’şi va da toată silinţa, ca să păstreze cele mai bune raporturi cu toate partidele. Ra­dicalii înlăturaţi dela putere resping însă hotârît şi fără discuţiune ori­ce apropiere a noului minister. Noul minister va adresa represen­­tanţior sei pe lângă puterile europene un manifest în care, ca de obiceiu, va da expresiune dorinţei ce are de a în­treţină raporturi amicale cu toate puterile. Sesiunea actuală a camerei din Belgrad a fost închisă. Noul minister speră că până la sesiunea de toamnă va isbuti să-­şi formeze o majoritate de coaliţiune, ori până atunci liniştindu-se patimile din timpul crimei se va găsi o altă soluţiune. Tinerul rege Alexandru întimpină în tot caşul greutăți chiar în anii din­tâiu ai domnirii sale. Lipsit de expe­rienţa unei domniri mai îndelungate şi în o vârstă tinera, regele Alexandru a fost nevoit să cheme pe lângă sine pe tatăl seu. Procesul „Zastavei“. Discursul dlui Dr. St. Pop din Arad, în „Zastava“ n’am găsit splendidul dis­curs al dlui advocat Pop, de aceea îl dăm după „Národnie Noviny“. Iată ce spune ziarul slovac în introducere: „Discursul d-sale a produs mare atenţie şi impresie, aşa încât însuşi „Szegedi Napló“ sub impresia acestui discurs scria: „Apărătorul Dr. St. Pop a ţinut apoi discursul seu de apărare, în care a analizat în­treagă cestiunea despre naţionali­tăţi cu multă ştiinţă şi pătrundere, ceea­ ce nu se poate tăgădui, bine­înţeles din punctul de vedere al ul­­traiştilor naţionalişti“. Cuprinsul discursului este cam urmă­torul : Onorat tribunal! Onoraţi juraţi! Arti­colul „Zastave”, care a deşteptat în aşa mare măsură atenţiunea procurorului, se referă în­­tr’adevăr la lucruri de cea mai mare impor­tanţă, el atinge acele mari chinuri şi nele­giuiri, care apasă naţiunile nemaghiare din Ungaria; el a eşit din isvorul nefericitei po­litice de naţionalităţi urmată de guvernul ma­ghiar în contra naţiunilor nemaghiare. Arti­colul încriminat este efluxul acelei amărîciuni adânce, pe care o deşteaptă politica amintită şi singuraticele rase ale ei. Tocmai de aceea, preaonoraţi juraţi, trebue să pătrund în acel isvor, din care a eşit acest articol, spre a pută desvolta mai cu de-amăruntul întreaga cestiune şi să vi-o present într’o lumină cu totul clară. Preonorată curte cu juraţi! Aci e vorba de naţiunea slovacă, despre care încă în anul 1842 Francisc Pulszky se exprimase, că limba şi naţiunea slovacă n’au drept de exis­tenţă. Nu voesc să zic, că vestita ducere de copii slovaci, aşa ziselor orfane, în aceste părţi de Mează-Zi ale Ungariei, avu­ şi ea ca punct de plecare acest isvor necurat, ci sânt dispus a recunoaşte, că Maghiarii au avut pe semne numai gânduri bune cu această întreprindere. Dar’ acţiunea aceasta n’a isbutit, căci s’au întâmplat astfel de fapte, astfel de abusuri, care au aruncat în miserie pe copiii aduşi aci, au stîrnit indignarea mamelor lor şi a oame­nilor cu gânduri mai umane. Căci au fost ca­şuri, că unde vorbe dulci şi amăgitoare nu ajunseră, autorităţile răpiau cu de-a sila pe copiii slovaci. Iar’ când mai târziu părinţii au aflat despre soartea tristă a copiilor lor, sau când în inima mamei s’a deşteptat dorul de copilul ei, n’a fost chip nici mod să-’şi re­capete copilaşul dorit, numai dacă însuşi el a fugit din locul unde fusese adus. N’am să vă istor­isesc din multe caşuri decât un singur exemplu, acela petrecut cu văduva Holzrecht din comitatul Trencin. Şi această mamă după câţiva ani fu chinuită de dorul de trei băieţi ai sei, care mulţumită nenumăratelor îndu­plecări şi făgăduinţe amăgitoare şi ei au fost aduşi în Alföld. Văduva se adresase la forul orfanal din Trencin şi Senteş, afacerea se trăgăna dintr’un loc într’altul, încât după o vreme îndelungată femeia căpătase înştiin­ţare, că poate să-’şi capete băiatul, dacă va plăti despăgubirea pentru întreţinerea de cinci ani, socotindu-se câte 15 fi. pe lună. Şi, dlor juraţi, aceasta nu este numai o poveste, este fapt adevărat, despre care am la mână toate documentele oficiale. Bată-le, dlor! (Oratorul scoate şi arată un teanc de diferite hârtii albe şi vinete, adecă hârtii oficiale eşite din cancelariile forurilor orfanale ale comitatelor din Trencin şi Senteş. Le desface şi oferă a se ceti. Se produce în toată sala o mare miş­care, nimeni nu vrea însă să le cetească.­ Dar’ nu voiu mai urma a mă o supa cu această tristă afacere, ci trec la însuşi arti­colul Incriminat. Articolul ne ocăreşte pe Maghiari, căci el atinge numai afacerea copiilor slovaci, nu înşiră lucruri groaznice, într’adevăr foarte multe la număr, ci atacă numai in­stituţia asilelor d­e copii, o supune criticei şi perhorescează mai ales § 1. 9., care dispune ca copilaşii în etatea cea mai fragedă să înveţe limba maghiară. O astfel de critică nu con­­stitue nici un delict, ci mai bine ea este justificată. Nu „Zastava“, ci bărbaţi politici mai buni ai parlamentului ţerii au fost şi au vorbit în conta legii despre asilele de copii. Pedagogii cei mai vestiţi din toate timpurile au dovedit, că copiii până la vîrstă de 6 ani nu pot fi instruiţi decât în limba lor maternă. E absurditate mare ca copilul în vîrstă de sub 6 ani să fie crescut acasă sârbeşte, care în aşii ungureşte. Statul poruncind ca copiii să fie instruiţi în asile în limba maghiară, îi bagă în vîrstă lor cea mai fragedă în ser­viciu „ideii d­e s­t­a­t“, întrebuinţează asilele de copii pentru scopuri politice şi profanează educaţia. Ar fi de prisos să citez aci cuvin­tele pedagogilor mari în această privinţă, ajunge să amintesc vorbele unui pedagog slav, celebrul Komensky, care când era dascăl în Sáros-Patak, a zis că şi tu, dragă Maghiare, trebue să ai cărţi în limba ma­ghiară. Prin urmare ceea­ ce are valoare pentru Maghiari, trebue să o aibă şi pentru celelalte nea­muri. Dar’ apoi însăşi instituţia asilelor de copii a avut şi are foarte mulţi şi serioşi potrivnici. în Anglia când statul a voit să pună mâna pe această instituţie,,întreagă socie­tatea engleză s’a sculat împotrivă şi luase instituţia în mânile ei. în Francia, sub N­a­­poleon 111., centralisarea statului a fost îm­pinsă până la ultimele graniţe posibile, şi totuşi instituţia asilelor de copii n’a fost atinsă. Dacă dar’ în astfel de state cum sânt Anglia şi Francia, nu s’a găsit teren pentru admi­nistrarea asilelor de copii de cătră stat, de sigur nici la noi nu este trebuinţă de aşa ceva. Articolul „Zastavei“ deci n’a comis nici o crimă, publicând critică asupra asilelor de copiii ale statului. Critica ziariştilor trebue apreciată în alt mod, căci ziaristul se mişcă în vieaţă cu totul alta, în redacţiunile mişcarea este mai vie, disposiţia mai aspră în contra astorfel de lucruri, car’ ele îşi găsesc expresie în cuvinte mai pronunţate. Când apoi extrage cineva dintr’un articol numai unele proposiţiuni, ele au cu totul altă înfăţoşare decât articolul în întregul seu. Dar’ nici în părţile astfel cu de-a sila scoase nu se poate găsi ceea­ ce onorata pro­curatură a găsit. Zice că articolul agită în contra autorităţilor. Ceea­ ce articolul impută autorităţilor se şi petrece în adevăr. Oratorul aduce dovezi faptice, cum autorităţile silesc şi pedepsesc comunele româneşti sărace departe peste limitele legii. Când dar’ articolul atrage atenţia şi asupra acestei împrejurări şi învită să fie băgătoare de seamă faţă cu autori­tăţile, iarăşi n’a făcut altceva decât a spus un nou adevăr trist. Nu e vorbă, articolul învită pe Serbi să nu-’şi dee copiii în asilele maghiare, dar’ dl procuror foarte isteţ a lăsat afară din ar­ticol acel adaus, ca mai bine să-’şi clădească asilele proprii, sârbeşti şi în acestea să-’şi trimită copiii. De unde se poate dar’ deduce de aici agitare sau crimă contra legii? Apoi legea acordă acest drept confesiunilor, oame­nilor singuratici, corporaţiunilor, prin urmare şi naţionalităţilor. E de necrezut cum un om şi jurist a putut desgropa aşa ceva în acest articol. Dl procuror tare se supără că naţiona­lităţile nu voesc să-’şi trimită copiii în asi­lele maghiare, dar’ nici în aceasta nu este pic de agitare. Ce se­ înţelege sub agitare în ori­ce stat de drept? Abstrăgând chiar dela împrejurarea, că înşişi legislatorii maghiari despovăţuiau să se dee a­ lui 172 al codicelui penal acel text şi sens ce-­l are acum, deoa­­re­ce oamenii au fost totdeauna, sânt şi vor rămână pe veci fiinţe slabe, pentru a comite crima de agitare se recere înainte de toate cea dintâiu condiţie : mala fides. Unde însă se poate găsi în articol mala fides, rea cre­dinţă? Apoi el nu se refere la altceva decât la disposiţiuni şi îmbie pe Sârbi ca să-­şi întocmească propriile lor aşile sârbeşti. Unde e aici agitare contra legii, când sfătueşte a face ceea­ ce le permite legea? Când odată socialiştii provocau publicul lor a se împotrivi legii, car’ afacerea veni înaintea Curiei — unde ţin sfat oameni mai în vîrstă — aceasta a zis că într’adevăr în vorbirile socialiştilor sânt atacuri foarte aspre contra siguranţei de proprietate, totuşi dăduse un verdict liberator, căci la noi, zise, nu este teren pentru asemenea lucruri. Aceeaşi Curte a mai spus şi aceea că criticându-se legea nu va să zică agitare; pentru aceasta e de trebuinţă nu numai provocare, ci şi aceea dacă a avut consecvenţe şi ce fel. în sfîrşit acusa nu se razimă nici pe temeiu de drept juridic; nu se poate admite ca acusatul să sufere pentru aşa zisul adevăr nedovedit. Acusatul a primit răspunderea, nu e vorbă, pentru articol, dar’ dacă n’ar fi făcut-o legea l-ar constrînge. Acusatul e tată a 6 copii, agoniseşte pânea pentru ei, unde poate. El n’a scris articoli, a primit numai răspunderea redacţională fără voea lui, în­tr’adevăr lucru ciudat şi de necrezut că dl pro­curor, pe lângă aceste împrejurări cunoscute a cerut punerea sub acasă pe socoteala şi dauna adevărului material. Mult strică Maghiarilor că pretutindeni văd lucruri spărietoare şi penibile. Aceasta este direcţie foarte rea, cale foarte proastă spre a reînoi şi a restabili pacea atât de mult dorită. Prea onoraţi juraţi! D-voastră judecaţi după buna d-voastre ştiinţă şi conştienţă. Ştiţi Nr. 8

Next