Tribuna, decembrie 1894 (Anul 11, nr. 256-279)

1894-12-01 / nr. 256

Anul XI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V* an 2 fl. 50 cr., V* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., i/1 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: l/4 an 1C franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Joi 1/13 Decemvrie 1894 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la posts şi la librării, în România, la dl Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază έn număr costă 5 crr.ceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Decemvrie st. v. cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“, Serbii. Congresul naţionalităţilor este o idee care s’a înrădăcinat adânc în sim­ţământul politicianilor români şi popo­rului român. Un singur glas b’a auzit în con­tra lui, glas venit dela un miles glorio­­sus, care a scris, nu vrem să ţi­nem seamă ce a scris, In ziarul timi­şorean. Să ne dăm însă cei buni bine /taAmom al rlâm­mn_no aoom& a& ooauia IAO oo lacvui^ uwuuu UV N­VWUJUJ “W nu uităm că mai puternic decât ori­ce intervenire personală este alt factor: acest factor este forţa eveni­mentelor pe care nu noi le creăm. Cuprinse într’o vastă privire aceste evenimente trebue să trezească idea, că ele sunt atât de multiple şi atât de perfid şi îndrăsneţ puse la cale, încât pentru a ne apăra de ele, tre­bue să căutăm a uni toate for­ţele ce sunt contrare lor. Desorganisarea sau slăbirea biseri­cilor naţionale este o idee ce se mani­festează în multe din acele evenimente, mai ales recente, care ne a­­lese să ne gândim la o apărare comună. Ştim ce-am păţit noi. Ştim ce au păţit Slovacii protes­tanţi, despre care chiar şi Maghiarul Rimler spusese în „Nouveile Itevue“ cu privire la arondarea districtului cis­­nadubian: „Dar, aceşti pariu nefiind mulţumiţi că au un frumos drept pe hârtie şi obrăznicin­­du-se se facă us de el, se va opera o nouă şi artificială împărţire a celor patru districte is­torice de confesiunea augsburgică“. După Slovaci vin acum Sârbii. Şi Sârbii au instituţii istorice. Ve­niţi pe teri­torul Ungariei, ce fusese pustiit de turcime şi desgolit de multă poporaţiune, ei deveniră unul din is­­voarele eminente ale forţelor militare, dela care a atîrnat susţinerea în glorie şi putere a monarchiei noastre. Viena ’i-a protegiat, voind să-’i susţină. Dar, certele susţinute de cancelaria ungară, lipsa de ori­ce bunăvoinţă a acesteia a produs din vreme nemulţumiri, şi din vreme a dat însă la emigrări, din punct de vedere al statului regretabile şi re­gretate foarte mult de Curtea vieneză. Şi astfel sârbimea, „domeniul propriu“ al Curţii, precum şi-a zis Kolowrat, a slăbit înainte de a pută să devină şi mai tare, decât a fost până la un timp mai ales, ce-i drept, în puterea privilegiilor. Azi posiţiunea istorică a Sârbi­lor este şi mai expusă. Lovituri noue se pregătesc, veşti triste ne vin. 1. Patriarchul va fi dus la Pesta. 2. Congresul naţional-bi­­sericesc va fi dus la Pesta. 3. Seminarul teologic va fi dus la Pesta. Aceste lovituri plănuite sânt atât de grave, atât de îndrăsneţe, încât nu putem presupune, că ele s’ar putea rea­liza fără de consimţământul patriar­ch­ului. Cine predă însă o fortăreaţă în acest chip şi fără să o fi apărat, este de­sigur trădător. Dar, la această tradare, dacă se va face, nu va fi părtaşe naţiunea sârbească, a cărei datorie este să poarte lupta cu contrarii interni şi externi. Prevedem că această luptă va fi foarte agitată, prevedem că în Ungaria sudică se va produce o întărîtare enormă şi că ea nu va scadă, cum nu a scăzut jalea Iudeilor pentru robia babilonică. Căci o robie babilonică se plănueşte pe seama Sârbilor, ale căror centre de vieaţă sunt ameninţate să fie duse în „capitala“ Budapesta. Comparaţiunea cu robia babilonică nu-i exagerată. Pentru a pută exprima mărimea îndrâsnelii stăpânirii maghiare, această figură biblică e tocmai la loc. Putem noi să schimbăm aceste fapte, putem să ne substragem de la impre- siunea mare, ce o produc ele, putem să nu fim cuprinşi de gânduri triste şi pen­tru instituţiile noastre, putem ca în faţa astor fel de mari trăsături de şah noi să fim nişte­­ secături? Putem să re­­tusăm concepţiile mijloacelor mari de luptă? Putem uita, că aceste în­drăsneţe trăsături ne strigă lămurit: grăbiţi-vă!? Nu putem. Evenimentele se prăbuşesc pe noi, noi nu putem în­gădui să fim sufocaţi de ele. S’a zis, că buturuga mică răstoarnă carul mare. Ca să fie şi mai sigură răsturnarea noi să-­i punem în drum chiar şi o bu­turugă mare. Ne înţelegem astfel tot mai bine! Nemângăiată de judecata ce iubitul nostru amic Dr. Vasile Lucaciu a dat-o asupră-­i pentru atitudinea sa din urmă. „Gazeta“ a întrebat telegrafic pe marele martir, dacă este adevărat că a exprimat despre dînsa părerea arătată în „Tribuna“ de la 27 No­­emvrie c. Organul dlui Mureșanu spune ca a pri­mit un răspuns la care: „Părintele Vasilie ne comunică clar şi hotărlt, că In interviewul seu, ce l-a avut cu amicul celor dela redacţia „Tribunei“ — „n'a reflectat la „Gazetă“... „Gazeta“ mai scrie: „Părintele Vasilie încheie telegrama sa cu cuvintele mult semnificative, — căci vin din fundul temniţei, unde el sufere pentru causa comună a tuturor , cu cuvintele : „d­e­­plângem n­emângăi­aţi!“ De ce „Gazeta“ nu publică textul telegramei? De­sigur pentru­ că din telegramă ar result­a, că marele martir, „părintele Vasile“ deplânge nemângăiat pe imbe­cili ca stăpânul Rosm­andei de la Braşov, care are obrazul să scrie că noi căutăm să spar­gem solidaritatea, car’ nu dînsul, care a lucrat contra adunării naţionale dela 28 Noemvrie, care şi de atunci în­­coaci, împreună cu organul mocsonyist, nu face altceva, decât hrăneşte ziarele un­gureşti cu cele mai detestabile in­­formaţiuni. Un progres surprinzător îl constatăm într’un ziar german, care fiind liberal şi o v­r­e o f­i­­, a refuzat până acum să se ocupe cu îndreptăţitele noastre plângeri. „ Vo­isische Zeitung“ scrie acum despre adunarea dela Sibiiu: „Adunarea din Sibiiu a Românilor, care a hotărît convocarea unui congres al tuturor naţionalităţilor nemaghiare din ţeară, are tot dreptul, trebue să li­ se pună în sfîr­­şit o stavilă grandomaniei ma­ghiare. Sentimentele liberale ale Maghia­ FOIŢA „TRIBUNEI: Bucovina. NOTIŢE ASUPRA SITUAŢIEI POLITICE De George Bogdan. V. Naţionalităţile Bucovinei şi politica lor. ^ 2. Polonismul. (Urmare.) La 1848 unirea cu Galiţia fu surpată cu un avânt serios, ajutat însă mult de ve­derile germane de înaintare spre Ost. în această privinţă este foarte interesantă dis­cuţia ce s’a purtat în comisia pentru consti­tuţia imperiului, pe care Reichsrath-ul dela Kremsier o alesese să alcâtuească un proiect de constituţie pentru monarchia revoluţionară. Petiţia aceasta este opera unui Român, a lui Eudoxiu Hormuzachi. Iată discuţia, ce s’a iscat asupra ei şi asupra Bucovinei în comisia numită mai sus. Discuția ce urmează a fost publicată de istoricul Anton Springer. *) Ea a avut loc la 24 Februarie 1849, după ameazi.­­ Smolka, se zice, facii apoi raportul seu asupra petiţiunilor — opt la număr — pentru şi contra despărţirii Bucovinei de Ga­liţia. Relativ la acest obiect comisiunea lă­sase încă deschisă discuțiunea. *) în opera: Protokolle des Verfassung^-An­schusses im Oesterreichischen Reichstage 1848—1849, Herausgegeben und eingeleitet von Anton Springer Leipzig, 1885; pag. 348—350. »Cele dintâiu patru petiţiuni sunt ce-i drept acoperite numai cu câteva sute de is­călituri. Dar’ ele representă, precum îi este cunoscut, inteligenţa. Bucovina are la vre-o 400.000 locuitori, a căror majoritate covîrşi­­toare sunt Români. Cea mai bună motivare a petiţiunii lor pentru despărţirea de Galiţia se cuprinde în memoriul (nr. 3580), pe care o deputăţie ’l-a dus şi împăratului la Ol­­mü­tz. (Se ceteşte.) Din contră cele patru pe­tiţiuni, dintre care una este subscrisă numai de deputatul Gobiliza, *) pornesc dela idea, că în urma primirii despărţirii cerute, ţeranii ar trebui — să se supună robotei! «Propunerea sa, a lui Smolka, este: «Să l i­ se recunoască Bucovinei o situaţie provin­cială separată. Petiţiunile să fie depuse pe masa comitetului constituţional pentru a se pute lua cunoştinţă de cuprinsul lor şi acea­sta să se anunţe în cameră».­­ »Pinkas ia cuvântul şi observă că el s’a pronunţat deja înainte de ameazi în con­tra despărţirii. Asupra despărţirii stărue mai ales preoţimea, şi el este un duşman de moarte al influenţei preponderante a clerului. Ţeara e mică, o dietă proprie va fi primej­dioasă, pentru­ că va îngreuia influenţa mi­nisterului central. Acolo să se reguleze mai întâiu comunele, şi ţeara se nu fie încă sus­trasă influenţei guvernului din Galiţia. „Fischhof se pronunţă pentru despărţire. El nu se teme de un rusofilism român, ţine că Bucovina-i un punct de a­­stalisaţiune, la care se va alătura la timpul seu Valahia, şi anume cu atât mai curând, cu cât mai mult ea şi Moldova o vor pută invidia pentru in­*) Un ţeran rutean. ,­stituţiunile ei liberale. Dorinţa de a se alipi de Austria a auzit-o el, cu prilegiul ultimei sale aflări în Galiţia, din gura multor boeri munteni şi moldoveni. * »Rreger e de părere, că dorinţa după o despărţire porneşte numai dela aristocraţie şi birocraţie, nu dela popor. El a auzit dela martori oculari, că anume nobilii români apasă mult pe ţeranii lor, chiar mai mult decât evreii. Din acelaşi motiv unii deputaţi bu­covineni ai parlamentului protestează în con­tra separării. Intre cei vre-o 340.000 locuitori din Bucovina cam 100.000 sunt Ruteni, ce­­ialalţi sunt parte Români, parte Valahi,*) care vor apăsa pe cei dintâiu. Trebue ca Rutenii să fie recunoscuţi ca naţionalitate şi se fie ocrotiţi şi în Bucovina, ceea­ ce se va face mai bine, dacă-i lăsăm să rămână uniţi cu Galiţia, decât dacă dăm Bucovinei indepen­denţă, unde-­i lăsăm pradă unei gospodării turceşti şi uşor îi putem perde odată cătră Moldova şi Valahia, care poate­ că odată sunt destinate pentru o secundogenitură rusească. »Brestei observă, că el trebue să se ex­prime consecvent pentru despărţire. Până acum s’a dat o anumită autonomie tuturor acelor ţeri, cărora li­ se cuvenia o indepen­denţă provincială, dacă nu erau ca sp. ex. Vorarlberg, prea mici. Bucovina s’a bucurat odată de o astfel de neatîrnare, are o popu­­laţiune mai mare decât Carintia; despărţirea ei are şi importanţă politică, căci ea devine un punct de atracţiune pentru Moldova şi Va­lahia. Să nu se facă aici excepţii de la re­gula istorică şi să căutăm a face propagandă *) în textul german »theils Rumänen, theils Wallachen (/) Bine ne cunoşteau! spre Ost prin ocrotirea inteligenţei, nu prin puterea armelor. »Lasser declară că-i înţeles cu părerile lui Fischhof şi Brestel. Acolo populaţia se află într’o creştere însemnată şi trebue să r­e căutăm a susţină şi mai departe acea inde­pendenţă ce­­şi-a păstrat-o fiecare ţeară. »Ziemialkowsky se miră de consecvenţa în adevăr miraculoasă, după care unii voesc să despartă în două Galiţia cu neamurile sale foarte de-aproape rudite şi să păstreze pe lângă Galiţia Bucovina cu naţionalităţile sale felurite, cum acolo se iau în consideraţie împregiurări, ce nu mai sânt considerate aici, şi observă, că­­ Polonii, care nu au vorbit ni­mic pentru fraţii lor din alte provincii, îi fac deplină dreptate Bucovinei. Cu toate că ea, cu fondul ei religionar de 700.000 fl. şi alte lucruri, ar fi pentru Poloni o bucăţică foarte adimenitoare, el, cu dreptatea proprie (!) tot­deauna (!!) Polonilor recunoaşte neatîrnarea Bucovinei. »Goldmark vorbeste în acelaşi sens şi ! ! » crede că mai curând Valahia va fi atrasă de Austria, decat vice-versa. Bucovina va fi un magnet pentru Moldova şi Valahia, îm­­pregiurarea, că o treime din locuitorii ei sânt Ruteni, nu spune nimic în contra se­parării. »Cavalcabo observă, că după tabelele statistice numărul populaţiei de acolo e tot aşa de mare ca în Litoral, Carintia, Dalma­ţia şi Salzburg. In contra despărţirii nici nu s’au adus de loc motive resistente. »Kautschitsch este de părere, că el tre­bue să se exprime pentru separarea Bucovi­nei şi pentru motivul, că ea va ave de ur­mare o slăbire a Galiţiei şi anume a Ruteni­lor, de care se susţine, că simpatisează cu Ruşii. Austria trebue să-­şi arunce privirile mai ales asupra teritorului danubian şi să caute a ocroti Moldova şi Valahia, ce se poate mai bine face prin această separare şi printr’o dietă în Cernăuţi, în dieta din Lem­berg majoritatea poporaţiunii din Bucovina nici nu poate fi înţeleasă. Şi de present ar trebui să înveţe mai de vreme nemţeşte, îna­inte de a-’i pune să înveţe poloneşte. »Smolka, ca raportor asigură că în acea­stă chestie el a fost în adevăr condus numai de motivul dreptăţii. »Pinkas şi Rieger, singurii oratori în contra, îl asigură, că ei nici-odată nu s’au îndoit de aceasta şi că prin motivele ce au fost aduse pentru despărţire, şi ei se simt atraşi spre părerea contrară. »La votarea nominală cerută şi execu­tată s’a văzut, că toţi cei 27 de membri pre­­senţi ai comisiei, cu excepţia celor 3 absenţi, deputaţii Laufenstein, Hein şi Vlach, au votat pentru cu da*. Acestea sânt la 1848 vederile lumii po­litice, care au influenţat de­sigur şi asupra guvernului ce-­şi luă hotărîrea cu totul inde­pendent de Reichsrath-ul disolvat. Scot din această discuţie în relief idea, că fericirea Bucovinei avea să fie un „mag­net« de atracţiune pentru Valahia şi Mol­dova şi că unirea ei cu Galiţia ar însemna numai o întărire a elementului rutenesc. Bucovina a fost aşadar deslipită de Galiţia. (Va urma).­rilor merită toată stima; intoleranţa lor naţională trebue însă com­bătută cu toate mijloacele. Mi­nisterul Wekerle n’a fost în stare să facă nici o schimbare jmai rău nu poate să fie nici sub un succesor“. Importanta prisei. In cei doi ani din urmă, şi anu­mit dela presentarea Memorandului în Hofburgul din Viena, situaţia politică, parlamentară şi ministerială în Ungaria se presentează tot şovăitoare, nesigură şi adese chiar îngrijitoare. Ministrul-president contele Szapáry pleacă din minister fără­ ca şi guvernul condus de el să se schimbe. Şi as­tăzi încă lumea se întreabă: pentru­ ce a trebuit să demisioneze contele Sza­­páry ? Răspuns nu se dă, însă noul mi­­nistru-president surprinde lumea cu­­ radicalismul unei reforme bisericeşti, cu care îşi identifică pe deplin posiţiunea sa şi a guvernului, adecă deslânţueşte o luptă pe vieaţă şi pe moarte. Puţini vor fi aceia, care puteau să cunoască şi să ştie cele­ ce se petreceau în sinul guvernului unguresc, şi aceşti puţini s’au încungiurat în vălul unei tăceri profunde. Noi, care nu facem parte din aceşti puţini, avem datorinţa a supune faptele judecăţii noastre, şi a trage conclui­uni, care să ne lumi­neze situaţia mai mult sau mai puţin misterioasă. Nu mai poate încăpă astăzi nici o rndoeală, că causa crisei îndelungate în Ungaria nu sunt reformele bisericeşti radicale. Căci dacă acestea ar fi pro­vocat neliniştea întreagă, am trebui să ne aflăm astăzi la sfîrşitul crisei, pe când în realitate suntem în mijlocul ei. Cele trei legi principale ale reformei bisericeşti sunt votate de ambele camere, sancţionarea lor ar nimici deci şi ulti­mul rest al unor dificultăţi ce ar fi existat până aci. Dacă situaţia ar fi atât de simplă şi de uşoară, nici că se putea presupune, că Coroana n’ar fi con­tribuit prin o grabnică sancţionare a legilor la accelarea unui sfîrşit al cer­telor şi luptelor interne. Intârziarea sancţionării ne îndreptăţeşte însă la pre­supunerea întemeiată, că causa răului e alta, că alta e cheia situaţiunii şi că situaţia e cu mult mai dificilă, de­cât să poată fi schimbată prin o ase­menea măsură. Tăcerea severă ce o păstrează conducătorii politicei ma­ghiare, despre căuşele crisei, indigerează, că desvălirea lor ar fi în detrimentul lor. Prea strigau ei în gura mare tot­deauna, când se ştiau tari şi mari, în­cât să nu fim în drept a presupune, că astăzi când tac tăcerea peştelui trebue să fie foarte plouaţi. Dl Wekerle a trebuit să facă în decursul guvernării sale de doi ani mai multe drumuri la Viena, cu care au făcut antecesorii sei laolaltă. Ştiind cât de nebucuroşi se duc Maghiarii în această urgisită capitală a „Gesammt­­monarchiei“, desele plimbări ale lui We­kerle sunt o dovadă, că multe şi mari dificultăţi s’au ivit acolo în calea mersului politicei maghiare. Coroana şi Curtea imperială şi regală dispune de mijloace destule pentru a şti tot­deauna ce 36 p6Îr6GG în întreg impe­riul, aşa încât rapoartele ministrului­­preşedinte al Ungariei nu puteau fi nici-odată reclamate de interesele Co­roanei, ci totdeauna de interesele politicei maghiare. Deasa inter­­venţiune a ministrului pe lângă Co­roană pentru aceste interese dovedesc clar’ că ele aveau multă nevoie de sprijin. Dar’ la Viena Wekerle n’a întrat numai la „Hofburg“, ci foarte des a trebuit să „conferenţieze“ cu mi­nistrul de externe Kălnoky. Care a fost obiectul conferenţei lor ziarele dlui Wekerle nu descopere, dar­ vorbesc pe dl Kălnoky foarte de rău. Pentru­ ce ? Se zice că dl Kălnoky ar fi un ad­versar al proiectelor bisericeşti ungu­reşti. Dacă ar fi numai aceasta, duşmănia Ungurilor contra lui Kălnoky ar fi trebuit să înceteze demult, căci proiectele de legi bisericeşti sânt vo­tate şi chiar sancţionarea lor a ur­mat ; dar’ duşmănia nu numai că n’a încetat, ci ea se înăspreşte chiar acum. Visitele dlui Wekerle la dl de Kălnoky continuă, cu toate­ că legile bisericeşti sânt asigurate. Şi ce ar ave a face aceste legi cu politica externă a mon­archiei ? Perioada guvernării actualului mi­nister e foarte bogată în chestiuni, în care Coroanei s’a atribuit un rol activ. Nici un guvern nu se folo­sește fără nevoia cea mai mare de mijlocul de a se acoperi cu prestigiul Coroanei. In stări normale se presupune totdeauna, că un guvern lucrează în deplină con­­glăsuire cu Coroana și nu e nici­când necesar să se accentueze aceasta în­ Nr. 256

Next