Tribuna, decembrie 1894 (Anul 11, nr. 256-279)

1894-12-08 / nr. 261

Anul XI Sibiiu, Joi 8/20 Decemvrie 1894 ABONAMENTELE Pentru Si­d­iu: 1 lună 85 cr., */t an 2 fi. 50 cr.,­­/t an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu ÎS cr. pe lună mai mult. Pentru monarcha: 1 lună 1 fi. 20 cr., */t an 3 fi. 50 cr., V* an 7 fi. 1 an 14 fi. Pentru România și străinătate: V* an 10 franci,­­1 an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătindu-se înainte, în fiecare zi de lucru Apare INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dl Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un m­mdr costă 5 creeeri v. a. sau 15 bani rom. mmmmsmaaMMr*TM*** ........ MN­M—■—H O scrisoare a dlui EUGEN BROTE. Distinsul nostru amic dl Eugen Brote, ne trimite următoarea scrisoare, căreia cu plăcere îi dăm loc în coloanele ziarului nostru: Iubiţi colegi! Organul dlui Mocsonyi ’mi-a fă­cut în mai multe rînduri onoare să atace activitatea şi posiţiunea mea po­litică. Scopul acestor atacuri e a mă presenta pe deoparte ca certat cu co­legii mei din comitetul naţional, pe de altă parte ca în raporturi strînse cu „Tribuna*, mai strînse decât aş fi în drept 80 întreţin şi decât ar fi priin­­cios intereselor noastre naţionale. To­todată ea mai spune, că ,întreţin cele mai intime relaţiunii cu partidul liberal din România şi îndeosebi cu grupul actualului şef al partidului liberal cu dl D. Sturdza.“ Din causă că aceste ştiri, date în­­tr’o formă tendenţioasă, ar pută se­duce opiniunea publică în judecata sa, cred că unele lămuriri din partea mea nu vor fi de prisos. Nici­odată nu m’am certat cu co­­legii­ mei din comitetul naţional; din con­tră am trăit totdeauna cu ei (între care am vechi şi buni prieteni) în cea mai bună armonie. Cu colegii mei, care sânt afară din temniţă, această armonie îşi află expresiunea sa publică prin o lucrare comună politică. Cu colegii mei din temniţă, care pe timpul întemniţării lor sânt puşi afară din ori­ce acţiune politică, în mod firesc raporturile mele, nu se pot manifesta decât la stima şi veneraţiunea ce li - o păstrez pentru dovezile afară din seamă grele, ce ei au dat lumii întregi despre abnega­­ţiunea lor eroică, când au adus cele mai mari jertfe pentru binele neamului românesc. Este deci o întreprindere zadarnică a căuta după disensiuni acolo, unde nu pot se existe, încât pentru titlurile mele de drept asupra „tribunei” şi despre ra­porturile mele actuale cu acest ziar, organul dlui Mocsonyi nu e nici che­mat, nici competent a se pronunţa. „Tribuna“ a fost întemeiată ca organ al poporului român, de un număr de bărbaţi independenţi, care au cheltuit din averile lor proprii sume considera­bile de bani şi au pus şi multă muncă spirituală pentru a face din acest ziar aceea ce este el astăzi. Zece ani de zile cu jertfe grele şi continue, cu per­­secuţiuni, cu întemniţări şi exilări con- stituesc pentru aceia, care le-au adus, titluri neperitoare. Dl Mocsonyi nu numai că n’a voit să fie nu­mărat între aceştia, dar’ s’a şi pus în faţa lor ca duşman, când ’i-a dat în judecată*) contestăn­­du-le dreptul lor de dispunere asupra „tribunei“. Tribunalele ungureşti, care astfel au fost invocate a aduce o sentenţă în­­tre noi şi dl Mocsonyi, n’au pu­tut decât să recunoască în urmă şi ele dreptul incontesta­bil al întemeietorilor ei. Partidul nostru naţional nu va pută nici­odată să nu ţină seamă de aceste împregiurări, mai ales fiindcă e îndeobşte cunoscut, că „Tribuna“ a des­­robit partidul şi a contribuit astfel în mod însemnat la eliberarea sa şi la avântul său de astăzi, de care cu toţii ne bucurăm. Să se bucure şi să se încălzească şi duşmanii „Tribunei“ alături cu noi la acest avânt naţional, însă protestăm şi ne apărăm când ei sub masca ami­ciţiei caută să ne strice rostul nostru, pentru a pune partidul nostru earăşi în cătuşile de care deabia a scăpat. Prin conferenţa dela 1893 nu s’a încheiat nici decât „chestiunea frământărilor Me­morandului“; nu s’a încheiat nici cu adunarea din estan. Dl Mocsonyi o ştie aceasta mai bine decât redactorii sei neorientaţi din Timişoara. Voiu păs­tra deci neclintit relaţiunile mele bune şi vechi cu întemeietorii şi sprijinitorii „tribunei“ şi voiu căuta să fiu folosi­tor neamului românesc şi patriei mele, ori unde mă voiu afla. Dacă pe lângă aceste relaţiuni vechi am mai ştiut adauge şi altele noue, şi anume cu partidele politice din regatul român, care e şi aliatul monarchiei noastre, cred a fi lucrat în intenţiunile amicilor mei şi în confor­mitate cu interesele poporului român. Scopul acestor noue relaţiuni, care fără îndoeală au să formeze basa unei noue direcţiuni a activităţii noastre po­litice, nu e la nici un cas atât de ne­însemnat, precum par a crede domnii dela­­Timişoara“, sau chi­r efemer ori ascuns. Nu pentru a „inventa“ pe *) Acest act­­patrioticu ’l-a săvârşit dl Al. Mocsonyi In anul 1892, îndată după con­ferenţa naţională, dela care d-sa a plecat acasă cu buzele umflate, „moderaţi“ se întreţin aceste relaţiuni politice, căci, afară de Maghiari, nime­nea n’are nevoie de ei; din contră, cu toţii ne-am fi bucurat, dacă ei n’ar fi fost inventaţi nici-odată. Avem însă nevoie de spriginul puternic al fraţilor noştri din regat pentru a ne salva exis­tenţa noastră naţională. Pentru­ ca acest sprijin să fie roditor deopotrivă pentru neam, pentru statul lor şi pentru sta­tul nostru, trebue să ne cunoaştem unii pe alţii, trebue să ne ştim interesele şi ale unora şi ale altora, trebue să le cumpănim şi să căutăm dimpreună acea cale comună, care ne permite să mer­gem mână în mână pe faţă şi deschis. Asemenea relaţiuni sânt pentru noi În­deosebi cu atât mai de preţuit, cu cât fraţii noştri din regat au bărbaţi de stat cu renume european. Ajutorul ce ni-­l pot da aceşti bărbaţi prin cunoş­tinţele, prin experienţele şi prin posi­ţiunea lor Înaltă la deslegarea unei chestiuni atât de complicate şi de grele, precum e chestiunea română, nu se poate preţui în destul. Dorinţa noastră a tuturor era ca se putem întreţine cu toate partidele politice din regatul român aceleaşi re­laţiuni amicale, precum doriam ca şi acasă la noi să fim cu toţii un gând şi un suflet. Nici una nici alta nu s-au împlinit, fiindcă aşa e făcută lu­mea aceasta, ca să fie oameni buni şi oameni răi. Chiar firea lucrurilor ne-a apropiat de la sine mai mult de parti­dul naţional-liberal, întocmai precum cercurile guvernamentale române sim­­patisau mai mult pentru „moderaţii in­ventaţi“. Dar, nu numai din punct de ve­dere al intereselor noastre naţionale, ci şi din punct de vedere al patriei noastre şi al păcii europene trebue să manifestăm şi să cultivăm aceste rela­ţiuni politice cu fraţii noştri din regat în mod franc şi deschis. Austro-Un­­garia şi România au un interes capi­tal pentru a întreţine cele mai ami­cale relaţiuni între sine. Nici­odată nu vor pută fi aceste relaţiuni mai sincere, mai dâinuitoare şi mai strînse, decât atunci când poporul român de dincoace şi de dincolo de Carpaţi va fi pătruns deopotrivă de necesitatea acestei ami­ciţii, care poate rodi numai din rela­ţiuni politice bune şi reciproce. Primiţi, iubiţi colegi, expresiunea dragostei neclintite, ce vă păstrează al d-voastre totdeauna devotat. Bucureşti, 3/15 Dec. 1894. Eugen Brote. FOIŢA „TRIBUNEI. Hoc nune. (Dedicaţie dnului Pavelea Rotariu din Timişoara) O tempera, o — Moritz! De când adecă Dr. ăl mic din Timi­şoara a dat mâna cu Dr. ăl mare din Bra­şov, Românii nu mai exclamă altfel, decât: „O tempera, o — Moritz!“. Şi când zic „tempera“, ei se gândesc la „baba“ din Braşov, care nu mai gată cu pieptenatul. Şi când zic „Moritz“, ei se gân­­gesc la „sphynxul billazamist“ din Timişoara. Par nobile fratrum! Unul la vîrsta de 57 de ani tot n’a ajuns încă să înţeleagă „situaţia“, car’ cela­lalt, eşti ieri dela universitate, într’un an de zile a pătruns numai­decât starea lucrurilor aşa, încât se însufleţia până la desperare pentru „curentul tineresc“, şi car’ într’alt an înţelese pe deplin, că numai „Mocsonyi-Lu­­mina noastră“ are cap între Români. Genial! Ce-o fi la anul, o să vedem. Dar’ nici nu se poate altfel, dacă avuse de magistru pe „Herr Dia...........“ Doamne, iartă-ne ! Căci şi dumnealui la început era naţio­nalist, foc mare, dar­ apoi a început să-­şi vadă de „Viitor“ şi astfel cu ajutorul sfinţilor a şi ajuns la­­ coşniţă. O tempera, o — Moritz ! O mulţime de prieteni mă întreabă prin graiii şi scrisori, să le spun, ce va să zică cele „Lămuriri“ din Braşov. Că eu doar’ sânt om cu carte multă. Că ei nu Înţeleg nimic... Drept să vă spun, iubiţilor, la început nici eu nu înţelegeam nimic. Dar’ cetind „Lă­murirea nr. IH.“ deodată îmi trăsneşte prin gând o amintire de tot hazlie Să vi’o spun, în fereastra farmaciei „La Arehangelul era In toamna aceasta un automat, o poci­tanie ucigă­’l crucea, înalt, sdravăn, cu barba albă şi lungă, cu ochelari pe nas şi pieptul scos, căsca din gură şi căsca, căsca şi făcea gesturi grandioase, dar’ — se înţelege — nici o vorbă nu zicea. Că era un biet au­tomat, mă rog dumneavoastră. Ear’ farma­cistul îi îngrija zi de zi maşina, ca automatul să facă într’una mirozeniile, ce le făcea. Şi lumea venia, rîzând venia să vadă ce e, ear’ pe catedra, la care perora prietenul, sta scris cu litere mari şi groase: „Wasmuth’s Hitner- Augen-Ringe in der Uhr!“ Fire-ar de rîs să fie! Dumnealui adecă prin pocităniile sale recomanda inelele de bă­tături ale lui Wasmuth. Minune mare însă, figura automatului aidoma dl Aurică Murăşianu. Fire-ar de rîs să fie! Şi cetind eu acuma „Lămurirea nr. HI “, deodată am înţeles, că dl Aurică Murăşianu nu face altceva, decât aceea, ce făcea şi po­citania mea de la farmacie, cască şi cască şi face la gesturi, dar’ — nu zice nimic. Şi ca prin minune sub „Lămurire“ deodată îmi apare cu litere mari şi grase: „Mocsonyi — lumina noastră! Mocsonyi — lumina noastră! Ura! Ura!“ Iată, iubiţilor, Înţelesul „lămuririlor“ braşoveneşti. Dl „fényi Mocsonyi Sándor“ dă drum maşinăriei şi automaţii cască din gură, ges­ticulează, se dau peste cap şi arată inscripţia: „Mocsonyi — lumina noastră! Mocsonyi — lumina noastră! Ura! Ura!“ ,^-V . . .. y JT. Atât şi­­ nimic mai mult. Cine nu crede, cetească articolul „Quid nulle?“ din nr. 261 al „Dreptăţii“ din Timi­şoara şi ne va da drept. Ah, d-le Pavelea, câtă bucurie ne-ai făcut! Căci articolul s-a scris dl Pavelea Rotariu din Timişoara, fostul redactor de la „Luminătorul“ a non luminando. Ce frumos! Ce genial! Știam noi de mai nainte, că „Lumină­torul“ a fost cel mai bun ziar umoristic al nostru, dar’ că dl Pavelea dispune de atâta umor, nici prin minte nu ne-a trecut. Ascunde-te Mark Twain, ascunde-te Boz- Dickens, ascunde-te Caragiale, — dl Pavelea v’a topit. „Ura! Mocsonyi-lumina noastră ce ne spune? Mocsonyi-lumina noastră ce ne în­vaţă? Mocsonyi lumina noastră, care gata a fost şi este a se jertfi pe sine pentru causa sfântă a naţiei sale, care de atâtea­ ori s’a expus urei guvernelor, care de atâtea-ori a stat în mucegaiul temniţelor pentru poporul seu şi care vecinie n’a avut altă devisă decât­ tot înainte! Iată caracterul bărbătesc şi resolut. Mocsonyi -lumina noastră e mort. Trăească Mocsony-lumina tuturor Românilor din monarchia austro-ungară! Mocsonyi-lu­mina noastră! Ura ! “ Bravo ţie, die Pavelea. Decând cu „mătuşa lui Charley“ în teatru, unde un bărbat se îmbracă în haine femeieşti şi face prostii, n’am mai rîs eu atâta haz. Pavelea Rotariu, redactorul „Luminăto­rului“ e mort! Trăească Pavelea Rotariu, cel mai mare umorist al Românilor din monarchia austro-ungară! Trăiească! Şi d­­ncă odată „trăească“ Pavelea Rotariu! A kerekes kerekét kereken kerekíti kerekre . Dar’ gluma la o parte. Să amestecăm „utile dulci“. Şi iată în acest sezon al concurselor literare publicăm şi noi un „concurs literar“. Concurentul sau concu­renta, care ne va dovedi în scris, că cele „Lămuriri“ din Braşov au alt înţeles, decât acela, pe care l-am aflat noi, va primi ca premiu 5 exemplare din „Logica“­fi­ertatului Felicianu din Braşov, unde cu asemenea cla­ritate se lămureşte chestia, că „Sasul nu-i pasăre“. Iară concurentul sau concurenţa, care ne va şti dovedi limpede şi clar, că „Dreptatea“ din Timişoara nu-i strâmbă, va primi un exemplar de lux din operele inedite ale trandafiriului „Iuon“ de la Cransebeş. Şi aşa ne închinăm cu plecăciune. __________ Ile Borg. Mişcarea săsească. Ziarul săsesc „Kronstädter Zeitung“ publică In fruntea nu­mărului seu de la 17 Decemvrie n. un foarte remarcabil articol, în care după­ ce înfierează fărădelegile comise de stăpânirea maghiară facă cu naţionalităţile nemaghiare, îndeamnă din nou pe Saşi la o acţiune energică alătu­rea cu celelalte popoare asuprite din ţeară în contra asupritorilor. Articolul e scris în­­tr’un ton de tot energic, cum nu am mai în­tâlnit până acum în nici unul din ziarele con­fraţilor saşi, îl vom reproduce în toată în­tregimea în numărul nostru de mâne. La Cluj. Ieri după ameazi a plecat dl George Moldovan la Cluj, pentru­ ca să stea astăzi înaintea tribunalului, unde va ave loc pertractarea pentru cumularea celor trei sentenţe în suma de 8 luni închisoare de stat şi 3 luni temniţă ordinară, dictate în ultimele trei procese de presă ale „Foii Ponorului“. Tot atunci a plecat şi domnul Andreiu Bab­eş, pentru­ ca să­­i­ se cumuleze pe­deapsa ce ’i­ s’a croit în două procese din urmă ale „Tribunei“. Nici în temniţă n’au pace. „Ellen­zék“ aduce ştirea, că venerabilul nostru pre­sident, dl Dr. Ioan Raţiu este oprit dela exerciarea funcţiunii de advocat prin decisul Curiei, nr. disciplinar 628/1894. Hotărîrea Curiei zice că dl Dr. Raţiu este întemniţat pentru delictul de agitare în contra statului, circumscris în §. 173 din codul penal, prin urmare pe timpul întemniţării sale ,i­ se ia dreptul de a exercia funcţiunea de advocat. Monarchul nu vine la Budapesta, în privinţa ştirilor răspândite despre apropiata călătorie a M. S. Monarchului la Budapesta. „Politische Correspondent“ anunţă din acest din urmă oraş (adecă din cabinetul Însuşi al ministrului president) că „nici nu s’a proiectat“ vr’o călă­torie a M. Sale în curând în capitala Ungariei. Ministrul-president se va duce zilele acestea la Viena spre a avă au­dienţă, cu care prilegiu va veni In vorbă atât afacerile curente cât şi si­tuaţia politică peste tot. Nimeni nu poate şti ce s’a arangiat şi ce se va arangia încă între M. Sa şi W­e­k­e­r­­­e ... Monarchul îşi alege sfetnicii lui cu totul liber şi dacă le detrage aces­tora încrederea sa din ori-şi­ce mo­tiv, pentru aceasta are deplină îndrep­tăţire“. Nr. 261 Procesul „Zastavei“, Seghedin, 17 Dec. Procesul „Zastavei“ este un bun pas fă­cut înainte — pe calea cătră cea mai intimă unire a naţionalităţilor. Este incontestabil, că luptătorii naţionali se iubesc, este sigur, că ei se vor şi jertfi unii pentru alţii cu iubire. Tânărul acusat Milan Popovici este un bărbat de o mândră frumseţă sudică. Ochi vii şi conştienţă deplină şi veselă de causa pentru care se pregăteşte a suferi. El face cea mai simpatică impresiune. Un public ales şi mai ales românesc, s’a presentat la proces. Printre mulţii veniţi am recunoscut pe d-na Raţiu cu amândouă fetele, d-şoarele Felicia şi Dorina, acestea fiind însoţite şi de amica lor, d-şoara Oniţ; mai departe asista bunul luptător Dionisie Vaida, Dr. Oprean, advocat în Sân-Miclăuşul­­mare, cu tatăl seu, un venerabil părinte, de­­asemeni şi preotul Marcoviciu. Am văzut şi ţerani Români din Nirău şi Chişeteu şi alte locuri, care îmi declarau cu viu interes, că au venit „se vază cum li osândesc pe fraţii sârbi*. Dintre Sârbi am remarcat pe dl Vuici, proprietarul ziarului „Subotickih Novina*, (Gazeta de Szabatka), cu redactorul acestui ziar, dl Georg Klazanovicî. Dr. Gavrilla asistă pe acusat ca apărător din partea Sâr­bilor. Din partea Slovacilor asistă Dr. Miloš Stefanovici. Din partea presei slovace a ve­nit dl Georgy Cajda dela „Narodnie Noviny“. Din partea Românilor pe acusat 11 asistă ca advocat dl Brediceanu. Presa română este representată numai prin dl George Bog­dan de la „Tribuna“. Sala, destul de mare, este plină de lume. Juriul se adună mai greu, şi, de altfel simpaticul president Musko, are greutăţi să alcătuească juriul, care fiind foarte nejenat a schimbat sala­ în promenadă, juraţii se mişcă prin toate părţile, strigă câte un răguşit „itt van” chiar şi de pe băncile publicului, începe operaţiunea. Acuzatul vorbeşte sârbeşte, şi răs­punde că nu pricepe, când este întrebat în limba maghiară dacă voeşte a să folosi de dreptul de reelusiunea juraţilor. Procurorul observă, că acuzatul ar şti ungureşte. Presidentul spune, că dacă nu vrea se vorbească ungurește nu-l poate sili. Tălmaciul Intră deci în rolul seu. Presidentul observă, fiind vorba de apărător, ca nu poate admite decât un sin­gur apărător. Ziarul unei femei­ — Roman — D. Octave Feuillet. Tradus de Lucreția Popescu (Urmare.) Capitolul V. 12 Iunie. Pot fi grijile şi plăceri? Şi ajunge a-­ţi propune totdeauna ceva, pentru­ ca să petreci bine? Dacă este aşa, atunci sânt mai mult decât mulţumită . „Ce să facem în dimi­neaţa asta? Ce vom începe după dejun? Ce vom intreprinde deseară?“ Aşa se zice în casa întreagă... şi aşa sântem tot pe drum, aci pe jos aci călări, aci în trăsură, prin toate locurile trecem numai, fără a con­templa ceva. Însoţite mereu de rîs şi con­versaţie veselă, când mergem călare şi în trăsură, ori dansăm şi cântăm, sau dacă ne aşezăm la masă şi ne sculăm eară, şi nici chiar în coridoarele castelului nu ne părăseşte. Astăzi des-de-dimineaţă am vrut să mă recreez printr-o plimbare singuratică în parc, printr’o Întâlnire tainică cu mine însămi. Mă furişai fără sgomot din turnul meu, şi eram deja aproape la mijlocul scării, când un sunet scurt de cârje îmi anunţă venirea dlui de Louvercy, care evident voia să meargă în bibliotecă. De tot spăriată mă oprii pe loc... Eram pe cale a mă întoarce și a

Next