Tribuna, decembrie 1894 (Anul 11, nr. 256-279)
1894-12-08 / nr. 261
Anul XI Sibiiu, Joi 8/20 Decemvrie 1894 ABONAMENTELE Pentru Sidiu: 1 lună 85 cr., */t an 2 fi. 50 cr.,/t an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu ÎS cr. pe lună mai mult. Pentru monarcha: 1 lună 1 fi. 20 cr., */t an 3 fi. 50 cr., V* an 7 fi. 1 an 14 fi. Pentru România și străinătate: V* an 10 franci,1 an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătindu-se înainte, în fiecare zi de lucru Apare INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dl Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un mmdr costă 5 creeeri v. a. sau 15 bani rom. mmmmsmaaMMr*TM*** ........ MNM—■—H O scrisoare a dlui EUGEN BROTE. Distinsul nostru amic dl Eugen Brote, ne trimite următoarea scrisoare, căreia cu plăcere îi dăm loc în coloanele ziarului nostru: Iubiţi colegi! Organul dlui Mocsonyi ’mi-a făcut în mai multe rînduri onoare să atace activitatea şi posiţiunea mea politică. Scopul acestor atacuri e a mă presenta pe deoparte ca certat cu colegii mei din comitetul naţional, pe de altă parte ca în raporturi strînse cu „Tribuna*, mai strînse decât aş fi în drept 80 întreţin şi decât ar fi priincios intereselor noastre naţionale. Totodată ea mai spune, că ,întreţin cele mai intime relaţiunii cu partidul liberal din România şi îndeosebi cu grupul actualului şef al partidului liberal cu dl D. Sturdza.“ Din causă că aceste ştiri, date într’o formă tendenţioasă, ar pută seduce opiniunea publică în judecata sa, cred că unele lămuriri din partea mea nu vor fi de prisos. Niciodată nu m’am certat cu colegii mei din comitetul naţional; din contră am trăit totdeauna cu ei (între care am vechi şi buni prieteni) în cea mai bună armonie. Cu colegii mei, care sânt afară din temniţă, această armonie îşi află expresiunea sa publică prin o lucrare comună politică. Cu colegii mei din temniţă, care pe timpul întemniţării lor sânt puşi afară din orice acţiune politică, în mod firesc raporturile mele, nu se pot manifesta decât la stima şi veneraţiunea ce li - o păstrez pentru dovezile afară din seamă grele, ce ei au dat lumii întregi despre abnegaţiunea lor eroică, când au adus cele mai mari jertfe pentru binele neamului românesc. Este deci o întreprindere zadarnică a căuta după disensiuni acolo, unde nu pot se existe, încât pentru titlurile mele de drept asupra „tribunei” şi despre raporturile mele actuale cu acest ziar, organul dlui Mocsonyi nu e nici chemat, nici competent a se pronunţa. „Tribuna“ a fost întemeiată ca organ al poporului român, de un număr de bărbaţi independenţi, care au cheltuit din averile lor proprii sume considerabile de bani şi au pus şi multă muncă spirituală pentru a face din acest ziar aceea ce este el astăzi. Zece ani de zile cu jertfe grele şi continue, cu persecuţiuni, cu întemniţări şi exilări con- stituesc pentru aceia, care le-au adus, titluri neperitoare. Dl Mocsonyi nu numai că n’a voit să fie numărat între aceştia, dar’ s’a şi pus în faţa lor ca duşman, când ’i-a dat în judecată*) contestăndu-le dreptul lor de dispunere asupra „tribunei“. Tribunalele ungureşti, care astfel au fost invocate a aduce o sentenţă între noi şi dl Mocsonyi, n’au putut decât să recunoască în urmă şi ele dreptul incontestabil al întemeietorilor ei. Partidul nostru naţional nu va pută niciodată să nu ţină seamă de aceste împregiurări, mai ales fiindcă e îndeobşte cunoscut, că „Tribuna“ a desrobit partidul şi a contribuit astfel în mod însemnat la eliberarea sa şi la avântul său de astăzi, de care cu toţii ne bucurăm. Să se bucure şi să se încălzească şi duşmanii „Tribunei“ alături cu noi la acest avânt naţional, însă protestăm şi ne apărăm când ei sub masca amiciţiei caută să ne strice rostul nostru, pentru a pune partidul nostru earăşi în cătuşile de care deabia a scăpat. Prin conferenţa dela 1893 nu s’a încheiat nici decât „chestiunea frământărilor Memorandului“; nu s’a încheiat nici cu adunarea din estan. Dl Mocsonyi o ştie aceasta mai bine decât redactorii sei neorientaţi din Timişoara. Voiu păstra deci neclintit relaţiunile mele bune şi vechi cu întemeietorii şi sprijinitorii „tribunei“ şi voiu căuta să fiu folositor neamului românesc şi patriei mele, ori unde mă voiu afla. Dacă pe lângă aceste relaţiuni vechi am mai ştiut adauge şi altele noue, şi anume cu partidele politice din regatul român, care e şi aliatul monarchiei noastre, cred a fi lucrat în intenţiunile amicilor mei şi în conformitate cu interesele poporului român. Scopul acestor noue relaţiuni, care fără îndoeală au să formeze basa unei noue direcţiuni a activităţii noastre politice, nu e la nici un cas atât de neînsemnat, precum par a crede domnii delaTimişoara“, sau chir efemer ori ascuns. Nu pentru a „inventa“ pe *) Acest actpatrioticu ’l-a săvârşit dl Al. Mocsonyi In anul 1892, îndată după conferenţa naţională, dela care d-sa a plecat acasă cu buzele umflate, „moderaţi“ se întreţin aceste relaţiuni politice, căci, afară de Maghiari, nimenea n’are nevoie de ei; din contră, cu toţii ne-am fi bucurat, dacă ei n’ar fi fost inventaţi nici-odată. Avem însă nevoie de spriginul puternic al fraţilor noştri din regat pentru a ne salva existenţa noastră naţională. Pentru ca acest sprijin să fie roditor deopotrivă pentru neam, pentru statul lor şi pentru statul nostru, trebue să ne cunoaştem unii pe alţii, trebue să ne ştim interesele şi ale unora şi ale altora, trebue să le cumpănim şi să căutăm dimpreună acea cale comună, care ne permite să mergem mână în mână pe faţă şi deschis. Asemenea relaţiuni sânt pentru noi Îndeosebi cu atât mai de preţuit, cu cât fraţii noştri din regat au bărbaţi de stat cu renume european. Ajutorul ce ni-l pot da aceşti bărbaţi prin cunoştinţele, prin experienţele şi prin posiţiunea lor Înaltă la deslegarea unei chestiuni atât de complicate şi de grele, precum e chestiunea română, nu se poate preţui în destul. Dorinţa noastră a tuturor era ca se putem întreţine cu toate partidele politice din regatul român aceleaşi relaţiuni amicale, precum doriam ca şi acasă la noi să fim cu toţii un gând şi un suflet. Nici una nici alta nu s-au împlinit, fiindcă aşa e făcută lumea aceasta, ca să fie oameni buni şi oameni răi. Chiar firea lucrurilor ne-a apropiat de la sine mai mult de partidul naţional-liberal, întocmai precum cercurile guvernamentale române simpatisau mai mult pentru „moderaţii inventaţi“. Dar, nu numai din punct de vedere al intereselor noastre naţionale, ci şi din punct de vedere al patriei noastre şi al păcii europene trebue să manifestăm şi să cultivăm aceste relaţiuni politice cu fraţii noştri din regat în mod franc şi deschis. Austro-Ungaria şi România au un interes capital pentru a întreţine cele mai amicale relaţiuni între sine. Niciodată nu vor pută fi aceste relaţiuni mai sincere, mai dâinuitoare şi mai strînse, decât atunci când poporul român de dincoace şi de dincolo de Carpaţi va fi pătruns deopotrivă de necesitatea acestei amiciţii, care poate rodi numai din relaţiuni politice bune şi reciproce. Primiţi, iubiţi colegi, expresiunea dragostei neclintite, ce vă păstrează al d-voastre totdeauna devotat. Bucureşti, 3/15 Dec. 1894. Eugen Brote. FOIŢA „TRIBUNEI. Hoc nune. (Dedicaţie dnului Pavelea Rotariu din Timişoara) O tempera, o — Moritz! De când adecă Dr. ăl mic din Timişoara a dat mâna cu Dr. ăl mare din Braşov, Românii nu mai exclamă altfel, decât: „O tempera, o — Moritz!“. Şi când zic „tempera“, ei se gândesc la „baba“ din Braşov, care nu mai gată cu pieptenatul. Şi când zic „Moritz“, ei se gângesc la „sphynxul billazamist“ din Timişoara. Par nobile fratrum! Unul la vîrsta de 57 de ani tot n’a ajuns încă să înţeleagă „situaţia“, car’ celalalt, eşti ieri dela universitate, într’un an de zile a pătruns numaidecât starea lucrurilor aşa, încât se însufleţia până la desperare pentru „curentul tineresc“, şi car’ într’alt an înţelese pe deplin, că numai „Mocsonyi-Lumina noastră“ are cap între Români. Genial! Ce-o fi la anul, o să vedem. Dar’ nici nu se poate altfel, dacă avuse de magistru pe „Herr Dia...........“ Doamne, iartă-ne ! Căci şi dumnealui la început era naţionalist, foc mare, dar apoi a început să-şi vadă de „Viitor“ şi astfel cu ajutorul sfinţilor a şi ajuns la coşniţă. O tempera, o — Moritz ! O mulţime de prieteni mă întreabă prin graiii şi scrisori, să le spun, ce va să zică cele „Lămuriri“ din Braşov. Că eu doar’ sânt om cu carte multă. Că ei nu Înţeleg nimic... Drept să vă spun, iubiţilor, la început nici eu nu înţelegeam nimic. Dar’ cetind „Lămurirea nr. IH.“ deodată îmi trăsneşte prin gând o amintire de tot hazlie Să vi’o spun, în fereastra farmaciei „La Arehangelul era In toamna aceasta un automat, o pocitanie ucigă’l crucea, înalt, sdravăn, cu barba albă şi lungă, cu ochelari pe nas şi pieptul scos, căsca din gură şi căsca, căsca şi făcea gesturi grandioase, dar’ — se înţelege — nici o vorbă nu zicea. Că era un biet automat, mă rog dumneavoastră. Ear’ farmacistul îi îngrija zi de zi maşina, ca automatul să facă într’una mirozeniile, ce le făcea. Şi lumea venia, rîzând venia să vadă ce e, ear’ pe catedra, la care perora prietenul, sta scris cu litere mari şi groase: „Wasmuth’s Hitner- Augen-Ringe in der Uhr!“ Fire-ar de rîs să fie! Dumnealui adecă prin pocităniile sale recomanda inelele de bătături ale lui Wasmuth. Minune mare însă, figura automatului aidoma dl Aurică Murăşianu. Fire-ar de rîs să fie! Şi cetind eu acuma „Lămurirea nr. HI “, deodată am înţeles, că dl Aurică Murăşianu nu face altceva, decât aceea, ce făcea şi pocitania mea de la farmacie, cască şi cască şi face la gesturi, dar’ — nu zice nimic. Şi ca prin minune sub „Lămurire“ deodată îmi apare cu litere mari şi grase: „Mocsonyi — lumina noastră! Mocsonyi — lumina noastră! Ura! Ura!“ Iată, iubiţilor, Înţelesul „lămuririlor“ braşoveneşti. Dl „fényi Mocsonyi Sándor“ dă drum maşinăriei şi automaţii cască din gură, gesticulează, se dau peste cap şi arată inscripţia: „Mocsonyi — lumina noastră! Mocsonyi — lumina noastră! Ura! Ura!“ ,^-V . . .. y JT. Atât şi nimic mai mult. Cine nu crede, cetească articolul „Quid nulle?“ din nr. 261 al „Dreptăţii“ din Timişoara şi ne va da drept. Ah, d-le Pavelea, câtă bucurie ne-ai făcut! Căci articolul s-a scris dl Pavelea Rotariu din Timişoara, fostul redactor de la „Luminătorul“ a non luminando. Ce frumos! Ce genial! Știam noi de mai nainte, că „Luminătorul“ a fost cel mai bun ziar umoristic al nostru, dar’ că dl Pavelea dispune de atâta umor, nici prin minte nu ne-a trecut. Ascunde-te Mark Twain, ascunde-te Boz- Dickens, ascunde-te Caragiale, — dl Pavelea v’a topit. „Ura! Mocsonyi-lumina noastră ce ne spune? Mocsonyi-lumina noastră ce ne învaţă? Mocsonyi lumina noastră, care gata a fost şi este a se jertfi pe sine pentru causa sfântă a naţiei sale, care de atâtea ori s’a expus urei guvernelor, care de atâtea-ori a stat în mucegaiul temniţelor pentru poporul seu şi care vecinie n’a avut altă devisă decât tot înainte! Iată caracterul bărbătesc şi resolut. Mocsonyi -lumina noastră e mort. Trăească Mocsony-lumina tuturor Românilor din monarchia austro-ungară! Mocsonyi-lumina noastră! Ura ! “ Bravo ţie, die Pavelea. Decând cu „mătuşa lui Charley“ în teatru, unde un bărbat se îmbracă în haine femeieşti şi face prostii, n’am mai rîs eu atâta haz. Pavelea Rotariu, redactorul „Luminătorului“ e mort! Trăească Pavelea Rotariu, cel mai mare umorist al Românilor din monarchia austro-ungară! Trăiească! Şi dncă odată „trăească“ Pavelea Rotariu! A kerekes kerekét kereken kerekíti kerekre . Dar’ gluma la o parte. Să amestecăm „utile dulci“. Şi iată în acest sezon al concurselor literare publicăm şi noi un „concurs literar“. Concurentul sau concurenta, care ne va dovedi în scris, că cele „Lămuriri“ din Braşov au alt înţeles, decât acela, pe care l-am aflat noi, va primi ca premiu 5 exemplare din „Logica“fiertatului Felicianu din Braşov, unde cu asemenea claritate se lămureşte chestia, că „Sasul nu-i pasăre“. Iară concurentul sau concurenţa, care ne va şti dovedi limpede şi clar, că „Dreptatea“ din Timişoara nu-i strâmbă, va primi un exemplar de lux din operele inedite ale trandafiriului „Iuon“ de la Cransebeş. Şi aşa ne închinăm cu plecăciune. __________ Ile Borg. Mişcarea săsească. Ziarul săsesc „Kronstädter Zeitung“ publică In fruntea numărului seu de la 17 Decemvrie n. un foarte remarcabil articol, în care după ce înfierează fărădelegile comise de stăpânirea maghiară facă cu naţionalităţile nemaghiare, îndeamnă din nou pe Saşi la o acţiune energică alăturea cu celelalte popoare asuprite din ţeară în contra asupritorilor. Articolul e scris într’un ton de tot energic, cum nu am mai întâlnit până acum în nici unul din ziarele confraţilor saşi, îl vom reproduce în toată întregimea în numărul nostru de mâne. La Cluj. Ieri după ameazi a plecat dl George Moldovan la Cluj, pentru ca să stea astăzi înaintea tribunalului, unde va ave loc pertractarea pentru cumularea celor trei sentenţe în suma de 8 luni închisoare de stat şi 3 luni temniţă ordinară, dictate în ultimele trei procese de presă ale „Foii Ponorului“. Tot atunci a plecat şi domnul Andreiu Babeş, pentru ca săi se cumuleze pedeapsa ce ’i s’a croit în două procese din urmă ale „Tribunei“. Nici în temniţă n’au pace. „Ellenzék“ aduce ştirea, că venerabilul nostru president, dl Dr. Ioan Raţiu este oprit dela exerciarea funcţiunii de advocat prin decisul Curiei, nr. disciplinar 628/1894. Hotărîrea Curiei zice că dl Dr. Raţiu este întemniţat pentru delictul de agitare în contra statului, circumscris în §. 173 din codul penal, prin urmare pe timpul întemniţării sale ,i se ia dreptul de a exercia funcţiunea de advocat. Monarchul nu vine la Budapesta, în privinţa ştirilor răspândite despre apropiata călătorie a M. S. Monarchului la Budapesta. „Politische Correspondent“ anunţă din acest din urmă oraş (adecă din cabinetul Însuşi al ministrului president) că „nici nu s’a proiectat“ vr’o călătorie a M. Sale în curând în capitala Ungariei. Ministrul-president se va duce zilele acestea la Viena spre a avă audienţă, cu care prilegiu va veni In vorbă atât afacerile curente cât şi situaţia politică peste tot. Nimeni nu poate şti ce s’a arangiat şi ce se va arangia încă între M. Sa şi Wekere ... Monarchul îşi alege sfetnicii lui cu totul liber şi dacă le detrage acestora încrederea sa din ori-şice motiv, pentru aceasta are deplină îndreptăţire“. Nr. 261 Procesul „Zastavei“, Seghedin, 17 Dec. Procesul „Zastavei“ este un bun pas făcut înainte — pe calea cătră cea mai intimă unire a naţionalităţilor. Este incontestabil, că luptătorii naţionali se iubesc, este sigur, că ei se vor şi jertfi unii pentru alţii cu iubire. Tânărul acusat Milan Popovici este un bărbat de o mândră frumseţă sudică. Ochi vii şi conştienţă deplină şi veselă de causa pentru care se pregăteşte a suferi. El face cea mai simpatică impresiune. Un public ales şi mai ales românesc, s’a presentat la proces. Printre mulţii veniţi am recunoscut pe d-na Raţiu cu amândouă fetele, d-şoarele Felicia şi Dorina, acestea fiind însoţite şi de amica lor, d-şoara Oniţ; mai departe asista bunul luptător Dionisie Vaida, Dr. Oprean, advocat în Sân-Miclăuşulmare, cu tatăl seu, un venerabil părinte, deasemeni şi preotul Marcoviciu. Am văzut şi ţerani Români din Nirău şi Chişeteu şi alte locuri, care îmi declarau cu viu interes, că au venit „se vază cum li osândesc pe fraţii sârbi*. Dintre Sârbi am remarcat pe dl Vuici, proprietarul ziarului „Subotickih Novina*, (Gazeta de Szabatka), cu redactorul acestui ziar, dl Georg Klazanovicî. Dr. Gavrilla asistă pe acusat ca apărător din partea Sârbilor. Din partea Slovacilor asistă Dr. Miloš Stefanovici. Din partea presei slovace a venit dl Georgy Cajda dela „Narodnie Noviny“. Din partea Românilor pe acusat 11 asistă ca advocat dl Brediceanu. Presa română este representată numai prin dl George Bogdan de la „Tribuna“. Sala, destul de mare, este plină de lume. Juriul se adună mai greu, şi, de altfel simpaticul president Musko, are greutăţi să alcătuească juriul, care fiind foarte nejenat a schimbat sala în promenadă, juraţii se mişcă prin toate părţile, strigă câte un răguşit „itt van” chiar şi de pe băncile publicului, începe operaţiunea. Acuzatul vorbeşte sârbeşte, şi răspunde că nu pricepe, când este întrebat în limba maghiară dacă voeşte a să folosi de dreptul de reelusiunea juraţilor. Procurorul observă, că acuzatul ar şti ungureşte. Presidentul spune, că dacă nu vrea se vorbească ungurește nu-l poate sili. Tălmaciul Intră deci în rolul seu. Presidentul observă, fiind vorba de apărător, ca nu poate admite decât un singur apărător. Ziarul unei femei — Roman — D. Octave Feuillet. Tradus de Lucreția Popescu (Urmare.) Capitolul V. 12 Iunie. Pot fi grijile şi plăceri? Şi ajunge a-ţi propune totdeauna ceva, pentru ca să petreci bine? Dacă este aşa, atunci sânt mai mult decât mulţumită . „Ce să facem în dimineaţa asta? Ce vom începe după dejun? Ce vom intreprinde deseară?“ Aşa se zice în casa întreagă... şi aşa sântem tot pe drum, aci pe jos aci călări, aci în trăsură, prin toate locurile trecem numai, fără a contempla ceva. Însoţite mereu de rîs şi conversaţie veselă, când mergem călare şi în trăsură, ori dansăm şi cântăm, sau dacă ne aşezăm la masă şi ne sculăm eară, şi nici chiar în coridoarele castelului nu ne părăseşte. Astăzi des-de-dimineaţă am vrut să mă recreez printr-o plimbare singuratică în parc, printr’o Întâlnire tainică cu mine însămi. Mă furişai fără sgomot din turnul meu, şi eram deja aproape la mijlocul scării, când un sunet scurt de cârje îmi anunţă venirea dlui de Louvercy, care evident voia să meargă în bibliotecă. De tot spăriată mă oprii pe loc... Eram pe cale a mă întoarce și a