Tribuna, octombrie 1895 (Anul 12, nr. 220-243)

1895-10-14 / nr. 231

Pag. 921 Sibiu , Sâmbătă, „Agramei* Tagblatt“, de când cu demonstraţiunile din Zagreb, ne vine mai mult, în alb, decât tipărit. Se vede, că nu scrie pe pofta banului şi a „patrioţilor", de aceea censura’i şterge toţii articolii de fond. Şi cel de la 22 este întreg scos afară. Dar’Croaţii cel puţin nu se mai aşteaptă la procese. Din Bucovina. O telegramă particulară sosită aseară ne anunţă, că numărul de foi din „Gazeta Bucovinei" a fost Confiscat. Numărul acesta cuprindea o corespondenţă de la Câmpulung, care imputa pregetului de acolo părtiniri nedrepte şi ca liii o de fond un articol relativ la numirea da metropola; articolul acesta se p r o n u nţa tn favorul archimandritului V. V. Repta. Se poate? „fiuk o voi na er Rundschau“ aduce ştirea — pe care însă nu o putem crede — că metropolitul Bucovinei ar fi fost numit — horribile dictu — în persoana dlui Arcadie Giupercovicî şi că vicar general, şi prin urmare serios candidat la metropolis după Giupercovicî care-i latron, a fost numit Ruteanul Filipovici. în acelaşi timp este pensionat Dr. Turcan, care- i era guvernului incomod prin atitudinea sa parlamentară. Dacă ştirile acestea se adeveresc, atunci Românii sunt datori a relua cu cea mai posibilă grabă lupta pentru autonomie, singura mântuire a bisericii lor batjocorite. Noul minister austriac. (1v) Contele B aden şi ministerul său s’au presentat Marţi parlamentului cu o lungă declaraţiune programatică, care nu’i în toate părţile sale ceva deosebit de remarcabil, dar’ are unele accentuări, pe care trebue să le subliniem şi noi. „O Austrie puternică, cugetând patriotic şi procedând solidar“ este scopul ministerului Badeni. Alt scop nu au avut nici ministerele premergătoare. Vorba este cum va face el o Austrie „solidară“, când vrajbele naţionale sunt atât de multe? Sunt vrajbe îndreptăţite, bazate pe dispoziţiile constituţiei — acestea vor fi ocrotite de guvern, care se va grăbi a da soluţiile legale. Dar el va fi cu atât mai energic faţă de chestiunile care simt istorite din dorinţe exagerate. Sistarea stării de asediu în Praga a fost prima măsură pe care Badeni a fâcut-o pe calea înţelegerilor, împăciuirilor, iar e şi Germanii au auzit complimentul, că „situaţia lor tradiţională şi vechia cultură germană, care luminează înainte celorlalte popoare, trebue se afle consideraţiunea ce o merită“. De câte două părţi el deschide câte un deget. Când va pute da mâna întreagă celor ce azi să combat atât de aspru? Badeni arată o atât de multiplă bunăvoinţă de a împăca, încât — nu putem crede, că Badeni contează la mari resultate. Abia la capătul lor ,l-ar pută aştepta şi acel spirit, care nu se poate contesta, că azi este mai palid decât odinioară „spiritul austriac“ din pas în pas. Se înţelege, că trebue să aşteptăm şi faptele, pentru a pută măsura energia şi dexteritatea, cu care contele Badeni va încerca să execute un program cu principiile arătate. . In declaraţiunea sa contele însuşi a pus în perspectivă o energie, la spatele căreia să bănueşte că ar aştepta eventuala disolvare a parlamentului. Guvernul lui vră să conducă, nu să fie condus! Guvernul are o responsabilitate faţă de stat şi el nu-i dispus se fee o responsabilitate pentru fapte şi situaţiuni, pe care parlamentul le pricinueşte. Claritatea acestui principiu va sili desigur şi pe partidele parlamentare să fie lămurite în atitudinea lor şi în acest chip să stabilească o desvoltare mai puţin hibridă a vieţii şi lucrărilor parlamentare. Sau, poate, are însuşi guvernul convingerea, că trebue să caute şi să afle el însuşi astfel de măsuri, care să însemne o direcţie acceptabilă pentru toate partidele mari ? Nu putem şti. În declaraţiunea sa găsim însă sîmburi de acţiuni, care se împace şi capra şi varza. Clericalii au auzit cu satisfacţie, că „sentimentele religioase trebuesc cruţate şi mai ales cultivate la tinerime“; aceiaşi clericali au auzit şi au cetit însă cu neplăcere un pasagiu, care vorbind de mişcările politice ale claselor inferioare, a zis că „anumite aspiraţiuni îndreptăţite ale timpului vor fi luate în seamă“. Şi în privinţa politică, ca şi cea naţională, contele Badeni pare că se pregăteşte pentru via aurea a mijlocului, refuzând energic protegearea tuturor extremelor. De altfel contele Badeni a indicat un program, care va fi destul de bogat ca în curănd să ne convingă, întru cât este congruentă vorba cu faptele ce le plănueşte, întrucât declaraţiunile sale au fost deplin sincere. „Românii şi Bulgarii“ e titlul conferenţei ce voiu avu onoarea se o desfăşur astă-seară înaintea d voastră. E vorba de o paralelă între aceste două popoare, menite de mersul fatal a! evenimentelor istorice să trăeascâ atâtea veacuri în vecinătate unul cu altul şi să aibă de atâteaori o soarte comună. De treisprezece veacuri Românii şi Bulgarii trăesc de ambele laturi ale Dunării, trecând, când unii când alţii apele bătrânului fluviu, totdeauna pentru a se ajuta, nici-odată pentru a se combate. Câte influenţe mutuale nu s'au stabilit într’o vreme atât de îndelungată dela popor la popor: influenţe lingvistice, etnice, literare, culturale şi politice. Cadrul unei confeuenţe e prea restrîns ca să le poată cuprinde pe toate, fie măcar în treacăt şi pe scurt. Mă voiu ocupa deci de astădată numai cu raporturile politice şi culturale dintre Români şi Bulgari, căci ele au avut cea mai decizătoare înrîurire asupra desvoltării istorice a acestor două popoare. Fac această restricţiune cu atât mai ales, cu cât nu de mult aţi avut acasta se ascultaţi pe dl Haşdeu vorbindu-vă despre raporturile etnice şi linguistice între Români şi Bulgari. E un lucru îndeobşte cunoscut, că noi Românii, deşi sântem un neam de viţă latină şi cu drept ne numim urmaşi ai acelui mare popor antic, care a cucerit lumea şi a rivalisat pe barbari, deşi — cu toate ingredientele străine străcurate în cursul veacurilor — noi vorbimi şi astăzi o limbă, al cărei leagăn e Roma şi Italia, cu toate acestea noi am întrebuinţat până la jumătatea veacului al şeptesprezecelea în bisericile şi statele noastre limba bulgărească: noi sântem singurul popor latin în Europa care a scris o limbă slavă. Cum s’a făcut, că străbunii noştri, cari au venit în Dacia cu limba lui Virgil şi Horaţiu şi dela cari ni-au rămas frumoasele inscripţii lapidare, cum s’a făcut că ei ’şi-au părăsit acea limbă vocalică şi armonioasă, acea scrisoare rotundă şi frumoasă, pentru a împrumuta o limbă străină şi urbtă, o scriere şi mai urâtă? Cronicarii cei bătrâni, în frunte cu vornicul Grigorie Urechiă şi cu logofătul Miron Costin, credeau în urma unei vechi tradiţii moldoveneşti, că această schimbare s’ar fi întămplat la Români după conciliul dela Florenţa, unde patriarchul grecesc din Constantinopol s’a făcut necredincios dreptei credinţe şi a trecut la urne, atunci solii Moldovei, cari merseseră să fee binecuvântarea patriarchului grecesc pentru sfinţirea de episcopi, s’au întors cu scârbă dela acesta şi au luat binecuvântarea, dela un metropolit sârbesc din Ohrida, care rămăsese credincios pravoslaviei. Atunci au luat ei, odată cu binecuvântarea archierească, cărţile sârbeşti şi limba slovenească. Cronicarii moldoveni n’o spun, dar’ ei lasă să se Înţeleagă, că aşa s’a întâmplat şi cu ceialalţi Români. Mulţi din istoricii străini şi unii din ai noştri au explicat faptul ca o introducere forţată a limbii sloveneşti din partea Bulgarilor, pe când aceştia stăpâniau asupra noastră, alţii au crezut, că noi am primit limba slovenească odată cu creştinismul de la Bulgari, admiţând astfel în mod greşit, că Bulgarii ar fi fost mai vechi creştini decât Românii. Nu voiu înşira ari toate teoriile, care de care mai greşite, câte s’au făcut asupra „Sandalul“ din Zagreb, cum zic foile maghiare manifestaţiunii studenţilor din Zagreb, a causat adevărat scandal în sfatul din Sândorutcza. Foile oposiţionale prevestiau deja cu zile Inainte furtunoasele scene când deputaţii apponyişti şi kossuthişti vor cere de la guvern o satisfacţie „statului“ şi „naţiunii“ vătămate — pentru steagul ars pe piaţa lui Iertsich, în urma acestor profeţiri, ambitul parlamenacestei teme, ci voiu căuta să dau pe scurtexplicarea cemi se pare mai probabilă şi care, după mine, este singură posibilă:de la modul cum vom înţelege acest însemnat eveniment al verei noastre istorii atîrnă în mare parte întreaga concepţie a ei; dela el atîrnă prin urmare şi înţelegerea bunelor raporturi cu Bulgarii, cari sânt nota predominantă a istoriei noastre vechi. înainte de aceasta însă trebue să fac un mic excurs asupra Bulgarilor, a căror origine şi al căror caracter etnic sânt prea puţin cunoscute la noi. Cine sânt dar? Bulgari de astăzi, ce neam de oameni sânt ei şi de unde îşi trag începutul neamului lor? După nume,i-am lua drept un popor turcesc, căci cuvântul bulgar este incontestabil un cuvânt de origine turcească. în dialectele turceşti bulghar (bulgar) este un adjectiv ce înseamnă „neastâmpărat, turburat“, înrudit cu un verb bulgha-ring (bul ga-mak) care înseamnă, „a turbura, a amesteca“. „Bulgarii" prin urmare, etimologiceşte vorbind, sunt „turburătorii, neastâmpăraţii, rătăcitorii, nomazii, resboinicii“; ei au un nume analog, ca însemnare şi formă, cu o sumă de alte nume de popoare turceşti, cum sunt Avarii, Khazarii, Abarii etc. Această explicare e cuvântului din dialectele turceşti o confirmă şi o veche listă a celor datari principi bulgari, lu care s’au păstrat o sumă de cuvinte, ce nu se pot explica decât din limba Ciuvaşilor de astăzi, un popor turcesc pe lângă rîurile Cama şi Volga în Rusia. '* Cu toate acestea Bulgarii actuali, ca şi Bulgarii evului mediu, cu cari noi am stat în Zagreb. — Meargă la Zagreb, aici se vu lutre! Şi sgomotul abia a mitut fi întrerupt de clopoţelul president şi abia s’a putut restabili pe ut’l ordina .ă se înceapă abci limitele rapoite. Iuti’a era oposiţia lărmuia mereu: — Să ’l auzim pe eroul din Zagreb!... Şi voia o moană a raportorului piere In sgomot. Urmează comunicatul ministrului de honvezi, despre, instituirea musicei la regimentele de honvezi. A venit tocmai la apropos, căci înceţii din nou sgomotul teribil: — Banda? Tocmai la vreme a sosit strigau din răsputeri, care alţii le reflectau: — A cântat deja banda din Zagreb, să joace acum Bánffy. Szilágyi anunţă deodată, că deputatul Kossuth vrea să vorbească înainte de ordinea de zi. Kossuth se ridică şi în mijlocul atenţiunii generale iritat începe să vorbească. — Sângele ’mi năpădeşte creerii şi ochii ’mi se întunecă (sărmanul sta să moară — contact, sânt un popor slav, căci hordele bulgare de origine turcească, cari Intre sec. 5—7 au ocupat partea Peninsulei Balcanice locuită de Bulgari până astăzi, au găsit în aceste locuri pe Sloveni, aceştia se aşezaseră mai nainte de dînşii şi odată cu ei, întâiu la nordul Dunării-de-jos, apoi în Moesia, Tracia şi Macedonia, ba chiar în Tesalia, Epir şi Pelopones. Pe aceşti Sloveni, mulţi la număr, dar’ neorganisaţi politiceşte,i-au supus Bulgarii cei răsboinici şi cuceritori, cărora pe la 680 d. Ch. le succede să întemeieze un stat independent, cu o dinastie bulgăroască, dar cu massa poporului slovenească. Din işti ■, şi boerii ce o încungiurau, formând la început nobilimea de curte şi având comanda asupra armatelor, se slavizară în scurt timp cu desăvîrşire, aşa că prin sec. 9—10 nu mai rămăsese nici urmă de Bulgarii turci din sec. 7: masa slovenească cu cultura ei indoeuropeană, superioară culturii nomade a Turcilor, înghiţise şi asimilase pe stăpânii sei, întocmai cum intr’o altă ţeară slavă, în Rusia, dinastia de Normani, cărora de bună-voe se supuseră seminţiile slave din Rusia prin a doua jumătate a sec. 9 (c. 860), a dispărut în curând în mijocul masei compacte de Slavi, cari populau întinsele şesuri răsăritene dintre Carpaţi şi Volga, dintre Marea-Nordică şi Marea-Neagră. Ce s’a întâmplat în Bulgaria s’a întâmplat şi în Rusia: seminţiile slave răsfăţite şi neorganisate luară numele stăpânitorilor şi se numiră Ruşi, dela cuvântul Rus, originar Ruotsi, numirea dată de Fiii Normanilor şi împrumutată de la ei de Slavii din Nord. (Va urma.) Presa maghiară despre noul cabinet român. Foile maghiare continuă a se ocupa cu noul minister românesc. Astfel guvernamentalul „Kolozsvár“ de la 23 scrie următoarele: Dl Sturdza, astăzi în vîrstă de 65 de ani, este fiiul unei familii boereşti din Moldova. A petrecut mai mulţi ani la universităţile din München, Bonn şi Göttingen, undeşi-a îmbogăţit cunoştinţele sale istorice. Sub ministerul de aproape 12 ani al lui Brătianu a condus vreo cinci portofoliuri şi mai ales ca ministru de culte şi instrucţiune publică a făcut foarte mult pentru progresul universităţilor din Bucureşti şi Iaşi. Ca ministru de externe a ridicat foarte mult vaza României în faţa Europei şi purtat aşa zicând rolul de intermediator între Bismarck şi Brătianu. La sfatul lui Brătianu şi Sturdza a întrat Regele Carol în răsboiul ruso-turc, dar după răsboiu Sturdza însuşi a tras limitele prieteniei ruso-române, declarând că România are înainte de toate trebuinţa de prietenia Austro- Ungariei. Ca conducător al oposiţiei s’a aruncat în braţele rusofililor şi nu odată ,şi-a câştigat popilaritate ieftină prin aceea, că ţinut discursuri în interesul „subjugaţilor fraţi transilvăneni“, în poziţia lui de ministru-president îşi va uita de sigur iute de acelea, ce le-a făcut pe timpul când era conducătorul oposiţiei. (Asta, se înţelege, este numai o dorinţă ungurească! Red. „Trib“). Triplei alianţe îi va fi poate aderent mai sincer, decât cumnatul seu P. Carp, ministrul de externe al cabinetului Catargiu Vorbeşte excelent nemţeşte care pe fiiul seu îl creşte în academia militară din Berlin. Soţia sa, d-na Zoe Sturdza, sora soţiei lui P. Carp, ţine adevărat salon politic, în care cel puţin pe când soţul ei era în oposiţie, numai bărbaţii partidului liberal şi savanţii Bucureştilor erau oficioşi, fiindcă să se ştie, că Sturdza este totodată şi secretarul Academiei R o mâ ne şi sub conducerea lui au apărat două colecţiuni mari de documente a istoriei române, car’ la numismatică puţini se pricep în Bucureşti mai bine decât el. Cariera politică ’şi-a început’o luând parte la conjuraţia contra lui Alexandru Cuza, dar’ a fost totdeauna cu fidelitate cătră Regele Carol, care mai mult ca pe omul seu de încredere, decât ca pe conducătorul oposiţiei ,l-a încredinţat cu formarea cabinetului. Căci partidul lui Sturdza in parlament abia numără 30 de oameni, cari cu toţii îşi depuseră mandatele, în curănd se vor face noue alegeri, al căror resultat este neîndoios, căci domnia Regelui Carol totdeauna a ştiut să teacentreze majoritatea guvernului. Şi dacă aceasta într’adevăr îi va succede şi cabinetului Sturdza, atunci ii este angarată domnia pe multă vreme, cu atât mu ales, că în cabinetul seu are vreu câţiva omni distinşi. St.itestru, ministrul de justiţie, a condus acest resort încă sub Brătianu. B u d i ş t e a n u, ministrul de răsboiu, trece de advo at tot atât de excelent, pe cât de d sci is utili ar,, care până aci a fost comandantul corpului de armată din Iaşi. Poni, ministrul de culte şi instrucţiune publice, a fost în urmă profesor de chimie la universititmi din Iaşi. Cantacuzino, *’» ridicat din gazetar de profesiune la demnitatea de ministru de finance al ţerii şi până acum a fost redactor al ziarului „Voinţa“. (Ear’ suri trecute regim liberal, a fost director general al r.ii inferate rom. R . „Trib“.) TRIBUNA 14/26 Octomvrie 1895 Scandal în parlamentul maghar. (Raport special al Tribunei“). Budapesta, 22 Oct. 1895. tului era înţesat de deputaţi şi ziarişti de cu vreme, care galeriile erau pline de curioşi Agitaţia în ambii era la culme. Grupuri după grupuri se plimbau nervos şi gesticulau viu, capacitându-se reciproc ; mai ales kossuthiştii erau în ferbere mare, căci ei pentru astăzi hotărîseră mari demonstraţii, cărora însă Szilágyi — a declarat înainte de şedinţă — avea să le pună stavilă, întrucât n’a vrut să permită desbaterea chestiei de la Zagreb înainte de ordinea de zi. Interesant mai e, că guvernul s’a pregătit de cu vreme cu feluritele manevre. Aşa tocmai când oposiţionalii erau mai înverşunaţi şi umblau iritaţi în lungul ambitului, a trecut în mijlocul lor deputaţiunea oraşului Zagreb, care a adus prim-ministrului Bánffy diploma de cetăţean de onoare. Deputaţii guvernamentalii-au aclamat viu pe membrii deputaţiunii din Zagreb, pe când oposiţionalii strigau în urma lor cu brutalitate şi ameninţători : — Nemernicii de ei! Viu să se linguşească. Ar trebui loviţi în cap ca pe nişte câni! .... Şi sgomotul se măria şi indignaţiunea oposiţionalilor creştea din ce în ce... Şi ea s’a continuat în sala de şedinţă, unde spiritele agitate până la extrem aşteptau numai timpul ca să erupă în scandaluri, în scene viforoase, la a căror descriere urmez acum: Şedinţa s’a deschis abia după 1oi d. m., deoarece prim - ministrul Bănffy a stat foarte mult de vorbă cu deputăţia din Zagreb, cărora Bănffy li-a răspuns cu multă afabilitate, car’ după primirea deputatiei Bănffy s’a mai consultat mult timp şi cu contele Héderváry, banul Croaţiei şi numai după aceea s’a putut începe şedinţa, deşi oposiţionalii faceau adevărat tămbălău cerând deschiderea şedinţei. Băncile erau deja pline cu desăvîrşire; oposiţionalii în frunte cu Kossuth stăteau în rînduri dese, gata la luptă, car’ galeriile stăteau să se rupă de atâta povară... Clopoţelul sună; şedinţa e deschisă, în momentul acea întră Bănfiy. Un potop de strigăte ironice, pline de batjocuri: — Zsmo! Vine cetăţeanul de onoare, tăceţi! — Hoch! Hoch!! Hoch!!!... Eroul din Pap) şi tremur (sta să se sfîrşească de drere ( Rap.) şi să mă stăpânesc, abia ii pot şi mult mă forţez se fiu obiectiv, caii cum se cuvine, când vreau să vorbesc de lumea ce a ajuns în zilele acestea naţiune în presenţa Regelui maghiar cu prilegiul *■ sitei Regelui maghiar făcută Croaţilor şi asistenţa prim-ministrului maghiar a fost a stindardul sfânt al naţiunii maghiare... — Ruşine! Ruşine! Ruşine! Şi potop de înjurături începe. — în blasfemia aceasta s’a manifest — o ştim bine — opinia publică croată. El ce priveşte diploma de cetăţean de onoare fost comandată şi nu e de natură să ne pot servi de satisfacţie şi nici pedepsirea acei câţiva studenţi. Mă doare mai ales lauda cu care Sa ’i-a distins pe Croaţi (Asta le e buba! Rap.) preamărindu-le dinasticismul tocmai aiare când au ars steagul Regelui maghiar... Aplause puternice încheie fiecare fra şi la fiecare trasă se auziau înjurături adresa Croaţilor şi a guvernului. Kossuth îşi termină vorbirea aplaudat cu sgomot din partea kossuthiştilor, cari ateptau răspunsul lui Bánffy. Decepţie teibilă: Bănffy face tăcerea peştelui; în loc lui vorbeşte Szilágyi şi îşi face propunere referitoare — ordinea de zi a şedinţei umâne. Indignare de nedescris! Ugran se ridica şi cu voce aproap răcnind spune: — Legislaţiunea maghiară nu se poa ocupa cu altceva înainte de a fi hotărât stisfacţia. O cere aceasta cinstea naţional Niciodată naţiunea nu va pută suferi ca oameni lipsiţi de conştienţă, neputincioşi proşti cu dobitoceasea lor nepăsare să ne slească a suferi insulte ce tot sângele piaruncă In faţă. Cu resignare laşă niciodată nu vă pută servi idea de stat maghiar... Oposiţia sbiera şi era exaltată de fricire, care guvernul înghiţea — înjurăturii Scene înălţătoare de suflet. — Pedepsirea câtorva mucoşi au est satisfacţie. Trebue arborat steagul maghi. acolo unde acela a fost insultat, ear’ cape militară (de honvezi? — Rap.) să încungiui piaţul (căutând Rákozey induló ? — Rap.) semn că satisfacţia solemnă să fie... Şi in mijlocul turbatelor aclamări propune ca ordinea de zi pe mâne să fie: dezbaterea modalităţilor, prin care s se obţină satisfacţia. Vorbesc apoi Bânffy*şi Josip Kv, spunând, că demonstraţia nu e aprobată opinia publică din Croaţia. Se naşte sgomot din nou. O fau ce în scris votarea asupra propunerii lui Ugro Szilágyi enunţă, că Olay a cerut votare pentru propunerea Inima lui Szilágyi — Rap Contraziceri şi sbieraturi: — Mişelie! Tâlhărie! Presidentul a fasificat. Olay ajunge la cuvânt şi spune că a cerut simplamente numai votare şi Szilág a scris pe hârtie cuvintele: „pentru prpunerea lui Szilágyi“. — Scandal! Mişelie! ^ Şedinţa te suspinde şi redesinându-i începe votarea. Resultatul: cu majoritate ! 37 voturi se respinge propunerea lui Ugn şi spre mâhnirea patrioţilor ordinare pentru şedinţa viitoare va fi: proiectul d lege despre edificarea tribunaluli penal din Budapesta. Multă supărare Israil. Nr. 234 Lupta în comitate. Gătrd alegătorii români din comitatul Hunedoarei. Vă atragem luarea aminte, fraţilor algători, asupra faptului, că pe ziua de joi e111 vine de pus terminul pentru alegerile congregaţiune în comitatul Hunedoarei. E dator fiecare Român să se interese: el de sine de acest lucru, cu atât mai alt că Măriile Lor, necredincioşii noştri stăpânori din fruntea comitatului, nu vor să prea atragă luarea aminte spr aceasta! Nădăjduind că noi, ca de regul n’o să ne facem mare bătaie de cap din aceista, nici că vestesc măcar la timp , pe când e pusă ziua de alegere! Scrie:a este sire în 25 Oct. d. şi necum comunei dar’ nici chiar notarii n’au încă ştire pe cân sânt puse alegerile! Am întrebat ai pe un notar din cercul Devei, şi nu m-a ştiu spune, ori poate — n’a vrut! Trebue să ne aducă ziarele din depărtare ştire despre ce „domnii“ noştri nu vor să ne spună, deşi azi ar trebui să fie deja vestit în toate comunele oficios terminul de alegere. în faţa acestei păcătoase apucături, să ne arătăm noi bărbaţi şi să nu ne lăsăm traşi pe sfoară! Să le dovedim că sântem mai conştri de ale noastre drepturi şi mai treji decât ei ne cred !