Tribuna, octombrie 1895 (Anul 12, nr. 220-243)

1895-10-26 / nr. 240

Anul XII Sibiiu, Joi 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1895 Nr. 240 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1 /* an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/ an 3 fl. 50 cr., /* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 7, an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr. a doua oară 6 ci a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. O chestie actuală. (L) O apucătură veche a tuturor guvernelor ungureşti este, ca unde poate, să se folosească şi de Români pentru a demonstra că iată, ei nu sunt potrivnici ,ideii de stat naţional maghiar“, ci din contră, servesc cu plăcere guvernul, care se inspiră de această „idee“. Astei se explică cum a ajuns între „exceenţe“ d’ar de Gál Józsi şi Szerb Gyuri,um au ajuns la preţ până şi nişte septuri ca Moldován Gergely şi Alexits György. După toate semnele, guvernul unguresc, mai ales acum, în prejma millearului, ţine să demonstreze, că „numai o mână de agitatori“ strică armonia înre „naţiunile conlocuitoare“ din patrie ; acolo toată suflarea se bucură de sărtarea mare, îndeosebi comitatelor le este reservat rolul să manifesteze această bucurie, ţii cum vieaţa constituţională în statul ungar de mult este viciată, car’ voinţa alegătorilor de naţionalitate nemaghiară ie mai putendu-se exprima, nu încape ndoeală, că o să ne pomenim cu comiate, în cari — ca prin Slovăcime și Videal — nu-i suflet de Ungur, ci toți ipă sub povara nedreptăților guvernelor naghiare, o să se voteze în congretațiuni încredere guvernului, pentru mileniu arunc şi bucurie nemărginită, că lația lui Árpád îşi serbeaza milleniul. Deja şi până acum nu într’un loc, stăpânirea prin agenții sei a reuşit să te voteze arme din care să se acopere cheltuelile millenare. Ca fişpanii maghiari, aceste paşalele atât de bine țin piept cu cei din Turcia, ai avut cinismul să vină şi să foreze comitate dintre cele mai româneşti, la Hunedoara şi Făgăraşul în Transilvania şi Caraş-Severinul în Bănat. Nici vorbă, că acelaşi lucru se va încerca în toate comitatele locuite de naţionalităţi. Şi dacă nu ne vom ţină bine, dacă protestele noastre nu vor fi atât de mergice, încât să le iee paşalelor pofta le a ne batjocori la noi acasă, apoi in adevăr, o să ajungem ruşinea, ca până şi cele mai puţin ungureşti comitate se iee parte cu banii şi votul naţionalităţilor la tămbălăul unguresc ce va începe în primăvară. Iată de ce alegerile actuale de prin comitate sînt de o importanţă capitală pentru noi. Dacă guvernul unguresc va reuşi să ne îngenunche prin agenţii săi, el nu numai va avea satisfacţia de învingător, dar, din slăbiciunea noastră îşi va lua drept ca începînd al doilea milleniu de vieaţă de stat, să introducă încă și mai aspre legi contra noastră, să inaugureze un sistem de maghiarisare și prigonire mult mai strașnic contra noastră, decum a făcut-o până acum. Cu un cuvânt, va căuta din răsputeri să-și întrupeze programul pe care este înscrisă maghiarisarea deplină a tuturor naționalităților, un lucru care în primul milleniu nu a succes. Lupta în comitate trebue deci luată cu o forță îndoită. Este vorba de onoarea noastră românească, este vorba să nu lăsăm ca fișpanii să treacă peste noi ca peste niște sclavi, ci să facem ca glasul nostru să resune cu demnitatea cetăţeanului conştiu de drepturile sale şi a naţionalistului , care-’şi cunoaşte datoria cătră neam. Exemplul în privinţa asta ’ni’l-au dat chiar nişte ţerani, cei din Vinerea, cari cu Moş Herlea dimpreună au înaintat cătră guvern un protest, publicat în numărul de alaltăieri al foii noastre, care este un adevărat program de luptă în comitate. Ce spun bravii alegători țerani? Că protestează contra hotărîrii congregațiunii de a se lua banii Românilor pentru serburi ungurești, — că vor ca slujbașii dela comitat să facă treaba poporului din acui trudă trăesc, ear’ nu poftele îmbuibaţilor dela Budapesta. Cer „egalitate, dreptate şi frăţietate“ pentru toate popoarele din stat. Iată ce trebue să facă în primul rînd toţi Românii aleşi în congregaţiuni. Ear’ protestele să nu le mărginească între zidurile casei comitatului, ci să le ducă afară, în comune, mișcarea să fie introdusă până în cele mai de jos straturi ale poporului, pentru că numai când fiecare cetățean se va fi pus în picioare contra sistemului actual de guvernare, se poate spera inaugurarea unui regim, care să introducă, cum cer Românii din Vinerea, „o politică împăciuitoare de naţionalităţi, ca prin mulţumirea popoarelor să avem un stat fericit, unit şi tare“. Numai aşa făcând, Ungurii se vor convinge, că noi le sântem egali, numai aşa guvernele lor vor fi silite să ţină socoteală şi de voinţa noastră când vorba e de politica statului. Altfel ne vor călca în picioare mai fără milă ca până aci. Și am fi vrednici de asemenea soarte, dacă nu ne-am deștepta nici în ora a unsprezecea! FOIȚA „TRIBUNEI". Magazinul Barbuni. — Roman. — De André Theurlet. Tradus de I. E. P r o d a n. Glumele locuitorilor din Vilotte abia atingeau pielea obrajilor celor „doi barbani“îi lăsau scriză, şi, Duminecile seara, în societatea mătuşii lor Lenette şi a unui vechiu amic de al lui Hiacint, cu numele Nivard, ei încă îşi făceau, la rîndul lor, haz din menagiul funcţionarilor şi al advocaţilor, la cari omul se ruina cu prânzurile cele grase, în vreme ce copiii lor mergeau la şcoală cu ciorapii găuriţi şi fetele rămâneau să împletească coadă albă. Ei şi făceau petrecere din toate nimicurile, gustând bucuriile intime ale acestei vieţi de trei inşi, pe care nici un nor n’o turburase dela moartea tatălui Lafrogne. Mătuşa Lenette îi scutea de toate grigile menagiului. Ei nu ştiau ce’s torturătoarele preocupaţiuni, cari amărese vieaţa oamenilor celibi. Albiturile ’şi le aflau totdeauna în rîndueală şi în stare perfectă, prânzul servit chiar la ameazi, focurile de iarnă bine căptuşite şi mai îndată cu primul îngheţ le sta la disposiţie şi veştmintele lor de pânză mirosind a leşie îndată ce căldurile din iunie să lăsau peste stradele burgului. Nimic nu le lipsia şi, în sfârşit, pentru a avă o existenţă aurită, moşii frumoase îi asigura în contra accidentelor crişelor comerciale şi a tulburărilor revoluţionare. Moşia lor de la Rembercourt Ie aducea mari venite, uriaşele păduri de la Fains formau podoaba ţinutului, şi viile lor de pe coasta Notre-Dame, expuse de tot spre meazăzi, pe o vale care se chiamă Gugnot şi unde restrângerea căldurii din două cline de peatră de cremene, ar face se se coacă portocalele, viile lor produceau nişte vin excelent, care pentru gustul seu delicat şi frumoasa lui culoare roşietică nu-şi afla seamăn în tot ţinutul. Fraţii Lafrogne duceau astfel o vieaţă burgeză dulce, fericită, când într’o seară din Martie 1862, un incident de tot neaşteptat aruncă turburarea în acest mijloc pacînic, precum o peatră aruncată într’un tufiş pune în mişcare o ceată de grauri, cari pradau acolo în linişte. Se înserase de tot. Catinca pusese lampa pe tabla de marmoră de la cămin, lângă care Hiacint cetea istoria frumoasei Melusine; d-şoara Lenette întocmia tacâmurile, şi Germanin, care se Întorcea dela vânătoarea de brcaţe, tocmai îşi desfăcea gumaşii nămoliţi, când oare cine bata la poartă. După câteva secunde, Catinca, care se dusese să deschidă, strigă din fundul coridorului: — Domnișoară, — este împărțitorul, care are o scrisoare pentru d-ta... Zice că e opt cruceri, din causa francării insuficiente. — Insuficientă! exclamă Germanin, la dracu cu netrebnicii, cari nu-’și cântăresc scrisorile înainte de a le arunca în cutie. — Să o refusăm? întrebă mătușa Lenette. — Nu, răspunse scrupulosul Hiacint întrerupându-’și lectura, niciodată să nu refusăm scrisori... Mă duc să văz. Se adânci în umbra condorului, la extremitatea căruia lămpaşul împărțitorului lucea sub advon ca un verme strălucitor; apoi, plătind cei 8 cruceri, se întoarse cumpănind pe palmă un plic cuadrat bordat de o fată dungă neagră. E grea, într’adever, zise Hiacint; e timbrată din Paris și la adresa d-tale, mătuşa mea. — Ciudat lucru, murmură bătrâna fată, care deveni gânditoare; cetește-mi-o, Hiacint, eu nu-mi am ochelarii. Hiacint rupse plicul și scoase din el o foaie de velin gros și aspru ca cartonul. — La naiba! strigă Hiacint, ce lux! Acum nu mă mai mir, că a trecut peste greutate. — Când se dau de astfel de oameni, murmură Germanin, ar puta tot asemenea se cheltuească și pentru două timbre. — Ce labe de muscă! continuă Hiacint. Se apropie de lampă și în sfirșit se apucă să cetească: „Scumpa mea consângeană“... Hiacint se opri cu un aer înmărmurit. Germanin, din partea lui, exclamă, și d-șoara Lenetti, care așeza farfuriile pe masă, se oprise în mijlocul lucrării sale. — Ah! zise domnișoara Lenette, aceasta trebue să fie de la verișoara voastră din Paris. Continuă, Hiacint! El reîncepă: „Scumpa mea consângeană. „Cu toate că abia suntem cunoscute, permite-mi de a-’mi aduce aminte de domnia-ta în împregiurările dureroase în cari mă aflu. „Poate că încă n’ai aflat despre nefericirea care m’a lovit. Dl de Coulaines, bărbatul meu, e mort de un an. „Când ’mi-a fost trimisă această nenorocire, atât eram de sdrobită, încât am lăsat în grija amicilor, ca să vi-o împărtăşească şi se poate ca scrisoarea mea de doliu să nu vă fi ajuns de loc la mână. Binevoeşte a mă scula şi, deşi depărtarea ne-a făcut ca se ne întrerupem de mult timp relaţiunile familiare, nu mă îndoesc, că excelenta soră a tatălui meu să nu simpatiseze cu năcazurile mele; asemenea îmi iau voe a-’ţi scrie spre a-’ţi cere sfatul. „Sărmanul meu bărbat, care era industriaş, a murit lăsând afacerile foarte încurcate, şi, după toată socoteala făcută, nu-mi rămâne decât o rentă de trei mii de franci. Aceasta-i tare puţin, chiar şi în provincie, în Paris, e aproape miserie, mai ales când omul mai are, ca şi mine, o fată de optsprezece ani. Laurenţiu a trecut cu succes strălucit examenele în „Hotel de Ville“ şi are o diplomă, care î i va permite a se aşeza undeva ca institutoară, însă aşteptând ca să-şi capete un loc bun, graţie frumoaselor relaţiuni ce ni le-am conservat, a trebuit să mă preocup de necesităţile vieţii, şi m’am resignat a părăsi Parisul pentru a mă stabili în provincie. Fiind odată hotărîtă la aceasta, trebuia pre fireşte se mă gândesc a-mi alege de reşedinţă oraşul unde am născut şi unde încă am consângeni. „Vin deci a te ruga, scumpa mea mătuşă, să binevoeşti a-mi sta Intr’ajutor cu experienţa d-tale. Aş dori se aflu o mică locuinţă modestă şi convenabilă totodată, cu preţul de patru până în cinci sute de franci. Verii mei, a căror cunoştinţă voiu fi fericită a o face, vor puta fără îndoeală uşor se ’mi-o închirieze. Aştept numai răspunsul d tale ca se mă ocup de golirea odăilor, şi contez, dacă va fi favorabil, a porni cu Laurenţiu în primele zile ale lunei Aprilie. „Binevoeşte, scumpa mea consângeană, a mă scula de libertatea cemi-o iau şi a primi afectuoasele respecte ale nepoatei d-tale, care te îmbrăţişează din toată inima, precum şi pe verii sei, „Rozina de Coulaines“. Urmă un moment de adâncă tăcere, în decursul căreia Hiacint îndoia mechanice hârtia care scârţeia între degetele sale. — Iată o întâmplare neprevăzută! exclamă dintr’odată Germanin, numai Parisienele pot să lucre așa fără formă! O consângeană, pe care noi nu o cunoaștem nici dela Eva, nici dela Adam, și cu care în timp de treizeci de ani abia am schimbat două scrisori! Domnișoara Lenette nu răspundea. Sta gânditoare, cu sprâncenele încreţite, şi părea că scormoleşte ceva prin suvenirile sale. Dacă aceste dame vor veni să locueascâ în Villette, le vom avă adese visita! adause Hiacint, care simţi un fior prin spate, la idea de a fi obligat să primească pe cele două Parisiene. * ■ — Trebue aruncată scrisoarea în coş, şi atâta e tot, reluă Germanin violent, noi nu le-am văzut niciodată şi sincer spus din Contra Ungurilor. Presa maghiară este amărîtâ rău pe ziarul clerical „Patriote“ din Bruxella, care scrie contra şovinismului şi intoleranţei Ungurilor din incidentul campaniei ce ei au început pe sub ascuns, pe cale diplomatică, contra nunţiului Agliardi. Se înţelege, că „Patriote“ arată şi mizeriile politice ce guvernul unguresc le face naţionalităţilor. Pe vremea conferenţei interparlamentare din August, numitul ziar oficios deasemenea a scris mult contra Ungurilor şi în favorul nostru. La Viena. Noul ministru de agricultură Darányi, a călătorit ieri în societatea prim-ministrului Bánffy la Viena, cu scop de a depune jurământul prescris. Va să zică tot la Viena!?.. Ungurii şi Saşii verzi. „Budapesti Hírlap“ dela 5 Noemvrie publică o corespondenţă din Braşov, în care se plânge de două lucruri vătămătoare, „ideii“. Iată care: Saşii bătrâni nu s’au presentat la ultima adunare a comitatului, ci au lăsat ca tonul să-’i ducă „verzii“ cari au batjocorit guvernul şi pe Unguri, aşa că la Braşov au ajuns lucrurile atât de departe, încât representanţii oraşului au decis că nu lase pe funcţionarii oraşului să conducă matriculele , ci au zis că guvernul să-şi plătească oameni, dacă are nevoie de serviciul lor. Iar Românii spre a desfide şi ei „ideea* "şi-au pus aici sediul comitetuluipentru fondarea unui teatru român. Beata „idee“ ! Pedepsirea studenţilor croaţi. La Agram a făcut o mare sensaţie faptul, că pe tabla neagră a universităţii este afişată publicarea senatului universitar, prin care se eliminează parte pentru totdeauna parte pe patru semestre toţi universitarii, cari au fost de faţă la arderea steagului maghiar lângă monumentul lui Ielachî, şi contra cărora s’a pornit deja cercetarea judecătorească. Li se detrag apoi tuturor acestor studenţi toate stipendiile şi se sistează pentru ei liberarea de didactie. Ca lămurire se mai scrie din Agram, că eliminaţi pentru totdeauna au fost 6 studenţi, pe 4 semestre au fost eliminaţi 2, pe câte două semestre 6, care 2 studenţi au căpătat „dorgatoriu“ sever. „Magyar Értesítő“, care înregistrează aceste ştiri, spune că studenţii universitari croaţi sânt foarte indignaţi pentru aceste pedepse şi că probabil în scurt timp ei vor şi manifesta indignarea lor, demonstrând încă şi mai tare contra Ungurilor. Se mai scrie, în legătură cu această pedeapsă, că contele Alexandru A 11 , un a denunţat pe Dr. Frank, deputat, că a participat şi el la demonstraţiunile contra stea- Igului unguresc. Judele de instrucţie ’l-a şi ascultat şi va cere Dietei provinciale să-i ridice dreptul de imunitate, pentru a-’l putea urmări judecătoreşte. Lueger şi Ahlwardt. La sărbarea dată în ziua de 4 Noemvrie în onoarea lui Lueger — despre care biuroul de corespondenţă ne-a telegrafat numai că „Ahlwardt a plecat din Viena“ — au luat parte toţi corifeii antisemiţi. Dr. Lu eger în toastul ce a ţinut, a vorbit cu multă siguranţă despre întărirea sa. Foile maghiare sosite azi spun şi ele, că azi orimâne, el va primi întărirea. In consiliul de miniştri toţi miniştrii au fost de părere, că Dr. Lueger trebue recomandat spre întărire. Numai Bade ni era contra. Retragerea bătrânilor Cehi. Din Praga se scrie, că comitetul conducător al partidului bătrânilor Cehi au dat un manifest, iscălit de Dr. Rieger, Dr. Steidel şi Jan Steidel, prin care declară, că la viitoarele alegeri partidul Cehilor bătrâni nu va pune candidaţi, ci lasă întreg terenul celuialalt partid ceh, rămânând astfel, bineînţeles, şi întreaga răspundere tinerilor Cehi. Fac aceasta mai ales pentru a încungiura lupte electorale violente. Vor sprijini însă, unde vor crede necesar şi vrednic, pe candidaţii partidului tinerilor Cehi. Trecerea prinţului Boris. După ştirea ziarului rusofil „S t a r a p a“, principele Ferdinand ar fi declarat în faţa miniştrilor bulgari, că este aplicat a concede, că botezul şi trecerea la confesiunea gr.-or. a prinţului Boris să se facă la 18 Ianuarie 1896 (aniversarea naşterii prinţului); după alte foi însă se va da un manifest, care va stabili ziua botezului pe 18 Ianuarie. Corespondentul din Roma al lui „Da iy Cronice“, este informat, că Papa nu este Învoit cu trecerea la ortodoxism a lui Boris. Din parlamentul maghiar. In şedinţa de ieri (5 Noemvrie) a Dietei maghiare s-a provocat o vie discuţie asupra demisiei contelui Festetich şi a numirii lui Darányi. Ugrón Gábor a cerut să se arăte căuşele, pentru cari contele Festetich a demisionat. Contele Festetich a spus că a vrut să Introducă unele reforme şi instituţiuni, cari din uneie părţi erau rău primite. S'a crezut deci dator cătră partidul seu să demisioneze. Beöthy Ákos observă, că contele nu cătră partid are prima datorie, ci cătră țeară. Hegedűs Sándor zice că crisa s’a re- zolvat pe cale parlamentară. Polónyi întreabă dacă este adevărat că contele Festetich a plătit 100.000 pentru că a retras un contract. Contele Festetich spune că n’a avut obiceiul să plătească pentru astfel de lucruri. S’a trecut apoi la ordinea zilei cu 58 voturi contra 56. Azi începe discuţia budgetului. Cronică politică. (Chestiunea armenească), după depeşile sosite din Constantinopol, tot mai mult ameninţă pacea şi mişcările Armenilor tot mai îngrijitoare dimensiuni iau. Comitetul de controlă este compus din următorii: presidenţi Se ofic elfendi, jude la curtea de casaţie. Membri mohamedani: D se m a e beg, directorul băncii agricole, Abdalah beg, secretar de stat şi Dse 11 al beg, jude la curtea de apel. Membri creştini: Karatheodori effendi, secretar de stat, Fakir Ohannes effendi, procurator suprem şi Dilber effendi, funcţionar în ministerul de finanţe. După ultimele ştiri turceşti, Armenii au atacat la 1 Noemvrie bisericile turceşti în localităţile principale din vilaetul Diarbekir. Din amândouă părţile au căzut mulţi răniţi. Vre o trei sute de Armeni din Zeitun au ucis pe locote-