Tribuna, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 244-267)

1895-11-28 / nr. 265

Pag. 1060 Sibiíu, Marţi, naţionalism am mai avă noi azi, închinând în sănătatea martirilor, cari cu faptă au do­vedit naţionalismul lor, declară­ că s­c o p­u l Ligei nu a fost şi nu este de a stîrni nemulţumiri şi agitaţii în contra sta­telor vecine, ci este o apărare naţio­­nală-culturală, împotriva acelora, care contra voinţei lui Dumnezeu şi a naturii, vor să ne răpească limba românească, pe care însă, să ştie, că nu mai morţi o vom lăsa. Aceasta e o datorie sfântă a ori­cărui Ro­mân din ori­ce parte a lumii, a nu permite să se atingă cel mai scump patrimoniu. Un­gurii se­­ înşeală, când cred, că în România ar pută cineva să se aproabe ţinuta ostilă şi mai mult decât duşmănească faţă cu fraţii noştri. Voim pace cu toată lumea, dar­ nu pace pe momentul naţionalităţii noastre. La acest toast, care a fost primit cu aplause sgomotoase din toate părţile sale­, a răspuns părintele D o m i d­e, care confirmând în totul cele spuse de dl Urechiă, arată, că Românii de peste munţi sânt patrioţi şi ţin la statul lor, deşi statul unguresc le arată prea puţină voinţă în schimb. Lupta pentru des­­voltarea naţională nu o vor părăsi nici­odată. Mulţumeşte Galaţenilor pentru primirea caldă ce-­i fac, şi dlui V. A. Urechiă pentru inte­resul viu ce îl are pentru causa Ardelenilor, cari totdeauna vor ave faţă de d-sa cel mai adânc respect şi veneraţiune. După dînsul a mai vorbit colonelul M­e­­r­is­escu (viteazul dela Plevna), protoiereul Vârgolic, Mardare, Muntean, Petro­­vicî, profesori la şcoalele din Galaţi. La urmă sa cetit poesia lui Vlahuţă: „La Mar­tiri“ şi s’a cântat în cor: „Deşteaptă-te Ro­mâne!“ Entusiasmul a durat neîntrerupt până la orele 12 din noapte. în Galaţi de mult nu s’a văzut o mai mare însufleţire, ca în acestea zile, zile de sărbătoare. Acestea se datoresc presenţei dlui Urechiă şi părintelui Domide, pe care îl rugăm să mai vină pe la noi. De pe Secaş. Alegerile de senatori în România. Bucureşti, 24 Noemvrie v. 1895. . Astăzi s’au terminat, cu alegerea cole­giilor universitare din Iaşi şi Bucureşti, ale­gerile generale de senatori. Resultatul lor din toată ţeara îl avem deja înaintea ochilor. El este următorul: La colegiul I, pentru se­nat, din 61 mandate partidul liberal a obţinut cincizeci­ şi- opt, cel conservator nu­mai unul, care pentru două mandate a rămas să se facă balotagiu. De notat mai este, că şi „unicul senator conservator, domnul I. Br­a­­beţeanu, ales în judeţul Romanaţi, nu este dintre conducătorii conservatorilor, nu este peste tot personagiu marcant în politică, ci un trans­fug din partidul liberal, cu desăvîrşire necu­noscut şi ajuns la renume numai acum prin excepţia ce a făcut între candidaţii conserva­tori. De notat mai este, că cele două man­date căzute în balotagiu, al dlui L. Catar­­g­i­u contra liberalului C a v a­­­i o­­­i la Ga­laţi şi al liberalului D. Mihăescu contra oposiţionalului T. Chir­cu la Rimnicul-sărat, după toată probabilitatea încă vor fi câştigate de partidul liberal, de cumva acesta nu va renunţa de bunavoe la ele. La colegiul II, din 51 mandate parti­dul naţional-liberal a obţinut 48, cel conservator nici unul, care pentru trei mandate se va face balotagiu, tot la Galaţi şi Rîmnicul-sărat. în fine colegiile universitare au ales: cel din Bucureşti pe junimistul dl T. Maiorescu cu 28 voturi contra liberalului G. Cantili, care a obţinut 24 şi contra radicalului dl B. P. Hajdău, care a obţinut 3 voturi, iare cole­giul universitar din Iaşi a ales pe ministrul de culte şi instrucţiune publică, dl P. Poni cu unanimitate de 31 voturi exprimate, nea­­vând nici un contra­candidat. Bilanţul general este prin urmare. Din 114 mandate de senatori partidul naţional-li­beral a obţinut o sută şepte, cel conservator unul, cel junimist unul, car’ pentru 5 man­date se va face balotagiu. Fără nici o exagerare se poate dar’ zice, că alianţa junimistă-conservatoare a eşit, nu bătută, ci nimicită din aceste alegeri. Şi mai evidentă este desevîrşita discre­ditare a oposiţiei junimisto-conservatoare, în faţa corpului electoral, dacă comparăm numă­rul voturilor obţinute în total de fiecare par­tid, precum şi acele obţinute în parte de şefii recunoscuţi ai partidelor. Iată cum se pre­sentă această socoteală: în amândouă colegiile au votat în ţeara întreagă 13635­ de alegători, dintre aceia 10910 pentru candidaţii naţionali-liberali şi numai 2725 pentru cei oposiţionali de toate nuan­ţele. Limbagiul cifrelor este totdeauna cel mai elocvent. Şi mai strălucită apare biruinţa libera­lilor, dacă comparăm numărul voturilor expri­mate pentru candidaţii cei mai marcanţi din toate partidele, în colegiul I. de Bucureşti, candidaţii liberali, domnii D. A. Sturdza şi principele D. Ghica au obţinut cel dintâiu 1118 vo­turi şi al doilea 1081, pe când candidaţii con­servatori G. Gr. Cantacuzino şi Gr. Tri­­andafil au rămas în minoritate cu 186 şi 163 voturi. La colegiul II, candidaţii libe­rali au fost toţi cinci aleşi cu câte 1200—1300 voturi, car’ Cei conservatori, între care C. C. Arion şi Gr. Tocilescu au căzut cu câte 51 şi 43 de voturi. Domnii D. A. Sturdza şi E. S t­a t­e­s­c­u au fost aleşi la Brăila cu 171 şi 161 din 233 voturi exprimate, care dl P. S. Aurelian a învins la Ploeşti cu 204 din 322 voturi exprimate faţă cu conserva­torul G. Gr. Cantacuzino, care a obţinut numai 141 voturi, deşi este cel mai avut şi mai puternic proprietar al acestui judeţ. Din­tre foştii miniştri conservatori numai dl L. Catargiu a rămas în balotagiu, la Galaţi, cu 87 voturi, ear’ ceialalţi n’au găsit nici atâţia aderenţi în judeţele unde au candidat. Dl Al Lahovary a căzut la Rîmnicul-Vîlcii numai cu 35 voturi, dl P. P. Carp la Vas­lui a obţinut numai 29 voturi, ear’ dl A. Marghiloman la Călăraşi numai 51 voturi. Partidul naţional-liberal poate fi cu atât mai satisfăcut de biruinţa ce a raportat, după­ ce toată lum­ea trebue să recunoască, că nici­odată n’au fost în România alegeri mai li­bere ca cele săvîrşite acum. Dovadă despre perfecta libertate a alegerilor este altcum îm­­­pregiurarea, că pretutindenea ele au decurs în linişte şi ordine, nicăiri nu s’au întâmplat bătăi sau alte acte de violenţă, de nicăiri în zilele de alegeri telegraful n’a adus, cum este obiceiul ţerii, reclamaţii contra ingerenţelor, care s’ar fi făcut din partea cuiva. Indirect recunoaşte şi oposiţia, că ale­gerile au fost libere. Am pretinde prea mult, dacă am aştepta ca foile oposiţionale să nu vorbească de ingerenţe, de „agenţi colecti­vişti“ etc., dar’ adevărul e, că şi aceste tre­bue să se mărginească la acusaţiuni vage, ne­putând cita nici o dovadă serioasă spre întă­rirea afirmaţiunilor lor. Altcum ziarul francez al conservatorilor, „Independance Roumaine“, cel mai serios şi mai bine informat dintre toate, este destul de loial să recunoască că nu guvernului liberal este a să atribui căderea atât de dezastroasă a conservatorilor, ci pune toată vina pe corpul electoral. în uoul seu de aseară se întreabă cum de aderenţii partidului conservator, care pretinde că sânt număroşi în ţeară, au lipsit de la datorinţa lor, şi au făcut adversarului biruinţa atât de uşoară? Drept răspuns po­vesteşte apoi o anecdotă: într’un oraş din Rusia, sosind un detaşament de soldaţi, lo­cuitorii au căpătat ordin să aducă fiecare o cantitate anumită de rachiu pentru aprovisio­­narea soldaţilor. Când apoi s’a cercetat ra­chiul adunat dela toţi s’a constatat, că e " apă "goală. Fiecare a adus apă în loc de rachiu, în speranţă, că vecinii lui vor duce rachiu şi nu se va cunoaşte înşelăciunea co­misă. Aşa, zice organul francez, au făcut şi alegătorii conservatori. Fiecare a votat cu liberalii, pentru a nu se strica cu guvernul, în speranţă, că ceilalţi îşi vor face datorinţa, car’ la urma urmelor cu toţii nu ’şi-au făcut datorinţa. Oare-care schimbare de adevăr va fi şi în fabula lui „Independance“, într’atâta, întrucât nu se poate nega, că în alegeri n’a căzut încă nici un guvern în România, cu ex­cepţia ministerului I. Ghica, dela 1885, şi că ori­care guvern poate obţină majoritatea, dacă ştie cum să facă alegeri. în cazul de faţă însă, când alegerile au fost cu desăvîrşire libere, nu ni­ se pare po­trivită fabula confratelui francez. Ear s’ar fi potrivit mai bine la 1888, când conserva­torii au făcut astfel de alegeri, încât I. C. Brătianu, fondatorul României moderne, a căzut la alegeri, în capitală, faţă cu un Grec necunoscut, şi n’a găsit în toată ţeara un co­legiu care să-­i dee un mandat pentru par­lament. Morala actualelor­­alegeri de senatori, ne pare a fi alta: Partidul conservator se vede că în adevăr este cu desăvîrşire discreditat, ’şi-a perdut ori­ce popularitate în ţeară şi a fost timpul fi suprem ca să se retragă în opo­­ziţie, unde are timp şi ocasie, să se întine­rească, să se organiseze din nou, se­’şi for­meze un program adecvat trebuinţelor ţerii şi după aceea se se încerce a solicita încre­derea corpului electoral. Atunci este de sperat şi de dorit, că alegătorii nu-­i vor mai pune­­ apă în loc de rachiu în urne. Cronică politică. (Evenimente în Orient). Abia a venit discursul de tron german să dea lămuriri asupra „nedumeririi“ de care am pomenit, şi iată „Frankfurter Zeitung“ vine iarăşi cu­­ depeşe din Constantinopol pentru a produce din nou încurcătură în opiniunea publică. în depeşe se spune, că „ambasadorul austro-un­­gar, baronul Calice, ca decan al corpului diplomatic, a cerut de la Sultan, în numele tuturor puterilor, afară de Germania,­edarea unui german privitor la intrarea unei a doua corăbii staţionare din partea fiecărei puteri“ Cam de ce ni-a refăcut telegraful ma­ghiar această din urmă împregiuraare din de­peşa ziarului german? Numai pentru a cruţa câţiva cruceri? Dacă biuroul de corespondenţă ne tri­mite adese­ori nişte fleacuri privitor la „crime teribile“ budapestane pe care noi însă nu le purificăm, deşi trebue să le plătim, putea foarte bine să ne reproducă şi depeşa din Constantinopol, de­sigur destul de sensaţională spunând, că precedentul mare vizir Said-paşa cu doi fii ai sei s'a refugiat la ambasada englezească de acolo, fiindcă aflase dinainte, că în contra alor toţi trei s’a editat un mandat de arestare. De ce ? Caşul acesta este analog cu al lui Mid­i­­a­t-paşa, cel care voia să introducă în im­periul Osmanilor constituţie cu regim admi­nistrativ. Şi el în 1881 se refugiase la con­sulatul francez din Si­m­por­a, unde era gu­­vernor, dar’ deodată destituit şi trebuia arestat. Atunci, consulii puterilor europene de acolo hotârîseră a-­l trimite sub ocrotirea am­basadorilor la Constantinopol, şi aceştia nu­mai după­ ce Poarta dăduse asigurare, că Mid­­hat va fi tratat potrivit demnităţii sale, îl extrădară. Târît înaintea tribunalului, a fost osândit la moarte, dar, graţiat de sultan şi expulsat la Mekka, unde murise după trei ani. Ieri şi alaltăieri, era răspândită ştirea, că guvernul englez ar fi trimis Porţii ulti­­matul din causa neîncuviinţării celor două co­răbii staţionare. No, n’am dat crezământ acestei ştiri, de aceea nici n’am înregistrat-o Azi ştirea nu numai că e desminţită din toate părţile, dar’ încă „N. Fr. Presse“ are depeşa particulară din Londra, în care se spune în­tre altele: „De altfel lordul Salisbury poartă mare grije, a evitat tot ceea­ ce ar pută produce aparenţa, că Englitera ar voi să fie iniţiativă. Cabinetul englezesc nu vrea să apară mai agresiv decât celelalte guverne, în principiu, toate puterile silut pe deplin de acelaşi gând şi negocierile urmează, numai asupra modului, cum să se dee „expresie practică acestei unităţi de vederi“. Zilele din urmă mai străbătuse ştirea, că corăbiile ruseşti din Sebastopol ar fi că­pătat ordin de a sta în ori­ce moment gata de plecare. „Kölnische Zeitung“ e informat din Petersburg, că da, deja acum patru săp­tămâni, când veni ştirea, că Englitera se pre­găteşte a trece prin strîmtorile Dardane­­lelor şi fără cooperarea celoralalte puteri, corăbiile ruseşti de pe Marea-Neagră căpă­taseră ordin de a fi pregătite la tot. Prin mijlocirea pacinică a Germaniei ordinul ar fi fost retras şi­­ „unitatea de vederi“ care începu să strălucească­ în apele Levantului, de altfel, după informaţiunile aduse de „Pol. Gorj­”, corăbiile puterilor occidentale ocupă următoarele po­­siţii: flotilele engleză şi italiană sunt ancorate în portul dela Salonichi; cea franţu­­zească în Smyrna şi cea austro-ungară în portul dela Pireu. Afară de acestea se mai află la Smyrna câte o corabia austro-ungară, germană, rusească şi italiană; o corabie ita­liană lângă insula Lemnos, una franţuzească la Bai­net, una englezească şi una ameri­cană la Alexandrette, în sfîrşit una ame­ricană la Messina. Precum se vede, să păzesc bine unii pe alţii. Nici politica curiei papale nu se desin­­teresează de cele­ ce se petrec în giurul „Cor­nului de aur“ şi a fostei catedrale a creşti­nismului oriental Aia Sofia. Cu ocasiunea consistorului, în care Papa a numit cei nouă cardinali, el s-a pronunţat şi asupra evenimentelor din Orient şi anume în următorul mod: „Întreagă Europa se uită cu nerăbdare şi aşteptare spre Orientul învecinat, ale cărui Atunci se iviră lacrimi de durere în ochii elevilor sei adunaţi în curtea dela Sf. Sava, car’ Eliade Rădulescu pronunţă memo­rabile cuvinte: „între ai sei a venit şi ai sei pe dînsul nu ’l-au cunoscut“. Ajuns în patrie numai un an s’a mai bucurat de vieaţă şi în 18­3 îşi şi dete no­bilul suflet în mânile celui­ ce­­l-a trimis. El a fost înmormântat la Avrig şi multă vreme numai o cruce modestă de lemn arăta locul unde îşi dormia somnul de veci marele bărbat. Corniţele Carol Rosetti, un fost discipol al lui, trecând prin Avrig îi ridică pe spesele proprii un frumos monument, pe care gravă epitaful următor găsit pe crucea de lemn şi compus de însuşi Lazar: Vieţuitorule Stăi puţin şi ceteşte Apoi te gândeşte La trista omului soarte Nepregătitoarea moarte. Ce eşti astăzi eu am fost Asta se o ştii de rost; Ce sânt ea acum vei fi Cerul când îţi va veni Ear’ în josul acestor şire puse Rosetti următorul distichon: Precum Christos pe Lazar din morţi a înviat, Aşa tu Românie din somn ai deşteptat, stări sânt, turburate prin întâmplări triste , conflicte lăuntrice. Este o privelişte groaznic şi de plâns a vede cum oraşe ’şi sate sâc stropite cu sânge şi cum ţinuturi întinse sâc pustiite prin foc şi sabie. Pe când capii sta­telor se întruniau în mod demn de laudă spr­e chibzul, spre a discuta cum s’ar pută s înceteze măcelurile şi să fie restabilită ordi­nea, noi, întrucât ne stă în putinţă, n’am în­trelăsat de a apăra noi înşine această afa­cere tot atât de marinimoasă cât de dreaptă Dela începutul întâmplărilor celor de pe urm am intervenit bucuros în favori naţiunii armeneşti şi amintindu-le auto­ritatea suveranului lor am­ dat poveţi Armeni­lor spre a fi cu concordie, spirit blajin şi drep­tate. Aceste ale noastre poveţi se pare că n’au produs neplăcere. Noi avem de gând ; urma nainte lucrul început, căci n’avem do­rinţă mai ferbinte, decât a vede cum sigu­ranţa persoanelor şi a tuturor drepturilor este ocrotită în imperiul turcesc. Deocamdată au hotărît a trimite ajutor acelora dintre Armeni cari au suferit cel mai mult şi duce cea ma mare nevoie“. Şi în­tr’adevăr „Osservatore Romano” spune, că îndată­ ce a aflat despre volnicn­h şi jafurile făptuite asupra Armenilor în Ana­tolia, Papa a trimis 50.000 franci patriar­chului Azarian petru familiile celor mă­celăriţi. * [Presa despre reînoirea pactului dualistic ] Revista „Preussische Jahrbücher­’, publică în­ fascicolul ei din Decemvrie şi un studiu asupra stărilor interne ale Austriei şi ajunge la con­­clusia, că şi soartea cabinetului Badeni de­pinde tot contele Hohe­nw­arth. Stânga ger­mană e negreşit destinată descompunerii şi în urma acesteia, lucrurile vor lua cu totul altă faţă. Dar’ momentul decisiv — zice au­torul studiului — pentru desvoltarea lor sânt negocierile privitor la reînoirea pactului dua­listic. Toate popoarele din provinciile Aus­triei, representate în Reichsrath se sunt jignite prin scăderile învederate, politice şi economice, ale pactului, şi în modul cel mai grav acelea, cari plătesc mai mult pentru budgetul statului. în prima linie aceasta este adevărat privitor la fregatul Boemiei. Ura Nemţilor contra Cehilor, totuşi nu poate merge aşa de departe, încât să devină şi mai de­parte tributarii Maghiarilor, cari ştiu păstra avantagiile lor prin toate mijloacele de putere. „Condiţiunile pactului trebue se fie mo­dificate sau nu se va ajunge deloc la învoeală.“ De altă parte unul din cele mai vechi ziare poloneze scrie intr’o corespondenţă din Viena. „Eu peste tot nu cred de a fi cu pu­tinţă, ca actualul parlament să producă ceva muncă rodnică. Sânt tare încredinţit că acest parlament se va opri locului, atât îa re­­forma electorală, cât şi a pactului cu Un­garia. Cât priveşte pe acest din urmă, ma­joritatea pentru el ar fi asigurată, dacă ac­tualii deputaţi ar fi siguri de mandatele lor încă pe cinci sau şese ani. „Astăzi însă trebue să socotească la ori­ce pas cu agitaţia antisemiţilor şi a gendar­­milor naţionali, de aceea şi trebue să căşuneze greutăţi, dacă nu din convingere, cel puţin de frica mandatelor. Şi atunci chiar dacă gu­vernul ar reuşi cu încuviinţarea pactului, nu­­mi se pare ca demn de crezut, că guvernul ar voi să lase în urma unei discuţiu di­n păti­maşe, ca massele să fie întărîtate contra celei­lalte jumătăţi a monarchiei, şi a se produce o mişcare antimaghiară, ale cărei urmări ar putea să fie fatale“.... George Lazar. Bisertaţiunia cetită la serata literară ţinută în Cluj la 2 Noemvrie 1695, de Vaier Mol­d­o v­an, stud. în drept. (Urmare). Cei dintâiu şcolari ai lui Lazar au fost calfe de la prăvălii, apoi câţiva începători de la şcoalele Colţa şi St. George. Elevi ordinari nu erau mai mulţi de 20, dar, când propunea filosofia şi istoria, sala se umplea de ascul­tători. Şi aceasta era foarte natural, pentru­ că „el îşi simţia vocaţia“ din Eliade şi când „se afla în clasă el vorbia inspirat. Catedra „lui sămăna cu un amvon: vedea cineva cum „­i­ se bate pieptul Cu mâni pline în ori­ce „vreme arunca seminţele românismului şi ale „naţionalităţii“. Mai ales orele de istorie le folosia el ca să deştepte conştienţa naţională adormită. El le desvelia ascultătorilor icoana măreaţă a originei noastre şi a trecutului glorios, apoi imediat compara cu timpurile acestea frumoase decadenţa presentă. Sbiciuia obiceiul rău al Românilor de atunci de a se lăpăda de portul şi limba strămoşească şi a maimuţi pe fa­narioţi. Mai greu era însă la matematică şi la inginerie, deoare­ce elevilor le lipsiau şi cele mai elementare noţiuni din aceste ştiinţe şi abia ştiau să cetească. Lazar voi să le dee întâiu o basă oare­­e teoretică ca să poată înţelege apoi o ştiinţă mai înaltă ca ingineria. Boierii însă, cari se aşteptau ca Lazar în timp de 2 zile să scoată din fiii lor, ca printro maşină, in­gineri perfecţi începură a se impacienta şi îl dojeniră pe Lazar zicându-­i: „ Ingineri vrem noi, dascăle, se ne mesure „băieţii moşiile şi de inginerie te apucă, căci „socoteli învaţă ei în toate băcăniile'’'. în zadar se încerca Lazar să-’i capaciteze, că ântâiu trebue să-’şi Introducă elevii în teoria triunghiulor şi se le arete scopul şi menirea diferitelor instrumente. Văzând că de-a geaba vorbeşte că nime nu vrea să-’l în­ţeleagă se batea cu pumnii în piept şi ridica mânile la cer strigând: „Doamne, până când anii blăstemului V1 Acestea erau vorbele lui obicinuite de câte­ ori avea să înfrunte sufe­rinţe grele, în curând însă soartea ’i­ se schimbă spre bine. Vodă Caragea părăsi domnia, şcoala grecească se desfiinţa, care Beniamin, dascălul grec şi duşmanul lui Lazar însoţi pe Caragea în exil. Tinerii înzestraţi cu oare­care cunoştinţe în ale geometriei trecură la S. Sava şi Lazar se apucă de măsurat pământul. Iată cum descrie acesta fericitul Eliade Rădulescu în „Cu­rierul“ din 1839: „Im vreme de un an şcolarii ajunseră „departe* Pe moşiile Ţerii-Româi „a flutura steagurile noilor ingineri, „a se trage de mânile Românaşilor tr, „înţelese. Era bucurie să vada cineva „unii îndreptând linia cu mână scoţând pă- r „lâria şi făcând semne strigând: „la dreapta“, „la stânga“, alţii îndreptând şi scuturând lan­­­ţul ce şerpuia prin iarbă, alţii aşezând şi „învălind masa. Se făceau linii, se făceau tri­unghiuri, din triunghiuri în triunghiuri se „încheia planul, compasul începea a păşi pe „hartă şi spunea stânginii de la o moşie până „la alta, lanţul făcea încercare şi sătenii ce „erau spre slujbă începeau a-’şi da cote şi a „şopti, că dracul din sticluţă îi face să ghi­cească (aşa Ii­ se părea lor acul magnetic sau „busola, ce le vedea jucând). Bietul Lazar îşi „aprindea pipa şi petrecându-’şi mâna asupra „pieptului “i­ se inundau obrajii de lacrimi. „Eliade“. Eforia văzând resultatele bune trimise în anul următor patru dintre elevii lui Lazar în străinătate la universităţile din Europa, care Eliade Rădulescu a fost numit profesor aju­tător pe lângă Lazar. Patru ani funcţiona Lazar ca profesor la Sf. Sava. La 1822 se bolnăvi şi trimise după fraţii sei la Avrig, ca să-l ducă acasă. E foarte mişcător şi e de natură a emoţiona pe cineva până la lacrimi momentul despăr­ţirii lui de foştii sei elevi. Când se sui în căruţa care avea se-’l • • -1 „„ In nicioare gi­lăcil (Va urma.) TRIBU­NA 28 Noemvrie (10 Decem­vrie) 1895 Nr. 268 Lupta în comitate. Convocare. Alegătorii români din Turda şi giur sânt invitaţi a lua parte la conferenţa ce se va ţină în Turda la 18 i. c. d. a., la 3 ore, în sala de mâncare de la ho­telul „Central“, în cauza constituirii co­mitetului central al clubului electoral ro­mân din comitatul Turda-Arieş. Din şedinţa membrilor congregaţiunii comitatense române, ţinută în Turda la 5 Decemvrie st. n. 1895. I. Vldduţiu, preşedinte ad hoc.* invitare. Având în vedere, că la 28 Decem­vrie a. c., se vor alege de nou oficialii comitatensi; — având în vedere, că acele alegeri ne ating şi pe noi, foarte de aproape ; — avend în vedere, că con­­gregaţiunea s’a convocat pe 16 De­cem­­v­r­i­e, când iarăşi se vor desbate multe chestiuni de interes public, sub­­scrişii prin aceasta invităm pe toţi membrii români ai congregaţiunii, ca­re iee parte la amintita congregaţiune, cu care ocasiune vom ţine şi noi o con­­ferenţă, în care vom desbate şi hotărî agendele ce ne aşteaptă şi ţinuta ce o vom lua. Deva, in 7 Decemvrie 1895. Din încredinţare: V. Damian. F. Hossza Longin.

Next