Tribuna, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 244-267)

1895-11-26 / nr. 264

Anul XII ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lu­nă 85 cr., V/ an 2 fl. 50 cr., */1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr.,­­/1 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V, an 10 franci, */t an 20 franci, 1 an 40 franci- Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Duminecă 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1895 Apare în fiecare zi de lucru Nr. 264 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia •• Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. O datorie. (*.) Publicăm la alt loc al foii noa­stre o ştire ce ne vine — din Orăştie — despre noue ilegalităţi săvîrşite de oamenii stăpânirii ungureşti, o nouă do­vadă, că se fac toate cele neiertate, nu­mai ca Românii să poată fi scoşi din congregaţiuni. îndoeală nu mai încape: stăpânirea nu voeşte, ca Românii să-­şi validiteze şi ei drepturile constituţionale, nu voeşte mai ales ca dreptul electoral să ajungă la valoare şi între naţionalităţi. Este deci consecvent: după­ ce pe unii ne-a scos din parlament, care pe alţii ne-a împedecat să intrăm menţinând o lege excepţională în contra noastră, acum că am făcut încercări mari să intrăm câţi se poate de mulţi în congregaţiuni, stă­pânirea ungurească face tot ce poate nu­mai ca să ne scoată şi de pe la co­mitate. Şi totuşi aceeaşi stăpânire ne acusă grav, că suntem renitenţi, că desconsi­derăm maiestatea constituţionalismului n­e­­voind să participăm la ale­gerile parlamentare. Face — cu alte cuvinte — o crimă din pasivitatea noastră. Cele­ ce se petrec însă zi cu zi la alegerile de tot soiul în statul ungar, dau tot mai multă dreptate celor­ ce au inaugurat pasivitatea. în adevăr, ar fi fost o cheltueală zadarnică de forţă, dacă ne mistuiam cu alegerile. Ear’ teroarea ce se începuse atunci contra alegătorilor români, nit este şi mai mare, a devenit un sis­tem pe care­­ l simt şi Ungurii. Probă cele întâmplate mai ieri alaltăieri la ale­gerile dietale parţiale din G­­­r­a 11 şi Sto­mpfa. Cu toate acestea, în comitate lupta trebue purtată înainte, în cercurile electorale, unde comisiile de ve­rificare au invaliditat pe aleşii români, la alegerile ce se vor face, trebue să luptăm cu puteri îndoite încă.­­ Ţeranii noştri, massa cea mare a alegătorilor numai astfel vor pute fi ţi­nuţi calzi, numai astfel îi vom pută obici­­nui la disciplina, fără care un partid ră­mâne numai o simplă numire. Oar’ cei, cari au pătruns în congregaţiune, să se organiseze cât mai grabnic. Să facă un club central şi filiale prin provincie. Să desvălue în congregaţiune toate ticăloşiile pe cari le săvîrşesc agenţii stăpânirii. Constatăm de altfel cu plăcere, că în unele locuri s’au şi pus la lucru. Astfel în comitatul Aradului, de unde tocmai azi primim o ştire despre activi­tatea ce o desfăşoară fruntaşii români. Pretutindeni aşa să se lupte şi stă­pânirea va înceta ea să-’şi mai bată joc de alegătorii români. Respectul, ca şi dreptul, numai prin luptă înverşunată se poate câştiga. FOIŢA „TRIBUNEI“. Scara. Am găsit-o ieri în prun. Dar’ — să nu grăbiţi ocara! “ am luat în pripă scara. Ea mă ’njură: „Eşti nebun? Pune scara!“ „Dacă ’njuri, eu n’o mai pun!“ Mai la urmă, pe-un cuvânt: Să se lase sărutată De-atâtea­ ori deodată Câţi fuştei la scară sânt. Sărutată — Lăudat fii, Tată sfânt! „Unsprezece“, spune ea; Eu zic „bine“, pe credinţă: Doar’ o fi având ştiinţă, Scara câţi fuştei avea. Pe credinţă — Asta e perzarea mea! Şi-o sărut mereu­ mereu: Ori ce-aţi spune, ori ce-aţi face, Nu ştiu cum, dar’ mie-’mi place Să sărut — aşa Scul eu! Ori ce-aţi face, Doar’ e dat de Dumnezeu!­ ­ Dar te uita! Azi me duc. Pe la ei, şi cată scara ! Vrând să pun la cale ţeara, N’am de lucru şi m’apuc Să ’ntorc scara, Şi când colo, stau năuc! Dau să număr la fuştei. Uite-’i, frate, doisprezece! Şi-un cuţit prin piept îmi trece împlântat de mâna ei! Doisprezece, facă-’mi moartea, dragii mei! A greşit, îmi spuneţi voi? Cum de n’a greşit să spue Treisprezece? Să mai sue, Nu să-’mi facă mai vr’o doi! Nu se-’mi spue, Că e Mercuri când e Joi! Zici că poate n’a ştiut Când vorbia din prun cu mine? Dar’ ’i-a numărat ea bine Scoborîndu-’i şi-a tăcut! Nu de mine, ’Mi-e de dînsa, ce-a făcut! M’a scurtat aşa, ştiind! Dacă-i fire mincinoasă, Ce folos e că-i frumoasă? Maica mea, auzi! S’o prind Mincinoasă! N’o mai cred, s’o văd murind! Q. Coşbuc: Alegerile în congregaţie preocupă şi pe opoziţia maghiară Aceasta mai ales din causa a tot felul de manopere ce de pretu­tindeni se semnalează în sarcina fişpanilor. Românii noştri se fie şi ei cu ochii în patru. Din parlamentul maghiar. Şedinţa din 5 Decemvrie a fost liniş­tită, monotoana. Discuţia asupra indemni­tăţii, pusă la ordinea zilei, nu a luat dimen­siuni mari ca de altă­­­dată. Representanţii oposiţiunii au protestat fără patimă, numai din obiceiu, din datorinţă, sau cum am zice parlamentar, din principiu! Se zice, că opo­­siţiunea a fost informată şi asigurată, că in­demnitatea nu se va abusa pentru alegerile noue din partea guvernului, în contra in­demnităţii pentru cvartalul prim al anului 1896, au vorbit deputaţii Bujanovics, Péchy Tamás, Komjáthy Béla şi ia sfîrşit Kossuth Ferencz. Kossuth nu poate vota pentru indemni­tate din motiv, că se apropie timpul, în care acest guvern voeşte a lega din nou intere­sele economice ale Ungariei pe 10 ani cu in­teresele Austriei. Lui tare îi este teamă, că precum atunci representanţii Austriei­­şi-au rîs în pumni, tot astfel vor face şi acum. Oratorul asigură, că pactul economic cu Aus­tria nu promovează interesele Ungariei, fiind Ungaria un stat agricultural, până când Aus­tria este stat industrial. Altcum indemnita­­tatea nu se votează guvernului, ci statului. Majoritatea casei votează indemnitatea. Până aci liniştea! La sfîrşit însă face deputatul Hock János o interpelaţie în chestiunea alegerii de depu­tat în Giralt, comitatul Sáros. Interpelaţiei şi-a premers o vorbire foarte drastică, menită de a desvăli sistemul de guvernare a lui Bán­ffy, din care extragem următoarele: „O putem zice cu adevărat, „nulla dies sine Unea«, fie­care zi îşi are eve­nimentele sale, scandalele sale electorale, căci de când conduce Bánffy cârma Un­gariei, vieaţa publică poartă tim­brul abusurilor şi a forţei violente, care cu un cinism necomparabil crează starea excepţională. Nu este zi, în care se nu auzim de noue scandale“! Cu astfel de cuvinte, sub continuele aplause ale oposiţiei, îşi sfîrşteşte apoi vorbirea făcându-­şi interpelaţia, în care întreabă pe ministrul de interne, că are cunoştinţă despre abusurile ce se fac în cercul electoral Girald pentru alegerea de deputat, abusuri cari ţin­tesc din capul locului a despoia opoziţia de posibilitatea reuşirii“. Ministrul a promis a face cercetările de lipsă şi a-ş i răspunde apoi în merit. Alegerile în România. Referitor la alegerile de Senat „Timpul“, ziar conservator, scrie în numărul seu de Vineri (6 Decemvrie) următoarele : „Vorbind ieri de resul­tatul probabil al alegerilor, am zis, că guvernamentalii actuali vor dobândi majorităţi sd­robitoare şi am ex­pus căuşele, cari ne îndreptăţesc a emite această prevedere. „Cele petrecute ieri cu prilegiul ale­gerii la primul colegiu de Senat au întrecut însă toate aşteptările noastre. Din şesezeci de scaune senatoriale, pentru cari s’a făcut alegerea, oposiţiunea n’a isbutit a dobândi decât unul. Se poate dar’ zice până acum, că guvernul colectivist are aproape unanimi­tatea în Senat. Este de prevăzut, că alege­rea colegiului al doilea nu va schimba într’un mod simţitor acest resultat“. Ear’ „Epoca“, alt ziar conserva­tor, scrie: „Ziua de ieri a fost o zi mare pentru partidul guvernamental. După­ ce a venit la putere înarmat cu milostenia Suveranului, cată-’l acum căpătuit şi cu încrederea... nu putem zice a naţiunii, dar’ a unei cincimi din naţiune, a colegiului I. de Senat. „Ei, bine, cetitorule, am căzut. Şi am căzut... aşa cum ne aşteptam. „Pentru­ ce te sperii? Limbagiul ade­vărului să fie el așa de neobicinuit în presa de partid ? „Noi am căzut pentru­ ea era logic se cădem. Un corp electoral vechiu, încercat, curagios, și încă nu ne-ar fi votat în împre­­giurârile noue, create de venirea liberalilor la cârmă“. Victoria cea mare a guvernului nu este însă în acest fapt, ci în numărul mare de voturi ce au obţinut candidaţii liberali faţă de cei conservatori. Astfel la Bucureşti, candidaţii li­berali din­ D. Sturdza şi prinţul D. Ghica au avut câte 1128 voturi faţă de 186 voturi ce au primit candidaţii conserva­tori. LaBraila di Sturdza, prim­­ministru şi Stătescu, ministru de justiţie au avut câte 171 voturi, care candidaţii conservatori 56. La Craiova candi­daţii liberali 337, cei conservatori 137. La Călăraşi liberalul P. G­r­ă­d­i­ş­­teanu a avut 104 voturi, faţă de 51, cât a primit fostul ministru conservator Marghiloman. La Iaşi liberalii au avut 200 voturi, conservatorii 107. La Plo­ieşti P. S. Aurelian, liberal, a avut 204 voturi faţă de conservatorul G. Cantacuzino, fostul preşedinte al Se­natului, care a întrunit 141 voturi. La R.­Vî­­­cea, liberalul Simulescu a în­trunit 131 voturi, faţă de fostul ministru conservator Al. Lahovary, care a avut numai 35 voturi. La Teleorman li­beralii au avut câte 110 voturi contra 64 voturi date dlui general Manu, fost preşedinte al Camerei conservatoare. La V a s­­­u­­­u (unde se alegea totdeauna dl Carp) liberalul Lupaşcu a întrunit 46 voturi contra 29 date dlui P. P. Carp. La Giurgiu liberalul Cristopol a întrunit 109 voturi contra 39 date dlui Al. Lahovary, fost ministru conservator. La colegiul al doilea de Senat vic­toria e şi mai mare pentru liberali. Au reuşit 49 liberali, care conser­vatorii pretutindeni au căzut. La Bucureşti de pildă candidaţii liberali au reuşit cu 1253 voturi contra 59 ale conservatorilor, între alţii a căzut şi G. P­a­n­u, care în col. I. de Fălciu a avut numai 26 voturi, care la col. II. de Iaşi a avut 156 voturi faţă de 276 voturi ale liberalului Mardescu. în mai multe locuri opoziţia s’a şi abţinut de altfel. Azi sânt alegerile pentru col. I. de Cameră. între cei aleşi la col. II. de Senat sânt la Galaţi dl V. A. Urechiă cu 237 voturi, care conservatorii au avut numai 41 voturi şi la Buzău dl St. Perie­­tzeanu - Buzeu cu 291 voturi contra 60 ale conservatorului Sibiceanu. Au întrunit, peste tot, la col. I. de Senat. Liberalii . 8774 voturi Conservatorii 3188 „ Magazinul Barbuni. — Roman. — De André Theuriet. Tradus de I. E. P r o d a n. (U rmare). Din momentul în care Laurenția văzuse pe Havier devenind palid şi tremurând sub privirea bărbatului seu, ea nu mai păstrase decât dispreţ pentru acel lamentabil amorez şi, din acel moment, admirarea ei pentru Ger­mania­­i se născuse. Idolul dintru început adorat se sfărîmase; dar­, în acelaşi timp, un Dumnezeu mai imposant se înălţase în acelaşi loc pe un piedestal cu totul nou, ca în evo­­luţiunile mitologiei antice. Sângele rece de care Germania dase dovadă, modul în care ştiuse să-­şi învingă mânia, sălbateca măreţie cu care el concediase pe culpabilul şi mărini­mia superbă cu care tractase pe Laurenţia, toate aceste atinseră puternic pe tânăra femee. Departe de a-­l afla acum ridicol, căuta la el cu un fel de temere gingaşe, care este înce­putul amorului. Nepoleitura aprigului vână­tor avea însăşi în ochii sei o aspră coloare de realitate, pe care ea o afla mai frumoasă de­cât toate sentimentalităţile romane cu cari îşi împoporase odinioară imaginaţiunea. Ea era stăpânită de acest om puternic şi suferea crudei, fiindcă ’l-a ofensat. A se rehabilita în inima bărbatului seu îi era unica dorinţă: cum să ajungă a­’l convinge şi a s£ il vinovăţi ? Cum să distrugă prejudiţiile lui, iute K­arfin, când toate aparenţele erau contra ei şi, când acela, care ar fi putut pleda causa sa, când însuşi Hia­cint o ţinea în bănueală?... Ea voi cel puţin să arete celor doi fraţi, că nu era femeea fri­volă, cum o presupuneau, şi că putea să se facă tot atât de serioasă, tot atât de eco­noamă bună ca şi mătuşa Lenette. Lăsă să se introducă în amănuntele menagiului prin Catinea; casa fu ţinută cu o strictă economie şi, ca în vremile bune de odinioară, cei doi Barbuni îşi aliară rufele în rîndueală şi veşt­mintele de iarnă şi de vară gata la timpul seu. Câte­odată se închidea în odaia sa, faţă în faţă cu pastelul mătuşei Lenette şi se ruga de chipul şters al bătrânei feţe să-­i inspire mijloacele prin cari să recucerească pe Ger­manin ; dar’ trăsurile feţei defunctei rămâneau sarbede şi necompătimitoare şi severii ei ochi cenuşii păreau a zice nefericitei penitenţe: „N’am încredere!“ într’o zi, scormonind printr’o masă de scris închisă dela moartea mătuşei, află un registru scris cu mâna, cu foile de hârtie ver­zuie acoperit cu o scrisoare groasă. Acesta era ceea­ ce părinţii noştri numiau cartea lor de raţiociniu, memorandul în care îşi însemnau cheltuelile şi totodată evenimen­tele vieţii domestice, întreaga vieaţă patriar­chal a Tob­ă-ilor şi a Lafrogne-ilor, aici era relatată în mod naiv şi zi de zi, până în ora în care domnişoara Lenette încetase de a scrie. Vieaţa petrecută a lui Germa­­in aici se desfăşura din ora botezului seu. Laurenţiu percurse lungile coloane de socoteli cu acel interes ferbinte, cu care ce­tise odinioară pe Valentina. I­ se părea că întră astfel mai adânc în vieaţa bărbatului seu şi, însufleţirea ce o avea la această lec­tură retrospectivă arăta mai bine decât tot ce s’ar pută spune, încât era cuprinsă de do­rinţa de a-’şi înjgheba de aici înainte cuge­tările şi emoţiunile sale în ale lui Germanin. Erau încă multe pagine albe în registru. Lau­renția îl închise în sertarul seu şi, începând din acel moment înscrise în el cheltuelile casei. Laurenţiu esia rar. N’o vedeai decât Duminecile în biserică, la misa dela nouă ore. Naturalminte, oraşul se preocupase de schimbările intervenite în casa celor doi Bar­buni, mirosise a oare­care dramă intimă şi făcui multe glose asupra straniului mod de vieţuire a celor doi soţi. Singur Delfin Ni­vard ar fi putut să dea lămuriri în privinţa acestui mister; dar, fiindcă nu se simţia cu conştienţa curată şi fiindcă nu voia să se în­grijească de a renoi cunoştinţa cu asprul pumn al lui Germanin, îşi puse scăluş în gură şi se mulţumi de a gusta în internul său răul ce-i făcuse. Obosiţi de luptă, curioşii renun­ţaseră a căuta cheia enigmei şi, când întâm­plarea conversaţiunii aducea pe doamna La­­frogne pe tapet, se mărgineau a da din umeri. Ea are o boală neagră, ziceau bîrfitoarele ora­şului, e destul de trist pentru bărbatul ei. Şi rămâneau pe lângă atâta. O boală neagră, într’adever. Cu cât tre­ceau lunile, cu atât tânăra femeie îşi perdea mai mult curajul şi pacienţa. (Va urma.) La colegiul al II-l­e­a d­e Senat: Liberalii . 14118 voturi Conservatorii 1914 „ Tinerimea activă. „Studentul trebue să aibă idea­luri, cugete sublime şi o ţinută doamnă, ce-­l ridică peste nivelul grijilor zilnice şi îi dă forţă şi cu­­ragiu, per aspera ad astra e­t Dr. Theobald Ziegler: „Der deutsche student“ Tinerimea română trăeşte azi vremuri frumoase. Aceste vremuri, această posiţie doamnă­­şi-a dobândit-o în mare parte ea în­săşi prin propria-i muncă, prin propriul en­­tusiasm. De mult de tot a clocotit in sinul acestei tinerimi, de mult, a încolţit în acest câmp, ce trebuia cultivat, până­ ce­­şi-a făcut cale sentimentul, a isbucnit entusiasmul de care pline erau inimile tuturor, entusiasmul de a munci pe toate căile pentru po­porul din care face parte. Acest sentiment numai de curând a is­bucnit, numai de curând s’a arătat în tinerime trează conştienţa, trează pe toată linia. Au fost tineri iubitori de muncă şi până acum, tineri zeloşi a căror activitate fertili­­sează şi azi încă, cărora aşa zicând avem să le mulţumim tot ce are astăzi tinerimea, — şi trebue să ne mirăm, cum acei tineri, cari cu greutăţi aproape de neînvins aveau să lupte, totuşi au lăsat frumoase monumente a acti­vităţii lor! Iată ce ne deosebeşte pe noi de gene­­raţiunile din trecut şi ce mă îndreptăţeşte să afirm, că trăim frumoase vremuri. Acei ti­neri erau de tot isolaţi, entusiasmul lor măr­ginit la un cerc mai restrîns, la noi însă focul acesta viu şi sfânt, ce îndeamnă la lu­crare, este general. Azi nu mai vorbim deci de tineri mun­citori singuratici, ci de un corp compact cu fibre sănătoase, de tinerime. Şi ’i-a tre­buit mult timp acestui corp până­ ce s’a cris­­talisat, ca şi ori­ cărui alt cristal; odată for­mat însă, trebue să ne insuim a ni­’l susţină integru! Tinerimea este un organ în organismul poporului, din care face parte. Tinerimea română este un sănătos organ al poporului seu în urma rolului, ce însăşi­­şi-a creat constrînsă moraliceşte de forţa împregiurări­­lor. Ea îşi are în virtutea conştienţei sale voinţele sale tari manifestate deja cu diferite prilegiuri, voinţe cari constituesc aşa zicând programul tinerimii, prin care ea voeşte a influenţa asupra vieţii poporu­lui român.

Next