Tribuna, ianuarie 1896 (Anul 13, nr. 2-23)
1896-01-04 / nr. 2
Pag. 6 naţionalităţile nemaghiare şi cu fraţii noştri din regat. Partidul slăbit deja până acum care să ajungă din ce în ce într’o posiţie, care trebue să-l facă în cele din urmă incapabil pentru orice luptă. Capitularea lui ar fi identică cu înfrângerea poporului român. Răul acesta nu se mai poate lecui prin comitet, fiindcă pentru înlăturarea divergenţelor existente s’a reclamat în mod uşuratic şi meschin un for, care niciodată nu poate avă chemarea a ne regula afacerile interne ale partidului nostru — trib. unguresc. Prin urmare numai din mijlocul partidului poate să vină scăparea. Voi, cari aţi stat şi până acum în mijlocul luptei, aţi ostenit şi jertfit alături cu noi; pe voi, cari representaţi voinţa şi dorinţa straturilor largi ale poporului, sfinteţi datori a prinde cu mână tare răul, a-l smulge din mijlocul nostru şi a vindeca corpul naţiunii. Datorinţa aceasta se impune cu atât mai mult, cu cât partidul, scăpat de răul ce-l apasă şi dispunând astăzi de puteri cu mult mai multe ca în trecut, s’ar presenta la luptă mai viguros şi mai însufieţit. De altă parte situaţiunea externă, care devine tot mai amenințătoare nu ne permite a sta pe loc și ne grăbește la strîngerea rîndurilor, ne impune chiar să ne împrospătăm organisația partidului și să-’l punem în condițiuni, cami pînă să-’l facă capabil a întimpina cu tărie toate evenimentele viitorului. Avem cu toții datorința să ne ridicăm privirile de la afacerile meschine şi să le înălţăm la interesele mari ale neamului românesc, cari singure ne pot călăuzi în atitudinea şi procedeul nostru. Am luat deci cu vină satisfacţie cunoştinţă de patriotica voastră hotărîre de a vă întruni şi consulta. Vă salutăm cu frăţească dragoste şi asigurându-vă de sprijinul nostru vă dorim perseveranţă şi succes. Bucureşti, 8/20 Decemv. 1895. Eugen Brote, Aurel C. Popovici, vicepresid. al comitetului membru al com. nat național. S. Albirii, secretar al comitetului. ... Institut de arte grafice Carol Gobi, Bucureşti. — grupaţi în giurul lui, a urma după poveţele lui şi a stabili astfel autoritatea sa binefăcătoare faţă cu toţi şi contra tuturora, care mai ales contra unor elemente tinere, cari, fără a fi lipsiţi de ceva merite, totuşi îşi închipuesc prea mult de forţele lor, pretinzând a se pune în locul celor bătrâni din partid, cari au dat probe“. Voci de presă asupra crisei noastre. „IA Independance Roumaine“ scrie la 29 Decemvrie v. 1895 un prim-articol întitulat „Situaţiunea în Transilvania“, în care îşi exprimă durerea adâncă pentru cele întâmplate. „Nu vrem să recriminăm asupra nimănui, dar’ trebue să afirmăm la locul acesta deplina noastră încredere faţă cu Drul Raţiu, admiraţiunea ce ni-o inspiră caracterul seu deschis, abnegaţiunea sa fără păreche şi nobilimea sufletului seu. Românii cu toţii, car’ mai ales membrii comitetului naţional au datorinţa a se strînge in giurul lui, a sprijini instiinţele lui, a-’l ajuta se triumfeze asupra pedecilor ce se pun în calea lui. Cu Drul Raţiu în frunte, fraţii noştri de peste Carpaţi nu rischează, că vor paşi pe cale greşită; din partea lor este un act de înţelepciune elementară se urmeze înainte de a sta curai astfel prima deprindere gimnastică în vieaţa mea Pe când me rostogolii de peşini auzii un ţipet înfiorător. Văzui între cer şi pament o figură înaltă cumanţa desfăcută cu mânile ridicate şi pumnal lung, gata a se arunca asupra mea — apoi nu mai văzui nimica. Când mă trezii mă aflam în sala de așteptare de la stațiunea din Flower Bank. Capul meu zăcea pe o perină. Înainte de a deschide ochii, auzii pe cineva zicând: „A scăpat incă bine, sermanul tineri“ — Dar’ uu așa celalalt, sermanul lunatic. Acuma îl aduc câțiva oameni, răspunse altul. — Ei, Bill, aflat-au la dânsul ceva, din ce se conclude, cine e? — O cheie de hotel, o pungă plină de piese de aur, un pachet cu phosphor și șese arburi de teatru, dar uimica, din ce s’ar putea afla, cum îl chiamă și de unde vine. * Câteva zile mai târziu aflai, că misteriosul meu soţ fusese un nebun şi trăise cu închipuirea că el ar fi satana. Cu o săptămână mai înainte scăpase de sub paza rudeniilor sale, îşi inchiriase fără de a da ausă la suspiţiune mai multe chilii in hotelul Grosvener, şi cercetase regulat toată seara teatrul lyceului. De altmintrelea Intru toate se purtase de tot normal, ba chiar neobiiînuit de prudent și cu tact. Muenchen. A. C. Liuba. Sibiiu, Joi, Vandalismele dela Turda ajunse la tribunal. în 10, 11 și 12 Ianuarie n. 1896 s’a pertractat înaintea tribunalului regesc din Turda un proces foarte interesant şi caracteristic, care pe toţi Românii îi priveşte deaproape. Vorba este de afacerea cunoscutelor vandalisme săvîrşite la Turda. Aceste în vara anului 1892 şi 1893 revoltaseră spiritele tuturor oamenilor de bine, nu numai de aici de la noi, ci şi din toată Europa cultă, pe unde nu mai străbătuse vestea lor. Trei ani şi jumătate au trecut de atunci. Dr. I. Raţiu, preşedintele partidului naţional, contra căruia s’au înscenat acele vandalisme, a fost acusat, condamnat, a stat şi peste un an în închisoare. Afară de cei judecaţi în procesul „Memorandului“ câţi preoţi, câţi învăţători şi plugari români din toate părţile ţerii au mai fost siliţi de atunci se îndure temniţe şi amende mari tot numai în urma agitaţiunilor puse la cale prin vandalismele dela Turda? Şi pe când acestea s’au petrecut cu Românii, pe atunci autorii vandalismelor, cari erau Maghiari, au fost lăsaţi în pace până azi. Dar, să vedem cel puţin acum, după trei ani şi jumătate, cum ştie justiţia ungurească se dee satisfacţiune Românilor insultaţi şi care este vindicta legii faţă cu cei vinovaţi. O mică descriere a faptelor petrecute vorbeşte ea de sine. Iată-o: Se ştie, că primul vandalism s-au săvârşit Ungurii dela Turda în vara anului 1892, anume în 13 Iunie, când s’a reîntors dela Viena dl Dr. Raţiu, care luase parte ca president şi factor principal in deputaţiunea ce merse cu Memorandul Faţă cu vandalismul săvîrşit atunci contra dlui Dr. Raţiu, care numai prin fugă îşi scăpă vieaţa cât şi contra respectabilei sale familie, tribunalul n’a găsit să pună sub acusaţiune, decât pe doi croitori: Jenei Samu şi Tímár Janos. Despre Jenei s’a putut constata numai atâta, că după săvtrşirea acelui „sari-vari“ („macskazene“) ar fi zis cătră trei „Valahi“ „în glumă“ , şi eu am fost acolo şi am condus tabăra — stând călare; car’ Timár János a recunoscut, că, ce e drept, fiind el cu desăvîrşire beat, s’a presentat la demonstraţia, ce s’a făcut înaintea casei lui Raţiu, şi acolo, la oare-care distanţă dela locul, unde se svîrlea cu pierii, „a urlat“ in mijlocul publicului admirator, dar’ n’a luat parte activă la act, car’ la demonstraţiunea, ce se facea în acelaşi timp la Mesaroşiu şi la Vlăduţiu, el nici nu s’a presentat. Al doilea vandalism s’a întâmplat în 26 Iulie 1893, când s’a reîntors dela conferenţa din Sibiiu dl Iuliu Vlăduţiu, despre care se lăţise vestea, că ar fi insultat pe un ziarist maghiar. Acusaţi în causa aceasta au fost 17 inşi, dintre cari însă 2 nu s’au presentat la pertractare din causă de boală, avend a se ţină cu aceştia o nouă pertractare. Dar’ să vezi minune, nici în caşul acesta „nu s’a putut constata“ la pertractarea finală nici o culpabilitate asupra acusaţilor. Numai faţă cu 4 dintre ei s’au ivit oare-cari banicii, anume despre acusatul lenei József a mărturisit un păzitor de noapte, că ’l-ar fi văzut aruncând cu petri asupra casei lui Chioreanu; despre Szebeni József, un alt acusat, a mărturisit un gendarm, că văzendu-’l aruncând cu petri, ’l a prins şi ’l-a predat unui poliţist, dela care a auzit, că ’l-ar chema Szebeni József, pe acusatul Benkis Józef gendarmul ’l-a prins tocmai în momentul, când voia să ridice o peatră de jos; fiind însă prins, el incepu să plângă. în fine despre al patrulea acusat, cu numele Kis József, ca moment agravant a fost împregiurarea, că un alt gendarm ’l-a pușcat printr’un picior tocmai în momentul, când pentru a doua oară voia s6 arunce cu petic asupra gendarmului. Faţă cu ceialalţi acusaţi nu s’a putut adeveri nimic. Acusatorul public, care era representat prin subprocurorul Vajna Vincze, a cerut să fie toţi aceştia declaraţi de vinovaţi şi pedepsiţi pentru crima prevăzută în §. 16 al codului penal, tribunalul însă pe toţi şese ’i-a achitat, car’ pe păgubaşi, cari prin representantul dlui Dr. Raţiu au cerut o despăgubire de 1500 h., ’i-a îndrumat să-’şi caute dreptul pe „calea obicinuită a legii...“ Procurorul a insinuat recurs. La pertractare au luat parte dintre păgubiţi domnii: Vlăduţiu, Mesaroş, David Kugler, d-na Chioreanu, Iacob Lugoşianu, care Dr. Raţiu a fost representat prin dl advocat Dr. George Popescu. TRIBUNA Dacă vandalismul ar fi fost săvîrşit de Români, care ar fi fost judecătorii atât de favoritori? Aceasta este întrebarea, care ne lasă să socotim şi resocotim afacerea. Din parlamentul maghiar. După expirarea vacanţelor scurte de Crăciun, parlamentulşi-a reînceput de vre-o câteva zile activitatea sa cea puţin rudaică. S’a reluat firul discusiunilor nesfîrşite asupra budgetului ţării. Şedinţele sunt încă slab cercetate. Dintre 450 de deputaţi verificaţi sunt numai câte 180 până la 200 de faţă. Se crede, că îndată ce se vor începe discusiunile asupra reformelor electorale, se va dovedi mai mare interesare din partea representanţilor tuturor partidelor, în şedinţa din 13 n. a. c., s’a desbătut punctul din budget referitor la ministrul a latere. Discusiunile nu s’au învîrtit în giurul părţii materiale al acestui punct, ci în giurul celei morale naţionale. Ministrul a latere, baronul Jósika Sámuel, este unul dintre cele mai viguroase elemente în cabinetul lui Bánffy. E cunoscută părerea, ce ia timp şi noi am înregistrat-o, că la o eventuală criză provocată de purtările puţin diplomaticului Bánffy, baronul Jósika ar fi în prima linie chemat de a compune un nou cabinet, căci acesta, pe lângă încrederea perfectă ce o are în sinul partidului guvernamental, se bucură de o deosebită trecere, încredere şi influenţă la coroană. Propunerile lui referitoare la nobilitate şi distincţiune toate au fost primite din partea Maiestăţii. El însuşi a fost distins cu rangul de consilier intim al Maiestăţii Sale. Curios este, cum a ajuns aşa de iute iubitul şi răsfăţatul partidului guvernamental, cu toate că la prima votare a CaseiMagnaţilor asupra căsătoriei civile, Jósika a votat în contra ei. Fapt este, că Jósika este considerat de unul dintre cei mai puternici pilaştri ai politicei „malte“. Se aştepta pretutindeni cu mult interes primul seu debut parlamentar, deoarece incă prilegiu nu a avut de a se scoate, cum am zice, în relief. Ansa ’i s’a dat în şedinţa din 13 n., şi aceasta prin o scurtă vorbire sau mai mult interpelare a cunoscutului deputat Pázmándy Dénes. Dl Pázmándy este adânc jignit în sentimentele sale de Maghiar, de a mai vedea pajura împărătească, vulturul cu două capete, pe palatul din Viena (Bankgasse Nr. 4), în care descind miniștrii maghiari (Palatul ministrului a latere) „Această pajură este dovadă de o epocă a voiniciţei şi a fărădelegilor, care pentru Ungaria numai ruşinoasă poate fi“. (Aplause multe în stânga). De la răspunsul ministrului a latere face atîrnătoare votarea budgetului în acest resort. Ministrul Jósika observă, că nici decât nu are intenţiunea de a delătura acel insigniu de pe palatul din Viena. Este liniştit în conştienţa sa de patriot prin împregiurarea, că în acest palat s’au adăpostit 30 de ani de-a rîndul bărbaţii de stat ai Ungariei, cari au avut frăţiele conducătoare în mână şi el nu voeşte, ca liberalismul seu să aibă caracterul intoleranţei. (Strigăte teribile în stânga: Acesta este clar’ liberalismul guvernului ! Naţiunea maghiară a fost totdeauna tolerantă — spune Jósika. Aceste obiecţiuni ale ministrului latere au stîruit o indignaţiune mare atât în oposiţie, cât şi — cum foile oposiţionale anunţa — în o parte a partidului. Ugron, Horánsky şi Eötvös Károly, veştejesc în termini foarte aspri reflexiunile ministrului. Strigătele şi sgomotul nu mai aveau sfirşit. „Enunciaţiunile ministrului Jósika cu privire la emblema Austriei la palatul miniştrilor maghiari — zice Ugron — le-am ascultat împreună cu consoţii mei de principii cu adâncă indignaţiune. Ţinerea şi mai departe a emblemei nu înseamnă toleranţă din partea statului maghiar, ci o Înjosire la culme pentru naţiunea maghiară. (Aplause 1) Pajura de pe acel palat înseamnă negaţiunea constituţiei ungare şi expresiunea tendenţelor absolutistice. (Aplause furtunoase). Ministrul conlucra la dejosirea naţiunii suferind şi mai departe acea pajura!“ Şi în astfel tre accente de supărare şi extremă nemulţumire continuă şi ceilalţi oratori. La sfîrşit se scoală Bánffy ca să mulțumească. El consultase mult asupra chestiunii cu ceilalţi miniştri şi ca maltat al consultaţiuniior comunică, că afară de tradiţiunea istorică emblema nu are nici o însemnătate. La proxinta renovare a palatului va fi şi delăturată pajura cu pricină. După aceste i desluşiri punctul din budget referitor la ministrul P latere se votează cu 131 în contra 78 de voturi; 240 deputaţi au lipsit de la şedinţă. 4/16 Ianuarie 1896 Cronică politică. (Conflict pentru Transvaal). De atunci de când am vorbit pentru ultima oară despre acest conflict relaţiunile între Englitera şi Germania deveneau tot mai încordate. Supărarea Englezilor ajunse şi mai mare la ştirea că Germania a trimis doue corăbii încrucişetoare la portul Delagoa, aparţinând Portugaliei. Noi am scos la iveală importanţa comercială a acestui port, legat prin drum de fer cu capitala Transvaalului, Pretoria, căci tot negoţul cu ţerile străine trece pe această linie. îndată ce se răspândi în Londra ştirea despre dispoziţiile luate de Germania, demonstraţiile ante-germane se înmulţiră şi înăspriră. Orice se chiamă german în Londra deveni obiectul de prigonire ori de batjocură; în zestre şi într’alte locuri de petrecere se cântau cântece duşmănoase Germanilor, ba chiar însuşi împăratului Wilhelm. Oficerii unui regiment englez care poartă numele împăratului german, au ars icoana acestuia în sfîrşit în tot chipul şi în tot locul exploata supărarea Englezilor contra Germanilor. Această disposiţie duşmănoasă de suflete negreşite şi-a găsit expresie şi în relaţiile oficioase ale guvernelor celor două ţeri, se vorbia de trimiterea unei flote de vreo 30 de corăbii englezeşti în apele Africei-de- Sud, ziarele oficioase engleze ameninţau şi scriau aproape un ton răsboinic în contra Germaniei, cabinetul englezesc ţinu şedinţe peste şedinţe. Despre cea din urmă de la 11 ianuarie, au fost trimise în lume nişte depeşi afară din cale de sensaţionale, mai ales pe basa celor publicate în „ Westminster Gazette“, care anunţă, că politica Engliterii a luat o direcţie, cu totul contrară celei de până acum, că adecă este în perspectivă o nouă tripla alianţă între Englitera, Francia şi Rusia. Bineînţeles ştirea a fost prea afară din cale sensaţională pentru a găsi crezemânt aşa ne tam ne sam, la prima ei răspândire. Deşi ziareleni-o aduceau deja în numerii lor de Duminecă în telegrame lungi totuşi nu le-am relevat în numărul nostru de ieri şi nici astăzi dacă nu le putem privi ca basate pe ceva adevăr. Din contră ni se par numai ca ştiri de sensaţie pentru încurcala publicului şi jocul de bursă. Cele mai noue informaţiuni spun, că raporturile latre cele două ţeri s’au îmbunătăţit deja, întru câtva încordarea a scăzut, mai ales în urma scrisorilor preschimbate între regina Victoria şi nepotul ei împăratul Wilhelm al 11-lea. Ziarele englezeşti în ultimii lor numeri calmează publicul şi scriu mai moderat la adresa Germaniei. Şi în Germania spiritele sânt mai liniştite, care dintre ziarele cele mari numai singura „Kölnische Zeitung” mai bubueşte ceva mai tare. Un rescris ministerial- Fenes (corn. Bihor), Ian. 1893. Ca dar de sărbători am primit în limba maghiară următoarele: „Ministerul ung. reg. de culte şi instrucţiune publică, numărul preş. 2845, Excelenţiei Sale domnului Mihail Pavel, consilier intim, episcopul din Oradea-mare, în Oradeamare. Excelentisime domnule episcoape! La „congresul naţional“ ţinut în 10 August a. c. în Budapesta, dintre preoţii de sub înţeleaptă ocârmuire a Excelenţiei Tale, după cum ştiu, au luat parte Antonia Palladi, preot în Feneş. Sânt de acea părere, că după ce scopul declarat al acelui congres, în înţelesul conduselor primite acolo, e schimbarea unităţii politice a Ungariei şi a constituţiunii ei de azi, dela un mişcământ cu astfel de direcţiune, trebue să atle departe servitorii bisericii, nu numai a măsurat chemării, dar şi în urmarea tradiţionalei realităţi ce au manifestat totdeauna faţă de Tron, pentru că silinţa desemnată a congresului, stă în contrazicere cu disposiţiunile şi spiritul legilor sancţionate de cătră Maiestatea Sa, cel mai graţios Domn al nostru şi aşa cu declaraţiunile constituţionalmente exprimate a celei mai înalte voinţe, în legătură cu aceste, până-ce deoparte îmi dau expresiunea bucuriei mele asupra aceea, că Excelenţa Ta ai stat departe de acel mişcământ, de altă parte cu regret am aflat ştirea despre ţinuta amintitului preot al diecesei, şi cred, că şi Excelenţa Ta vei simţi a fi îndemnat spre aceea, că numitul să fie admontat, iare ceilalţi să fie făcuţi atenţi spre aceea, ca să se reţină de la participare la ori-ce mişcământ de astfel, a cărui cea mai naturală urmare ar fi sdruncinarea încrederii ce până acum s’au basat pe realitatea lor. Spre disposiţiunea aceasta, cu atât mai virtos trebue să rog pe Excelenţa Ta, cu cât mai mult sânt convins de acea realitate şi fidelitate, ce manifestaţi faţă de TIDO, şi în legătură cu acest© faţă de voinţa regească exprimată în lege. Primeşte, Excelenţa Ta, sincera expresiune a deosebitei mele stime. Budapesta, 3 Decemvrie 1895. Wlassicsu. Din cele premise reese, că la minister s’a scos la iveală neînsemnata mea persoană, mulţumesc dlui ministru Wlassics pentru atenţiune, dar’ n’am cerut-o, nem kérek belőle. Importanţa premiselor însă nu stă în atenţiunea personală, ci stă într’aceea, că dl ministru după părerea lui află, că fiindcă „congresul naţionalităţilor“ din Budapesta ţinteşte a strămuta unitatea politică a Ungariei şi a constituirii ei de azi — „Magyarország“ politikai egységének és mai szervezetének megváltoztatása, — preoţi’ ca atari, şi ca tradiţionali reali faţă de Tron, n’au loc la astfel de congrese, ca nu cumva să se sdruncine încrederea basată pe această tradiţională lealitate. E foarte afabil dl ministru, când zice, că „după părerea lui“, vezi că părerea poate fi şi sinistră, şi tocmai pentru aceea ar trebui să fie şi mai modest, ca să nu pună în cumpănă cu părerea lui autoritatea, voinţa supremului legislator şi realitatea faţă de Maiestatea Sa, noi Românii ţinem aceste mult mai sacre, decât să le punem în cumpănă cu „părerea“ fie şi unui ministru. Ei bine, dar, ce înţelege dl ministru prin „unitatea politică“, care e tot una cu nMagyar állam eszme sub care şovinismul vrea să zică, că în Ungaria numai naţiunea maghiară există sau cel puţin numai ea are drept de existenţă, însă aşa ceva nici prin lege nici prin voinţa prea înaltă nu e sancţionată, ci din contră în toate ocasiunile binevenite, voinţa prea înaltă s’a declarat, că toate naţionalităţile le primeşte sub scutul şi ocrotirea Sa graţioasă. Dacă dl ministru e de un acord cu şovinismul, atunci cel puţin să nu pună în cumpănă sancţionarea şi voinţa Preaînaltă, nu ne timbreze pe noi, că vrem să facem strămutări, să-i timbreze pe aceia, cari vreau să şteargă de pe faţa pământului o mulţime de naţionalităţi, vreau ca din Ungaria poliglotă să facă un stat maghiar unitar. „Congresul naţionalităţilor“ din Budapesta, prin resoluţiunile sale nu vrea să facă strămutări în ţeară, ci din contră vrea să se organiseze în contra acelora, cari vreau să răstoarne toată realitatea din Ungaria, prin nişte idei scrintite de maghiarizare, având instrument pe oficialii de tot soiul, finanţi, gendarmi, inspectori şcolari, învăţători, invăţătorese de stat, manipulanţi, bacteri şcl., dintre cari cu cei mai mulţi nu se pot mai bine înţelege naţionalităţile, decât că ar fi chinezi. Dacă sub „constituirea“ de azi, — mai szervezet — dl ministru înţelege astfel de inştiinţe, atunci da, congresul naţionalităţilor prin condusele sale, ţinteşte ca acestea să se strămute, dar’ nu în contra voinţei înalte, ci în înţelesul legilor. Dar’ foarte naivi şi fricoşi ne consideră pe noi dl ministru, când vrea să ne sparie cu aceea, că voinţa de a strămuta ceva lege sancţionată, loveşte în loialitatea faţă de Maiestatea Sa, ei, dar, atunci cum a cutezat guvernul maghiar să formeze legile politicebisericeşti contra legilor existente, contra voinţei mai înalte? Altcum, dacă dl ministru vrea să afle neloiali, nu-’i cerce pe aceia între Români şi cu atât mai puţin între noi preoţii Români, pentru că eu din parte-’mi aşa ceva simplamente o resping, fără’i cerce, iată unde, între aceia, cam voinţa şi enunciaţiunile Maiestăţii Sale dela Chişineu şi Girus le-a făcut obiect de discuţie nu prea loială. între aceia, cari legile de naţionalitate sancţionate de Maiestatea Sa nu le respectează, ba le calcă constituindu-se spre nimicirea naţionalităţilor. între aceia, cari enunţă judecată în numele Maiestăţii Sale, car’ când un Jeszenszky la Cluj apostrofează, fidelitatea Românilor din 1848 cătră Maiestatea Sa, de ruşine vecinicâ n’au cuvânt de a-’l reproba, ba poate e remunerat între aceia, cari adoară pe revoluţionarul Kossuth, care la Dobriţin au detronat pe Maiestatea Sa, şi până ce ceior ce au luptat cu el le ridică monumente neperitoare, până atunci monumentul ce i-a ridicat Maiestatea Sa credinciosului seu Henczy, îl iau în batjocură şi atentează a-’l spulbera în aer care pe cei ceşi-au pus de gând să ridice o cruciuliţă unui alt credincios al Maiestăţii Sale, le confiscă banii şi-i bagă în temniţă. între aceia, cari la Dobriţin după toastul ridicat la adresa Maiestăţii Sale, au primit cu aplause frenetice tuşul: „Iar de huncuiul a német, între aceia,cari au pus la cale scandalurile şi dârîmătuile din Oradea-mare, scorniturile de revoluţiune de pe la Beiuş pe timpul, când Maiestatea Sa era la manevrele dela Chişineu, înscenate cu scop de a ponegri pe intimul consilier al Maiestăţii Sale, Michail Pavel, cari fapte au fost reprobate prin voinţa preaînaltă a Maiestăţii Sale cu expresiunea. Nr. 2