Tribuna, iulie 1896 (Anul 13, nr. 144-168)

1896-07-02 / nr. 144

! Dar’ dl Dr. Aurel Muntean ne asigură, că fratele d-sale nu s’a întâlnit cu „prietenii“ emigraţi la Bucureşti şi dă chiar următoarele dovezi: a) o scrisoare originală, olografă, din partea lui Brote, care mărturiseşte că n’a întâlnit pe dl Augustin Muntean şi deci n’a putut schimba cu d-sa vre-o vorbă; b) o declaraţie a dlui S. Albini „într'o scrisoare trimisă „Revistei Orăştiei— însă din motive uşor de priceput (?? Red. „Trib*) ne publicată“, declaraţie în care dl Albini spune că la hotel n’a găsit pe dl Augustin Muntean, ci numai pe un alt domn (Dr. Beniamin Pop); c) o declaraţie a însuşi dlui Augustin Muntean, în consonanţă cu cele două de mai sus; d) o declaraţie a dlui Dr. Beniamin Pop, confirmând tustrele declaraţiile precedente. Apoi să ne dee voe dl Dr. Aurel Muntean să-i observăm că noi ne aşteptam la probe mai serioase şi mai convingătoare decât acestea, vezând tonul pe care începe scrisoarea d-sale și asigurările, că a adunat dovezi sdrobitoare contra dlui Aurel C. Popovici. D-sa a trebuit se-şi închipuească publicul de o adorabilă naivitate și copilărie, pentru ca să creadă că asemenea „dovezi“ (!!) dovedesc ceva în această afacere. Căci la ce se reduc dovezile d-sale, în definitiv? La aceea, că cei bănuiţi a fi avut un conciliabul secret (şi bănuiţi pe sfânta dreptate, când toate faptele duc la această bănuială) declară ei între ei reciproc, că bănuelile nu sânt întemeiate, etc... Câte lucruri nu s’ar pută dovedi cu regula aceasta!!!... Noi ne aşteptam, ca dl Dr. Aurel Muntean să dee altfel de dovezi, cum ar fi de pildă stabilirea unui alibi, ne aşteptam se ne spună măcar în ce ««bme afaceri „advocaţiale“ a fost fratele d-sale la Bucureşti tocmai pe timpul crisei de la 12V la«411; — ne aşteptam se vedem pe Brote—Albini—Slavici şi ceialalţi cari vor mai fi visitat pe dl Augustin Muntean la hotel „Ulion“, spunendu-ne cu ce afaceri advocaţiale se duceau, — pentru că aşa... din curat senin nu te duci să vezi pe un amical dini baron Băuffy, cu care nu tutreţii nici un fel de raporturi şi nul-ai văzut de vre-o zece ani; — ne aşteptam să vedem pe dl Dr. Beniamin Pop spunăndu-ne ceva în privinţa învitaţiunii făcute de d-sa lui Slavici, lu numele dlui Augustin Muntean; — ne aşteptam în sfîrşit să vedem pe dl Augustin Muntean spunăndu-ne ce afaceri ’l-a dus la Bucureşti, tomnai atunci, şi ce zoravă să vadă pe Slavici, — pentru ca să se poata crede cât-de-cât, că coincidenţa dintre visita d-sale la Bucureşti şi ţinuta „netrădătorilor“ emigraţi e numai întâmplătoare. Nimic însă din toate aceste. Astfel, lumea nu va fi de loc ispitită să creadă, că dl Aurel G. Popovici e un „calomniator“, „răpitor de onoare“ și toate celelalte prăpăstii (pe care în treacăt fie zis nici chiar „Revista Orăștiei“ nu le aprobă), — dupăcum pe de altă parte iarăși nu va fi ispitită lumea să creadă, că decorarea dlui cavaler Augustin Muntean de cătră guvernul dlui baron Bănffu se explică prin aceea, că d-sa ar fi una din „puterile cele mai bune“ în lupta pentru drepturile poporului român. Ci lumea va zice pur şi simplu: „dl Dr. Aurel Muntean e fratele dlui cavaler Augustin Muntean“. Şi mulţumită cu aceasta explicaţie a sentimentului din care pleacă această ploaie de injurii contra dlui A. G. Popovici, lumea va da chiar o notă bună dlui Dr. Aurel Muntean, care într’adevăr n a cruţat nimic pentru a face onoare iubirii ce ’i însufleţeşte faţă de fratele d-sale. Un cuvînt încă, în ce priveşte pe dl Aurel G. Popovici: Autorul „Repliem* e prea înălţat în stima şi iubirea tuturor, pentru ca asemenea atacuri să-l poată atinge, sau pentru ca să mai aibă lipsă de apărarea cuiva. Nu onoarea ori prestigiul seu ameninţare ne-au făcut deci să scriem aceste rănduri, ci numai faptul în sine-, ni s-a părut interesant a constata, în chip mai autentic, că domnii din conomnia bucureşteană de exploatare naţională amisamblau la hotel „Union“ din Bucureşti pe dl Augustin Muntean, care nu se găsea niciodată acasă şi lăsa totdeauna pe Beniamin să-’i primească şi să-’i expedeze. Brote—Slavici! Mari sânt minunile şi frumoase resultatele „direcţiei noue în situaţia schimbată* deşi şcoalele noastre sânt atât de îngreunate de guvern — cu limba maghiară, car’ limba lor proprie atât de persecutată. De aci putem cunoaşte „puterea de vieaţă şi râvna cea mare pentru cultură, ce zace in poporul nostru“. „Dreptatea“ (nr. 143) continuă a răspunde la locul prim articolului nostru: „Solidaritate şiacţiune“ exprimând motivele cari ne îndeamnă la consolidare internă şi declarând, că nici ea nu e de părerea, ca „să stăm nepăsători, să nu protestăm, să nu ne afirmăm“ etc., dar’ că e contrară părerii „să provocăm acțiuni demonstrative“, căci nu-’i oportun. Pag. 574 REVISTA PRESEI. Presa română. „Gazeta Transilvaniei“ (nr. 143) scrie îa prim-articol despre „Resultatele învăţământului nostru din anul acesta constatând „lăudabilul zel şi însufleţirea dăscălimii şi tinerimii noastre pentru învăţământ, Sibiiu, Marţi, Meetingul din Paris. Iată textul unuia din afişele cu care se convoacă publicat la meetingul organisat de comitetul celor trei naţionalităţi, Români, Serbi şi Geho-Slovaci la meetingul de protestare, care s'a ţinut Sâmbătă 11 Iulie la 81/* sera, in sala Wagram, sub presidenţa dlui Emil Flourens, deputat, fost ministru al afacerilor străine în Francia şi la care meeting s'a discutat chestiunea naţionalităţilor în Ungaria. „Chestiunea naţionalităţilor în Ungaria a fost pusă la ordinea zilei prin celebrarea sărbătorilor milleniului maghiar. „Agitaţiile interesate ale Maghiarilor în Ungaria, tinzând pe de-o parte a denatura faptele şi a expune situaţia politică şi naţională a Ungariei sub o lumină absolut falsă şi pe altă parte a înşela Francia asupra adevăratelor lor sentimente în ceea ce o priveşte şi a căuta să treacă drept oameni vrednici de simpatiile generosului popor francez, obligă comitetul celor trei naţionalităţi din Ungaria a restabili adevărul, expunând situaţia exactă etnografică, politică şi naţională a acestei ţeri, supunându-o judecăţii publice franceze. „Causa noastră nu se inspiră decât din ideile revoluţiunii franceze, care a proclamat drepturile omului şi a deşteptat ideea naţionalităţilor. Sperăm că ea va întâmpina o bună primire în această nobilă ţeară a Franciei, al căreia rol între celelalte naţiuni a fost totdeauna de a representa sentimentele libertăţii politice, dreptăţii sociale şi fraternităţii umane. „Comitetul celor trei naţionalităţi învită deci la această întrunire publică pe toţi Francezii cari se interesează de causa noastră şi de chestiunea foarte importantă a naţionalităţilor în Ungaria“. Pentru comitetul celor trei naţionalităţi: G. Ocaşian, M. J. Spalatkovitch, preş. comit. român. pres. comit. şerb. L. Schmidt-Beauchez, preşedintele comitetului ceho sovac. S. J. Gronitch, secretar.* Iată acuma textul unei alte convocări la acest meeting de protestare: „Coloniile română, sârbă şi ceho-slovacă din Paris, compuse în cea mai mare parte din iinerimea universitară a acestor trei naţionalităţi, organisează pentru ziua de 11 iulie 1896, în sala Wagram şi sub presidenţa dlui Flourens, deputat şi fost ministru al afacerilor străine, o reuniune publică, la care se va trata chestiunea naţionalităţilor în Ungaria. „Această chestiune fiind pusă la ordinea zilei prin celebrarea serbărilor milleniului la Budapesta, şi mai ales prin agitaţiunile Maghiarilor ce tind a denatura faptele şi a falsifica opinia publică în Francia, representanţii acestor trei naţionalităţi, consideră de datoria lor a restabili faptele şi a lumina opinia publică asupra adevâratei situaţiuni în Ungaria a acestor trei naţionalităţi, care au dat totdeauna probă de simpatiile lor cele mai călduroase pentru Francia“. * Din partea noastră am adresat dlui Emil Flourens, preşedintele meetingului, următoarea telegramă în limba franceză: „Salutăm cu entusiasm întrunirea de protestare a fraţilor noştri în contra opresorilor noştri miilenari. Redacţiunea „ Tribunei“. Confratele nostru „Foaia Poporulu" a adresat, la rîndul seu, dlui Fiourenu următoarea telegramă în limba română: „Meetingul vostru de protestare este o vie încuragjare a poporului nostru oprimat. Primiţi gratitudinile şi salutările noastre. Redacţiunea „Foaii Poporului“. * Un amic de la Paris al ziarului nostru ne promite un raport asupra acestui meeting. * „P. Lloyd“ publică din Semirn următoarea depeşă particulară: „Oficiul telegrafic de aici a refusat, din causa vătămării statului ungar, transitul la cea mai mare parte a depeşilor de salut, expedate din Serbia meetingului slav (?) ce se ţine in Paris sub presidiul lui Flourens. TRIBUNA 2/H iulie 1896 Germanii in contra milleniului. — Din broșura lui Heinrich Wastian. — Șovinismul maghiar. Maghiarii (Wastian scrie tot Madjaren! Red.) își iubesc cu multă patimă patria lor, astfel că sânt în stare a sevîrși bravuri antice când patria le este în pericol. Acest eroism este foarte stimabil în caşul când ţeara este ameninţată de vre-un duşman etern. Dar ce se vezi, există în sinul lor un duşman cu mult mai primejdios, un duşman intern, în contra căruia tot eroismul lor nimica nu ajută şi acest duşman intern a cuprins de present pe toţi Maghiarii în braţele sale şi este sorgintea multor rele de cari sufere ţeara de sub coroana sfântului Ştefan şi cari sdruncinează ţeara tot mai mult. Duşmanul lor intern se chiamă şovinism! El culminează în idea fixă, că statul ungar este menit a fi stăpânit exclusiv de Maghiari, că aceştia au a împlini o mare misiune, misiunea de a maghiariza cu forţa, fără milă şi fără considerare toate popoarele nemaghiare din Ungaria. Toţi Maghiarii „cavaleri“ purced apoi din această convingere şi depărtează astfel tot mai mult de principiul bătrânului Seneca „Quod non vetat lex, hoc vetat fieri pudori“ Absolutismul fanatic uită cu desăvîrşire cu ce datoreşte Germanilor! Uită că cultura lor s’a început numai după loviturile primite de Germani la Lech şi Merseburg, uită că ştiinţă, moravuri, industrie şi economie numai prin Germani s’a Introdus şi promovat în ţeara lor. Maghiarii vor se uite ce a scris un renumit scriitor, că dacă din vieaţa lor se va lua tot ce a fost şi mai este german, nu mai rămâne nici scheletul hunic, căci amalganisarea cu Germanii în unele părţi ale ţerii atât a fost de mare, încât nu mai poţi cunoaşte nici tipul maghiar, în butul acestora vnse ei dau frîu liber nestăvilitului lor şovinism faţă de coloniştii germani şi-’l aplică faţă de ei în cel mai turbat mod. Dar’ venit a timpul se revocam în memoria acestor grandomani ce le-au fost lor Germanii şi le arătăm felul cum le-au răsplătit acestora faptele lor. De câte-ori cugetă Maghiarul la patria sa, s’au de câte-ori bate la urechea sa numele de „Ungaria“, toată fantasia’i orientală se intracără, inaintea ochiului seu spiritual se iveşte geniul Ungariei, care ii presentă „ţeara sfanţului Stefan“ de Mekka a tuturor popoarelor, care pe Maghiari de stăpânitori cu residenţa în Mekka, puşi peste toţi „credincioşii“ aceştia. Urmarea acestui cutezat sbor al fantasiei este, că Maghiarii sânt cu desevîrşire lipsiţi de cunoaşterea de sine şi trâesc cu rătăcirea, că vezi Doamne, ei sânt cea mai nobilă naţiune de pe faţa pământului şi că ei singuri au drepturi de proprietate pe sfântul pământ al Ungariei. Şovinismul îl orbeşte pe Maghiar întru atâta, încât ei nu se şfiesc a bucina, că este o datoraţâ patriotică impusă tuturor popoarelor nemaghiare din Ungaria şi Transilvania, a se contopi cu poporul maghiar. Ba de un timp încoace se pun toate în lucrare, se foloseşte şi ziua şi noaptea pentru îndeplinirea cu forţa a maghiansării tuturor popoarelor nemaghiare. Şi când vreau se-şi ajungă acest scop, ei se provoacă la popoare culturale de mare însemnătate, cari au produs bărbaţi ca Shakespeare şi Byron, un Voltaire sau Mirabeau, un Goethe, Schiller sau Bismarck. Unul dintre aceştia caracterisează foarte bine aceste stări cu următoarele: „Până când această ţeară mai are un rest de cultură apuseană, rasa stăpânitoare nu-şi dă pace; ea nu sufere nici o limbă ce nu o vorbeşte, nici o credinţă de care şi alţii sânt, nici un drept, ce ’i-ar compete şi altora. Şi pretutindenea, in provincie şi în ţeara Întreagă domneşte neliniştea, nemulţumirea şi inimiciţia. Numai dupâ ce rasa dominantă va răpi şi cel din urmă drept şi va nimici cultura toata, va reintra pacea. E instructiv în cel mai inart grad, a vedea din ce în ce desvoltându-se acest fanatism naţional, care ajungând la punctul de culminaţiune, face ca rasa dominantă sâ-şi peardă cumpătul şi calmitatea. Acţiunile ii devin pătimaşe, afară de orice normă, ba chiar turbate şi ideile de cari este condusă sânt, isvorîte din ură naţională“. Dar’, cu cât stările din Ungaria vor deveni mai „asiatice*, cu cât rasa stăpânitoare va îopedeca mai mult libertăţile şi desvoltarea popoarelor nemaghiare, cari locuesc în această ţeară, deja dela întemeierea ei, cu cât mai mult va urma fantasticului plan al lui Kossuth Lajos, de a crea o ţeară maghiară unitară cu privire la limbă, — cu atât mai sigură şi mai apropiată este eşirea ţerii din ogâsie, cu atât mai uşor va deveni ea o pradă a puterilor străine. Cum pot fi cetăţenii nemaghiari părtaşi laluptarea independenţei Ungariei, dacă îşi văd ameninţată cu extirpare totală fiinţa lor naţională şi limba maternă. Existenţa statului ungar este condiţionată doar de liberă desvoltare a popoarelor indigene şi principiul fundamental de vieaţă trebue să-şi fie şi astăzi încă principiul conservativ al regelui Ştefan-cel-Sfânt: „ Unius lingae uniusque moris regnum imbecile et fragile est*. (Va urma). Antisemiţii vienezi şi partidul poporal de la noi. „ Vaterland* din Viena publicase acum vreo 5 zile un articol miezos întitulat: „Lucruri necavalereşti ale naţiei cavalereşti“. Mersul şi desvoltarea ideilor, precum şi stilul artiolului deşteptau în cetitor bănuiala, că autorul lui este însuşi contele Zichy Nándor, ori cel puţin că a fost scris sub directa inspiraţie şi privegherea lui. „D. Volksblatt*, de la 11 c., reproducând părţile esenţiale ale articolului, scrie pe basa lor un articol de fond: „Progresele mişcării antisemite în Viena“, în care îşi exprimă mai întâiu bucuria, că în sfîrşit şi „ Vaterland* începe a se deştepta şi a-şi smulge mâna din mâna lui „N. Fr. Presse“, cu care mergea laolaltă în privinţa antisemitismului. Dar’ ziarul de frunte antisemit vede şi altceva în conţinutul articolului din „ Waterland“, anume că partidul poporal din Ungaria este nevoit a deveni pe faţă, declarat antisemit, nu numai aşa pe ascuns, din tufă, căci altfel nu va fi adevărat partid poporal, ci un partid pur confesional, în frunte cu boerii mari, folosindu-se de evlavia poporului pentru a ajunge ei la putere. Şi „D. Volksblatt* închee zicând: „Evenimentele ne-au dat nouă dreptate, dar’ nu sfetnicilor oficiali din Viena ai contelui Zichy. Artidul lui „ Vaterland“ spune că: „conducătorii partidului poporal de mult încă sânt expuşi celor mai vehemente atacuri în propria lor tabără, fiindcă nu admit politica antisemită“. Vezi, dar’, că nobilul conte ameninţă astăzi în „ Vaterland“ pe Jidanii din Ungaria cu antisemitism. Nu o să ţină mult şi conducerea partidului poporal va fi silită, a mărturisi pe faţă antisemitismul! Contele Zichy vrea să înlocuească regimul jidanoliberal în Ungaria prin regim clerical şi cugetă, că-i va succede asta, dacă va înhăma antisemitismul la carul clerical, pentru a pută iarăşi să-’l închidă apoi în grajd după lucrul isprăvit. în Austria prietenii contelui Zichy de asemenea s’au dedat aceleiaşi amăgiri, dar’ antisemiţii nu sânt deprinşi a face munca de hamali. Mişcarea antisemită însemnează o redeşteptare a poporului, ea’l face de sine stătător, în cuget şi fapte, întru apărarea drepturilor sale. Contele Zichy află deja acest lucru. El a vrut să umble cu antisemitismul ca cu un mijloc, dar’ mijlocul a devenit deja ţintă. Articlul suspomenit al lui „ Waterland* este cea mai bună dovadă pentru faptul, că nu contele Zichy mină, ci că e mînat, şi că partidul poporal se metamorfoseazâ în partid antisemit*. Observaţiunile ziarului antisemit sânt cât se poate de juste. Partidul poporal trebue să păşească făţiş, ca partid antisemit şi din punctul de vedere al relaţiunilor sale existente ori viitoare cu naţionalităţile, căci aşa suntem convinşi, că jidanismul şi interesele sale sunt pedeca de frunte şi cea mai mare a înţelegerii popoarelor conlocuitoare în ţeară. Ei, prin toate mijloacele, ori unde au cuvânt de a vorbi, — şi unde nu sânt ei, Jidanii, factor hotărît în Ungaria? — aţîţă şovinismul, măresc grandomania Maghiarilor, care îi împedeca a vede clar lucrurile, a-şi da seamă de adevărata lor valoare, atât pentru statul ungar, cât şi pentru interesele monarchiei, pentru interesele generale europeneşti. Se înţelege, că Jidanii din Ungaria întreţin pe Maghiari în această stare bolnăvicioasă în înţelegere cu jidanismul întreg, cu Aliance Israelite. Dacă nu li-ar dicta-o Jidanilor din Ungaria, interesele materiale şi morale (?) ale jidovismului n’ar face-o, precum îi vor părăsi pe Maghiarii la prima suflare mai puternică a vântului contrar, ce va urma a veni în urma evenimentelor din afară şi îi vor tracta, ocări pe Maghiari şi mai rău decât azi naţionalităţile, când vor vedea, că aşa pretind interesele evreismului internaţional, fără patrie. Corupţia înspăimântătoare ce roade, ce bântue, ce pătrunde tot şi toate în Ungaria, de la Bănffy începând până la cel din urmă poliţai, este opera Jidanilor. Nr. 144 Până nu este sdrobită puterea jidanismului în Ungaria, nu credem în nici o îndreptare a lucrurilor pe cale normală. Pe cale anormală, când peste ţeară se va abate vre-o catastrofă, ceea ce de loc nu este exclus — este altceva. Dar’ apoi... Aceste consideraţiuni ne - ar duce prea departe. Nici nu e bine să se spună pe faţă, naţionalităţile le păstrează în cugete şi inimile lor; la timpul dat vor ţină seamă de ele. Iarăşi palme sdravene. Sărmanii Maghiari! Li se înmulţeşte din zi înainte tot mai ameninţător numărul vrăşmaşilor îndârjiţi de grandomania şi şovinismul lor, dovezile de aversiune devin din ce în ce tot mai plastice, ba chiar drastice, palmite ce le Îndură, din moment în moment tot mai usturătoare şi cu tot „cavalerismul“ şi „răsboinicia lor neasămuita“ iei sânt siliţi se tacă şi să sufere umiliţi cele mai ruşinoase vătămări, chiar pe teritorul pretins al lor. Pentru ilustrarea acestora publicăm în întregime următorul articol din „M.g.“ despre cea mai nouă ruşine îndurată de „cavalereasca“ naţie: „Amărîţii noştrii vecini, maghiarofagii Croaţi şi Sârbi se folosesc de toată ocasiunea, spre a-şi arăta ura ce o simţesc faţă de noi: placatele exposiţiei le murdăresc străzi de-a rîndul şi le rup,in cârcimele lor, în cari zăresc vre-un Maghiar, îl însultă în cel mai grosolan chip şi nici chiar pe femei nu le cruţă de erupţiunile lor bădărane. Dela deschiderea exposiţiei millenare au enunţat devisa, că, contra turbaţilor noştri duşmani, contra Maghiarilor trebue să demonstrăm pe apă şi pe uscat“. Şi acum această devisă o urmează ei pretutindeni nu numai pe uscat, ci şi pe apă şi săvîrşesc fapte atât de scandaloase, încât dacă guvernul nu intervine grabnic, putem fi martori unor ciudate evenimente în viitorul apropiat. Primim anume ştirea, că guvernului ’i-a venit o arătare de la Dunărea-de-jos, cerând contra scandalelor produse de Croaţi şi Şerbi grabnică intervenire, ca voi agerii maritimi de pe Dunăreade-jos se fie cruţaţi de insultele cutezătoare ale Croaţilor şi Şerbilor şi ca scandalagii să-şi primească meritata pedeapsă. Conform arătării adecă în zilele din urmă călătorii maritimi maghiari de pe Dunărea-de jos sunt nespus de neplăcut atinşi de acel atac, de care îi împărtăşesc Croaţii şi Serbii. Călătorii maritimi, cari vin din sus, au linişte până la Dráva-Torok, aici însă călătorii aduşi de omnibusurile cari vin despre Eszék, sânt in cea mai mare parte Croaţi şi Sârbi, caii peregrinând la Belgrad, aprind pe corabie în un mod ordinar focul urei contra noastră şi pe corăbiile maghiare insultă pe călătorii maghiari. în zilele trecute vecinii Croaţi şi Sârbi surprinseră corabia de persoane numită „Drau“ şi strigând la adresa Maghiarilor neîntrerupt şi în gura mare „svinya“, cântară lângă vin cântece batjocoritoare antimaghiare. Această insultare se începu la cină şi dăinui până la staţia de corăbii de la Belgrad, unde se coborîră. Ei au transportat toate mesele in sala de mâncare a corăbiei şi înarmându-se cu sticle de viu atacară pe Maghiari cu cântări asurzitoare. Femeile şi copii cari călătoriau pe corabie gabiră tremurând pe acoperişul corăbiei şi plângând fugară pe căpitanul corăbiei, să protesteze contra purtării lor necuviincioase și a atacului lor. Să temeau și de aceea, că după ut astfel de atac volgerii maghiari vor răspunde tot cu atac şi așa sa va produce pe corabie o adevărată bătaie. — Szvinya maghar! — Pfuj, câne maghiar! — Jos cu miserabilii! Cu astfel de indescriptibile cuvinte și alte asemenea lor insultară pe Maghiari, caii până la Belgrad fură constrînși să sufere toate aceste fără nici o vorbă, deoarece căpitanul de coirabie nu cuteza s îndrume pe scandalagii la ordine, declarând, că el deja în mai multe rînduri a protestat contra acestor scandale, dar urmarea a fost, că în portul de la Belgrad ajunse chestia la fapte şi Sârbii ameninţară, că dacă să reîntoarce corabia şi ancorează la Belgrad, o aruncă cu călători cu tot în aer. între astfel de împregiurări se poate uşor închipui, că de present călătoria pe Dunărea da-joa nu-’i ceva plăcut și dacă guver-