Tribuna, octombrie 1896 (Anul 13, nr. 216-240)

1896-10-26 / nr. 237

Nr. 237 Anun XIII Sibiiu, Sâmbătă 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1896 EsesasBBEmsm ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 Hină 85 cr., 1/A an 2 B. 50 cr., 1/* an 5 B-1 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarcbie: 1 ani 1 fl 20 cr., 1li an 3 fl. 50 cr., V 1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 111 an 10 franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătinilu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 c., a treia­ oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Pspririi Nr. 15, Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoias ! Numeri singuratici ă 5 cr. să vând la „Tipografia“, şoc pe acţiuni Reforma electorală. Apare cam ironic a vorbi îndată după alegerile băutruste despre „reforma electorală“, şi totuşi resultatul positiv, dar, indirect, al acestor alegeri, este toc­mai aceea, că ele pun iarăşi la ordinea zilei reforma legii electorale, şi peste tot reforma sistemului ce s’a susţinut până acum în materie de drept electoral. E natural, că chiar acum, imediat să se simtă mai mult lipsa şi necesitatea unei reforme pe acest teren. Şi Bănffy a reuşit, ca prin triumful ce­­l-a rapor­tat cu mijloacele sistemului de până acum, se convingă pe cei mai cinstiţi dintre Unguri, că aşa este imposibil a mai trăi, că aşa nu mai poate merge, că o re­formă electorală este prima şi cea mai necesară condiţie pentru schimbarea lu­crurilor înspre mai bine. Vedem deja semne, din care putem deduce, că s’au convins deja nu numai unii fruntaşi maghiari, dar­ şi alte cer­curi hotăritoare, că o reformă electorală în Ungaria este neîncungiurabil de lipsă. Alkotmány de Mercuri, 4 Noemvrie, publică un prim-articol tocmai despre acea­stă temă. După­ ce caracterisează alege­rile de acum autorul scrie: „Unicul mijloc, care ar cura reul radical, care delăturând tristele împregiu­­rări electorale ar face posibilă expresiu­­nea fidelă a voinţei naţiunii, este­ exe­cutarea unei reforme electorale radicale şi drepte. „Numai o lege electorală dreaptă, care să asigure deplina libertate a cetă­ţenilor, care să extindă dreptul de vot electoral după modelul statelor europene, dacă şi nu asupra tuturor membrilor naţiunii, cel puţin asupra straturilor mai largi ale poporului, care să stabilească in mod corect circumscripţiunea cercurilor electorale — ar fi unicul mijloc, care din aparenţa de constituţiune de azi — pe care contele Apponyi cu drept cuvânt a numit-o „comedie mincinoasă“ — ar putea face o realitate, o vieaţă parlamen­tară sănătoasă“, în sfârşit „Alkotmány“ apelează la toţi bărbaţii oposiţiei, ca se lase la o parte toate deosebirile şi să se unească pentru „pornirea şi conducerea marei ac­ţiuni de reformă.» „Trebue dată parola: „Reformă electorală“! — exclamă „Alkotmány“. „Tre­bue desfăşurat stindardul dreptei reforme electorale, sub care imposibil ca să nu se grupeze toţi cetăţenii cu simţ consti­tuţional, toţi cetăţenii iubitori de liber­tate — fie ei deputaţi, ori simpli ale­gători“. Părerile acestea nu sunt singuratice. Le găsim, într’o formă ori alta, prin toate organele oposiţionale. Dar’ ele au fost exprimate, în mod pătrunzător şi pregnant mai ales de cătră matadorii că­zuţi ai oposiţiei. Ugran de pildă încă înainte de alegeri a accentuat de repe­­tite­ ori reforma electorală, pe base largi, acuma vise, că a mai păţit-o şi el toc­mai în urma miseriilor sistemului electo­ral, eram pe aproape ca un revoluţionar şi promite o luptă de agitaţie cum n’a mai fost printre Unguri. Din aceste şi multe alte semne ju­decând putem constata un fapt: au ajuns şi Ungurii mai cinstiţi la convingerea, că reforma electorală este prima necesitate pentru Ungaria; au ajuns şi ei să recu­noască, ceea­ ce Românii de mult au enun­ţat, că pe lângă actuala lege electorală e imposibil să lupţi luptă parlamentară in Ungaria. Iată un preţios resultat al ale­gerilor banffyiste, întrebarea e numai, dacă dorinţele şi inştiinţele acestea se vor şi realiza — ori ba? Gât pentru guvern, el din propria sa înclinare nu credem să Întreprindă o reformă radicală şi mai ales dreaptă. Prin aceasta el ’şi-ar tăia însuşi creanga de sub picior. Dar, se poate, ca la acest pas să fie constrins din cercurile mai înalte şi de împregiurări. Că în cercurile din Viena, în anu­mite cercuri conservative, antiliberale, care acum sunt aproape la domnie în Austria, există de fapt atari disposiţii, nune nu o poate nega. Un caracteristic semn nou vedem în l­eischswehr. Acest organ, până aci oficios, mili­tar, a luat locul 11 ziarului Presse, vech­iu organ „liberal“ — şi în cei dintâiu nu­meri vorbeşte de „liberalism“ cu un dis­preţ şi o ironie surprinzătoare. Ei bine, acest organ, care stă aproape de cercu­rile oficioase, de guvernul Badeni, sau de ministerul externelor, am văzut cum scrie despre alegerile ungureşti. Mai reamintim următorul pasagiu din articolul lui „Reichswehr“: »Guvernul a câştigat o majoritate enormă. Aşa a fost aceasta la toate alegerile, începând de la anul 1874, și va rămână tot așa, câtă vreme nu se schimbă actuala lege electorală. Această lege electorală, întărită în anii din urmă cu adusuri folosite în mod negenat, dă totdeauna putere destulă guvernului, ca să poată exopera alegerea oamenilor cari îi FOIȚA „TRIBUNEI“. Două călindare. — Recensiune. — I. Călindarul Poporului. „Călindarul Poporului11 pe 1897 n'ar trebui să lipsească din nici o casă românească, atât e el de bun, bogat, plăcut și ieftin! Anul acesta e al XIl-lea de când apare Gălindarul Poporului, unicul călindar româ­nesc cu desăvirșire poporul, atât ca cuprins, cât şi ca limbă. El a mulţumit totdeauna aşteptările oamenilor noştri până şi a celor mai cetiţi, îndeosebi cel din 1896, pe care însuşi raportul literar al „Astrei“­­l-a numit „excelent“. Cel pentru 1897 însă le întrece pe toate atât ca material, conţinând novele, poesii, anecdote, epigrame, articoli politici şi economici, schiţe biografice, poveţe şi varietăţi dintre cele mai de gust, cât şi ca volum, având partea literară cu o întreagă coală mai bogată decât in anii trecuţi. Ţinem deci a analiza mai amănunţit va­loarea acestui călindar, spre a se pută con­vinge ori­cine, că nu laude de convenţie, ci constatări de adevăruri faptice sânt toate afir­­maţiunile noastre. Constatăm dintru început, că întreg că­lindarul e de un colorit eminamente naţional­poporal, notă exclusiv proprie lui în toată­­ literatura noastră călindaristică, de altfel de­stul de avansată. Din fiecare pagină reese limpede, că la redactarea lui s’a avut în vedere cu deosebită grije şi persistenţă poporul nostru, felul seu ■ de gândire şi de vorbire, preferinţele şi re-­­ cerinţele sale literare, vieaţa sa actuală, na­ţionalismul meu, CU un Cuvânt întreagă firea sa sufletească. Materialul calindarului e nou, ales, plă­cut şi instructiv, car’ limba limpede, poporală, curată şi curgătoare, aşa încât ’ţi-e mai mare dragul să-’l ceteşti şi receteşti cât de des. Să specialisam şi dovedim aceste apre­cieri. Călindarul Poporului presentă două ne­preţuite inovaţiuni: se schiţează pe seama ţe­­ranului nostru activitatea câtorva dintre cei mai de valoare literaţi români, mai ales mo­derni, — în accepţia morală a cuvântului, — ilustrând schiţa cu două-trei dintre cele mai bune şi mai poporale producte ale lor şi dă o cuvenită importanţă vieţii noastre politice, reasumând într’un amănunţit articol de fapte şi date positive, momentele de căpetenie ale vieţii noastre naţionale din Ianuarie 1896 până Septemvrie 1896. La începutul părţii literare a călinda­­rului se află o scurtă schiţă literară despre talentatul scriitor Alexandru Vlăhuţă, căreia îi urmează două dintre cele mai frumoase novele ale sale: „De la şezătoare“ şi „Un Crăciun“, amândouă cu subiecte din patriarchala vieaţă de la sat. Urmează apoi două epigrame de spirit, fermecătoarea poesie " Doina'" de neîntrecutul George Coşbuc. „O pagină din istoria anului 1848—1849% de C Vancu, conţinând nişte diverse amintiri din murea revoluţie a Ro­mânilor şi două anecdote de tot hazul. După acestea vine partea cea mai in- t teresantă a calindarului, biografia dlui Dr. I. Raţiu, împodobită cu două portrete ale d-sale, unul dela 1861, în costum naţional, al doilea dela 1896 (după cea din urma fo­tografie). Biografia e serică detailat, cu date au­tentice, cu episoade interesante şi într’un stil românesc obiectiv şi măsurat, dar­ totuşi cald şi însufleţit. El ne dă o vină şi strălucită t­­omnă în miniatură despre vieaţa şi activi­tatea venerabilului president al partidului na­ţional român, servind drept o clasică pildă tinerimii noastre de azi. Biografiei îi urmează nişte drăgălaşe „istorioare despre porumbi“; o schiţă literară despre poetul Ioan Neniţescu, cu entusia­stele poesii naţionale din „Pui de Ici“: Plugar Ro- J mân, Paul Ghinezu şi Voinţa Neamului; trei­­ anecdote de spiritualul Dumitru Stăncescu; o­­ schiţă literară despre mintosul Anton Dann,­­ cu o „poveste a vorbii“ despre „pricini de jude­căţi“ , gingaşele descrieri „ Dimineaţa şi seara“ de doamna Golomb, traduse de Dumitru Stăn­cescu, o schiţă literară despre regretatul poet bănăţan Victor Vlad­­Delam­arinaj, ‘ cu două poesii de un haz nespus, scrise în dialectul lo­gojdnesc.­­Al mai tare om din lume“ şi „Noi nu’s acasă Cu acestea se termină partea beletri­stică a călindar­ului, urmând articolul „Revaşul nostru“ de Ioan Scurta. Articolul acesta, tipărit cu litere pe­tit, să extinde pe 12 pagini şi conţine înşi­­rarea exactă şi lapidară a „întâmplă­rilor mai de seamă pentru noi petrecute în acest an“, întreg articolul e o bogată co­­lecţiune de date statistice. Ei desfăşură în­tr’un stil concis şi thceat fasole mai marcante ale vieţii noastre naţionale din 7 Ianuarie 1896 până îa Septemvrie 1896. Inovaţiunea aceasta presentă o deose­bită valoare şi sperăm, că ea se va perfec­ţiona din an în an, până va deveni o completă statistică a evenimentelor mari, ce vor urma a se petrece în vieaţa noastră. Partea economică a calendarului dease­­menea e lucrată cu pricepere şi îngrijire, con­ţinând un preţios articol specialist, despre „Dreptul de neguţetorii", de Ioan Gostin şi o mulţime de poveţe noue şi folositoare. Cit pentru partea călindaristică şi in­formativă, ea e cât se poate de bogată şi exactă. Şi cu toate acestea valorosul călindar al poporului e cel mai ieftin între toate că­­lindarele noastre, costând numai 20 cr., adecă mai nimica toată. Căci dacă luăm în seamă cheltuefile de redigeare și tipar, precum și taxa de 6 cr. timbru, reclamată de fiecare exem­­plar, vom veda lămurit, că singur în inte­resul bine priceput al poporului nostru se edi­tează acest călindar. Astfel, — ca să sfîrşim cu începutul — „Gălindarul Poporului“ n’ar trebui si lip­ Călindarul Ilustrat al „Bibliotecii pentru toţi“. Gălindarul lustrat aî „Bibliotecii pentru toți“ pe 1897, e un adevărat giuvaer, din ori­ce punct de vedere ’l-ai considera. Ei formează un nou atribut de laudă pentru di­rectorul seu dl D. Stăncescu şi pentru edi­torul seu dl G. Müller. Voluminosul material e ales cu deosebită pricepere literară şi cu distins gust, car’ arangiarea lui technică te frapează prin drăgălaşa­’i variaţie şi armonie. Atât partea calindaristică, lucrată cu minuţioasă exactitate, cât mai ales partea li­terară a calindarului corespund pe deplin şi celor mai pretenţioase aşteptări ale cetitorilor culţi. Novele, schiţe, povestiri, maxime, poesii fabule, glume, onoare, sfaturi economice şi sociale etc. etc., alese toate din scrierile unor dintre cei mai fr­uzitaşi literaţi mo­derni şi clasici. Români şi străini, se află din belşug în acest valoros călindar, mulţumind până şi pe cei mai consumaţi cetitori in­teligenţi. Amintim dintre scriitori străini pe scriitorii: Andersen, André Theuriet, Chamning, Silvio Pellico, Fénelon, etc. etc., care dintre scriitorii noştrii pe distinşii: Alexandri, Emi­­nescu, Vlăhuţă, Stăncescu, etc. etc. E prea firesc deci, ca un material atât de bogat şi de preţios, cules din scrierile unor bărbaţi de incontestabilă şi mari­me­ convin, şi astfel deputaţii, mai că nu se aleg, ci se denumesc«. Aşadar, atât din părţile oficioase, cât şi din mijlocul poporului maghiar să recunoaşte necesitatea reformei electorale şi se promite a lucra pentru ea. Dacă se va şi realiza acest lucru, politica noa­stră încă ar avă un câştig mare, dar’ atunci va trebui să se pună pe un alt teren. Realisându se atunci una dintre pretensiunile noastre, ni­ s’ar şi deschide un nou şi bun teren de luptă efectivă. Sibiiu, 6 Noemvrie n. (*) Oprirea conferenţei. Forul al doilea încă s'a pronunţat in chestia opririi confe­­rinţei electorale generale a alegătorilor ro­mâni,­­ care era convocată pe 24 Octomvrie n. c. Ieri s’a inmanuat adecă presidentului comitetului naţional, dlui Dr. loan K­aţiu re­­soluţiunea vice comitelui comitatului Sibiiu, prin care se confirmă şi aproabă hotărirea de oprire a primarului orășenesc, — „pe temeiul motivelor înşirate în decisul de oprire*. Nici nu s’a aşteptat altă resolvire a recursului insinuat în contra opririi, ştiindu-se bine, că oprirea s’a făcut la ordinul guvernului. Ce ne suprinde însă e împregiurarea, că până­ ce forurile subalterne se grăbesc a răspunde în timpul cel mai scurt, la recur­surile noastre,­­ guvernul le ţine cu anii neresolvite. E de­­ prisos a o mai spune, că în contra decisului vicecomitelui încă se va insinua recurs, la mi­nistrul de interne, şi în modul acesta guver­nul va fi de nou provocat să se pronunţe In cauză, sub firma şi subscrierea proprie, care nu prin comunicate din ziare, pe cari uşor ie poate nega. (1) Ugrón despre alegeri. Mandatul cercului electoral Szentes, unde ieri s'a făcut alegerea de deputat dietal, a fost oferit lui Ugrón Gábor, care însă nu ’l-a primit. Mo­tivele le-a comunicat alegătorilor în o vor­bire sdrobitoare, pentru guvern şi pentru Kos­suth Ferencz deopotrivă. Ugrón a zis între altele următoarele: „E onoare că am căzut, dar’ nu ar fi onoare pentru noi, dacă ne-am apleca volniciei. Voia buciuma în țeară, dela un capăt până la celalalt, că guvernul care s’a ridicat deasupra legilor, trebue să fie pus într’o linie cu punctul seu de vedere. Pen­­tru­ că sau avem să devenim sclavi și se tra­gem în jugul Austriei, sau trebue să pășim pe teren revoluționar. Trebue să continuăm lupta mai întâia pe cale constituţională, până la extrem, şi dacă se poate, să mântuim ţeara­­ de revoluţie. Politica guvernului e infamă, pen-­­ tru­ câ e imorală şi împinge naţiunea spre re-­­ voluţie­, dar­ datorinţa fiecărui cetăţean onest­­ este a împedeca aceasta. Guvernul ne-a ata­cat pe moarte şi pe vieaţă, car’ Kossuth a sărit dindărăt asupra noastră.... Nu e bine să facem deosebire între naţionalităţi, ci să avem în vedere, fără privire la limbă, că iu­­bescu­’şi cetăţenii patria şi contribuesc la în­mulţirea averii?.. Voiu umbla din cerc în cerc şi voiu trezi ţeara, făcându-o atentă la peri­colul ce o aşteaptă. Nu face nimic, că nu avem mandate, pentru­ că mandatele câştigate la actualele alegeri se amând cu certificatele de toleranţă, date pe seama femeilor prostituate1. Ugran a declarat apoi, că nu primeşte candidatura şi a rugat pe alegători să voteze toţi pentru Sima Ferencz. (*) Alegerea lui Zichy Nándor. Şe­ful şi întemeietorul partidului poporal, contele Zichy Nándor, nu a întrunit în Kecskemét, unde a fost candidat de deputat dietat, ma­joritatea absolută a voturilor şi astfel va avă loc la stagiul între dînsul şi candidatul gu­vernului. Se credea, că guvernul va pune toate In mişcare ca contele Zichy să nu fie ales, şi astfel partidul să rămână în dietă fără conducător; dar’ ştirea ce o primim astăzi, ne face să presupunem, că alegerea contelui Zichy e dorită, şi încă din loc mai înalt. Iată ce cetim într’o foaie litografată din Bu­dapesta: „Mai mulţi consilieri intimi ai baro­nului Bârtffy au declarat, că alegerea contelui Zichy e curat câştig pentru guvern şi parti­dul liberal, pentru­ că ântâiul ar reţină ca şef de partid, dela multe exageraţiuni pe cei din partidul seu, car’ a doua, ca cel mai loial şi mai de frunte supus al coroanei în toate che-­stiunile serioase, ba chiar critice, îşi va pune nu numai persoana, ci întreg partidul seu în ftArviftinl OTivArnnlm* ------------------- . Cum se vede, dară contele Zichy va fi ales în Kecskemét, pentru­ că așa se cere din partea cercurilor mai înalte. (§. Liberalismul e pe drio. Nu la noi, ci îa Austria. Mercuri s’au făcut alegerile pentru dieta provincială din Austria-de-jos și s’au terminat cu totala sdrobire a partidului liberal. Alegerile s’au făcut de astă-dată nu­mai în cercurile electorale din oraşe, pen­­tru­ că în provincie se făcuseră mai de mult, şi după ştirile primite din Viena au următo­rul resultat: In cele 21 de cercuri ale Vie­­nei, s’au ales numai doi liberali, în două cer­curi va fi balotagiu, car’ restul e compus din deputaţi creştini. între cei aleşi se află şi primarul Vienei Strobach, apoi viceprimarul Lueger şi alţii. în 17 cercuri electorale ale oraşelor din provincie s-au ales trei liberali şi patrusprezece creştini. Mai are să aleagă co­legiul marilor proprietari, dar, chiar şi în ca­şul, că acest colegiu va trimite numai depu­taţi liberali în dietă, majoritatea e asigurată deja pe seama antiliberalilor, cari dispun acum de o majoritate destul de însemnată. Situaţia va fi clară dominată şi în dieta provincială din Austria­ de jos de partidul energicului vice­­primar din Viena şi amic al naţionalităţilor asuprite: Carl Lueger. (*) închiderea expo­siţi­ei milionare, în 3 Noemvrie s’au terminat serbările mille­­nare, şi s’a închis exposiţia. Presa maghiară nu e prea încântată de resultat; Magyarország o spune chiar pe faţă, că resultatul exposiţiei e un colosal deficit, şi adecă, deficit în privinţa morală şi financiară. „S’a văzut că sântem săraci, — zice „Magya­rország“, — şi are să treacă mult timp până se va arangia în Budapesta o nouă exposi­­ţiune regnicolară“. — „Magyar Hírlap“ constată, că: „numai şi numai locuitorii ro­mâni ai patriei maghiare au fost surzi pentru invitarea ce li­ s’a făcut se iee parte la mil­­leniu. S’au retras dela cordiala şi sincera îmbrăţişare, şi zeu, nu spre al lor bine au făcut-o!“ O fi, o fi! (*) Libertate ungurească Sub titlul acesta scrie Vaterland, că libertatea ungu­rească îşi arată mincinoşia sa, nu numai la alegeri, ci mai ales faţă de mişcările naţionalită­ţilor. Se ocupă apoi cu bine cunoscutul co­municat al dlui Jeszenszky, referitor la opri­rea conferenţei Românilor, şi îi face urmă­toarele aprecieri: „E o minciună din cele mai îndrăzneţe, a zice că legea de naţionalităţi ar opri pe Români, sau pe o altă naţionalitate a se aduna în cercul său propriu, şi că ar sili pe o naţionalitate a-­şi ţină adunările tot­deauna împreună cu alte naţionalităţi. O astfel de idioţie politică poate să ese numai din creerii fostului fişpan ardelenesc, care spre nefericirea Ungariei, o „guvernează“ astăzi. Dar, cu astfel de brutalitate nu se merge departe. Odată trebue să li­ se curme funcţiunea, şi să dee Dumnezeu, să nu fie mai mare nefericirea, decum ar fi fost atunci, dacă Românii să întruniau liberi în conferenţă, abandonau pasivitatea, şi trimiteau vre­o şesezeci de deputaţi în dietă!“ Vorbe frumoase, dar’ pentru Bănfy et Comp. sant — mazăre pe părete! — (*) Răspuns potrivit, în comunicatul oficios al guvernului, prin care se motivează oprirea conferenţei noastre naţionale, se face provocare la România, unde guvernul aseme­nea nu ar permite gruparea de partide după rasă şi confesiune, zice dl Jeszenszky. Gazeta din Bucureşti îi dă acum dlui Jeszenszky ur­mătorul răspuns potrivit: sească din nici o casă românească, atât e el de bun, bogat, plăcut și ieftin... n.

Next