Tribuna, noiembrie 1896 (Anul 13, nr. 241-264)
1896-11-27 / nr. 261
/ Anul Xin ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 mă 85 cr., »/♦ an 2 fl. 50 cr., l/* an 5 fl., 1 an 10 fi Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monoroMe: 1 ?ună 1 fl. 20 cr.,/* an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: l1 an 10 franci, ’/, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Mercuri 27 Noemvrie (9 Decemvrie) 1896 araaflHBsaaaMMmiaaiiiiiieiiiiiwi« ■««■■■■■■■■■■■■■■ TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 261 INSERȚIUNILE Un şir garmond prima-dată 7 cr., 7 doî.-a-perâ 6 a a treia-oară 5 cr.; şs timbru de 30 cr. RedacţU şl *ămlrd«tr®ţk. •itrada Poplâcii Sr. **. I*. Se prenumerâ şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiaz1 Numeri singuratici ă 5 cr. sS vând la „Tipografia soc. pe acţiuni & Puterea noastră in noi. (6). Sânt oameni de bunăcredinţă, cari îşi închipuesc, că recunoştinţa ce o datorim prietenilor, pentru serviciile aduse de ei causei naţionale, ne-ar obliga la o capitulare, mai mult sau mai puţin mascată, la o predare de bunăvoe în mânile lor a intereselor noastre naţionale, a sorţii noastre însăşi. Această închipuire face onoare sentimentelor lor de recunoştinţă, dar nu e conformă nici dreptăţii, nici intereselor noastre naţionale, nici mândriei de care trebue să fim însufleţiţi la fiecare pas în lupta noastră. Centrul de atenţiune al mişcării naţionale noi nu-l putem deplasa fără pericol pentru cauză. Hotarele în care trebue să ne mişcăm sunt prescrise de dreptul nostru public. în afară de aceste hotare mişcarea se poate continua, ca un echou, şi se poate iarăşi răsfrânge asupra noastră ca o binefăcătoare încuragiare şi îmbărbătare. Dar, deplasând însuşi centrul de acţiune, slăbim terenul legalităţii mişcării noastre şi-i mărim intensitatea în afară, în detrimentul intensităţii ce trebue să o aibă aici, în mijlocul poporului, ale cărui drepturi simt puse în discuţie. Altmintrelea, cu altă inimă, cu altă căldură, luptăm pentru o hotărîre luată de noi şi dictată de nevoile şi de sentimentele noastre; altmintrelea, cu altă inimă şi cu altă căldură luptăm pentru o hotărîre luată aiurea, de alţii şi dictată de cine ştie ce interese şi sentimente străine nouă. Afară de aceasta, în caşul din urmă, asupra cui cade răspunderea unei acţiuni rele greşite, pornite din patimă sau din nechibşuinţâ ? Suferim orice pentru greşelele noastre, dar e nedrept să suferim pentru greşelele altora, în sfîrşit ce ar zice factorii de care trebue să ţinem seamă în acest stat, şi ce ar zice lumea întreagă, când s’ar arăta că noi nu sântem în stare să ne pricepem mai bine decât oricine interesele, şi că alţii trebue să ne conducă cum vor şi cum le vine?... Să părăsim această idee nenorocită! Credinţa noastră, încă odată, să ne fie în noi, — căci în noi avându-ne credinţa, vom isbuti. Causa naţională, e altmintrelea, nu aparţine nimăruia în parte, ci unui popor întreg. Nu ne mai găsim în raşa, în care un fruntaş al neamului lupta singur, trata şi dispunea în numele seu. Astăzi avem oameni luminaţi şi conştienţi de chemarea lor; o pleiadă întreagă de tineri, adăpată la isvoarele ştiinţei în ţeară şi în străinătate, s’a răspândit în popor, trăeşte în imediata lui atingere, îl luminează şi îl însufleţeşte. Astăzi poporul însuşi e pe deplin lămurit asupra caracterului luptei noastre naţionale; el face sacrificii de avere şi de libertate şi aşteaptă dornic momentul când să facă sacrificii şi mai mari, de va fi nevoe, pentru triumful causei. E aci o lucrare sănătoasă şi statornică de consolidare a forţelor noastre , naţionale, pe care nu putem să o neglijem. Dorul de muncă lăţeşte, în ciuda tuturor măsurilor contrare, — bunul traiu; instrucţiunea răspândeşte tot mai mult şi presentă în forme tot mai clare idealul şi aspiraţiile noastre naţionale. Acest punct de razim să-’l desvoltăm, să-’l întărim în fiecare zi; ideea aceasta să ne urmărească pretutindenea şi totdeauna. Să ne întărim instituţiile naţionale, ca prin ele să ridicăm nivelul cultural şi intelectual; să ne învăţăm copiii să fie buni Români înainte de toate; să ridicăm generaţii întregi de oameni luminaţi şi muncitori; să ne punem toată speranţa în ei, şi să nu umblăm aicea după himere nerealisabile, să nu ne facem visuri copilăreşti. Chestia naţională se va resolva prin noi înşine la timpul oportun. Progresele ce le-am realizat pe nesimţite de câteva decenii încoace sunt mai mult decât încuragătoare. Ele ne răsbună de toate neplăcerile şi contrarietăţile ce trebue să suferim, şi ne arată totodată unde am ajunge, dacă nu ni s’ar pune în cale atâtea obstacole şi n’am fi trataţi cu atâta reavoinţă. Urmează oare din cele zise până aci, că trebue să ne înstrăinăm prietenii şi simpatiile pe care causa noastră le deşteaptă?? Nici-decum! Vorbele noastre atâta însemnează, că prietenii nu trebue să ne pună condițiuni imposibile şi inadmisibile în schimbul prieteniei lor. Altmintrelea, noi apreciem la adevărata sa valoare orice manifestare de simpatie pentru causa noastră şi ştim, că ea nu poate să ne fie decât folositoare. Ştim însă şi aceea, că asemenea manifestaţiuni sunt cu atât mai sincere şi au cu atât mai mare răsunet, cu cât le merităm mai mult. Ear’ de meritat atunci numai le merităm ,când apărăm cu convingere şi cu sacrificii o causă dreaptă şi pentru noi sfântă, — şi când causa aceea, fiind a noastră, se găseşte în mânile noastre, care nu în mâni străine. Tutela e pentru minori şi pentru interdicţi. Ci noi sântem un popor matur, pe care nevoilel-au învăţat minte, contrarietăţile i-au făcut experient şi durerile şi-au oţălit puterile. Nu o derută de un moment poate să ne oprească din cale; nu o debardadă trecătoare poate să ne descuragieze; nu o iluste deşeartă poate să ne înşele. E fatal să nu ne fie calea presărată de roze; e fatal, ca momente de zăpăceală să se producă din când în când, după cum iarăşi e fatal, ca lucrurile să-şi reiee mersul lor firesc. Să ne înălţăm deci inimile, să ne ridicăm încrederea în noi înşine, să nu ne uităm un moment datoriile de Români, — şi vom învinge! N’a fost causă dreaptă, care până în cele din urmă să nu isbutească; şi de când existăm, ca Români, pe locurile aceste, n’am avut condiţiuni mai prielnice pentru isbânda causei noastre drepte, decât cele de astăzi, — oricât de mult aparenţele s’ar pără că dovedesc contrarul, când ţinem seamă numai de o anumită împregiurare şi nu de întreg lanţul desvoltării noastre istorice şi de toate progresele ce le-am săvîrşit până astăzi. Sibiiu, 8 Decemvrie. Din parlamentar român. Preşedinte al camerei a fost ales domnul Tache Gianni. Se asigură, că tratările de împăcare între dl N. Feva şi dl P. S. Aurelian au avut un resultat favorabil, şi că reîntoarcerea disidenţilor liberali la sinul partidului naţional-liberal se va face cât de curând. De aci se deduce, că chestiunea Metropolitului Ghenadie se va resolva într’un mod satisfăcător pentru dl Feva şi partidul seu. Alianţă între Rusia şi Austro- Ungaria. Lui Alkotmányi se scrie din Petersburg, că prin cercurile diplomatice şi politice de acolo se vorbeşte mult despre un contract, care s’ar fi subscris în castelul din Schönbrun, cu ocasiunea vîsitei Ţarului N ic o la e la V iena. Se vorbeşte, că acest contract de alianţă secretă s’ar fi legat cu învoirea, ba chiar la intervenţiunea împăratului din Germania, şi că basat pe principiul „neintervenţiunii” are de scop conservarea statului quo întru toate, în ce priveşte Orientul. Rusia ar fi declarat, că nu are ce căuta în Sârbia şi ar fi îndrumat pe regele Alexandru să-’şi pună toată nădejdea în Austro-Ungaria, car’ faţă de Bulgaria a promis o ţinută neutrală, atunci când Austro-Ungaria ar isbuti să-’şi întărească posiţia şi influenţa asupra Bulgariei. Germania nu poate fi nepăsătoare faţă de un eventual conflict ce s’ar pută naşte între Rusia şi Austro-Ungaria din politica lor orientală, şi de aceea ,şi-a dat împăratul Germaniei toate silinţele, ca să pună la cale învoiala aceasta secretă, pe care o anunţă Alkotmány. Pentru autenticitatea ştirii, rămâne fireşte responsabil deocamdată Alkotmány. Judecătoria supremă administrativă. De al doilea president al supremei judecătorii administrative a fost numit Ludwigh János, ear' president de senat e numit Szmrecsányi Jenő, fost până aci comitesuprem în comitatul Sáros. Va se zică: preşedintele (Wekerle) e Neamţ; al doilea preşedinte Neamţ, ear’ preşedintele de senat Slovac. Cam mare secetă în capacităţi „veritabile maghiare!“ Nou mor de ceartă. Faţă cu declaraţiunea făcută din partea ministrului român de externe în plin parlament, că adecă Românii din Macedonia au Metropolit român, ziarele oposiţionale din România vin să ne spună, că Metropolitul Antim, care a fost numit din partea Sultanului ca Metropolit macedo-român la Constantinopol, nu ar fi de loc simpatic Românilor macedoneni, din care causă nici printre Macedonenii din Bucureşti numirea lui n’ar fi causat bucurie. Se susţine adecă, că ar fi Grec, mama lui fiind macedoromână, şi că n’ar şti nici o vorbă românească, din care causă va oficia în limba grecă. Cum rămâne atunci cu declararea ministrului de externe în cameră şi senat, că Metropolitul Antim a oficiat prima liturgie în limba română ? Alegeri comunale în Bucovina. Ieri Luni, s-au început alegerile comunale în mai multe suburbii ale capitalei Cernăuţi. Comitetul naţional român de acolo a făcut toţi paşii necesari, care esc învingători candidaţii partidului naţional, şi spre acest sfîrşit a adresat alegătorilor un călduros apel, în care aceştia sunt provocaţi se voteze numai pentru candidaţii nominaţi din partea comitetului, — pentru candidaţii, cari ţin cu sfinţenie la pretensiunile naţionale juste ale poporului român din Bucovina. mm mim Bucureşti, 22 Nov.v. 1896. Cabinetul Sturdza a căzut. Pentru d-voastre ca şi pentru multă lume în afară de hotarele României ştirea aceasta va fi făcut, efectul unei bombe. Şi era natural. Mai ales, că chiar aici, unde se face multă politică militantă, unde lumea mare pătrunde uşor în toate misterele chestiunilor politice, şi unde se cunosc repede calităţile şi scăderile, tăria şi slăbiciunea unui guvern — chiar şi aici este o ferbere din cauza acestei căderi cum rar s’a văzut. Multă lume credea, că vizita împărătească şi succesul financiar din anul acesta va fi contribuit să consolideze în chip real situaţia guvernului. Cu atât mai mare este deci ferberea în toată ţeara. Fireşte, că lumea politică serioasă, care nu judecă după aparenţe, ştia de mult, că guvernul dlui Sturdza nu va pută să se afirme multă vreme. Partidul liberal, după o opoziţie crâncenă de aproape 8 ani, venise acum 13 luni la putere, fără a fi fost de astă-dată îndestul de preparat pentru ca să fee cu succes puterea statului în primire. Aşa argumentau adversarii partidului liberal. în curând după intrarea sa în funcţiune, guvernul dlui Sturdza trecu printr’o faşă neobicinuită: dl Sturdza a ţinut să declare în cameră, că nu poate se lucreze împreună cu colegul seu, dl Fie va, atunci ministru de interne. Cearta aceasta între miniștri, în plin parlament, făcuse o impresie penibilă. Dl Fie va fu nevoit să părăsească banca ministerială. De atunci încoaci luptele intestine în partidul liberal s’au Înăsprit mereu, în acest timp guvernul a ţinut să creeze o chestie fatală pentru el: chestiunea „monachului Ghenadie“! Acusările, judecata, detronarea şi surghiunirea Metropolitului Ghenadie s’au făcut în timp de câteva zile, aşa că era peste putinţă ca eventuala vinovăţie a Metropolitului să pătrunză în conştienţa publică. Toată lumea se revoltase. Nime nu înţelegea rostul acestui act de violenţă faţă de Metropolitul-Primat al Ţerii Româneşti şi nimeni nu putea să găsească motive destul de elocvente pentru justificarea acestui scandal nemaipomenit în biserica română, în zădar se căsunau organele guvernului a convinge lumea, că „ monachul Ghenadie ar fi hoţ, bandit, plastograf şi în legături cu asasinul şi ocnaşul Mărgăritescu“ — lumea din contră se revolta mai mult. Deodată însă se dovedeşte până la evidenţă, că cele mai grave acusaţiuni sunt basate pe plastografiile unui puşcăriaş şi că sunt absolute invenţiuni. Dl Fleva în acest timp începuse o agitaţie teribilă în contra guvernului. Tot aşa şi opoziţia conservatoare. Nu se admitea cu nici un preţ, ca membrii sinodului, adversari cunoscuţi ai Metropolitului, se aibă dreptul de a acusa şi judeca în acelaşi timp pe Metropolit şi că sentenţa sinodală să poată ave valoare legală fără consentimentul camerelor şi fără iscălitura Regelui. Agitaţia a dăinuit vara întreagă. De cu toamnă a luat dimensiuni tot mai mari. Nu mai trecea săptămână fără întruniri şi protestări, iare petiţiile la adresa Regelui şi a camerilor legiuitoare se ţineau lanţ. în acelaşi timp începură încăierările de stradă între petiţionari şi gendarmi. Insă desigur nu aceste tumulturi sânt causa directă a căderii guvernului dlui Sturdza. Se pare, că Regele Carol înţelesese demult, că detronarea Metropolitului-Primat al României, în modul în care s’a săvîrşit, constitue o pată în istoria contemporană a culturii româneşti, şi câ prestigiul statului român ar suferi prea mult, dacă detronarea şi surghiunirea Metropolitului ar rămâne fapte împlinite. Astfel să explică refuzul Regelui de a iscăli sentenţa sinodului, şi mai în urmă împotrivirea Regelui de a se convoca marele colegiu (adunarea comună a camerii şi a senatuluui) pentru alegerea unui nou Metropolit. Zilele trecute Regele ceru guvernului să dispună a se revisui sentenţa sinodului, ceea ce era echivalent cu a cere demisia guvernului, care o şi înainta, care Regele însărcina pe dl Aurelian cu formarea noului cabinet. După două zile de mari dificultăţi şi sbuciumări noul cabinet s’a format, a depus jurrământul şi a intrat în funcţiune. în afară de chestiunea metropolitană mai erau alte cause, cari au accelerat căderea cabinetului Sturdza. Acest cabinet era foarte slăbit de lupte intestine, de rivalităţi şi competiţiuni de tot felul. în seara zilei, în care publicul aflase despre demisia guvernului Sturdza, tinerimea universitară porni rînduri-rînduri la palat şi făcu Regelui o cordială ovaţiune, cântând imnul „Trăească Regele“, de aci studenţii merseră la rectorul universităţii, dl T. Maiorescu, ca să-ş i mutîn contra atacurilor, la cari au fost expuşi studenţii în chiar sălile de prelegeri, din partea poliţiştilor şi a „bătăuşilor“. A doua zi după demisia domnlui Sturdza, mii şi mii de cetăţeni voiau să facă în faţa palatului ovaţiuni Regelui, dar iearăşi a intervenit poliţia şi gendarmeria, oprind lumea pe calea Victoriei de a mai înainta. Astfel car’ s’au ivit încăierări şi răniri multiple. Cât pentru guvernul dlui Aurelian opiniunea generală este, că nu se va pute menţină la afacerile statului, decât cel mult câteva luni. Dar’ evenimentele din urmă au sdruncinat adânc întreg partidul liberal. Deprimarea şi descuragjarea a cuprins pe toţi aderenţii sei. Nimeni dintre ei nu credea cu putinţă, ca dl Sturdza, şeful şi sufletul partidului să fie silit a se retrage din fruntea guvernului după nu mai mult de 13 luni. Fireşte, că oposiţia, conservatorii, junimiştii, fleviştii şi grupările democrate jubilează. Dar’ căderea dlui Sturdza va face cu putinţă, ca dl Fleva şi amicii sei se reintre în rîndurile partidului şi să înceteze lupta lor în contra guvernului dlui Aurelian, mai ales că acesta este hotărît a revisui sentenţa sinodului, a da Metropolitului titlurile sale archiereşti şi a restabili astfel liniştea în opinia publică. în urma acestei reconciliaţiuni a partidului guvernamental cu dl Fleva şi cu grupul seu, partidul va isbuti, poate, a se consolida din nou, şi a se îndruma pe un teren de muncă pacinică şi positivă pentru binele comun al statului. în această ordine de idei nu este exclusă posibilitatea, ca partidul liberal să se afirme timp mai îndelungat, decât se crede, la cârma afacerilor publice. Caton. Din parlamentul maghar. — Şedinţa din 7 Decemvrie. — în şedinţa de azi s’a pus la ordinea zilei, s’a discutat şi s’a acceptat proiectul de lege despre indemnisare. Guvernul e asigurat dară pe primele patru luni ale anului viitor şi poate să-şi joace mendrele după plac. Hegedűs Sándor, raportorul comisiunii financiare, a propus votarea indemnisării, accentuând, că aceasta e o necesitate de stat și nu poate fi privită ca o chestiune de încredere ori neîncredere în guvernul actual. Parlamentul nu votează guvernului inderamnarea, ci terii! Komjathy Béla declară în numele partidului kossuthist, că nu primește proiectul de lege, îndemnisarea nu o votează, chiar din punctul de vedere al încrederii. Unui guvern care stă pe baza înțelegerii din 1867 nu-i votează mijloacele de guvernare. Afară de aceasta apoi nu are încredere în actualul guvern nici pentru alegerile făcute. Makfalvay Géza exprimă vederile partidului naţional, care asemenea nu-i votează luiBánffy indemnisarea, —ear’ în numele celor şepte ugronişti vorbeşte Szalay Károly şi în numele partidului poporal Majer Károly înşirând ambii fărădelegile actualului guvern în care nu pot avea încredere. Mai vorbește Péchy Tamás, care stă afară de partide, tot în contra proiectului de lege, după ce apoi vorbește ministrul de finanțe, Lukács László, cerând votarea indemnisării. Imensa majoritate a mamelucilor primește proiectul de lege, atât în general cât şi în special, — şi îndemnisarea, care altădatâ dădea auşă la discuţia ei în toate, discuţiuni ce ţineau, cu săptămânile — a fost votată lui Bânffy întro singură şedinţă. E bine dresată majoritatea lui Bânffy.