Tribuna, noiembrie 1896 (Anul 13, nr. 241-264)

1896-11-27 / nr. 261

/ Anul Xin ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 mă 85 cr., »/♦ an 2 fl. 50 cr., l/* an 5 fl., 1 an 10 fi Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monoroMe: 1 ?­ună 1 fl. 20 cr.,­­/* an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: l1 an 10 franci, ’/, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Mercuri 27 Noemvrie (9 Decemvrie) 1896 araaflHBsaaaMMmiaaiiiiiieiiiiiwi« ■««■■■■■■■■■■■■■■ TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 261 INSERȚIUNILE Un şir garmond prim­a-dată 7 cr., 7 doî.-a-perâ 6 a a treia-oară 5 cr.; şs timbru de 30 cr. RedacţU şl *ămlrd«tr®ţk. •itrada Poplâcii Sr. **. I*. Se prenumerâ şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiaz1 Numeri singuratici ă 5 cr. sS vând la „Tipografia soc. pe acţiuni & Puterea noastră­­ in noi. (6­). Sânt oameni de bunăcredinţă, cari îşi închipuesc, că recunoştinţa ce o datorim prietenilor, pentru serviciile aduse de ei causei naţionale, ne-ar obliga la o capitulare, mai mult sau mai puţin mas­cată, la o predare de bunăvoe în mânile lor a intereselor noastre naţionale, a sor­ţii noastre însăşi. Această închipuire face onoare sen­timentelor lor de recunoştinţă, dar­ nu e conformă nici dreptăţii, nici intereselor noastre naţionale, nici mândriei de care trebue să fim însufleţiţi la fiecare pas în lupta noastră. Centrul de atenţiune al mişcării na­ţionale noi nu-­l putem deplasa fără pe­ricol pentru cauză. Hotarele în care trebue să ne miş­căm sunt prescrise de dreptul nostru public. în afară de aceste hotare mişcarea se poate continua, ca un echou, şi se poate iarăşi răsfrânge asupra noastră ca o binefăcătoare încuragiare şi îmbărbătare. Dar, deplasând însuşi centrul de acţiune, slăbim terenul legalităţii mişcării noastre şi-­i mărim intensitatea în afară, în detrimentul intensităţii ce trebue să o aibă aici, în mijlocul poporului, ale cărui drepturi simt puse în discuţie. Altmintrelea, cu altă inimă, cu altă căldură, luptăm pentru o hotărîre luată de noi şi dictată de nevoile şi de sen­timentele noastre; altmintrelea, cu altă inimă şi cu altă căldură luptăm pentru o hotărîre luată aiurea, de alţii şi dictată de cine ştie ce interese şi sentimente străine nouă. Afară de aceasta, în caşul din urmă,­­ asupra cui cade răspunderea unei acţiuni rele greşite, pornite din patimă sau din nechibşuinţâ ? Suferim ori­ce pentru greşelele noa­stre, dar­ e nedrept să suferim pentru greşelele altora, în sfîrşit ce ar zice factorii de care trebue să ţinem seamă în acest stat, şi ce ar zice lumea întreagă, când s’ar arăta că noi nu sântem în stare să ne pricepem mai bine decât ori­cine in­teresele, şi că alţii trebue să ne conducă cum vor şi cum le vine?... Să părăsim această idee nenorocită! Credinţa noastră, încă odată, să ne fie în noi, — căci în noi avându-ne credinţa, vom isbuti. Causa naţională, e altmintrelea, nu aparţine nimăruia în parte, ci unui popor întreg. Nu ne mai găsim în raşa, în care un fruntaş al neamului lupta singur, trata şi dispunea în numele seu. Astăzi avem oameni luminaţi şi con­ştienţi de chemarea lor; o pleiadă în­treagă de tineri, adăpată la isvoarele ştiinţei în ţeară şi în străinătate, s’a răs­pândit în popor, trăeşte în imediata lui atingere, îl luminează şi îl însu­fleţeşte. Astăzi poporul însuşi e pe deplin lămurit asupra caracterului luptei noastre naţionale; el face sacrificii de avere şi de libertate şi aşteaptă dornic momentul când să facă sacrificii şi mai mari, de va fi nevoe, pentru triumful causei. E aci o lucrare sănătoasă şi sta­tornică de consolidare a forţelor noastre , naţionale, pe care nu putem să o ne­­glijem. Dorul de muncă lăţeşte,­­ în ciuda tuturor măsurilor contrare, — bunul traiu; instrucţiunea răspândeşte tot mai mult şi presentă în forme tot mai clare idealul şi aspiraţiile noastre naţionale. Acest punct de razim să-’l desvol­­tăm, să-’l întărim în fiecare zi; ideea aceasta să ne urmărească pretutindenea şi totdeauna. Să ne întărim instituţiile naţionale, ca prin ele să ridicăm nivelul cultural şi intelectual; să ne învăţăm copiii să fie buni Români înainte de toate; să ridicăm generaţii întregi de oameni luminaţi şi muncitori; să ne punem toată speranţa în ei,­­ şi să nu umblăm aicea după himere nerealisabile, să nu ne facem vi­suri copilăreşti. Chestia naţională se va resolva prin noi înşine la timpul oportun. Progresele ce le-am realizat pe ne­simţite de câteva decenii încoace sunt mai mult decât încurag­ătoare. Ele ne răsbună de toate neplăcerile şi contrarie­­tăţile ce trebue să suferim, şi ne arată totodată unde am ajunge, dacă nu ni­ s’ar pune în cale atâtea obstacole şi n’am fi trataţi cu atâta reavoinţă. Urmează oare din cele zise până aci, că trebue să ne înstrăinăm prietenii şi simpatiile pe care causa noastră le de­şteaptă??­­ Nici-decum! Vorbele noastre atâta însemnează, că prietenii nu trebue să ne pună con­­dițiuni imposibile şi inadmisibile în schim­bul prieteniei lor. Altmintrelea, noi apreciem la ade­vărata sa valoare ori­ce manifestare de simpatie pentru causa noastră şi ştim, că ea nu poate să ne fie decât folosi­toare. Ştim însă şi aceea, că asemenea ma­­nifestaţiuni sunt cu atât mai sincere şi au cu atât mai mare răsunet, cu cât le merităm mai mult. Ear’ de meritat atunci numai le merităm ,când apărăm cu convingere şi cu sacri­ficii o causă dreaptă şi pentru noi sfântă, — şi când causa aceea, fiind a noastră, se găseşte în mânile noastre, care nu în mâni străine. Tutela e pentru minori şi pentru inter­­dicţi. Ci noi sântem un popor matur, pe care nevoile­­l-au învăţat minte, contra­­rietăţile i-au făcut experient şi durerile şi-au oţălit puterile. Nu o derută de un moment poate să ne oprească din cale; nu o debardadă trecătoare poate să ne descuragieze; nu o iluste deşeartă poate să ne înşele. E fatal să nu ne fie calea presărată de roze; e fatal, ca momente de zăpă­ceală să se producă din când în când, după­ cum iarăşi e fatal, ca lucrurile să-­şi reiee mersul lor firesc. Să ne înălţăm deci inimile, să ne ridicăm încrederea în noi înşine, să nu ne uităm un moment datoriile de Români, — şi vom învinge! N’a fost causă dreaptă, care până în cele din urmă să nu isbutească; şi de când existăm, ca Români, pe locurile ace­ste, n’am avut condiţiuni mai prielnice pentru isbânda causei noastre drepte, de­cât cele de astăzi, — ori­cât de mult aparenţele s’ar pără că dovedesc contrarul, când ţinem seamă numai de o anumită împregiurare şi nu de întreg lanţul desvoltării noastre istorice şi de toate progresele ce le-am săvîrşit până astăzi. Sibiiu, 8 Decemvrie­­. Din parlamentar român. Preşe­dinte al camerei a fost ales domnul Tache Gianni. Se asigură, că tratările de împăcare între dl N. F­­­e­v­a şi dl P. S. Aurelian au avut un resultat favorabil, şi că reîntoar­cerea disidenţilor liberali la sinul partidului naţional-liberal se va face cât de curând. De aci se deduce, că chestiunea Metropolitului Ghenadie se va resolva într’un mod satisfăcă­tor pentru dl F­­­e­v­a şi partidul seu. Alianţă între Rusia şi Austro- Ungaria. Lui Alkotmány­­i­ se scrie din P­e­­tersburg, că prin cercurile diplomatice şi politice de acolo se vorbeşte mult despre un contract, care s’ar fi subscris în castelul din Schönbrun, cu ocasiunea vîsitei Ţarului N i­c o l­a e la V i­e­n­a. Se vorbeşte, că acest contract de alianţă secretă s’ar fi legat cu învoirea, ba chiar la intervenţiunea îm­păratului din G­e­r­m­a­n­i­a, şi că basat pe principiul „neintervenţiunii” are de scop con­servarea statu­lui quo întru toate, în ce pri­veşte Orientul. Rusia ar fi declarat, că nu are ce căuta în S­â­r­b­i­a şi ar fi îndrumat pe regele Alexandru să-’şi pună toată nădejdea în Austro-Ungaria, car’ faţă de Bulgaria a promis o ţinută neu­trală, atunci când Austro-Ungaria ar isbuti să-’şi întărească posiţia şi influenţa asupra Bulgariei. Germania nu poate fi nepăsătoare faţă de un eventual conflict ce s’ar pută naşte între Rusia şi Austro-Ungaria din politica lor orientală, şi de aceea ,şi-a dat împăratul Germaniei toate silinţele, ca să pună la cale învoiala aceasta secretă, pe care o anunţă Alkotmány. Pentru autenticitatea ştirii, rămâne fireşte responsabil deocamdată Alkotmány. Judecătoria supremă administra­tivă. De al doilea president al supremei judecătorii administrative a fost numit Lud­­wigh János, ear' president de senat e numit Szmrecsányi Jenő, fost până aci comite­­suprem în comitatul Sáros. Va se zică: pre­şedintele (Wekerle) e Neamţ; al doilea pre­şedinte Neamţ, ear’ preşedintele de senat Slovac. Cam mare secetă în capacităţi „verita­bile maghiare!“ Nou mor de ceartă. Faţă cu decla­­raţiunea făcută din partea ministrului român de externe în plin parlament, că adecă Ro­mânii din Macedonia au Metropolit ro­mân,­­ ziar­ele oposiţionale din România vin să ne spună, că Metropolitul Antim, care a fost numit din partea Sultanului ca Metropolit macedo-român la Constantinopol, nu ar fi de loc simpatic Românilor macedoneni, din care causă nici printre Macedonenii din Bucureşti numirea lui n’ar fi causat bucurie. Se susţine adecă, că ar fi Grec, mama lui fiind macedo­­română, şi că n’ar şti nici o vorbă româ­nească, din care causă va oficia în limba grecă. Cum rămâne atunci cu declararea mini­strului de externe în cameră şi senat, că Me­­tropolitul Antim a oficiat prima liturgie în limba română ? Alegeri comunale în Bucovina. Ieri Luni, s-au început alegerile comunale în mai multe suburbii ale capitalei Cernăuţi. Comitetul naţional român de acolo a făcut toţi paşii necesari, care esc învingători can­didaţii partidului naţional, şi spre acest sfîr­­şit a adresat alegătorilor un călduros apel, în care aceştia sunt provocaţi se voteze numai pentru candidaţii nominaţi din partea comite­tului, — pentru candidaţii, cari ţin cu sfinţe­nie la pretensiunile naţionale juste ale popo­rului român din­ Bucovina. mm mim Bucureşti, 22 Nov.­v. 1896. Cabinetul Sturdza a căzut. Pentru d-voastre ca şi pentru multă lume în afară de hotarele României ştirea aceasta va fi făcut, efectul unei bombe. Şi era natural. Mai ales, că chiar aici, unde se face multă politică militantă, unde lumea mare pătrunde uşor în toate mis­terele chestiunilor politice, şi unde se cunosc repede calităţile şi scăderile, tăria şi slăbiciunea unui guvern — chiar şi aici este o ferbere din cauza acestei că­deri cum rar s’a văzut. Multă lume credea, că vizita împă­rătească şi succesul financiar din anul acesta va fi contribuit să consolideze în chip real situaţia guvernului. Cu atât mai mare este deci ferberea în toată ţeara. Fireşte, că lumea politică serioasă, care nu judecă după aparenţe, ştia de mult, că guvernul dlui Sturdza nu va pută să se afirme multă vreme. Partidul liberal, după o opoziţie crâncenă de aproape 8 ani, venise acum 13 luni la putere, fără a fi fost de astă-dată îndestul de preparat pentru­ ca să fee cu succes puterea statului în pri­mire. Aşa argumentau adversarii parti­dului liberal. în curând după intrarea sa în func­ţiune, guvernul dlui Sturdza trecu printr’o faşă neobicinuită: dl Sturdza a ţinut s­ă declare în cameră, că nu poate se lucreze împreună cu colegul seu, dl Fie va, atunci ministru de interne. Cearta aceasta între miniștri, în plin par­lament, făcuse o impresie penibilă. Dl Fie va fu nevoit să părăsească banca mi­nisterială. De atunci încoaci luptele in­testine în partidul liberal s’au Înăsprit mereu, în acest timp guvernul a ţinut să creeze o chestie fatală pentru el: chestiunea „monachului Ghenadie“! Acusările, judecata, detronarea şi sur­ghiunirea Metropolitului Ghenadie s’au fă­cut în timp de câteva zile, aşa că era peste putinţă ca eventuala vinovăţie a Metro­politului să pătrunză în conştienţa pu­blică. Toată lumea se revoltase. Nime nu înţelegea rostul acestui act de violenţă faţă de Metropolitul-Primat al Ţerii­ Ro­­mâneşti şi nimeni nu putea să găsească motive destul de elocvente pentru justifi­carea acestui scandal ne­mai­pomenit în biserica română, în zădar se căsunau organele guvernu­lui a convinge lumea, că „ monac­hul Ghenadie ar fi hoţ, bandit, plastograf şi în legături cu asasinul şi ocnaşul Mărgări­te­s­c­u“ — lumea din contră se revolta mai mult. Deodată însă se dovedeşte până la evidenţă, că cele mai grave acu­­saţiuni sunt basate pe pla­­s­t­o­g­r­a­fi­i­l­e u­n­u­i p­u­ş­c­ă­r­i­a­ş şi că s­u­n­t a­b­s­o­l­u­t­e invenţiuni. Dl Fleva în acest timp începuse o agitaţie teribilă în contra guvernului. Tot aşa şi opoziţia conservatoare. Nu se admitea cu nici un preţ, ca membrii sinodului, adversari cunoscuţi ai Metropolitului, se aibă dreptul de a acusa şi judeca în acelaşi timp pe Metro­polit şi că sentenţa sinodală să poată ave valoare legală fără consentimentul camerelor şi fără iscălitura Regelui. Agitaţia a dăinuit vara întreagă. De cu toamnă a luat dimensiuni tot mai mari. Nu mai trecea săptămână fără întruniri şi protestări, iare petiţiile la adresa Regelui şi a camerilor legiui­toare se ţineau lanţ. în acelaşi timp începură încăierările de stradă între petiţionari şi gendarmi. Insă de­sigur nu aceste tumulturi sânt causa directă a căderii guvernului dlui Sturdza. Se pare, că Regele Carol înţelesese demult, că detronarea Metropolitului-Pri­­mat al României, în modul în care s’a săvîrşit, constitue o pată în isto­ria contemporană a culturii româneşti, şi câ prestigiul statului român ar suferi prea mult, dacă detronarea şi surghiunirea Me­tropolitului ar rămâne fapte împlinite. Astfel să explică refuzul Re­gelui de a iscăli sentenţa si­nodului, şi mai în urmă împotrivirea Regelui de a se convoca marele co­legiu (adunarea comună a camerii şi a senatuluui) pentru alegerea unui nou Me­tropolit. Zilele trecute Regele ceru guvernului să dispună a se revisui sentenţa sinodului, ceea­ ce era echivalent cu a cere demisia guvernului, care o şi înainta, care Regele însărcina pe dl Au­relian cu formarea noului cabinet. După două zile de mari dificultăţi şi sbuciumări noul cabinet s’a format, a depus jurrământul şi a intrat în func­ţiune. în afară de chestiunea metropoli­tană mai erau alte cause, cari au acce­lerat căderea cabinetului Sturdza. Acest cabinet era foarte slăbit de lupte inte­stine, de rivalităţi şi competiţiuni de tot felul. în seara zilei, în care publicul aflase despre demisia guvernului Sturdza, tine­rimea universitară porni rînduri-rînduri la palat şi făcu Regelui o cordială ovaţiune, cântând imnul „Trăească Regele“, de aci studenţii merseră la rectorul uni­versităţii, dl T. Maiorescu, ca să-ş i mut­în contra atacurilor, la cari au fost ex­puşi studenţii în chiar sălile de prele­geri, din partea poliţiştilor şi a „bătău­şilor“. A doua zi după demisia domnlui Sturdza, mii şi mii de cetăţeni voiau să facă în faţa palatului ovaţiuni Rege­lui, dar i­earăşi a intervenit poliţia şi gendarmeria, oprind lumea pe calea Vic­toriei de a mai înainta. Astfel car’ s’au ivit încăierări şi răniri multiple. Cât pentru guvernul dlui Aurelian opiniunea generală este, că nu se va pute menţină la afacerile statului, decât cel mult câteva luni. Dar’ evenimentele din urmă au sdrun­­cinat adânc întreg partidul liberal. De­primarea şi descuragjarea a cuprins pe toţi aderenţii sei. Nimeni dintre ei nu credea cu putinţă, ca dl Sturdza, şeful şi sufletul partidului să fie silit a se retrage din fruntea guvernului după nu mai mult de 13 luni. Fireşte, că oposiţia, conservatorii, junimiştii, fleviştii şi grupările democrate jubilează. Dar’ căderea dlui Sturdza va face cu putinţă, ca dl Fleva şi amicii sei se re­intre în rîndurile partidului şi să înce­teze lupta lor în contra guvernului dlui Aurelian, mai ales că acesta este hotărît a revisui sentenţa sinodului, a da Metro­politului titlurile sale archiereşti şi a re­stabili astfel liniştea în opinia publică. în urma acestei reconciliaţiuni a par­tidului guvernamental cu dl Fleva şi cu grupul seu, partidul va isbuti, poate, a se consolida din nou, şi a se îndruma pe un teren de muncă pacinică şi positivă pentru binele comun al statului. în această ordine de idei nu este exclusă posibilitatea, ca partidul liberal să se afirme timp mai îndelungat, decât se crede, la cârma afacerilor publice. Caton. Din parlamentul maghar. — Şedinţa din 7 Decemvrie. — în şedinţa de azi s’a pus la ordinea zilei, s’a discutat şi s’a acceptat proiectul de lege despre indemnisare. Guvernul e asi­gurat dară pe primele patru luni ale anului viitor şi poate să-şi joace mendrele după plac. Hegedűs Sándor, raportorul com­i­­siunii financiare, a propus votarea indemni­­sării, accentuând, că aceasta e o necesitate de stat și nu poate fi privită ca o chestiune de încredere ori neîncredere în guvernul actual. Parlamentul nu votează guvernului in­­deram­narea, ci terii! Komjathy Béla declară în numele partidului kossuthist, că nu primește proiectul de lege, îndemnisarea nu o votează, chiar din punctul de vedere al încrederii. Unui guvern care stă pe baza înțelegerii din 1867 nu-­i votează mijloacele de guvernare. Afară de aceasta apoi nu are încredere în actualul guvern nici pentru alegerile făcute. Makfalvay Géza exprimă vederile partidului naţional, care asemenea nu-­i vo­tează lui­­Bánffy indemnisarea, —­ear’ în numele celor şepte ugronişti vorbeşte Szalay Károly şi în numele partidului po­poral Majer Károly înşirând ambii fărăde­legile actualului guvern în care nu pot avea încredere. Mai vorbește Péchy Tamás, care stă afară de partide, tot în contra proiectului de lege, după c­e apoi vorbește ministrul de finanțe, Lukács László, cerând votarea in­­demnisării. Imensa majoritate a mamelucilor pri­mește proiectul de lege, atât în general cât şi în special, — şi îndemnisarea, care altă­datâ dădea auşă la discuţia ei în to­ate, discuţiuni ce ţineau, cu săptămânile — a fost votată lui Bânffy întro singură şe­dinţă. E bine dresată majoritatea lui Bânffy.

Next