Tribuna, noiembrie 1896 (Anul 13, nr. 241-264)

1896-11-26 / nr. 260

Sibiiu, Marţi 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1896 Nr. 260 Anul xm ABONAMENTELE Pentru Bibiki: 1 . nă »5 cr., an 2 fi. 50 cr., */ *o 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu IB cr. pe lună mai mult. Pentru mensiorile: 1 tenă 11. 20 cr., */4 an 3 fl. 50 cr., l/1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru Românk şi străinătate: */, an 10 franci,* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. TRIBUNA Apare In fiecare zi de lucru INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a dota-oara 6 c a treia-oară 5 cr.; şi timbru ti* 30 cr. Redacţi* şi administriţi*, atreda i‘epi«!a lit. 15. T»lefo n Mr. H. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte cu se înapoia:. Numeri singuratici ă 5 cr. se vend la „Tipografia", soc pe acţiuni taiaaagâmirozisEBgga^^ Partide politice - Partide nationale. I (d1). Am zis şi cu altă ocasie, că misiunea unui partid naţional e deosebită de misiunea unui partid politic propriu zis. Un partid politic îşi propune să aplice un anumit ordin de idei, în interesul unui stat şi în special al unei clase sociale; — un partid naţional trebue să lupte în primul loc pentru a asigura existenţa naţională a unui popor. Un partid politic se naşte din condiţiuni normale şi răspunde la trebuinţe practice de organizare interioară a unui stat; — un partid naţional se naşte din condiţiuni anormale şi răspunde la trebuinţe mai imperioase, de conservare şi desvoltare naţională. Un partid politic se disparvă încetul cu încetul, prin însăşi forţa lucrurilor, când doctrina sa, chipul seu de a înţelege organizaţia de stat şi bunul traiu social nu mai corespunde trebuinţelor momentului şi credinţelor celor mai mulţi; — un partid naţional conservă raţiunea sa de a fi, câtă vreme condiţiunile anormale, cari şi-au dat naştere, se menţin, şi perde această raţiune de a fi imediat ce aceste condiţiuni şi pericolul revenirii lor încetează. Intr’un cuvent, un partid politic e legat de trebuinţele politice, sociale şi economice ale unui popor, — pe când un partid naţional e legat de însăşi existenţa om; unul representă un moment trecător, altul representă conştienţa de sine şi idealul unei grupări etnice, gată prin afinităţi de origină, de limbă, de. credinţe, de datine, de aspiraţii. Urmează de aci două consecinţe inevitabile : întâia, că nu să poate măcar concepe subordonarea acţiunii unui partid naţional la acţiunea unui partid politic, oricare ar fi el; a doua, că, prin un abus de puterea la care ajunge într’un moment dat, un partid politic nu poate să desfiinţeze un partid naţional, fără a desfiinţa mai întâiu poporul pe care îl representă sau cel puţin condiţiunile anormale ale poporului din care partidulşi-a luat naştere. Noi ne-am dat totdeauna seamă de aceste adevăruri, care se impun ca o putere elementară oricărui om înzestrat cu o judecată bună. De aceea am ţinut pe de o parte la independenţa absolută a partidului nostru în toate mişcările sale, faţă de orice influenţe din afară, car’ pe de altă parte am întimpinat cu un zimbet de milă şi n’am luat nici-odată în serios ordonanţa ministerială, care declară partidul nostru desfiinţat. Cei ce voiau să ne impue tutela lor părintească şi binevoitoare au putut să fie bine intenţionaţi şi să ne voiască binele — dar au greşit modul. Cei cari au decretat desfiinţarea noastră ca partid naţional au fost de sigur rău intenţionaţi şi numai răul nu’l-au voit. Dar’ şi unii şi alţii, în două sensuri deosebite, au plecat dela o concepţiune eronată despre ceea ce e şi trebue să fie un partid naţional în însăşi esenţa sa, despre rolul, despre misiunea şi despre condiţiunile din afară, de care existenţa sa e nedespărţită. Dacă acţiunea partidului nostru naţional ar fi fost înstrăinată, — fie şi în mânile celor mai buni amici ai causei noastre, dar’ cari nu se găsesc în mijlocul nostru —, am fi mărturisit implicit, că partidul naţional român nu are nici o raţiune de a fi şi că o causă naţională română nu există în realitate. Căci ce fel de partid e acela, care nu-’şi poate da singur directiva? Şi ce drepturi la propria-’i cauză are un popor, care nu-’şi cunoaşte nici durerile, nici leacurile şi nici nu găseşte în sinul său oameni pricepuţi şi devotaţi cari să se identifice cu el? Partidul naţional român întrupează idealul liberei desvoltări a naţiunii române, dar acest ideal nu există numai de ieri de alaltăieri. El a zăcut latent în massele profunde ale populaţiunii veacuri după veacuri; el a fost apoi din vreme în vreme întrupat de câte un om superior; el a ajuns astăzi să fie patrimoniul comun şi pe faţă mărturisit al întregului popor românesc. De aceea vocea celor dintâiu representanţi ai acestui ideal statornic al neamului nostru n’a răsunat în deşert şi sămânţa de ei aruncată n’a căzut pe pământ sterp; de aceea până azi Românii de pretutindenea se declară solidari cu conducătorii lor şi îşi fac cu drept cuvânt o fală din osânda ce sufer pentru manifestarea bărbătească a opiniilor şi sentimentelor ce-ş i însufleţesc. Dacă, pe de altă parte, noi ne-am fi considerat disolvaţi ca partid naţional în urma ordinaţiunii ministrului Hieronymi, am fi dovedit, că nu ne dăm seamă de ceea ce suntem şi representăm. Căci ce am răspunde fiecare în parte, când ni s’ar spune, că nu existăm ca Români? Am răspunde desigur, că cei ce ne contestă această existenţă se înşeală, deoarece noi ştim şi simţim că suntem Români. Şi ceea ce am răspunde fiecare în parte putem cu atât mai mult să răspundem toţi la un loc: ştim şi simţim că suntem Românii oar’ când suntem trei milioane de Români, şi când avem dreptul firesc de a trui şi de a ne desvolta ca atare, nimenea pe lumea asta, afară de D-zeu însuşi, — nici un Hieronymi şi nici un alt ministru nu are puterea de a ne ridica acest drept. Legitimitatea dreptului nostru de a fi şi a voinţei noastre de a ne desvolta în geniul nostru naţional, reşede în noi înşine, în numărul nostru, în conştienţa noastră de ceea ce suntem şi de ceea ce trebue să fim. Ear’ sorţii de isbândă ce-’i avem în luptă pentru drepturile noastre, de bărbăţia noastră şi numai de bărbăţia noastră atîrnă. Credinţa noastră să ne fie în noi. In afară de noi putem să avem şi prieteni şi duşmani; dar’ nici prietenii nu sânt chemaţi să ne conducă treburile, nici duşmanii n’au dreptul să ne creadă desfiinţaţi şi nici puterea să o facă, câtă vreme suretem şi voim să fim. Sibiiu, 7 Decemvrie n. Afacerea Metropolitului Ghenadie. Lui N. F. Pressei se telegrafează din Bucureşti, că noul guvern român a luat hotărîrea de a resolva chestiunea Metropolitului-Primat Ghenadie în mod satisfăcător pentru toate partidele din ţeară. Modul de resoluţiune ar fi următorul: procesul Metropolitului se va supune unei revisuiri, care va avă de resultat constatarea nevinovăţiei Metropolitului Ghenadie. Caterisitul Metropolit se va rehabilita, va fi antronat de nou în scaunul primaţial, dar o va abzice imediat de bunăvoe, şi se va retrage la mănăstire, cu rangul de Metropolit-Primate al României. Un nouamic. Patrioţii noştri au câştigat un nou apărător în percionatul „Berliner Boersen Zeitung”, care a început se pledeze cu căldură pentru causa maghiarismului. Ziarul numit serie:sPentru tripla alianţă punctul de gravitate este la Budapesta nu la Viena. Dar’ dacă s’ar întâmpla ca elementele din Austria, contrare triplei alianţe, se devină precumpănitoare, Austria tot nu ar pută face o politică deosebită de cea maghiară şi aceasta pentru că România se găseşte în sfera politică a Ungariei, care însemnătatea României creşte“... La alt loc apoi zice percionatul: „Camera maghiară deschisă de curând va avu poate menirea de a scuti întreg imperiul de mari primejdii”. O fi, o fi! Mai ştii ce zace în Banffy?! Chestiunea naţionalităţilor. Din Viena ne vine ştirea, că tinerii Cehi au luat hotărîrea se provoace pe toţi deputaţii slavi din reichsrath-ul Austriei, ca se purceadă In mod solidar in chestiunea naţională, şi se protesteze la toate ocasiunile în contra asupririi ce se face din partea Maghiarilor naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria. Acesta e primul resultat Îmbucurător al alianţei ceho-slovace, inaugurată la Praga în 25 a lunii trecute. Aprobarea „opririi“. Adecă prea înaltul ministru de interne al Ungariei s’a îndurat prea graţios a aproba şi Măria Sa oprirea conferenţei naţionale, convocate pe 15 Maiu. Adecă volnicia comisă în primul rînd de primăria oraşului, şi aprobată mai apoi şi de domnul vicişpan al comitatului este consfinţită şi de mai marele afacerilor interne ale ţerii, de dl ministru Perczel. Aşa e la noi, în Ungaria liberală şi constituţională. Toate volniciile subalternilor, toate încălcările de lege, de drept şi constituţiune — sunt „consfinţite“ şi de cei mai mari, — dar, în schimb, aşezămintele consfinţite prin legile aduse şi întărite cu subscrierea Maiestăţii Sale a Impăratului-Rege, — o, acestea să pot negenat şi nepedepsit călca, desconsidera şi mofana * * • * * începând de sus dela ministru şi până jos, la cel din urmă funcţionar. Iată pilda cea mai clasică: legea despre „egala îndreptăţire a naţionalităţilor“ ; şi iată proba cea mai recentă, rescriptul ministerial, pe carel-am publicat în ultimul nostru număr. Şi cât de uşor şi comod se pot face toate acestea!... Domnul primar din oraşul X. opreşte adunarea naţională a unui întreg popor. Oprireaşi-o motivează cu provocare la legea despre „egala îndreptăţire“. — în motivare dl primar stabileşte principiul, că nu e iertat „a conferă şi a se organiza pe basa naţională ori de rassă“. Se face recurs. Dl vicişpan aproabă oprirea „pe basa motivelor sale“. Se face de nou recurs. Domnul ministru, Măria Sa, aproabă şi el oprirea „pe basa motivelor sale“. Se poate un lucru mai uşor ca acesta ? Şi totuşi aproape şepte luni de zile a trebuit să aştepte „poporul recurent“, pentru ca să afle odată sfirşitul acestei comedii de justiţie politică. Să facem un incis, pentru a găsi unde este pricina îndelungatei întârzieri? în rescriptul seu ministrul să provoacă la raportul vicecomitelui, raport datat la „26 a lunii trecute, sub nrul 19.633“. Rescriptul ministrului poartă datul de 13 Noemvrie (!), aşadar, luna trecută e — Octomvrie. Constatăm deci, că vicecomitele Sibiiului recursul dat în 6 Iunie 1896 ’l-a înaintat la ministrul de interne, căruia ’i-a fost adresat, numai în 26 Octomvrie, adecă după cinci luni și jumătate. Acel vicecomite, care recursurile înaintate lui le respalvă, fireşte negativ, în 8—10 zile, acelaşi vicemite aşterne recursurile date în contra hotărîrilor lui numai după 5—6 luni. Mai comod nu se poate — nici în Ţeara Ungurească. în sfîrşit, mulţumim preaumilit Măriei Sale dlui ministru de interne Perczel, că totuşi s’a îndurat a ne spune cuvântul seu în această afacere, care atinge basa vieţii noastre politice. Mulţumim, că ni-a spus şi Măria Sa, că nu ni-e iertat să mai conferăm ca Români, că nu-i iertat să ne mai or- ganisăm ca Români, pentru că aşa dispune legea despre „egala îndreptăţire a naţionalităţilor “. Ne vom insul şi strădui din toate puterile noastre, ca cetăţeni loiali şi element de ordine, ca să nu mai supărăm pe primari, pe vicişpani şi nici cinstita faţă a Măriei Sale, cu adunări de acestea, pe care chiar legea le opreşte... — Sau nu? ...De ce e vorba? De o comedie, pe care un primar, un vicişpan şi un ministru o joacă cu un popor întreg. Vom mai da noi concurs la astfel de comedii? Vieaţa şi existenţa noastră naţională, este depusă ea în mâna unui vicispan sau a unui ministru? Causa noastră cea mai sfântă, este ea un obiect de discusiune pentru deal de vicişpani şi miniştri, cari să ni-o hotărască prin frase „kacskaringós“, ca şi cea din ultimul rescript? Existenţa unui popor nu să discută, ea să afirmă. Să nu mai recurgem deci, ci să ne afirmăm. Ministrul a aprobat oprirea vieţii noastre naţionale; asta era de prevăzut, căci doar ministrul e Ungur, şi noi sântem Români. Noi să dovedim, că aprobarea aceasta, şi tot ce se leagă de ea, e o comedie ridicolă. Din parlamentul român. — Presentarea noului guvern. — Vineri, în 4 Decemvrie n. ,s’a presentat noul cabinet român, camerei şi senatului României. Primirea a fost călduroasă în ambele corpuri legiuitoare, în care noul guvern a primit asigurarea partidului naţional-liberal, că va fi sprijinit din tot adinsul în lucrările sale. Se intenţionează clară o nouă închegare a partidului naţional-liberal aflător astăzi la putere în România, şi bunul început ne face a a crede, că Închegarea se va face şi că noul guvern îşi va da toate silinţele ca se aplaneze neînţelegerile ivite în timpul din urmă, atât In sinul partidului seu, cât şi în ţeară, resolvând chestiunile puse la ordinea zilei In mod pacinic şi mulţumitor pentru ţeară şi pentru întreaga românime. Astfel înţelegem noi cuvintele primministrului P. S. Aurelian, că va căuta o „soluţiune pacinic de pe seama chestiunilor arzătoare puse la ordinea zilei, şi din acest motiv salutăm şi noi noul guvern român. Atât în cameră cât şi în senat, dl ministru-president P. S. Aurelian a cetit în aplauzele adunărilor decretul de numire al noilor miniştri, după ce apoi a făcut următoarea declaraţiune: — „in urma demisiunii ministerului presidat de dl Dim. Sturdza, M Sa Regele luând avisul preşedinţilor corpurilor legiuitoare, a binevoit să mă însărcineze cu formarea unui nou minister. înainte de a primi această înaltă însărcinare, am crezut de datoria mea să consult majoritatea representanţilor ţerii, şi numai după ce a binevoit a mă onora cu încrederea sa, am constituit ministerul din sinul partidului naţional-liberal. Noul minister, tare de sprijinul d-voastre, cari representaţi partidul naţional-liberal, va lucra cu toată ardoarea şi cu toată rîvna la realizarea programului partidului nostru. Sîntem încredinţaţi că, cu concursul binevoitor al d-voastre vom pută resolva, spre satisfacerea generală, chestiunile la ordinea zilei, cari cer o soluţiune pacifică şi cât mai neîntârziată!” Declaraţiunea prim-ministrului P. N. Aurelian a fost acoperită cu aplause sgomotoase, atât în cameră cât şi un senat. în cameră ’i-a răspuns în numele majorităţii, deputatul M. Pherekyde, promiţând noului guvern cel mai temeinic concurs, şi declarând, că majoritatea camerei este hotărâtă a continua tradiţiunile partidului naţional-liberal, prin urmare se va găsi totdeauna gata în giurul noului minister, ca să-’i arete încrederea. In senat răspunsul ’i l-a dat, antecesorul seu, dl D. A. Sturdza, care în numele majorităţii senatului a salutat cu iubire şi căldură pe primul ministru Aurelian şi pe colegii sei asigurând noul minister, că are întregul şi energicul sprijin al senatului. Dl D. A. Sturdza ’şi-a îmheiat vorbirea cu următoarele cuvinte: — „Am trecut în zilele acestea printr-o grea crisă, dar’ printr’o crisă întăritoare. Să păşim înainte, strinşi uniţi, cu încredere unii în alţii, strigând strigătul nostru de raliare şi de întărire a inimelor şi a sufletelor. Să trăească Regele Carol, înţeleptul Rege al regatului român“. După terminarea ceremoniilor de presentare, ’i s’a adresat noului guvern, — în, camera din partea deputatului Delavrancea car’ In senat din partea senatorului Perieţeanu- Buzău, — următoarea întrebare: — „Este adevărat, că M. Sa Sultanul a acordat Românilor din Macedonia toate privilegiile, şi e adevărat, că un Constantinopol primul Mitropolit român Antim a oficiat joi (3 Dec.) în capela din Pera, pentru prima oară în limba română?“ Ministrul de externe G. I. Stoicescu a răspuns imediat, că: „ştirile autentice pe cari le are guvernul sunt următoarele: M. Sa Sultanul din propria sa iniţiativă, recunoscând devotamentul Românilor din imperiul său, le-a acordat dreptul de a fi primiţi în şcoalele publice ale statului turcesc pe spesele sale, şi a dat un rescript, prin care le acordă şi dreptul de a ocupa funcţiuni publice. Românii din Turcia au ales un Metropolit şi au adus aceasta la cunoştinţa marelui vizir, care şi-a înştiinţat, că M. Sa Sultanul a recunoscut pe acest Metropolit român, şi el, primul Metropolit român, a sfinţit capela din Pera şi a înălţat călduroase rugi pentru Sultan, şi pentru că au fost învredniciţi a avu şi Românii din Macedonia un Metropolit al lor“. Declaraţia aceasta a noului ministru român de externe, făcută în prima zi a formaţiunii noului cabinet, a fost primită cu aplause prelungite în ambele corpuri legiuitoare române şi cu inovaţiuni aduse Regelui Carol şi Sultanului Abdul Hamid. — Din Blaj. Promovarea canonicilor. — Noul preposit. — Răspunsul M. Sale. — Raport special — — 6 Dec. n. 1896. Azi s’a săvîrşit în biserica catedrală ceremonia promovării graduale a canonicilor din capitlul metropolitan. La orele 81/9 înainte de începerea sfintei liturgii, I. P. S. Sa Metropolitul, îmbrăcat cu mandia şi camilafcă, şi asistat de ceremonierii Dr. Bunea şi Dr. Hossu, a ocupat loc pe Tetrapodul din mijlocul bisericii. Canonicii Moldovan, Dr. Raţiu, Mateiu, Hossu şi Gavriil Pop, îmbrăcaţi în ornate sacre erau postaţi înaintea sa în presbiteriu, înainte de cetirea diplomelor I. P. S. Sa le-a ţinut o alocuţiune foarte frumoasă, în care a făcut pomenire de răposaţii canonici Papfalvi, Micu, Vlassa şi Grama, exprimând frumoase cuvinte de fiecare. Special de cest din urmă a zis, că „au apus speranţele, pe cari sf. biserică, după dreptul le-a fost legat de frumoasele lui pregătiri”. A urmat cetirea diplomelor în textul oficial unguresc, cu excepţiunea diplomei canonicului Hossu, care s’a cetit româneşte, fiind dată de ordinariatul din Blaj. După cetirea diplomelor, Excelenţa Sa a provocat pe fi care în special să ’şi ocupe noul stat canonicesc, dorindu-le să lucre cu zel şi intru lungime de zile în noua demnitate. Temnând ceremonia aceasta, noul prepozit I. M. Moldovan, a mulţumit Metropolitului pentru osteneala pusă, şi îi doreşte în numele membrilor espitoli o vieaţă îndelungată spre a pastori multă vreme această archidiecesă. Ii mulţumeşte special pentru lupta ce a trebuit să o poarte, până când a ajuns să-ș i poată instala.