Tribuna, ianuarie 1897 (Anul 14, nr. 1-23)

1897-01-15 / nr. 10

Pag. 38 Sibiiu, Mercuri, TRIBUNA Afacerea Majláth. Ministrul de culte Wlassics a mers la Viena, citat fiind de a dreptul din partea Monarchului, ca să-’i dee deslușiri în chestiunea episcopatului ca­tolic din Ardeal. Ministrul a stat o oră la Monarch, spunându-ș i pe larg starea lucrului. Dela palat ministrul Wlassics a mers la nunţiatură şi aci a conferat cu nunţiul ase­menea cam o oră. S’a constatat din ambele părţi, că e o mare neînţelegere la mijloc, care însă se va aplana cu bunăvoinţă reciprocă. Ministrul Wlassics a mers apoi şi la con­tele Goluchovski, cu care asemenea a re­gulat afacerea. Din părţi bine informate se asigură, că guvernul pentru aceea nu­­l-a numit pe con­tele Majláth »cu drept de succesiune«, pen­­tru­ că ştia că e un prea mare aderent al par­­­tidului poporal. Teoria pungăşiei. Alkotmány vor­bind în primul seu de Duminecă despre scrisorile ajunse în mâna prim-ministrului Banffy »nu pe cale cinstită“, încheie articolul cu următoarele potrivite cuvinte: »Meritul e al partidului poporal, că acest abus s’a adus la cunoştinţa ţerii; las' se vadă lumea, că în Ungaria nu mai există onesti­tate,, pentru­ că teoria pungăşiei a devenit sistem politic«. Adevărat! Subscriem şi noi. S’a terminat! Afacerea Metropolitu­­lui Antim, care seamănă mult cu o operetă comică s’a terminat şi s’a luat dela ordinea zilei. Ministrul de externe din Turcia, Teffik­­paşa, a adresat o notă energică representan­­ţilor diplomatici ai României şi Serbiei la Constantinopol, în care îşi exprimă mirarea, cum de guvernele acestor ţeri se ţin îndrep­tăţite a se amesteca în afacerile de tot interne ale imperiului otoman şi a provoca schimbări în situaţiunea din Macedonia! Poarta crede, că această amicală admoniere va fi suficientă pentru a se pune capăt acţiunii guvernului român şi sârbesc. Representanţii Porţii din Bucureşti şi Belgrad au fost îndru­maţi, ca şi dînşii să facă asemenea de­­claraţiuni ministrului român şi sârb de externe. Opereta comică, întitulată *Trăească M. Ba Sultanul«­e dar’ terminată! Mandatele dubioase. Din cele 27 petiţiuni înaintate dietei ungare pentru nimi­cirea mandatelor câştigate pe bani, cu aju­torul baionetelor şi cu cea mai revoltătoare călcare de lege, 20 au fost resolvate prin ve­rificarea deputaţilor aleşi, în două caşuri s a ordinat cercetare, car’ cinci petiţiuni sunt încă neresolvate. Păcat de spesele ce ’şi­ le-au făcut oamenii cu petiţiunile, căci resultatul se putea şti înainte. Votul universal. — Discuţia în parlamentul maghiar. — Votul universal a fost pus în discuţie în şedinţa de Sâmbătă a dietei ungare. Nu ’l-a pus guvernul lui Bánffy, nici vre-un deputat dietat, ci aceia cari îl doresc, doi moşteniţii de drepturile cetăţeneşti. în 10 Maiu 1896 s’a ţinut o mare adu­nare de popor in Budapesta, în care s’a luat hotărîrea a se trimite petiţiune la dietă, pentru introducerea votului universal la alegerile dietale. Petiţiunea ne­putânduse resolva în se­siunea trecută (guvernul lui Bánffy va şti de ce), abia acum a ajuns a fi pusă la ordi­nea zilei în dietă. Referentul Molnár Béla propune în numele, comisiunii petiţionare, că, „deşi se va vedea necesară mai curând ori mai târziu modificarea legii electorale în unele direcţiuni, petiţiunea, cu privire la relaţiunile noastre na­­ţionalistice şi de altă natură, să se depună în p­a­r­c­h­i­v“. (Aprobări din partea mame­­lucilor). Propunerea referentului dă însă la o discuţie mai lungă, al cărei resumat e ur­mătorul. Polonyi Géza: Chestiunea votului uni­versal e atât de cunoscută, că nu se poate spune nimica nou. Totuşi atrage atenţiunea asupra unor lucruri. Ministrul-president a de­clarat, că dînsul şi partidul seu stau pe basa legilor de la 1848. Legea electorală din 1848 a asigurat dreptul electoral pe seama a două milioane de cetăţeni. Azi însă o restanţă de dare în sumă de 5 or. îţi nimiceşte dreptul de alegător. Chestiunea naţională nu poate forma pedecă pentru introducerea votului uni­versal. Teoria aceasta nu poate fi decât în favorul lui Traian Doda şi Raţiu. Cu min­tea sa simplă, chiar fără studiarea datelor mai Înalte statistice, vede destul de bine, că atunci când numărul alegătorilor se Înmulţeşte pe basa unuia şi al aceluiaşi drept, elementul maghiar se înmulţeşte în proporţie cu ele­mentele naţionalistice. Dar, guvernul se teme de votul universal,­­pentru­ că atunci partidul independiştilor ar câştiga majoritatea. Cere ca petiţiunea să fie luată în considerare. Kossuth Ferencz: constată că legea ac­tuală nu e dreaptă. Unul câştigă drept elec­toral după o dare de 80 cr., altul abia după una de 30 fi. Frica de naţionalităţi nu trebue să ne­­ abată dela calea dreptăţii, să fim juşti, dar’ ! Ba pretindem cu toată puterea statului nostru , ca naţionalităţile se devină cetăţeni credin­­’ cioşi ai patriei (Azi doar’ nu sânt? Red.­­ „T.“) Dacă voesc să fie credincioşi patriei,­­ nu au să se sparie de condiţionea ce le-o­­ pune statul maghiar, ca se ştie adecă ungu­reşte, precum se cere şi în statele unite din America, cunoaşterea limbii engleze pentru acela care voeşte să aibă drept electoral. (După părerea fiului tătâne­sc, nu e dar’ mo­tiv la majoritatea se respingă introducerea votului universal, dar’ condiţionat, alegătorul se ştie ceil şi scrie ungureşte. Asta e Călea dreptăţii? R. „T.“) Contele Zichy Jenő, e asemenea pentru votul universal, însă cu adausul, ca votarea să fie secretă, pentru­ că alegerile trecute au arătat destul de clar, că în ţeară nu există nici onestitate, nici respect de lege. Moralul nu trebue să fie de două feluri. Trebue să fie egal pentru ministru ca şi pentru ultimul cetăţean. Primeşte petiţiunea, şi cere introdu­cerea votului universal cu votare secretă, sub condiţiunea, ca alegătorul se poseadă limba ma­ghiară în vorbire şi scriere, (de CG­RU, să ştie face chiar şi doine poporale în limba ma­ghiară? Red. „T.“) şi se declare că e cetă­­ţan de stat maghiari De naţionalităţi nu să teme, pentru­ că dacă vor fi 10—20 deputaţi de naţionalităţi în dietă, ne vom înţelege bine unii cu alţii! (Foarte generoşi Red. „T.u) Rab­ovsk­i István, declară în numele par­tidului poporal, că partidul seu va primi cu bucurie extinderea dreptului electoral. Nu aflu de consult ca această extindere să se facă de­odată până la votul universal, ci trep­tat. Sprijineşte propunerea lui Zichy Jenő. (Cum? Şi partidul poporal cere cunoaşterea limbii maghiare? Ce schimbare la faţă! Red. „T.“) cu adausul ca votarea să se facă acasă, la comună. Perczel Dezső, ministru de interne, de­clară că guvernul nu se poate pune pe baza votului universal. Guvernul ţine de o funestă greşeală ideea acelora, cari pot vorbi, ori chiar şi numai visa despre aceasta, acuma, în Ungaria! Se bucură, că antevorbitorii, deşi în principiu sânt pentru votul universal, faţă cu propunerea comisiunii nu au făcut pro­punere contrară. Constată că în 1848 era timpul cel mai potrivit pentru introducerea votului universal, dar’ guvernul maghiar de atunci nu ’l-a In­trodus, pentru­ că­ a ştiut de cel între împre­­giurările actuale „ar fi una din cele mai fa­tale greșeli a ne ocupa serios cu chestiunea aceasta!* (Auzi acolo! R. „Trib.*) Declară încă odată, că da, intențiunea guvernului e, că partea legii electorale, care se refere la dreptul de alegere să 88 revisu­­ească, dreptul să se extindă, car’ censul să se unifice, dar’ de vot universal guvernul nu voește să știe nimica. Roagă casa să pri­mească propunerea comisiunii. Madarász József, prolemisează cu Ra­­kovsky, și declară că dînsul și în 1848 a fost pentru votul universal, pentru­ că e condus de ideea, că nu se poate și nu e iertat să se de­­nege nici un drept pe seama fiilor credincioşi ai patriei. Győri Elek, prolemisează cu ministrul Perczel şi crede că extinderea dreptului elec­toral numai atunci poate fi corectă, dacă se abandonează censul, pentru­ că nu dela avere depinde aceea, că cineva întru cât merită se ia parte la afacerile ţerii, ci dela aceea, că ce datorinţe împlineşte faţă de patrie, fie sărac, ori avut! în direcţiunea aceasta mini­strul putea face o declaraţiune mai clară, că oare extinderea astfel o înţelege, că susţine censul,­­ pentru­ că aceasta nu ar fi ceva îm­bucurător şi folositor pentru ţeară. Unificarea censului nu însemnează aceea că partidul gu­vernului s’ar insul se merite titlul ce şi ’l-a luat, adecă: „liberalismul*. Discuţia se încheie şi se dă cuvântul de nou ministrului de interne Perczel, care răs­punde lui Győri următoarele: „Onorată casă! voesc să răspund pe scurt dlui deputat antevorbitor. Dl deputat a zis, că de o parte ia cu bucurie la cunoştinţă declaraţiunile mele, de altă parte însă ar­ scrupuc gravi, că oare­ cum am înţeles eu extinderea şi unificarea censului? De­clar pe scurt, că eu extinderea nu am înţeles-o altcum, decât aşa, că numărul alegătorilor se va înmulţi fără îndoială (la Maghiari! Red. „Tribunei“) Mai adaog că unificarea e necesară, căci acuma sunt prea multe feluri de cens. Că aceasta cum se va pută statori, e un lucru care cere studiare amănunţită, şi suntem abia la începutul ei, pentru­ că cum binevoiţi a şti, înainte cu 1­2 ani nici aceea nu ştiam cât face darea după un pătrar de sesie, şi munca unui an şi lum, e un compendiu de mărimea unui tom, gros de un deget. Eu dar­ nu pot face altă de­claraţiune. Asta am voit să spun şi de acea­sta mă ţin. Ce se atinge de aceea că domnii depu­taţi necontenit accentuează că dânşii nu se tem de aceea, dacă se va merge cu extinde­rea până la marginile cele mai extreme, şi dacă se dă drept electoral fie­cărui cetăţean care ţine cu credinţă la patria sa, observ, că în momentul, în care unul dintre domnii de­putaţi va inventa un astfel de manometru pentru simţeminte, care aşezat pe inima ale­gătorului ne va arăta gradul seu de fidelitate cătră patrie, îmi voiu da consimţământul şi voiu primi şi eu propunerea ; dar, de­oare­ce aceasta nu se poate nici defini în lege, nici circumscrie pe altă cale, aşa cred, că poziţia lor (a deputaţilor!) atunci ar deveni grea, când ar avea prospecte că resoluţiunea lor se primeşte faţă de propunerea comisiunii“. (Apro­bări în dreapta, unde e turma liberală). Preşedintele enunţă ca conclus, că pro­punerea comisiunei e primită, şi­­comedia e gata. Resultatul ? Se ne putem cu nădejde pe studiul limbei maghiare, dacă voim să câşti­găm drepturi cetăţeneşti, şi să aşteptăm până guvernul va inventa un manometru cu care să se poată constata gradul patriotismului. Până atunci — pofta ,în cuiu! Adecă nu! Dare şi miliţie avem dreptul să dăm şi mai departe ţerii, ca se nu zicem: datorinţa. Ca să se ştie cum stăm cu legea „eu­ropenească“! Osândă repeţită. — Raport special. — Alba-Iulia, 24 Ian. 1897. Astăzi de nou s’a pronunţat prin tribu­nalul regesc din Ioc sentenţa osânditoare con­tra parochului din Poiana (lângă Aiud), loan Morariu, a învăţătorului Crucian Simu, din Ciu­­fud şi a lui loan Simu, teolog din al IH-lea curs în Blaj, născut în comuna Ciufud. Fuseseră aceşti bărbaţi români dejude­­caţi încă la 24 Sept. 1896 în acest proces de agitaţie: primul la 1 an şi jum, şi 300 fi, al doilea la 1 an 200 fi., în bani şi al treilea la şese luni arest şi 100 fi., în temniţa de stat, însă tabla regească din Cluj a suspendat această sentenţă şi a ordonat ţinerea unei nouă pertractări finale din cauză că fasiunile gendarmilor — mnicii oameni folosiţi ca mar­tori — erau în contrazicere. Ieri s’a ţinut această pertractare nouă fiind judecători, ca president Ignatz Korbuly, juzi votanţi Quardazoni şi Daniel. Din partea procuraturei, procurorul Csíki, care apărător advocatul R. P a t i ţ a, public românesc nu a fost de faţă. Decursul acestei pertractări a fost foarte bună dovadă, cum Românul în ţeara sa nu e privit ca cetăţean cu drepturi, egale şi cum sunt desconsideraţi chiar la ascultare când ca acusaţi voesc a dovedi nevinovăţia lor. Taci! Taci!­­*■ acest cuvânt s’a pronun­ţat în continuu, când acusaţii voiau să vor­bească. Patru martori români ascultaţi cu acea­sta ocasiune, dovedind nevinovăţia acusaţilor, nu au fost admişi la jurământ, pentru­ că pro­curorul a susţinut, că aceşti martori încă sunt complici la cântările „Deşteaptă te Române« şi doina lui Lucaciu, şi că numai prescripţia îi mântueşte, ca şi ei să fie puşi pe banca acusaţilor. Aceasta se priveşte de logică juridică înaintea tribunalului, când e vorba de a res­pinge pe 4 martori români, oameni nepătaţi şi economi de frunte din comuna Ciufud, cari au fost de faţă în şcoala din Ciufud, şi au dovedit, că acolo în 24 Iunie, 1894 numai cântări bisericeşti s’au cântat, dar’ nu cele 2 cântări incriminate şi afirmate de acasă. Un singur gendarm cu numele Râcz a putut cu spusele lui neadevărate să formeze bază la o sentenţă judecătorească. Acesta a fasionat, că tot pe o melodie se cântă „Deşteaptă-te Române“ şi „Doina“ lui Lucaciu, şi că aceste cântece sânt una şi aceeaşi. Ceialalţi gendarmi nu cunosc cântările, nici nu ştiu româneşte şi lor numai soţul lor Râcz ’li-a spus, că se cântă din şcoală astfel de cântări şi ei pe spusele aceluia au mers la şcoală şi au oprit acolo pe cei aflaţi ţinându-­i închişi peste 2 ore. Cei în mod ilegal deţinuţi în şcoală, cea mai mare parte au fost prunci şi fete de la 12—15 ani. Ca să poată aduce în conglăsuire spu­sele gendarmilor, presidentul prin întrebări sugestive le stetea întru ajutor, ba le punea în gură chiar răspunsurile, şi n’a băgat de seamă, că acum alte contraziceri s’au ivit. Aşa un gendarm a spus la pertractarea finală din rîndul trecut, că acela care a pro­vocat pe oameni se nu asculte de gendarmi nu se află între acusaţi. Acum însă a fasionat contra parochului Morariu. La confront­area martorilor presidentul ’l-a îndrumat pe Rácz ca să-’i zică unui mar­tor român că minţeşte. Spune-’i, că minţeşte, a zis preşedintele; gendarmul a ascultat şi aşa a făcut. Obiectivitatea a lipsit cu totul şi scenele întâmplate dau dovadă, că nelasată persecu­ţie se face, ca după poruncă, şi apărarea de­vine un lucru superflu. Procurorul nu pe basa legii a susţinut acasa, ci pe nişte ficţiuni, de­oare­ce el a recunoscut, că „Deşteaptă-te Române, n’are cuvânt vătămător şi că nu sânt oprite acele cântece, dar’ cântând astfel de cântece totuşi se face agitare contra Maghiarilor. Apărătorul la rîndul seu a dovedit ilegalitatea acasei şi provocându-se la conce­siunea programului dat de autorităţile din Lugoj pe basa căruia sute de oameni au cântat „Deşteaptă-te Române*, a Întrebat că pe ce basă se poate în Alba-Iulia încri­mina cântarea aceasta de oare­ce una şi aceiaşi lege penală avem. Procurorul n’a putut dovedi ca cântarea celor două melodii ar fi oprită sau că ar avea cuprins pusibil, ci s’a mărginit la acuse nebasate în contra Românilor din Ciufud şi Tur pe cari ’i-a descris în mod înspăimân­tător. T­ s’a reflectat din partea apărătorului, că numai fapte pot fi luate în considerare, dar’ nu părerea privată a unui procuror, care afirmă lucruri închipuite. Fapt este, că Ungurii din Tur trăesc în bună pace cu Românii de acolo, şi că dela fapta încriminată sânt 2 ani şi încă nici unui Ungur nu ’i­ sa întâmplat nici un rău din partea Românilor, prin urmare acusa nu e basată, căci agitaţie pe acolo nu s’a în­tâmplat. Însă toate cele zise de martori, de apă­rător şi de acusaţi au fost mazăre pe părete, căci sentenţă adusă mai înainte de nou s’a pro­nunţat cu aceleaşi pedepse grave. Contra sentenţei s’a insinuat apelaţie. * Dintr’un alt raport mai lung, so­sit mai târziu, reproducem partea finală. Urmează apoi vorbirea de apărare a dlui advocat Rubin Patiţa. Un bărbat plin de iubire faţă de neamul seu, bărbat cu inimă faţă de naţiunea a cărei fiu este, bărbat vărsat în ştiinţele ju­ridice, besat pe lege şi cu paragraful în mână combate aspru toate zisele procurorului, pro­voc­ându-­l, ca în calitate de procuror să vor­bească basat pe lege şi nu numai din nişte deducţiuni. Prin vorbirea sa măduoasă combate cu toată puterea purtarea lor cea atât de mise­­rabilă şi plină de ură faţă cu poporul româ­nesc; le arată cum toată acasa ce se ridică împotriva clienţilor sei e o nedreptate strigă­toare la cer; şi fiindcă dînsul din argumen­tele aduse de gendarmi, prin cari îşi susţin acasa lor, nu află nimic adevăr, de­oare­ce toate sunt­ contraziceri, cere achitarea acusa­ţilor. — ’I-a combătut atât de aspru, cu atâta putere şi convingere în vorbirea sa vehementă, încât se păreau că sunt ca şi trăsniţi, cu fe­ţele încruntate se sculară de pe scaune, şi preşedintele cu un ton de sălbatic anunţă că, acusaţii mâne (Duminecă în 24 1. c. la orele 10 a. m. să se presente pentru a-­şi asculta sentenţa. * Scârbiţi de purtarea aceea a lor, dori­tori de a auzi ori­ce verdict numai ca să se poată depărta din acel cuib de Jidani şi Ar­meni, acusaţii la orele 10 a. m., Duminecă în 24 i. c., erau iarăşi în sala tribunalului aşteptând cu sânge rece ori­ce osândă ar sbura de pe buzele preşedintelui. Erau 10 ore. Câte un armean cu hârtii subţioară se strecura de pe uşile laterale în sală, ocupân­­du-­şi locul, până­ când toate scaunele fură ocupate. Cu „drag“ să priveşti, cum armenii pre­­sidează şi judecă în Ţeara­ Ungurească. Stând în picioare se anunţă sentenţa: „în numele Maiestăţii Sale* — începe preşedintele, „tribunalul regesc din Alba-Iulia a adus următoarea sentenţă*: „Basiliu Morariu acusat pe basa paragrafului 172 punct a) şi b) cu agitaţie şi opunere legii, se pedepseşte cu 11/1 an tem­niţă de stat şi 300 fl. v. a. Crucian Simu, pe basa §­lui 172 punct b), ca agitator se pedepseşte cu 1 an temniţă de stat şi 200 fl. v. a., luân­­du-se şi aceea în considerare, că el nu a fost în şcoală, tocmai de la început. Ioan Simu, pe basa­­ lui 172 punct b), ca agitator se pedepseşte cu 6 luni tem­niţă de stat şi 100 fl. v. a., luându-se în considerare, că în 1894 avea etatea de 19 ani. Iată o nouă şi tot aceeaşi osândă, pentru înfiinţarea unui cor bise­ricesc. Prea departe merg domnii noştri de la cârmă, precum se vede ei îşi infig mânile sa­crilege în cele mai sfinte odoare ale unei na­ţiuni. Ei nu mai voesc, că în această patrie odată cu sângele nostru să mai putem înălţa rugăciuni ferbinţi cu voce înaltă, dar’ aducă ’şi aminte de cuvintele filosofului: „Mai uşor se poate zidi cetate în aer decât stat fără reli­­giune, sau se conservi fără dînsa statul făcut“. Tîrnăveanul. 15/27 Ianuarie 1897 Din Austria. — Sfaturi archiereşti pentru alegători. — Pastorala comună a episcopilor catolici din Austria, ce am semnalat ieri, atrage mai întâiu atenţiunea alegătorilor asupra însem­nătăţii deosebite a alegerilor proxime, după­ ce acum întâia­ oară vor fi admise la urnă şi clase de acelea ale poporaţiunii, cari până acum erau lipsite de dreptul electoral. După aceea pastorala dă sfaturi alegăto­rilor, să aleagă bărbaţi binevoitori bisericei şi şcoalei, cari au simţ pentru chestiunile naţio­nale şi sociale ale Monarchiei „Nu alegeţi pe nime — zic episcopii — care voeşte se scoată religiunea din vieaţa publică şi să d­eschidă din instituţiunile statului, ci alegeţi bărbaţi cari simţesc înşişi cât de scumpă e religiunea pentru om, cari sunt convinşi despre însemnătatea binecu­vântărilor bisericei pentru vieaţa omenea­scă, şi a căror vieaţă corespunde însăşi con­vingerii lor“. Cât despre şcoală, episcopii zic: „Alegeţi bărbaţi, cari cu voi dimpreună sunt convinşi, că pe terenul şcolar trebue fă­cută o schimbare, dacă e ca patria noastră scumpă să nu cadă cu totului pradă necredin­ţei şi indiferentismului religios. In chestiunea naţionalităţilor episcopii austriaci se rostesc astfel: „Pentru desvoltarea prosperă a po­poarelor Monarchiei noastre lipsă avem de pacea naţională şi socială. Fiecare popor are un drept natural şi istoric la cultivarea şi desvoltarea vieţii sale naţionale, dar­ nici un popor nu poate merge aşa departe în pretensiunile sale, încât naţio­nalitatea conlocuitoare se fie vătămată ori în­treagă Monarchia să fie păgubită în marile sale interese, „în faţa dreptului fiecărui popor stă datoria de a susţină una şi tare Monarchia, sub al cărui scut Providenţa divină a condus popoarele Austriei“. „Da aceea iubirea propriei sale naţio­nalităţi va fi şi trebue să fie împreunată în­totdeauna cu dreptatea faţă de alte naţionali­tăţi“............. „... Deci, voi alegători, vă stă în pu­tere. „Alegeţi bărbaţi, cari sânt drepţi şi cu­minte; cari pretind dreptul lor, fără a scurta drepturile altora; cari iubesc întregul fără a slăbi părţile ei, şi-­şi pretind partea lor, fără de a păgubi întregul, cari în lucrările lor se conduc de principiul înţelept, că în Monar­chia noastră chestiunile naţionale se pot re­­solva nu prin puterea ponderoasei majorităţi ci prin puterea dreptăţii şi a iubirii creşti­neşti“. După­ ce tractează pe larg chestiunea socială, a muncitorilor, şi alte chestiuni eco­nomice, episcopii sfîrşesc prin a îndemna pe credincioşi la unire. Pastorala aceasta e iscălită de peste 30 archierei catolici şi gr.-cat. -------------------------­ REVISTA PRESEI. Presa română. Gazeta Transilvaniei (nr. 9) vorbind de­spre scrisorile baronului Banffy, ajunse în posesiunea sa pe „cale necinstită“, con­stată că la noi: „Violarea secretului epistolar nu este de azi, nici de ieri. Faţă de Români­­a s’a Introdus ca sistem, s’a exercitat şi se exer­cită cu multă Îndrăzneală de ani de zile. S’au ridicat plângeri în contra acestei ticăloşii re­voltătoare de nenumărate­ ori şi în coloanele ziarelor noastre naţionale s’au deschis ru­brici anume pentru înregistrarea nenumăra­telor caşuri de violare a secretului epis­tolar“. Dar’ când ni­ s’au întâmplat nouă, că scrisorile şi depeşile treceau prin „c­a b i n­e­­t­u l n e g r u“, contele Apponyi, Zichy Nándor etc. tăceau. Am putéa zice dată, ,Răbdaţi, căci voi v’aţi făcut-o!“ „Dar’ nu e nici în interesul lor — în­cheie „G. T.“ — nici în al naţiei maghiare, nici în al statului, nici în al popoarelor sale să tacă, ci trebue cu atât mai vîrtos să strige, gura lor să fie trimbiţa judecăţii nimicitoare, ce trebue se cadă pe capul acestui nenorocit şi corupt sistem de guvernare“. Nr. 10

Next