Tribuna, martie 1897 (Anul 14, nr. 48-72)

1897-03-08 / nr. 54

Anul XIV ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/t an 2 fi. 50 cr., 1/s an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., 1/i an 3 fi. 50 cr., 1/s an 7 fi., 1 an 14 fi. Pentru România și străinătate: 1/t an 10 franci, 1/i an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Sâmbătă 8/20 Martie 1897 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 54 INSERŢIUNILE Un şir garmond prim­a­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15, Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici a 5 cf. se vend la »Tipografia*, soc. pe acţiuni. Suntem, ori nu suntem? (..) Guvernul maghiar zice că nu sun­tem. Marele cunoscător şi deslegător al chestiei naţionale, dl Jeszenszky aşa a re­­stălmăcit legea despre „egala îndreptăţire a naţionalităţilor“, că nu sân­tem! Nu sântem popor de sine stătător între po­poarele Ungariei, nu formăm naţionalitate independentă, ci sântem simpli cetăţeni maghiari cu „buze valahe11. Numai ca atare avem dreptul a vieţui în Ungaria, unde ne putem desvolta dacă vrem, în limba statului, şi unde ne putem folosi de drepturi cetăţeneşti, în măsura în care binevoitorul guvern, din cas în cas, ne va permite. Aşa zice Jeszenszky, şi aşa zice Bánffy. Aşa zice parlamentul maghiar şi aşa zice aproape întreaga societate ma­ghiară. Nu e lucru nou. Tot aceasta ni­ s’a spus nouă şi altă­dată, mult mai înainte, de pildă în Aprobatele de ruşinătoare memorie, (nu pentru noi, ci pentru plăs­­muitorii lor), unde ni­ s’a pus în vedere că suntem „numai toleraţi în ţeară“. (De aci ,şi-a împrumutat de bună-seamă şi marele sdrobitor de naţionalităţi, Tisza, principiul proclamat în dietă, că „cine nu e mulţumit, să meargă în România !“). Pe lângă toată absurditatea cuprinsă in Aprobare, un lucru bun totuşi se gă­seşte în ele. Acela, că pe atunci Maghiarii vor­beau despre noi ca despre un popor in­dependent, numindu-ne „ Oláh naţio “. Pe atunci eram dlar’ naţiune, deşi „numai tolerată“, dar’ azi nu sântem mai mult „numai toleraţi“, sântem cetăţeni inde­pendenţi ai Ungariei, dar’ nu sântem naţiune, nu súntem „oláh naţio 111 Aşa zice constituţia ţerii, care nu cunoaşte decât numai o singură naţiune în Ungaria, naţiunea maghiară şi aşa ne spun toate legile ungureşti, croite de la dualism încoace. E cam curios a nega aceea­­ ce există, aceea­ ce vezi cu ochii, de ce te atingi în fiecare zi, şi de ce te sparii, când numai îi auzi de nume, dar’ Ma­ghiarii au arătat că la dînşii şi aceasta e cu putinţă. Şi aceasta au făcut-o Maghiarii tot­deauna, atunci când aveau puterea în mâna lor. Când erau tari. Au făcut-o în scurta lor domnie dela 1848, şi o fac mereu, de când desastrul dela Königrätz ’i-a făcut de nou stăpâni peste ţeară, în intervalul de 17 ani însă, cât au fost şi ei sub altă stăpânire, când sufereau dela guvernul austriac aceea ce azi noi sufe­rim dela ei, aveau cu totul alte vederi. Atunci nu ziceau, că „nu suntem“; din contră, ne făceau toate promisiunile posi­bile, ca „să fim“, să trăim cu dînşii la­olaltă, egali la sarcini şi la drepturi. Pe atunci existau popoare, naţiona­lităţi nemaghiare în ţeară! în răspunsul din 24 Februarie 1866 dat la mesagiul de tron, cu care li­ s’a deschis dieta, ei ziceau de pildă urmă­toarele cu privire la asigurarea dreptu­rilor naţionalităţilor: „Ne vom insul­a împlini tot ce recere binele public al patriei, şi ce ne impune da­­torinţa noastră cetăţenească; în lucrările noa­stre vom purcede din principiile fundamentale ale constituţiunii; îndreptarul nostru va fi tot­deauna dreptatea şi echitatea faţă cu toate clasele cetăţenilor patriei fără privire la con­fesiune şi limbă. Vom lua în considerare aceea­ ce am de­clarat în adresa noastră umilită din 1861, că simţul naţional ce se desvoartă din ce în ce mai tare, trebue luat în considerare şi nu se poate merita cu măsura timpurilor trecute şi a legilor învechite. Nu vom uita, că locui­torii nemaghiari ai ţerii ungureşti încă sunt cetăţeni ai ţerii ungureşti, şi tot cu promp­titudine sinceră voim a garanta prin lege toate cele recerute de interesele lor, şi de interesul public al patriei. La facerea legilor referi­toare la interesele diferitelor naţionalităţi vom urma principiile de dreptate şi echitate­“... Cum s’a ţinut dieta maghiară de a­­ceste promisiuni, — o ştim cu toţii foarte bine, dar’ cine nu o ştie — o simte. Şi mai precis s’a esprimat pe acele timpuri bărbatul lor de stat, baronul Eötvös în opul său „chestiunea naţio­nalităţilor“ în care zicea: „chestiunea naţionalităţilor nu se poate decide prin vocea imperativă a majorităţii, ci numai prin înţelegerea reciprocă. Deslegarea nu o putem ajunge clar­ pe calea care o urmărim noi (Maghiarii)“. Tot acest baron Eötvös însă a făcut trei ani mai târziu cea mai straşnică opo­­ziţie proectului de lege despre „naţiona­lităţi! “, presentat dietei prin deputaţii naţionali, şi a sprijinit cu căldură proectul „­caricatură “ compus de înţeleptul patriei Francisc Deák, care a şi devenit lege, însă numai pentru aceea, ca să rămână literă moartă, neexecutată. Interesante de tot sunt însă promi­siunile ce ni le făcea aşa numitul comitet naţional-maghiar, condus de Kossuth, care la anul 1860 a comunicat principelui Cuza din România întregul său proiect referitor la egala îndreptăţire a naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria şi care era urmă­torul : 1. Fie­care comună va hotărî ea însăşi care-­i,va fi limba sa oficială; în această limbă ea va face se se redacteze procesele verbale ale şedinţelor sale, raporturile şi adresele sale cătră comitat, petiţiunile sale către guvern şi dietă. Fie­care comună va decide afară de aceasta, care are să fie limba învăţământului in scoalele sale. 2. Fie­care comitat va hotărî, cu ma­joritatea voturilor care are să-i fie limba ad­ministrativă, în această limbă el va adresa pro­esele sale verbale şi va coresponda cu guvernul, şi tot în această limbă ei vor fi expedate decretele şi răspunsurile guvernu­lui. 3. Membrii dietei ungureşti­ se vor pută servi în discuţiunile parlamentare de ori­care din limbile ţării. 4 Ligile vor trebui să fie promulgate în toate limbile adoptate de către comitate şi comune. 5. Toţi locuitorii ţării se vor pută asocia în libertate în interesul naţionalităţii lor respective, ori care ar fi, în mari comunităţi naţionale, vor pută convoca întruniri­ mai mult sau mai puţin numeroase, să institue adunări periodice prin delegaţii lor. Ei vor putea ase­menea să-şi numească capii naţionali, pe cari îi vor numi voevozi sau hospodari, sau cu ori­ce alt nume vor voi. 6. Comunităţilor naţionale ei vor adă­uga, dacă această le convine, guvernul bisericei şi al ocoatelor. Ei vor pută numi în libertate pe capii lor eclesiastici­ şi să le dee, dacă vor găsi că este bine, titlul de patriarehi, mi­­tropoliţi sau ori­ce alt titlu. 7. Ei vor pută face statute in privinţa organisării cât şi a administrării asociaţiunilor şi a tuturor intereselor lor, atât naţionale cât şi religioase. 8. Statul nu le cere decât un lucru: publicitatea deliberărilor şi a tuturor actelor lor... Memorandul, în care se cuprinde acest proect mai conţine apoi următoarele pasaje adresate principelui Cuza: „Principe! Proectul despre care s’ara dat această scurtă arătare, admite ca diferitele po­­pulaţiuni ale Ungariei şi ale Transilvaniei să poată avă, fie relativ la necesităţile naţionale fie relativ la tot ce priveşte desvoltarea pros­perităţii lor, încă şi alte dorinţe pe lângă cele la cari se referă această lucrare, şi cari au fost poate scăpate din vedere numai pentru­ că nu le cunoaştem. Proectul nostru esprimă con­vingerea, că Ungaria în toate aceste privinţe va consimţi la tot aceea ce un frate poate cere în mod echitabil de la alt frate, împărţim toţi această convingere şi promitem a întrebu­inţa în acest înţeles întreaga noastră influenţa!“­­ Aşa voea Kossuth, bătrânul, la anul­­ 1860 se deslege chestiunea naţională. ■ Şi sub Kossuth trebue să înţelegem na-­­­ţiunea întreagă maghiară, pentru­ că co­­­­mitetul naţional maghiar, cu sediul în Turin, lucra pe atunci în numele popo-­­ rului maghiar. Atunci dar’, când Maghiarii se aflau­­ în strîmtoare, când erau despoiaţi de­­ drepturi, nu ziceau că „nu suntem“. Atunci existam şi eram priviţi din partea lor de un factor însemnat în ţeară, care poate se ajute şi poate să strice. Kossuth voea pe atunci să însce­neze o nouă revoluţie maghiară în contra dinastiei, şi de aceea avea lipsă de con­cursul principelui Cuza, şi de ajutorul nostru. De aceea ne întitula dar’ per „frate“. Kossuth însă ajuns la scop, tot atât de puţin s’ar fi ţinut de cuvânt, cum s’a ţinut Eötvös, şi ceialalţi politi­cian maghiari, şi cum s’a ţinut dieta maghiară. Zace în firea Maghiarului a promite, când se află în primejdie şi în strîmtoare, cerul şi pământul, marea cu sarea, ca apoi, când ajunge la bine, să le uite toate, să le nege toate. Nu în chip de înfruntare le-o spunem aceasta. Constatăm numai, că maghiarii sânt cum sânt. Noi nu-­i vom îndrepta, şi nu vom face nici încercarea de ai în­drepta. Rămână aşa cum sânt. Noi voim să constatăm numai cu propriile lor fapte şi vorbe absurditatea guvernului tolerat de ei, care vine azi şi ne deneagă exi­stenţa, ne şterge din cartea vieţii politice, care cu o trăsătură de condeiu zice că «nu suntem­». Dar’ noi „suntem“ şi „vom fi­“ ! Sântem aceea­ ce am fost totdeauna, popor credincios tronului, patriei şi nea­mului seu! Sântem o „naţiune“ pro­clamată la anul 1848 prin sine însăşi de naţiune liberă şi independentă. Sîntem un popor care nu cerşeşte, şi nici nu primeşte fârîmături de pe masa, la a cărei bogată încărcare a contribuit, şi contribue şi dînsul, ci care cere, pre­tinde drepturi ce-­i compet, pe basa dreptului naturii de o parte, care de altă parte, pe basa dreptului istoric. Sântem şi vom­iţii, pentru­ că nici vieaţa nu ni­ se poate stinge, dar’ nici trecutul nu ni­ se poate şterge din istorie cu­­ condeiul dlui Jeszenszky. Sântem, şi nu sântem din graţia Maghiarilor ci din propriile noastre pu­teri ! Sântem şi cât sântem, datorinţă avem să le arătăm că suntem. Să le dovedim, că în casa noastră, în familia noastră, în şcoala, în biserica, în comuna noastră noi sântem stăpâni, şi nu putem permite ca ei să ni­ se impună de stăpâni, împunân­du-ne chiar şi limba lor, o limbă străină, pe care nu o înţelegem, nu voim să o înţelegem, nu o putem iubi şi nu o iubim, chiar pentru­ că ni­ se impune cu forţa. Din ce sânt dar’ mai mari sforţă­rile lor de a nega existenţa noastră cu atât mai mari au să fie şi acţiunile noa­stre pentru a le dovedi că „sântem». Să ne afirmăm dar’ pretutindenea şi la toate ocasiunile. Să le arătăm că­ sun­tem şi vom fi! Sibiiu, 19 Martie­­. Acţiunea tineri­mei. Din Mün­chen primim înveselitoarea ştire, că tine­rimea noastră academică a început o serie de conferenţe în limba germană, cu sco­pul de a pune pe studenţii germani în cunoştinţă de cauză asupra chestiunei române. Prima conferenţă a ţinut-o Sâmbăta trecută tinerul I. S­ce­o­p­ul, care a vorbit despre: „Neştiinţele poporului român din Transilvania şi Ungaria“. Felicităm tinerimea din München pentru această norocoasă idee şi dorim se aibă mult succes şi l imitatori. Din Cap St-Martin. Se telegra­­fează, că M Sa Monarchul a fost ieri la Nizza, unde a visitat pe Victoria, regina Angliei. La orele 5 d­e. a sosit îndărăt la Cap-St.-Martin, unde a primit visita regelui din Saxonia, care seara a plecat spre casă. M. Sa pleacă azil Vineri, din Cap-St.-Martin la Viena, unde va sosi Sâmbătă seara la orele opt. Demisia dlui D. A Sturdza. Foile patriotice din Budapesta aduc următoa­­roarea telegramă primită din Bucureşti: »La insistenţele unanime ale senatului, guvernului şi a întregului partid liberal, D. A. Sturdza­­şi-a retras demisia din presidenţia senatului, între Sturdza ca şef al partidului liberal şi între guvern domneşte cea mai perfectă în­ţelegere­. Adecă vorba ăluia: „ Uite Sturdza, nu ! Sturdza!« Aşa fac oamenii politici, la vîrstă de 64 ani. Din parlament. Ieri, joi, s’a terminat discuţia asupra budgetului mi­nistrului de finanţe, care într'o vor­bire mai lungă a declarat, că în che­stiunea lultei guvernul va dovedi, că se ţină de cuvent şi va apăra inte­resele ţerii. Oare ce să însemneze acest glas — răsboinic ? Apostolii limbei maghiare. Mi­nistrul de culte şi instrucţiune publică remu­nerează în fiecare an cu câte un mic bacşişt pe acei apostoli ai culturei şi limbei maghiare (înţelege: dascăli poporali), cari fac mai bune progrese cu şcolarii nemaghiari în învăţarea limbei maghiare. Zilele trecute a împărţit de nou între 100 de astfel de apostoli şi aposto­­liţe câte 50 fl. Ar fi bine să ne comunice dl ministru şi lista acestor »apostoli*, ca să vedem câţi sânt de — ai noştri! Politica externă a monarchie­­ ii. Dualismul e forma sub care se pre­­sentează dela 1867 încoace marea putere habsburgică. Pentru dinastie lucrul de căpetenie e — marea putere. Cum să manifestează această mare putere înlă­­untru, — oare în formă constituţională, absolutistă, în forma federalismului, a cen­tralismului, a dualismului ? — e lucru de a doua categorie, care se poate schimba după cum pretinde interesul primar, adecă interesul de a se pută susţină ca mare putere. Acum evenimentele din Orient anunţă apropierea mult amânatei desmembrări a Turciei. Monarchia, ca mare putere in­teresată în primul joc, trebue să fee parte la această desmembrare. Pentru posiţi­­unea, vaza, de mare putere, regula gene­rală e: cine nu ere fie, slăbe fte. Puterile angajate în Orient, Anglia, Rusia, Francia, eventual şi Italia, îşi vor lua partea din Turcia . — Austro-Ungaria, dacă vrea să se susţină faţă cu aceste puteri pe acelaşi niveu, va trebui încă să fee parte la împărţirea Turciei. Aceasta trebue să o facă din aceleaşi motive, din cari înainte cu o sută de ani a luat parte la împărţirea Poloniei. Faţă cu această necesitate — recu­noscută şi de Maghiarii cu gânduri mai calme — un jurnalist din Pesta susţine că pentru o atare anectare nu s’ar afla majoritate nici în parlamentul din Pesta, nici în cel din Viena. Dar, această pă­rere e greşită. Parlamentul cel nou ales, din Austria, va avea o majoritate covârşitoare fede­ralistă, deci se va emancipă de gărgă­unii centraliştilor din 1878. Parlamentul maghiar din Pesta se poate compune după plac. Cu puterea exe­cutivă, cu forţa brachială, care a adunat în sfatul ţării, pe populus Bonffyanus (vorba contelui Apponyi), s’ar putea tot atât de bine adună un parlament cu o însufleţire ne mai­pomenită pentru anec­­tarea Bosniei, a Macedoniei, ba chiar a Asiei Mici pe basă tot atât de „legală“ şi conformă dreptului ca şi cea a fic­tivului „drept public maghiar“. O resistenţă serioasă a Maghiarilor faţă cu acest postulat al politicei de mare putere a dinastiei este astăzi imposibilă. Episoda din 14 April— 13 August 1849 nu se poate repeta aşa uşor, precât de uşor se provoacă jurnaliştii jidani „independentişti“ la ea, spre a speria „Bécs“-ul. E adevărat că o oposiţiune tumultuoasă poate să facă neplăceri în esecutarea acestei politice , dar serios nu o poate împedeca. Anectându-se o parte însemnată a Turciei europene de acum la Monarchia noastră, starea astfel schimbată a Monar­chiei mai curând ori mai târziu, va tre­bui să aducă după sine şi o schimbare a actualei forme dualiste. Această ne­cesitate devine şi mai verosimilă, dacă luăm în considerare creşterea continuă a curentului federalistic în partea apuseană, mai cultă şi mai populată, a Monarchiei. Faţă cu aceste consideraţiuni a că­ror îndreptăţire nu o neagă nici chiar archişormnistul Beksics Gusztáv (vezi art. de fond al „Tribunei“ nr. 46 a. c.), Ma­ghiarii ar trebui să se îngrijească din bună vreme să câştige naţionalităţile pen­tru sine, — însă ei lucră tocmai din contră. Cum cugetă ei, cari după statistica lor oficială cu Jidanii împreună numără şepte milioane, să se lupte cu celelalte 37 de milioane, ale monarchiei? — Ace­sta e un lucru ce nu-’l poţi înţelege, dacă nu presupui, că în genere — ei nu cugetă. Noi Românii ’i-am pută asigura, că faţă cu ura acum generală a Cisleitaniei, cu neîndestulirea asemenea generală a naţionalităţilor şi a dinastiei, nu vor pută învinge ori­ şi­ cât se vor provoca la pretinsele lor drepturi istorice. Dar’ asigurările noastre sânt zadar­nice, în contra vanităţii oarbe naţio­nale, pare­ că nu există leac, şi se vede, că Maghiarii aleargă în ruptul capului spre ajungerea acelei stări în care ei ui­­tându -se la cocostîrci, să poată declama cu poetul lor Tompa Mihály: „Nektek két hazát adott végzetek Nekünk csak egy volt, az is elveszett! “ Ceea­ ce pe româneşte, înseamnă: „Vouă v’a dat soartea două patrii; noi am avut numai una şi şi aceea am perdut-o“.... Meditator. DIN BUCOVINA. Alegerile în oraşe. — Comitetul exe­cutiv. — Deputatul Dr. George Po­­povici. — Scrisoare particulară. — Cernăuţi, 16 Martien, întâmplările petrecute la alegerea depu­taţilor din oraşul nostru vor lămuri încâtva opiniunea acestor Români, cari încă nu cu­nosc din propria experienţă situaţia politică încurcată, în care trăim noi în Bucovina. în Rădăuţi erau doi candidaţi, dintre cari a reuşit cel „german-naţional“, profeso­rul Roschmann, iar cel „german-liberal“, Miskolczy a picat. Pentru nei Românii acest resultat e de tot îmbucurător, de­oare­ce partidul german naţional a observat totdeauna o atitudine foarte favorabilă causei naţionale române, mai ales celei a fraţilor noştri din Ardeal, pe când „iliberalii", aderenţii ziarelor „Neue Freie Presse“ şi „Pester Lloyd", admiratorii Ma­ghiarilor, ne-au fost totdeauna duşmani pro­nunţaţi, chiar şi aici, în Bucovina. Cu toate acestea — lucru ciudat — „conducătorii“ noştri români înclină mai mult spre „libe­ralul“ Miskolczy şi nu sunt de loc împăcaţi cu alegerea dlui Roschmann. în Cernăuţi Românii deasemenea nu sunt atât de număroşi, ca să reuşească cu un candidat naţional pentru casa deputaţilor din Viena; deci, ca şi până acum, ambii candi­daţi, cari au aspirat şi de astă-dată pentru mandatul Cernăuţului, erau străini­, anume Polonul Kochanowski şi Dr. Straucher, care aparţine partidului „social-politic® (care nu este a se confunda cu cel „socialist“). Cel dintâiu este aderent al partidului „liberal“ şi ca atare adversarul neamului românesc. Pe timpul luptelor îndreptate în contra Români­lor de fostul preşedinte al ţerii, Pace, dl Ko­chanowski a lucrat foarte activ împreună cu duşmanii noştri­,­ a contribuit prin demisiunea sa ca deputat al dietei ţerii, la disolvarea

Next