Tribuna, noiembrie 1897 (Anul 14, nr. 243-266)

1897-11-27 / nr. 263

Pag. 1050 Sibiiu, Joi, 27 Noemvrie (9 Decemvrie) 1897 Nr. 263 TRIBUNA de atunci încoace, îmbunătăţindu-se în unele privinţe şi în altele înrăutăţindu-se. Poporul românesc, la 1848, pe lângă că a afirmat cu tărie voinţa sa de fi considerat ca o naţiune constitutivă a statului în proporţia însemnătăţei sale, a mai dovedit, în acelaşi timp, lumei întregi, că este şi voeşte să rămână un element de ordine şi de pace. Cei cari se revoltau în contra ordinei stabilite erau tocmai privelegiaţii şi apăsătorii, care cei cari căutau să menţină pacea şi buna convieţuire a popoarelor din Transilvania erau apăsaţii, prigoniţii, jefuiţii, ofensaţii, cari, den’ar fi fost totdeauna însufleţiţi de respectul legalităţei, de mult ar fi putut face o sforţare supremă, pentru a-şi crea o altă soarte. Ce enormă deosebire între adunarea demnă şi imposantă de pe „Câmpul Libertăţii“, care a decurs în cea mai mare linişte şi s-a ţinut sub ochii autorităţilor imperiale şi între adunarea Săcuilor de la Agyagfalva, după care au urmat arderi şi devastăride sate şi excese de tot felul ! Deoparte bărbaţi aşezaţi la minte şi la inimă, conştienţi de chemarea şi datoria lor, ca episcopul (mai târziu metropolitul) Andreiu Şaguna, Simeon Bărnuţiu, George Bariţiu, Timoteiu Cipanu, I. Popasu, A. Treb. Laurian, D. Boeru, I. Bologa, P. Dunca, G. Angel, I. Bob, P. Maniu, I. Bran-Pop de Lemăny ş. a., şi un popor de 40.000, înţelegăndu-şi rolul şi chemarea şi tremurând de emoţiunea momentului aceluia solemn, în care jugul umilirei şi înjosirei trebuia să cadă pentru totdeauna de pe grumazii sei, — de ceealaltă parte fanatici necumpătaţi, Ladislaus Berzenczei, Sándor Gál, Zsombori, Kálnoki ş. a. şi o turmă înfuriată de câteva zeci de mii, în care vorbiau instinctele rele, în locul raţiunei, şi care ardea de neastâmpărul de a pute ucide şi prăda, de a pută devasta şi pune în flăcări ţeara întreagă. Poate că în nici una dintre manifestările de până acum ale poporului român nu s’a dovedit mai mult tact din partea acestui popor îndelung răbdător şi o voinţă mai cu putere afirmată, de a fi ceea ce şi numărul şi inteligenţa şi însemnătatea lui reală îi dau dreptul de a fi în stat, ca în adunarea memorabilă de pe „ Câmpul Libertăţii “, la relaţiile cu Rusia a fost primit cu o salvă de aplause. Aceasta este prima demonstraţie în favoarea Rusiei, care s’a făcut în camerile româneşti dela resboiul din 1877.“ Privitor la proiectata visită a Regelui Carol Ia Ţarul scrie Le Nord, organul rusesc din Paris, următoarele interesante site: „îngrijirile şi neliniştea ziarelor din Viena şi Pesta în privinţa viitoarei visite a Regelui nu sânt de loc justificate. Ele nu au mai cu seamă aerul de a se teme, ca din această visită să nu resulte cumva, un tratat de alianţă între Rusia şi România. „Rusia şi România nu au trebuinţă de nici un tratat de alianţă pentru a continua raporturile frăţeşti, ce întreţin de pe timpul domniei lui Petru-cel-Mare. Regele Carol va găsi la Petersburg, fără a vorbi despre numeroşi fraţi de arme, cu cari a luptat pentru independanţa ţerei sale,şi mântuirea armatei ruseşti. Red. „Tribunei“) primirea, ce se datoreşte Suveranului unui stat amic fi unei naţiuni coreligionare cu Rusia11. Sibiiu, 8 Dec. n. România fi Rusia. Mica demonstraţiune întâmplată la cetirea mesagiului de tron în corpurile legiuitoare ale României a aliat depărtat răsunet, limes de la 30 Noemvrie publică următoarele : „Pasagiul din mesagiul tronului la deschiderea parlamentului român privitor la relaţiile României cu Austro-Ungaria a fost primit foarte receni cu adâncă tăcere. Pasagiul relativ Astfel trecând din paranteze în paranteze, vei avă în urmă dreptul de a ajunge la paranteza din urmă: cele patru scânduri, Bietul bătrân! Cât de liniştit îşi doarme somnul din urmă, Inima ’i-a adormit in piept sfingele în vine, mintea ’i-a adormit pe patul răcit al creerilor şi barba lui albă doarme dusă pe pieptul fără de vieaţă. In jurul lui plângeau cu toţii, înduioşarea din urmă, când recunoaştem bunătatea şi perderea ce o ignoram Înainte cu o zi — şi plângeau şi luminele cu lacrime de ceară. Ear’ bătrânul dormia adânc, şi o linişte supremă se răsfrângea pe faţa lui galbină „ca făclia de galbină ceară“. Şi poate că visa despre raiul bătrânilor, unde oamenii sunt mai buni şi el îşi reaflă prietenii de odinioară. Acolo bătrânii nu mai supără pe nimeni... pe nimeni... — Uruitul bulgărilor de ţărină 11 face să tresară puţin, dar’ nu să trezeşte, el doarme mai departe ca un lucrător obosit după o zi lungă şi grea. Punct. K. Am ajuns la finea proposiţiei. Involuntar ni se impune acum Întrebarea: Care e sensul acestei proposiţii. Sensul? E o problemă înfiorător de imensă aceasta — abia credinţa poate să se avânte la aceste culmi ale gândirei, de unde nu mai este suis. In faţa ei mintea filosofului se pleacă neputincioasă, sau desperează, car’ poetul înspăimântat ne strigă: „Nu cerceta aceste legi „Că eşti nebun când le ’nţelegi !“ Să nu le cercetăm; ar fi un zădar, copile ! Problema va rămână ,întotdeauna misteriosul (?) semn de întrebare. Simiin. Chestiunea română şi chestiunea Orientului. Dl G. Bengescu, ministrul României la Bruxelles a scos o preţioasă carte, care va face bun serviciu chestiunei noastre naţionale. Sub titlul „Essai d'une notice bibliografique sur la question dOrient*, dl Bengescu a publicat un volum în care se consignează întreagă bibliografia chestiunei orientale. Aceasta operă dă indicaţiuni despre toate cărţile, privitoare la chestiunea orientală, apărute dela 1821—1897. Partea bibliografică privitoare la România şi îndeosebi la chestiunea naţională e făcută cu o îngrijire deosebită. Sânt însemnate poate 40 ori 50 de volume şi broşuri cari tratează despre situaţia Românilor din Ungaria. întrucât altă bibliografie a chestiunei Orientului nu există, toţi diplomaţii vor avi neapărat cartea dlui Bengescu în biblioteca lor. Folosul ce-l vom trage astfel, răsare în mod destul de evident. Nu de mult baronul Jehan de Witte zicea în voluminosul seu studiu, din revista *Le Correspondant din Paris, că chestiunea orientală e strîns legată de chestiunea română și nu se va pută resolva fără a da mai ântâiu celei române o soluţiune mulţumitoare. Şi iată acum, diplomaţii vor primi un volum cu indicaţiuni de isvoare asupra ambelor chestiuni mari. Abziperea ministrului croat. Iosipovtch Imre, ministru croat, încă dela 1889,şi-a dat demisiunea în urma unui conflict cu ministrul de finanţe Lukács, pentru dreptul de crâşmărit in Croaţia. Se zice, că Iosipovich ar fi avut un conflict şi cu bănui Croaţiei. Ca viitori urmaşi se amintesc Cseh Ervin şi Popovich, fişpani în Croaţia. Schimbare în chestiunea finmana. Guvernul se pare că vreasă-şi schimbe cu totul politica faţă de Fiume. E greu să te pronunţi, cum se face, de acum fiumanii sânt gata să primească reformele. Iată ultimele ştiri: Mayländer, fostul primar a fost chemat de Bănffy la Viena şi a fost provocat să expună dorinţele fiumanilor. Acesta a răspuns, că dupâ ce a abzis din funcţiunea de primar, ca privat nu poate să-i dee un proiect concret, dar’ a promis, că va convoca pe toţi representanţii abzişi la o conferenţă şi dupâce le va afla părerea, se va declara. Ossoniack, fruntaşul partidului autonomist, încă a fost chemat în audienţă la Bănffy. Surprinzător lucru, că tonul conducătorilor autonomişti după reîntoarcerea dela Bánffy s’a schimbat pe neaşteptate. Se crede, că acum „nu se va mai face opoziţie şi poporaţia încă va fi pacificată, pe cuvânt, că guvernul vrea binele Fiumei. Vechii representanţi vor fi realeşi. Alegerile se vor face în prima jumătate a acestei loni. Dieta croatâ a fost deschisă în 6. c. După cetirea rescriptului regal de convocare s’a presentat budgetul pe 1898. Dr. Amrus (din partidul coaliţiei) a propus, ca rescriptul de prorogare al dietei să se remită la o comisie de 7, ca să raporteze asupra căuşelor de prorogare. Preşedintele a răspuns, că prorogarea e dreptul exclusiv al Coroanei. Nesiguranţa în Austria, în situaţia politică din Austria nu se semnalează până acum nici o schimbare, fie în bine, fie în rău. Aceleaşi dispoziţii nesigure şi neliniftitoare sânt pentru moment caracteristica stărilor. E drept, că afară de unele mici turburări, de caracter exclusiv local, liniştea s’a restabilit pretutindeni. Dar’ e o linifte de aşteptare numai, o linişte a cărei stabilitate sau suspendare de nou e legată de resultatul definitiv al pertractărilor ce poartă guvernul cu majoritatea deoparte, cu opoziţia de altă parte. Resultatul acesta se aşteaptă pe fiecare zi. Toate cercurile politice interesate şi direct angajate la pertractări lucrează febril, zi de zi, în conferenţe, la care asistă şi prim-ministrul Gautsch, când o să facă propuneri şi să trateze în vederea unui compromis definitiv. Ştirile ce se lansează ca provenind din sinul acestor conferenţe sânt foarte necontrolabile şi multe false, de vreme ce toţi membrii conferenţelorşi-au dat cuvântul de onoare că vor ţine strict secret asupra celor ce se desbat, nu vor divulga înainte de vreme nimic. Această măsură s’a luat pentru a se preveni o eventuală zădărnicire timpurie a pertractărilor prin colportarea în public a celor ce se discută în conferenţe. încercările lui Gautsch. Desbaterile ce se urmează între guvern de o parte şi majoritate şi opoziţie de alta au ajuns să privească numai ordinaţiunile de limbă. Chestia demisionărei presidentului Abraham Szirz şi a ştergerei faimoasei lex Falkenhayniana s’au luat deocamdată dela ordinea zilei. Se susţine, că prim-ministrul Gautsch a prezentat comisiei deputaţilor germani un proiect de compromis, culminând în împărţirea Boemiei în trei teritorii de limbă: unul curat german, unul curat ceh fi unul mixt, în teritoriile curat german fi curat ceh se va folosi exclusiv limba competentă, în celalalt amândouă. Dimpotrivă, Gautsch susţine în întregime a doua parte a ordinaţiunilor, conform căreia fiecare funcţionar e dator să cunoască amândouă limbile. Cu prima parte a proiectului ar fi învoiţi şi Nemţii şi Cehii, a doua însă Nemţii o resping cu toată hotărlrea, car’ Cehii nu lasă cu nici un preţ. Deputatul ceh-tinăr Herold, unul dintre cei mai distinşi şefi ai Cehilor, a declarat chiar Monarchului cu prilejul unei recepţiuni, că o împăcare numai pe lângă desăvîrşita egală îndreptăţire a celor două popoare se poate face. Astfel și acum prospectele pentru o eventuală împăcare sînt minimale. Pentru cazul, că pertractările ar suferi naufragiu total, parlamentul va rămâne amînat și guvernul va proceda conform paragrafului 14 al constituției austriace (Nothparagraf), adecă absolutistic. Monarchul despre revoluţia din Praga. Privitor la revoluţia din Praga s’a pronunţat fi Monarchul, aşa scriu foile din Praga. Anume Monarchul ’şi-a exprimat indignarea pentru cele întâmplate la Praga, condamnând mai ales purtarea primarului Podlipny. Se susţine, că efectului acestei păreri a Monarchului e a se atribui în mare parte faptul, că în şedinţa din urmă a consiliului comunal toţi membrii au adus entusiaste ovaţii primarului. La începutul şedinţei s'au cetit telegramele, cari felicită pe Cehii din Praga pentru ţinuta lor. Pe când se ceteau telegramele. a ) Intrat în sală primarul Podlipny Tunete de aplause şi aclamaţii ’l-au primit. Un semn al iubitei unanime ce nutresc pentru primar membrii representanţei e şi acela, că la dorinţa lui ordinea de zi s’a schimbat, punându-se la primul loc ultimul punct: budgetul oraşului. Proiectul de budget s-a primit unanim şi fără discuţie, în semn de solidaritate, precum a propus un membru. Caracteristic e, că în alţi ani proiectul se desbătea de obiceiu în 8—10 şedinţe. Praga în linişte. Se pare, că starea de asediu va restabili în curând ordinea şi liniştea publică cu totul. Poliţia ’şi-a ameliorat deja unele disposiţii şi a dat voe birtaşilor să-’şi ţină localurile deschise până la 10 ore seara, nu până la 9 ca până acum. în şcoale s'au început de nou prelegerile suspendate până acum. La tribunalul de statar na ajuns până acum nici un cas. Ura naţională. Un caracteristic semn al profundei uri ce desparte pe Nemţi de Cehi — se anunţă prin foi. Marele fabricant german Lederer a dimis din serviciu 200 de lucrători cehi, pe cuvânt, că nu mai vrea să dee pâne Cehilor! Se vorbeşte, că fabricantul îşi va desface deja zilele acestea stabilimentul şi se va muta la Viena. Un cuvânt al impăratului german, împăratul Wilhelm //., vecinic om „la situaţie“, nu s’a putut răbda să nu-’şi spună cuvântul şi privitor la stările din Austria. Anume, cu prilejul recepţiei adunărei deputaţilor, aducând vorba și despre stările din Austria ,și-a dat expresie convingerei, că în adunarea imperiului german nu vor urma niciodată asemenea stări, ca fi cele ce au făcut acum imposibile desbaterile parlamentului austriac. Din fabrica maghiarisărei. — Discuta asupra proiectului despre numele comunelor. — S’a pornit iarăşi maşina în marea fabrică a maghiarisărei, aşa numita „dietă“. După o pausă oare şi care primul material de prelucrat este numele comunelor şi alte nume de localităţi. Ele trebue sortate, schimbate, traduse şi impuse apoi cu forţa tuturor consumenţilor de porunceală, cari sântem noi, cetăţenii „liberi“ ai ţarei ungureşti. Ale noastre se iau cu forţa, se aruncă în căzanele acestei fabrici, se nimicesc acolo, ca să ni se dee în loc altele noue şi veritabil „maghiare“, patentate şi garantate... „magy. kir.“. Lucrătorii din fabrică se ţin de „trimişi“ ai noştri, pe când noi dei-am trimite, de sigur că ar ajunge şi ei în nişte căzane... Şi ei lucră plătiţi din banii noştri, pe cari cu forţa îi scoate stăpânirea din rodul sudorilor noastre. Noi respingem productele acestei fabrice urgisite. Noi se protestăm în contra funestei lucrări, ce fac aceşti muncitori de carneval. Şi se protestăm puternic, pentru că noi nu sântem plătiţi, — decât de conştienţa sufletului nostru, care zice: Ţineţi la al vostru! Iată cum s’a urmat discuţia în dietă: Referentul maghiarisărei. Ruffy Păi, referentul comisiunei zice, că e necesară primirea proiectului în interesul administraţiei (?). Afară de interesele administraţiei şi ale matriculelor sânt şi interesele căii ferate, poştei, telegrafului, cari fac necesară disposiţia legislaţiunei. Pe lângă aceste interese vine etimologia limbei maghiare, pentru că — zice el — în numele noastre de locuri sânt mai multe elemente maghiare, decât în cel mai vechiu monument limbistic, în proiect vede şi manifestarea ideei naţiunei unitare. La întrebuinţarea numelor de locuri trebue să constatăm, că pe pământul Sașilor fiecare localitate a avut numire originală maghiară, în diplomele regi’or ocur numai nume maghiare. S’a întâmplat, că numele originale maghiare s’au slavisat, s’au germanisat și mai târziu după cucerirea turcească am voit să restituim vechile numiri maghiare, dar’ am tradus ear’ pe ungureşte numele originare maghiare germanisate. Aşa în 1434 din Ebesfalva au făcut Elisabethstadt, din aceasta noi am făcut Erzeebetváos, istoricul Ebesfalva a rămas (Mişcare şi sgomot). Aduce aceste argumente istorice In faţa acaselor, ce s’au adus în unele foi, că acest proiect n’are al t scop, dacât maghiarizarea comunelor cu orice preţ. Boltkai László: Şi la aceea avem drept ! (Strigăte in stâng* Extrem) : Şi aceea trebue s’o facem! O şi aşteptăm dela guvern! (S’auzim!). Ruffy Pál: On. casă! Deed si maghiarisdm numele de localităţi, pentru aceea poporaţiunea acelora totuşi române slavă, germană sau română. Cu aceasta chestiunea maghiarisărei n’am dus-o nici cu un pas înainte. Nu voim altceva, decât ca acolo, unde este nume istoric, să-’l reconstruim. (Aprobare vie In stânga extremă). E remarcabilă intenţia proiectului, de a-şi îndrepta atenţiunea asupra ortografiei (Aprobare). In această privinţă experiăm, că şi In ţinuturile locuite numai de Maghiari — poate dialectul local e de vină — sâ schimonosesc numele singuraticelor comune. Aduce mai multe exemple. Incă mai surprinzător e, că dacă vedem numele original maghiar transformat după idiomul străin, vedem aceasta mai ales în ţinuturile locuite de Români, unde fiecare comună are numele meu original maghiar, dar a căpătat întregire românească. Aşa d. e. din Apáca au făcut Apatiţa, din Arddny—Ardanu, din Nagy Gzak-^&gu-mtxe, din Kárásztó— Carasteu, din Oyertyámos—Cărpeniş (! ? Red. „Trib.“), din Bodeds—Baziaş, din Miholyd — Mehadia, din Paterfalva—Petrovoselo, din Csák—Ciacova, din Kökénd—Chichinda, din Homokrés—Nocrin. Astfel de schimonosituri se pot vedea şi în ţinuturile săseşti. (S’auzim!) Nu moi ocup cu acele ţinuturi săseşti, unde sânt de fapt reminiscenţe istorice. Citează şi aici mai multe numiri. Proiectul dispune astfel, că stabilirea numelor de locuri la ultimul grad aparţine în sfera ministrului de interne, aşa că comunele cât şi comitatele Îşi vor da numai părerea, opţiunea. In comitatele Zolyom şi Bars s’au maghierisat deja numele străine. Trebue să ne intuim, ca atunci când e vorba despre statolirea unui nume nou, s’o facem cu complect aparat ştientific, cu ajutorul linguistului şi istoricului. însuşi proiectul e foarte conciliant. La stabilirea numelor în primul loc va fi directiv punctul de vedere istoric. De la acest proiect noi nu putem aştepta, nu putem dori mai mult. Cere primirea proiectului In general. Un deputat sas. Fr. Schreiber: Da,casă! (Exclamări în Btâoga extremă: Hoch! Hoch !) Nu trag la îndoială, că onoratul guvern a avut motive serioase (!) pentru presentarea proiectului despre numele comunelor şi altor nume de localităţi, în fața motivărei cu temeiu şi pricepere (!? Red. „Trib.") făcute e greu să combaţi argumentele scoase din lucrarea practică a administraţiei. Proiectul spune, că fiecare comună de aici încolo va avea numai o numire oficială. Ci, dar din vederea unităţei naţiunei politice limba statului e numai cea maghiară. Consecvenţa naturală a acestor două dispoziţii e, că sub numirea oficială e a se înţelege numai cea maghiară. (Exclamări în stânga: Naturalista e !) Olay Lajos: Poftim îq Saxonia! (Sgomot I) Preşedintele: Ascultaţi pe orator, (Aprobări). Fr. Schreiber: §-ul 5 al proiectului, când prescrie datorinţa întrebuinţărei exclusive a limbei maghiare la ramurile înşirate ale vieţii publice, înmormântează, pe cât poate la comunele nemaghiare numirile obicinuite în graiul zilnic al indigenilor şi împrejurimei. Le înmormântează şi acolo unde interesul statului, posibilitatea practică a administraţiei din ţeară nu concede aceasta. Din această causă nu mă pot alătura la proiect, aşa cum stă acum înaintea noastră şi numai atunci ’l-aş pută primi, dacă singuraticele părţi s’ar modifica într'un sens deplin liniştitor. (Aprobări în dreapta). Interes de stat „naţional“. Sándor József: Eu apreciez proiectul din 3 puncte de vedere: necesitate, aplicare şi cum s’ar pute trage mai uşor pentru societate consecvenţele din proiectul devenit lege. Necesitatea nici Schreiber nu o excepţionează. Avem un nume de loc, care azi e Valea vinului, ungureşte Borvögy, unde pe basa cercetărilor istorice resultă, că a fost Borberek, iatru cât nici nu e vale acel loc, ci un basen strimt şi — ceea ce e deosebit — nu e loc de vin astăzi, pentru că e un ţinut cu brazi, dar, fiindcă pe vremea Tătarilor s’a pustiit de acolo ungurimea, şi în locul ei a urmat o nouă rasă etnografică, numele s’a făcut Valea vinului. Sânt în Ardeal comitate, unde n’a fost altă numire decât maghiară şi epoca lui Bach pe multe dintre ele, fiindcă au avut şi poporaţiune săsească, Ie-a botezat nemţeşte. Proiectul nu plănueşte maghiarizarea, ci întocmirea şi unificarea (în ungureşte). Proiectul să îngrijeşte, cum să se introducă nouele numiri în societate şi statoreşte acele organisme, pentru cari va fi obligatoare întrebuinţarea numirei noue. Mă alătur în această privinţă la textul proiectului şi aprob mai ales, că face obligatoare întrebuinţarea numirei oficiale în şcoală. După acea împestriţare, exagerare şi lux oriental, care domneşte în numirile localităţilor noastre, să fim puţin occidentali, democraţi (?!).