Tribuna, noiembrie 1897 (Anul 14, nr. 243-266)

1897-11-26 / nr. 262

Anul XIV Nr. 262 Sibiiu, Mercuri 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1897 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/l an 2 fl. 50 cr., 1/l an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohle: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., 1/l an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: */4 an 10 franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15, Telefon Nr. 11. Se prenumeră și la poşte și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia*, soc. pe acțiuni Adunări de protestare în contra maghiarisârei! Convocare. Subscrișii ne luăm voe a convoca prin aceasta pe alegătorii dietali de naţionalitate români din cercurile electorale Sibiiu, Cristian, Sebeşul-săsesc, Cisnădie şi Nocrich la o­ m ce se va ţine Marţi, la 14 Decemvrie n. 1897, la 11 ore înainte de ameazi, în sala cea mare a casei sociale („Gesellschaftshaus“) din Sibiiu, cu scopul de a discuta şi a lua resoluţiuni privitoare la noul proiect de lege, aşa numit „despre numele comunelor şi alte nume de localităţi“. Sibiiu, 5 Decemvrie n. 1897. Dr. loan Raţiu m. p. loan Droc m. p., protopresbiter. loan de Preda m. p. Dr. Nicolae Calefariu m. p. ştii să respecte, car’ nu să calce legile aduse tot de ei, căci prin această încăl­care să face cel mai mare abus la noi faţă de drepturile naţionalităţilor! Signalul s’a dat! Lupta să începe ! Să facem să răsune glasurile de protestare ale Românilor de pretutindenea, ca să afle guvernanţii noştri, să afle M. Sa Monarchul, că jigniţi sântem in drepturile noastre, apăsaţi şi prigoniţi sântem din cale afară, să afle, că cerem ca volniciile să înceteze în interesul patriei, căreia nu noi, ci provocătorii ii fac cel mai mare rău. Sus sentimentul românismului! Şedinţa dietei. Ieri a ţinut dieta prima şedinţă meritorie de când s’au început şedinţele delegaţiunilor. Preşedintele anunţă, că Bartha Miklós a fost ales deputat. Ur­mează exposeul ministrului de finance Lukács László şi presentarea proiectului de budget pe anul 1898. Cheltuelile sunt cu 7 milioane mai mari ca în anul acesta. Ministrul de­clară, că nu se va exprima despre o notă şi afacerile, ce sunt de a se resolva în înţelegere comună, cât pentru situaţia schimbată, aceasta e caracterisată prin proiectul, ce-­l va pre­­senta ministrul-preşedinte. Lucrările pentru reforma dărilor directe se află într’un stadiu înaintat. Proiectele referitoare la aceasta se vor presenta în cursul anului viitor. După aceea se întră în disecţia proiec­tului despre numele comunelor. Deputatul sas Schreiber declară în numele colegilor sei saşi, că primeşte proiectul, dar­ la desbaterea specială va propune modificări. Au mai vor­bit : Sándor József, Eötvös Károly şi Münnich Aurél, toţi pentru proiect, care a şi fost pri­mit în general. Ministrul Bánffy cu o scurtă vorbire pre­sentă proiectul de lege despre dispunerea de sine stătătoare în privinţa transacţiunei. La propunerea lui Hol’a proiectul să ceteşte în mijlocul contrazicerilor repeţite ale stângei ex­treme. Kossuth Ferencz vrea să facă o pro­punere la proiect, dar’ cere se ’i-se dee voa a o face în şedinţa viitoare, ceea­ se se primeşte. De pe băncile stângei extreme răsună furtunoase strigăte de: si trăească Ungaria independentă. Luptele Românilor. George Lazar şi Tudor. VI. A (cf). In timp ce Românii de din­coace de Carpaţi luptau cu cele mai mari greutăţi pentru a-­şi dobândi şi asigura drepturi, ca naţiune, şi pentru a face să înceteze injustiţiile cărora de secole erau victime, — dincolo de Car­paţi, în Moldova şi Muntenia, conştienţa naţională era cu mult mai adormită şi mai întunecată decât aici. Aceste două principate române se apăraseră, în vremuri, cu eroism contra năvălirilor turceşti, armate de sute de mii fuseseră sdrobite de cetele de voi­nici ale lui Ştefan, Mihaiu, Mircea şi altor voevozi români, — şi tendenţa diferiţilor Sultani de a-’şi întinde domnia peste Dunăre n’a isbutit nici-odată. Fiiul lui Ştefan-cel-Mare vise, Bog­dan, după sfatul părintelui seu, închină Moldova Turciei, cu anumit tratat, în care se obliga să plătească un anumit tribut, în schimbul păcei şi integrităţei teritoriale ce l i­ se garantau. Acelaşi lucru ’l-a făcut şi Mircea-cel-bătrân, în urma bătăliei de la Rovine, din care eşise victorios şi încărcat de glorie, el a în­chinat Turciei Muntenia.­­ In ambele tratate de capitulare, printre alte condiţii, era şi aceea, că Poarta are să respecteze domniile pă­mântene şi toate aşezămintele naţionale ale principatelor, drepturile Sultanului, în această privinţă se mărgineau la o simplă recunoaştere a domnilor aleşi de sfatul obştesc al ţărei, — şi nimic mai mult decât atâta. Câtă vreme aceste tratate au fost respectate de cătră Poartă, principatele s’au putut desvolta în linişte, în cadrul vieţei şi relaţiunilor sociale dela acea epocă; ele au luat chiar un avent naţional bine pronunţat, mai ales pe timpul lui Vasile Lupu, în Moldova, şi al lui Mateiu Basarab, în Muntenia, când limba slavonă a început a fi în­locuită în biserici cu limba română, şi când în limba română s’au tipărit unele cărţi bisericeşti, cum şi anumite coduri şi pravile de legi. De pe la 1730 vnse Poarta înce­puse să nesocotească stipulaţiunile pre­cise ale tratatelor, abusând de puterea sa şi de puţina resistenţă ce întimpina în principate. Ea îşi arogase chiar dreptul de a numi direct pe Domnitori, alegându-­i dintre Grecii mai cu stare ai cartierului Fanar din Constantinopol. Un adevărat trafic a început a se face din acel moment cu înaltele dem­nităţi de voevozi ai principatelor, dem­nităţi considerate de cătră cei din Ţa­­rigrad ca nişte simple paşalicuri, bune de dat celor cari ofereau mai mult. Domnitorii astfel improvisaţi din graţia marelui Vizir îşi ocupau tronurile nu cu gândul de a face fericirea poporului peste care aveau să domnească, ci cu acela de a se despăgubi cât mai cu­rând posibil, înainte de a fi »maziliţi«, de sumele ce-’i costa onoarea de a se găsi în fruntea unei ţâri, de a-’i purta coroana şi avantajul şi de a o pute ex­ploata nesupăraţi de nimeni. Domnia în principatele române, cu alte cuvinte, ajunsese o simplă antre­­prisă, mai mult sau mai puţin rentabilă, cum ar fi ori­care alta. Şi această stare de lucruri a durat o sută de ani, în care timp s’a succedat peste o sută de Domnitori fanarioţi, grăbiţi să-­şi câştige banii debursaţi la Constantinopol cu cumpărarea marilor demnitari ai Sul­tanilor şi cu tot felul de »bacşişuri«, şi prin urmare rapaci, fără scrupuluri, ingenioşi întru a imagina tot felul de biruri, unele mai apăsătoare decât altele, pe seama bietului popor, care suferea cu resignare această plagă ce se abă­tuse asupra capului seu. De abia în 1821, Românii s’au folosit de mişcările Grecilor pentru independenţa lor, în principate Ipsilanti lansa tot felul de proclamaţii şi căuta să înroleze trupe de voluntari. Atuncia, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, Românii s’au ridicat contra domniei fanarioţilor, scuturând pentru totdeauna acest jug ruşinos şi aducând pe Poartă la respectul tratatelor de capitulare amintite în urmă. Invasiunea potopului de lăcuste din Fanar asupra principatelor române era menită, fireşte, să lase dureroase urme în starea economică a poporului, pe care îl adusese, în cele din urmă, la sapă de lemn. Dar’, pe lângă aceasta, invasiunea de »grecotei cu nas subţire«, cum le-a zis poetul, trebuia să lase şi altfel de urme în vieaţa socială, cultu­rală şi naţională a Românilor. Protipendada fanariotă era singura representantă a mişcărei intelectuale din principate; limba de saloane şi de elită era limba elină, care avea o des­­voltare veche şi o literatură bogată; boierimea română chiar, cu puţine ex­cepţii, se precizase în această privinţă, şi încuscririle cu aceşti venetici erau considerate ca o mare onoare pentru ea, cât despre şcoli româneşti nici po­meneală. Numai ţăranul rămăsese sta­tornic în credinţele, în limba şi dati­­nele sale, cum a rămas totdeauna şi pretutindenea. Dar’ ce putea face el, ignorant, stors de puteri, istovit şi să­răcit, cum era ?! Atuncia s’a ivit un Român din Transilvania, George Lazar, a căruia statue se înalţă astăzi în faţa palatului Academiei din Bucureşti, — şi acest Român a fost părintele regenerărei na­ţionale, pe terenul cultural, în Munte­nia. El a înfiinţat cea dintâiu şcoală românească, a publicat manuale de gramatică română, de aritmetică, etc., a luptat cu toate greutăţile şi cu toate piedecile ce li­ le puneau Fanarioţii şi a Signalul. [m.) Signalul s’a dat! El răsună şi pă­­trunde prin oraşe şi sate, prin munţi şi prin câmpii şi ne strigă cu glas tunător: Sus sentimentul românismului! Signalul s’a dat! El ne cheamă la luptă vrednică, la luptă impunătoare, pentru apărarea celor mai sfinte bunuri ce le are un popor, conştiu de sine! Ca conştli sântem de bunurile şi drepturile noastre naţionale, conşili de ceea­ ce putem şi trebue să câştigăm. In luptele noastre naţionale, cari de secoli decurg pe acest pământ stră­moşesc, multe am avut de îndurat, multe de suferit, dar’ credinţa în isbânda dreptei noastre cause nici un moment nu ne-a părăsit. Sau doară au fost cândva ori este azi Român, în ori­ce unghiu al lumei s’ar afla el, care să fie stăpânit de simțul desperării, de credința în neisbânda causei româneşti ? Numai un stupid, numai un laş sau un nemernic ar putea să profeseze în sinul său amorţit o astfel de credinţă, car’ noi nici stupizi, nici laşi, nici ne­mernici n’am cunoscut şi nu cunoaştem să fie în şirurile noastre! Cu credinţa firmă şi neclintită în is­bânda causei noastre am intrat în trecut în lupte, stăpâniţi de aceeaşi credinţă în­cepem azi din nou lupta, la care sântem provocaţi de volniciile unei stăpâniri des­potice! în credinţa aceasta ne întăreşte nu numai dreptatea causei noastre, dar’ şi sinceritatea şi lealitatea, cu care luptăm. Şi când signalul s’a dat, când înce­putul luptei se semnalează, iarăşi vom vedea ridicându-se asupra noastră cele mai mişeleşti acuse, cele mai perfide calomnii din partea celor­ ce conduc azi destinele ţarei. Nu ei, ci noi sântem provocătorii frământărilor — aşa vor striga glasurile lor — nu ei, ci noi provocăm lupta şi nu pentru apărarea drepturilor noastre ne ri­dicăm, ci voim să rupem vitregitatea pa­triei, să vindem patria, să o trădăm! Dar’ asemenea voci azi în pustiu ră­sună ; ele sânt o armă tocită, cu care azi luptă nu se mai poate purta. Adevărul, deşi târziu, ’şi-a făcut calea şi adevăr deja documentat este, că noi nici în trecutul depărtat, nici în luptele noastre mai noue, n’am fost conduși nici un moment de in­sinuările ce ni­ s’au făcut! Convinşi am fost noi dela început despre acest adever, convinsă este azi întreagă opinia publică din străinătate, despre ce dovezi indestulitoare avem. De aceea nici calomniile, nici insi­nuările perfide şi nici ameninţările nu ne vor opri să nu întrăm azi de nou în luptă, să nu protestăm cu tărie contra încălcărilor, ce zilnic ni­ se fac. Şi dacă faptele trecutului, curăţenia şi sinceritatea luptelor noastre mărturii vii ne sânt întru a spulbera calomniile şi înegririle de tot soiul, de­sigur, că tot aceste frumoase şi înălţătoare lupte ne arată cum avem să urmăm şi ce avem să facem în Împrejurările actuale, precum şi în viitor. Istoria suferinţelor şi luptelor noa­stre ne dovedeşte între altele un fapt ne­tăgăduit, că de câte­ ori prin unire şi bărbăţie am pus în respect pe aceia, cari ne atacă şi a ne repune vreau, de câte­­ori am ştiut să ne impunem prin o ţi­nută doamnă şi o luptă bărbătească, causa noastră naţională a fost dusă cu puter­nici paşi înainte. La aceasta trebue să insuim azi, aceasta trebue să o avem in vedere în viitor, în lupta noastră, ce acum în­cepe, trebue să punem umăr la umăr şi să ne ridicăm cu toţii, ca un singur om. Cine va fi acela, care se va da în laturi din această luptă? Care Român nu-­şi va ridica glasul, arătând guvernanţilor, că nu ne lăsăm a fi călcaţi pe cap? Iubirea neamului şi al lui bine la fapte şi la luptă ne îndeamnă, la luptă, ce voim să o purtăm ca cetă­ţeni români ai patriei. Noi nu vom călca legile, cum zilnic le calcă stăpânitorii noştri, vom lupta în cadrul lor, dar­ în acest cadru vom pretinde cu energie totul şi vom protesta, ca să fim despoiaţi de ceea­ ce avem mai scump. Mai mult, trebue să pretindem de la guvernanții no­sibilu, 7 Dec. B. Să protestăm! Convocarea, ce o dăm în fruntea numărului de azi, este, credem, signalul pentru toate comitatele și cercurile elec­torale, locuite de Români, de a se întruni şi a protesta contra proiectului de maghiarisare a co­munelor şi contra tuturor volni­­ci­lor de maghiarisare! Zicem deci de nou: La lucru! Conducătorii şi fruntaşii po­porului se ia numai­decât măsurile de lipsă, ca în toate centrele să se conch­eme şi să se ţină mee­­tinguri de protestare. Bine ar fi, dacă aceste s’ar întruni pretutin­­dinea în interval de câteva zile. Basaţi pe legi şi pe drepturile de cetăţean, să ne facem datoria pentru neam! Românii din comitatul Sibiiu­­lui, ca şi la 1893 au făcut înce­putul ■ credem, că celelalte centre vor urma frumosului exemplu dat. Cu bărbăţie şi însufleţire, înainte! Mişcarea Saşilor. Duminecă s’a ţinut adunarea alegătorilor saşi din cercul Ciacădiei, la care au luat parte alegători în număr în­semnat. Adunarea o deschide preşedintele Dr. Fr. Teutsch. Arată scopul acestei adu­nări şi explică proiectul guvernului despre numele comunelor. Ceteşte scrisoarea depu­tatului Trauschenfels, împedecat de a se pre­­senta în persoană, în care declară că e gata a lua parte activă la combaterea proiectului. Se ceteşte resoluţia. A luat apoi cuvântul Bergleiterfi­x* pune întrebarea, că oare aceast­ă posiţie contra proiectului va avu ceva succes? Deşi ştim — zice oratorul — că un resultat e exchia, fiindcă proiectul deja mâne ajunge în desbatere în şedinţa diatei, totuşi suntem datori a protesta în faţa amintirei străbunilor noştri şi a onoarei noastre faţă de urmaşi. Au mai vorbit vicarul Wittstock şi preotul Rheindt. A fost primită unanim re­­soluţia, că adunarea alegătorilor cercului Cisnădie se alătură la declaraţiunile celorlalte cercuri săseşti în aceasta chestiune, şi aşteaptă dela deputaţii saşi, în special dela deputatul cercului lor, să combată în dietă proiectul despre maghiarizarea numelor de localităţi, să vorbească şi să voteze contra, fără consideraţie la poliţia de partid. Remarcabilă e ţinuta deputaţilor saşi, cari au lucrat chiar contrar resoluţiunilor de acest fel ale alegătorilor lor. Stai pe loc și te miri, pentru­ ce se face atâta vorbă. Politică săsească, nu geum­ă!

Next