Tribuna, ianuarie 1898 (Anul 15, nr. 1-23)

1898-01-15 / nr. 10

J ^ ^ ' Anul XV Sibiiu, Joi 15/27 Ianuarie 1898 Nr. 10 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 er., 1/l an 2 fl. 50 er., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 er., V« an 3 fl. 50 cr., i/« an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: i/t an 10 franci, 1/% an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. ÎS. Telefon Nr. 11. Se prenumeră și la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici ă 5 cf. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiun Femeile la tron. Deputațiunea damelor exmise din sinul poporului săsesc la supremul factor din stat, la M. S. Monarchal, este obiectul atenţiunei tuturor. Noi fireşte că privim cu cea mai mare simpatie la bravele femei, cari re­prezenta astăzi causa unui întreg popor. Pentru­ că ele dovedesc o bărbăţie, care stoarce respect, şi de altă parte ele de­­săvîrşesc un fapt, care va atrage de nou atenţiunea lumei şi a cercurilor ho­­tărîtoare la stările insuportabile, ce ni­ s’au creat nouă naţionalităţilor sub regimul hegemoniei maghiare. „Brutalitatea ma­­ghiarisării“ — va fi de nou pusă în lumină, şi de nou factorii hotărîtori vor trebui să-­şi zică: aşa nu mai merge. Pasul acesta mare al Saşilor s’a pregătit în toată liniştea, aproape în se­cret. Doar’ acestei împrejurări se poate mulţumi împrejurarea, că ziarele ungureşti nu prea s’au ocupat mult de causă. De abia în ultima zi Îşi dau ele seamă ce ar însemna acest pas, dacă cumva ar avă şi vre-un resultat positiv. Un resultat indirect e sigur de pe acum. Procedeurile ungureşti vor fi de nou tractate şi sbiciuite. Dar, de astă­­dată deputaţiunea la tron poate să aibă şi un resultat mai mare. întrebarea e: va fi primită depu­taţiunea la audienţă prea înaltă? Dacă va fi primită avă-va rugarea lor vre-un efect? Fi-va ea ascultată? La prima întrebare se poate deja î n&Bpunda. .­­’arde . ungureşti susţin că deputaţiunea nu va fi primita. Aceasta însă nu-’i adevărat. O ştire positivă so­sită la Sibiiu aseară ne spune, că M. Sa a admis cererea de audienţă, şi poate că azi deputaţiunea bravelor dame se va fi înfăţoşat înaintea M. Sale. Aceasta înseamnă deja mult. Dacă rugarea deputaţiunei nu va fi ascultată, dacă M. Sa totuşi va sancţiona odiosul proiect de lege, care a revoltat conştienţa naţională a tuturor popoarelor, — faptul însuşi că au fost primite încă va fi un mare resultat. Firea lucrului aduce cu sine, ca să facem o comparaţie între deputaţiunea aceasta şi cea dela 1892, a noastră. Deosebirea e mare. Atunci s’au dus bărbaţi acum merg femei; atunci 300, acum 12, atunci representanţi ai popo­rului român; acum representante ale poporului săsesc. Atunci ziarele maghiare vărsau pară şi foc; acum tac, sau vorbesc foarte pu­ţin. Atunci ziarele maghiare, în frunte cu Pester Lloyd ameninţau pe faţă pe M. Sa Monarchul, că dacă va primi de­putaţiunea Românilor vor trece toţi Ma­ghiarii în tabăra kossuthistă şi vor pro­clama independenţa Ungariei. Astăzi ele nu mai ameninţă; astăzi tac ca peştele asupra părţei meritorie şi cel mult în­cearcă se ridiculiseze deputaţiunea pe tema e­mancipărei femeilor şi al rolului lor în p­olitică. Faptul e caracteristic şi semnificativ. Căci nu e aşa mult dela 1892. Şi to­tuşi ce schimbare ! Adevărat, că alta era importanţa deputaţiunei Românilor cu „Memorandul“ şi alta e cea a deputaţiunei femeilor cu „adresa“; altele erau dimensiunile, ce li­ s’au dat deputaţiunei româneşti, şi adânc tăietoare erau expunerile făcute în „Me­morand“, pe când adresa femeilor să re­­strînge la o singură cerere, la o singură suplică de a nu sancţiona un anumit pro­iect de lege. Rămâne însă totuşi importanţa şi însemnătatea acestei „adrese“. Pentru­ că prin ea se cere denegarea unui act con­stituţional , se cere denegarea sancţiunei unui proiect de lege, care a fost presen­­tat corpurilor legiuitoare cu prealabila în­voire a M. Sale, şi a fost trecut prin ambele camere, în forme „constituţio­nale“. Ar fi deci destul motiv pentru ziarele maghiare, din al lor punct de vedere, ca se strige, se ameninţe. Şi totuşi nu o fac, nu o mai fac. Se vede deci că în scur­tul interval de 6 ani împrejurările s’au schimbat mult. Cel puţin semnele aşa ne spun. Şi ni-o spun aceasta nu numai semnele din Budapesta, cari sünt negative, ci şi cele din Viena, cari sünt positive. Articolii din urmă ai lui Reichswehr, organ in­spirat din atmosfera cercurilor mai înalte, nu se scriu de­sigur numai întâm­plător. Trebue să aibă un scop anumit. Şi dacă limbajul acestor articoli e cam tainic, figurat şi impropriu, aceasta dovedeşte tocmai, că se pregăteşte o di­recţiune,, pe care în actuala situaţie nu e permis a o numi pe nume. Aşteptăm cu încordare desvoltarea lucrurilor, pentru­ că fiecare zi ne poate aduce surprinderi. Sibiiu, 26 Ianuarie­­. Ministru al justiţiei In România a fost denumit, în locul dlui Djuvara, dl G. Pa Hadi. Această denumire a fost comunicată corpurilor legiuitoare în şedinţele de la 241. c. înainte de conferirea acestui portofoliu s-au urmat tratări de raliare între guvern şi gru­parea am­erianistă din jurul „Drapelului“. Tra­tările au rămas deocamdată fără resultat vădit. Lupta dintre Nemţi şi Ceh­i nu numai se urmează cu violenţă în Boemia, ci acum a isbucnit, cu aceeaşi înverşunare, şi în Moravia. In Praga universitarii germani au hotărît să nu mai iee parte la prelegeri, până nu se va retrage ordinul de opre­lişte al poliţiei contra insigniilor naţio­nale. Chiar profesori universitari, cei dela academia germană de belle ar­te, au luat asemenea posiţie, sistând­­pre­legerile. Dieta din Moravia a fost tulbu­rată Luni de scene foarte viforoase. Când deputatul german D‘Elvert a pro­pus ştergerea ordinaţiunilor, Cehii au erupt într’un sgomot asurzitor. Sgomotul ’şi-a aliat viu echou pe galerie. Presi­dents a dispus deşertarea galeriei. La aceasta Cehii s’au depărtat demonstra­tiv din sală. Propunerea lui D’Elvert s’a transmis unei comisii. „Reichswehr“ Iarăşi vorbeşte tot pilde şi icoane — politice, în nnul seu de la 23 ia­nuarie scrie la primul loc despre situaţiu­­nea Austriei, cu repriviri istorice şi cu pro­iectări pentru viitor. Cursul ideilor e cam ur­mătorul : De 26 de ani corabia Austriei e pur­tată de valuri pe o mare agitată, şi în­­zădar­nitueşte a ajunge în portul păcei naţionale şi prosperităţei ca stat. Mulţi cârmaci s’au obosit în această direcţiune: Hohenwarth, Taaffe, Badeni..... Acum e Gautsch la cârmă. Va reuşi el? Cu greu se poate crede. Deja se arată fur­tuni mari. „Dar’ — zice articolul—corabia de stat a Austriei totuşi nu mai poate ră­mână decenii de-a rîndul în acest neferi­cit loc al valurilor de ceartă naţională, expusă astfel pericolului?“ Trebue să vină un cârmaciu capabil, căci cuiva trebue să-­i succeadă a o reduce în por­tal sigur. Şi dacă nu-’i va succede?.... Ar fi timpul să se examineze serios terenul din care răsar pericolele. Şi dacă s’ar vede că terenul e impassabil, nu FOIŢA „TRIBUNEI“. Zicători explicate de G. Cotibuc. IV. A-’şi face capun călindar. Adecă a-’ţi umplea capul cu lucruri de nimic, a te ocupa cu lucruri fără de nici un folos, a-’ţi frământa firea cu ceea­ ce nu e treaba ta. Românul are un proverb : „De ce îmbătrâneşte nebunul?" De grija altora, căci sânt într’adevăr oameni cari se ocupă numai de ce fac alţii, şi critică mereu şi se supără de faptele altora, deşi întru nimic nu-’i pri­veşte. Aceştia auat cei ce-’şi fac vecinie capul călindar. Compară şi zicătoarea: îşi bate ca­pul cu împărăţiile. F.limon (ciocoii, II., 96 .) Eu fac ca filo­soful, vorbesc puţin şi ascult multe, adecă îmi fac capul ciaslov da havaduşk­i. Era o vreme când singurele cărţi cuno­scute de popor erau călindarele.*) Şi astăzi mulţi ţărani nu cunosc alte cărţi. *) Vezi despre călindare, C. Negruţi. Cum am învăţat eu româneşte. Pe la începutul veacului, pe când uitasem că suntem Români,­ pe când lipsieau şi cărţi şi tipografie, etc. câţiva boieri, ruginiţi în româ­nism ,jeleau, perdeau limbi uitându-se cu dor spre / Cu deosebire „Gromovnicul sau calendar pe o sută de ani întocmit după cele 7 pla­nete“, e o carte, care împreună cu Alexandria, patimele lui Christos, vămile văzduhului şi încă vreo câteva, formează biblioteca ţăranilor din generaţia trecută. In Ardeal, cele dintâia cărţi pentru po­por, scrise anume pentru popularisarea ştiin­ţei şi a lucrurilor de folos, au fost căliada­­rele cari apăraseră în Buda cam pe la 1818. Asachi a început în Moldova cu călindarele sale, ale „Albinei“, în Muntenia se apucase şi Eliade de căliadare. Azi avem o întreagă li­teratură calendaristică, toată pentru popor. Precum se ştie, călindarele au o variaţie de material cât se poate de mare. Pe lângă partea curat calendaristică, ele cuprind prog­nosticuri asupra timpului, poveşti, poesii, glume, sfaturi cum să faci băile, cum să-­ţi curaţi unghiile, cum are să taie moaşele bu­ricul, cum manâncă şi beau japonezii, cum se face oţătul, cât timp cloceşte găinile şi ia câte luni fată oile, de câţi ani fi regele cu­tare şi cum îi chiamă nevasta, apoi învăţătu­rile Trepelnicului cu „chica de ’ţi­ se va clăti un musafir îţi va veni“ şi alte o sută şi o miie de năzdrăvanii şi de drăcovenii. Cine Buda sau Braşov, de unde veniau pe tot anul călin­dare cu poveşti la sfîrşit. “ Şi Tatăl meu era unul din Românii aceştia. Nu eşia nici un călindar pe care să nu-­l aibă el m­ântâiu... ştie toate câte sânt în călindare, acela are­­ capul plin — dar­ nu totdeauna de lucruri folositoare pentru ţăran. Cine se ocupă cu lucruri cari nu-l pri­vesc, care se perde cu firea să ştie toate ni­micurile nefolositoare şi face „cas“ mare dintr’un lucru ridicol pentru alţii, acela îşi face capul călindar. De aceea zice ţăranul, când vrea să arete că nu ’l interesează un lucru şi nu vrea să ştie de el, „n’o să-mi fac eu capul calendar“ — căci nu-’l intere­sează lucrul, cum nu-’l interesează să ştie cum chiamă pe copiii regelui din Portugalia şi câţi ani trăeşte morunul. Tot aceeaşi idee e exprimată în zice­­­barea: „ne-a impuiat capul cu vorbele lui“, to­ v. ’Şi-a perdut sărita. ’Şi-a perdut sărita, sau ’şi-a eşit din să­rite, se zice despre un om când îşi schimbă deodată obiceiurile şi fiul de gândire sau de purtare. Pe un om paciui , îl scoţi din sărită, când îl înfurii; un om moral ’şi-a perdut sărita, când începe să cadă moraliceşte. Se poate ca omul să-’şi găsească iarăşi să­rită — aceasta se zice, când revine la calea bună — sau să îşi dee în petec, când cel rău revine la apucăturile-’i rele după o scurtă îmbunătăţire a firei. Tabloul e luat dela roata morei. Unele roţi sânt învîrtite de apă pe dedesupt, sânt minate; altele sânt învîrtite de apa ce cade de deasupra, acestea au sărita. E numită să­rita apei căderea volumului de apă în cupele roţei. Dacă sărita e prea mare, apa se as­­vîrle prea departe şi roata nu se mişcă; asta se întănplă când plouă mult şi vine apa mare. Dimpotrivă, când e secetă, roata ori se mişcă cu greu ori stă pe loc, sărita apei e prea mica. Se zice, că roata îşi ese din sărită, e scoasă din sărită, ori ’şi- a perdut sărita. Să­rita e totdeauna bine chibzuită; cea mai pu­ternică schimbare In rostul ei, dă de lucru morarului. Mersul regulat al roţei a dat terminal de comparare în zicătoarea: el e mersul regu­lat al firei, al gândirei, al purtărei unui om. în manie însă, omul îşi perde bunul cumpăt, întocmai ca roata când îşi ese din sărită. Deci când zicem la vre-o ceartă: „nu mă face să-’mi es din sărită“, par’că am vrea să zi­cem: nu turna prea multă apă pe scoc, căci roata minţei mele îşi perde mersul regulat. Tot dela sărita morei e împrumutat, probabil, tabloul din zicăturile: „e în apele lui“ şi „nu e în apele lui“. Când scocul nu are toate apele — asta e expresiunea moră­­rească — câte sânt anume chibzuite pentru sărirea, ei roata se învîrte rău, se zăticeşte, stă pe loc şi earăşi dă înante, e, eu! o vorbă, smintită. De aceea omul într’o ureche, zănatic, căruia acum îi plouă, acum îi ese soara cărui umblet intelectual e ca al roţei uite, acela nu e om în toate apele, trivă, omul cuminte şi cumpătat e „e în apele lui“.*) Dela moară mai avem împrumutate tablouri în mai multe zicători, aşa în „’i-a luat apa dela moară“, „i’­a venit apa şi pe moara lui“, „e luat de pe grăunte*, „moară hodorogită“ „îi umblă gura ca o moară stricată“, „n’are grăunţe“, „se ’nvîrte în gol“, etc. ------«aauMiwes»»»­—­ ar fi timpul ca inginerul suprem de marină să facă us de oficiul seu şi să facă cale fie chiar cu spargere de stânci. „ Condiţiunea primă a acesteia ar fi — zice Reichswehr — stabilirea po­­sesiunei fiecărui neam prin o delimi­tare dreaptă a cercurilor administra­tive şi electorale după naţionalităţi în întreg imperiul“. Aşa scrie „Reichswehr“ — şi dacă nu ne înşelăm aceasta indică oare­care federalism naţional!­ ­ „In Ungaria“. — Studiu politic — de Baron Johan de Witte. VI. (Urmare). Nu-­ţi vine a crede posibile astfel de persecuţiuni, în epoca noastră, la un popor aşa de mândru de „liberalismul“ lui, dar’ e deajuns un fapt semnificativ, pe care nu­i l-am menţionat încă, pentru a proba în ce fel, guvernul unguresc exercitează libertatea, când se vorbeşte de naţiunile nemaghiare, e legea electorală specială care domneşte în acea­stă ţeară. Numele de Transilvania e oficial suprimat. Nu există decât ca suvenir istoric, întocmai ca la noi numele vechilor provincii: Bretania, Normandia, Bulgania etc. şi peste tot, comitatele ce formează vechiul principat, sunt supuse unui regim electoral particular, cu scopul evident de a închide porţile parla­mentului Românilor. Această lege cere un cens de patru până la nouă­ ori mai mare­­ decât în restul Ungariei, şi de care sunt dis­pensaţi toţi nobilii, adecă cea mai mare parte dintre Maghiari, căci chiar în stare de ser­vitori sau porcari, sânt consideraţi, în această regiune, ca făcând parte din nobleţe.*) Cen­sul este apoi mai mic în comunele urbane, aproape toate maghiare, decât în cele rurale locuite exclusiv de Români şi cari cu o po­pulaţie de 2—3000 suflete, adese­ori n’au nici un alegător. în patru comitate ale Tran­silvaniei unde majoritatea aparţine Maghiari­lor, sânt 6 alegători la 100 de locuitori, pe câtă vreme în cele 11 comitate române, nu­mai 2 la sută au dreptul de vot. E ceva însă şi mai mult: s'a aranjat cercurile aşa lucrtt să se poată înăbuşi massa Românilor, pentru a asi­gura majoritatea voturilor, infimei minorități a locuitorilor; pentru aceasta au împărțit cir­*) Astfel într’o comună din Transilvania, s’a in­templat în 1875 ca primarul să nu fie alegător, pe cât timp poprcarul satului, fiind nobil, avea acest drept, cumscripţiunile după fantasie şi cu o abilitate machiavelică, sau le a dat o întindere arbi­trară ; aşa o circumscripţie română are 5721 alegători, pe câtă vreme oua maghiară nu­mai 158! Din aceasta se poate vedea cu uşurinţă cât e de false representarea naţională în Un­garia. Nimic din ceea­ ce se petrece în cele­lalte ţări ale Europei, nu poate să ne dee o idee exactă de moravurile electorale spe­ciale ale Ungariei. Alegătorii sânt aduşi, pentru a vota, la şeful circumscripţiunei, unde candidatul e obligat de a le da mâncare şi beatură şi a le procura toate distracţiile po­sibile — ceea­ ce face ca mandatul de deputat să fie foarte scump pentru cei­ ce n’au spri­jinul guvernului. în Transilvania, s’a avut grija a plasa centrele electorale numai în zonele ungureşti, pentru a obliga pe Români, locui­tori în comunele rurale, se facă o zi sau două de drum, ca se ajungă la locul votărei. Ceea­ ce face şi mai mult ca libertatea scru­tinului să fie ilusorie e că în Ungaria, votul este public şi oral, în presenţa martorilor ostili şi după întrebarea presidentului — personaj numit de şeful comitetului — ale­gătorul trebue să spună cu voce tare numele candidatului ales de el. De aceea trebue un adevărat curaj pen­tru nemaghiari, ca să-’şi exercite dreptul lor de vot în centrele locuite de o populaţiune care simţindu-se susţinută de guvern şi de forţa armată, nu se sfieşte a-’şi arăta ura de care e animată. De obicei, alegerile sânt însemnate prin scene de violenţe şi prin omo­ruri, în Mai a trecut, când cu reînoirea cin­cinală a dietei în Croatia-Slavonia unde par­tidul dlui Strossmayer a Intrat cu succes în luptă, sângele a curs în mai multe locuri; ar­mata a tras asupra ţăranilor şi chiar asupra preoţilor lor şi într’un singur oraş slavon, au fost opt morţi şi vre-o treizeci de răniţi. Autorii memorandului s’au exagerat de­clarând că „e un pericol de moarte, pentru cetăţeanul ce amestecă în luptele electorale în Unghnia şi alegerile oferă tabloul unu resbel civil“. Gând bravând toate obstacolele, nesoco­tind corupţiunile şi ameninţările, ţărani ro­mâni mergeau la scrutin în grupuri unite şi compacte, găsiau drumurile întretăiate,, po­durile rupte şi Intrările oraşului apărate de o gendarmerie ameninţătoare şi provocatoare, care inventa mii de pretexte spre a le tăia calea. Dacă reuşesc a ajunge până la sala de vot e prea târziu, ora e trecută, operaţiunile deja terminate şi candidatul maghiar pro­clamat ales cu o enormă majoritate ! Pe de altă parte, presidentul declară franc, la în­ceputul votărei, că va anula toate voturile favorabile candidatului român, sau îl arestează pe acesta ca agitator pentru a-’l împedeca de a-’şi pune candidatura în timpul hotării. Cugetări de Jul­u Stettenheim. Cel­ ce îşi bate femeia, e bătut de Dum­nezeu. Multe femei ar voi să fie credincioase dar’ nu știu cui. Cel ampresat pân’ după urechi, nu mai poate auzi sfatul bun. Mai mulți bucătari pot strica rântașul, dar’ o singură bucătăreasă poate strica pe stăpân. *) Această zicătoare fuse s’a contopit și a pri­mit alt înțeles. Compară: să se ia apa lui, are apă la cap, în loc de­ la cap. „A avea la cap apă“, n’are a face nimic - cred unii — cu faptul hidrochefaliei, și vorba nu e de apă în craniu, ci de altceva.

Next