Tribuna, martie 1898 (Anul 15, nr. 47-71)

1898-03-15 / nr. 59

Sibiiu, Duminecă 15/27 Martie 1898 Nr. 59 Anul XV ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohe: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, V, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici a 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiun „Ideea-de-stat“ şi Libertatea. O scenă din zilele natale ale liber­­tăţei. La Pesta, în faţa museului naţio­nal, pe un vast teren e adunată mare mulţime de liberi cetăţeni maghiari. Pe estrada înaltă, unde astăzi se face intra­rea în casa magnaţilor, e o gardă nume­­roasă de tineri. Printre ei entusiastul Pe­tőfi,, bardul libertăţei maghiare, povesti­torul Jókai, şi toţi aceia cari au pregă­tit și condus mișcările din 15 Martie 1848. Adunarea aceasta, într’una din zilele de 16—18 Martie, are deosebită însemnă­tate, pentru­ că o deputațiune de studenți vienezi a sosit la Pesta, ca să reîntoarcă visita colegilor săi maghiari, și se lege mai strîns legăturile necesare în lupta ce au inaugurat împreună pentru libertate. E cătră ameazi. In acest moment un tiner german din Viena vorbeşte cătră poporul liber al capitalei maghiare, spre a-şi exprima admiraţia sa şi spre a arăta comunitatea de aspiraţii şi sentimente ce leagă inimile luptătorilor din Pesta şi Viena. Soarele străluceşte solemn, pare­ că anume ar vrea să încunune cu aureolă de raze această înfrăţire rară a Nemţi­lor şi Maghiarilor, ce luptă pentru li­bertate. Oratorul neamţ rusc are o poziţie aşa de nenorocită, încât ori de câte­ ori îşi ridică fruntea, sub presiunea emoţiu­­nei, şi ori de câte­ ori vrea să dee o ac­centuare mai cu efect cuvintelor sale ger­mane — e stânjenit de razele soarelui, cari îi cad tocmai în ochi... — Puneţi steagul acolo, să-mi facă, umbră, că ochii Neamţului nu pot su­feri soarele libertăţei­­*) — strigă un glas puternic de la o parte. Era Petőfi — şi la glasul lui poruncitor stegarul făcu umbră oratorului german, care era genat de razele soarelui de primăvară. Aşa fac astăzi stegarii liberalismului maghiar cu nenorocita „idee-de-stat“. Ei ne declamează de atâţia ani la trase liberale şi se jură şi conjură, că numai liberalismului servesc, — pe când ei de fapt nici nu vreau se ştie de li­bertate. Ei bucină în lume şi în ţeară, că nu este ţeară mai liberală ca Ungaria şi nu e în lume guvern mai liberal decât guvernul maghiar — de fapt înse libera­lismul din Ungaria e despotism de rassă şi guvernul maghiar e un guvern reac­ţionar în sensul cel mai negru al cuvân­tului. Scopul politicei maghiare de azi — asta nu vor nega-o nici actualii stăpâni­­tori — este maghiarizarea tuturor Ne­maghiarilor, sau cum o spun ei, mai eu­femistic: ideea-de-stat maghiar. Ce-i „ ideea-de-stat maghiar “ ? Iată o întrebare, pe care 30 de ani de atâtea­­ori li­ s’a pus politicianilor maghiari, şi nici unul n’a putut răspunde, ori n’a vrut să răspundă. Ca scop „ideea-de-stat“ e: maghiari­­sarea tuturor popoarelor din Ungaria şi întemeierea statului naţional maghiar. Ca idee însă e o fantoamă, o închi­puire, o himeră în veci nerealisabilă. Cu toate acestea toată politica maghiară se îndreaptă exclusiv spre această fantoamă, toţi politicianii maghiari aleargă într’o luptă deşeartă, spre această ţintă nebună. Şi totuşi ei zic, că lupta lor e li­berală, că politica lor e liberalism. Acum s’au demascat. Acum au re­cunoscut şi ei, ceea­ ce noi de mult am susţinut. „Ideea-de-stat“ e o plantă crescută artificial şi nutrită la umbra şi întunere­­cul despotismului, pentru­ că lumina şi căl­dura soarelui libertăţei nu le poate sus­­ţine, fără a nu se ofili, fără a nu dis­pare, întocmai cum fantoamele şi vedeniile rele dispar la revărsatul ziorilor de zi. De acum să nu ne mai vorbească deodată de liberalism şi de ideea­ de­ stat ma­ghiar. De acum să nu ne mai spună trase — pentru­ că le vom striga şi noi, cu Petöfi : puneţi steagul vostru acolo şi-’i faceţi umbră, căci ideea-de-stat nu poate suferi soarele libertăţei! Decât acest steag e aşa de petat, încât le va fi ruşine să-’l mai arete lu­­mei, la lumină. Pe el stau scrise toate crimele po­litice comise de guvernele „liberalismului maghiar“, o listă lungă-lungă de crime oribile şi la cer strigătoare..... Prigonirea naţionalităţilor, procesele politice, procesele de presă, întemniţă­rile martirilor, vandalismele, ucazurile vol­nice de desfiinţare a partidului, oprirea conferenţelor, închiderea şcoalelor, asu­prirea poporului, vărsările de sânge, so­cialismul,..., dar’ cine va pută să le enu­mere, căci cu leghioanele e numărul lor. „Ideea-de-stat“ nu poate suferi soa­rele libertăţei; puneţi deci steagul vostru şi o adumbriţi dacă nu vă jenaţi să ară­taţi la lumina acestui soare, petele ori­bilelor crime politice ce maculează stea­gul vostru, steagul liberalismului despotic şi reacţionar! *) „Tartsátok oda a zászlót, mert a Német szeme nem állja ,ki a szabadság napsugarát". — Aşa spune saartorul ocular, că ar fi strigat Petőfi. Red. Sibiiu, 26 Martie n. 15 Martie în reduta lui Doda. Curescu, Burdia et Comp. din Caransebeş, continuă pe calea apucată, după­ cum îi In­spiră Bozgan Floris. — „B. Hírlap“ vorbeşte s sub titlul de „Români patriotici“ despre ser­barea ce au făcut-o aceşti domni la 15 Mar­tie în tovărăşie cu Unguraşii şi neo-maghiarii de acolo. De curiositate traducem din notiţa ziarului maghiar următoarele: „După vorbirea festivă a paro­hului rom.-catolic Gál Árpád, s’a ridicat Dr. Né­máján János (cunoscut din prigonirea socie­­tăţei femeilor, Rtd. „Trib.“) şi a rostit în limba română o cuvântare patriotică, care a făcut mare impresiune. La serbare a fost da­­tă floarea elitei, în frunte cu primarul Bur­dia Szilárd, care şi el e om de origine ro­mânească şi a fost unul dintre principalii aran­jori ai sărbărei“. — Fără comentar. ---==Z--­Mare întrunire la Bucureşti. Zia­rele Drapelul şi Dreptatea publică în fruntea numărului lor de Vineri următorul anunţ: „Partidul naţional-liberal. Cetăţenii capitalei sânt rugaţi a lua parte la întrunirea publică ce se va ţine Duminecă, 15 Martie, la 2 ore p. m., în sala Dacia. La această întrunire vor asista un însem­nat numar de representanţi ai ţarei şi vor lua cuvântul domnii: P. S. Aurelian, P. Grădiş­­teanu, V. Lascar, B. Delavrancea, Em. Po­rumbaru, A. Xenopol, G. Scorţescu, N. Fleva şi alţii, pentru a expune situaţîa mea şi scopul luptei ce am intreprins”. Ioan cavaler de Lupul. Mareşalul Bucovinei, de Ioan de Lupul, unul din frun­taşii membri ai partidului naţional romi.., se ştie că a fost ales vicepreşedinte al reichs­­ratului din Viena. Asupra acestei alegeri „Patria“ din Cer­năuţi ne dă următoarele amănunte: Polonii, cari poartă o ură vecha Româ­nilor, când au auzit că guvernul susţine can­didatura dlui Lupul, au început să agite în contra acestei candidaturi, vestind că nu vor permite ca un Român să fie ales de vicepre­şedinte. Clubul parlamentar român, compus din şese deputaţi, cari fac parte, întocmai ca Polonii din majoritatea parlamentară, a ho­­tărît imediat să ceară explicaţii de la clubul polon. Şi după Iniţiativa din­ Dr. G. Popo­­vici, comitetul executiv al majorităţei parla­­mentare a fost convocat în acest scop. Dr Popovici, membru în comitetul executiv a ce­rut explicaţii dlai I­wyrsky, preşedintele clu­bului polon, asupra atitudinii deputaţilor po­loni faţă de candidatura dlui I. Lupul şi după vii discuţii clubul polon, ameninţat cu retra­gerea Românilor din majoritatea parlamentară, a cedat. Astfel a fost ales dl I. Lupul. D. Lupul a împlinit deja vîrsta de 60 ani. A fost totdeauna membru al partidului naţional român şi în timpii din urmă a des­făşurat o mare activitate, alături de tinerul şi entusiastul deputat Dr. Popovici, pentru înăl­ţarea partidului naţional român. De vre-o 15 ani e ales mereu în reichs­­rath şi de vre-o 10 ani camera austriacă îl alege mereu în delegaţiuni, unele adese­ori a fost raportorul comisiunei afacerilor străine. Acum trei ani, în urma încetare­ din vie­ţă a baronului Vasilco, a fost numit ma­reşal al Bucovinei şi preşedinte al dietei din Cernăuţi, „Crişana“ şi casa naţională. Aflăm cu bucurie, că şi „Crişana“ institut de credit din Brad, s’a înscris printre ctitorii casei na­ţionale şi a plătit deja prima rată din taxa da 1000 ft. — Cele multe vor urma. Liberalism reacţionar. — Declaraţia deputatului Asboth. — S’a aflat în sfîrşit şi un Ungur, care să se scandaliseze de neagra reacțiune a gu­vernului liberal maghiar. Este deputatul Ás­both János, acela care a luat parte alăturea de Pázmándy, la conferența interparlamentară din Bruxella. Se știe, că strâns cu ușa de amicii causei noastre, între cari dl I. N. Ro­man, a trebuit să recunoască dl »de Ásboth« și în Bruxella, că zeii lucrurile din Ungaria nu merg tocmai pe europenește. Acum — e cinstea lui dacă o consta­tăm — același Ásboth János a trebuit să se scandaliseze de declarația rușinoasă ce a fă­cut-o ministrul Perczel privitor la dreptul de întrunire. Luând cuvântul în şedinţa dela 22 a dietei din Pesta dl Asboth a spus între altele» voind să apere pe colegul seu Zichy Já­nos şi următoarele: « Steagul reacţiunei. »Amicul meu contele Zichy János nu e un politician de cafenea; prin ur­mare cuvântul »reacţiune« el nu ’l-a întrebuinţat în înţelesul vulgar, de ca­fenea, al cuvântului. El nici n’a accentuat reacţiu­­nea aceea, al cărei steag cu cute­zătoare mâna ’l-a desfăşurat dl ministru de interne aici, in dietă, (Din stânga: Aşa este!) când a zis, că în decurs de 20 ani a fost, ce-’i drept timp fisic, dar’ n’a fost timp potrivit — şi aceasta n’a înţeles-o numai pentru timpurile agitate de acum — în decurs de 20 de ani n’a fost timp potrivit, ca dreptul de întrunire şi asociare să fi fost ordinat prin lege. Pentru­ că dl ministru a zis, că le­gea aceasta sau nu trebue făcută, sau trebue făcută în sensul cel mai liberal, prin urmare nu poate fi făcută, căci asta s’ar opune intereselor statului maghiar. Piesele lui Shakespeare, on. casă, sau nu trebue predate, sau trebue pre­date excelent, dar’ predate trebue la ori­ce cas. (Rîsete în stânga). Lege de întrunire și asociare sau nu trebue făcută, sau trebue făcută în spiritul cel mai liberal, dar’ la tot ca­şul nu trebue făcută, pentru­ că se opune intereselor noastre naţionale. Dar’ mai întâmplatu-s’a ca libera­lismul să fie atacat aşa în inimă, din parte conservativă? înţeleg liberalis­mul cel ideal şi nobil, care este garanţa libertăţei cetăţeneşti. Mai demascat-a cineva în aşa mod liberalismul dominant, acest liberalism care accentuează cele mai liberale prin­cipii pentru­ ca să aplice cele mai ar­bitrarii măsuri (Aşa este, aşa este! din stânga). Aliatu-s’a până acum vr’un Valah, care se fi propoveduit, că ideea de stat maghiar, caracterul naţional al statului maghiar, nu e o stare naturală, nu e un fapt istoric, nu e un fapt prin greuta­tea sa proprie neclintit — ci o plantă crescută în umbră, care nu poate susţine lu­mina şi arşiţa soarelui li­bertăţei?“.... Deşî e ţinut din punct de vedere ma­ghiar — ori tocmai pentru aceea — pasa­jul vorbirei lui Asboth ne pune în lumină şi mai drastică declaraţiunea ministrului Per­czel. O încrestăm la révas. Chestia naţională in camera română. — Din discursul dlui Vasile Lascar. — (Urmare ţi fine). Conservatorii s'au dus şi noi am venit la putere. Dl Sturdza ne a chemat pe câţiva şi ne-a zis: Maiestatea Sa Regele m’a însăr­cinat să compun an minister naţional-liberal. Vă rog să încuviinţaţi se­’l compun cum voiu găsi eu de cuviinţă, consultând şi pe dl Stă­­tescu. Aşa s’a şi făcut. N’a fost consultat nici comitetul executiv al partidului şi nici un alt fruntaş. Lucrul era indiferent; ceea­ ce ne preocupa pe noi era să vedem guvernul îndeplinind ceea­ ce ne luasem angajamentul în oposiţie să facem. Căci vă rog să nu perdeţi din vedere,, că nu venisem la putere spunând numai că vom face ceea­ ce va găsi guvernul de cuviinţă, ci ceea­ ce se cuprindea în pro­gramul nostru, pe lângă care vedeţi că se adăugase chestiunea naţională. Ei bine ce am făcut? Criticasem la opoziţie legea minelor şi a drumurilor de fel de interes local ca anti­constituţionale şi deputaţii şi senatorii noştri se retrăseseră din parlament pe chestia acea­sta. Ce a făcut primul guvern al d-lui Sturdza cu această lege? Ce era dator să facă? Să se abroge imediat ca anti-constituţională, şi dacă sânt inutile să nu mai facă altele, eară dacă sânt trebuincioase să le pună în acord cu constituţia. Că sânt trebuincioase nu mai rămâne îndoială. In starea actuală de crisă prin care trece agricultura noastră, şi cu do­rinţa care o avem de a întemeia o industrie naţională înţelege ori­cine că o bună lege a minelor care va desvolta aceste sorginţi de bogăţie se impune, şi că asemenea se impune şi legea drumurilor de fel de interes local. Dl Sturdza însă nici nu le-a abrogat, nici nu le-a modificat. A găsit un mijloc mai simplu: le-a suspendat. Bine, nu avem dreptul să întrebăm: Cum, noi partid liberal, noi care am scris în programul nostru, domnia legilor, suspendăm executarea legilor? (Aplauze). Bine, unde o să ajungem dacă mergem pe această cale? Am criticat legea maximului, dar­ nu pu­tem să o desființăm. Am criticat legea gen­­darmeriei, în loc de a o desființa sau a o în­tocmi pe alte case, am desfiinţat-o pe jumă­tate, făcând-o inutilă cu chipul acesta şi men­­ţiiând şi o cheltuială zadarnică. Bine, dlor, sântem osândiţi să călcăm în picioare şi să revenim asupra celor­ ce am zis în opoziţie? Noi ne aşteptam ca guvernul, care a erupt îndată­ ce s’a constituit ori­ce relaţii cu comitetul executiv şi central al partidului, să fi început cu lucrurile de căpetenie cum le făgăduisem în opoziţie. Prima lege care ne-a adus, îndată după venirea la putere, a fost legea peştilor. Era preocupat de soar­te­a crapilor şi a caracudelor pe care le credea în primejdie. (Ilaritate mai e). Dar’, dlor, dacă putem glumi de asemenea lucruri, este o chestiune de care nu putem glumi, la care ne gândeam altă­dată cu drag şi cu inima plină de speranţe, la care astăzi, din nenorocire, se întoarcem ochii cu sufletul plin de întristare şi de nenorocire : chestiunea naţională. Ştiţi speranţele şi iragiunile ce aveam noi şi îngrijirile ce cuprinseseră pe ceialalţi asupra acestei chestiuni, întreb pe cei dintâiu, câtă ilusiune le-a mai rămas în urma discursului pronunţat la Iaşi de dl Sturdza, îndată după venirea la pu­tere, şi cu cât s’au micşorat îngrijirile celor de-al doilea? Nu voiu face istoricul celor petrecute în chestiunea naţională, — e prea trist, îl cu­noaşteţi cu toţii. Puneţi urechea şi ascultaţi numai ce se petrece în Transilvania. Cetiţi „Tribuna“ de alaltăieri, ca să vă vorbesc de lucruri mai re­cente şi vedeţi cu câtă amărîciune vorbeşte de moartea creată nenorociţilor noştri de fraţi de la venirea liberalilor la putere. Sub titlul de „Coincidenţă bizară", „Tribuna“ zice: „Pe când împăratul Austro-Ungariei făcea visita sa la Bucureşti Regelui României, autorii Memo­randului, martiri ai neamului românesc, mer­geau în închisoare; pe când Regele României întorcea la Budapesta visita Monarchia d­eu­­etro-ungar, scriitorii de la „Tribuna“ şi ai sei apostoli mergeau să umple temniţele maghiare! Şi azi, când totul se desnaţionalizează, când se schimbă până şi numele rîurilor, al văilor şi al colinelor, când se caută să nu mai ră­mână nimic românesc, guvernul naţional-libe­ral trimite călăraşi şi roşiori să bancheteze la Braşov cu husarii şi honvezii". (Aplause pre­lungite). Nu mă bucură aplausele d-voastră, dim­potrivă, mă întristează. Eu nu urez nimănui, nici adversarilor noştri, asemenea desastre; ele sânt nişte adevărate desastre naţionale. (Aplause). Şi când mă gândesc, că două zile de-a­­rîndul în senat doi fruntaşi ai conservatorilor, dl Maiorescu şi Carp, şi în cameră o zi în­treagă un alt fruntaş, dl Take Ionescu, ne-au acusat, că în oposiţie am traficat cu tot ce poate avea un Român mai scump, cu chestiu­nea naţională şi că acum am tradat-o pentru a ne mai ţină la putere, dl Sturdza n’a găsit an caveat, un singur cuvânt măcar ca să zică în această chestiune, un cuvânt cel puţin de mângâiere pentru fraţii noştri, care se le prele că dacă nu putem să-’i ajutăm, nu sântem in stare să-’i trădăm. (Aplause prelungite). Românii din Dacia Traiană de Alfred Mambaud, de la Academia franceză, profesor la facultatea de litere din Paris, actualmente ministru de Instrucţie la Francia. .. (Urmare şi fine). Revoluţia de la 1848 în Bucureşti şi laşi. — Divanurile ad-hoc. — A şeptea intervenţie 1848. —A opta intervenţie 1853. — înfrân­gerea Ruşilor la Seba­stopol. .......Principatele sub protecţia Eu­ropei. Se poate zice, că revoluţia dela 1848 ce ist bucul la Bucureşti, era îndreptată mai mult în contra Rusiei, decât a lui Bibescu, precum cea dela Iaşi era mai puţin contra lui Sturdza decât a Ţarului. In Moldova, gospodarul a fost îndeajuns , de îndemânatic sau de puternic pentru­ ca s'o înfrâne, singur, surghiunind la Brusa, pe capi.­­ Nu astfel s’au petrecut lucrurile la Bucu­reşti ; aici capii mişcărei, cari într’adever erau fruntaşii naţiunei şi al căror program, de veci­­nică cinste va rămâne în istorie, încercase a pune în fruntea revoluţiei liberale naţionale pe însuşi Domnul Bibescu. Ei s’au adresat chiar Sultanului, zicându-­i: „Noi ne-am reîn­tors dela vechea şi primejdioasa politică fă­cută de părinţii noştri, şi nu avem alt gând decât o trainică alipire la sublima Poartă, ca condiţie ca ea să ne scape de plaga protec­toratului". Aşadar’ în ura în contra protecto­ratului ţarist, voiau mai bine să revină la domnia Padişahului. Dar’ cursul istoriei nu-’l mai puteau reîntoarce, era cu neputinţă ca gospodarul să poată merge în fruntea unei mişcări îndreptate contr­a Ţarului. Poarta, nu se poate mai binevoitoare pentru răsculaţi, silită era să ţină socoteală de drepturile con­­cedate Rusiei prin atâtea tratate, deasemenea de puterea sa de temut în cas de atac. Bibescu abdicase în ziua da 25 Iunie; un guvern pro­visor îi luă locul de la 25 Iunie la 4 August 1848; el redact­ă o constituţie din cele mai înţelepte, unde între altele gă­sim emanciparea ţăranilor. Pe la finele lui iunie însă, 12 mii de Ruşi trecând Prutul au ocupat Moldova, care purtarea ambasado­rului Franciei şi Engliterei la Constantinopol singură pu a ţinea o clipă în drumul spre Bu­cureşti pe năvălitori. Ruşii la început inti­midaţi se scapară că a fost o greşită înţele­gere şi ordonă la câteva regimente de treceri

Next