Tribuna, decembrie 1898 (Anul 15, nr. 262-286)
1898-12-08 / nr. 268
Anul XV ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr.,/4 an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */, an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Abonamente se fac numai plftitmdu-se înainte. Sibiili, Marţi 8/20 Decemvrie 1898 aas?£aaffw.aifr.'j;i.£.^ifiEaBa^aEate mas. 8»asg^sg8^!WggcsE?^saB«iffi»mfiaî^^xTmg«M .-;KBec&taMB& »agafbmdar.smsmarnvaxentaasmnsrmmmmmmmm INSERȚIUNILE Un șir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., și timbru de 30 cr. Redacția şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la libtrării. Pentru România şi străinătate: Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. 1/, an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Apare în fiecare zi de lucru Numeri singuratici î 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici ă 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploeșt O constatare. Studiind situațiunea nenorocită, în care a ajuns causa noastră politică, după un îndelungat timp de lupte grele și jertfe crunte, am constatat și am trebuit să constatăm, că pricina răului, încât nu atîrnă dela duşmanii noştri seculari, provine din amestecul regretabil, şi de rea credinţă al dlui D. A. Sturdza, în afacerile cele mai interne ale vieţei noastre politice. Este aceasta cea mai hotărîtă şi firmă convingere a noastră, pe care dacă n’am exprimat-o mai de mult, este ântâiu pentru că ea constitue un fapt din cele mai dureroase, pe care trebue se-’l înregistreze istoria noastră; şi a doua pentru că speram, în buna noastră credinţă că vom reuşi să ne îndreptăm causa earăşi spre bine, fără a mai face o constatare așa de dureroasă. Ne-am înșelat în speranțele noastre și am constatat răul, pentru ca să-l putem delătura și să putem sana gravele urmări, ce ne-a pricinuit tuturor. Am făcut-o aceasta fără să atingem persoana și caracterul domnului D. A. Sturdza. Și am făcut-o pentru noi, cei de aici, pentru causa poporului noastru. Pentru că am văzut cu durere, că în sinul poporului nostru s’au încuibat porniri străine de firea şi trecutul seu politic, porniri, cari ne pot strica mult mai mult decât toate loviturile duşmanilor noştri externi. Noi ţinem anume, ca soartea noastră să ni-o dirigem noi înşine, cum au făcut-o întotdeauna părinţii, moşii şi strămoşii noştri. Noi ţinem ca noi înşine să ne croim, ca întotdeauna, directiva politică ce avem de urmat. De aceea am combătut şi vom combate întotdeauna orice amestec străin, vină el din orice parte. Este, cum am zis, un punct de vedere principial acesta, care e în concordanţă cu trecutul nostru istoric şi conform principiilor actuale enunciate de forurile competente ale vieţei noastre publice. Acest punct de vedere principiall-am pus de curând în nouă lumină şi am constatat un fapt, documentat, care nime n’a încercat măcar să-’l tragă la îndoială. Nu-’i place cuiva acest punct de vedere? Poftească şi-’l combată, dar’ cu argumente şi cinstit. Căci nu e aci vorbă de persoane, de x ori y, ci de un principiu, care hotăreşte asupra causei unui întreg popor. Ei bine, astfel stând lucrurile, ce observăm ? Onorabilii cari scriu prin foaia dela Arad, nu s’au declarat asupra punctului de vedere principial, ci se agaţă de persoane. Asta înseamnă că n’au nici un argument serios și obiectiv, cu care se ne combată, ba n’au nici curajul, să se declare contrari principiali, ci evitând meritul chestiunei fac sfară ’n ţeară, cu tot felul de lucruri, cari n’au a face, şi cari nu sânt acum la ordinea zilei. Fac diversiuni şi personalităţi. Aceste procedeuri caracterisează pe cei ce le aşează şi arată clar posiţia falsă, ce ocupă ei în sânul poporului nostru. Prin aceste procedeuri ei dovedesc de nou, ceea ce de atâtea ori au dovedit, că joacă în mijlocul nostru un rol dublu, şi fac isprăvuri străine de causă, ceea ce nu poate să producă decât tot noue şi noue încurcături, în zilele din urmă aceşti oameni vor să deplaseze discuţiunea la personalităţi şi încep să folosească arme pe cari până acum în publicitate nu le-au folosit. în faţa acestei întorseturi noi ţinem să declarăm că nu luptăm pentru persoane, ci pentru principii, pentru causă. Sunt înse persoane, cari representă în vieaţa noastră mai mult decât o persoană, representă o causă. Pentru aceste persoane vom sări întotdeauna în luptă, tocmai pentru că luptăm pentru causă. Şi bine să-şi tragă pe seamă aceasta ce cei încep a ataca persoane! în nnul 229 al foii din Arad (număr destinat pentru popor) redactorii aceleia dau în vileag cu mare ostentaţie un articolaş, în formă de scrisoare deschisă, asupra căruia, încât pentru formă ne-am exprimat deja. Cât pentru cuprins această ticluială nu conţine decât bănuieli vage, calomnii şi personalităţi nevrednice de bărbaţi serioşi. Ei le aruncă neprecisate în public, ca naivii să creadă că cine ştie ce se ascunde după ele. Procedura aceasta laşe e cu atât mai păcătoasă, că se aplică faţă cu un bărbat, care la noi representă întreagă causa şi care în vieaţa noastră caotică e singurul punct fix, de unde mai putem spera o resolvare cinstită, dacă mai ţinem să continuăm lupta începută şi dacă nu cumva dorim ca să se înece totul ce s’a făcut, spre a începe pe alte căi — în »situaţia schimbată*. Nime altul, afară de cei cu »situaţia schimbată«, nu o doreşte aceasta, şi de aceea suntem convinşi, că toată lumea serioasă şi cinstită se va întoarce cu scârbă şi indignare, văzând noul procedeu, ce încep »tribunii poporului«. Adecă acest procedeu nu e chiar nou. Eil-au urmat şi până aci, dar numai în taină, la ureche, prin şoptiri şi clevetiri vrednice de babele depravate. Nou e numai faptul, că acest procedeu taine, tet al întunerecului, cutează a-l scoate acum la lumină. Nu putem îndestul înfiera şi condamna aceste odioase procedeuri, străine de vieaţa noastră politică, şi importate la noi, ca şi alte infecţii morale, din străini. Totuşi nu ne temem de ele; din contră suntem siguri, că numai lor le va strica, celor, ce se îndeletnicesc cu eleîntocmai ca şi baccilii ciumei, aceste procedeuri au să-’şi peardă toată puterea aparentă, au să-’şi peardă fiinţa şi vieaţa, îndată ce es la lumina zilei. Dar’ temem atmosfera vieţei noastre publice de o infectare, care va îngreuna desigur şi mai mult situaţia grea în care ne găsim. De aceea zicem celor ce se ascund prin tufe şi aruncă veninul bănuielilor şi calomniilor, să ese la lumină şi să scoată la soare toţi baccilii pestilenţelor morale, ce le cultivă, ca să-i cunoaştem şi să putem lua toate măsurile radicale de curăţire. Cel puţin pe viitor să avem prospect de o atmosferă curată şi sănătoasă, încolo rămâne constatarea, că contrarii noştri sunt în lipsă de orice argument obiectiv, de orice condiţie a unei lupte principiale, căci altfel n’ar recurge la bănuieli neîntemeiate, aruncate prin »scrisori deschise« — anonime! Sibiiu, 19 Decemvrie n. Caracteristic. La o adunare de protestare proiectată pe ieri în Szentes, a fost invitat şi ex-deputatul Ugrón Gábor. El Insé n’a luat parte, declarând în o scrisoare, că se abţine dela vieaţa politică, din causă, I că »inteligenţa patriei mele — zice el — e tot coruptă şi poporul I tot slab pentru luptă*. Ugrón are mare dreptate, dar’ în zisele lui se cuprinde totodată şi osânda stăpânirilor maghiare, care în 31 de ani au creat astfel de stări, cu »inte-riligenţa corupta şi popor slabi. Nou moment în Austria. »Patria« din Cernăuţi primeşte următoarea telegramă semnificativă din Viena : »Toate dietele provinciale ale regatelor şi ţărilor representate în camera imperială vor fi convocate în restimpul între Crăciun şi Anul Nou. »Maiestatea Sa împăratul va transmite dietelor un răspuns, care va cuprinde şi un pasaj de însemnătate politică deosebită. »Răspunsul către dieta Bucovinei va fi reditat şi în limba română. »Este remarcabil, că răspunsul va veni la cunoştinţa dietelor pe timpul ajurnărei camerei imperiale, când soartea parlamentului central a devenit dubioasă şi se crede, că acest răspuns al Maiestăţei Sale va cuprinde pasaje relative la lărgirea competenţei dietelor« Saşii şi Românii. »Bistritzer Zeitung« traduce şi publică în fruntea ultimului seu număr (51) întreg articolul nostru din anul 256, întitulat: »Românii şi Saşii In comitatul Bistriţei«. Organul săsesc observă la finea articolului : »Ne bucurăm, că Românii noştri recunosc necesitatea unei conţelegeri cu noi şi sperăm, că dorinţele exprimate în această privinţă de corespondent se vor realiza cât mai curend«. Crisa lui Bánffy. Dieta. — Atitudinea Croaţilor. — Scrisoarea lui Andrássy Gyula. Sâmbătă, în 15 i. c. s’au redeschis şedinţele dietei maghiare, fără a se petrece vre-un incident deosebit. A presidat bătrânul şovinist Madarász, ca president de vîrstă. în vorbirea de deschidere a citat autograful regesc adresat dietei la 1827, în care Regele promite cu jurământ, că va respecta legile şi va griji ca şi alţii să le respecte. Această parte a vorbirei fiind o alusiune la starea ex lex, a atins neplăcut pe Banffy şi pe ceialalţi miniştri. Dieta a stabilit ordinea de zi a şedinţei de Luni, deş se fixa ziua alegerei de president. Au urmat apoi câteva interpelaţii şi şedinţa s’a încheiat. Să crede că alegerea se va fixa pe joi, în acest caz ministrul de finanţe va presenta încă înainte de vacanţele Crăciunului proiectele de legi despre provisorul pactului, care ministrul-president va înainta raportul comisiunei de luplă.* Deputaţii croaţi au adresat lui Podmaniczky,presidentul clubului liberal o declaraţie, în care spun, că proiectul de lege al lui Tisza, presentat în club în 6. c. nu pot să-’l subscrie, dar’ pentru aceea rămân şi mai departe membri ai partidului liberal şi aproabă instinţa partidului de a se apăra drepturile parlamentare ale majorităţei faţă cu opoziţia.* între scrisorile, cari s’au adresat zilele aceste de unii deputaţi cătră alegători, este de însemnătate scrisoarea contelui Andrăssy Gyula, unul din cei eşiţi din partid, adresată alegătorilor sei din Rozsnyó. Deputatul disident condamnă obstrucţia, pe care o numeşte o acţiune greşită a opoziţiei, dar’ condamnă şi calea şi mijloacele, de cari se foloseşte Bánffy pentru combaterea obstrucţiei. Pentru guvern existau două căi: sau să caute o astfel de resolvare a diferenţelor, ca lupta parlamentară să devie eare normală, sau apoi respingând din principiu orice concesie, să se insuiască a înfrânge cu forţa obstrucţia. Guvernul a ales aceasta din urmă. Programul lui este, ca răscoala să fie zdrobită prin o contra-răscoală, car’ a mea —zice Andrăssy — ca răscoala să o desarmezi, să o potoleşti. Cu această diferenţă de păreri îşi motivează eşirea din partid. El se întreabă, că ave va putere obligatoare aceea, ce se creează pe cale nelegală? Dacă parlamentul nu va mai pute lucra, nu rămâne altceva, decât ca Bánffy să guverneze fără parlament, ceea ce este identic cu suspendarea constituţiei, car’ această suspendare înseamnă slăbirea ei. Acuma numai despre aceea e vorba, ca, prim-ministrul să abe zică. Se zice că să creează un cas de precedenţă rău. Aceasta e adevărat, dar’ prin lex Tisza să creiază un cas de precedenţă şi mai rău. Astfel este de ales răul cel mai mic. Andrăssy îşi încheie scrisoarea, osândind lex Tisza şi obiceiul guvernului de a se lăuda prea mult cu încrederea coroanei. GLASUL PADUREI. Noi suntem în mare rătăcire când credem, ca pădurea e creată numai ca se crească şi că nu are altă chemare decât să ne dee cu manile sparte avutul, vieaţa ei, etc., ca noi oamenii să avem în belşug din toate câte ne trebue pentru realizarea gândurilor noastre egoiste. Asta nu-i drept. Şi că nu e nici chiar frumos, ca probă vie ne poate fi patriotismul ei pentru ţeară şi neam, şi care, spre ruşinea noastră fie zis, la mulţi din noi le poate servi de model. Ţin să vă dovedesc acest patriotism al pădurei şi cred că nu veţi rămâne nepăsători înaintea idealului măreţ ce-’l nutreşte ea, cu atât mai vîrtos că nu ne-ar strica nici nouă, dacăl-am cinsti şi ’l-am însuşi aşa cum trebue. într’o zi am fost în pădure, unde ’mi-am visitat prietenul, un Myosotis. Din vorbă în vorbă deodată dînsul mă opri şi-’mi şopti: »Oh, am să-’ţi spun o poveste tristă, tristă, ce am auzit-o mai deunăzi dela fraţii mei mai mari. Ea se cheamă : Toporul şi pădurea... Curios s’aud mai bine povestea m’am mai lipit de prietenul meu, care cu o voce pripită începu: „într’o pădure deasă..., un topor se duse să-’și iee lemne de casă...« Nici că zise însă vorba din urmă, când numai ce deodată toată pădurea începu să se frângă și se trosnească ca pornită de iele . Atunci un brăduleț din apropiere se aplecă iute spre prietenul meu. — Taci, taci, pentru Dumnezeu, — îi zise el, — nu vezi cum se frământă pădurea de povestea ta? — Nu pot! apoi ar fi și rușine s’ascundem pe un trădător, — îi răspunse blând Myosotisul. Și fără să mai asculte pe brăduleț, începu să povestească înainte tot mai trist, tot mai trist, până ce ajungând la acea nemernică coadă, cei-o dase toporului un putred stejar, nu mai putu vorbi, căci îl înecă plânsul... Ear’ pădurea care auzise totul, la amintirea numelui trădătorului mai mugi odată din greu de durere, încât o Fetică ce nu era departe, cuprinsă de mila ei suspină plângând: Deşteaptă-te Române!... şi ca prin farmec, echoul răspândi suspinul floarei în toată pădurea şi ca la un semn dat deodată se auzi ca un tunet sălbatic din toate părţile : ...Române! Et. C. Alexandru. Discursul dlui Maiorescu — în chestiunea bisericei şi şcoalelor din Braşov. — (Urmare). Vedeţi, suntem la 1898, şi când vă vorbesc acum de această chestiune, fără îndoială mă ascultaţi, văd că mă ascultaţi chiar cu bunăvoinţă, fiindcă acea chestie a şcoalelor, interesează pe tot Românul, dar’ mă ascultaţi — nu ştiu de ce-mi face impresiunea — cu un fel de descurajare, în deosebire cu ceea ce era mai înainte. Mai înainte, acum 4 ani, pe tema acestei chestiuni a alocaţiunei budgetare a bisericei şi a şcoalelor din Braşov ce se scria în organele d-voastre liberale ? Era vremea, când dl Dimitrie Sturdza în oposiţie acasa ministerul conservator, că este nemernic, pentru că nu intervine în statul ungar, în acea vreme tocmai la 8 octomvrie 1894, cam pe vremea discursului de la Orfeu, găsesc în »Voinţa Naţională«, iscălită de »un bătrân« liberal următoarea notiţă asupra chestiunei noastre . »Tot atunci la începutul constituţionalismului românesc, s’a întămplat şi alt fapt. Văzând că şcoalele româneşti din Braşov — cele mai vechi şcoale româneşti — erau lipsite de mijloacele materiale, guvernul României înscrie pentru ele, în budgetul ţărei, o subvenţiune. Ungurii protestară, dar’ li se răspunse că n’au ei dreptul de a opri pe Români să ajute alţi Români«. Nu e adevărat, că au protestat atunci, dar’ aşa era ordin să se vorbească acum 4 ani în foaia autorisată a partidului care e astăzi la guvern. »Ungurii cerură atunci ca ajutoarele să se dee prin mijlocirea guvernului unguresc; dar’ li se răspunse că şi ei, prin mijlocirea guvernului românesc, să dee ajutoarele ce se trimiteau Ciangăilor«. Ce măreţ vorbea »Voinţa Naţională«, când era dl Sturdza în oposiţie! »Strînşi astfel, Ungurii tăcură şi biserica Sf. Nicolae din Braşov îşi primi ajutoarele pentru şcoale din budgetul statului român, fără control unguresc ! Era ministru atunci C. A. Rosseti, un ministru care a fost onoarea şi podoaba neamului seu. Nu e exact, ministru era Gusti, şi vă voiu spune îndată, care alt ministru al d-voastre a fost o curioasă podoabă a neamului seu! »Astăzi e ministru dl Tache Ionescu, care ’şi-a renegat până şi pe tatăl seu, şi miniştrii ungureşti cer şi primesc socoteală despre cum se aplică budgetul statului român, socoteală cum nu cere nici curtea de compturi«. Dar’ dl Tache Ionescu a plătit anuitatea. Nu ştim, ce se cere astăzi de nu se mai plăteşte. »Deosebirea între atunci şi acum este perpetua deosebire între liberalism şi conservatism«. Aşa este deosebirea? Mai iscăliţi astăzi articolul, dilor ? »Mai mult, în 1870 vin conservatorii la guvern«... »Ei sub presiunea dela Pesta, care asupră-le are înrîurire hotărîtoare, şterg din budgetul statului subvenţiunea ce se da şcoalelor române din Braşov. Patru ani stau conservatorii la putere şi budgetul lor nu dă dovadă că se gândesc să susţină cultura română la Românii de peste munţi. Revin liberalii la putere în 1875 şi subvenţiunea de astă-dată chiar mai mărită să înscrie din nou«. »Ministru sub conservatori, ministrul care a şters din budget, subvenţiunea, a fost dl T. Maiorescu, actualul rector al universităţei din Bucureşti«. Eu care am subscris acea propunere din iniţiativa parlamentară pentru adaosul de 15.000, eu care am susţinut această lege specială în senat şi am documentat-o şi am pus toată chestia în adevăratul ei terem legal eu, fiiul lui Ioan Maiorescu, eu să fi şters subvenţia şcoalelor române din Braşov şi să o reînfiinţeze alţii! Dar, cu ce fel de neadevăruri, cu ce fel de falsuri hrăneaţi d-voastră mintea cetitorilor d-voastre la 1894 ? ! Ştiţi, cine este cel dintâiu, care a încercat să suprime acea subvenţie legală? A încercat să o suprime Alexandru Orăscu la căderea noastră din minister, a fost el 3 săptămâni ministru al cultelor, îndată la Aprilie 1876, tocmai după ce trecusem în budget, cum aţi văzut-o, acea menţiune expresă despre a doua lege specială. Atunci Orăscu, ministru de la 4 până la 26 Aprilie 1876, în acest scurt interval de 3 săptămâni, propune anularea legei mele, şi suspendarea subvenţiunei legei vechi de 23.500 lei. Este raportul seu cătră consiliul de miniştri nr. 3334 dela 22 Aprilie 1876, din dosarul ministerului cultelor devista şcoalelor nr. 220 dela 1876. Din nenorocire cade Orăscu şi vine un ministru mai inteligent la culte, Chiţu, care sfăşie acea propunere, şi astfel se continuă darea subvenţiei, şi în tot decursul de 12 ani al ministerului Brătianu şi sub toţi miniştrii conservatori după 1888 până la venirea la guvern a dlui Dimitrie Sturdza. Dior, fireşte că se revoltă cineva când vede aşa întoarcere a adevărului în foi publice! Dar’ revolta nu este un simţământ de prudenţă politică, şi nu se cuvine, nu îmi acord dreptul să-mi dau aici toată expresia. Nici nu este bine ca să acusăm vreun partid sau altul în această chestiune: toţi oamenii cuminte din toate partidele nu au putut decât să lucreze în acelaşi sens! Şi, precum veb Nr. 268