Tribuna, decembrie 1898 (Anul 15, nr. 262-286)

1898-12-08 / nr. 268

Anul XV ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr.,­­/4 an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */, an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Abonamente se fac numai plftitmdu-se înainte. Sibiili, Marţi 8/20 Decemvrie 1898 aas?£aaffw.aifr.'j;i.£.^ifiEaBa^aEate mas. 8»asg^sg8^!WggcsE?^saB«iffi»mfi­aî^^xTmg«M .-;KBec&taMB& »agafb­md­ar.smsmarnvaxentaasmnsrmmmmmmm­m INSERȚIUNILE Un șir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr. a treia­ oară 5 cr., și timbru de 30 cr. Redacția şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la libtrării. Pentru România şi străinătate: Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. 1/, an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Apare în fiecare zi de lucru Numeri singuratici î 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici ă 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploeșt O constatare. Studiind situațiunea nenorocită, în care a ajuns causa noastră politică, după un îndelungat timp de lupte grele și jertfe crunte, am constatat și am tre­buit să constatăm, că pricina răului, în­cât nu atîrnă dela duşmanii noştri se­culari, provine din amestecul regretabil, şi de rea credinţă al dlui D. A. Sturdza, în afacerile cele mai interne ale vieţei noastre politice. Este aceasta cea mai hotărîtă şi firmă convingere a noastră, pe care dacă n’am exprimat-o mai de mult, este ântâiu pentru­ că ea constitue un fapt din cele mai dureroase, pe care trebue se-’l înregistreze istoria noastră; şi a doua pentru­ că speram, în buna noastră credinţă că vom reuşi să ne îndreptăm causa earăşi spre bine, fără a mai face o constatare așa de dureroasă. Ne-am înșelat în speranțele noa­stre și am constatat răul, pentru­ ca să-­l putem delătura și să putem sana gra­vele urmări, ce ne-a pricinuit tuturor. Am făcut-o aceasta fără să atingem persoana și caracterul domnului D. A. Sturdza. Și am făcut-o pentru noi, cei de aici, pentru causa poporului noastru. Pentru­ că am văzut cu durere, că în si­nul poporului nostru s’au încuibat por­niri străine de firea şi trecutul seu po­litic, porniri, cari ne pot strica mult mai mult decât toate loviturile duşmanilor noştri externi. Noi ţinem anume, ca soartea noastră să ni-o dirigem noi înşine, cum au fă­­cut-o întotdeauna părinţii, moşii şi stră­moşii noştri. Noi ţinem ca noi înşine să ne croim, ca întotdeauna, directiva po­litică ce avem de urmat. De aceea am combătut şi vom combate întotdeauna ori­ce amestec străin, vină el din ori­ce parte. Este, cum am zis, un punct de vedere principial acesta, care e în concordanţă cu trecutul nostru istoric şi conform principiilor actuale enunciate de forurile competente ale vieţei noastre publice. Acest punct de vedere principial­­l-am pus de curând în nouă lumină şi am constatat un fapt, documentat, care nime n’a încercat măcar să-’l tragă la îndoială. Nu-’i place cuiva acest punct de vedere? Poftească şi-’l combată, dar’ cu argumente şi cinstit. Căci nu e aci vorbă de persoane, de x ori y, ci de un prin­cipiu, care hotăreşte asupra causei unui întreg popor. Ei bine, astfel stând lucrurile, ce observăm ? Onorabilii cari scriu prin foaia dela Arad, nu s’au declarat asupra punctu­lui de vedere principial, ci se agaţă de persoane. Asta înseamnă că n’au nici un argument serios și obiectiv, cu care se ne combată, ba n’au nici cura­jul, să se declare contrari principiali, ci evitând meritul chestiunei fac sfară ’n ţeară, cu tot felul de lucruri, cari n’au a face, şi cari nu sânt acum la ordi­nea zilei. Fac diversiuni şi­­ persona­lităţi. Aceste procedeuri caracterisează pe cei­ ce le aşează şi arată clar posiţia falsă, ce ocupă ei în sânul poporului no­stru. Prin aceste procedeuri ei dove­desc de nou, ceea­ ce de atâtea­ ori au do­vedit, că joacă în mijlocul nostru un rol dublu, şi fac isprăvuri străine de causă, ceea­ ce nu poate să producă de­cât tot noue şi noue încurcături, în zilele din urmă aceşti oameni vor să deplaseze discuţiunea la perso­nalităţi şi încep să folosească arme pe cari până acum în publicitate nu le-au folosit. în faţa acestei întorseturi noi ţi­nem să declarăm că nu luptăm pentru persoane, ci pentru principii, pentru causă. Sunt înse persoane, cari repre­­sentă în vieaţa noastră mai mult decât o persoană, representă o causă. Pentru aceste persoane vom sări întotdeauna în luptă, tocmai pentru­ că luptăm pentru causă. Şi bine să-­şi tragă pe seamă aceasta ce­ cei încep a ataca persoane! în nnul 229 al foii din Arad (nu­măr destinat pentru popor) redactorii aceleia dau în vileag cu mare ostentaţie un articolaş, în formă de scrisoare des­chisă, asupra căruia, încât pentru formă ne-am exprimat deja. Cât pentru cuprins această ticluială nu conţine decât bănu­ieli vage, calomnii şi personalităţi ne­vrednice de bărbaţi serioşi. Ei le aruncă neprecisate în public, ca naivii să creadă că cine ştie ce se ascunde după ele. Procedura aceasta laşe e cu atât mai păcătoasă, că se aplică faţă cu un bărbat, care la noi representă întreagă causa şi care în vieaţa noastră caotică e singurul punct fix, de unde mai pu­tem spera o resolvare cinstită, dacă mai ţinem să continuăm lupta începută şi dacă nu cumva dorim ca să se înece totul ce s’a făcut, spre a începe pe alte căi — în »situaţia schimbată*. Nime altul, afară de cei cu »situa­ţia schimbată«, nu o doreşte aceasta, şi de aceea suntem convinşi, că toată lumea serioasă şi cinstită se va întoarce cu scârbă şi indignare, văzând noul proce­deu, ce încep »tribunii poporului«. Adecă acest procedeu nu e chiar nou. Ei­­l-au urmat şi până aci, dar nu­mai în taină, la ureche, prin şoptiri şi clevetiri vrednice de babele depravate. Nou e numai faptul, că acest procedeu tai­ne, tet al întunerecului, cutează a-­l scoate acum la lumină. Nu putem în­destul înfiera şi con­damna aceste odioase procedeuri, străine de vieaţa noastră politică, şi importate la noi, ca şi alte infecţii morale, din străini. Totuşi nu ne temem de ele; din contră suntem siguri, că numai lor le va strica, celor, ce se îndeletnicesc cu ele­întocmai ca şi baccilii ciumei, ace­ste procedeuri au să-’şi peardă toată pu­terea aparentă, au să-’şi peardă fiinţa şi vieaţa, îndată­ ce es la lumina zilei. Dar’ temem atmosfera vieţei noastre pu­blice de o infectare, care va îngreuna de­sigur şi mai mult situaţia grea în care ne găsim. De aceea zicem­ celor­ ce se ascund prin tufe şi aruncă veninul bănuielilor şi calomniilor, să ese la lumină şi să scoată la soare toţi baccilii pestilenţelor morale, ce le cultivă, ca să-­i cunoaştem şi să putem lua toate măsurile radicale de curăţire. Cel puţin pe viitor să avem pros­pect de o atmosferă curată şi sănătoasă, încolo rămâne constatarea, că con­trarii noştri sunt în lipsă de ori­ce argu­ment obiectiv, de ori­ce condiţie a unei lupte principiale, căci altfel n’ar recurge la bănuieli neîntemeiate, aruncate prin »scrisori deschise« — anonime! Sibiiu, 19 Decemvrie n. Caracteristic. La o adunare de protestare proiectată pe ieri în Szentes, a fost invitat şi ex-deputatul­­ Ugrón Gábor. El Insé n’a luat parte, declarând în o scrisoare, că se­­ abţine dela vieaţa politică, din causă, I că »inteligenţa patriei mele —­­ zice el — e tot coruptă şi poporul I tot slab pentru luptă*. Ugrón are mare dreptate, dar’ în­­ zisele lui se cuprinde totodată şi osânda­­ stăpânirilor maghiare, care în 31 de ani au creat astfel de stări, cu »inte-r­i­ligenţa corupta şi popor slabi. Nou moment în Austria. »Patria« din Cernăuţi primeşte urmă­toarea telegramă semnificativă din Viena : »Toate dietele provinciale ale re­gatelor şi ţărilor representate în camera imperială vor fi convocate în restimpul între Crăciun şi Anul­ Nou. »Maiestatea Sa împăratul va trans­mite dietelor un răspuns, care va cu­prinde şi un pasaj de însemnătate po­litică deosebită. »Răspunsul către dieta Bucovinei va fi reditat şi în limba română. »Este remarcabil, că răspunsul va veni la cunoştinţa dietelor pe timpul ajurnărei camerei imperiale, când soar­tea parlamentului central a devenit du­bioasă şi se crede, că acest răspuns al Maiestăţei Sale va cuprinde pasaje re­lative la lărgirea competenţei dietelor«­ Saşii şi Românii. »Bistritzer Zeitung« traduce şi publică în fruntea ultimului seu număr (51) întreg artico­lul nostru din anul 256, întitulat: »Românii şi Saşii In comitatul Bi­striţei«. Organul săsesc observă la finea articolului : »Ne bucurăm, că Românii noştri re­cunosc necesitatea unei conţelegeri cu noi şi sperăm, că dorinţele exprimate în această privinţă de corespondent se vor realiza cât mai curend«. Crisa lui Bánffy. Dieta. — Atitudinea Croaţilor. — Scrisoa­rea lui Andrássy Gyula. Sâmbătă, în 15 i. c. s’au redeschis şedinţele dietei maghiare, fără a se pe­trece vre-un incident deosebit. A pre­­sidat bătrânul şovinist Madarász, ca president de vîrstă. în vorbirea de deschidere a citat autograful regesc adresat dietei la 1827, în care Regele promite cu jurământ, că va respecta le­gile şi va griji ca şi alţii să le respecte. Această parte a vorbirei fiind o alusiune la starea ex lex, a atins ne­plăcut pe Banffy şi pe ceialalţi miniştri. Dieta a stabilit ordinea de zi a şedinţei de Luni, de­ş se fixa ziua ale­­gerei de president. Au urmat apoi câ­teva interpelaţii şi şedinţa s’a încheiat. Să crede că alegerea se va fixa pe joi, în acest caz ministrul de finanţe va presenta încă înainte de vacanţele Crăciunului proiectele de legi despre provisorul pactului, care ministrul-pre­­sident va înainta raportul comisiunei de luplă.* Deputaţii croaţi au adresat lui Podmaniczky,presidentul clubului liberal o declaraţie, în care spun, că proiectul de lege al lui Tisza, presen­tat în club în 6­­. c. nu pot să-’l subscrie, dar’ pen­tru aceea rămân şi mai departe membri ai partidului liberal şi aproabă in­­stinţa partidului de a se apăra dreptu­rile parlamentare ale majorităţei faţă cu opoziţia.* între scrisorile, cari s’au adresat zilele aceste de unii deputaţi cătră ale­gători, este de însemnătate scrisoarea contelui Andrăssy Gyula, unul din cei eşiţi din partid, adresată alegătorilor sei din Rozsnyó. Deputatul disident condamnă ob­strucţia, pe care o numeşte o acţiune greşită a opoziţiei, dar’ condamnă şi calea şi mijloacele, de cari se foloseşte Bánffy pentru combaterea obstrucţiei. Pentru guvern existau două căi: sau să caute o astfel de resolvare a diferenţelor, ca lupta parlamentară să devie eare normală, sau apoi respingând din principiu ori­ce concesie, să se in­­suiască a înfrânge cu forţa obstrucţia. Guvernul a ales aceasta din urmă. Programul lui este, ca răscoala să fie zdrobită prin o contra-răscoală, car’ a mea —zice Andrăssy — ca răscoala să o desarmezi, să o potoleşti. Cu această diferenţă de păreri îşi motivează eşirea din partid. El se în­treabă, că ave­ va putere obligatoare aceea, ce se creează pe cale nelegală? Dacă parlamentul nu va mai pute lucra, nu rămâne altceva, decât ca Bánffy să guverneze fără parlament, ceea­ ce este identic cu suspendarea constituţiei, car’ această suspendare înseamnă slă­birea ei. Acuma numai despre aceea e vorba, ca,­ prim-ministrul să abe zică. Se zice că să creează un cas de precedenţă rău. Aceasta e adevărat, dar’ prin lex Tisza să cre­iază un cas de precedenţă şi mai rău. Astfel este de ales răul cel mai mic. Andrăssy îşi încheie scrisoarea, osândind lex Tisza şi obiceiul guvernu­lui de a se lăuda prea mult cu încre­derea coroanei. GLASUL PADUREI. Noi suntem în mare rătăcire când credem, ca pădurea e creată numai ca se crească şi că nu are altă chemare decât să ne dee cu manile sparte avutul, vieaţa ei, etc., ca noi oamenii să avem în belşug din toate câte ne trebue pentru realizarea gândurilor noastre egoiste. Asta nu-­i drept. Şi că nu e nici chiar frumos, ca probă vie ne poate fi patriotismul ei pentru ţeară şi neam, şi care, spre ruşinea noastră fie zis, la mulţi din noi le poate servi de model. Ţin să vă dovedesc acest patriotism al pă­­durei şi cred că nu veţi rămâne nepăsători îna­intea idealului măreţ ce-’l nutreşte ea, cu atât mai vîrtos că nu ne-ar strica nici nouă, dacă­­l-am cinsti şi ’l-am însuşi aşa cum trebue. într’o zi am fost în pădure, unde ’mi-am visitat prietenul, un Myosotis. Din vorbă în vorbă deodată dînsul mă opri şi-’mi şopti: »Oh, am să-’ţi spun o poveste tristă, tristă, ce am auzit-o mai deunăzi dela fraţii mei mai mari. Ea se cheamă : Toporul şi pădurea... Curios s’aud mai bine povestea m’am mai lipit de prietenul meu, care cu o voce pripită începu: „într’o pădure deasă..., un topor se duse să-’și iee lemne de casă...« Nici că zise însă vorba din urmă, când numai ce deodată toată pădurea începu să se frângă și se trosnea­scă ca pornită de iele . Atunci un brăduleț din apropiere se aplecă iute spre prietenul meu. — Taci, taci, pentru Dumnezeu, — îi zise el, — nu vezi cum se frământă pădurea de po­vestea ta? — Nu pot! apoi ar fi și rușine s’ascundem pe un trădător, — îi răspunse blând Myoso­­tisul. Și fără să mai asculte pe brăduleț, începu să povestească înainte tot mai trist, tot mai trist, până­ ce ajungând la acea nemernică coadă, ce­­i-o dase toporului un putred stejar, nu mai putu vorbi, căci îl înecă plânsul... Ear’ pădurea care auzise totul, la amintirea numelui trădăto­rului mai mugi odată din greu de durere, încât o Fetică ce nu era departe, cuprinsă de mila ei suspină plângând: Deşteaptă-te Române!... şi ca prin farmec, echoul răspândi suspinul floarei în toată pădurea şi ca la un semn dat deodată se auzi ca un tunet sălbatic din toate părţile : ...Române! Et. C. Alexandru. Discursul dlui Maiorescu — în chestiunea bisericei şi şcoalelor din Braşov. — (Urmare). Vedeţi, suntem la 1898, şi când vă vorbesc acum de această chestiune, fără îndoială mă ascultaţi, văd că mă ascultaţi chiar cu bunăvoinţă, fiindcă acea chestie a şcoalelor, interesează pe tot Românul, dar’ mă ascultaţi — nu ştiu de ce-­mi face impresiunea — cu un fel de descurajare, în deosebire cu ceea­ ce era mai înainte. Mai înainte, acum 4 ani, pe tema acestei chestiuni a alocaţiunei budgetare a bisericei şi a şcoalelor din Braşov ce se scria în organele d-voastre li­berale ? Era vremea, când dl Dimitrie Sturdza în oposiţie acasa ministerul conservator, că este nemernic, pentru­ că nu intervine în statul ungar, în acea vreme tocmai la 8 octomvrie 1894, cam pe vremea discursului de la Orfeu, gă­sesc în »Voinţa Naţională«, iscălită de »un bătrân« liberal următoarea notiţă asupra chestiunei noastre . »Tot atunci la începutul constituţionalismului ro­mânesc, s’a întămplat şi alt fapt. Vă­zând că şcoalele româneşti din Braşov — cele mai vechi şcoale româneşti — erau lipsite de mijloacele materiale, guvernul României înscrie pentru ele, în budgetul ţărei, o subvenţiune. Ungurii protestară, dar’ li­ se răspunse că n’au ei dreptul de a opri pe Români să ajute alţi Români«. Nu e adevărat, că au protestat atunci, dar’ aşa era ordin să se vor­bească acum 4 ani în foaia autorisată a partidului care e astăzi la guvern. »Ungurii cerură atunci ca ajutoa­rele să se dee prin mijlocirea guvernu­lui unguresc; dar’ li­ se răspunse că şi ei, prin mijlocirea guvernului românesc, să dee ajutoarele ce se trimiteau Cian­­găilor«. Ce măreţ vorbea »Voinţa Naţio­nală«, când era dl Sturdza în oposiţie! »Strînşi astfel, Ungurii tăcură şi biserica Sf. Nicolae din Braşov îşi primi ajutoarele pentru şcoale din budge­tul statului român, fără control un­guresc ! Era ministru atunci C. A. Rosseti, un ministru care a fost onoarea şi po­doaba neamului seu­. Nu e exact, ministru era Gusti, şi vă voiu spune îndată, care alt ministru al d-voastre a fost o curioasă podoabă a neamului seu! »Astăzi e ministru dl Tache Io­­nescu, care ’şi-a renegat până şi pe tatăl seu, şi miniştrii ungureşti cer şi primesc socoteală despre cum se aplică budgetul statului român, socoteală cum nu cere nici curtea de compturi«. Dar’ dl Tache Ionescu a plătit anuitatea. Nu ştim, ce se cere astăzi de nu se mai plăteşte. »Deosebirea între atunci şi acum este perpetua deosebire între liberalism şi conservatism«. Aşa este deosebirea? Mai iscăliţi astăzi articolul, dilor ? »Mai mult, în 1870 vin conserva­torii la guvern«... »Ei sub presiunea dela Pesta, care asupră-le are înrîurire hotărîtoare, şterg din budgetul statului subvenţiunea ce se da şcoalelor române din Braşov. Patru ani stau conservatorii la pu­tere şi budgetul lor nu dă dovadă că se gândesc să susţină cultura română la Românii de peste munţi. Revin liberalii la putere în 1875 şi subvenţiunea de astă-dată chiar mai mărită să înscrie din nou«. »Ministru sub conservatori, mini­strul care a şters din budget, subven­­ţiunea, a fost dl T. Maiorescu, actua­lul rector al universităţei din Bucureşti«. Eu care am subscris acea propu­nere din iniţiativa parlamentară pen­tru adaosul de 15.000, eu care am sus­ţinut această lege specială în senat şi am documentat-o şi am pus toată chestia în adevăratul ei terem legal eu, fiiul lui Ioan Maiorescu, eu să fi şters subven­ţia şcoalelor române din Braşov şi să o reînfiinţeze alţii! Dar, cu ce fel de neadevăruri, cu ce fel de falsuri hră­neaţi d-voastră mintea cetitorilor d-voa­­stre la 1894 ? ! Ştiţi, cine este cel dintâiu, care a încercat să suprime acea subvenţie le­gală? A încercat să o suprime Alexan­dru Orăscu la căderea noastră din mini­ster, a fost el 3 săptămâni ministru al cultelor, îndată la Aprilie 1876, tocmai după­ ce trecusem în budget, cum aţi vă­­zut-o, acea menţiune expresă despre a doua lege specială. Atunci Orăscu, mi­nistru de la 4 până la 26 Aprilie 1876, în acest scurt interval de 3 săptămâni, pro­pune anularea legei mele, şi suspenda­rea subvenţiunei legei vechi de 23.500 lei. Este raportul seu cătră consiliul de miniştri nr. 3334 dela 22 Aprilie 1876, din dosarul ministerului cultelor devi­­sta şcoalelor nr. 220 dela 1876. Din ne­norocire cade Orăscu şi vine un mini­stru mai inteligent la culte, Chiţu, care sfăşie acea propunere, şi astfel se con­tinuă darea subvenţiei, şi în tot decur­sul de 12 ani al ministerului Brătianu şi sub toţi miniştrii conservatori după 1888 până la venirea la guvern a dlui Dimi­­tr­ie Sturdza. Dior, fireşte că se revoltă cineva când vede aşa întoarcere a adevărului în foi publice! Dar’ revolta nu este un simţă­mânt de prudenţă politică, şi nu se cu­vine, nu îmi acord dreptul să-mi dau aici toată expresia. Nici nu este bine ca să acusăm vre­un partid sau altul în acea­stă chestiune: toţi oamenii cu­minte din toate partidele nu au putut decât să lu­creze în acelaşi sens! Şi, precum veb Nr. 268

Next