Tribuna, ianuarie 1899 (Anul 16, nr. 1-23)

1899-01-15 / nr. 10

Anul XVI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: l­ună 85 cr., 1/t an 2 fl. 50 cr., 1/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/t an 3 fl. 50 cr., 1/i an 7 fl. 1 an 14 fl. 1/4 an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Pentru monarohîe: Pentru România și străinătate: Sibiiu, Vineri 15-27 Ianuarie 1899 Abonamente se fac numai plătini­u-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici î 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici ă 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploești 0 boală fatală. (tv). Sunt dese cașurile patologice de alcoolism, în cari victimele, ajunse la ultimul stadiu al căderei morale şi fisice, nu încetează a-’şi dori mereu otrava care ’i-a nenorocit. Asemenea alcoolici, fataliceşte vreau să apropie sfîrşitul trist ce-’i aşteaptă. Tocmai substanţa veninoasă care ’i-a făcut neoameni, o privesc nenorociţii drept singura feri­cire ce le-a mai rămas. Situaţia desolată care domină acum la Maghiari, este aceeaşi cu starea al­coolicilor desăvîrşit căzuţi şi totuşi do­ritori ai alcoolului. Pătimesc Maghiarii de-o boală fa­tală, de-o boală asemenea alcoolismului. Aceasta e­­ şovinismul. în ceea­ ce pri­veşte şovinismul naţional, omnipotenţii de azi în Ungaria sunt veritabili alcoo­­lişti, dar­ alcoolişti la desperare. Ideea statului naţional maghiar, iată otrava concentrată care distruge orga­nismul politic, social şi cultural al Ma­ghiarilor. Şi e boală veche asta la cei­ ce se cred singurul element de stat în ţeara noastră poliglotă. Cu deşteptarea conştienţei naţionale la Maghiari, s’a declarat boala şovinis­mului, provocată de firea grandomană, siluitoare, despotică şi prea puţin umană a descendenţilor sălbătăciei asiatice. Văzându-se mici şi slabi în sânul numeroaselor popoare cari locuesc Un­garia, Maghiarii s’au îmbolnăvit de acea boală curioasă, dar’ şi fatală, care se zice şovinismul naţional. D’a capo, onorabilii noştri compa­trioţi au voit să creeze ceea­ ce nici­odată nu se va putea statul naţional maghiar, începând cu anii 1867—68, când ne­fericitul de dualism a dat Maghiarilor omnipotenţa, în Ungaria, oamenii poli­tici maghiari­­şi-au pus toate puterile în serviciul utopiei oribile a statului na­ţional maghiar. Mai timizi la început, pentru­ că nu puteau isbi imediat cu bâta ’n baltă, stă­­pânitorii de la Pesta deveniră pe zi ce merge tot mai agresivi, tot mai nebuni în tendenţele lor de a maghiariza totul, pentru a clădi din nimic — o nimica toată. Simulacrul de parlament din Pesta, guvernul, administraţia, justiţia, scurt întreaga putere de stat a fost şi este pusă în serviciul acelei direcţii nenoro­cite, despre care înşişi Maghiarii recu­nosc că e menită a nimici actualul stat ungar, înlocuindu-­l cu năluca numită »stat naţional maghiar«. Fiindcă tendenţele acestea ale Ma­­ghiarilor constitue în sine o stare de patologie, o boală dintre cele mai grave,­­ omnipotenţii din ţeară au trebuit să ajungă la catastrofa de azi, penibilă pen­tru ei, ridicolă pentru noi. După­ ce grămădiră legi peste legi, ordinaţiuni peste ordinaţiuni în scopul de a suprima naţionaliceşte pe nema­ghiari, maghiarizându-le biserică, şcoală, cultură, în fine totul, după­ ce comiseră crime peste crime în numele justiţiei, — acum, crezând poate că au gătat-o deo­camdată cu naţionalităţile, — se pome­niră cu o conspiraţie constituţională a guvernului în luptă cu o revoluţie con­stituţională a oposiţiei! Se luptară cât se luptară, zi de vară până ’n seară; se păruiră şi se batjocoriră ungureşte (adecă surugeşte !), şi acum fac încercări desperate de a se împăca. Dar’ ei fiind răul de care sufere ţeara, e foarte natural că nu cunosc răul,­­ pentru­ că nu se cunosc. Nu ştiu teribilii omnipotenţi, că toată causa relelor pe cari şi ei le cu­nosc acum, este şovinismul lor, este ideea statului naţional maghiar, pentru a că­rei întrupare au întronat la Pesta siste­mul despoţiei, al corupţiei şi al forţei brutale. Din contră, chiar şi acum şoptesc între ei, că nu trebue periclitate, sub nici un raport.... »Interesele statului na­ţional maghiar­­« Adecă, şi acum, în spasmurile ru­şinoasei căderi politice, ei îşi doresc me­reu, mereu otrava care le-a distrus or­ganismul, utopia care le pune capul. Aceasta însemnează, că Maghiarii sunt în doaga alcoolicilor incurabili cari cer mereu alcool, cu alte cuvinte îşi cer înşişi moartea... De aceea, avea tot dreptul litera­tul lor Jókai mai zilele trecute, când scria: »Simţesc mirosul greu de la ca­davrul Ungariei«. Numai cât, e necesară o mică co­rectură: cadavrul nu­­ i al Ungariei, ci al Maghiarilor ! Ungaria le poate fi cel mult — mormânt! Sibiiu, 26 Ianuarie­­. Din parlamentul român, în şedinţa de Marţi ministrul de finanţe, dl Palade, a presentat camerei române budgetul ţerei, pe anul 1899—1900, încheiat astfel: venitele 228.875.000 lei noi, car d­erogatele tot atât. Faţă de anul trecut se arată un crescăment de şese milioane. O telegramă din Bucureşti ne spune, că prin cercurile politice de acolo se crede, că imediat după votarea budgetului, guvernul va închide sesiunea parlamentară actuală şi va face alegerile noue, pentru noul periool parlamentar, care în România e de patru ani. Şcoalele române din Mace­donia. Celebrul Apostol Mărgărit, însărcinat cu supravegherea şcoalelor române din Macedonia, a făcut, cum se vede, o nouă încurcătură în Mace­donia, a cărei rost nu-­l înţelegem. Iată ce spune »Servet«, ziarul oficios turcesc din Constantinopol. »Un ziar din Bucureşti a anunţat că ministerul instrucţiei publice din Ro­mânia a numit profesori pentru şcoalele cutzo-vlache din vilaetele Kossovo şi Monastir. Unul din confraţii noştri turci spune că e absolut inadmisibil ca un guvern străin să numească profesori pentru şcoale ai căror elevi sunt su­puşi otomani; în consecinţă sublima Poartă a dat ordinele necesare ca aceşti străini desemnaţi ca profesori din par­tea guvernului român, se fie înlocuiţi prin supuşi otomani, aleşi din cei mai fideli­. Sigur că sunt intrigi la mijloc, puse de numitul Mărgărit la cale, de care, e curios, că guvernul român nu poate se se scuture, trimiţendu-l la primblare. Limba liturgică maghiară. Tóth Miklós, unul dintre corifeii ace­stei noue agitaţiuni şoviniste, se plânge în organul episcopiei Ungvarului »Hár­­páti Lapok«, că multe chiar şi din­tre acele comune bisericeşti, cari prin abus au introdus limba maghiară în biserică, nici până azi n’au subscris declarări de aderenţă în favorul ace­stei limbi, şi că apelul amintitului co­mitet nu numai că a­ fost respins de că­­tră Românii şi Rutenii greco-cato­­lici, dar­ n'a aflat răsunet nici chiar printre Maghiari... Cu toate acestea agitatorii patronaţi de guvern continuă cu agitaţiunea lor şi, precum am anunţat, prepară un pe­lerinaj mare de gr­eco-catolici maghiari la Roma. De aceea foarte bine zice »Unirea« din Blaj, că pericolul există totuşi şi trebue prevenit. Clerul nostru se fie şi pe viitor la culmea misiunei sale, şi precum a fe­rit până acum poporul de la aderenţele pentru limba liturgică maghiară, aşa se-­l ferească şi în viitor. Crisa. Bandy pe ducă. — Cioluchowski şi Szé­chenyi la M. Sa. — Din cameră, întreaga presă »patriotică« e de acord în a constata, că baronul Bănffy îşi face geamantanul, ca în curând se plece din fruntea ţârei, şi cu »onoare« să se retragă în singurătate, în paşali­­licul seu de odinioară din Solnoc-Dobâca. De fapt Bănffy poate fi considerat ca demisionat, şi e numai chestie de timp, când se vor face formalităţile înda­tinate. E curios, că la bursa din Viena, unde se răspândise încă luni vestea de­spre demisia cabinetului Bănffy şi de­spre însărcinarea lui Széli cu formarea noului cabinet, a fost primită ştirea cu cea mai mare bucurie şi a provocat o imediată urcare în preţul tuturor obiec­telor de valoare. Aproape toate gazetele din capi­tală constată mai departe, că măgulitoa­­rea însărcinare, pe care a primit-o Széli din partea Coroanei, de a continua el tratativele cu opoziția, pe basa nouelor puncte de împăcare, trebue privită ca o apropiată însărcinare de a compune noul cabinet, însărcinare, pe care Széli de astă-dată nu o mai poate refuza. Prin urmare, Széli e privit din toate părţile de presumptivul ministru-president. Că Bănffy se consideră singur de demisionat, se vede şi din declaraţia ce a făcut-o Marţi, în incinta camerei, în faţa mai multor deputaţi oposiţionali, cari făceau glume ocasionale pe contul guvernului. —­­Da, am căzut, — le-a zis Bănffy, — dar’ să­ recunoaşteţi şi voi, că guvernul încă îşi are meritul seu, că dlausula cunoscută a fost abandonată«. Tratările de împăcare se vor con­tinua astăzi, Joi. Disidenţii Szilágyi, Csăky şi Andrássy au primit încă Marţi seara răspunsul guvernului la replica oposiţiei unite, şi i l-au comunicat ime­diat bărbaţilor de încredere ai oposiţiei, cari se vor întruni astăzi în şedinţă pentru a-­l censura. Tot astăzi soseşte şi Széll de la moşia sa şi va lua parte la şedinţa oposiţiei unite. Disposiţia oposiţiei e favorabilă unei înţelegeri; cu toate acestea lega­rea compromisului e departe de a fi asigurată. Opoziția acceptează, ce e drept, noua formulă sub care are să se facă legarea pactului cu Austria, pen­tru­ că în noua formulare, făcută de Széli, își vede representate ideile și dorințele sale, — nu acceptează însă celelalte con­diții ale guvernului, cum e: revizuirea regulamentului de casă, votarea indem­­nisărei și a provisoriului încă sub ac­tualul guvern, cu care oposiția nu mai vrea să aibă nimica, nici în clin nici în mânecă. Probabil deci, că Bănffy Va trebui să mai meargă odată la Viena, — dar’ mai pe urmă, pentru a-’şi da demisia în toată forma, şi va trebui se mai meargă odată şi Széll, — pentru a primi însărci­narea compunerei noului cabinet, şi pen­tru a îndupleca Coroana se abstee dela celelalte condiţiuni de pace, mulţumin­­du-se deocamdată numai cu garanţiile ce ’i­ se dau, că pactul cu Austria va fi legat în forma stabilită. Dat fiind, că grijile Coroanei sunt astăzi concentrate toate în jurul pactu­lui vamal şi comercial ce trebue legat între Ungaria şi Austria, şi că Coroanei îi este cu totul relevant că cine leagă, sau garantează că se va lega, pactul cu Austria, Bănffy ori Széll, — se crede, că Coroana va absta dela celelalte con­diţiuni, cari de altcum nici nu sânt ale Coroanei, ci ale lui Bănffy,dear’ atunci opo­siţia, reportând victorie pe toate liniile, va sista obstrucţia şi va restabili or­dinea în parlament celelalte, urmând de la sine. Tot în legătură cu crisa stă şi şti­rea primită din Viena, că M. SaMonar­­chul a primit Marţi în lungă audienţă pe ministrul comun de externe contele Goluchowski şi pe ministrul ungar de lângă persoana M. Sale, contele Széche­nyi, care apoi imediat după audienţă a plecat la Budapesta, probabil cu noue in­strucţiuni pe seama guvernului ma­ghiar. In parlament aceeaşi babilonie ca mai nainte. Votări nominale cu duiumul, în şedinţa de ieri. Mercuri, s’au cerut cinci votări noue, pe motivul, că au ori n’au dreptul deputaţii Săghy, Kubik, Hentaller, Buzăth și Wittmann se vor­bească înainte de a se întră în ordi­nea zilei? S’au pus toate la ordinea zi­lei pe astăzi. Pedepsirea lui Bolcas. — Echouri din sînul tinerimei. — Montpellier, 22 Ian. n. Pedeapsa, cât de aspră, cât de crudă ar fi ea, — de lovește în fiii neamului nostru, cari cu bărbăţie şi neclintire au apărat şi s’au expus pentru causa noa­stră, — numai urmări binefăcătoare poate ave. Ea va face să fie simţit tot mai cu suferinţă jugul situaţiunei în care trăim. — Bolcaş, care a exprimat numai gân­direa de care sântem pătrunşi toţi tinerii români, — Bolcaş, care cu abnegaţiunea sa eroică ne va rămâne în veci de exem­plu, — Bolcaş, tipul desinteresărei şi al curajului românesc, — este lovit de ju­decata scrintită a dlui Wlassics şi a sfet­nicilor sei soviţlişti. îi putem asigura, că efectul bolnă­viciosului procedeu va contribui numai ca renumita naţiune liberală şi cavale­rească să fie demascată şi cunoscută în adevărata ei înfăţişare ticăloasă în în­treaga lume civilisată. Studenţii francezi de aici şi mulţi­mea străinilor de la universitate, — infor­maţi de caşul lui Bolcaş, — ’şi-au ex­primat indignaţia faţă de ideile asiatice şi antediluviene de cari sunt conduşi eghemonii noştri. Posiţiunea lui Bolcaş, — ca vicepre­şedintele grupului român în federaţiu­­nea internaţională de studenţi, — ne va da bună ocazie, ca la al doilea congres în Paris 1900, să aducem pe tapet causa din care a fost relegat Bolcaş din uni­versităţile maghiare, în interesul causei ar trebui: 1. Ca să fim la congres cât se poate de mulţi Români din Austro-Un­­garia. 2. Să convenim delegaţii români înainte de congres, ca să discutăm tac­tica şi probele de cari ne vom servi. Lucrul ântâiu pentru­ ca să arătăm,­­ că suntem într’adevăr un factor consi­­­­derabil, ceea­ ce numai prin număr pu­tem obţine. Ear’ punctul doi ca să facem cunoscut colegilor din România detai­­luri, cari ei nu le pot şti, — mai ales în ce priveşte posiţiunea Maghiarilor în dreptul de stat al monarchiei. (La Turnn s’a simţit lipsa de cunoaştere mai de­tailată). Acum, după pedepsirea lui Bolcaş, colegii din România liberă îşi vor cu­noaşte datorinţa lor naţională. Sperăm însă,­­ dacă tinerimea de acum va rămâne însufleţită şi condusă de principiul desinteresărei şi al cura­jului, — că ne va suna în curând cia­­­­sul, când pe pământul nostru ne vom pută bucura de toate libertăţile, ca să le putem ajunge pe celelalte popoare, — noi rămaşii înapoi prin apăsarea nemi­loasă a unor politiciani orbiţi. Rusia, — cu forţele ei naţionale fără de sfîrşit,­­ a văzut, că în contra ridi­­cărei unei naţionalităţi nici absolutismul, nici Siberia nu poate ajuta, — şi a per­mis Polonilor, acum 2 luni, să ridice o statuă în Varşovia lui Adam Makiewicz, poetul polon exilat, şi mort în Francia ca profesor la »College de France«. A ajuns la această convingere o rassă de 80 de milioane, popor nou, pros­per, plin de forţă. — La noi o mână de , oameni, corupţi, amestecaţi cu elemente maloneste, văpsind cu colori lucitoare rugina care le roade şi măduva oaselor, întreprind o luptă care numai la o veci­­nică pomenire îi va duce. Nr. 10 Caşul lui Bolcaş ne va rămâne în­totdeauna în memorie, şi azi ca tineri, mâne ca bărbaţi, vom sta la locul no­stru de fii români, şi nici ameninţările, nici pedepsirile nu ne vor înspăimânta, — le vom şti suporta bărbăteşte, — în lupta noastră pentru dreptate şi libertate- Ca. R. (Urmare şi fine). Politica viitoare a Rusiei. Probabilitatea unui răsboiu german cu două fronturi a cam diminuat dela moartea lui Kattkoff şi Skobeleff în­coace. Tendenţa Rusiei de a sta în re­­servă nu atîrnă numai de disposiţiuni, ci mai ales de chestiuni technice în pri­vinţa armamentului pe apă şi pe uscat, îndată­ ce Rusia va fi »gata«, după apre­­ciarea sa, cu construcţia puştei sale, a prafului seu şi a întărirei flotei sale din Marea­ Neagră, se va ascuţi şi tonul în care se fac azi variaţiunile politicei ru­seşti. Nu e probabil, ca Rusia, îndată­ ce îşi va fi isprăvit preparativele, să se razime pe ajutorul francez şi să ne atace pe noi. Răsboiul german oferă Rusiei tot atât de puţine avantajii imediate, ca cel rusesc Germaniei. Cel mult, în privinţa despăgubirei de răsboiu s’ar găsi biruitorul rusesc în o situaţie mai favorabilă, decât cel german, dar’ abia ’şi-ar pute scoate şi el cheltuelile. Ideea unei cuceriri a Prusiei­ răsări­­tene, care se ivise în timpul răsboiului de şepte ani, abia va mai fi având susţi­nători. De­oare­ce Rusia abia poate să digereze elementele germane din pro­­vinţele baltice, nu e de crezut, ca ea să rîvnească a-’şi înmulţi aceste ele­mente printr’un puternic adaos a popu­­laţiunei germane din părţile răsăritene ale Prusiei. Tot aşa de puţin pot lă­­comi bărbaţii de stat ai Rusiei să în­mulţească numărul supuşilor polonezi ai Ţarului cu Polonii din Posnania şi Pru­­sia­ occidentală. Dacă privim Rusia şi Germania isolate, e greu să descoperim între ele vre-un motiv constrictiv sau legitim pentru vre-un răsboiu între ele. Rusia se poate încăiera însă într’un răsboiu balcanic spre a da satisfacţie pornirei de păruială, sau spre a evita primejdiile ce ar resulta din lipsa de ocupaţie a ar­matei sale, însă un răsboiu cu Germa­nia ar fi prea grav în consecinţele sale, ca Rusia să-­l provoace numai spre a da de lucru armatei şi oficerilor sei. Eu cred că pentru Germania ar fi un avantaj dacă Rusia ar isbuti să pună piciorul în Constantinopol. în acest cas noi nu am mai fi expuşi să fim mereu aţîţaţi ca un câne de vânătoare, când de Englitera, când de Austria, în contra rîvnirilor Rusiei spre Bosfor, ci atunci am pute să aşteptăm în linişte dacă Austria va fi atacată, ca atunci să se presente şi pentru noi cassus belii. Dar’ şi pentru Austria ar fi mai bine, dacă ea ar respinge pornirile şo­vinismului maghiar până­ ce, Rusia se va stabili în Bosfor şi până-ce mărindu-se în acest timp antagonismul dintre ea şi­­ puterile mediterane, Italia şi Francia, ar­­ fi nevoite a căuta o înţelegere ă l’a­­mialele cu Austria. Dacă eu aş fi mini­stru în Austria, eu nu aş împedeca pe­­ Ruşi să meargă la Constantinopol, dar’ aş căuta să mă înţeleg cu ei numai du­pă­ ce ei ar fi făcut acest pas. Austria tot numai prin o înţelegere cu Rusia se va pute împărtăşi din o împărţeală a moştenirei turceşti, care partea Austriei va fi cu atât mai mare, cu cât cei de la Viena vor şti să aştepte mai mult şi cu cât vor şti să încurajeze politica rusească de a se avânta înainte. De aceea şi în viitor vom avă trebuinţă nu numai de înarmări răs­­boinice, ci şi de o vedere clară ca să

Next