Tribuna, octombrie 1899 (Anul 16, nr. 216-240)

1899-10-26 / nr. 236

I Anul XVI Sibiiu, Marţi 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1899 Nr. 236 ABONAMENTELE Pentru Sitini: 1 lun­ă 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 18 cr. pe lună mai mult. Pentru moimroril«:: lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., */» an 7 fl 1 an 14 fl. ,v Pentru România şi străinătate: 1t an 10 franci, 1/, a.n 20 franci, 1 an 40 franci. ' Abonamente 88 fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr, a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Eudapţia şi administraţia: Strada Poplîce Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici a 5 cr. se vând în Sibiiu: la librăria »Ti­pografiei», societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —în Alba-Iulia: la librăria Weisz Bernat »la loterie« La Abonament lunar pentru Noemvrie st. vechi» invită Administraţia ziarului „TRIBUNA“.­ ­ Declaraţiile lui Széli. (tvp.) Partidul kossuthist maghiar a luat în programul său politic votul universal la alegerile dietale, votarea secretă, care în timpul din urmă şi vo­tarea acasă, la comună. In programul nostru naţional încă e trecut votul universal, ear’ votarea secretă o ţinem şi noi de bună şi de ne­cesară pentru curăţenia alegerilor, şi tot aşa amici sântem şi votărei pe comune, pentru­ că prin aceasta alegătorii ar fi scutiţi de drumurile lungi şi de perde­­rea de timp ce o au acum, când trebue se meargă la un anumit loc central ca să-’şi dee votul. Dacă programul nostru naţional n’ar fi compus decât numai din acest singur punct, şi tot aşa şi programul kossuth­­iştilor, apropierea între noi şi ei ar fi uşor posibilă. Şi totuşi e imposibilă. Pentru­ că kossuthiştii cer votul univer­sal în mod condiţionat, şi exclusiv nu­mai pentru Maghiari, făcându-­l pen­dent de cunoaşterea limbei ungureşti, pe când noi îl cerem pentru toate po­poarele din ţ­ară, pentru toţi cetăţenii patriei comune, necondiţionat şi în mod­­eg­al, — cu aceeaşi inimă curată şi des­chisă, care ne-a caracterisat şi ne-a for­mat decorul totdeauna. Cu toate acestea stăm mai aproape de kossuthişti, — în punctul votului uni­versal, — decât de partidul de la putere şi decât de guvern. Pentru­ că guvernul a declarat, prin rostul prim-ministrului Szell, că nu e amic al votului universal şi nu-­l vrea de loc; din contră, îl ţine de păgubitor intereselor ţărei, şi »cel-ce îl cere, comite păcat în contra statului maghiar«. Va se zică, partidul kos­suthist are un păcat »patriotic« la ră­vaş, şi păcatul ne apasă şi pe noi. Prim-ministrul Széll o spune deci clar, — spre supărarea celor­ ce se aştep­tau la o lege electorală »europenească*, — că nu se ocupă cu ideea modificărei legei electorale, şi nici cu ideea unei noue arondări a cercurilor electorale, fiindcă pentru împărţirea cercurilor »esistă şi astăzi aceleaşi motive cari esistau la 1848*, — car’ legea electo­rală nu poate fi schimbată în mod ra­dical, din motive grave, »patriotice­­naţionale«, ci poate fi cel mult — co­rectată. Adecă o mică corectură în legea electorală, atâta e tot ce ne pune în ve­dere guvernul lui Széli. Dumnezeule sfinte! Dar, ce corectură vrea omul să mai facă în legea electorală, când întreaga lege nu e compusă decât numai din co­recturi? Petec peste petec se află de­pus în această lege, şi guvernul lui Széll vrea să mai facă corectul­­ şi în aceste petece ? Să luăm numai legea fundamentală, legea dela 1874, art. XXXIII. însăşi legea aceasta nu e decât o cârpi­tură a legei electorale din 1848, şi aşa ’i­ s’a dat şi numele din botez, întitulată fiind ea: »Lege despre modificarea şi am­plificarea legei din 1848, art. V. etc.* Va să zică, legea fundamentală electo­rală e şi astăzi cea din 1848. Dar’ abia s’a votat legea electorală din 1874, şi au urmat lanţ legile de corectură. ’I­ s’a făcut corectură prin articolul de lege VI. din 1875; prin articolul de lege XVIII. din 1876; prin art. XXIX. din 1878 şi în fine prin articolul de lege XV. din 1899. Şi o lege, care a trecut prin atâ­tea corecturi, tot mai are trebuinţă de corecturi? Şi prim-ministrul Széli ne pune chiar în vedere o nouă corectură a corecturilor făcute? Semnul cât de bună e legea, şi cât de bune sunt co­recturile făcute! Dar’ în cele din urmă guvernul ma­ghiar cârpească­’şi legile cum ştie şi cum vrea, treaba lui, şi pe noi nu ne pri­veşte. Ne priveşte însă ceealaltă decla­raţie a ministrului-president Szél­, anume că: »motivele din 1848 esistă şi astăzi*. îi mulţumim că ne-a pus în condeiu tema aceasta. într’adevăr motivele din 1848 esistă şi astăzi, însă nu pentru Maghiari ei pentru noi. Noi suntem, în raportu­rile cu Maghiarii, acolo unde eram la 1848. Poate şi mai rău. Pentru­ că pe când noi am făcut un mare pas înainte, spre a ne apropia de Maghiari, car’ în scopul acesta am redus la minim pro­gramul nostru politic de la 1848. — Ma­ghiarii au făcut energice păsuri Inderét, prin întunerecul vremilor de înainte de 1848. Şi astfel, în loc ca apropierea să se înlesnească şi din partea lor, ei au căutat se facă între noi abisul şi mai mare, astfel, ca să nu ne mai putem în­tâlni. Stăm dară tot acolo unde am stat la 1848! Aşa zice prim-ministrul Széll, şi aşa zicem şi noi, confirmând spusele sale. Şi fiindcă acolo stăm, trebue se ne gândim, n’ar fi oare bine şi necesar, ca se revenim de nou asupra întregului nostru program dela 1848? N’ar fi oare bine, ca în locul modestului nostru program politic de astăzi, să acceptăm de program, pentru lupta politică, un singur punct din programul nostru dela 1848, care suna astfel: »Unirea tuturor Românilor din imperiul austriac în­­tr'o singură naţiune independentă, sub sceptrul Austriai, ca parte întregitoare a monarchiei, cu un cap naţional, ales de cătră congresul naţional al tuturor Românilor şi întărit de cătră M. Sa Monarchu­. Un astfel de program de federali­­zare naţională ar face apoi superfluă reclamarea votului universal, pentru­ că congresul naţional al tuturor Româ­nilor din Austro-Ungaria îl va vota cu siguranţă, în prima sa şedinţă, conside­­rându-­l de obiect de cea mai mare ur­genţă. Dacă prim-m­inistrul ţărei, domnul Coloman Szék­, ne trimite îndărăt la 1848, o să mergem. N’avem se perdem ni­mica. Din parlament. Dieta maghiară nu să prea omoară cu lucrul. Are mai multe zile de vacanţă decât de muncă. Şedinţa de Sâmbătă încă ’i-a fost foarte scurtă. S’au făcut comunicările obici­nuite, s’au votat în pripă unele proiecte de legi de mai mică importanţă şi s’au dat două răspunsuri la două interpelări vechi. Astăzi însă probabil că şedinţa va fi mai lungă şi mai animată. La or­dinea zilei sunt puse proiectele de legi, votate Sâmbătă, cari vor fi primite în a treia cetire, după­ ce se va începe dis­cuţia asupra indemnisărei. Kossuthiştii şi partidul poporal îi vor face opoziţie.­ ­ Sibiiu, 6 Nov. n. Cupta. Tot mai bine se împacă patrioţii noştri cu modul cum va pute fi resolvată chestia cuotei. O foaie gu­vernamentală o spune verde, că cupta va fi ridicată pentru Ungaria la 35 65°l0 şi încă prin votul Monarchului, pen­­tru­ că nici comisiunile şi nici parla­mentele nu vor ajunge la înţelegere. Cuota va fi stabilită inse numai pen­tru un an. O altă gazetă, tot guver­namentală, ne spune că chestia nici nu va fi tratată în parlamente, ci guver­nele vor face scurte rapoarte, că comi­siunile nu au putut ajunge la învoială cu privire la cuolă şi parlamentele vor lua simplu la cunoştinţă acest fapt îm­plinit. După aceasta va urma apoi rescriptul Monarchului. St­ipendiştii lui Gomsdu. Faţă cu ştirile aduse din partea patriotice­lor din Budapesta, că stipendiştii lui Gomsdu ar fi rostit vorbiri antipatrio­tice la mormântul marelui mecenat ro­mân, declară semioficioasa „Orex. Krt.“ că cercurile competente au ţinut cercetare în direcţia aceasta şi au con­statat, că acasa ridicată în contra ora­torilor tinerimei române a fost cu totul nemotivată, fiindcă vorbirile rostite n’au în cuprinsul lor nimic reprobabil din punctul de vedere al patriotismu­lui şi al ideei de stat maghiar. Ro­mâne deci, că patrioticele iarăşi au spus neadevăruri, ca de alălea­ ori în trecut. Zel naţional. Se scrie din Prageti că mai mulţi judecători de acolo ob­servă şi acum aceeaşi procedură în funcţiunea lor ca înainte de revocarea ordonanţelor referitoare la întrebuinţa­rea limbilor. Va se zică dau deplină egalitate de drept limbei cehe. Ei zic, că dacă se va ridica plânsoare în con­tra lor, vor duce apărarea punctului lor de vedere până la ultimul for ju­decătoresc, care trebue se le dee lor dreptate, fiindcă egala îndreptăţire a limbei cehe cu cea germană, pe toate terenele administraţiei publice, îşi are temeiul nu în ordonanţele ministeriate revocate, ci în patenta împărătească dela 1848 Frumos şi lăudabil zel na­ţional, „Sobolii“. Intr’o vreme fostul prim­­ministru maghiar, gazerul Tisza Kál­mán, dase nume de »soboli« fruntaşilor noştri naţionali, şi iată că am ajuns să vedem cum iubitul seu fiin Pişta se pune în fruntea unei cete de »soboli“, cari vreau să submineze propriul lor partid politic. Gazetele maghiare ne spun anume, că la o vânătoare, ţinută zilele trecute în Ardeal, contele Tisza Pista a convenit cu mai mulţi magnaţi şi fruntaşi maghiari din Ardeal, precum şi cu vre­o câţiva fişpani aflători în ac­tivitate, şi au luat hotărîrea să-şi pună la alegerile viitoare candidaţii lor pro­prii în Ardeal. »Sobolii« speră se pună mâna pe cincizeci de mandate ardele­neşti. Stau rău tiszaiştii în Bihor, dacă­­ îşi mută cortul în Ardeal! Contele Clary, prim-ministrul austriac a sosit ieri-dimineaţă la Bu­dapesta şi în decursul zilei de ieri a fost primit în audienţă privată din partea Monarchului. Pe mâne se aşteaptă sosirea ministrului comun de externe, a contelui Goluchowski, la Bu­dapesta, care va rămâne în capitala Ungariei până la plecarea Monarchu­lui. Importanţă deosebită politică nu se dă nici uneia din călătoriile acestea. Recunoştinţa naţională- Ni­ se scrie din Cluj, că manife­staţii frumoase de recunoştinţă s’au aranjat acolo Sâmbătă pentru fericita şi nemuritoarea binefăcătoare a tineri­­mei şi a neamului, doamna Dădila. Tinerimea a aranjat parastas la am­bele biserici, care în biserica gr.-cat. , a făcut parastas şi din partea comitetului local al „Asociaţiunei“, în biserica gr.-pr. dl protopop Moşescu a rostit o cuvântare avântată în memoria de­functei. La orele 11 din zi, a avut loc în ,,Casina română“ festivitatea co­memorativă aranjată de tinerime. Pu­­blic mult, succesul enorm. Dl advocat Dr. Isac a rostit o cuvântare aplau­dată de toţi, bogată în momente înăl­ţătoare şi în idei alese naţionale. Şe­dinţa festivă a votat în unanimitate adrese de cond­olenţă distinsei doamne Moldovan n. Farkaş, mama defunc­tei,­ şi dlui jude Ioan Bădiţă. S-a de­cis definitiv chestia rebonifică­­rei onorabile pe seama fondului, din partea universitarilor bene­­ficienţi. Din Bucovina. Frumoasa adunare din Lunia tre­cută a preoţilor români bucovineni a umplut de bucurie toate inimile bune. A îndemnat deci şi pe teologii români de la universitatea din Cernăuţi se dee espresiune sentimentelor lor de venera­­ţiune faţă de profesorii cari au însce­nat acea măreaţă adunare. Le-au făcut o rară manifestaţiune în Mercuria tre­cută. La orele 12 din zi toţi teologii, atât interni cât şi esterni, s’au presentat la dl profesor Eus. Popovici, precum şi la ceialalţi profesori. Din cuvintele adre­sate de vorbitorul premiului teologilor profesorilor lor, scoatem următoarele cu­vinte de încheiere: »Salutăm cu entu­­siasm sfânt pe falnicii apărători ai bise­­ricei şi naţiunei. Ne alipim cu dragoste fiiască de crescătorii şi conducătorii des­­interesaţi ai clerului ortodox, promitem sărbătoreşte a sacrifica toate pentru cele mai sfinte idealuri, pentru neam şi lege. Trăească stîlpii ortodoxiei şi ai naţiunei române!« Uralele »să trăească« erau ne­­sfîrşite. Răspunsul dat de iluştrii profe­sori a fost plin de cele mai frumoase şi nobile învăţături. Dînşii au accentuat, că se bucură de entusiasmul tinerimei teo­logice pentru biserică şi naţiune. Preoţi­­mea trebue să lupte pentru adevăr şi dreptate, căci onoarea şi demnitatea o reclamă aceasta, întru toate să urmeze viitorii membri ai preoţi­mei cuvintelor Mântuitorului: »Daţi cele­ ce sânt ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu, şi împăratului cele ale împăratului«, — atunci vor fi preoţi adevăraţi în viia Domnului şi ce­tăţeni buni. -------“Í£“£SW*1 -----~" Din vremuri apuse. — O vorbire parlamentară] — (p.) Am în mână o gazetă veche un­gurească, din anul 1848. Cetesc în ea decurgerea unei şedinţe a dietei ma­ghiare, ce se ţinea atunci la Pesta, cu deputaţi trimişi şi din părţile ardelene. Uniunea era votată şi sancţionată; ţi­­nerea dietei comune nu era deci împe­­decată de nimica, dat fiind că protestul adunărei naţionale române dela Blaj n’a fost luat în seamă. Era şedinţa dela 25 August 1848. A fost o şedinţă mai puţin furtunoasă ca cele ce ’i-a urmat, şedinţă însă care are o însemnătate oare­care pentru noi din motivul, că marele revoluţionar ar­delean, baronul Nicolae Wesselényi, a rostit in ea o vorbire în favorul Ro­mânilor. Baronul era orb, pentru­ că îşi perduse vederea ochilor în temniţa ce o suferise mai nainte pentru princi­piile sale politice; dar­ cu toate acestea vedea bine situaţia în care se aflau Maghiarii. Şi din neîmpăcat duşman ce ne era până aici, s’a făcut deodată amic şi binevoitor al Românilor. A pledat cu căldură pentru împăcarea Ro­mânilor şi pentru satisfacerea dorinţelor lor juste şi legitime. Dacă vorbirea sa a fost sinceră, sau a fost numai una din multele fantasmagorii oratorice cu cari se făcea paradă şi pe acelea vre­muri, cum se face câte­odată şi în zilele noastre, e altă chestie, care nu vine dis­cutată aici. Eu citez simplu vorbirea, aşa cum a fost ea rostită în dieta ma­ghiară, pentru­ că merită să fie pusă intre actele istorice, referitoare la lup­tele noastre cu rassa domnitoare. Vor­birea e următoarea : — »Casa ’mi-a dat în rîndul tre­cut permisiune se fac o propunere. Ob­iectul asupra căruia vreau se vorbesc, e de cea mai mare importanţă, anume: e liniştea şi împăcarea diferitelor po­poare, locuitoare în patria noastră. Străbat cu ochii spiritului meu prin vii­torul plin de nori al patriei mele, şi vii­torul e mai negru decât noaptea ochilor m­ei. (Baronul era orb!). Văd o singură rază, şi palidă e şi raza aceasta! Pacea şi înţelegerea ne mai pot mântui! Sfân­tul Ştefan o spunea fiiului seu, că, fe­ricită e ţeara în care sânt mai multe naţionalităţi! Sfatul acesta, de care s'au ţinut înaintaşii noştri, pe noi ne apasă ca un blăstăm, pentru­ că popoarele sânt am­ărîte şi s’au sculat unul în contra celuialalt. De aceea trebue să mijlocim înţelegerea cu ori­ce preţ. Esistă mai multe căi, pe cari naţiunea poate fi scă­pată de pericolul de a fi înghiţită. În­­tâiu, ar fi forţa. Dar’ pentru a pune forţa cu succes în aplicare, se cere foarte mare putere fisică, pentru­ că oamenii să despart mai bucuros de vieaţă, de­cât de limbă. Şi apoi s’a şi sfîrşit cu epoca torţei, în care Slavii de exemplu au fost estirpaţi cu sabie şi foc în pro­vinciile germane. Al doilea, ar fi asi­milarea. Pentru aceasta se cere o cul­tură foarte mare, avuţii enorme şi în­suşiri speciale de atragere. Nouă ne lipsesc, pentru­ că n'am fost în stare de atâta bunătate de vreme să asimi­lăm celelalte naţionalităţi; din contră, în decursul vremilor s’au desmaghiari­­zat multe familii maghiare. Ne mai ră­mâne deschisă deci numai o a treia cale, a ne uni din inimă cu naţionalităţile, a lega alianţă cu ele, a le îmbrăţişa ca pe nişte surori, şi a le face părtaşe de toate drepturile, ca pe nişte fiice ale constituţiunei comune. Esistă un drept, care în ţeara lo­cuită de mai multe naţionalităţi, nu poate fi eserciat decât numai din partea uneia, anume: dreptul limbei oficiale şi naţio­nalitatea aceasta poate fi numai aceea care a dat nume ţărei, şi a cărei limbă prin jurământul domnitorului a fost decretată de limbă diplomatică. Dreptul acesta nu poate fi împărţit, pentru­­că împărţirea s’ar pute face numai cu ajutorul săbiei, toate celelalte drepturi însă trebue să le împărţim frăţeşte. Şi în împărţirea aceasta am fost până acum juşti. Ne-am­ lipsit singuri de drepturile noastre pentru a le da celor lipsiţi. Le­gislatura privilegiată ungară a dat drep­turi Nemţilor, Slavilor şi Valahilor. Nu pentru­ că e Maghiar se bucură cu­tare şi cutare de drepturile acestea, ci pentru­ că e om şi cetăţean de stat. Şi totuşi poporul de rînd a fost sedus, şi a fost făcut să creadă că concesiunile­­i­ le-a făcut împăratul. E trist şi des­­avantajios. Noi ne-am dat osul şi mă­duva, puterea şi nervii ca să facem oa­meni, ca să facem cetăţeni din milioane. Dar­ milioanele au rămas străine de noi şi noi am slăbiţi Intriganţii amăgitori de popor au făcut pe Croaţi, Sârbi, Saşi şi Valahi să creadă, că voim să influ­enţăm asupra limbei lor. De altcum po­poarele acestea n’au avut motiv să fie îngrijite şi nici să se plângă. Dreptu­rile Saşilor erau basate pe privilegii, dar­ nu erau asigurate prin nici o lege şi nici în constituţiune. Noul sistem a pus toate drepturile şi libertăţile popoa­relor pe base constituţionale, de aceea Saşii ne datorează recunoştinţă. Vala­hilor nu le-a fost asigurată naţionali­tatea prin nici o lege mai veche, şi nici astăzi naţionalităţile nu pot primi con­­stituţiuni separate. E adevărat, că asupra Valahilor pocnea biciul volniciilor, dar­ nu pentru­ că erau Valahi, ci pen­tru­ că erau plugari. Plugarul maghiar nu o ducea mai bine. Se vede de acolo, că Valahul no­bil încă putea să se ridice până la cea mai înaltă demnitate. Pe lângă aceasta mai vin puse persecuţiunile vechilor credincioşi (ortodoxi), cari au mers atât de departe, încât mulţi au murit fără a fi fost botezaţi şi mulţi trăiau necu­nunaţi. Dar, toate acestea au încetat, pentru­ că şi cu privire la profesia de credinţă sânt tot aşa de liberi ca şi Ungurii. Dar, fiindcă Valahii m­ai au şi alte îngrijiri şi dorinţe, trebue să le precumpănim şi pe acestea. Valahii au adresat mai multe petiţiuni dietei din urmă a Ardealului, referitoare la perfec­ţionarea uniunei. Uniunea a urmat şi ca testament am primit noi ca moştenire simpatiile faţă de Valahi. De aceea propunerea mea e următoa­rea : 1. Casa să-­şi esprime simpatiile sale şi sincera bunăvoinţă faţă de diferitele popoare, îndeosebi faţă de Români. 2. Casa să declare că va respecta dreptu­rile şi libertăţile cetăţeneşti ale Româ­nilor ca pe ale sale proprii. 3. Casa să provoace guvernul se presenteze pro­punerea mea, ca proiect de lege ambelor case. 4. Românii să fie îndreptăţiţi a se totosi în chestii oficiale de limba ma­ghiară sau de cea română! Eu le zic Români, pentru­ că ei voesc aşa, dar­ şi pentru­ că e adevărat că sunt urmaşii Romanilor. Interesul lor este să se apropie de noi. Pentru­ că şi ei, tot aşa ca şi noi, sunt singuri pe acest pă­mânt. Implor ca sa se primească propu­nerea mea, pentru­ că numai aşa putem face înţelegere şi pace. (Aplause)«. Furtunele ce au urmat mai târziu in dieta maghiară, precum şi disolvarea ei, au făcut ca dorinţa baronului Wes­selényi se nu fie împlinită. Dau însă cu socoteală, că propunerea sa a servit de bază proiectului de lege pe care gu­vernul maghiar ’l-a presentat mai târziu dietei ungureşti din Seghedin, lege, me­nită se satisfacă în parte dorinţele şi pretensiunile naţionalităţilor nemaghiare din ţeară.

Next