Tribuna, noiembrie 1899 (Anul 16, nr. 241-264)

1899-11-26 / nr. 261

Anul XVI wa zmamwm ABONAMENTELE Pentra Sibiu­­: 1 lună 85 cr., */« an 2 fl. 50 cr., »/» an 5 fl., 1 m 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 18 cr. pe lună mai mult. Psntra m­oswoW«: 1 lună 3 fl. 20 cr., V* »» 3 fl. 50 cr., Vi an 7 1 an 14 fl. Pentru Romînia, și străinătate: »/4 an 10 franci, */3 an 30 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fee imami plătindu-se înainte. Slbim, Vineri 26 Noeinvrie (8 Decemvrie) 1899 JNjţ*4 261 INSERŢIU NILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oara 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Eedicţis şi administraţia: Strada Popiace nr. 16. Se prenumără şi la puste și la librării. Epistole nefrancate se refusâ. — Manuscripte r.i. se înapoiază Numeri singuratici î­n cr. se vând în Sibiiu: la librăria »Ti­pografiei», societate pe acțiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia: la librăria WeiszBernat »la loterie« Apare în fiecare zi de lucru . Dreptul nostru. (..) Revenim asupra temei cu care ne-am ocupat ieri la locul acesta, pen­­tru­ că vrem să stabilim odată pentru totdeauna legalitatea dreptului de a ne folosi în fața judecătoriilor de limba noastră maternă, în desvoltările ce le vom face astăzi, nu ne vom mai ocupa ca eroii pertractărei de la Alba-Iulia, cu ofen­satorii memoriei scumpului nostru Iancu, pentru­ că fiind astăzi noi judecătorii, da­tori sântem să ținem cont de toate îm­prejurările cari merită să fie puse în cumpăna, la croirea judecăței noastre. Constatăm deci lipsă de conştienţă, şi în mare măsură şi lipsă de educaţie la eroii din Alba-Iulia şi în consecinţă îi­­ achităm! Pentru­ că oameni cu bună educaţie nu au obiceiul să voci­fereze şi să furibundeze nici în rapor­turile zilnice cu servitorimea, cu atât mai puţin atunci, când se află în func­ţia ce o eserciază în numele M. Sale, şi se află în faţa oamenilor, cu un grad mai superior de cultură. Faptul, că procurorul şi tribunalul din Alba-Iulia s’a purtat în chestia fondului lui Iancu aşa cum s’a purtat, e mai mult de regretat şi de compă­timit, decât de combătut, dat fiind, că calificaţia pentru postul de judecător şi de procuror, nu suplineşte nici­odată buna educație, care trebue să fie infil­trată în om. Şi dacă compatrioţii noştri maghiari ţin să scoată din­adins la iveală totdeauna când pot, lipsa ei, i­dee-ne­voe să le-o spunem, că nu fac alta, decât ne dau nouă dovezi, că leagănul și ori­ginea lor a fost undeva în — Asia, lucru pe care de altcum departe­­să fie de noi intențiunea de a-’l trage, sau de a-’l fi tras cândva la îndoială Ne ținem deci astăzi numai de cir­cularul cunoscut al preşedintelui de ta­blă, adresat tuturor preşedinţilor de tri­bunale de sub stăpânirea sa. Trei momente remarcabile găsim în acest circular. Întâiu, că aceea ce s’a făcut, nu s’a făcut din iniţiativa pre­­sidentului de tablă, ci în urmarea res­­criptului ministrului de justiţie, va să zică, din ordinul guvernului. Al doilea: că organele justiţiei încep să-’şi aroage drepturi de ingerenţă în chestii pur ad­ministrative şi încep să-­şi bage nasul în autonomia comunelor, garantată prin legi fundamentale. Al treilea: că din partea justiţiei se fac provocări şi în­demnări directe ca legile aflătoare în fiinţă să nu fie respectate, ci să fie căl­cate în picioare de înşişi apărătorii le­­gilor. Lăsăm neatinsă chestia, că oare pa­sul acesta al onorabilului president de tablă, nu constitue cumva crima agi­taţiei, cuprinsă în paragraful 173 al co­dului nostru penal, care pedepseşte cu temniţă de stat până la cinci ani ori­ce atac îndreptat în contra »puterei obliga­toare a legei aflătoare în fiinţă«, şi ne ocupăm de astă-dată numai cu consta­tarea, că puterea obligatoare a legei există de fapt, în favorul nostru. Pe ce ne lasăm noi cererea de a ne folosi în faţa judecătoriilor, în scris şi cu graiu viu, de limba noastră ma­ternă ? Pe legile sancţionate de M. Sa Mo­­narchul. Aici e ântâiu legea »despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor«, art. 44 din 1868, care în paragraful 8 dispune următoarele: »Judecătorul rezolvă plângerea ori rugarea în limba în care ea a fost co­municată , ascultarea respectivului, as­cultarea martorilor, constatarea jude­cătorească şi alte acţiuni judecătoreşti, atât în chestiunile procesuale, cât şi în procedura penală,—judecătorul le face în limba partidei care a pornit procesul, respective în limba persoanelor ascul­tate; car’ procesele-verbale ale proce­sului, le redactează în acea limbă pro­tocolară a jurisdicţiunilor, pe care o aleg, în conglăsuire, partidele din proces. Dacă cumva nu s’ar ajunge în această privinţă la nici o învoire, atunci jude­cătorul poate redacta procesul verbal al pertractărei în ori­care dintre limbile jurisdicţiunei; el e totuşi dator a explica, în caz de trebuinţă, cuprinsul acestui proces-verbal chiar şi prin intervenţia unui tălmaciu. Tot astfel judecătorul e obligat a învedera partidelor și documentele mai importante ale procesului, ori a dispune să li­ se tălmăcească, în cazul dacă ace­ste ar fi redactate în o limbă pe care una ori alta dintre partidele care poartă procesul, n’ar înțelege-o, în interesul partidei ce urmează a fi citată, hotărî­­rea de citațiune e a se­ redacta în limba sa maternă, dacă aceasta se poate numai decât afla, altfel inse în limba protoco­lară a acelei comune, în care locuește partida ce urmează a fi citată, sau in limba oficială a statului. Hotărîrea ju­decătorească va fi redactată în limba procesului verbal, judecătorul e totuşi dator a o publica şi respective a o li­bera şi în limba pe care o cere partida, întru­cât această limbă e una dintre limbile protocolare ale jurisdicţiunilor, cărora aparţine judecătorul*. Mai lămurit nu poate se sune o lege. Dar’ ni­ s’a spus de mai multe­ ori, că paragraful acesta nu mai are nici o putere de drept, fiindcă paragraful 13 al aceleiași legi dispune, că *limba ofi­cială a tuturor 'judecătoriilor numite de cătră guvernul statului, e esclusiv limba maghiară«, — și cum astăzi toate judecătoriile sânt numite din partea gu­vernului, — contrar stărilor de lucruri din 1868, — limba oficială a judecăto- I riilor nu poate fi decât cea maghiară. O tendenţioasă mistificare, nimic alta. Pentru­ că aceea ce s’a accentuat în paragraful opt din legea despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor, a fost de nou trecut ca dogmă şi în legea de­spre organisarea justiţiei noastre, în art. de lege IV, din 1869, prin care s'a făcut separarea justiţiei de cătră admi­nistraţie şi organisarea justiţiei noastre, în forma ei de astăzi, se cuprinde para- I graful 6, care sună astfel: »Oficiul de judecător îl poate purta­­ acel cetățean ungar, care: a) a împli­­­­nit anul al 26-lea de etate; b) are ca­racter nepătat; c) nu stă în concurs­­ sau sub curatelă; d) e în atare *ce I co­resp­undă cerințelor din art 1 de lege 44 din 1S&S, u­l cărui pa­ragraf ÎS se refere și în viitor nu­mai la judecătoriile mai înalte; e) are pregătirile teoretice şi practice, precisate în paragraful ce urmează«. Va se zică, nu că s’ar fi şters prin organisarea justiţiei puterea paragrafu­lui 8 din legea despre egala îndreptă­ţire a naţionalităţilor, ci din contră, ’i­ s’a întărit poziția, prin faptul, că s a zis, că judecător nici nu poate fi decât numai cetăţeanul ungar, care e în stare să corespundă cerinţelor cuprinse în acel paragraf. Va fi de interes se spunem, că gu­vernul maghiar de pe vremuri nu con­templase paragraful acesta din urmă în forma în care a fost votat din partea parlamentului, ci textuarea sa în forma reprodusă a fost făcută din partea »co­­misiunei centrale« tocmai pentru lini­ştirea naţionalităţilor nemaghiare din ţeară. Şi când comisiunea a păşit în­­ faţa dietei maghiare cu paragraful de nou conciliat, în favorul naţionalităţilor,­­ ministrul de justiţie, Horváth Bol­­lizser, s-a sculat şi a declarat în nu­mele guvernului, că primeşte noua tex­­tuare a paragrafului, fiindcă cuprinde în sine nu numai modificări stilare, ci şi o „ameliorare evidentă“. Aşadară, dreptul nostru de a ne folosi de limba maternă în faţa judecă­toriilor e pasat temeinic în lege ; e evi­dent şi clar ca lumina soarelui, şi e rîn­­dul la noi ca să cerem totdeauna şi la toate ocasiunile respectarea acestui drept fundamental al nostru. E o datorinţă aceasta pentru noi, şi numai între lăsa­­rea prea deasă din trecut a acestei da­­torinţe a putut aduce lucrurile acolo, ca astăzi să ne spună în faţă judecătorii, că dreptul la care ne provocăm nu mai esistă pentru noi. Dar’ el esistă, pentru­ că esistă le­gile cari ni-’l dau; şi noi n’avem decât să-’l reclamăm cu energie, totdeauna! Sibiiu, 7 Dec. n. Ilin Austria. Acţiunea de îm­păcare a Nemţilor cu Cehii a făcut fiasco. Propunerea lui Fuchs, presi­dentul reichsrath-ului, făcută în scopul de a se mijloci înţelegerea, a fost res­pinsă din partea subcomisiunei mixte, însărcinate din amendouă părţile cu stabilirea punctelor de împăcare. Marţi seara s'a ţinut apoi o mare conferenţă de împăcare, care a durat până târziu noaptea şi s'a terminat tot fără nici un resultat. Se va mai face o ultimă încercare; şi dacă nici aceea nu va fi încoronată de succes, tratativele se vor considera de­terminate. Ce va urma după aceea, se va vedea. Prin cercurile politice de la Viena circulează doue ver­siuni. Una zice că la Anul­ Nou par­lamentul va fi disolvat şi Austria va primi o constituţie nouă, octrpată. Die­tele provinciale vor fi cassate şi în­treaga Austrie va fi împărţită în di­stricte­­cantoanei cari vor compune noul parlament, pe basa votului universal nelimitat. Ceealaltă versiune e şi mai îngrijitoare, pentru­ că vorbeşte de sus­pendarea constituţiei şi de introducerea absolutismului în Austria. Va să zică,­­ se apropie momentul inevitabilei ca­tastrofe, provocată de înşişi factorii chemaţi să o împedece. Criza financiară prin care trece România a îndemnat guvernul român se presenteze oamenilor trei proiecte de legi, menite să înmulţească venitele sta­tului, anume: legea timbrelor, legea pa­tentelor şi legea despre detragerile din lefile funcţionarilor civili şi militari. Ve­nitele ce se vor naşte din executarea acestor legi, vor face cam la şese mili­oane de lei, în reichsrath. Cehii continuă cu obstrucţia. Vorbesc câte trei-patru­­­­ ore. La discuţia de Luni, asupra pro­­­­visoriului budgetului de pe anul 1900.­­ Nemţii au făcut propunere pentru în­chiderea discuţiei, în firma convingere­­ că dispun de majoritate, dar’ când s’a început votarea au intrat Cehii cu grămada în sală şi cu Polonii îm­preună au respins propunerea. Discuţia se va continua deci asupra proviso­­riului budgetului până la infinit, fiindcă Cehii au declarat de nou în plin par­lament, că ei nu vor vota nici cele mai­­ urgente necesități de stat, câtă vreme poporul ceh nu vine reintegrat în drep-­­­turile avute. Şi guvernul e silit să stee­­ cu mările în sân şi să privească cum se desvoltă — comedia. ,,Liga Română“ din Bucureşti publică în ultimul seu număr un prim­­­ articol despre Mişcarea Uniţilor, f­atâ­n unele părţi din acest articol: »Hotărîrile acestui sinod (cel din Blaj. R. »Trib.«) sînt lămurite. Românii , uniţi refusă a primi vr'o subvenţiune I străină cu condiţiuni; ei protestează i împotriva contopirei organisaţiunei bise- I ricei lor în organismul autonomiei ca- I tolice. Ei sânt şi vor se rămâna Ro­­­­mâni: acesta este firul roşu ce trece I prin toate hotărârile lor. Rămâne acum să vedem efectul ! acestei prime rase de resistenţă împo­­­­triva inştinţelor cotropitoare. Vor fi catolicii maghiari destul de bărbaţi, destul de serioşi ca să înţeleagă netă­găduita însemnătate a enunciaţiunilor dela Blaj ? Simţi-vor ei absoluta nece­sitate de a-­şi abandona neruşinatele lor uneltiri sau continua-vor a silui con­­ştienţa Românilor uniţi, şi a viola aşe­zările lămurite şi categorice care servesc drept temelii ale unirei? Se va vedè în curând, şi atunci vor avea aşa cred eu, toţi Românii prilej a se convinge despre naţionalismul uniţilor, căci dacă­ Ungurii se vor încă­­păţina şi vor încălca drepturile autono­­mice ale bisericei greco-catolice desfiin­­ţându-şi individualitatea ei de astăzi, de sigur că nu numai laicii, ci şi clerul unit se vor ridica ca un singur om şi nu se vor da Inderet, chiar de la consecinţele extreme ale atitudinei lor de azil. Paragraful — cassat! Comi­siunea esmisă din partea reichsrath-ului austriac în scopul se revizuiască para­graful 14 din constituție, a decis cu douăzeci voturi contra douăsprezece, ştergerea paragrafului. La prima vo­tare au fost treisprezece voturi contra ştergerei şi douăsprezece pentru ștergere. S’a cerut vise votare nouă, al cărei re­sultat a fost apoi cel de sus. Se va face acum propunere în reichsrath. Ra­portor a fost ales deputatul Kaiser. Ministrul de justiție a fost present la îngroparea pocitului paragraf. Cine a fost „haramia vezér“? Acum când representantul ministe­­rului de justiție, în persoana grofului Lázár, a cutezat să insulte memoria celui mai nobil erou între eroi, a lui Avram Iancu, avem datoria a reaminti cine de fapt s’a pus în legătură cu „fia­ra,m­ica vezér“ la 1848, şi s’a făcut şeful bandiţilor. E fapt istoric, mărturisit şi de Unguri, că guvernul revoluţionar ma­ghiar, în frunte cu Kossuth Lajos, a primit sub steagurile sale pe cel mai vestit »haramia vezér« din Ţeara­ Un­gurească, pe Rozsot Scurtelor, cu întreagă banda sa. »A délvidéki csatákban tűnt fel Rozsot Sándor is, a hires hourcumici vezér, a kinek ja­vulás esetén a magyar korm­ány bo­csánatot ígért*. Pe româneşte: »în luptele din partea sudică a ţerei s’a distins şi Roz­SCI Scri­­ctor, vestitul şef de tâlhari, căruia gu­vernul maghiar ’i-a promis iertare, dacă se îndreaptă*. Aşa se scrie într’o scriere iubi­tară publicată din prilejul aniversărei de y6 ani a revoluției maghiare, sub titlul: 189­8 „A. szcubcidsdgli­urcz története Vil­egosig“. (Buda­pesta. Editura: Verböczy könyvnyomda részvény­társaság, la pagina 34). Va să zică Kos­sutth­ Lajos a primit sub steagurile luptei pen­tru, libertate meughirurd pe »vestitul furcunurci vezér“, Rozsa Sándor, cu banda lui şi şi-a promis graţiare pentru participarea sa. Şi ca să aibă bun teren de operiţiune, banda lui Rozsa Sándor a fost coman­dată în sudul Ungariei, contra Ştir­bilor şi Românilor. Acolo ve­stitul C haramia vezér* a aprins şi a jefuit în numele lui Kossuth Lajos, şi a făcut crudelităţi de care numai un Kcurci­nici vezér e capabil. S’a îngrozit şi guvernul maghiar de isprăvile bcmdatului, pe care ’l-a angajat sub steagul seu, cu preţul iertărei tuturor crimelor ce va fi săvîrşit în vie­aţă. Aşa crudelităţi a făcut asupra Românilor şi Sârbilor vestitul ■ C haramia*, încât de ruşine, Kossuth a dispus se-şi împrăştie compania. Şi totuşi un Maghiar, care repre­­sentă justiţia în această ţeară, cutează să arunce lui Iancu insulta de „fiCL­­rcumnic- vezér“. E o mare laşitate să atace cineva morţii în morminte. Dar’ e şi mai mare cutezanţa ce ’şi-a asumat-o procurorii din Alba-Iulia. — Ai greşit adresa, die grof Lázár ! Judecătoriile cu juraţi. (Urmare). La­ judecătoria cu juraţi,. Presidentul judecătoriei cu jurați invită la fiecare sesiune pe cei treizeci de juraţi, trecuți în lista de serviciu, cu opt zile înainte de pertractare, care pe suplenți îi avizează, ca sub durata se­­siunei să stee acasă. (§. 338). Întâiu vin supuse pertractărei che­stiile, în cari tribunalul a adus decis de punere sub acasă, și numai după ter­minarea lor se pot pertracta chestiile, în cari decisiunile necesare s’au luat sub decursul sesiunei. (§. 339). La cererea părților, pertractarea unei chestii, care era să se facă în de­cursul sesiunei, poate fi aminată pentru sesiunea următoare. (§. 340). Numele judecătorilor şi a juraţilor se comunică acusatului deţinut cel puţin cu trei zile înainte de pertractare, care acusatul aflător pe picior liber poate să cetească lista lor în oficiul de espediţie al tribunalului. (§. 341). Constituirea juriului. Antâiu se ascultă acusatul, în faţa părţilor şi a apărătorului, care în urmă se constitue juriul. Presidentul constată dacă sunt presanţi juraţii citaţi. Dacă e de lipsă, presidentul citează şi su­­plenţii. (§. 342). Presidentul adresează întrebare ju­raţilor, dacă nu sunt între ei oameni: 1. Cari aşteaptă dobândă sau perdere de la condamnarea acusatului. 2. Au fost ascultaţi ca martori sau experţi, sau ca atari sunt citaţi la pertractare. 3. Au funcţionat deja ca juraţi, acusatori sau apărători în procese purtate cu acusa­tul. 4. Cad sub escepţia §-lui 64 din le­gea aceasta, punct 1—4. 5. Nu vorbesc limba oficială a statului; sau 6. Din alte motive nu puteau să fie trecuţi în lista cu juraţi. Cei de sub punctele 1—4 nu pot lua parte la pertractarea obiectului pus la ordinea zilei, care cei de sub 5 şi 6 vin şterşi din listă pentru totdeauna. Pentru a se pute constitui juriul, trebue să fie prezenţi cel puţin 24 de juraţi ac­ceptabili. (§. 343). Constituirea se face astfel: Un ju­decător ceteşte numele juraţilor, scrise pe hârtie, şi pune hârtia în urna de pe masă. Părţile pot să respingă ca neac­ceptabili atâţia juraţi, câţi trec peste numărul de doisprezece; jumătate are dreptul să respingă acusatorul, jumătate acusatul. Dacă sunt mai mulţi acusaţi, dreptul de respingere îl eserciază toţi împreună. Dreptul de respingere se poate ceda şi representantului. (§. 344). Presidentul scoate din urnă hârtia, ceteşte numele scris pe ea, şi întreabă părţile dacă primesc pe respectivul de jurat? Răspunsul trebue să fie »­primesc« sau »resping«. Declaraţia n’are să fie motivată şi nu se poate rectifica. Dacă s’au scos din urnă doisprezece juraţi nedificultaţi, juriul se declară de con­stituit. (§. 345). Dacă e de prevăzut că pertractarea va dura mai lungă vreme, presidentul numeşte şi unul sau doi suplenţi. (§. 346). Dacă în aceeaşi zi se pertractează mai multe procese, constituirea juriului se face separat pentru fiecare din ele. (§. 347). Juraţii dificultăţi, respinşi şi nesor­taţi, au să rămână sub întreaga durată a sesiunei în edificiul tribunalului, dacă presidentul nu dispune altcum. Juraţii şi suplenţii au se fie presenţi la per­tractare, de la început până la fine, în cas de boală, sau de alte motive grave, presidentul poate să dee dispensare. Dacă obvine necesitatea chemărei altor jurați, — în mijlocul pertractărei, — per­tractarea trebue începută de nou. (p. 348). Presidentul ia jurământul dela jurați, înainte de a se începe pertractarea. Le adresează ântâiu următoarele cuvinte de admoniere: — »Juraţi d-voastră pe Dumnezeul atotştiutor şi atotputernic, că în afacerea purtată în contra lui N. N. ca juraţi vă veţi împlini cu credinţă datoria, veţi respecta legea, veţi urmări cu atenţiune încordată întregul mers al pertractărei, asupra chestiei de sub pertractare nu veţi conferă cu nime în decursul per­tractărei decât numai între­olaltă, şi punând la o parte ori­ce favorisare, frică sau consideraţie personală, veţi precumpăni cu asemenea îngrijire do­vezile aduse în contra cum şi în favo­rul acusatului, şi a măsurat convingerea ce vă veţi câştiga, veţi judeca drept şi în înţelesul legei.* După aceasta, ju­

Next