Tribuna, ianuarie 1901 (Anul 18, nr. 1-20)

1901-01-14 / nr. 9

Pag. 34 Sibiiu, Duminecă, tnt şcoala de toate zilele 6266; feciori 3680, fete 2586.; care cea de repetiţie 1934; feciori 1043, fete 891. Averea imobilă a şcoalelor a fost de 237 jug. 772°D; averea în bani; 17.433,17 fl. III. în parochiile diecesane cu finea anului 1896 au funcţionat 163 preoţi, dintre cari au fost: parochi 106; adm. parochiali 47 ; cooperatori 7; capelani 3­, din cari în părţile ardelene au funcţio­nat 93; care în părţile bănăţene 70. Dintre aceştia teologi sistematici au fost 64, moralişti 99. Dotaţiunea preoţilor beneficiaţi constă din bani gata (numă­­rar), din folosul realităţilor bisericeşti şi din naturalii (grâu, cucuruz, lemne, zile de lucru, vin şi altele). Dotaţiunea preoţilor în numerar face suma totală de 24.606.57 fl. Din această sumă preoţimea transilvană ca­pătă 3852.99 fl., cea bănăţeană capătă 20.753 58 fl. La dotaţiunea aceasta pentru preoţimea ardelenească contribue: Fon­dul Religiunii 808 fl. Brarul cu 1416 fl. Societ. priv. mont. cu 540 fl. Comun, polit. (cassele ab­d.) 788.99 fl. Venitul dreptului regal 300 fl., care pentru preo­ţimea bănăţeană contribue: Fondul re­ligiunii 13.913.18 fl. Erarul 2877 fl. So­cietatea C. fer. 2663.40 fl. Două cetăţi libere 1300 fl. Dotaţiunea în realităţi a fost de 2391 jug. 1519°D, din cari pe parochiile transilvane cad 1266 jug. 16800, pe cele bănăţene 1125 jug. 1351°0. La şcoalele asistente au funcţionat cu totul învăţători 82, şi anume prepa­­ranzi-docenţi 63; preparanzi-preoţi 8; preoţi 11; din cari au fost cualificaţi 50; necualificaţi 32. Întreaga dotaţiune docento-cantorală face 22.666.62 fl. Se observă că staţiunile sunt îm­preunate cu cantorat în 45 comune. îm­preunarea aceasta a celor două oficii este în preponderanţă în părţile bănă­ţene, care în părţile ardelene numai 3 staţiuni sunt de apele unde cantoratul este împreunat cu decentura. Averea în numerar a bisericilor este în capital şi bani gata 89.870.58 fl., a şcoalelor 17.433.17 fl. La­olaltă 107.303.75 fl. Din cari obvin pe părţile transil­vane 55.988.86 fl., pe părţile bănăţene 51.314.89 fl. Dotaţiunea. Preoţilor 24.407.07 fl. Do­cenţilor 29.488.62 fl. La­olaltă 53.895.69 fl. în sumă medie mai fiecare paro­­chie din Bănat primeşte din cassa publică mai bine de 552 fl. anuali, pe când în părţile transilvane o parochie primeşte abia 45 in.­teres general românesc. S’au pertractat însă obiecte de un interes deosebit pentru singuraticele comune din comitat Dintre aceste amintim: S’a primit ordinaţiunea ministrului de comerciu, referitoare la scăderea taxelor de împrumut a institutului de amanete din Sibiiu. S’au primit cond­usele oraşului Se­­beşul­ săsesc referitoare la posturile de controlor de dare şi econom orăşenesc. La acest punct a vorbit protop.­­ Me­dean care a făcut contra-propunere , însă la votare a fost majoritat. Proto­popul Medean a însinuat recurs la ju­decătoria administrativă. S’a întărit cond­usul comunelor­­ Brad și Avrig, ca podul peste Olt să se­­ predee statului, conform contractului­­ stabilit. Recursul contra hotărîrii comunei­­ Galeş in chestia esarăndării cârcimei I comunale s a respins. Drul N. Comşa , a vorbit pentru recurs, dar’ la votare a fost majorisat. S’a primit fără desbatere cond­usul comunei Săsăuş, referitor la transfor­marea ei în comună mare. S’a primit apoi statutul de tîrguri a comunei Mer­­curea, precum şi statutele comunelor din pretura Mercurea, referitoare la taxele de moaşe. S’au primit apoi relaxările de pretensiuni publice neîncassabile din comunele : Rusciori, Ludoşul-mare, Do­­bârca, Topârcea, Apaldul mare şi Săsăuş. S’au aprobat în fine raţiociniile mai multor fonduri alodiale. Adunarea s’a închis la orele 10 a. m. Congregaţia comitatului Sibiiu. Azi la orele 9 a. m. s’a ţinut adu­narea generală ex­traordinară a comi­tetului municipal al comitatului Sibiiu — sub presidenţa comitelui­ suprem Thal­­mann. Dintre membrii români numai ur­mătorii au luat parte: asesorii Z. Boiu şi N. Cristea, Dr. Comşa din Sălişte, V. Tordăşianu, protop. Sergiu Medean (Se­­beşul-săsesc), preoţii V. Florian (Raco­­viţa), I. Blaga (Lancrăm), I. Doican. Reprobăm cu toată energia indo­lenţa membrilor români, cu deosebire a celor aleşi, cărora le place să fie di­stinşi cu încrederea alegătorilor, când este vorba însă să lucre în interesul alegă­torilor — stau frumuşel acasă. în chi­pul acesta nici­odată n o să ajungem să ne afirmăm și să culegem roadele muncii publice, care atât de mult ni­ se impune. în adunarea comitatensă de azi nu au fost la pertractare obiecte de un in- FOIŢA „TRIBUNEI“. CĂLUGĂRUL. — Novelă — 5 de Emilian. (Urmare). III. Timpul neştiutor şi nepăsător de toate câte se petrec in lumea largă, tre­cea repede urmându-­şi cursul lui regu­lat, — şi părintele Dumbravă şi Eva se mistuiau în văpaia simţămintelor ce le-au încolţit în inimă, şi nici unul din ei nu-­şi putea da seama de ciudata stare sufletească, în care se aflau... Un fel de reservă ce creştea me­reu, mi-a făcut par’că ar fi străini şi ur­suzi unul faţă de celalalt, zile întregi abia erau în stare să schimbe câteva vorbe indiferente, şi se fereau ambii de­­ a începe vre-o discuţie mai intimă şi­­ mai lungă, ca în trecut... Şirul poveştilor şi învăţăturilor dragi s’a curmat. Părintele Dumbravă, nu se mai simţea în stare să stee ore întregi cu Eva să o instrueze şi la Eva îi era oare­cum frică să-­l roage la acea­sta — aşa lin şi pe nesimţite se schim­bară toate, doar’ Eva de mai cerea din când în când câte-o carte de cetit... Şi ambii vedeau, că un foc volup­tos a luat locul prieteniei frăţeşti, ce a fost între ei. Dumbravă de câte­ ori o vedea o privia cu ochi mari şi aprinşi ca două roate de foc, şi Eva roşa sub privirea lui şi tremurând îşi pleca ochii. Ar fi voit să fugă dinaintea lui şi to­tuşi ar mai fi rămas, şi el ar fi voit să meargă să nu-’l mai tortureze cu pre­­senţa ei, dar’ din adâncul inimii totuşi dorea să mai rămână... Şi tăceau astfel ambii timp lung fără a-’şi spune o vorbă. Eva întrerupea aproape totdeauna tăcerea, când mi­ se părea că a stat destul. — Mă duc, — zicea încet și tră­gănat. — Mai rămâi, — ofta el, și eșta împreună cu ea din casă, petrecându-o până la pârlaz, și uitându-se cum se perde prin pometul des al grădinii ve­cine. .. Reîntors în casă, nu avea poftă de nimic, se punea pe un scaun, uitându-se ore întregi cu ochii în gol, şi gândin­­du-se între oftări, fără să ştie nici el că în adevăr la ce se gândeşte... O singură fiinţă, un singur nume îi stăpânea în­treagă fiinţa: Eva... Oamenii începură a cam da din cap, că, de, nu-­i bine cu popa lor, că stă cu zilele închis în casă şi nu mai ese printre ei, că ’şi-a perdut voea cea bună de demult, şi s’a făcut aşa de trist şi de tăcut, de nu mai ştii pe ce lume­’i, îl întrebi una, şi par’că nu te-ar fi auzit, el răspunde te miri ce... — Nu-’i a bună, — spuneau babele, — apoi nici nu-’i mirare, tot singur bie­tul om, miră-te că nu-’şi perde mintea. Rău lucru­’i şi călugăria aia, când vrea cineva să fie chiar călugăr... Şi Nicolae Dumbravă vedea şi el că nu-’i a bună, că pe povîrnişul apu­cat Dumnezeu ştie unde va ajunge, dar’ cine poate fi stăpân peste sine ? ! Nime! Frigul iernii a trecut şi frumoasele zile de primăvară, cu farmecul şi vese­lia lor au sosit, pomii şi pământul îm­brăcară iarăşi haina verde... Era seară frumoasă şi senină. Dum­bravă era în grădină când Eva mi-a­­ adus cina... — Să rămânem aici, e aşa de fru­mos, — zise el cătră Eva, şi ea fără să-’i răspundă, grăbi în casă, aduse cele de lipsă şi aşternu părintelui masa, o măsuţă rotundă da peatră, aşezată sub umbra unui nuc bătrân şi mare... Dumbravă îşi mânca cina în tăcere* — Evă, — zise el în un târziu, — e aşa de demult de când nu ’mi-ai cântat, par’că ar fi un veac de atunci. Şezi aici lângă mine, te rog, şi cântâ-’mi ceva, — şi-’i facu loc pe banca de lângă el... Eva se ridică de pe pajiştea, unde s’a fost aşezat, pământul era rece, şi s’a pus să şeadă pe bancă... — Să-’ţi cânt? —întrebă mirată, — dar’ am şi uitat să cânt, doar’ n’am cân­tat de mult... — O, te rog cântă-’mi, — repetă Dumbravă și vocea-’i tremura blândă și rugătoare... Eva își propti capul pe o mână și începu să-’i cânte... La început îi tremura vocea, în un accent lin și blând, apoi deveni din ce în ce mai clară, mai plină și mai inten­sivă, și se sfîrşia în trile fermecătoare... — Cântă... cântă... — se ruga Dum­bravă, şi Eva, cânta mereu, din ce în ce mai dulce, mai fermecător... Şi cum o asculta părintele Dum­bravă dus, sângele îi curgea cald în vine, ca­ şi­ când nişte ace ’i-ar furnica în tot trupul şi ca de un instinct împins şi fără se-’şi dee seama de ce face, se apro­pie lin, din ce în ce mai tare de Eva, cu mâna tremurândă, îi apucă mâna, pe când un braţ ’i-’l trecu peste mijloc... De­­getele­’i tremurătoare, pe furiş şi oare­cum pe nesimţite, le trecea tot mai sus, tot mai sus, pe pieptul feţei ce se ridica voluptos în însufleţirea cântatului şi far­mecul momentului, şi ca un tâlhar cu frică, începu a o stringe ântâiu mai în­cet, apoi tot mai cu putere, până­ ce simţi căldura trupului ei tinăr, lipit de tru­pul lui... Eva cânta înainte par’că n’ar simţi încleştarea braţului lui, ce din ce în ce mai cu putere îi lega pieptul... Revistă esternă. Noul rege al Angliei. Albert Edward s'a născut la 9 No­­emvrie 1841 în Londra în palatul Bu­ckingham. Educaţia­­şi-a făcut-o sub îngrijirile tatălui seu. In 1857 a urmat cursurile şcoalei superioare din Edinburg, care dela 1856—60 a urmat cursurile univer­sităţilor din Oxford şi Cambridge. In 1860 a făcut călătorii prin Canada, în 1861—1862 prin Grecia, Palestina şi Egi­­pet. După reîntoarcere din străinătate a ocupat loc în camera lorzilor ca prin­cipe de Cornwallis. In 1875—1876, la sfatul lordului Beaconsfield a făcut o mare călătorie în India, călătorie, ce era să fie un fel de trăsătură de şah poli­tică în contra Rusiei şi ca introducere a proclamării mamei sale de împără­teasă a Indiilor. In afaceri politice nu s’a prea amestecat şi a jucat rol mai ales pe terenul social. In privinţa acea­sta a fost dătător de ton în modă şi în obiceiurile sociale. Era prieten bun cu decedatul moştenitor de tron, Archidu­­cele Rudolf, şi pe basa acestei prietenii nu odată a umblat şi prin Ungaria, pe­­trecăndu-’şi cu grofii şi baronii unguri. S’a căsătorit în 1863 cu principesa Alexandra Carolina Maria, fiica regelui danes Christian. Din căsătoria aceasta are doi fii şi trei fiice. La moartea reginei Victoria, Maiestatea Sa Monarchul nostru a trimis următoarea telegramă regelui Edward VII.: »Moartea bunei Tale mame m’a mişcat adânc şi­’mi esprim profunda mea Doliul în Londra. Foaia oficioasă anunţă, că doliul complet al curţii va dura până la 24 Iulie 1901, care semi-doliul până la 24 Ianuarie 1902, întreaga flotă din Canal a primit ordinul să se concentreze la Spithead pentru a face demonstraţiuni din inci­dentul urcării pe tron a noului rege. După­ cum scrie foaia medicală »Lan­­oettec, moartea reginei a fost provocată de apoplexie de creeri. ^ ^ . Pregătirile de înmormântare. •Mercuri după prânz s’au dat pe piața dinaintea comandei supreme mili­tare 81 de puşcături de tunuri. Fiecare puşcătură a semnalat un an din vieaţa reginei răposate. Funcţionarii de curte au ţinut o şedinţă pentru a se sfătui cu privire la dispoziţiile de înmormân­tare, încă nu s’a decis definitiv, când să fie înmormântarea, de­oare­ce nu se ştie, când vor sosi representanţii dom­nitorilor străini. Toate curţile europene­­şi-au anunţat participarea la înmor­mântare. In palatul din Buckingham ziua şi noaptea se fac pregătiri pentru încuartirarea cuviincioasă a oaspeţilor princiari. Cadavrul reginei va fi dus proba­bil în 2 Februarie la Windsor, unde a doua zi va fi înmormântat. La înmor­mântare, conform dorinţei exprimată de regina Victoria, se va desfăşura mare pompă militară. Jurământul. Ceremonia depunerii jurământului a decurs după următoarele formalităţi: Mercuri după prânz la 2 ore erau deja întruniţi în sala tronului din pala­tul St. James cei 130 de consilieri se­creţi toţi în costum negru de curte, cu pantaloni de mătasă neagră, cu calpag împenat şi cu sabie, car’ principii în uniformă. Erau de faţă şi consilieri de stat din Londra ca semn, că documen­tează drepturile poporului la ocuparea tronului, dar’ după deschiderea şedinţei au părăsit sala. După­ ce preşedintele a deschis şe­dinţa şi a notificat schimbarea de tron a pus întrebarea: decide consiliul ca să cheme pe regele la şedinţă ? Conform unului străvechiu, nimenea n’a răspuns, toţi au fost de acord. Regele chemat de o comisiune întră în sală în uniformă de general. Regele era foarte palid şi din faţa lui se cetta emoţiunea internă. După rostirea vorbirii sale, regele s’a aşezat lângă masa cea lungă din mijlocul salei. Se apropia de el Salis­bury, pentru a-­i lua jurământul. Re­gele ridică mâna dreaptă pentru jură­mânt, apoi subscrise formula scrisă pe pergament. Unul după altul se apropiară apoi consilierii și subscriseră aceasta. In fine cancelarul-lord provocă pe consilieri să depună și ei jurământul cătră regele. Consilierii jurară, îngenunchiând de ju­mătate înaintea regelui şi sărutându-’i mâna dreaptă. Când veni la rînd să îngenuncheze moştenitorul tronului, ducele de York, regele ’l-a binecuvântat, punându-’i mâna pe cap. Mişcarea carlista în Spania. Ziarul »Correo«, din Madrid, pu­blică o scrisoare sensaţională din Na­varra, care arată ce întindere ameninţă să fee mişcarea carlistă, întreg ţinutul — spune scrisoarea — e plin de călugări carlişti, la îndemnul cărora s’au lipit pe toate edificiile pu­blice şi pe multe case private placarde provocătoare, cu »inima lui Isus«pe ele. In salele de şedinţe ale multor consilii comunale portretele membrilor familiei regale au fost înlocuite prin crucifixe. Scrisoarea învinovăţeşte pe ultramonta­­nul de Badillo, astăzi ministru de justi­ţie, că el e autorul acestei reacţiuni. El a fost acela, care a făcut episcop la Pam­plona pe faimosul Valdes; acesta, la rîndul lui, n’a avut altceva mai grabnic de făcut decât să numească de secretar al seu pe fostul preot de ruşinoasă amin­tire din Tundă (lângă Manilla). La şes, unde s’au înfiinţat numă­­roase fabrici, carlismul n’a prea prins rădăcini; în munţi însă şi la podgori’, unde recolta viilor a fost perdută, se spune pe faţă, că timpul marilor hotărîri se apropie. Mişcarea studenţească in Rusia. După­ cum se scrie din Petersburg, de câteva săptămâni se manifestă din nou printre studenţii celor mai importante universităţi ruse o vie mişcare. La Kiev şi Petersburg s-au ţinut număroase în­truniri studenţeşti mai mult sau mai pu­ţin sgomotoase. In Kiew au fost are­staţi cam 150 de studenţi din causa de­monstraţiilor, tulburărilor şi a propa­gandei răsvrătitoare, care la Petersburg au fost arestaţi peste 80. După­ cum se spune, administraţia superioară e ferm hotărîtă să procedeze cu toată asprimea în contra studenţilor şi eventual să-’i încorporeze printre tru­pele, cari operează în extremul Orient. Prin anunţarea unor măsuri de repre­siune aşa de aspre ferberea printre stu­denţi n’a făcut decât să sporească şi agitaţia lor ameninţă să stîrnească în scurt timp o crisă tot aşa de acută, ca şi aceea care acum doi ani zdruncinase ordinea şi liniştea în şcoalele din cele mai mari oraşe ale imperiului. TRIBUNA condolenţă din incidentul acestei per­­deri ireparabile. Fericita în Domnul ,mi-a fost ani număroşi amică fidelă, graţioasă, şi acest sentiment amical al simpatiei mutuale a fost totdeauna şi basa raporturilor noastre politice. Sper, că moartea neuitatei Tale mame nu va schimba nimic în aceasta şi că amândoi alipindu-ne tradiţiunilor, şi pe viitor vom garanta popoarelor noastre binecuvân­tările raporturilor reciproce eminente«. Curtea imperială a luat un do­liu de patru săptămâni şi alte 2 săptă-­­ mâni semi-doliu.* La Bucureşti, în camera şi în senatul român s’a adus din partea preşedinţilor tributul de pioasă aducere aminte faţă de mărimea caracterului decedatei re­gine Victoria şi faţă de bunele ei inten­­ţiuni pentru regatul român. Atât sena­tul cât şi camera au decis unanim să trimită telegramă de condolenţă. După aceea în semn de doliu şedinţa s’a ri­­dicat Curtea regală a luat un doliu de şese zile.* La Petersburg curtea imperială a dispus un doliu de şese luni. * In camera italiană președintele a declarat, că doliul Angliei e totdeodată și doliul Italiei. La aceasta deputatul socialist Morgari strigă: »Se trăească Burii*.* Loubet, președintele Republicei fran­ceze, a condolat în termini foarte căl­­duroşi regelui Edward şi a dispus, că doliul pentru moartea reginei să se ma­nifeste cu demnitate în cercurile oficiale ale Franciei. Pe Elysse­u și pe palatele ministeriilor s’au arborat stindarde ne­gre. In senat ministrul de esterne a declarat, că guvernul francez se simte dator a aduce tributul de pietate pentru moartea reginei Angliei și totodată a-­și esprima cele mai sincere felicitări rege­lui Edward VII. 14/27 Ianuarie 1901 Nr. 9 Se asigură că guvernul are de gând să desfășure de data aceasta o energie cu mult mai mare decât acum doi ani. Ştiri mărunte, în dieta din Paris deputatul Lasies com­bate vehement proiectul de lege despre con­­gregaţiuni şi atacă pe protestanţi şi pe Jidovi. Cu aceasta s’a terminat desbaterea în general a proiectului. Camera a decis cu 441 voturi contra 89 începerea desbaterii în special. Instituţiuni moderne în Muutenegru. După­­Pol. Cor.* principele Nicolae de Munte­­negru va introduce cu ocasiunea jubileului seu câteva reforme în vieaţa de stat patriarchală a ţării sale. El intenţionează se aranjeze din nou întreaga jurisdicţiune, să separeze cu totul ad­ministraţia de justiţie, să stabilească regulat de aci înainte un budget anual şi să despartă ad­ministraţia finanţelor curţii de afacerile finan­ciare ale statului. De la „Reuniunea socialilor români“ Alaltăseară (Joi, 24­­. p.) s’a ţinut în localurile Reuniunii prima şedinţă lite­rară, în anul curent. Publicul număros ce a fost de faţă a dovedit şi de data aceasta, că ştie să preţuiască pe deplin foloasele însemnate, ce aduc şedinţele de felul celei de aseară. E un adevărat deliciu sufletesc se asculţi prestaţiunile membrilor Reuniunii, înainte cu o ju­mătate de cias, dalta, ciocanul şi acul erau purtate în sudoarea feţii lor de acei membri, cami setoşi de progres şi luminare, îi vezi acum pe bună decla­mând cu simţ, cetind cu pricepere, cân­tând cu căldură. Faptul acesta e o pu­ternică dovadă, că socialii români din Sibiiu înţeleg pe deplin chemarea lor, pentru­ că în pieptul lor clocote senti­mentul dragostei de neam. Şi pentru aceasta laudă şi cinste se cuvine mem­brilor Reuniunii şi îndeosebi conducă­torilor ei. Despre şedinţa succeasă de alaltă­­seară relatăm următoarele: La început — în partea oficială a şedinţei — dl Bratu a cetit câteva pro­tocoale ale şedinţelor anterioare, pe care membrii le-au primit neschimbate. Presi­­dentul dl V. Tordăşianu e spune apoi pe înţelesul tuturor momentele mai mar­cante din vieaţa Reuniunii de la ultima şedinţă încoaci. Intre altele spune, că darurile de Crăciun pentru săraci s’au distribuit. Vre-o 400 săraci s’au bucurat de darurile în valoare de 2000 cor. fă­cute de inimile creştine. Un raport spe­cial va fi presentat în proxima şedinţă. A împărtăşit apoi că comitetul a luat hotărirea, că fiecare membru al Reu­niunii să contribue cu cel puţin 2 fl. la edificarea halei de vânzare, în fine spre bucuria tuturor presidentul a spus,­­ că în curând va aranja Reuniunea un­­ concert împreunat cu producţie teatrală. Urmând partea literară a şedinţei şirul prestaţiilor ,l-a început d-şoara Maria Costea cu declamarea succeasă a frumoasei poesii »Mamei«, de Emilian. D-şoara Costea a făcut vădite progrese în declamare, aşa cât azi e un adevărat de­liciu să o asculţi. Dl Vasile Popa, pedagog, a cetit un tratat liber despre foloasele me­seriilor. Mult ne-a încântat apoi senti­mentala declamaţie a d-şoarei Elena Buian, care a predat poesia »Legenda modernă« de T. Alexi. Şcolarul C. B. a declamat cu mult curaj anecdota »Ji­danul şi Românul« de N. Stejerel. Dl Ioan Papadan, social măsar a cetit co­rect şi la înţeles poesia »Ţiganca furată« de D. G. Georghian. D-şoara Paraschiva Popa a declamat — pare-­mi-se pentru prima­ oară — poesia »O jună abando­nată« de Geanoglu. Dl pedagog T. Libeg a cetit câteva sentenţe şi »profeţii despre caracterul femeii«. Dl Vasile Popa, pedagog, a cântat cu multă pricepere şi cu o plăcută voce frumoasa doină pe-Când însă el în beţia momentului a cuprins-o cu amândouă braţele, strîn­­gându-o par’că să-’i frângă trupul nu alta, şi-’şi simţi obrajii atinşi de răsufla­rea ferbinte a gurii lui, încercându-se să o sărute, — ca deşteptată din o le­targie ce ’i-a fost luat toate puterile, îşi curmă brusc cântarea, cu un ţipet ascu­ţit se smulse din braţele lui, şi ascun­­zându-’şi faţa aprinsă cu mânile, trecu pârlazul în fugă cătră casă... Dumbravă privi în urma ei cu ochii eşiţi din orbite, fără a-’şi pută da seama ce se petrece cu el, tremurând în tot trupul. Iar’ când îşi reveni în fire, se trânti cu capul pe masă, începând a plânge cu amar... — D-zeul meu, D-zeul meu, aju­­tă-’mi şi mă mântueşte, rău ’ţi-am greşit Doamne, de mă chinueşti aşar amar... In ziua următoare Eva veni cu prânzul, îl salută cu cuviinţă, şi punând tot ce a adus pe masă i eşi din casă fără să mai spună o vorbă, şi Dum­bravă nu cuteza să se uite la ea, par’că se temea şi nu avea puteri să o oprească, să mai stea, să nu se ducă.... Şi zilele treceau ... şi Eva aducea cele de lipsă, tot ce poftia părintele, le orînduia toate cu ochii plecaţi şi în­dată ce-’şi isprăvia lucrul mergea acasă — şi Dumbravă nu o opria. Un fel de frică ruşinoasă le legară graiul la amân­doi, şi doar’ pe furiş de se mai uitau unul la altul. (Va urma),­ ­ din Sibiiu.

Next