Tribuna, decembrie 1931 (Anul 4, nr. 30-31)

1931-12-06 / nr. 30

Pag. 2 Sic vos non vobis. Banca din Sibiu, cuvinte, acum după 10 Octom­­vrie sa plăteşti tu învsţnor din cinstita-ţi leafă de pe S­eptemvrie, dobânda întâiu Băncii N­ţionaie prin a cărei membru eşti ş -apoî bineîi. O batjocură într­agă. Ne închipuiam că banca înv.­a luai fiinţa, pentru a ajuta pa învăţă­tori la atâtea alte năcazuri. Ne­glijenţa, a cui o fi, oare nu-i stri­gătoare la cer? Pentru o munca cinstită, nu merită învăţătorul mita lui leafă la timp ? Este o înşelătorie pe faţă ce o face sta­tul cu noi. O afirm aceasta pe răspundere proprie. Dacă îţi dă leafa cu întâr­ziere, nu-ţi plăteşte dobânda. Aş­a ar fi O­­est. Nu vreau să cred câ statul Intenţionat nu a­­chitâ salariile, pentru ca acest salar să fie împrumutat, sâ se plătească dobândă din care şi statul sa albi partea lui. Pentru că statul... are şi el năcazurile lul. Di­, tar numi vine să cred că statul, părintele tuturor fiilor lui şi mai ales­­fii legitim! (poate nu tot­, ex. pensionarii unguri) numiţi slujbaşi sau funcţionari, să fie atât di nedrept în modul după cum îi tratează dâ­nd uno­ra mai mult decât altora. Fiecare cu al lui. Dar nu-mi vine sâ cred şi totuşi, par'câ se face o mică deosebire. Se zîce câ, nu toţi funcţ­onarii aduc a­­celaş tribut de muncă la stat, unii au o muncă deîs care sta­tul nu pna foloseşte. Efectul nu se arată atât de repede şi um­ple golurile cari se văd. Şi aceştia nu merită atâta atenţie şi pot să râmână ceace este a cinci roată la car. Da şi nu. In orice caz rm vom pu­tea noi sâ ne întunecăm dintr'o­­datâ caci nu putem fi criminali. Chiar nici pe'ndelete n'o facem, graţie unor inimoşi Dar o face gospodarii, căci ne luat fiinţă o bancă reduc raţiile de petrol ?! aceas­ta însamnă câ lampa nu poate sâ mal ardâ cu putere. Dacă lampa este beonvasă şi nu va mai putea da multă lumină, la teste o dobândă, iar învăţătorul început se vor întuneca colţurile alta. Iată dar unde am ajuns ca învăţătorul voind a primi leafa, sa plătească în colectivitate o dobândă la Banca Naţionala şi o altă dobânda individuala plă­tită Băncii învăţătorilor. Cu alte apoi încet, încet, lampa se va stinge. Atunci va fî ce poate n'a mai fost. Nu-i aşa că la intime­­rec, azi, se lucră mai bine ca la lumină? Teo. F. an. Guvernul Iorga­ Argitoianu să gă­seşte în defensivă politic­ă. Oricât de multe stăruinţe îmbucurătoare s-ar mai depune din înalt loc, cu toat încor­­dările semnificative pornite din ace­­laş înalt loc pentru menţinerea unui echilib­r, — pentru ca să nu zic ar­mistiţiu, — politic în Parlament şi Senat, cu toată arzătoarea dragoste de neam­ şi de ţa­r argumentate de Cocoană la formarea primului guvern constituţ­onal, omogenitatea corpurilor legiuitoare este expusă nu numai cioc­nirilor de idei, manifestate atât de ca­racteristic în ultimele zile cu ocaziunea anteproedelor de leg , pe care le cu­noaşteţi, ci şi în descompunere social­­morală. Cine cunoaşte bine structura p­olitică, formaţiunea socială şi valoa­rea sufletească a actualelor corpuii leguitoare cum şi a acelora din trecut îşi dă mai bine seama că in viaţa po­litică de­­ noi sufletul omului nu este nu­mai o carte de istorie in care timpul imprimă evenimente pa care nimeni nu le poate şterge, ci este totodată şi o nestrămutată convingere că realităţile sociale în Stat sunt întotdeauna aşa cum sunt valorile suf­eteşt­i a oameni­lor ce cârmuesc Statul. Spunând a­­ceste fapte, ce nu pot fi combătute din niciun punct de vedere, departe de mine gândul de a critica pe unul sau pe celălalt din f­ştii şi actualii cârmu­­itori. Realităţile sociale şi situaţia ma­­terială a fiecărui cetăţean mă dispen­sează de orice critică. Viaţa oricărei forme de Stat se bazează pe două principii fundamen­tale: 1) Pe moravuri demne de laudă, şi 2) Pe legi drepte. Aceste dau Stă­tutui "suflete mari şi Cr"laptere tari", singurele în măsură de a imprima în sufletul vieţii cetăţenilor tendinţi, as­­piraţiuni şi dorinţi în perfectă armonie cu m­orala socială şi cu interesee ge­nerale publice. Orica­r dintre Dvs vă­zând domnind într'un Stat moravuri bune şi legi drept o, poate lesne con­stata ,modele de ce­ăţeni* iar Statul lor un „aşezământ miraculos* ce te atrage şi te captivează. Ii sens invers tronând nedreptatea în cârmuire, bu­nul plac în administraţie, favoritismul în treburile publice şi protecţionismul în viaţa socială, acolo nesiguranţa e în plină desfătare, moravurile indivi­duale se transform în viţii generale, legile rătăcesc şi decad,­in sufletele cetăţenilor să stabileşte indignarea şi revolta, în inimi fierbe iritaţia alimen­tată de dorul răzbunărei, şi în cele din urmă Statul merge sigur spre „sfârşit*. Nu am pretenţia de a da, sau de a ţine, lecţii politice. Am însă dreptul de a sp­une că încrederea cetăţenilor acordată la început cârmuitorilor, in­diferent de culoarea politică, azi nu se mai bucură nici barem de speranţa zi­lelor de mai bine. Idealurile de ori­cui au creat „unitatea naţională“ sunt în o­uite de un zbucium amar, ce nu permite grandoarea. Visul naţional re­alizat ori, azi este împiedecat de a se închega în conştiinţa poporului român, şi de a-şi lua forma sa concretă şi le­gitimă. Ne bucurăm de unitatea po­litică, dar nu am dobândit încă pe Cea morală. Trăim în rătăciri de conştiinţă contrastul dintre idealuri efemere şi realitatea românilor este prea adânc. Sunt prea încârc­te tendinţele şi prea înfierbântate aspiraţiile de a pune mâ­na, cu orice preţ, pe clasele de j­os şi de mijloc, spre a lua cu asalt „pute­rea“, ce pare a fi singurul scop a par­tidelor noastre politice, fără de fiziono­mie precisă şi fără niciun ideal soli­dificat pentru micile interese ale ţării. Nu marile reforme sociale, spre bine­le şi înflorirea poporului român, figu­rează în programme lor,­­ dovezi re­­cente aveţi în bugetul dlui Argetoianu î­n legea conversiune! datori­lor agri­cole, în legea bancară, etc., — ci răz­boiul contra adversarilor politici, cu lupte economice fratîcide şi cu ura de clasă. Tutul se reduce la chestiuni politice şi de partid. In lupta ruşinoasă de predominarea eg­osimului asupra colectivităţii, un scepticism acru te urmăreşti pretutindeni, un egoism ci­nic batjocoreşte orice credinţă naţio­nală, sfântă. Parlamentul este stăpânit de partide, împotriva nevoilor Naţiu­­nei, supremaţia puterilor Parlamentu­lui, care reprezintă interesele indivi­zilor ori grupărilor, desfiinţează pres­tigiul puterii executive. In felul acesta Statul, care nu e suveran decât cu numele, abdică în faţa înclinărilor in­dividualiste şi anii statale ale p­artide­­lor şi grupărilor. In aceste condiţiuni în Romania toţi port­erse, afară de Stat, urmarea fireasca e: „lupta ne­întreruptă a tuturor, împotriva tuturor“ Materialismul individului e tot, St­aut nimic. Statul nu-i o credinţă sfântă în faţa căreia individul trebue să înge­­ni închie, nu-i nici o lege în faţa că­reia acelaşi indiv­d trebue să plece capul, este instrumentul pe care şi-l înjghebează individul refle­ctat de par­tid, de care se foloseşte şi pe care îl frânge imediat ce-l contrazice inte­resele sale p­articulare. Individualismul materialist, care e nu numai negarea spiritului naţional ci totodată şi cople­şitorul sufletului Naţ­­­rei, a înrădăci­nat toate slăbiciunile, de pe urma că­rora sufere azi poporul român. Acest rău, care zilnic ne pricinueşte sub­minarea Statului de către spirite con­fuse, şi zilnic intoxică forţele­ morale ale Naţiunei, nu poate fi remediat de­cât numai subordonând democraţia Naţiunei. Democraţia de azi, — şi în special a partidelor n­oastre, — stânge orice flacără naţ­onală, suprimă orice gândire şi simţi­e românească. Nu creiază, nu înfâptueşte, nu întemeiază, deci e o doctrină lipsită d­e orice bun moral, de orice apost dlat naţional. Ori poporul român nu are nevoie de o a­­semenea şcoală, lui îi trebue o cre­dinţă spre a putea eşi din noroiul e­­goismului, din zbuciumul înodoelilor şi din furtuna negaţiei. O credinţă care să înfrăţească cu adevărat sufletele românilor în căutarea unor scopuri sfinte bazate pe moravuri bune, pe legi drepte pe ţeluri de comun interes care sfinţesc viaţa naţională. Evident că nu se poate ajunge la aceste înalte şi supreme sco­puri cu oameni înrolaţi între organi­zaţie supra­statală, cum este Franc­masoneria internaţională. Un Stat vro­­ind să fie suveran asupra sa nu poa­te tolera nici o organizaţi, nici o a­­sociaţie suprapusă lui. Funcţionarii Statului, începând cu ministru, nu pro­s­te să asculte şi de ordinele interna­ţionale a lojelor francmasonice şi de glasul de durere a poporului. Nimeni nu poate sluji pe doi stăpâni. România vrea să trăiască la lu­mina soarelui, întărită de tradiţii rod­nice prin care se reînoieşte, în mod constant sufletul nepieritor al Naţiunei. Poporul român nu mai vrea, nu mai poate, să sufere din cauza guvernanţilor subordonaţi, cu jurământ aspru, Franc­masoneriei, ce luptă pentru prăbuşirea statelor creştine, distrugând idealis­mul prin materialism, creştinismul prin ateism şi naţionalismul prin internaţi­onalism, cu ajutorul trupelor sale po­­litice: „Liberalism, Democratism, So­cialism şi Comunism. Poporul român azi ştie că ma­xima latină: „SIC VOS NON VOBIS* (Astfel voi lucraţi şi nu pentru voi) se referă la el. Mai ştie, cât de pu­ţine caractere avem, ce nu se ating de „milioanele sale“ vâzându - scli­pind. Dr. Romulus Damian Iata un vis împlinit. Mem­brii corpului didactic primar în adunările generale a Asociaţiei ior, necontenit şi-au exprimat dorini de a avea o bancă a Ior, care să-i ajute la vremea năca­zului. Diin întreaga viaţă a celor mai mulţi învăţători, este o con­tinuă griji a zilei de mâine, banca crelatâ ara o sfântă misiune de a ameliora pe cât se poate nă­cazurile membrilor ei. lata câ abia au trecut câteva săptămâni de când a luat fi­nţa şi cererile de împrumut curg nenumârate zilnic. Şi ce fel de împrumuturi ? I­nvâţâtorii din jur. Sibiu n'au primit leafa pe luna Sept, până azi. Suntem infirmaţi că în alte părţi ale ţarii nu s au primit nici cele de pe Iulie. De ce? Cică ţara n‘are bani. Atunci ce s‘au gândit învă­­ţătirii, d­acâ nu ne dă leafa, o scoatem noi dela banca noastră şi lată am pus mâna pe leafă. Mii pi urmi, râfuhscâ-sîdâm cu Revizoratul. Leah înv, o plă­teşte Ad­­ia Financiară. Se Întâm­plă ca aceasta să nu aibâ bani, dar sâ be strânşi puţin cu uşa pentru a face nişte pliţi. Nu ştiu cum, dar se aj­unge la o înţele­gere cu Banca Naţională, aceasta îi pune la disp­oziţie suma şi tot aşa nu ştiu dacă plăteşte vre­o dobândă. Invăţătorul prin excelenţă este sancţionar al statului. Statul este dator a îngriji deopotrivă de toţi funcţionarii sâi. Cum se face câ această clasă de funcţionări este tratată mai vitreg decât oricare? Căci nu ne poate spune nimeni, ca ar fi funcţionari ai statului cari sâ fie mai rău plătiţi decât în­văţătorii. Sta, dascăli a dăscălească în S­iiu. Ea cere bani împrumut de la Banca Na­ţională. Pentru aceşti bani se plâ TRIBUNA Nr. 30 In atentia dlui Prefect Borcia Durerea Mohanilor! Aflăm că locuitorii comunei Mo­­hu, cu asentimentul dlui primpretor şi Dr. vet. Ziegler au înfiinţat o crescă­torie de porci, crescătorie, care a a­­vut rezultate foarte frumoase, aj­un­­gând ca alte sate, cum e Cisiădia, să vină să ia da model această în­jghebară românească, cum nu s-a mai întâmplat până azi ca saşii să i­a de exemplu o întreprindere românească. Noi nu putem decât felicita pe iniţia­torii acestei înjghebări şi mare ne-a fost mirarea când am aflat că dl pre­fect Dr. Bercea a găsit de cuviinţă ca să pedepsească cu dizolvarea consiliul comunal, care s‘a j­utfit pentru această idee, să l pedepsească pentru moti­­v­,­ ci n‘a pus taxe pe porcii cari crisc acolo, ca să aibă comuna venit. Dică numai acesta e păcatul consiliului comunal din Mohia, noi îl felicităm și-l asigurăm că poporul la o viitoare alegere îi va acorda din nou toată încrederea, iar ruşinea va fi a lui prefect, care intenţionează să-l desfiinţeze şi să numească o comisie interimară. Aflăm că toată intervenţia pentru dizolvarea Consiliului Comunal o face părintele Slăvescu, care n’a găsit alt m­tiv decât chestiunea porcăriei nou înfiinţate! Ne mirăm că dl prefect Dr. Borcea n'a găsit de cuviinţă să se lege de alte chestiuni şi nici­decum de chestiunea unei porcării, care e în interesul populaţiei şi credem că cele 150 semnături din totalul de 2­15 capi

Next