Tribuna, decembrie 1931 (Anul 4, nr. 30-31)
1931-12-06 / nr. 30
Pag. 2 Sic vos non vobis. Banca din Sibiu, cuvinte, acum după 10 Octomvrie sa plăteşti tu învsţnor din cinstita-ţi leafă de pe Septemvrie, dobânda întâiu Băncii Nţionaie prin a cărei membru eşti ş -apoî bineîi. O batjocură întragă. Ne închipuiam că banca înv.a luai fiinţa, pentru a ajuta pa învăţători la atâtea alte năcazuri. Neglijenţa, a cui o fi, oare nu-i strigătoare la cer? Pentru o munca cinstită, nu merită învăţătorul mita lui leafă la timp ? Este o înşelătorie pe faţă ce o face statul cu noi. O afirm aceasta pe răspundere proprie. Dacă îţi dă leafa cu întârziere, nu-ţi plăteşte dobânda. Aşa ar fi Oest. Nu vreau să cred câ statul Intenţionat nu achitâ salariile, pentru ca acest salar să fie împrumutat, sâ se plătească dobândă din care şi statul sa albi partea lui. Pentru că statul... are şi el năcazurile lul. Di, tar numi vine să cred că statul, părintele tuturor fiilor lui şi mai alesfii legitim! (poate nu tot, ex. pensionarii unguri) numiţi slujbaşi sau funcţionari, să fie atât di nedrept în modul după cum îi tratează dând unora mai mult decât altora. Fiecare cu al lui. Dar nu-mi vine sâ cred şi totuşi, par'câ se face o mică deosebire. Se zîce câ, nu toţi funcţonarii aduc acelaş tribut de muncă la stat, unii au o muncă deîs care statul nu pna foloseşte. Efectul nu se arată atât de repede şi umple golurile cari se văd. Şi aceştia nu merită atâta atenţie şi pot să râmână ceace este a cinci roată la car. Da şi nu. In orice caz rm vom putea noi sâ ne întunecăm dintr'odatâ caci nu putem fi criminali. Chiar nici pe'ndelete n'o facem, graţie unor inimoşi Dar o face gospodarii, căci ne luat fiinţă o bancă reduc raţiile de petrol ?! aceasta însamnă câ lampa nu poate sâ mal ardâ cu putere. Dacă lampa este beonvasă şi nu va mai putea da multă lumină, la teste o dobândă, iar învăţătorul început se vor întuneca colţurile alta. Iată dar unde am ajuns ca învăţătorul voind a primi leafa, sa plătească în colectivitate o dobândă la Banca Naţionala şi o altă dobânda individuala plătită Băncii învăţătorilor. Cu alte apoi încet, încet, lampa se va stinge. Atunci va fî ce poate n'a mai fost. Nu-i aşa că la intimerec, azi, se lucră mai bine ca la lumină? Teo. F. an. Guvernul Iorga Argitoianu să găseşte în defensivă politică. Oricât de multe stăruinţe îmbucurătoare s-ar mai depune din înalt loc, cu toat încordările semnificative pornite din acelaş înalt loc pentru menţinerea unui echilibr, — pentru ca să nu zic armistiţiu, — politic în Parlament şi Senat, cu toată arzătoarea dragoste de neam şi de ţar argumentate de Cocoană la formarea primului guvern constituţonal, omogenitatea corpurilor legiuitoare este expusă nu numai ciocnirilor de idei, manifestate atât de caracteristic în ultimele zile cu ocaziunea anteproedelor de leg , pe care le cunoaşteţi, ci şi în descompunere socialmorală. Cine cunoaşte bine structura politică, formaţiunea socială şi valoarea sufletească a actualelor corpuii leguitoare cum şi a acelora din trecut îşi dă mai bine seama că in viaţa politică de noi sufletul omului nu este numai o carte de istorie in care timpul imprimă evenimente pa care nimeni nu le poate şterge, ci este totodată şi o nestrămutată convingere că realităţile sociale în Stat sunt întotdeauna aşa cum sunt valorile sufeteşti a oamenilor ce cârmuesc Statul. Spunând aceste fapte, ce nu pot fi combătute din niciun punct de vedere, departe de mine gândul de a critica pe unul sau pe celălalt din fştii şi actualii cârmuitori. Realităţile sociale şi situaţia materială a fiecărui cetăţean mă dispensează de orice critică. Viaţa oricărei forme de Stat se bazează pe două principii fundamentale: 1) Pe moravuri demne de laudă, şi 2) Pe legi drepte. Aceste dau Stătutui "suflete mari şi Cr"laptere tari", singurele în măsură de a imprima în sufletul vieţii cetăţenilor tendinţi, aspiraţiuni şi dorinţi în perfectă armonie cu morala socială şi cu interesee generale publice. Oricar dintre Dvs văzând domnind într'un Stat moravuri bune şi legi drept o, poate lesne constata ,modele de ceăţeni* iar Statul lor un „aşezământ miraculos* ce te atrage şi te captivează. Ii sens invers tronând nedreptatea în cârmuire, bunul plac în administraţie, favoritismul în treburile publice şi protecţionismul în viaţa socială, acolo nesiguranţa e în plină desfătare, moravurile individuale se transform în viţii generale, legile rătăcesc şi decad,in sufletele cetăţenilor să stabileşte indignarea şi revolta, în inimi fierbe iritaţia alimentată de dorul răzbunărei, şi în cele din urmă Statul merge sigur spre „sfârşit*. Nu am pretenţia de a da, sau de a ţine, lecţii politice. Am însă dreptul de a spune că încrederea cetăţenilor acordată la început cârmuitorilor, indiferent de culoarea politică, azi nu se mai bucură nici barem de speranţa zilelor de mai bine. Idealurile de oricui au creat „unitatea naţională“ sunt în ouite de un zbucium amar, ce nu permite grandoarea. Visul naţional realizat ori, azi este împiedecat de a se închega în conştiinţa poporului român, şi de a-şi lua forma sa concretă şi legitimă. Ne bucurăm de unitatea politică, dar nu am dobândit încă pe Cea morală. Trăim în rătăciri de conştiinţă contrastul dintre idealuri efemere şi realitatea românilor este prea adânc. Sunt prea încârcte tendinţele şi prea înfierbântate aspiraţiile de a pune mâna, cu orice preţ, pe clasele de jos şi de mijloc, spre a lua cu asalt „puterea“, ce pare a fi singurul scop a partidelor noastre politice, fără de fizionomie precisă şi fără niciun ideal solidificat pentru micile interese ale ţării. Nu marile reforme sociale, spre binele şi înflorirea poporului român, figurează în programme lor, dovezi recente aveţi în bugetul dlui Argetoianu în legea conversiune! datorilor agricole, în legea bancară, etc., — ci războiul contra adversarilor politici, cu lupte economice fratîcide şi cu ura de clasă. Tutul se reduce la chestiuni politice şi de partid. In lupta ruşinoasă de predominarea egosimului asupra colectivităţii, un scepticism acru te urmăreşti pretutindeni, un egoism cinic batjocoreşte orice credinţă naţională, sfântă. Parlamentul este stăpânit de partide, împotriva nevoilor Naţiunei, supremaţia puterilor Parlamentului, care reprezintă interesele indivizilor ori grupărilor, desfiinţează prestigiul puterii executive. In felul acesta Statul, care nu e suveran decât cu numele, abdică în faţa înclinărilor individualiste şi anii statale ale partidelor şi grupărilor. In aceste condiţiuni în Romania toţi porterse, afară de Stat, urmarea fireasca e: „lupta neîntreruptă a tuturor, împotriva tuturor“ Materialismul individului e tot, Staut nimic. Statul nu-i o credinţă sfântă în faţa căreia individul trebue să îngeni închie, nu-i nici o lege în faţa căreia acelaşi indivd trebue să plece capul, este instrumentul pe care şi-l înjghebează individul reflectat de partid, de care se foloseşte şi pe care îl frânge imediat ce-l contrazice interesele sale particulare. Individualismul materialist, care e nu numai negarea spiritului naţional ci totodată şi copleşitorul sufletului Naţrei, a înrădăcinat toate slăbiciunile, de pe urma cărora sufere azi poporul român. Acest rău, care zilnic ne pricinueşte subminarea Statului de către spirite confuse, şi zilnic intoxică forţele morale ale Naţiunei, nu poate fi remediat decât numai subordonând democraţia Naţiunei. Democraţia de azi, — şi în special a partidelor noastre, — stânge orice flacără naţonală, suprimă orice gândire şi simţie românească. Nu creiază, nu înfâptueşte, nu întemeiază, deci e o doctrină lipsită de orice bun moral, de orice apost dlat naţional. Ori poporul român nu are nevoie de o asemenea şcoală, lui îi trebue o credinţă spre a putea eşi din noroiul egoismului, din zbuciumul înodoelilor şi din furtuna negaţiei. O credinţă care să înfrăţească cu adevărat sufletele românilor în căutarea unor scopuri sfinte bazate pe moravuri bune, pe legi drepte pe ţeluri de comun interes care sfinţesc viaţa naţională. Evident că nu se poate ajunge la aceste înalte şi supreme scopuri cu oameni înrolaţi între organizaţie suprastatală, cum este Francmasoneria internaţională. Un Stat vroind să fie suveran asupra sa nu poate tolera nici o organizaţi, nici o asociaţie suprapusă lui. Funcţionarii Statului, începând cu ministru, nu proste să asculte şi de ordinele internaţionale a lojelor francmasonice şi de glasul de durere a poporului. Nimeni nu poate sluji pe doi stăpâni. România vrea să trăiască la lumina soarelui, întărită de tradiţii rodnice prin care se reînoieşte, în mod constant sufletul nepieritor al Naţiunei. Poporul român nu mai vrea, nu mai poate, să sufere din cauza guvernanţilor subordonaţi, cu jurământ aspru, Francmasoneriei, ce luptă pentru prăbuşirea statelor creştine, distrugând idealismul prin materialism, creştinismul prin ateism şi naţionalismul prin internaţionalism, cu ajutorul trupelor sale politice: „Liberalism, Democratism, Socialism şi Comunism. Poporul român azi ştie că maxima latină: „SIC VOS NON VOBIS* (Astfel voi lucraţi şi nu pentru voi) se referă la el. Mai ştie, cât de puţine caractere avem, ce nu se ating de „milioanele sale“ vâzându - sclipind. Dr. Romulus Damian Iata un vis împlinit. Membrii corpului didactic primar în adunările generale a Asociaţiei ior, necontenit şi-au exprimat dorini de a avea o bancă a Ior, care să-i ajute la vremea năcazului. Diin întreaga viaţă a celor mai mulţi învăţători, este o continuă griji a zilei de mâine, banca crelatâ ara o sfântă misiune de a ameliora pe cât se poate năcazurile membrilor ei. lata câ abia au trecut câteva săptămâni de când a luat finţa şi cererile de împrumut curg nenumârate zilnic. Şi ce fel de împrumuturi ? Invâţâtorii din jur. Sibiu n'au primit leafa pe luna Sept, până azi. Suntem infirmaţi că în alte părţi ale ţarii nu s au primit nici cele de pe Iulie. De ce? Cică ţara n‘are bani. Atunci ce s‘au gândit învăţătirii, dacâ nu ne dă leafa, o scoatem noi dela banca noastră şi lată am pus mâna pe leafă. Mii pi urmi, râfuhscâ-sîdâm cu Revizoratul. Leah înv, o plăteşte Adia Financiară. Se Întâmplă ca aceasta să nu aibâ bani, dar sâ be strânşi puţin cu uşa pentru a face nişte pliţi. Nu ştiu cum, dar se ajunge la o înţelegere cu Banca Naţională, aceasta îi pune la dispoziţie suma şi tot aşa nu ştiu dacă plăteşte vreo dobândă. Invăţătorul prin excelenţă este sancţionar al statului. Statul este dator a îngriji deopotrivă de toţi funcţionarii sâi. Cum se face câ această clasă de funcţionări este tratată mai vitreg decât oricare? Căci nu ne poate spune nimeni, ca ar fi funcţionari ai statului cari sâ fie mai rău plătiţi decât învăţătorii. Sta, dascăli a dăscălească în Siiu. Ea cere bani împrumut de la Banca Naţională. Pentru aceşti bani se plâ TRIBUNA Nr. 30 In atentia dlui Prefect Borcia Durerea Mohanilor! Aflăm că locuitorii comunei Mohu, cu asentimentul dlui primpretor şi Dr. vet. Ziegler au înfiinţat o crescătorie de porci, crescătorie, care a avut rezultate foarte frumoase, ajungând ca alte sate, cum e Cisiădia, să vină să ia da model această înjghebară românească, cum nu s-a mai întâmplat până azi ca saşii să ia de exemplu o întreprindere românească. Noi nu putem decât felicita pe iniţiatorii acestei înjghebări şi mare ne-a fost mirarea când am aflat că dl prefect Dr. Bercea a găsit de cuviinţă ca să pedepsească cu dizolvarea consiliul comunal, care s‘a jutfit pentru această idee, să l pedepsească pentru motiv, ci n‘a pus taxe pe porcii cari crisc acolo, ca să aibă comuna venit. Dică numai acesta e păcatul consiliului comunal din Mohia, noi îl felicităm și-l asigurăm că poporul la o viitoare alegere îi va acorda din nou toată încrederea, iar ruşinea va fi a lui prefect, care intenţionează să-l desfiinţeze şi să numească o comisie interimară. Aflăm că toată intervenţia pentru dizolvarea Consiliului Comunal o face părintele Slăvescu, care n’a găsit alt mtiv decât chestiunea porcăriei nou înfiinţate! Ne mirăm că dl prefect Dr. Borcea n'a găsit de cuviinţă să se lege de alte chestiuni şi nicidecum de chestiunea unei porcării, care e în interesul populaţiei şi credem că cele 150 semnături din totalul de 215 capi