Tribuna, aprilie 1933 (Anul 6, nr. 6-7)
1933-04-09 / nr. 6
Pag. 2 Intreţinut de primărie şi morales să fie Invitat să devină leneş şi pe deasupra pretenţios, căci dacă el nu are de lucru nu e vinovată primăria şi nici obligată să l întreţină ca pe un parazit al său. Furnizând carne şomerilor, am avut ocazia să mă conving că ,tre cei sărăcişi cu adevărat nenorociţi, sunt lichele, cari speculează primăria şi cari fac politică internaţională fiind hrăniţi pe gratis de primărie. Sunt zidari, acoperitori de case, bineri, cari sunt şomeri, ori ştiut este că zidarii şi acoperitorii de case nu lucrează decât vara, când câştigă câte 2.300 lei zilnic, ori nu este drept ca iarna să fie intrefinită de primărie! „ Sunt şi azi şomeri, cari câştigi, având zilnic de lucru, iar primăria le dă bonuri, plătind din punga noastră a cetăţenilor! Ar fi nevoe să se înfiinţeze un birou de informaţii, care să urmărească pe şomeri şi să informeze primăria de situaţia fecăruia, iar acei care au de lucru să fie şterşi din lista celor ajutoraţi. * Mai este o chestiune foarte importantă şi anume chestiunea căminului unde se adună săptă■ mânai de 1—2 ori şomerii, unde se discută chestiuni de politică internaţională, chestiuni cari tind la distrugerea ordinei sociale şi a statului român. * Ar trebui ca poliţia şi siguranţa să ia măsuri ca aceste căminuri să fie închise, ori dacă nu, adunările să fie anunţate poliţiei, care să delege câte un organ al său, care să fie prezent la toate adunările, căci în aceste adunări se discută chestiuni cari privesc siguranţa statului! ’ O triere a şomerilor se impune şi totodată o verificare a tuturora, cari fac parte din partidele politice, cum sunt partidul socialist independent al dlui hornar Ursu şi social democrat al dlui Stai, tot trebue să fie şterşi de pe lista de ajutorare! ’ Primăria nu poate fi terorizată de o bandă de derbedei, cari sunt alimentaţi de banii Moscovei şi ai Internaţionalei a Ill-a . In numele poporului contribuabil — care contribue la întreţinerea şomerilor — cerem sa se pună ordine şu să se verice fiecare şomer, care primeşte ajutor, iar acei cari sunt membrii partidelor duşmane ţării şi Coroanei să fie şterşi dela ajutorul pe care î l primesc azi, căci nu se poate admite ca oraşul — din contribuţiile cetăţenilor — să uite bolşevicii, cari azi lucrează pentru distrugerea ţării, instigaţi de unelte străine Decât să hrănim viperele la pieptul nostru, vipere, cari azi se încălzesc şi mâine ne muşcă, mei bine să te distrugem ezi! Siguranţa ţării mai presus de orice ! Azi sunt timpuri grele, să avem milă pentru bunii români, iar pentru duşmanii neamului să ne pregătim mitralierele ! Salas rei publicae, suprema lex esto! Nicolae C. Droc fmitirul ii lamele. In piaţa Reg. Ferdinand, există o fântână artificială, ridicată în onoarea şi amintirea generalului german Falkenhein. (Aşa se vorbeşte). In vârful fântânei stă mândru un cocostârc care simboliza, armatele germane, având în plisc un şarpe — armatele române. In noaptea de Sâmbătă spre Duminică, 19 Martie a. c, acest cocostârc, a fost coborât, fără alaia, de către tinerii români, conştienţi, cari au mai încercat odată lucrul acesta, mai înainte, lăsând atunci, cocostârcul cu pliscul căscat — căci şarpele s-a întors şi-a muşcat, mândrul cocostârc de coadă şi-apoi a dispărut. De data aceasta, a dispărut şi cocostârcul, înlocuit fiind cu un trei color românesc pe care nu l-a apucat ziua. Rămăşiţele pământeşti, ale faimoasei fântâni, au fost păzie, până mai ieri, alaltăieri de către un poliţist român. Presa locală, săsească s-a sesizat şi alarmat, pe noi nu ne surprinde de loc această alarmare, căci îi cunoaştem durerea. Facem atent onor. Primăria oraşului, în fruntea căruia stă nestingherit un sas, iar lângă el, un ajutor de român.............să nu mai ordone cocoţata, din nou a cocostârcului, altfel descocoţarea, nu se va mai face în întunerecul liniştit al nopţii, ci în plină zi de sărbătoare, pentru că această ruşine naţională nu mai are ce căuta, în centrul Sibiului românesc dej1 din 1918 acolo fiind locul altui monument . Deocamdată atât, N. G. Sibianu .TRIBUNA Lupta între generaţia tânără şi cea bătrână. Războiul mondial cere a adus României vechi provincii locuite de Români de veacuri, ne-a pus in fiţa unor imense şi complexe situaţiuni notă de viaţă publică. Bubuitul tunului, pââitul gloanţelor, mormane de voinici vânjolîţi cu pământul şi amestecaţi cu propriul lor sânge prinşi Intr'o imensă durere cu pământul scump al patriei şi tot şirul nesfârşit al grozăviilor trecutului războia au răscolit în omul tânăr sau în cel ce creştea odată cu şueratul gloanţelor toate forţele superioare de simţire şi gândire şi i-a făcut omul vremii lui.Nu tot acelaş lucru s-a întâmplat cu cei bătrâni. Coardele sufletului lor cătrănit n'au răspuns îa nici o durere a neamului, inima lor cu mişcări somnoroase n'a tresăltat la pârjolul ce cupridea întreaga ţară din cauza lor şi mintea lor opacă ca lovaiul n'a pătruns elementele de prefacere ale vieţii. Războiul s'a încheiat. Puţini din cei ce sângeraseră pe toate câmpiile României au intrat în viaţa publică. Mulţi au îmbrăţişat aurul ce umflă punga şi pântecele, alţii şi cei mai eroici au pornit din nou la viaţa de muncă părăsită odată cu războiul, ei au îngroşat rândurile întemeietorilor scumpei noastre Românii de azi, îi găseşti în armată, în justiţie, în învăţământ, modeşti, tăcuţi, ei cimentează legătura între mădularele nstfei. Pleava cea multă s’a înregimentat în asociaţiile politice, numite partide şi cei ce stătură departe de focul nimicitor al războiului puseră mâna pe treburile ţării. Cei ce lătrau în întrunirile publice din fundul bojocilor, scribi cu pregătirea necesară lipsită, găinari ai maidanului, ajung miniştri. Curente streine democratice importate de aiurea prinseră rădăcini în mulţimea zăpăcită de măcelul mondial şi în acest iureş al saltimbacilor nepregătiţi, probleme de viaţă creşteau şi se îngreuiau. Curente de depravare, de imoralitate cresc şi prind rădăcini veninoase în sufletul multora. Naşte peste tot neîncrederea în om. Presa în majoritatea ei străină de durerile acestui neam scrisă de străini nepregătiţi, alimentează formaţiunea unei educaţiuni pseudoculturale. Se loveşte în biserică, se loveşte în şcoală. Se fură pretutindeni pentru că numai e nicio morală. Enul este instrumentul de pătrundere în viaţă. Acest vuet de zăpăceală, de laşitate de imoralitate se întinde de sus în jos — miniştrii hoţi — agenţi fiscali hoţi. Cei mari stau pe bănci ministeriale cei mici in puşcării. Legi se fac pentru cei mici. Şi în această eră desttuaţii ne aflăm astăzi. Tinerimea română însă, aceea tinerime săracă şi curată cu părinţii sfârtecaţi şi făcuţi una cu pământul în războiu, tinerimea crescută în mugetul de tun s’a ridicat ca o imensă armată la luptă. Un căpitan viteaz cu ochii de vultur cu braţele vâojoase a înfişcat de cap pe taurul neputinţei conducătorilor de azi , îl urmează toată suflarea românească şi sărăcită, văduvită de drepturi şi trăită în mizerie, îl urmează şi trebuie să urmeze vrednicii ostaşi de pe câmpul de luptă, îl vor urma, toate asociaţiile profesionale de muncă cinstită în această luptă de exterminare a răului. E problema de viaţă ce se pune pentru România. Şi suntem hotărâţi săi învingem. Ion Dumbravă „Publicaţia“ prefectului de Sibiu. Prefectura judeţului Sbiu, etanşat o „publicaţiune“, cu data de 22 Februarie a. c — semnată de însuşi prefectul Coriolen Ştefan — care a trimis-o la toate primăriile comunale din judeţ, pentru a fi afişată spre vedere publică. Intr'o primărie comunală, am avut ocazia să o vedem şi noi. Această publicaţiune, după proclaroaţia guvernamentală pentru instituirea stării de asediu, la drept vorbind, n’are nici un rost— mai ales că în Sibiu şi jur, comunismul n’are nici o trecere. . . dar pe dl prefect nu-l doare atât de comunism, cât de altceva................Ca opinia publică să vădi acest lucru, vom reda câteva Nr. 6 rânduri din această publicaţie. 9In acelaş timp, alte elemente, fără să-şi dea seama, dau ajutor indirect acţiunii de destrămare, cădinduse la violenţe, care creează o atmosferă prielnică răsturnării ordinei în stat, unii îmbrăcaţi, chiar în haine naţionale româneşti, fără a-şi da seama prin atitudinea lor propigă ideile comuniste'".....................................etc. Auziţi domnitor! să taxezi pe unii îmbrăcaţi în haine naţionale româneşti cum incontestabil sunt studenţi legionari, din „Oarda de fier“ — zic să-i taxezi drept comunişti ? ! — Nu-i aceasta cea mai mare crimă şi lovitură dată, tineretului naţionalist ? Se judece opinia publică, fără părtinire această frază a faimosului prefect de Sibiu, Cori şi nu ne îndoim că nu ne va aproba ! Adică cum? dacă n’ai comunişti în judeţ, să-ţi permiţi obraznicul lux, de-a numi floarea şi viitorul apropiat, al acestei ţări drept „comunişti* ? Ce crede de jumătate de ministru Viorel Tilea şi subalternul său Cor, că întrebuinţând astfel de mijloace toi vor întări craca slăbită de sub picioare, sau vor înspăimânta cele două categorii îmbrăcate în straie ţărăneşti ? Nu! Niciodată ! Să mai poftească domniile lor în Atămor, Ocna etc., sau chiar în întreg judeţul, ca să se convingă pe deplin. Armele, cari le îndreaptă, puternicii zilei, împotriva naţionalismului, să le îndrepte contra comunismului, sau să le predea în mâini naţionaliste, cari chiar neînarmate vor distruge comunismul şi-atunci cu siguranţă nu mai e nevoe de stare de asediu ! Domnilor conducători, nu veţi pieri sub copita tânără naţionalistă, dar veţi pieri sub copita comunistă şi nu mi-e atât de voi, dar mi-e de biata ţară ! A. Primim in publicare: In legătură cu cele publicate în ziarul Dvoastră Nr. 5 anul VI, din 2 Matie 933, sub titlu de "Caz curios de escrocherie în Sibiu» și în conformitate cu legea presei, vă rog a da loc următoarelor: Prin sentinţa Tribunalului Sibii, subsamra ul am fost achitat de în viurea care mi s‘a pus în sarcina, nu pentru motivul că reclamanţii, nu au cerut pedepsirea, ci pentru că faptele aşa cum s'au prezentat, nu au întrunit elementele constitutive ale nici unei infracţiuni. De acest fapt, se poate convinge toţi oamenii de bună credinţă din sentinţa Tribunalului. Încercarea unor răuvoitori, interesaţi, cari au ocupat postul meu şi ar dori şi azi să ocupe caută prin mistificarea adevărului, să inducă în eroare opinia publică, şi cu scopul evident de a mă descredita în faţa superiorilor mei, cu o evidentă rea credinţă şi lacomie, la situaţia care o deţin, se loveşte de hotărârea justiţiei prin care sunt pus la adăpost de orice bănuiala. Am ţinut de a mea datorie de a publica această scurtă reflecţie, cu aceia că pe cel vinovat, il voiu trage In faţa justiţiei pentru a răspunde, de afirmaţiile pe care şi le-a permis a le face in legătură cu o chestiune, clarificătă de justiţie. Primiţi Vă rog asigurarea stimei mele. Constantin Steiger