Tribuna Sibiului, iulie-septembrie 1983 (Anul 35, nr. 8064-8141)
1983-09-15 / nr. 8128
PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNITI-VAt ORGAN AL COMITETULUI JUDETEAN SIBIU AL P.C.R. ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDETEAN Anul XXXV, nr. 8 128 Joi, 15 septembrie 1983 4 pagini, 50 bani Linie de confecţionat lenjerie pentru femei şi copii precum şi diferite articole de îmbrăcăminte exterioară pentru sport, cu deservirea automată a celor 46 locuri de muncă din secţia confecţii mătase I - secţie cu cel mai mare număr de muncitori, dar şi cu rezultate din cele mai bune,in cadrul întreprinderii „Drapelul roşu", Sibiu Foto: Fred MSS ih*BL!r?7‘ \ „ASTRA" 1 SIBIU Sub semnul înnoirii şcolii româneşti Mijloc de septembrie — sunet cristalin de clopoţel, explozii de bucurie si exuberanţă tinerească, emoţiile reîntilnirii cu şcoala si încă este alte satisfacţii pentru cei ce pornesc, continuă sau finalizează o etapă din minunatul drum al cunoaşterii. 15 septembrie — prima zi a unui nou an şcolar, reînceput de etapă în şcolile ţării, moment de mobilizare pentru împlinirea destinelor învăţămîntului românesc, care este chemat în acest an să-si adauge noi si importante valente pentru modelarea tinerei generaţii, formarea omului nou, revoluţionar consecvent, făuritor demn, liber şi conştient al socialismului pe pămintul scump al patriei, aşa după cum sună vibranta chemare adresată şcolii româneşti de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la Consfătuirea de lucru de la Mangalia. Elevii şi studenţii sibieni vor trece astăzi pragul instituţiilor de învăţămînt cu dorinţa fermă de a răspunde prin rezultate pe măsură minunatelor condiţii de instruire, formare şi educare pe care le au la dispoziţie. Astăzi va suna din nou clopoţelul, reiterindu-şi mult aşteptata chemare spre lumina ştiinţei. (R.O.) VIZITA DE LUCIU TOVARĂŞULUI DIAE CEAUŞI», SUPREIM CU TOVARASA ELENA CEAUSESCU, JUDETUL CLUJ Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, au continuat, miercuri, vizita de lucru în judeţul Cluj. Cluj-Napoca, încă din primele ore ale dimineţii oraşul de pe Someş a cunoscut freamătul specific marilor evenimente — mii de cetăţeni au flancat bulevardele şi străzile oraşului. Ei purtau portrete ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu, drapele roşii şi tricolore, pancarte cu urări la adresa partidului şi a secretarului său general, flori, ale acestei bogate toamne. încă o dată locuitorii municipiului — români şi maghiari — au ţinut să-şi exprime profundele sentimente de dragoste şi preţuire faţă de secretarul general al partidului, revoluţionarul neobosit de a cărui neobosită activitate sunt legate şi izbinzile clujenilor, întregului nostru popor, angajaţi ferm pe calea zidirii unei noi şi luminoase vieţi socialiste şi comuniste. Plecînd de la reşedinţa ce le-a fost rezervată în municipiul Cluj-Napoca spre primele obiective ale vizitei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au fost salutaţi pe întregul traseu cu sentimente de aleasă stimă, cu multă dragoste de zeci de mii de clujeni. S-a scandat îndelung „Ceauşescu — P.C.R.!“, „Ceauşescu şi poporul!“, „Ceauşescu — Pace!“, cei prezenţi exprimînd şi în acest mod deplina aprobare faţă de înţeleapta politică internă şi externă a partidului şi statului nostru. Vizita de lucru în municipiul Cluj-Napoca a început la cea mai importantă unitate industrială a judeţului — Combinatul de utilaj greu. Realizarea acestui obiectiv economic este strîns legată — asemenea atîtor întreprinderi — de numele tovarăşului Nicolae Ceauşescu, el fiind construit la iniţiativa şi cu sprijinul direct, permanent, al secretarului general al partidului. Acum şapte ani, în 1976, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a turnat prima cupă de beton, inaugurând lucrările de execuţie a marelui combinat. Iată temeiurile profunde pentru care cei ce lucrează în această modernă unitate i-au întîmpinat, cu bucurie în suflet, pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi pe tovarăşa Elena Ceauşescu. Ei au scandat cu înflăcărare „Ceauşescu — P.C.R.!“, „Ceauşescu şi poporul!“, „Ceauşescu — muncitorii“ reafirmînd vibrant sentimentele lor de neţărmurită dragoste, stimă şi recunoştinţă faţă de conducătorul iubit al partidului şi statului. In această ambianţă însufleţită a început vizita în combinat. La sosire, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au fost salutaţi de ministrul industriei construcţiilor de maşini, şi de ministrul construcţiilor industriale, Petre C. Ion, în numele muncitorilor şi specialiştilor de aici, directorul întreprinderii a informat că indicaţiile date de tovarăşul Nicolae Ceauşescu se transpun cu succes în viaţă, combinatul îndeplinindu-şi cu cinste sarcinile încredinţate. Date privind activitatea şi preocupările colectivului, rezultatele obţinute, au fost prezentate tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu în timpul vizitării mai multor sectoare principale de producţie ale combinatului. Pretutindeni, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au fost primiţi de muncitori cu calde şi emoţionante manifestări de dragoste şi stimă. La plecare, secretarul general al partidului a adresat colectivului combinatului, constructorilor, calde felicitări pentru rezultatele obţinute. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu au vizitat, apoi, Liceul industrial nr. 9 din Cluj-Napoca, unitate de învăţămînt în care se pregătesc cei ce, după absolvire, vor munci în atelierele şi secţiile Combinatului de utilaj greu din localitate. La sosire, înalţii oaspeţi au fost întîmpinaţi de ministrul educaţiei şi învăţămîntului, de primul secretar al C.C. al U.T.C., de reprezentanţi ai Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini. Desfăşurată în preziua deschiderii noului an de învăţămînt, vizita de lucru a secretarului general al partidului la liceul clujean a prilejuit o atentă analiză a modului în care are loc pregătirea pentru muncă şi viaţă a tineretului şcolar, legarea strînsă a învăţămîntului cu producţia. Au fost vizitate mai multe laboratoare, cabinete şi ateliere, în care elevii dispun de bune condiţii pentru activitatea teoretică şi practică. Adresîndu-se grupurilor de elevi aflaţi în şcoală, secretarul general al partidului le-a urat un an şcolar rodnic, cu (Continuare în pag. a IV-a) Cu prilejul vizitei de lucru a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, în judeţul Cluj şi al deschiderii anului de învăţâmint 1983-1984,astăzi va avea loc in municipiul Cluj-Napoca o adunare populară pe care posturile de radio și televiziune o vor transmite direct în jurul orei 11:00. Să ne încadrăm strict în termenele din programele de măsuri! Zile hotărîtoare pentru finalizarea recoltării cartofilor S-a dat publicităţii Decizia Nr. 879 a Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean privind organizarea şi desfăşurarea lucrărilor agricole din toamna anului 1983, în conformitate cu termenele stabilite în decizie recoltarea cartofilor de toamnă trebuie finalizată pînă la 20 septembrie. Pînă ieri, recoltarea cartofilor în unităţile agricole socialiste a fost realizată pe 63 la sută din suprafeţe. 19 cooperative agricole de producţie — printre care unele cu suprafeţe mari (Şelimbăr, Poplaca etc.) — au finalizat lucrarea. Cu toate acestea nu-i timpul şi nici momentul de autoliniştire. Să exemplificăm: în unităţile cooperatiste din C.U.A. S.C. Avrig se cultivă o treime din totalul suprafeţelor destinate cartofului. Recoltarea a început la 1 septembrie, în perioada 1—13 septembrie inclusiv s-au recoltat cartofii de pe 458 de hectare, ceea ce reprezintă mai puţin de 50 la sută din Program. Viteza zilnică realizată în această perioadă este de 35 hectare. Dacă nu se vor lua măsuri energice pentru mărirea vitezelor de lucru recoltatul cartofilor în C.U.A.S.C. Avrig se va încheia numai după 1 octombrie. Să privim și mai din aproape lucrurile: C.A.P. Arpașu de Jos are în cultură 200 hectare cartofi. Pînă ieri s-a ridicat recolta doar de pe 90 de hectare, realizîndu-se deci o viteză zilnică la recoltat de 7 hectare! Dacă se va continua recoltarea cartofilor în același ritm (7 ha zilnic) finalizarea lucrării se va putea face abia la 29 septembrie. Același calcul demonstrează că și la Cîrta finalizarea lucrării se va face după 1 octombrie, iar la Porumbacu de Sus mult mai tîrziu. Situaţii similare sunt şi în alte consilii unice agroindustriale. Avem la nivelul fiecărei unităţi programe de activitate fundamentate ştiinţific. La întocmirea lor s-a ţinut cont de dotarea tehnică, de forţa de muncă existentă. Aceste programe sunt obligatorii şi abaterea de la ele e echivalentă cu neîndeplinirea sarcinilor. Răspunderea — în conformitate cu articolul 15 din Decizia 879 pentru respectarea termenelor revine comitetelor şi birourilor executive ale consiliilor populare. Direcţiei generale pentruagricultură şi industrie alimentară, Trustului pentru mecanizarea agriculturii, Trustului I.A.S., consiliilor unice agroindustriale, tuturor unităţilor agricole din judeţ, în legătură cu mersul lucrărilor agricole, cu respectarea strictă a deciziei respective vom reveni ori de cîte ori este nevoie. I. FLESCHIN Va fi respectat, in sfirşit, ultimul termen de predare? Am vizitat, la Avrig, cîteva familii care s-au mutat de curînd în casă nouă. Toţi sînt oameni ai muncii la întreprinderea de sticlărie din Avrig şi locuiesc acum în foarte frumoasele apartamente, cu două si patru camere, din blocul 33 B. Familiile Oprișcan, Adăscălitei, Litisch, Toader si alte 11 familii, care au locuit în gazdă sau în apartamente necorespunzătoare pentru că acum au cîte doi sau trei copii, sînt cei dintîi locatari care s-au mutat în primul din cele șase blocuri — în total 98 de apartamente — care ar fi trebuit terminate în acest an. Cei cu care am stat de vorbă ne-au mărturisit că au așteptat cu nerăbdare acest moment. Ceea ce e normal pentru că, ne spunea Tiberiu Iakab, directorul întreprinderii, de 10 ani „Sticla“ nu a mai primit nici un apartament. Și apoi, cu trei ani în urmă, cînd au fost atacate lucrările la aceste blocuri, nimeni nu se gîndea că va trece atîta timp pînă la darea lor în folosinţă ... Ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă acum cu apartamentele aşteptate cu nerăbdare, în special de oamenii muncii de la „Sticla“? Care este situaţia locuinţelor de care depinde stabilizarea forţei de muncă în această întreprindere de tradiţie în judeţul nostru? Am căutat răspunsul discutînd eu la zi în construcţia de locuinţe factorii de răspundere implicaţi, analizînd la faţa locului stadiul lucrărilor. „La nivelul comunei Avrig, ne spune primarul Nicolae Tarcea, programul judeţean prevede construirea, în acest an, a 236 apartamente. Din acestea, 110 — care includ şi cele 12 apartamente ale blocului C.U.A.S.C. — sunt ale Consiliului popular judetean, iar 126 se construiesc la Mîrsa în regie proprie de către I. M. Mîrşa. Cele 98 de apartamente din Avrig sunt repartizate întreprinderii „Sticla“ şi au fost contractate pentru execuţie cu Şantierul de construcţii-montaj Blejoi, care aparţine de Centrala industriei sticlei. Termenele de dare în folosinţă erau pentru 1982, însă lucrările au fost mult întîrziate“. Şi, în continuare, ne este prezentat stadiul fizic şi termenele reeşalonate de dare în folosinţă ale celor 6 blocuri, care prevăd ca pînă la 31 decembrie a.c. toate să fie terminate. Dar şi asupra respectării acestui termen stăruie un mare semn de întrebare ... Beneficiarul, respectiv întreprinderea „Sticla“, a dat tot ajutorul posibil constructorului: muncitori calificaţi — tâmplari, dulgheri, lăcătuşi —, dar mai ales muncitori pentru lucrări necalificate. După evidenţa pe care o ţine Gheorghe Petrescu, care se ocupă de investiţii în întreprindere, viitorii locatari, organizaţia de tineret au efectuat cca 6009 (Continuare în pag. a II-a) Anchetă realizată de Nicolae ACHIM