Tribuna Sibiului, ianuarie-martie 1989 (Anul 41, nr. 9771-9846)

1989-01-15 / nr. 9782

Pag. 2 TRIBUNA SIBIULUI Annul XII, nr. 9­782 CENTENAR EMINESCU Luceafărul spiritului românesc Sărbătoare de suflet Eminescu şi In fiecare an, la mijloc de ghenarie, sărbă­torim in suflete pe acel care a încredinţat cu­vintelor, pentru eternitate, comoara sufletului unui întreg popor însetat de lumină, libertate şi măreţe împliniri, aici, pe plaiul mioritic, în care lacrima a devenit cîntec iar sudoarea şi singele, belşug, ctitorii şi arbori seculari. Cintăreţul acestui popor a răsărit ca un lu­ceafăr în fara zimbrului şi a legendei, ca să pună, în văpaia versurilor lui, durerile şi no­bilele aspiraţii ale poporului său, legat prin destin de plaiurile, codrii şi izvoarele cintă­­toare ce coboară neîncetat printre stîncile bătrî­­nilor Carpaţi, privegheaţi de vulturi şi de oştile fără număr ale falnicilor brazi. Inţelegîndu-i istoria eroică. Poetul i-a adre­sat acestui popor generoasa şi mereu actuala urare: „La trecutu-ţi mare, mare viitor!“, ştiind că „iubirea de moşie e un zid“ de apărare a patriei şi-un izvor de energie şi înălţare con­tinuă prin veacuri. „ De la Eminescu încoace, toată natura româ­nească poartă ceva din sufletul poetului care i-a cîntat, ca nimeni altul, frumuseţea şi veş­nicia. Lacurile albastre ale codrilor şi munţi­lor noştri se înfioară tainic la chipul lunii şi al stelelor, iar piratele de argint se rostogolesc „în bulgări fluizi" şi-n zvonuri dulci, de rap­sodie enesciană, alergînd mereu spre Dunărea albastră şi „mişcătoarea mărilor singurătate“. Pe văi, pe dealuri şi alei, an de an salcîmii şi teii înfloriţi îşi dăruiesc miresmele şi-şi scu­tură floarea înfiorînd sufletele îndrăgostiţilor, numai „plopii fără soţi, trişti şi solitari, stră­juiesc tăcerea şi părerile de rău. In noapte, cînd ne ridicăm privirea spre „depărtări albastre", zărim ochiul înlăcrimat al Luceafărului-geniu, trist de solitudinea lui şi de vremelnicia celor omeneşti. De la Eminescu încoace, „farmecul sfînt“ al iubirii e o floare albastră ce înfloreşte în gră­dina inimii şi atunci cînd se ofileşte, se preface în pasăre albastră care se roteşte pe cerul su­fletului nostru pînă devenim „pămînt în sin­gurătate". Versurile poetului sunt păsări măiestre ce-au zburat peste mări şi ţări duditul gîndurile noas­tre şi vocaţia noastră de făuritori de frumos şi de ctitorii iar dorul nemărginit al poetului şi al nostru se va tot înălţa, asemenea Coloanei fără sfirşit a cioplitorului din Hobiţa, sporind ne­încetat eterna frumuseţe a lumii. Nicolae BALAU La moartea celui mai­ iubit dascăl, învăţatul paşoptist Aron Pumnul, unul dintre colegi îl află pe Eminescu la căpătîiul a­­cestuia, plîngînd. Mai tîrziu, Sla­vici va afirma că nu l-a văzut niciodată plîngînd şi nici nu crede că ar putea plînge ... Pentru adolescentul de 16 ani, moartea părintelui său spiritual capătă proporţii cosmice. Dure­rea fără margini i-a maturizat gîndirea hrănită cu toată frumu­seţea şi înţelepciunea, adunate ca într-o comoară, în biblioteca fostului său profesor. Durerea fără margini i-a îndrumat sufle­tul către Blaj, către Sibiu, către Transilvania pentru a-şi potoli zbuciumul şi setea de cunoaşte­re, marcîndu-i destinul nefericit pentru eternitate. Durerea l-a fă­cut poet, a lovit în inima sa şi poezia a ţîşnit ca o apă vie... Blajul deveni pentru Eminescu, vis, deveni Mecca sufletului său îndrăgostit de istoria Transilva­niei, de martirii ei, pe urmele cărora calcă cu evlavie la Alba Iulia, la Şelimbăr, la Avrig ... îndurerat, a părăsit raiul co­pilăriei, Bucovina sa scumpă. Transilvania -POPASURI SI­BIENE- şi-a părăsit, părinţii, mormîntul drag al primei iubiri , pentru Blaj. Locul unde s-a format fostul său dascăl, a cărui operă patrio­tică, pentru Bucovina, se apro­pie de aceea a marelui său înain­taş, de la Avrig, pentru românii de la sud de Carpaţi, locul a­­cesta i-a robit sufletul chemîn­­du-l la sine cu putere de vrajă, nebănuind că nefericirea lui va fi pecetluită tocmai de acest pas fierbinte, entuziast, unic în is­toria învăţămîntului şi culturii româneşti, pentru că acest a­­dolescent nu vroia Bucureştiul, Iaşul, Parisul ori Roma — vroia Blajul. „Mica Romă“ a români­lor încă robiţi. Şi tocmai Blajul l-a respins... pe cel mai bun, mai cultivat, mai dotat elev al lui Aron Pumnul. Dar ceea ce oficialitatea i-a refuzat, a fost compensat de dra­gostea şi admiraţia studenţilor blăjeni, în special a lui Nicolae Petru-Petrescu, cel care l-a dus în casa cărturarului Ion Micu Moldovan, viitor preşedinte al Astrei, ca să citească, tot ce-i venea în mînă: „carte de şcoală, ştiinţă, literatură, gîndea­i că vrea să înghită toată ştiinţa din lume“. A sacrificat totul pentru învă­ţătură, a sacrificat chiar şcoala, care prin ţinuta cazonă tortura sufletul său dedat cu libertatea de la Ipoteşti şi codrii Bucovinei, căreia îi închină cea mai fier­binte rugăciune-odă rostită vreo­dată pe plaiurile ei: „îmbrăcate în doliu, frumoasă Bucovină, Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta.“ (La mormîntul lui Aron Pumnul) Astfel, din durere se năştea strălucirea Luceafărului .... Pentru Eminescu, dascălul său Aron Pumnul, prietenul lui Iancu şi Bărnuţiu, autorul pri­mei proclamaţii revoluţionare paşoptiste, din pricina căreia pă­răsi Translvania, „unul din cei mai îndrăzneţi revoluţionari “ a fost „o lumină“, „un lucea­făr“, „un geniu al deşteptării noastre“. Şi astfel sufletul Poetului se „ardeleniză“ pentru veci, deşi durerea eşecului blăjean, cu limba greacă, îl va amări pen­tru totdeauna... In drumurile acelea, în zig­zag, prin grădinile Patriei, „ca un pribeag ce-şi culege un mă­nunchi de flori din luncile prin care trece". Eminescu a fost „cel dinţii culegător român" de folclor din ţinutul nord-carpa­­tin, contribuind la închegarea celei mai de seamă culegeri fol­clorice din Transilvania, a lui Jarnik­ Bârseanu. Al doilea oraş transilvan pe care Eminescu l-a iubit cu o caldă statornicie, a fost SIBIUL — în care a poposit în trei rîn­­duri: în 1864 — cînd, robit total teatrului ambulant al trupei Tar­­dini-Vlădicescu, oferă tinerilor diletanţi români de la­­gimnaziul catolic, unde-şi va completa cla­sele gimnaziale ca „privatist“ — un volum de teatru alecsandrin „zdrănţuit“ de atîta folosinţă. Repetiţiile, în prezenţa Poetului, se ţineau în şcoala de aplicaţie pedagogică din str. Justiţiei nr. 7. Apoi, în toamna lui 1866 —­­amărît — cunoaşte pe viitorul istoric Nicolae Densuşianu şi pe poetul Ioan Lăpădatu, care îl în­soţeşte în pelerinaj la mormîn­tul lui Gheorghe Lazăr, în Avrig. Tot cu acesta va cunoaşte Si­biul istoric şi cîteva sate din jur: Răşinari, Gura Rîului, Să­­lişte etc. In 1868 poposeşte pentru a treia oară în oraşul de pe Cibin , vreme de două săptămîni găzduit în hotelul „Bucureşti“ (str. 1 Mai nr. 22), cu trupa lui Pascally. Acum il cunoaşte pe fiul lui Bariţiu, Ieronim (vezi: Din zbu­ciumul veacului, Dacia, 1982) Astfel, viaţa şi opera celui mai mare poet român nu pot fi des­prinse de Transilvania — inima României — de chipul marelui său dascăl, Aron Pumnul, care într-o clipă de răgaz, i-ar fi pu­tut zice: „Tu eşti ca o vioară în care sunt închise toate elntările, numai ele trebuiesc trezite de o mînă măiastră, și mina ce te va trezi înăuntrul tău, sunt eu“ . .. Vasile RUSU Mihai Eminescu purtat în suflete siciliene Recital eminescian, în limba română, susţinut de tineri italieni Intr-o fierbinte zi de august a anului ce tocmai s-a încheiat, am participat ca invitată la o întîlnire cu tineri oaspeţi italieni, desfăşu­rată la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti. Musafirii erau elevi ai Liceului clasic „Ximenes" din localitatea siciliana Trapani. De la intrarea lor, privirile ne-au fost a­­trase de cocardele mari şi inge­nioase, purtate „la inimă" de fie­care membru al grupului excursio­niştilor. Impresiona solemnitatea cu care se făcea această precizare. Surpriza ni s-a transformat in uimi­re cînd, alături de imaginile sim­bolice din operele poeţilor latini Ovidiu şi Vergiliu, am observat pe alte cocarde chipul luciferian al­ lui Mihai Eminescu. Din cuvîntul oaspeţilor, între care elevilor li se alăturaseră­ decanul Facultăţii de limbi clasice din Palermo şi alţi profesori universitari, aveam să a­­flăm în curînd că după ce în li­ceul din Trapani a activat „Cercul ovidian", în amintirea popasului făcut în Sicilia de marele poet elegiac latin şi cercul „Ludi di Enea" al iubitorilor lui Vergiliu, în vremea din urmă se încheagă şi „Cercul Eminescu". Dar aceasta nu avea să fie şi ultima surpriză a acelui atît de cald dialog româno-italian, în care oaspeţii se interesau de iniţiativele ce se vor finaliza în cadrul Mu­zeului literaturii române spre cin­stirea lui Mihai Eminescu în anul centenarului, atît în domeniul ex­­poziţional cît şi prin publicaţiile ori cărţile prin care va fi comemorat. De fapt, tinerii sicilieni nu se bucurau pentru prima dată de ospitalitatea românească în acea călătorie intitulată PE URMELE LUI OVIDIU ŞI EMINESCU. Amintirile se depănau nestingherit. Din excursia anului 1986 le rămăsese vie în memorie întîlnirea cu publi­cul român de la Biblioteca „Mihai Eminescu" din Bucureşti. în zile de septembrie ale anului 1987, la Con­stanţa, s-a desfăşurat simpozionul italo-român Ovidiu la ţărmul Pon­tului Euxin, la care fuseseră invi­taţi să participe atît specialişti ita­lieni, cît şi români. Chiar la Paler­mo aceşti tineri inimoşi, care au perpetuat tradiţia recitării poeziei lui Ovidiu, în aprilie 1988, au sus­ţinut, în prezenţa ataşatului cultu­ral al Ambasadei române la Roma, un recital de poezie eminesciană. Raportul de consecutivitate în­tre aceste evenimente culturale ne apărea acum tot atît de firesc ar­gumentat în timp şi spaţiu, ca şi concluzia formulată de decanul Facultăţii de Filologie şi Filosofie din Palermo, ca pasionat cunoscă­tor al limbii greceşti şi al spiritua­lităţii romanice, anume că Vergi­liu, Ovidiu şi Eminescu „sunt trei nume ce fac parte din patrimo­niul întregii umanităţi". Preşedinta „Grupului ovidian", Angela Genovese, a vorbit cu mîn­­drie despre recitalurile de poezie eminesciană organizate anterior la Braşov, Alba Iulia, manifestare ce în noua excursie a tinerilor urma să se desfăşoare la Ipoteşti, era un nou prilej fructuos de îmbogă­ţire a cunoştinţelor, de­­ stabilire a unor contacte cu oameni de litere şi de cultură români şi de cunoaş­tere a Bucureştiului, acest „Paris al Orientului", cum cu emoţie pre­ţuiau tinerele italience din Sicilia oraşul în care creaţia eminesciană a atins clasicitatea. Oferind parti­cipanţilor cite un „numere spe­ciale“ din revista „Scînteia", dele­gaţia italiană ilustra temeinicia iniţiativei de a dovedi prin suges­tiile imaginilor de afişe, aflate în pagini, admiraţia tinerilor sicilieni pentru „il genio di Botoşani". Revelaţia întîlnirii pentru întrea­ga asistenţă a constituit-o recita­lul susţinut în limba română de a­­dolescentele din Trapani. Orbcit de iscusit organizată, nici­ una dintre manifestările culturale care au marcat în ultimul timp întîmpina­­rea centenarului morţii lui Mihai Eminescu n-ar fi putut crea pro­fesorului de literatură română, o­­bişnuit printr-un exerciţiu cotidian cu travaliul memorării versurilor e­­minesciene, o impresie mai cople­şitoare a universalităţii viguroase şi viabile a Poetului — Luceafăr. Apărea în recitalul tinerelor­ sici­liene o suprapunere ciudată a două muzicalităţi distinct -romani­ce, care, intrate sub magia versu­­lui-giuvaer, se armonizau într-o ui­mitoare consonanţă De la Mortua est, O, mamă şi S-a dus amorul şi pînă la Venere şi Madonă. Cînd amintirile, Somnoroase păsărele şi Luceafărul, poeziile eminesciene cunoscute au fost tot atitea pietre de încercare pentru recitatori. Din creaţia lui Ovidiu s-au scan­dat în latină A patra elegie şi Scrisoarea din Cartea a doua. Gaz­dele au precizat că multe din ma­nifestările organizate în timp la Muzeul literaturii române din ca­pitala ţării, precum expoziţiile con­sacrate lui Pavese, Carducci ori D'Annunzio dovedeau temeinica legătură culturală a poporului nos­tru ca Italia. Acele „ragazze di Sicilia“ păreau acum a fi nu nu­mai prietene devotate ale poeziei eminesciene, ci adevăraţi soli ai unei culturi-surori cu cea româ­nească, iar drumul pe care ele îl începeau spre Ipoteşti, un peleri­naj sublim. Anca BIŢU SÎRGHIE Soggîomo in Italici il genio di Botoşani Pe frontispiciul acestei imagini, preluate dintr-un număr special — unic — al revistei editate la Tra­pani, în Sicilia, de Asociaţia „Ludi din Enea" (Sărbă­torile lui Eneas, citim „Cu Congresul internaţional cu tema „România lui Eminescu" au început la Tra­pani festivităţile consacrate centenarului morţii poe­tului". In imagine: Anna Maria La Cava recită în limba română „Luceafărul", capodopera lui Mihai Eminescu, a cărui imagine este fidel reprodusă in afişul Congresului organizat în aprilie trecut. Sub alte titluri: „Universalitatea poeziei eminesciene. Popas italian al geniului din Botoşani", „România şi Italia - surori întru cultură", „Rădăcini istorice şi lingvistice identice" şa., citim cu bucurie rînduri de mare preţuire a civilizaţiei socialiste, materiale şi spirituale, româneşti. 11,30 1 lor. Tele gfrezdan albă. I 12,25 Su ia datori­­a satul’ lex. 13,0* minical. prînz. Bl aeroport năr. Muzică s neri int sene ani cununa românesc populară mici ai F­ormații sti ument ale Fest ţional „­ mâniei". Pe magi zentului. gela Sirii ta telor 15,00 Inc gramului «jurnal, tarea R magiul cătorului Film am­ sentimen în lumii relor. 21 nai. 22.0 program Din­ SIBIU „Zorro", orele 9; 16,30; li Arta: nire“, or 15; 17; 1 I merg semnul orele 9; se intim or­ele 15 undepe fundare dincime' 16,30; 1 7 No­­sapte sa­seni, or 18. MEDLI gresul, rog", or 15; 17; Centra Îs Bucu le 9; 11; I. L „Urmări sterdam 15; 17; CISNA vorbesc orele 11 AGNI tou“, 01 17; 19. Luni. L„ MED1 greşul: schimba 11,39 1 ' Centr: conducă orele 9 37, 19. I. I „Aceeaş orele 1 19. CISN col de rele 15 AGNI cei din orele ,1 DUM! „Zoi ba­gă seri 19 cop: „Scufui adîncin 16, 18. Teatr Teafa Sibiu î din, a2 1989, c colul c fănţelu limba

Next