Tribuna Sibiului, ianuarie-martie 1989 (Anul 41, nr. 9771-9846)
1989-01-15 / nr. 9782
Pag. 2 TRIBUNA SIBIULUI Annul XII, nr. 9782 CENTENAR EMINESCU Luceafărul spiritului românesc Sărbătoare de suflet Eminescu şi In fiecare an, la mijloc de ghenarie, sărbătorim in suflete pe acel care a încredinţat cuvintelor, pentru eternitate, comoara sufletului unui întreg popor însetat de lumină, libertate şi măreţe împliniri, aici, pe plaiul mioritic, în care lacrima a devenit cîntec iar sudoarea şi singele, belşug, ctitorii şi arbori seculari. Cintăreţul acestui popor a răsărit ca un luceafăr în fara zimbrului şi a legendei, ca să pună, în văpaia versurilor lui, durerile şi nobilele aspiraţii ale poporului său, legat prin destin de plaiurile, codrii şi izvoarele cintătoare ce coboară neîncetat printre stîncile bătrînilor Carpaţi, privegheaţi de vulturi şi de oştile fără număr ale falnicilor brazi. Inţelegîndu-i istoria eroică. Poetul i-a adresat acestui popor generoasa şi mereu actuala urare: „La trecutu-ţi mare, mare viitor!“, ştiind că „iubirea de moşie e un zid“ de apărare a patriei şi-un izvor de energie şi înălţare continuă prin veacuri. „ De la Eminescu încoace, toată natura românească poartă ceva din sufletul poetului care i-a cîntat, ca nimeni altul, frumuseţea şi veşnicia. Lacurile albastre ale codrilor şi munţilor noştri se înfioară tainic la chipul lunii şi al stelelor, iar piratele de argint se rostogolesc „în bulgări fluizi" şi-n zvonuri dulci, de rapsodie enesciană, alergînd mereu spre Dunărea albastră şi „mişcătoarea mărilor singurătate“. Pe văi, pe dealuri şi alei, an de an salcîmii şi teii înfloriţi îşi dăruiesc miresmele şi-şi scutură floarea înfiorînd sufletele îndrăgostiţilor, numai „plopii fără soţi, trişti şi solitari, străjuiesc tăcerea şi părerile de rău. In noapte, cînd ne ridicăm privirea spre „depărtări albastre", zărim ochiul înlăcrimat al Luceafărului-geniu, trist de solitudinea lui şi de vremelnicia celor omeneşti. De la Eminescu încoace, „farmecul sfînt“ al iubirii e o floare albastră ce înfloreşte în grădina inimii şi atunci cînd se ofileşte, se preface în pasăre albastră care se roteşte pe cerul sufletului nostru pînă devenim „pămînt în singurătate". Versurile poetului sunt păsări măiestre ce-au zburat peste mări şi ţări duditul gîndurile noastre şi vocaţia noastră de făuritori de frumos şi de ctitorii iar dorul nemărginit al poetului şi al nostru se va tot înălţa, asemenea Coloanei fără sfirşit a cioplitorului din Hobiţa, sporind neîncetat eterna frumuseţe a lumii. Nicolae BALAU La moartea celui mai iubit dascăl, învăţatul paşoptist Aron Pumnul, unul dintre colegi îl află pe Eminescu la căpătîiul acestuia, plîngînd. Mai tîrziu, Slavici va afirma că nu l-a văzut niciodată plîngînd şi nici nu crede că ar putea plînge ... Pentru adolescentul de 16 ani, moartea părintelui său spiritual capătă proporţii cosmice. Durerea fără margini i-a maturizat gîndirea hrănită cu toată frumuseţea şi înţelepciunea, adunate ca într-o comoară, în biblioteca fostului său profesor. Durerea fără margini i-a îndrumat sufletul către Blaj, către Sibiu, către Transilvania pentru a-şi potoli zbuciumul şi setea de cunoaştere, marcîndu-i destinul nefericit pentru eternitate. Durerea l-a făcut poet, a lovit în inima sa şi poezia a ţîşnit ca o apă vie... Blajul deveni pentru Eminescu, vis, deveni Mecca sufletului său îndrăgostit de istoria Transilvaniei, de martirii ei, pe urmele cărora calcă cu evlavie la Alba Iulia, la Şelimbăr, la Avrig ... îndurerat, a părăsit raiul copilăriei, Bucovina sa scumpă. Transilvania -POPASURI SIBIENE- şi-a părăsit, părinţii, mormîntul drag al primei iubiri , pentru Blaj. Locul unde s-a format fostul său dascăl, a cărui operă patriotică, pentru Bucovina, se apropie de aceea a marelui său înaintaş, de la Avrig, pentru românii de la sud de Carpaţi, locul acesta i-a robit sufletul chemîndu-l la sine cu putere de vrajă, nebănuind că nefericirea lui va fi pecetluită tocmai de acest pas fierbinte, entuziast, unic în istoria învăţămîntului şi culturii româneşti, pentru că acest adolescent nu vroia Bucureştiul, Iaşul, Parisul ori Roma — vroia Blajul. „Mica Romă“ a românilor încă robiţi. Şi tocmai Blajul l-a respins... pe cel mai bun, mai cultivat, mai dotat elev al lui Aron Pumnul. Dar ceea ce oficialitatea i-a refuzat, a fost compensat de dragostea şi admiraţia studenţilor blăjeni, în special a lui Nicolae Petru-Petrescu, cel care l-a dus în casa cărturarului Ion Micu Moldovan, viitor preşedinte al Astrei, ca să citească, tot ce-i venea în mînă: „carte de şcoală, ştiinţă, literatură, gîndeai că vrea să înghită toată ştiinţa din lume“. A sacrificat totul pentru învăţătură, a sacrificat chiar şcoala, care prin ţinuta cazonă tortura sufletul său dedat cu libertatea de la Ipoteşti şi codrii Bucovinei, căreia îi închină cea mai fierbinte rugăciune-odă rostită vreodată pe plaiurile ei: „îmbrăcate în doliu, frumoasă Bucovină, Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta.“ (La mormîntul lui Aron Pumnul) Astfel, din durere se năştea strălucirea Luceafărului .... Pentru Eminescu, dascălul său Aron Pumnul, prietenul lui Iancu şi Bărnuţiu, autorul primei proclamaţii revoluţionare paşoptiste, din pricina căreia părăsi Translvania, „unul din cei mai îndrăzneţi revoluţionari “ a fost „o lumină“, „un luceafăr“, „un geniu al deşteptării noastre“. Şi astfel sufletul Poetului se „ardeleniză“ pentru veci, deşi durerea eşecului blăjean, cu limba greacă, îl va amări pentru totdeauna... In drumurile acelea, în zigzag, prin grădinile Patriei, „ca un pribeag ce-şi culege un mănunchi de flori din luncile prin care trece". Eminescu a fost „cel dinţii culegător român" de folclor din ţinutul nord-carpatin, contribuind la închegarea celei mai de seamă culegeri folclorice din Transilvania, a lui Jarnik Bârseanu. Al doilea oraş transilvan pe care Eminescu l-a iubit cu o caldă statornicie, a fost SIBIUL — în care a poposit în trei rînduri: în 1864 — cînd, robit total teatrului ambulant al trupei Tardini-Vlădicescu, oferă tinerilor diletanţi români de lagimnaziul catolic, unde-şi va completa clasele gimnaziale ca „privatist“ — un volum de teatru alecsandrin „zdrănţuit“ de atîta folosinţă. Repetiţiile, în prezenţa Poetului, se ţineau în şcoala de aplicaţie pedagogică din str. Justiţiei nr. 7. Apoi, în toamna lui 1866 —amărît — cunoaşte pe viitorul istoric Nicolae Densuşianu şi pe poetul Ioan Lăpădatu, care îl însoţeşte în pelerinaj la mormîntul lui Gheorghe Lazăr, în Avrig. Tot cu acesta va cunoaşte Sibiul istoric şi cîteva sate din jur: Răşinari, Gura Rîului, Sălişte etc. In 1868 poposeşte pentru a treia oară în oraşul de pe Cibin , vreme de două săptămîni găzduit în hotelul „Bucureşti“ (str. 1 Mai nr. 22), cu trupa lui Pascally. Acum il cunoaşte pe fiul lui Bariţiu, Ieronim (vezi: Din zbuciumul veacului, Dacia, 1982) Astfel, viaţa şi opera celui mai mare poet român nu pot fi desprinse de Transilvania — inima României — de chipul marelui său dascăl, Aron Pumnul, care într-o clipă de răgaz, i-ar fi putut zice: „Tu eşti ca o vioară în care sunt închise toate elntările, numai ele trebuiesc trezite de o mînă măiastră, și mina ce te va trezi înăuntrul tău, sunt eu“ . .. Vasile RUSU Mihai Eminescu purtat în suflete siciliene Recital eminescian, în limba română, susţinut de tineri italieni Intr-o fierbinte zi de august a anului ce tocmai s-a încheiat, am participat ca invitată la o întîlnire cu tineri oaspeţi italieni, desfăşurată la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti. Musafirii erau elevi ai Liceului clasic „Ximenes" din localitatea siciliana Trapani. De la intrarea lor, privirile ne-au fost atrase de cocardele mari şi ingenioase, purtate „la inimă" de fiecare membru al grupului excursioniştilor. Impresiona solemnitatea cu care se făcea această precizare. Surpriza ni s-a transformat in uimire cînd, alături de imaginile simbolice din operele poeţilor latini Ovidiu şi Vergiliu, am observat pe alte cocarde chipul luciferian al lui Mihai Eminescu. Din cuvîntul oaspeţilor, între care elevilor li se alăturaseră decanul Facultăţii de limbi clasice din Palermo şi alţi profesori universitari, aveam să aflăm în curînd că după ce în liceul din Trapani a activat „Cercul ovidian", în amintirea popasului făcut în Sicilia de marele poet elegiac latin şi cercul „Ludi di Enea" al iubitorilor lui Vergiliu, în vremea din urmă se încheagă şi „Cercul Eminescu". Dar aceasta nu avea să fie şi ultima surpriză a acelui atît de cald dialog româno-italian, în care oaspeţii se interesau de iniţiativele ce se vor finaliza în cadrul Muzeului literaturii române spre cinstirea lui Mihai Eminescu în anul centenarului, atît în domeniul expoziţional cît şi prin publicaţiile ori cărţile prin care va fi comemorat. De fapt, tinerii sicilieni nu se bucurau pentru prima dată de ospitalitatea românească în acea călătorie intitulată PE URMELE LUI OVIDIU ŞI EMINESCU. Amintirile se depănau nestingherit. Din excursia anului 1986 le rămăsese vie în memorie întîlnirea cu publicul român de la Biblioteca „Mihai Eminescu" din Bucureşti. în zile de septembrie ale anului 1987, la Constanţa, s-a desfăşurat simpozionul italo-român Ovidiu la ţărmul Pontului Euxin, la care fuseseră invitaţi să participe atît specialişti italieni, cît şi români. Chiar la Palermo aceşti tineri inimoşi, care au perpetuat tradiţia recitării poeziei lui Ovidiu, în aprilie 1988, au susţinut, în prezenţa ataşatului cultural al Ambasadei române la Roma, un recital de poezie eminesciană. Raportul de consecutivitate între aceste evenimente culturale ne apărea acum tot atît de firesc argumentat în timp şi spaţiu, ca şi concluzia formulată de decanul Facultăţii de Filologie şi Filosofie din Palermo, ca pasionat cunoscător al limbii greceşti şi al spiritualităţii romanice, anume că Vergiliu, Ovidiu şi Eminescu „sunt trei nume ce fac parte din patrimoniul întregii umanităţi". Preşedinta „Grupului ovidian", Angela Genovese, a vorbit cu mîndrie despre recitalurile de poezie eminesciană organizate anterior la Braşov, Alba Iulia, manifestare ce în noua excursie a tinerilor urma să se desfăşoare la Ipoteşti, era un nou prilej fructuos de îmbogăţire a cunoştinţelor, de stabilire a unor contacte cu oameni de litere şi de cultură români şi de cunoaştere a Bucureştiului, acest „Paris al Orientului", cum cu emoţie preţuiau tinerele italience din Sicilia oraşul în care creaţia eminesciană a atins clasicitatea. Oferind participanţilor cite un „numere speciale“ din revista „Scînteia", delegaţia italiană ilustra temeinicia iniţiativei de a dovedi prin sugestiile imaginilor de afişe, aflate în pagini, admiraţia tinerilor sicilieni pentru „il genio di Botoşani". Revelaţia întîlnirii pentru întreaga asistenţă a constituit-o recitalul susţinut în limba română de adolescentele din Trapani. Orbcit de iscusit organizată, nici una dintre manifestările culturale care au marcat în ultimul timp întîmpinarea centenarului morţii lui Mihai Eminescu n-ar fi putut crea profesorului de literatură română, obişnuit printr-un exerciţiu cotidian cu travaliul memorării versurilor eminesciene, o impresie mai copleşitoare a universalităţii viguroase şi viabile a Poetului — Luceafăr. Apărea în recitalul tinerelor siciliene o suprapunere ciudată a două muzicalităţi distinct -romanice, care, intrate sub magia versului-giuvaer, se armonizau într-o uimitoare consonanţă De la Mortua est, O, mamă şi S-a dus amorul şi pînă la Venere şi Madonă. Cînd amintirile, Somnoroase păsărele şi Luceafărul, poeziile eminesciene cunoscute au fost tot atitea pietre de încercare pentru recitatori. Din creaţia lui Ovidiu s-au scandat în latină A patra elegie şi Scrisoarea din Cartea a doua. Gazdele au precizat că multe din manifestările organizate în timp la Muzeul literaturii române din capitala ţării, precum expoziţiile consacrate lui Pavese, Carducci ori D'Annunzio dovedeau temeinica legătură culturală a poporului nostru ca Italia. Acele „ragazze di Sicilia“ păreau acum a fi nu numai prietene devotate ale poeziei eminesciene, ci adevăraţi soli ai unei culturi-surori cu cea românească, iar drumul pe care ele îl începeau spre Ipoteşti, un pelerinaj sublim. Anca BIŢU SÎRGHIE Soggîomo in Italici il genio di Botoşani Pe frontispiciul acestei imagini, preluate dintr-un număr special — unic — al revistei editate la Trapani, în Sicilia, de Asociaţia „Ludi din Enea" (Sărbătorile lui Eneas, citim „Cu Congresul internaţional cu tema „România lui Eminescu" au început la Trapani festivităţile consacrate centenarului morţii poetului". In imagine: Anna Maria La Cava recită în limba română „Luceafărul", capodopera lui Mihai Eminescu, a cărui imagine este fidel reprodusă in afişul Congresului organizat în aprilie trecut. Sub alte titluri: „Universalitatea poeziei eminesciene. Popas italian al geniului din Botoşani", „România şi Italia - surori întru cultură", „Rădăcini istorice şi lingvistice identice" şa., citim cu bucurie rînduri de mare preţuire a civilizaţiei socialiste, materiale şi spirituale, româneşti. 11,30 1 lor. Tele gfrezdan albă. I 12,25 Su ia datoria satul’ lex. 13,0* minical. prînz. Bl aeroport năr. Muzică s neri int sene ani cununa românesc populară mici ai Formații sti ument ale Fest ţional „ mâniei". Pe magi zentului. gela Sirii ta telor 15,00 Inc gramului «jurnal, tarea R magiul cătorului Film am sentimen în lumii relor. 21 nai. 22.0 program Din SIBIU „Zorro", orele 9; 16,30; li Arta: nire“, or 15; 17; 1 I merg semnul orele 9; se intim orele 15 undepe fundare dincime' 16,30; 1 7 Nosapte saseni, or 18. MEDLI gresul, rog", or 15; 17; Centra Îs Bucu le 9; 11; I. L „Urmări sterdam 15; 17; CISNA vorbesc orele 11 AGNI tou“, 01 17; 19. Luni. L„ MED1 greşul: schimba 11,39 1 ' Centr: conducă orele 9 37, 19. I. I „Aceeaş orele 1 19. CISN col de rele 15 AGNI cei din orele ,1 DUM! „Zoi bagă seri 19 cop: „Scufui adîncin 16, 18. Teatr Teafa Sibiu î din, a2 1989, c colul c fănţelu limba