Tribuna, noiembrie 2001 (Anul 117, nr. 3252-3277)

2001-11-26 / nr. 3273

COTIDIAN INDEPENDENT. APARE LA SIBIU Anul CXVII, serie nouă, nr. 3273 Luni, 26 noiembrie 2001 8 pagini, 3000 lei (la abonați -1400 lei) Varianta în limba română pe INTERNET http://www.tribuna.ro E-mail: red@tribuna.ro, publicitate@tribuna.ro Tineri PSD în Extaz!... TINERII PSD-işti ŞI-AU ALES NOUL ŞEF CHIAR DE ZIUA LUI Noul preşedinte al orga­nizaţiei judeţene de tineret PSD Sibiu este, de vineri seara, Cosmin Ionescu. Cei 122 de delegaţi prezenţi au desemnat noul Consiliu Judeţean al Tineretului So­cial-Democrat (TSD), precum şi noul Birou Executiv al organizaţiei. Cosmin Ionescu a fost ales în unanimitate de membrii Consiliului Judeţean PSD. Alegerea sa în funcţie a coincis şi cu ziua lui de naştere. Participanţii au desemnat, tot vineri, şi vicepreşedinţii TSD, dar şi pe ceilalţi membri ai conducerii. Cosmin Ionescu, până de curând lider al organizaţiei municipale TSD Sibiu, îi ia, astfel, locul Manuele­ Catrina, care a condus, până vineri, organizaţia judeţeană. Deşi a fost desemnată vicepreşe­dinte al TSD, Manuela Catrina a lipsit vineri, de la Conferinţa Judeţeană a TSD. După ora 21, participanţii, dar şi invitaţii, între care s-a aflat şi liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, au petrecut până târziu la Discoteca “Extaz", prilej cu care TSD a lansat şi noua campanie de imagine, majoritatea celor prezenţi îmbrăcând vestele inscrip­ţionate cu însemnele parti­dului şi ale organizaţiei de tineret. Florin STAICU Raluca AVRAM Pe străzile din Sibiu Zăpada şi gheaţa au provocat la Sibiu, în week-end­­ul trecut, circa 30 de tamponări uşoare. Cu toate acestea, serviciul de Urgenţă a acordat primul ajutor pentru 11 persoane care au suferit fracturi, în urma căzăturilor pe gheaţă. Utilajele de deszăpezire au intervenit pe arterele principale şi pe podurile din oraş, unde a fost împrăştiat nisip cu sare. Conducerea Serviciului Judeţean al Poliţiei Rutiere Sibiu nu s-a confruntat cu evenimente deosebite. “Tot timpul pe drumurile judeţene şi pe DN 1 au intervenit utilaje de deszăpezire, în acest moment (ieri-n.n.), în judeţul Sibiu se poate circula pe toate drumurile, dar în condiţii de iarnă. Singurul blocaj în trafic există în apropierea localităţii Sălişte, unde este un semafor pentru semnalizarea lucrărilor de reabilitare a drumului”, ne-a declarat cpt. Adrian Voinea, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Sibiu. Felix DAMIAN Oraşul în alb se cuprinde realmente, bucuria constatând că, în mijlocul Pieţei Mari din Sibiu, a fost montat clasicul brad ce va fi, în curând frumos împodobit şi iluminat. în afară de acesta, alţi doi brazi, la fel de impozanţi, vor fi plasaţi, unul în Piaţa Tineretului, altul pe platforma Parcării ’90. Ce ochi o să facă cei mici, de mână cu bunicii lor... * Zăpada căzută vineri spre sâmbătă noaptea n-a fost chiar abundentă. Şi totuşi a fost nevoie de opt utilaje, care au înlesnit circulaţia pe străzile principale ale Sibiului. Şi e doar începutul! Text şi foto: Fred M­SS Socialiştii francezi­­ impresionaţi de democraţii români Cei doi reprezentanţi ai Partidului Socialist Francez (PSF) care au ţinut, timp de două zile la Sibiu seminarii reprezentanţilor PD din toată ţara, s-au declarat, la fi­nal impresionaţi de prestanţa democraţilor români. Emmanuel Maurer, membru în Biroul Naţional de Conducere al PSF, a spus, sâmbătă seara, în faţa presei: “Sunt surprins plăcut de maturitatea politică, pertinenţa întrebărilor şi a analizelor celor care au participat la aceste seminarii”. Reprezentanţii francezi au abordat, la Sibiu, două teme extrem de importante: combaterea sărăciei şi modalităţi de acţiune ale unui partid social-democrat aflat în opoziţie. La manifestare au participat câte un vicepreşedinte de la fiecare organizaţie judeţeană PD din ţară, dar şi vicepreşedinţii la nivel naţional Vasile Nistor şi Sorin Frunzăverde. F. STAICU Important, pentru păgubiţii FMI Astăzi, de la ora 16, membrii ANI-FM­ din Sibiu sunt convocaţi la sediul filialei din parcul Astra, pentru o importantă şedinţă. M.I. Acţiuni de deszăpezire pe drmurile judeţene Membrii Comandamen­tului judeţean de desză­pezire, în frunte cu preşe­dintele CJ, Constantin Morar, s-au aflat, încă din prima noapte, de vineri spre sâmbătă, pe teren, unde au acţionat 55 maşini de intervenţie, cu 5 răs­­pânditoare de material antiderapant, 7 tractoare cu lamă, 6 mijloace auto de sprijin cu material antide­rapant şi un autogreder. Constantin Morar ne-a precizat că din cele 51 trasee de drumuri jude­ţene, s-a acţionat, atât vineri, cât şi sâmbătă de la ora 16, pe 39 trasee de gradul II şi III de viabilitate, şi sunt în derulare alte 12 trasee de gradul IV de viabilitate. Total în prima zi s-au distribuit cca 5501 nisip, în amestec cu 701 sare. CI. SI Corespondenţă specială din Marburg fGermanial, de la Ion Onuc Nemeş Orchestra Simfonică a Filarmonicii sibiene - succes răsunător, cu Recviemul de Război, de Benjamin Britten Transmit această corespondenţă din Marburg, capitala spirituală a landului Hessen, localitate ce-şi subliniază atributul său definitoriu încă de la intrare prin înscrisul “oraş universitar”. Aici, î­n anul 1527, principele Philipp cel Bun a fondat prima universitate protestantă din lume - Universitatea Philipps. De altfel, localnicilor le place să spună, cu precizia care defineşte o realitate, că “Marburgul nu are universitate, Marburgul este universitate”, atât de mult s-au identificat cu instituţia­­ academică ce polarizează viaţa întregii comunităţi, instituţie cu valoare de simbol, aşa cum tronează, ca o efigie înscrisă pe o redută, Castelul Principilor de Hessen, în jurul căruia așezarea s-a dezvoltat în cercuri concentrice de-a lungul secolelor. conf în pag 3 Tendinţa de a transforma în glorie unele progrese, chiar limitate şi întârziate, este proprie fiecărui partid. Cu cât un partid politic are mai puţine realizări, cu atât mai puternică este bătaia cu pumnul în piept, când un succes, chiar plăpând fiind, se iveşte. Nu ne referim la succesele de partid, ci la acelea care antrenează şi interesul general. Când unele progrese obţin şi recunoaşterea externă, apare tiptil pericolul îngâm­fării care se transformă, măi întâi în automulţumire şi mai apoi, într-o adevărată frână. Este limpede pentru oricine stă cu ochii des­chişi, că actuala guvernare a înregistrat un început de progrese, numite în Rapor­tul Comisiei Europene “pro­grese limitate”. Aşa şi sunt. Dacă luăm în calcul cât de neclintită este, în rigorile sale, Comisia Europeană (unii dintre noi au crezut că e năzuroasă) precum şi apariţia, în premieră, a termenului “progres”, chiar însoţit de adjective care îl amortizează, atunci trebuie să înţelegem că suntem sub observaţie, că suntem încu­rajaţi, nu admiraţi. Luci­ditatea ne obligă să ob­servăm diferenţa dintre “încurajare” şi “acceptare”, înflăcăraţilor care au,crezut că putem să ne culcăm, seara, într-o Românie neter­minată şi să ne­ dăm, dimi­neaţa, jos din aşternut di­rect în Uniunea Europeană, le-a pus o stavilă chiar pre­mierul Năstase, el însuşi cuprins, la un moment dat, de fiori europeni artificiali. Amânând bătaia cu pum­nul în piept şi temperân­­du-i pe înflăcăraţii pripiţi, guvernanţii nu trebuie să uite nici un moment că enigma europeană trebuie dezlegată simultan cu enigma sărăciei ţării. Lupta se duce, obligatoriu, pe două fronturi. Frontul european abia s-a deschis. Pe frontul din interior luptăm de 12 ani fără victorii adevărate. Nici măcar “limitate”. Putem spune că ne-am purtat mai bine pe-afară decât pe-acasă. Rămânând în zona lucidităţii, vom zice că pe afară am început să facem impresie. Deocam­dată, să nu zicem mai mult. Mihai BRATU Vineri seară. Accident mortal la Porumbacu de Jos! Un bărbat a decedat, vineri seara, pe DN 1, după ce autoturismul pe care-l conducea a intrat în coliziune cu o dubă Mercedes, în apropiere de localitatea Porumbacu de Jos. Ionel Marin Mihăiescu (48 ani), din Făget, judeţul Timiş, conducea un­­ autoturism Dacia 1310 dinspre Braşov spre Sibiu şi a pierdut controlul direcţiei, într-o depăşire. Datorită vitezei excesive, maşina a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu o dubă Mercedes, condusă regulamentar de Marcel Merinciuc (48 ani), din Siret, judeţul Suceava, în urma impactului, conducătorul Daciei a decedat pe loc! Felix DAMIAN Astăzi, la Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Seminarul Internaţional "Drept internaţional" * ineditul seminar este organizat de Biroul Juridic şi Drept Internaţional Umanitar din Statul Major General şi Institutul Apărării pentru Studii de Drept Internaţional din Sibiu * D­etalii in pag. 2

Next