Tribuna Sporturilor, 1992 (Anul 2, nr. 95-145)
1992-01-13 / nr. 95
Anul II, nr. 35 TRIBUNA SPORTU" Sfîrșitul unui „mit“ Născut la 14 august 1959, Earvin „Magic“ Johnson a copilărit și a început să joace baschet in mica localitate Lansing (Michigan). în timpul studiilor a jucat la Michigan State University cu care a cîștigat, în 1979, titlul de campion universitar. Apoi a fost luat de Los Angeles Lakers cu care a cîştigat 5 titluri NBA (Liga profesionistă americană) în 1980, 1982, 1985, 1987 şi 1988. în trei ani a fost declarat cel mai bun jucător din S.U.A. — 1987, 1988, 1990 în 1981 şi 1982 a fost declarat cel mai bun jucător la intercepţii, iar în 1983, 1984, 1986 şi 1987 a fost considerat cel mai bun pasator. De altfel, „Magic“ este în prezent socotit cel mai bun pasator al tuturor timpurilor, reuşind sâ-l întreabă pe Oscar Robertson („Big O“), care în cariera lui a dat 9887 pase decisive. Ei bine, în timpul meciului pe care Los Angeles Lakers l-a susţinut cu Dallas Maveriecks, „Magic“ a reuşit să-l depăşească pe „Big O“. Normal, organizatorii au întrerupt partida timp de 11 minute pentru a sărbători evenimentul. Johnson a primit un trofeu din mîinile lui Russell Granik, vicepreşedintele NBA şi o statuetă din partea lui Jerry Buss, proprietarul echipei Los Angeles Lakers. „Mă bucur că am reuşit sâ-l depăşesc pe idolul meu — a declarat „Magic“. L-am admirat atît ca jucător, cît şi ca om şi am încercat să-l imit“. La rîndul său Oscar Robertson i-a tri mis o telegramă de felicitare in cuie-i urează să cîştige mulţi dolari. Din păcate, după cum aţi auzit, Johnson a fost atins de virusul SIDA care nu iartă. Cit mai are de trăit este greu de spus. Vor reuşi medicii să facă o minune? Vom vedea... Două nebune de legat . în 1984, campioana de tenis Martina Navratilova, ex-cehoslovacă, în prezent cetâţeancâ a Statelor Unite, a cunoscut-o pe Judy. S-au... îndrăgostit una de cealaltă (Martina fiind, mai degrabă... unu.!), iar Judy, o fostă regină a frumuseţii, şi-a părăsit soţul (medic ginecolog) şi cei doi copii, cuplîndu-se cu tenismena. Acum, după 7 ani de mare dragoste şi fericire... conjugală, cele două s-au despărţit, Martina părăsindu-şi „soţia“ pentru o altă „mare dragoste“, o anume Cindy, fostă campioană de schi. Furioasă şi rănită în sentimentele ei, Judy a dat-o în judecată pe infidela tovarăşă de viaţă, pretinzîndu-i, nici mai mult, nici mai puţin decit jumătate din cîştigul acesteia din perioada iubirii lor, adică 10 milioane de dolari. Ce va hotărî instanţa de judecată vom vedea. Dar iată, pe larg, această istorie, reprodusă după revista franceză „Paris-Match“. »Cînd am început să vin regulat în Statele Unite — povesteşte Martina — şi cînd am aflat că aici homosexualitatea nu este considerată o crimă, m-am simţit liberă. Am înţeles că din punct de vedere intelectual şi sexual eram atrasă de femei. N-am înțeles niciodată ce-i atît de extraordinar să fii homosexual. Pentru mine era pur și simplu o chestiune de „timing" şi momentul era prielnic". Brune sau blonde, Martina a început să colecţioneze partenere. In 1977 s-a îndrăgostit de jucătoarea de golf Sandra Haynie, pe care a părăsit-o în 1979 pentru scriitoarea Rita Mae Brown („Moarte subită“ se numeşte cartea pe care aceasta a publicat-o, o cronică deghizată a vieţii lor împreună). Au trăit amîndouă doi ani într-un palat cu 20 de camere în Virginia. Apoi Martina a abandonat-o pentru jucătoarea de baschet Nancy Lieberatan. Cînd, în 1984, a cunoscut-o pe Judy Nelson, aceasta avea 38 de ani şi era o mare admiratoare a tenismenei Navratilova. I-a trimis acesteia o scrisoare emoţionantă, plină de elogii la adresa evoluţiilor ei pe terenurile de tenis. Frumoasă, elegantă, blondă, topindu-se de admiraţie în faţa Martinei pe care o idolatriza, celor două nu le-a fost deloc greu să se decidă a trăi împreună. Judy a lăsat totul: soţ, copii, avere, prieteni „bine crescuţi“. După cîteva luni petrecute la Fort Worth, cele două... amante (sau doi amanţi, nici nu ştii cum să le zici!) s-au instalat la Aspen, în casa Martinei. Judy terminase viaţa ei burgheză cu dineuri în vilele prietenilor şi cu ceaiuri de după-masă împreună cu soţiile de medici. A început o existenţă de vedetă, cu călătorii la clasa X, cu hoteluri şi restaurante de lux, cu prieteni din lumea sportului şi a cinematografului, în ultimii ani Martina a cîştigat numai din tenis peste 15 milioane de dolari, ca să nu mai punem la socoteală sumele pe care le primea din publicitate, în aceşti ani Martina a cîştigat cele mai multe turnee şi mulţi au pus succesele pe seama influenţei benefice pe care o avea Judy asupra ei. Cînd Martina a lansat linia sa de costume de tenis (M.N.) Judy a ajutat-o să-şi deseneze modelele şi să le vîndă. De asemenea, avea un post important în consiliul de administraţie al societăţii „Martina N. Corporation“. Numai că treptat legătura lor — ca a oricărui cuplu normal — s-a uzat. Judy s-a mai săturat de turnee, rămînînd acasă. în schimb, Martina era dornică de noi aventuri amoroase, apetitul şi curiozitatea ei fiind mereu vii... în urmă cu un an şi ceva Chris Evert şi soţul acesteia i-au făcut cunoştinţă Martinei cu Cindy Nelson. (va urma) Traducere şi adaptare de N.I. DOBRA Pentru amatorii de statistici ■ Din 1958, de cînd se dispută competiţia de baschet dotată cu Cupa Campionilor Europeni, trofeul a fost cîştigat (pe naţiuni) de Italia — 11 titluri, U.R.S.S. — 8, Spania — 7, Iugoslavia — 6, Israel — 2. ■ Cluburile cele mai... titrate: Real Madrid — 7 titluri (şi încă 6 prezenţe în finală): Varese — 5 (5); TSKA Moscova — 4 (3); Milan — 3 (2); ASK Riga — 3 (1); Jugoplastica Split — 3 (1); Maccabi Tel Aviv — 2 (5); Cantu — 2; Cibona Zagreb — 2; Dinamo Tbilisi — 1; Bosnia Sarajevo — 1; Roma — 1. 1 Cele mai mari diferenţe de scor în finală: 21 puncte în 1959 (meci tur), 20 puncte în 1964. ■ Cele mai mici diferențe de scor: 1 punct în 1972, 1977, 1981, 1983. ■ Cel mai mic scor realizat în finală: 1960 ASK Riga — Dinamo Tbilisi 61— 51. ■ Cel mai mare scor înregistrat în finală: 1964 Spartak Brno — Real Madrid 110—99 (meci tur). MRPAMOND O istorie tragică în anul 1960 Africa de Sud a participat pentru ultima dată la Jocurile Olimpice (Roma). în 1963 a luat fiinţă Mişcarea sportivă sud-africană, carese opunea apartheid-ului şi s-a refugiat la Londra. în 1964, C.I.O. a suspendat Comitetul Naţional din Africa de Sud. 1968 — Comitetul de organizare al J.O. din Mexic a primit invitaţia de a face o vizită în Africa de Sud, dar, la protestele ţărilor europene şi africane, a răspuns negativ: în acelaşi an, Federaţia Internaţională de Box (amatori) a exclus Africa de Sud; 1970 — Comitetul Internaţional Olimpic a procedat la excluderea Africii de Sud, în anii care au urmat, a fost exclusă din federaţiile internaţionale de atletism, baschet, fotbal, nataţie, haltere, lupte. Un număr de federaţii a continuat să întreţină legături cu Africa de Sud (tenis, hokey, caiac-canoe, echitaţie, rugby, gimnastică etc.). ... Africa de Sud — după ultimul recensămînt — numără 37 milioane de locuitori, între care 28 milioane sunt negri, 5 milioane albi (60 la sută afrikaneri şi 40 la sută anglofoni), 3 milioane metişi şi un milion de indieni. Capitala administrativă este Pretoria. Primii pionieri s-au instalat aici în sec. al XVII-lea venind din Europa în două grupuri principale: olandezii Companiei Indiilor Orientale şi hughenoţii francezi alungaţi de Edictul de la Nantes. Acestora li s-a dat numele de afrikaneri sau boors (ţărani, în limba olandeză). Sosirea englezilor în secolul al XIX-lea a provocat conflicte serioase care i-au determinat pe afrikaneri să migreze spre nord unde s-au ciocnit cu negrii băştinaşi. Englezii au desființat sclavajul în 1834, acordînd negrilor drepturi civice. In vreme ce afrikanerii s-au stabilit in Transvaal și Orange care au fost recunoscute ca state independente de Marea Britanie. Aceasta pînă cînd în Transvaal s-au descoperit zăcăminte de diamante, dar in Orange — aur. Atunci englezilor au început să le lucească ochii. Așa că s-a ajuns, inevitabil la conflict armat care n-a încetat decît odată cu izbucnirea primului război mondial. Afrikanerii — mult mai numeroşi decît englezii — s-au organizat într-o Uniune Sud-Africană în care partidul naţionalist, creat în 1912 de generalul Hertzog, a radicalizat regimul şi a eliminat o parte din drepturile pe care englezii le acordaseră populaţiei de culoare. Ajuns la putere în anul 1948, acest partid a impus concepţia sa de apartheid, adicâ o segregaţie totală şi .,meschină“ (petty apartheid) legiferată prin Group Areas Act, în 1950. O primă măsură a fost suprimarea subvenţiilor misiunilor religioase care deschiseseră şcoli pentru negri. In 1961 Africa de Sud s-a retras din Commonwealth. Crearea Africii de Sud a radicalizat măsurile rasiale şi s-a început o adevărată teroare: intervenţii violente ale poliţiei, condamnări la puşcărie şi chiar la pedeapsa capitală, în 1962, Nelson Mandela, liderul populaţiei de culoare, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Bineînţeles, comunitatea internaţională a condamnat această politică şi în acest context s-a înscris şi Comitetul Internaţional Olimpic, în ultima vreme guvernul Africii de Sud a dat dovadă de intenţii clare de democratizare a vieţii interne şi, ca urmare, forurile internaţionale au luat în discuţie reprimirea acestei ţări (ciumate pînă acum) în comunitatea internaţională. Mulţi membri ai comisiei executive a C.I.O. sunt favorabili acceptării ca Africa de Sud să participe la viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. Să vedem. (n.r.d.) Fără comentarii... sau cu arbitrul,nu-i de glumit