Tribuna Sporturilor, 2015 (Anul 25, nr. 1238-1287)

2015-01-12 / nr. 1238

Observator Sorcova, vesela, să trăiţi, să sorcoviţi La toţi românii - parcă mai mult decât alter naţii - le plac sărbătorile, în gene­ral, iar cele de iarnă, în spe­cial, pentru că sunt multe, rânduite unele după altele, cu sfinţi importanţi (dacă i­­am lua în seamă doar pe Ştefan, Nicolae,­Vasile, loan, Grigore Teologul, ca să nu mai pun la socoteală pe ăia mai mărunţi, alde Patapie, Misail, Bonifatie, Maleahi, Neofit, Timotei, Filotei, care-s cu negru-n Calendarul Creştin Ortodox (şi chermeze tradiţionale, de la ţuică fiartă cu piper, vin cald cu scorţişoară, ju­­meri, cârnaţi, tobă, sânge­­rete, cartaboş, răcituri, sar­male, ciorbă de potroace şi de perişoare, la cozonaci, gogoşi, clătite cu brânză, papanaşi, prune în pijama, bezele, cataif, halva tur­cească, tăiţei cu mac, cafe­le marghiloman şi "diges­tive" gen cocktailuri Brandy, Chicago, Mac Donalds, Martini, Gin şi alte ameste­cături care-ţi fac capul dovleac şi ficatul sită. Revenind la oile noastre, am auzit că unii fotbalişti "şi-au reluat pregătirile", asta însemnând că, de­­acum, vor mânca şi vor bea mai puţin, pentru că - din toată sărăcia - se vor găsi bani pentru cantonamente prin ţări mai călduroase, dar mâncarea ,şi băutura sunt scumpe, iar suprave­gherea mai strictă. Nu voi reuşi să înţeleg care-i rostul acestor deplasări prin Spa­nia, Grecia, Turcia, când la Păltiniş, Sovata, Herculane, Ocna Sibiului, Tuşnad se poate face pregătire fizică şi recuperare în condiţii bune, la preţuri rezonabile. Adevărul e că toţi se văică­resc că nu au bani, că sunt în insolvenţă, că sunt în prag de faliment, că fotbaliştii au frigiderele goale, că nu şi­­au primit salariile de luni şi ani, dar gazetarii vorbesc de vânzări-cumpărări de jucători pe milioane de euro. Cineva minte! * Am citit că echipa lui Gigi Becali va avea ca emblemă o stea galben-albastră cu 8 colţuri, dacă nu se ajunge la pace cu Ministerul Apă­rării, care revendică nume­le şi emblema. Bine că nu şi-au pus pe piept steaua galbenă în patru colţuri, cum erau stigmatizaţi evreii în timpul nazismului. Pro­blema nu-i de culori şi de colţuri, ci de valoarea echi­pei, care, în ultimii ani, nu mai sperie pe nimeni în Europa. * Cred că Simona Halep a făcut bine începând anul într-un turneu mai slab, cel din China, în loc să se ducă la Brisbane, unde avea ad­versare mai incomode. Pentru a se prezenta bine la Australian Open are ne­voie de o perioadă de "în­călzire" după leneveala din țară. Deocamdată, doar ea face să se mai pome­nească de România în lumea sportului mondial. * Vreau să remarc serio­zitatea celor care organi­zează şi practică popicele şi bowlingul in judeţul Si­biu, în nişte condiţii mai mult decât precare. Se do­vedeşte, încă o dată, că oa­menii sfinţesc locul şi pa­siunea nu are vârstă la Si­biu, Sălişte, Tălmaciu, Or­­lat. Ce mă uimeşte este fap­tul că­­ având în Georg Barth un fanatic susţinător­­ nu reuşeşte Sibiul să facă o arenă de popice de nivel cel puţin naţional (nu ca la Passau, spre exemplu, de nivel european). N.I. DOBRA Cosmin PRIŞCĂ Fotbalistul brazilian aştepta cu interes startul noului sezon, în vară, mai ales că antrenorul de pe atunci al Gazului Metan, Cristi Dulca, părea să-i acorde prima şansă. Soluţiile din ofen­sivă nu erau multe, Dan Roman venind după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon 8 luni, iar tinerii Tîrnovan - împrumutat de la Steaua­­ şi Buziuc având încă nevoie de timp pentru a se acomoda. Vitinho a fost titu­larizat în primul meci al se­zonului, cel din Cupa Ligii, cu Pandurii, de pe teren propriu, dar a jucat numai 20 de minu­te. Brazilianul a călcat strâmb când urmărea un balon, în tuşe, alegându-se cu ruptură musculară şi de tendon care aveau să-l ţină departe de gazon aproximativ o jumătate de an. A urmat o operaţie aca­să, în Brazilia, apoi săptămâni întregi de recuperare, iar astăzi va fi prezent la reunire, la Me­diaş. A doua accidentare gravă! Tot cu Pandurii! Aceasta nu este prima acci­dentare horror a lui Vitinho, în vara lui 2012, tot într-un meci cu Pandurii şi tot acasă, la Mediaş, fotbalistul "cariocas" a intrat prin alunecare la fun­daşul gorjenilor, Iulian Ma­mele, în speranţa câştigării unui balon. Era doar minutul 2... La câteva zile după acci­dentare a primit verdictul: rup­tură a ligamentului încrucişat la genunchiul drept! "Am ur­mărit o minge lungă, iar ad­versarul m-a prins cu genun­chiul întors" povestea brazilia­nul după acel joc de coşmar. A urmat o intervenţie chirurgi­cală în Ungaria, la clinica din Gyor, apoi recuperarea. Prima parte a campionatului a fost compromisă, la fel ca şi acum. A revenit abia în primăvara lui 2013. "Vitinho ne dă spe­ranţe. De la o zi la alta e tot mai bine, a intrat în programul nor­mal de antrenamente. Acum trebuie să rezolve două lucruri: să scape de frică, normală după un asemenea accident, şi să îşi recapete forma sportivă de dinainte de accidentare, adică şi din punct de vedere fizic să ajungă la un nivel cât mai bun, îl aşteptăm să revină cât mai repede", îl încuraja antrenorul Gazului Metan din acea perioadă, Gigi Mulţescu. Vitinho a început să joace din nou, dar n-a mai fost atacantul exploziv de la care toată lumea aştepta goluri. S-a lipit mai rar la gol, dar când a marcat, a contribuit în mod substanţial la obţinerea de puncte, cum s-a întâmplat şi la finalul ediţiei precedente de campionat, în ultima etapă, cu Braşovul, meci terminat, la egalitate şi care a fost decisiv pentru salvarea de la retro­gradare a "lupilor negri". Planuri mari pentru 2015 Fotbalistul "cariocas" revine la Mediaș cu o mare poftă de joc. "Am stat atât de mult timp departe de gazon, îmi e un dor teribil să ating din nou mingea, să joc, să înscriu, să îmi ajut echipa. Le mulțumesc celor de la Mediaş că au avut atât de multă răbdare cu mine şi sper din tot sufletul să le întorc serviciile. Vreau să joc cât mai mult, să prind din nou prima echipă şi să dau multe, foarte multe goluri, mai multe decât am dat până acum de când am venit la Gaz Metan. Sper ca 2015 să fie un an bun pentru mine, să se fi spart ghinionul", a declarat Vitinho, care este Brazilianul va fi prezent, astăzi, la reunirea Gazului Metan, după o absență de câteva luni. Fotbalistul "cariocas" s-a accidentat în vară, în meciul din Cupa Ligii, cu Pandurii. Atacantul nu a jucat niciun minut în tur. Vitinho are planuri mari pentru partea a doua a campionatului: “vreau să prind din noul primul "unsprezece" și să înscriu mai mult decât până acum!". sută la sută convins că echipa din orașul de pe malurile Tîrnavei Mari nu se va bate din nou pentru evitarea retro­gradării, c­i va termina în primele 10. Vitinho: "Punct și de la capăt!" 12-18 ianuarie 2010 tal

Next