Tribuna, ianuarie-martie 1885 (Anul 2, nr. 1-73)

1885-01-16 / nr. 12

•­ Anul II Sibiiu, Mercuri în 16/28 Ianuarie 1885 Nr. 12 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Vi an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un immer costă 5 cr. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate nu se primesc. ’ Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 15 Ianuarie st. v. Ne plângem astăzi de un act de vio­lenţă cu totul singur în felul lui. Archid­iecesa română greco-orientală din Ardeal primesce în virtutea unei re­­soluţiuni împărătesei un ajutor d­e la stat, numit „mila împărătească“, împărţirea acestei „mile“ între preoţi se făcea prin mijlocirea autorităţilor bisericesci, singu­rele competenţe de a judeca, care anume dintre preoţii mai slabi dotaţi s’au făcut prin zelul lor vrednici de a fi împărtăşiţi din ajutorul primit de la stat. Astfel „mila împărătească“ era un fel de premiu de în­­curagjare pentru lucrarea zeloasă. Guvernul constituţional al Ungariei a admis şi el acest ajutor acordat odată prin îndurare împărătească şi­­l-a introdus ca posiţiune fixă în budgetul ţerii, ba a admis chiar și practica odată stabilită în ceea­ ce priveste distribuirea lui. Abia acum, în anii din urmă, ministrul de culte a luat h­otărîrea de a dispune, ca distribui­rea să se facă direct de cătră minister. Este un lucru firesc, că această h­o­­tărîre a produs cea mai rea impresiune în biserica română greco-orientală. Ea este înainte de toate, un semn de neîncredere faţă cu capul bisericii şi în genere faţă cu autorităţile bisericesci ale Românilor de confesiunea greco-orientală. Şi în adevăr h­otărîrea a şi fost motivată prin aceea, că autorităţile bisericesci ar fi abusat de ajutorul de stat. Cu toate aceste credincioşii nu au luat h­otărîrea ministerului drept o mani­­festaţiune de neîncredere faţă cu autori­tăţile bisericesci. Căci nu se poate motiva o asemenea neîncredere. Nimeni nu îi poate face actualului cap al bisericii greco-orientale imputarea, că ’i-ar fi creat vre-o dată guvernului greutăţi; din contră, el s’a isolat tocmai fiind un — poate — prea zelos interpret al guvernului faţă cu biserica păstorită de dînsul. S’a ivit dar’ între creştinii români greco-orientali temerea, ca nu cumva gu­vernul să dispună de „mila împărătească“ spre a crea un fel de premii de încura­­giare pentru zelul desvoltat de preoţii ro­mâni în serviciul vre­unei cause străine de biserică. Guvernul, — s’a zis, — voiesce să corumpă preoţimea noastră din „mila îm­părătească“ . Nu vom îndrăzni nici­odată să ad­mitem, că este întemeiată această temere. ,Din nenorocire însă ea există, e chiar atât de lăţită, încât sinodul archidiecesan în unire cu arch­iepiscopul, au hotărît în una­nimitate, ca să se refuse ajutorul de stat în condiţiunile, în care îl ofere guvernul acum, în urma acestei hotărîri preoţii din mai multe fracturi au luat angagja­­mentul de a nu cere să li se facă parte din „mila împărătească“, şi în genere s’a stabilit în opiniunea publică română un curent puternic pentru retusarea ajutorului de stat. Câtă vreme există acest curent, nici unul dintre preoţii români nu poate să primească nici o para măcar din „mila împărătească“, fără ca să se expună dis­preţului public al fraţilor sei, fără ca să fie socotit drept trădător. Foarte mulţi însă dintre preoţii români greco-orientali sânt atât de săraci, încât li se cere o mare jertfă, când li se cere să renunţe la micul ajutor, pe care îl aveau pănă acum din „mila împărătească.“ Era dar’ în interesul, atât al bisericii cât şi al unei mari părţi din preoţi, ca acest curent să înceteze, ca să dispară te­merea de sigur nemotivată, ce s’a ivit între creştinii români greco-orientali. De aceea i s’a făcut guvernului o representaţiune, prin care se arată nedumerirea, în care se află spiritele şi se cere menţinerea prac­ticii de pănă acum în ceea­ ce priveste distribuirea ajutorului de stat. Aflăm, că ministrul de culte, drept răspuns la această representaţiune, a de­clarat, că rămâne pre lângă hotărîrea sa şi a trimis arch­iepiscopiei mai multe pe­­tiţiuni primite dela preoţi, ca să-­şi dee părerea asupra lor. Aceasta poate să o facă ministrul, poate chiar să dee ajutorul anume preo­ţilor, pe cari nu ’i-ar fi recomandând au­torităţile bisericesci; acesta nu e act de violenţă. Archidiecesii tot îi rămâne pu­tinţa de a nu recomanda pe nimeni, de­clarând, că fără de aprobarea ei şi fără de binecuvântarea archiereului lor se îm­părtăşesc de „mila împărătească“ preoţii, cari au cerut ajutoare. Un act de violenţă neiertată e însă de a-’i determina pe preoţi să ceară aju­torul, pe care autorităţile bisericesci ’l-au retusat şi care, primit odată, îl expune pe primitor la dispreţul public. Şi ni se asigură, că asemenea act de violenţă s’a săvîrşit. Funcţionarii administrativi au stăruit pre lângă preoţi să ceară a li se face parte din mila împărătească, ba ni se asigură, ca una dintre petiţiuni nici nu este săm­­nată de preotul, în numele căruia a fost dată. Nu se va incumăta nimeni să afirme, că funcţionarii administrativi au primit dela superiorii lor însărcinarea de a săvîrşi ase­menea acte de violenţă, e vorba numai de exces de zel aici, şi de­sigur nimeni nu are mai multe cuvinte ca guvernul de a condamna acest exces de zel. Căci nu poate să dorească guvernul, ca acela, care se apropie cu încredere de el, să se expună prin aceasta de a fi dispreţuiţi şi perse­cutaţi de cercul, în care trăiesc şi din care nu pot eşi. Guvernul dar­, mai presus de toate el, are interes de a face să înceteze cât mai curând un curent, pe care ase­menea acte nu pot decât să-­l întărească. După­ ce autorităţile bisericesti au luat odată h­otărîrea de a refusa în numele bisericii „mila împărătească“ în condiţiu­nile puse acum de guvern, guvernul nu poate să aibă intenţiunea de a dispune de preoţii români peste capetele archiereului lor. Dovadă despre aceasta este împregiu­­rarea, că el nu a distribuit ajutorul de stat, ci a cerut părerea autorităţilor bi­sericesti asupra cererilor primite de la preoţi. Numai din exces de zel au putut dara funcţionarii administrativi să stăruie pe lângă preoţii români să ceară a fi îm­părtăşiţi din ajutorul de stat fie chiar şi fără de aprobarea autorităţilor lor şi să se expună prin aceste la dispreţul public al Românilor. E însă trist, că se poate un asemenea exces de zel, care sădesce vrajba între cetăţeni şi înăspresce un conflict şi astfel destul de regretabil. Biserica română gr.-or. este autonomă şi în virtutea acestei autonomii odată re­cunoscute, guvernul nu mai­ are dreptul de a înrîuri direct asupra ei, ci trebue neapărat să se pună în înţelegere cu au­torităţile ei, când voesce să fee disposi­­ţiuni ce o privesc. Autonomia va să dică: nici binele nu ’mi-’l poţi face altfel decât cu învoirea mea! E treaba guvernului să găsească o resolvare pentru conflictul, ce s’a ivit între el şi autorităţile superioare ale bisericii române greco-orientale, câtă vreme însă acest conflict nu s’a resolvat, nu îi ră­mâne decât să păstreze sumele destinate pentru preoţi, căci, împărţindu-le fără de învoirea autorităţilor bisericesci, ar ac­centua un principiu foarte primejdios pentru ordinea socială. Este o crimă de a voi să dispui de soldaţi peste capetele generalilor lor, şi această crimă s’ar crigea în maximă de stat, dacă guvernul în adevăr ar voi se dis­pună de preoţi peste capetele arch­iereilor. Revistă politică, Sibiiu, 15 Ianuarie st. v. Două lucruri de importanţă atrag astăzi atenţiunea întregii Europe: conven­­ţiunea pruso-rusească şi atentatul cu di­­namit din Londra. Cea dintâiu formează obiectul de discută în presa europeană şi în cercurile politice ale Germaniei. Un deputat liberal şi profesor de ştiinţele po­litice din Germania duce, că Prusia a per­­dut prin constituţia imperului dreptul, de a încheia astfel de tractate. Ce îi este permis Prusiei, ar fi permis şi principelui de R­e­u­s­s, şi aceasta ar fi o absurditate. Con­simţământul dietei imperiale e la tot caşul de lipsă. Faţă cu expunerile aceste ale renumitului profesor, guvernul din Berlin se razămă pe un pasagiu al constituţiunii prusesci, în urma căruia numai acele trac­tate, cari invoalvă spese, au lipsă de apro­barea dietei imperiale. în genere se dă expresiune părerii de rău, că Prusia a proces ca un stat particular cu încungiu­­rarea desăvîrşită a imperului. „National Zeitung“ dice, că acesta nu e de loc un cas frumos de precedenţă. Numitul diar nu aproabă acea h­otărîre din tractat, că numai persoanele inculpate şi acusate de o vătămare a împăratului rusesc, sau a familiei împărătesei ruse au să se extră­deze. „Tageblatt“ din Berlin observă, că hotărîrea aceasta trece preste marginile îngrijirii asupra ordinii ameninţate din stat şi societate. Liberalii şi deputaţii din centru s’au declarat privativ în dietă, că la cas, când tractatul se va presenta „Reichstagului“ în forma sa de acuma, va fi neacceptabil. Vorbă să fie! Convenţiunea aceasta are o importanţă politică cu mult mai mare, decum se opintesc fiarele germane a-ş i da. E un act diplomatic, pe care Prusia de­sigur nu ’l-a săvîrşit fără prin­cipele de Bismarck, şi e o dovadă ecla­tantă, a prietiniei intime, ce există între Germania şi Rusia, ce prin aceasta se în­­tăresce numai cu atât mai tare! — Atentatul cu dinamit din Londra încă ţine în fierbere toată presa euro­peană. Acela nu e altceva, decât resul­­tatul maltratărilor engleze faţă cu Irlan­dezii într’un timp de preste două sute de ani. Poporul irlandez, ’şi-a manifestat şi de astădată ura nedumerită, ce o are cătră Englezi, cari ’i-au răpit libertatea şi drepturile omenesci! — Cu privire la proposiţiile franceze în cestiunea regulării finanţelor egiptene s’a exprimat şi Italia. Mane­­ni a şi pre­dat plenipotenţiarului francez Decrais nota respectivă. Cabinetul din Roma se învoieşce la un împrumut de 9 milioane punţi sterlingi, pre lângă 31/2 percente. Acesta ar ave să se întrebuinţeze spre acoperirea cheltuielilor administraţiei egip­tene. Italia e inclinată de a participa şi la ancheta internaţională, dacă aceasta s’ar ţină de către toate puterile de indis­pensabilă. Nota italiană îşi exprimă şi în­­destulirea faţă cu c­urgarea libertăţii de na­­vigaţiune pe canalul Suez, pentru care Italia a luat iniţiativa deja cu ocasiunea conferenţii din Constantinopole. — Din Varşovia se anunţă, că înmor­mântarea poetului polonez Odyniec, la care au luat parte o mulţime de preste cinci­sprezece mii de oameni, a avut ca­racterul unei imposante condolenţe naţională. Din partea auctorităţii de censură numai­decât s’a oprit fiare­lor poloneze din Varşovia, de a aduce la cunosciinţa cetitorilor manifesta­ţiunea aceea a consci­­inţii naţionale poloneze. Din dieta Ungariei. Am reprodus în revista politică în extras desbaterile din dieta maghiară, în­­cepându-se desbaterea asupra budgetului ministerului de culte şi instrucţiune pu­blică, între alţi deputaţi, a vorbit şi anti­semitul Zimándy. Zimándy, un preot catolic îi spune dlui Trefort cu toată fran­­cheţa, că nu e vrednic să ocupe locul pe care îl ocupă acum. Lăsăm să vorbească însuşi dl Zimándy. Şedinţa de la 22 i. e. n. Ignaţiu Zimándy (mişcare; să-’l audim­, să-’l audim): Dice, că pentru prima oară în viaţă are fericirea de a vorbi mai de aproape cu ministrul de instrucţie. Declară cu această primă ocasiune, că are pentru dl Trefort acea stimă, ce se îndatinează a o ave ori­şi­care elev faţă cu magistrul şi principalul seu. Vorbitorul întru adevăr e şcolar al ministrului de culte în antisemitism (ilaritate), întrucât­­şi-a însuşit încă la a. 1864 acele cuvinte ale ministrului de culte, pe care acesta le-a publicat atunci în n-rul 53 din „Budapesti Szemle“ de sub redacţiunea lui Csengery sub titlul „Amintiri şi învăţături“. Citează apoi declaraţiunea cunoscută a d-lui Trefort despre Ovrei şi părerile de aceeaşi direc­ţiune ale contelui Stefan Széchenyi. Zimándy

Next