Tribuna, ianuarie-martie 1885 (Anul 2, nr. 1-73)
1885-01-15 / nr. 11
Anul II Sibiiu, Marţi în 15/27 Ianuarie 1885 Nr. 11 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fi. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună, mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., 1/1 an 3 fi. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fi. Pentru România şi străinătate: V4 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un numer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 14 Ianuarie st. v. Un guvern, ori în ce ţeară, dacă ar fi pătruns de datorinţa sa, înainte de toate ar trebui să nituească din toate puterile sale a fi folositor ţerii, în fruntea căreia se află. După experienţele câte le avem credem, că nu e de lipsă să mai punem întrebarea, dacă vre-unul dintre guvernele unguresci din ţeara noastră s’a nevoit vre-odată a fi folositor Ungariei, în fruntea căreia se află? Căci nu încape nici cea mai mică îndoială, că guvernul unguresc folosul ţerii îl ignorează şil-a ignorat; în linia primă, înaintea tuturor guvernelor unguresci a fost partidul, din care a eşit; în linia a doua a venit rasa maghiară şi în nici o linie n’au venit şi nu vin celelalte interese ale ţerii şi e puţină speranţă, că au să vină vre-odată. Chiar şi interesul de rasă este mai mult un mijloc, pentru ca un guvern să se poată ţină la putere. Cu alte cuvinte, guvernele unguresci sciu, că naţionalitatea maghiară are o slăbiciune: dorinţa de a asimila alte naţionalităţi din ţară şi în chipul acesta a croi un stat naţional între Adriatica şi Carpaţi şi între Adriatica şi Marea-neagră mai târziu. Guvernul, sciind slăbiciunea aceasta a naţionalităţii maghiare, mai scie şi aceea, că slăbiciunea aceasta jignesc s pre celelalte naţionalităţi din ţeară, fiindcă şi aceste vor să trăiască şi să se desvoalte în pace. Interesul ţerii ar cere, ca guvernul să îmblânzească pre cei cu slăbiciune, pentru ca să liniştească pe cei pe care îi jignesce slăbiciunea de asimilare şi toţi cetăţenii, fără deosebire de rasă sau naţionalitate, să poată privi în stat pe cel ce asigură existenţa tuturora. Guvernele unguresci nu sânt şi n’au fost nici odată preocupate de astfel de bagatele. Ca să nu-’şi peardă posiţiunea, au linguşit totdeauna rasa maghiară. Guvernele unguresci nu s’au mulţumit nici cu atâta. S’au folosit de slăbiciunea rasei maghiare chiar spre a duce în îndeplinire alte lucruri, neplăcute Maghiarilor. Nu o zicem hotărît, însă cu multă probabilitate, că dacă Maghiarii nu aveau disposiţiuni de fi contra ocupării Bosniei şi Herţegovinei şi susţinerii ocupaţiunii, nu venia guvernul cu proiectele de lege în privinţa şcoalelor elementare şi mai târziu secundare, care au jignit pe toate naţionalităţile nemaghiare. După fiecare hap mai amar chibzuesce guvernul niţică dulceaţă, fie înainte, ca să nu se simtă amărala, fie după, ca să şteargă impresiunea cea amară. Văzând cu câtă căldură sprijinesce guvernul unguresc acum reuniunile de „cultură“, recuus de maghiarisare, nu este în stare omul cugetător să resiste la idea, că car’ trebue să fie ceva de fire amară pentru Maghiari, căci altcum pentru ce ar face atâta larmă cu îmbierea maghiarisârii ? Deasupra orizontului se vede ceva, ce e drept, amar nu numai pentru Maghiari, ci pentru toţi locuitorii monarchiei austro-ungare. Cetim, că nu numai Francia, pentru care s’a fantasiat destul din partea maghiară, dar’ şi aliata noastră intimă, Germania, ne închide porţile cu vămi grele, ca Austro-Ungaria să nu poată exporta nici vite, nici cereale, nici în Francia nici în Germania. O lovitură foarte simţitoare pentru agricultorii din Austro-Ungaria. Maghiarii însă au să simtă lovitura aceasta mai mult decât ori-şi-care dintre celelalte naţionalităţi. La ori-şi-ce prilegiu pănă acum, „P. Lt.“, „Nemzet“ şi codiţele acestora, spuneau cu îngâmfare, că Maghiarii sânt totul în Austro-Ungaria, unde fără de voia lor nimic nu se întâmplă.« Urmarea ar fi, ca ei să nu lase să vină lucrurile, ca să se poată teme monarchia noastră de eventualităţi de aceste. Contra Franciei, ne spun oficioasele, se vor lua măsuri de retorsiune. Francezilor e probabil, că li se vor închide porţile monarchiei noastre cu vămi mari, ca să nu se poată strecura la noi productele industriei franceze. Cât va fi de simţită lovitura aceasta pentru Francezi, ei vorboi, pentru că pe ei îi privesce. întrebarea cea mai importantă este, că se vor lua oare astfel de măsuri şi faţă cu aliata noastră intimă, faţă cu Germania ? Se pare că în privinţa aceasta, nu numai în Budapesta, dar, chiar şi în Viena, oamenii sânt puşi pe gânduri şi nu ştiu ce să înceapă, cu toate că Austria nu este atinsă atât de simţitor precum este Ungaria. Şi dacă n’ar fi să mai urmeze altceva, guvernul unguresc va ave să sdrobească o nucă foarte petroasă. Bismarck nu e Ristici. Fie cum va fi, guvernul unguresc va avă o pasiune să-’şi arete puterea influenţii sale, dacă va voi să încungiure o crisă, care ’l-ar pută sili, ca să facă loc altuia. Károlyi, Keglevich și Apponyi, în desbaterea budgetului au pus în câtva degetul pe rană. Vorba ar fi acum, dacă guvernul se va hotărî a urma sfaturile lor și dacă sfaturile lor vr fi de ajuns pentru a întimpina pericolul, cu care Ungaria se află ameninţată din partea Germaniei. Sfaturile magnaţilor numiţi privesc un viitor mai depărtat, pănă când, ceea ce are să vină din partea Germaniei, face trebuinţă indispensabilă pentru cură la moment. Avem tot dreptul a presupune, că guvernul nu-’şi va bate atât capul, cum să oprească pentru Austro-Ungaria pericolul de a nu pută exporta vite şi cereale în Germania, ci cum să facă ca publicul maghiar şi nemaghiar să-’şi uite curând de calamitatea aceasta. Deocamdată mijlocul e pus la îndemână: reuniunile de maghiarisare. Dacă, s’ar ivi necesitatea, aplicarea mijlocului acestuia încă ar pută deveni alt mijloc de a abate atenţiunea oamenilor dela ceea ce se năpustesce asupra ţerii. De astădată foile oficioase au un cuvânt de mângăere şi pentru noi, că reuniunile nu vor decât să recucerească ce au perdut. Nu ceea ce zic foile oficioase în materia aceasta este pentru noi de importanţă. De importanţă este, că află de bine a p Zi°e aceasta. Cu un motiv mai mult dar’, că pe guvern, — de foile lui e vorba —, îl string rău curelele, îl string încât şi faţă cu noi, cu dispreţuiţii, trebue să mai sloboadă coardele. Noi însă, cari nu punem preţ pe cuvintele guvernului unguresc actual, nu ţinem mult nici la pocăinţa lui, şi dacă ar accentua-o cât de tare. Ce şi câte n’au promis Maghiarii de câte ori s’au aflat la strimtoare ?! Că voesce guvernul unguresc şi dimpreună cu el vor şi Maghiarii binele ţerii, vom crede-o numai atunci, când vom veda dinaintea noastră garanţiile cele mai neindoelnice, ce poate da un popor altui popor. Altfel, ba! Pănă atunci noi însă să fim cu luare aminte la interesele noastre şi să fim în tot momentul gata a sări întru apărarea lor. Interesele noastre nu jignesc nici o naţionalitate, prin urmare sânt identice cu ale tuturor naţionalităţilor, ceea ce va să Zică, sânt ale ţerii întregi. Dacă le vom apăra, apărăm interesele ţerii şi a le apăra pe aceste va să Zică, patrioţi adevăraţi, dar’ nu pseudo-patrioţi, cum sânt iubitorii de supremaţie deşeartă. Revistă politică, Sibiiu, 14 Ianuarie st.r. Budgetul ministerului de culte şi instrucţiune s’a primit de basă a desbaterii speciale. Sub decursul întregii desbateri generale nu s’a vorbit de alta, decât de autonomia bisericii catolice. Puţin s’a reflectat la starea învăţătorilor şi la centralizarea învăţământului. Deputatul Otto Hermann, ca în toţi anii, aşa a atins şi de astădată cestiunea banilor de didactru la universităţi, pice, că cu privire la didactru la universitatea din Budapesta se întâmplă lucruri întru adevăr scandaloase. Sistemul actual invoalvă o concurenţă a profesorilor, cari au catedre paralele, ce atinge neplăcut chiar pe ascultători, pice, că nu trebue să se mire nimene de o astfel de concurenţă, când sânt profesori, cari sânt recunoscuţi înaintea Europei întregi de învăţaţi, şi cari nu trag mai mult didactru, decât 16 fl., pănă când alţi profesori incassează câte 10,000—15,000 fl. didactru. Ca să documenteze aceasta a cetit Hermann în casa deputaţilor un conspect despre aproape toate percepţiunile profesorilor de la universitate. Din conspectul acesta se vede, că între profesori se află Nabobi şi proletari. Propune împărţirea egală a banilor de didactru. E de prisos a mai spune, cât sufere învăţământul în Ungaria din pricina politicii inaugurate de actualul guvern. îţi stă însă mintea în loc, când vezi, că aproape toată societatea maghiară aprobează politica aceasta într’o direcţiune, — într’a maghiarisării. N’ai lipsă să fii pedagog, e destul să aibi aceea, ce lipsesce puternicilor noştri: mintea sănătoasă, ca să prevezi la ce duce şovinismul lor incarnat. Deputatul Helly a aruncat ministrului Trefort, că înfiinţează şcoli pentru industriaşi, pănă ce ministrul de comerciu înfiinţează de altă parte şcoli de agronomie, eare cel de finanţe şcoli montane, şi Zi°e, că aci ar avă loc centralizarea învăţământului, spre ce scop ministrul de instrucţiune ar trebui să studieze bine starea învăţământului şi să înfiinţeze toate şcoalele în conţelegere cu consiliul de miniştri. Lucru firesc: sub toată desbaterea nuşi-a ridicat nici un deputat vocea în contra politicii de maghiarizare a domnului Trefort. Preste aceasta se trece la ordinea Zilil e ceva, ce ghidele plăcut pe fiecare Maghiar, fără de a se mai cugeta serios la urmările triste ale aceleia pentru toată instrucţiunea noastră. Aricum noi îi lăsăm să se ocolească după plac. Datorinţa noastră între condiţiunile, în cari trăim în Ungaria, e de a ne apăra cu scumpătate, încât putem şi între marginele legii, ceea ce mai avem, a ne desvolta noi între noi pe cestelalte terenuri, lăsându-i pe ei să se compromită politicesce. Toată lovitura, ce se dă din partea lor aşezămintelor noastre de cultură, şi în genere toată acţiunea, care e îndreptată în contra existenţii noastre naţionale — pentru ei e o compromitere înaintea lumii, în Germania încă încep a cunoasce pe aceşti miei îmbrăcaţi în piele de lup. Aproape toată presa liberală de acolo a luat o posiţie înverşunată în contra guvernului domnului Tisza. Ca să vadă şi publicul nostru, în câte actualul guvern unguresc discreditat înaintea străinilor, dăm loc unor extrase dintr’un articol lung al celui mai cetit Ziar din Germania, „Berliner Tageblatt“, în Ziarele străine, — Zi°e numitul Ziar nemţesc, — s’au scris în timpul din urmă multe despre pseudo-liberalismul ministrului preşedinte unguresc Coloman Tisza, şi oamenii s’au gândit la cele mai aventurioase combinaţiuni, spre a-’şi pute explica procederea nesigură a domnului Tisza faţă cu curentul liberal şi conservativ din Ungaria. ’L-au făcut de retrogad pe domnul Tisza, în care Europa liberală de secoli privesce pe un anteluptător al liberalismului şi au încercat a face pe de altă parte să creadă lumea, că Tisza e ca şi pănă acuma cel mai adevărat liberal. Nu e adevărat însă nici una nici ceealaltă. Tisza nu e nici liberal, nici conservativ, deoarece el trebue astăzi să ţină cont încât n’ar voi a periclita existenţa cabinetului seu, atât de tendenţele liberale, cât şi de cele conservative; el trebue să cocheteze cu amândouă direcţiunile atât de opuse una celeialalte, şi el are nevoia, de a menţine prietinia — înţelegem numai pe cea politică — a doi bărbaţi de stat puternici şi cu influenţă, prietinia contelui Iuliu Andrássy şi a baronului Sennyey. Contele Iuliu Andrássy e liberal, baronul Paul Sennyey e conservativ, şi de aci se explică „discordia în natură“ a dlui Tisza; prin aceasta se explică şi teoria lui de două spirite. Dl Tisza trebue să facă concesiuni de două părţi, deoarece ce atât Andrássy cât şi Sennyey sânt puncte fixe, cari nu se mişcă de loc, şi cu cât ajunge Tisza mai aprope de unul, cu atât se depărtează mai tare de