Tribuna, aprilie-iunie 1885 (Anul 2, nr. 74-146)

1885-06-11 / nr. 131

Anul II Sibiiu, Marţi în 11/23 Iunie 1885 Nr. 131 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: Va an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 or. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 10 Iunie st. v. Ne aflăm în timpul celor mai nobile emoţiuni, înspre încheerea anului şcolar. Mii şi care mii de inimi tinere se sbuciumă, cuprinse acum de vii îngrijiri ori de adâncă mârgnire, preste puţin înveselite de succese ori mândre în consciinţa datoriilor împli­nite, şi împăcate care prin recunoascerea adevărului ori indignate de nedreptăţirile, în faţa cărora sânt puse. Şi toate aceste emoţiuni străbat în societate şi iau aici cele mai mari dimensiuni: părinţi, rude, prie­tini, lumea toată ia parte la aceste sbu­­ciumări sufletesci pornite de pe băncile şcolii. Le cunoascem cu toţii aceste emoţiuni, trecut-am cu toţii prin ele, cu toţii ne-am deprins a lua anii şcolari drept puncte de razăm pentru cronologia tinereţelor noastre, căci pe aceştia nu-­i uităm nici­odată şi e bine fixat în memoria noastră tot ceea­ ce este legat de o periodă hotărîtă a vieţii noastre şcolare. Şi dacă importanţa anilor şcolari pentru fiecare om îndeosebi e atât de mare, ea nu poate să fie mai mică pentru socie­tate : emoţiunile, de care suntem cuprinşi, fie scot la iveală pe omul ce stărue spre perfecţionarea propriei sale specii, ele sânt sbuciumarea oamenilor ce vor să se ridice mai pe sus de ceea­ ce sânt. Acela, care nu ia parte la aceste emoţiuni, rămâne străin de societate şi nu contribue cu nimic la ridicarea nivelului general, ci stă ca o materie moartă într’un organism pornit spre desvoltare: emoţiunile aceste, intensi­tatea lor, puterea, cu care străbat întreaga societate, e măsura avântului de desvol­tare, şi e destul să vedem neastâmpărul, de care un popor e cuprins acum, pen­­tru­ ca să ştim, pănă unde merge setea lui de desvoltare. Să ne dăm cu toţii seamă, dacă la noi acest neastâmpăr e destul de mare şi dacă el cresce ori scade. Dacă ne aducem aminte timpurile de acum dece, cincisprezece ani şi le compa­răm cu cele de astăzi, ni se impune con­vingerea, că mult am înaintat. E nease­mănat mai larg cercul cuprins astăzi de emoţiuni; sânt neasemănat mai puţini oa­menii, cărora prea puţin le pasă de cele ce se petrec la şcoală; am ajuns, ca avân­tul de desvoltare să fie cuprins aproape întreaga societate. Şi fiind mai general, avântul e toto­dată şi mai puternic, căci sânt mai mulţi oamenii, care stărue în acelaşi sens. Rămâne numai întrebarea, dacă ei stărue cu aceeaşi h­otărîre, cu mai multă ori cu mai puţină. La această întrebare nu ne încume­tăm a da un răspuns hotărît. Ni se întâmplă nouă Românilor din ţerile coroanei Ungaria un lucru necrezut pe la finele secolului XIX: ne desvoltăm — nu sub ocrotirea puterii publice, ci în luptă cu ea, siliţi a consuma o însemnată parte din puterile noastre pentru susţinerea libertăţii noastre de desvoltare.­­­Aşezăminte de cultură de cel mai înalt grad nu avem, fiindcă nu am putut să le creăm atunci, când puterea publică ar fi fost dispusă a ne da sprijinul ei pentru crearea lor, car’ astăzi chiar dac’am pută să ni le creăm, nu putem să ne* facem ilusiunea, că puterea publică ne va ierta să ne folosim de dreptul nostru. Ma­ghiarii vor să fie în Ungaria numai aşe­ Zăminte de cultură superioară maghiare şi ca numai la asemenea aşeZăminte să fie pregătiţi tinerii, care aspiră la vre­un teren de activitate în ţeara aceasta. Nu ne mai este iertat a ne trimite tinerii la universităţi din străinătate, ba nici chiar la cele de preste Laita, şi dacă îi trimitem, terminându-­şi studiile, ei trebue să părăsească ţeara, căci aici în ţeara lor, le sânt închise toate terenele de activitate. Ce poate însă un tinăr cu oare­care vocaţiune să găsească la o universitate maghiară ? Un titlu, care îi dă dreptul de a aspira la un teren de activitate în pa­tria lui! Mai mult nu! Nu noi o Zi°em» o Zice un Z^ar c^n Budapesta, când cu aniversarea întemeierii universităţii, că publicul capitalei n’a luat parte la sărbarea jubilară, fiindcă univer­sitatea nu e populară, şi nu e populară, fiindcă nu este un institut de cultură, ci un aşezământ pentru căpătuirea invali- Zi­l­or politici. Ear’ universitatea din Cluj nici n’a fost întemeiată în vederea propagării soiinţii şi a iubirii de adevăr. E destul să fi petrecut cineva trei Zile la o universitate germană, pentru­ ca să fie uimit de lipsa de spirit uni­versitar la universităţile maghiare. Nu găsim aici nici la profesori acea iubire necondiţionată către specialitatea lor, nu acea preocupare exclusivă, care din pro­fesorii germani face un fel de maniaci ai stiinţei lor, nici la studenţi nu găsim acea căldură juvenilă, care la universităţile ger­mane ajunge adeseori pănă la admiraţiune pentru profesor şi adună toate inimile ti­nere impregiurul catedrei, unindu-le prin o comună interesare şi prin o reciprocă iubire. La o universitate germană tinărul român e furat aşa zicend de curentul ge­neral pentru serioasele preocupări scien­­tifice, şi mergând odată cu acest curent, e sigur de afecţiunile profesorului seu, sigur de simpatiile colegilor sei, apreciat, distins, resplătit cu cea mai mângâietoare răsplată, la universitatea maghiară nu i se iartă, că e Român şi voiesce să fie Român, şi e o nenorocire pentru el, dacă mai are şi talente excepţionale, căci atunci mai produce şi impresiunea, că are să fie un om primejdios. Dar’ el trebue să-­şi facă studiile anume la o asemenea universitate, dacă voiesce să aibă vre-un titlu la dreptul de a aspira.­­ Prea bine! ’şi-a câştigat acest titlu. Rămâne cu el, dacă nu-’şi mai câş­tigă şi altele. Trebue să se arete slu­garnic, trebue să se deprimă a spune ne­adevărul asupra sentimentelor sale, trebue să simuleze, să arete, că este gata de a se lăpăda de neamul seu, trebue să se pună în conflict cu fraţii sei, pentru­ ca să i se deschidă vre­un teren de activi­tate. Altfel titlul câştigat la universitate ori nu-­i folosesce nimic ori îl ajută să muncească pentru alţii, ca să nu moară de foame. E oare minune, dacă în asemenea împregiurări nu sporesce numărul tinerilor români cu studii academice? Ce caută tinerii români pe la aca­demii ?! ce pot să găsească ? ce poate să-­i îndemne a se opri pe mai mulţi ani la Budapesta, la Cluj ori la Şemniţ ?! Nu există pentru noi Românii din ţerile coroanei ungare nici chiar putinţa unei preocupaţiuni academice serioase, ca cea de pe timpul, când un mic grup de oameni tineri întorşi de la universităţi ger­mane începuse a crea în mijlocul nostru un curent scientific. Dacă mai ese şi astăzi pe ici pe colo la iveală câte un om de valoare, meritul nu e al universităţii, ci al nascerii, căci actualele universităţi Maghiare nu pot decât să oprească pe tinerii noştri în desvoltarea lor, abătându-i deja preocupaţiunile scien­­tifice. Şi nu mai bine, ci mai rău sântem situaţi în ceea­ ce privesce instrucţia secun­dară, şi încă mai rău în ceea­ ce privesce instrucţiunea primară. Dar­ despre aceasta ne reservăm a vorbi mai în deamănunt. Buna credinţă a „patrioţilor“ noştri. Un abonat al nostru, nouă necunoscut, ne trimite o scrisoare, pe care nu credem de cuviinţă a o publica în întregul ei. Găsim însă în ea unele date de valoare istorică, şi ne simţim datori a le publica, pentru­ ca astfel să fie păstrate cel puţin în coloanele „Tribunei.“ Nestor, — aşa se subscrie cores­pondentul, — voesce să ne convingă, că ori-şi­ ce discuţiune cu Maghiarii este za­darnică, deoare­ce Maghiarii nu sânt oameni de bună credinţă, afirmă neadevăruri, când aceasta le vine la socoteală, şi neagă ade­vărurile, dacă aceste îi supără. Admitem şi noi, că în adevăr mai ales generaţiunile azi în vieaţă astfel au fost crescute, astfel deprinse; sânt cu toate aceste şi între Maghiari oameni cu iubire de adevăr, şi nu este încă dovedit, că aceştia nu vor pută crea mai curând ori mai târziu un curent mai sănătos în mijlocul popo­rului, din care fac parte. Şi la noi tot astfel s’au petrecut lucrurile. Acum două decenii, ba chiar pănă acum Zece ani, sen­timentul public român se revolta, când ci­neva spunea asupra poporului român ade­văruri, care nu puteau să alimenteze sen­timentul de mândrie naţională şi se cerea anume, ca să se acopere asemenea adevă­ruri şi să se caute dovezi pentru fapte poate neadevărate, dar­ măgulitoare. Astăzi sentimentul public se revoltă, când cineva îndrăznesce a afirma în toată consciinţa neadevărul ori a ascunde adevărul. Ear’ această schimbare în bine s’a petrecut în timp de câţiva ani, în urma stăruinţelor hotă­­rîte ale unui mic grup de oameni. Un or­ganism viguros se scapă în curând de stă­rile bolnăvicioase. Şi întocmai precum la noi elementele mai sănătoase au produs o reacţiune sănătoasă, dacă e viguros şi poporul maghiar, în curând oamenii mai luminaţi din mijlocul lui vor pute să-­l convingă despre importanţa iubirii de adevăr. Şi de aceea nu este zadarnică discu­­ţiunea cu Maghiarii, discutând cu ei, pro­pagăm, cel puţin indirect, spiritul, de care sântem cuprinşi noi înşine. Căci la urma­­urmelor oameni sântem cu toţii, unii mai mult, alţii mai puţin, dar’ toţi acce­sibili pentru adevăr, şi adese­ori neadevă­rul se spune din preocupare ori neprice­pere, car’ nu cu premeditare. Şi datele, pe care ni le comunică „Nestor“, au importanţa actuală, că pot să contribue la întărirea convingerei, că sie îşi strică, cel­ ce spune neadevărul. Stimate domnul redactor! în zadar vă intuiţi a arăta năcazurile po­porului, — dice „Nestor“, — căci foile ma­ghiare vă timbrează de agitator, car’ cele arătate le numesc minciuni. Adevărurile cele mai mari, cari nu le pot combate nici cu o sofismă, ori le trec cu vederea ori le intitulează „bolond gomba“ (bureţi nebuni)!! Cu dînşii nu poţi găta pănă la a 2-a venire. ___________________________ Iată pe scurt ce am aflat eu despre dînşii. De când a apărut cel dintâiu­­har ungu­resc, tot aşa au cântat ca şi astăzi, că Românii sunt agitatori, răi patrioţi, şi câte şi mai câte minciuni. „Gazeta Transilvaniei“ tot cu de aceste a avut a se lupta şi luptă şi astăzi. Pe când Avram Iancu fu provocat de cătră Radetzki­­verein a-­şi înscrie numele şi devisa în Album la un loc cu ceialalţi eroi ai monarchiei austriace , de când guvernatorul civil şi militar baronul de Wohlgemuth, lăudând scopul eroilor noştrii de a merge la Viena spre a depune acolo M. Sale împăratului omagiul lor, îi recomanda după cu­viinţă, Iată cum se insultă Maghiarii a arunca din nou în lumea mare calomnii asupra lor chiar în­­fiarele din Viena, în „Oesterreichischer Volksbote“ Nr. 25 din 29 Ianuarie 1850 cetim următoarele: „Jur­nalului Volksbote“ i se scrie din Bistriţa: în comitatul Zarand Românii uciseră deună şi trei comisari de cerc de ai guvernului nou. Iancu, faimosul căpitan de lotrii, şi banda lui lucrează cumplit. El însuşi tot mai reşede în pace şi ne­pedepsit în munţii sei mărginaşi. El împarte cu cea mai mare neruşinare păduri şi agri între lotrii sei. Domnii şi proprietarii din comitatul Zarand îşi perdură minţile din pricina cruzimi­­lor lui. Comorile lui în aur şi argint (tot avere răpită)­­ asigurează vieţuirea şi milioanele sale furate (zusammengestohlene Milionen) îi înviează speranţele pentru viitor. Doliul patriei nu se poate descrie. Poporul se întărită pe Zi ce merge prin nenumărate lucruri, inimicii Maghiarilor nimic nu lasă necercat spre a semăna ură şi împărăchere; ei nu socotesc că iu­birea şi credinţa poporului numai prin bunătate şi blândeţe se poate câştiga“ etc. Iancu, care puţin după aceea sosi la Vi nu întârziti pe la 5 Martie a­’şi cere satisfa Procesului acelei cause s’a întins pan“ Octomvrie, când se decise că acea ca­lifică după § 32 al legii de presă, şi pedeapsă în bani în contra elev însă, care fu întrebat dacă vr­­ste e prelungă litera și pute nu se bucură nici de area .

Next