Tribuna, iulie-august 1885 (Anul 2, nr. 150-198)
1885-07-24 / nr. 167
Anul II Sibiiu, Mercuri în 24 Iulie (5 August) 1885 Nr. 167 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V/4 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., Vi an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Vi an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un auinor costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Nihilu. 23 Iulie st. v. Lăsând să vorbească dintre noi unii dintre cei mai expuşi, dăm astăzi primul loc următoarelor corespondenţe: ,Aomán közmivelődési társaság!“ Cluj, 30 Iulie 1885. Sub titlul sus numit clujenesce, a apărut în Tua de astăzi un articol dela Sibiiu, în parele maghiare „Egyetértés“ şi „Ellenzék“. în articolul acesta se face cunoscută Asociaţiunea română, se^ice, că s’a înfiinţat subcomitete încă şi la Turda, Blaj, Braşov, pe unde nu ar mai fi fost — şi preste tot face separatism, — face propagandă naţională, nu ’i-a stat nimene în cale, ba încă şi regimul ’şi-a arătat bunăvoinţa faţă cu ea, lăsând averea „Iuliei“ disolvate din Cluj, a ’i se da ei. Mai cătră fine apoi dă următorul sfat binevoitor: „Presa română aşadar’ agiteze, contra „cultur-egylet“-ului, că nu va fi bine, dacă şi presa maghiară va începe a agita contra asociaţiunii române. Şi pentru ce să nu o poată face aceasta, dacă fraţii Români se arată aşa fără pacienţă? etc. etc.“ La de aceste vrând nevrând, trebuie să-ţi vină aminte fabula lupului cu mielul! Cum că în locurile înşirate în articolul din cestiune nu acum s’au înfiinţat sub-comitete, e lucru sciut, aceste în fine sunt concese prin statute. Se pot înfiinţa oricând. Aserţiunea separatismului o răstoarnă § 5 din statutele asociaţiunii. Bunăvoinţa guvernului e asemenea bunăvoinţei acelui profesor, care a trântit pe un rigurosant de medicină, apoi ’l-a mângâiat aşa: „Die! eu din bunăvoinţă faţă cu d-ta te-am răsturnat. Eşti om cam diform, ca medic nu vei fi bine primit, că mai ales femeile te vor disgraţia, vecii şi’ţi caută altă carieră!“ La care rigorosantul ’i-a răspuns: „îţi mulţumesc die profesor de bunăvoinţă, dar’ de ar fi fost şi ai d-tale profesori cu asemenea bunăvoinţă, faţă cu d-ta, astâiji nu ai fi fost în stare a’ţi manifesta bunăvoinţa d-tale faţă cu mine!“ Nu bunăvoinţa guvernului, ci § 23 din statutele „Iuliei“ a asigurat averea acesteia pe seama asociaţiunii. Corespondentul colegă sibian (e aproape de „asociaţiune ca şi ea de „culturegylet“) aseamănă cea română cu cea maghiară. Dar, aşa se vede, că nu le scie statutele, care difer ca cerul de pământ una de alta. Pentru că, pe când celei române, prin § 3 din statutele sale, îi este oprit a discuta în adunări preste obiecte nu numai politice, dar’ încă şi religionare, foarte înţelepţesce, — vedem că cea maghiară cu politică — şi încă mare politică, s’a început, şi putem crede, că cu politică se va şi fini. Poftesce, die colegă, a ceti în foaia d-voastre „Ellenzék“ , nu de mult apărut articolul referitor la donaţiunile făcute de metropolitul rom.cat. H an ad şi a Israelitului Baruch din Murăş-Oşorheiu, şi te convinge. Cetiţi mai departe articolul de fond, tot din „Ellenzék“ apărut în nr. 172 din 28/7 1885 sub titlul „Nobile officium“ şi vedeţi, că în acela se ameninţă cu „măturarea de pe faţa pământului toată suflarea, care ar fi aşa neghioabă şi nepatriotică, să-m i stea în cale mişcării „cultur-egyletului!“ Vedeţi provocarea la luptă decide t o a re (döntő ütközet)!“ Apoi spune-mi, cu cine voiţi a vă lupta în Cluj? Când nici pe „Iulia“ cea nevinovată nu o mai aveţi, că pe aceea aţi luptat-o odată, de pe faţa pământului! Cum că Românii nu se vor lăpăda de limba lor, aceasta s’a hotărît în punctul al doilea, în conferenţa generală a Românilor ţinută chiar la d-voastre în Sibiiu, în anul 1881, şi s’a protestat în vatra Europei civilisate, contra a orice atentat, din motivele înşirate în „Memorialul“ edat în toate limbile mai culte, cetesce paginele 64—76. Poftiţi şi răsturnaţi adevărurile înşirate acolo, cu argumente de cultură, nu cu „mătura“ şi „măciuca“, de care numai cei sălbateci se mai folosesc! Pacienţă?! Român „fără“ pacienţă e tocmai aşa de mare raritate, ca Maghiar „cu“ pacienţă. în privinţa aceasta, încă’ţi voiu servi cu documente culese din vieaţa publică, cu fapte şi date positive, nu cu frase. Limba e un dar şi un drept natural, care cu forţa nu se poate răpi. — Nu sufere dispută. — Dreptul acesta la toate popoarele ’l-a păstrat vatra, şcoala şi biserica. Şi cum că aceşti factori puternici, numai paralel pot înainta cu succes, pre lângă filosofii şi pedagogii cei mai luminaţi, şi Maghiarii o recunosc şi mărturisesc publice. Totuşi aceştia, ca puternicii chilii, au adus vatra în opoziţie cu şcoala, (firesc, numai la popoarele nemaghiare, egala îndreptăţire! ?) prin impunerea limbei statului, de care poporul nu are nici o trebuinţă. Acuma se nasce întrebarea, că oare vatra, ori şcoala, va fi mai tare? Şi Românii cei fără pacienţă, faţă cu acestea ce fac? Ascultă şi împlinesc mandatul, cu supunere cuviincioasă. Aleargă sărmanii dascăli români de frică bucuroşi la cursurile suplementare, unde cu predilecţiune rotogolesc în 6 săptămâni, la „kerekes, kerekre, kereken, kerekíti, kerekét“ de ’ţi-e mai mare dragul de ei. Ca reîntorcându-se acasă, să poată pune temeiu. Baremi bine sciu şi ei, că fac osteneala lui „Sisiphus“, pentru că dacă Ungurii cei şireţi, nici pănă la maturitate, nu sânt în stare a învăţa un „der, die, das“ cum se cade, şi după aceea pe „dasz“ îl pronunţă de „dasz“, — cum se poate presupune, ca Românii cei prostolani, să poată pronunţa pe „rânczos teremtette“, cari încă şi limba maternă, numai o gângâvesc. Trecem la biserică. Vedem, că şi autonomia acesteia, cea legală, a devenit obiect de ceartă, şi s’a făcut oală spartă, spre cea mai mare bucurie a Maghiarilor. După aceasta, de când ’şi-a ivit „ Cultur-egylet “ - ul capul, şiritul, sântul maslu şi prescura, ca taine, şi obiecte religioase încă au devenit unelor jurnale maghiare obiecte de batjocură, precum se poate vedea în „Ellenzék“ şi „Magyar Polgár“ unii din 16 a. c. între diverse, sub titlul „Oláh babona“ (Boscoane românesci). Baremi agitările contra confesiunilor şi obiectelor religioase, şi prin legile cele unguresci, sunt oprite. Dar, aceste îndrâsneli, cari trec chiar şi marginele legilor, fiind unguresci, de procurorii statului nu sunt observate. Baremi a face rugăciuni, masle nu e „babona“ (boscoane) fără e pietate, e taină, e datorinţa unui preot sub mare responsabilitate, prescrisă prin canoane. Prescurile încă nu sânt numai nisce „pogácsa“ (un soiu de cocoradă) înşelâturi preoţesci, spre hrănirea servitorilor, precum se ridice în acei articoli, ci şi acestea sânt obiecte religioase, de cari sânt şi la alte confesiuni, deşi în alte forme, şi pe cari Românii şi la alţii, le privesc cu deosebită stimă, ca simboale de pietate. Şi faţă cu aceste tractări, nu prea îmbucurătoare, prelaţii români, procurorii lor şi presa română, ce fac? Le privesc cu mânile în sîn, şi cu ochii închişi. Şi totuşi Românii sânt agitatori şi fără pacienţă, car’ d-voastre indulgenţii ? Aveţi bunătate şi sfatul dat Românilor, păstraţi-l pentru d-voastre, pentrucă cu mult mai mare lipsă aveţi d-voastre de el, ca noi, fiind la d-voastre ofensiva şi la noi numai defensiva. „Asociaţiunea română“, de mult e în lucrare, aveţi drept în privinţa aceasta, dară aceasta nici odată, nu a dat nici o ansă spre supărarea cuiva. „ C u 11 u r e g y e t “ -ul d-voastre încă nici nu s’a constituit şi totuşi pănă acum încă a provocat argumente pocnitoare (csattanos argumentum) între un Maghiar şi un Sas în Teaca, pălmuindu-se în public. Iată profeţia profetului din Cluj, cu „capete sparte“, — nu e departe! Firesc cu ce am început, cum că limbă e cel mai scump tesaur şi la noi Românii, ca şi la alte naţionalităţi, cea mai dulce, şi cea mai amară, fiindcă ea şi îndulcesce, ea şi amăresce. Obiect şi de conţelegere şi de ceartă, dară la Români simbol religios, cuprins şi în rugăciune: „feresce-ne Doamne de limbi străine!“ Feriţi - vă aşadar’ de încercările a slăbi pietatea poporului, căci aceasta nu poate duce la nici un bine precum ne rugăm şi noi la Dcjeu, să ne ferească de amici nesinceri, că de inimici ne vom feri noi. Dreptatea. Cluj, 1 August 1885. „Magyar Polgár“ din Cluj în articulul seu din 1 August sub titlul „Kolozsvár vad alatt“ neagă cu un cinism nemaipomenit că Românii din Cluj ar fi persecutaţi din partea concetăţenilor lor maghiari. Numesce Clujul cetate curat maghiară (törzsgyökeres magyar város), se năcăjesce amar premarul „Răsboiul“ din Bucuresci, căci se ocupă de noi, afirmă că la tribunal majoritatea judilor este română, tot aşa şi la alte oficii, sânt Români destui. După aceste întreabă, că făcut-au cândva Maghiarii demonstraţiuni contra Românilor, deşi aceştia au dat însă, pentru că „despărţământul asociaţiunii“ dă foarte des petreceri şi încă cu invitaţiuni numai românesci. Demonstraţiunile făcute contra „Iuliei“ Tce că sânt făcute numai de universitari şi Clujul n’are nici o parte în ele etc. De această părere sânt Ovreo-Armenii dela „M. Polgár“. Să vedem acum, dacă grăesc adevărul sau ba? Locuesc în Cluj de 20 de ani. Am cunoscinţă despre toate relaţiunile vieţii sociale din Cluj. Pentru aceea, dacă se va pofti tot cuvântul ,mi-’l voiu întări cu documente şi date oficiale, înainte de toate neg, că Clujul e cetate curat maghiară (törzsgyökeres magyar város), pentru că în Cluj sântem noi Românii preste 5 mii de suflete după statistica din 1880. De atunei încă ne-am înmulţit cu 1 mie, fiindcă legile cele fericitoare de popoare ale Ungariei fac de bietul popor ţeran îşi vinde moşia şi vine la oraş la fabrica de tăbac şi la cele de vinars, ovreesci, ca servitor. Afară de aceasta în Cluj mai sânt Saşi, Ovrei, Ţigani şi Armeni aproape la 5 mii, prin urmare Maghiari curaţi abia am afla 20 de mii. Cetatea, ai cărei locuitori una a treia parte sânt de alte naţionalităţi, nu se poate numi „törzsgyökeres magyar város“, ci cauta să fie cetate poliglotă ca întreaga Ungarie. Afară de aceasta posiţiunea geografică a Clujului este aşa, încât să se facă pe toate stradele câte un „culturegylet“, totuşi nu poate deveni niciodată „törzsgyökeres magyar város“ d. e. ca Dobriţinul. Clujul e încungiurat de un ţinut curat românesc. Aşa încât noi cetăţenii nici 24 de oare nu putem fi fără de ciorecosul român. El ne aduce lemne, bucate, ouă, pui etc. cu un cuvânt toţi articlii, de mâncare. Cu ţerenii români ne lucrăm câmpul. E mare nefericire pe economul maghiar din Cluj, când nu poate căpăta ce-i este de lipsă de la Români. Pentru aceea plugarul maghiar din Cluj îl scie stima şi apretul pe Român. El îi vorbesce bucuros limba şi nu poftesce, ca ţeranul să o vorbească pe cea maghiară. Scie, că legea firei dictează că minoritatea trebuie să înveţe limba majorităţii. Pentru aceea între poporul econom al Clujului nu poţi afla unul, care să nu vorbească limba română cel puţin la înţeles. Aşa stăm în suburbiile Clujului, în strada fânului de sus şi în aşa numitele „Ostade“. Excepţiune face piaţa din lăuntru, unde îşi are cuib „cultur-egyletu“-ul. Aici este altă ţeară, oameni cu alte principii, aici oamenii văd numai maghiaresce. Cele 3 foi locale stimută tinerimea asupra a tot ceea ce e român. Tinerimei maghiare îi secundează unii cetăţeni mai exaltaţi şi mai încântaţi de idea de stat maghiar. Acestora nu le place a auzi vorbind în public românesce. Scuipă şi insultă pe Români chiar pe strade. Aş pute aduce cu numele pe mai mulţi Români, bărbaţi inteligenţi, cari au fost scuipiţi şi insultaţi pe stradă Tua mare, fiindcă au vorbit românesce. Şi aceasta nu numai în anul trecut, cu ocasiunea compunerii şi executării imnului universităţii, „O te büdös boeskor“, care a fost cântat de universitarii maghiari amestecaţi cu alţi cetăţeni, ceea ce şi acum se întâmplă nu arareori. Pănă la anul 1867 adecă pănă la nascerea constituţiunii maghiare. Românii trăiau liniştiţi în Cluj. Linişte şi pace au avut şi după anul acesta cam pănă prin 1875, în timpul acesta arangiau petreceri publice, la cari luau parte şi unii dintre Maghiari. Cu ocasiunile aceste tricolorul român naţional era purtat de-a lungul stradelor. Nimene nu era insultat pentru că’şi vorbia limba şi’şi purta portul. Statul ca atare nu a suferit nici o daună. Dela 1875 încoaci lucrurile permise sub absolutism şi dela el încoace pănă la anul acesta, devin oprite. Flamura naţională română trasă jos de pe păreţii redutei. Românii devin batjocoriţi. Petrecerile române conturbate. Se încep insultele pe strade în contra Românilor, în anul trecut când cu maialul a isbucnit vulcanul persecuţiunii Românilor. Cu această ocasiune sparseră porţile la casele parochiale, junimea maghiară întră noaptea în curtea şi casele parochiale. S’a arătat