Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)
1885-11-27 / nr. 271
Anul II Sibiiu, Mercuri în 27 Noemvrie (9 Decemvrie) 1885 Nr. 271 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fi. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă, cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., 1/1 an 3 fi. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 10 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile î Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. lin immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 26 Noemvrie st. v. Ministrul-president unguresc, dl Tisza, a fost Duminecă la Viena. Fiindcă călătoria lui coincide cu a contelui de Khevenhuller, ministru-resident la Belgrad, nu e mirare, dacă excursiunea primului ministru unguresc este adusă în combinaţiune cu situaţiunea politică externă. Sunt ziare de însemnătate, care fac astfel de combinaţiuni şi n’am set pentru care cuvânt am pută trage la îndoeală completă nexul causal dintre călătoria ministrului-president Tisza şi a ministruluiresident conte de Khevenhiiller. Dacă este însă nex causal între călătoriile celor doi bărbaţi de stat, ministrul- president Tisza nu s’a dus la Viena decât pentru ca să raporteze despre situaţiunea internă din Ungaria. Aşa ,Şic şi diarele, care aduc cele două călătorii în combinaţiune una cu alta. Ce va fi raportat însă ministrul-president Tisza în Viena ? Desigur ceea cei-au raportat lui comiţii supremi ai comitatelor, car’ aceştia ce le vor fi raportat solgăbirâii. Nici că se poate altfel. Pentru că, dacă comiţii-supremi din comitate, şi ei nu pot ajunge preste tot locul, ca să se informeze din intuiţiune proprie, cu atât mai puţin poate fi informat din intuiţiune proprie un ministrupresident, al unui regat aşa de întins, cum este regatul Ungariei. Atât comiţii-supremi, cât şi solgăbiraele din ziua de astăzi nu sânt oameni, care să dee informaţiuni exacte. în cea mai mare parte, nici silinţă nu-şi dau, pentru ca să cunoască adevărata stare a ţinuturilor de sub administraţiunea dînşilor. Şi e logic ca aşa să fie. Comiţii supremi sânt oameni numiţi de guvern. Ei îşi ţin de datorinţa cea dintâiu şi cea mai sfântă a căuta necontenit în faţa stăpânului lor şi a nu face, a nu pice şi a nu gândi ceea ce li s’ar pără că nu place stăpânului. Solgăbirăii sânt aleşi pro forma de representaţa municipiilor, picem proforma. Pentru că dînşii prin ciurul, ba prin sîta candidaţiunii nu se pot străcura decât dacă plac guvernului. Comitele-suprem cu cei trei representanţi numiţi după placul seu membri în comisiunea de candidaţiune, maiorisează totdeauna pre cei trei aleşi de representanţa municipiilor. Ceea ce va să zică, că lucrul este întocmit, şi aleşii representanţelor, tot oamenii guvernului să fie. Dar’ şi dacă s’ar alege de aceia, care n’au fire aşa mlădioasă, caută să fie oameni de ai guvernului, dacă vor să rămână în funcţiune. Ei se fac şi trebue să se facă oamenii guvernului, căci altfel se înlătură din post şi locul lor se suplinesce prin substituire. Urmează deci, că nu e scăpare : funcţionarul administrativ, ori comite, ori sc.i- găbirău, tot al guvernului trebue să fie, necondiţionat. Urmarea însă merge mai departe. Cum caută corniţele în ochii ministrului, aşa trebue să caute solgăbirăul în ochii comitelui, ca să facă, să zică, să gândească ceea ce îi place dlui comite-suprem. Ministrului-president, care e totodată şi ministru de interne, îi trebuesc informaţiuni despre situaţiunea din ţeară. Cătră cine să se adreseze? Nu se poate altcum decât să se adreseze cătră comiţii supremi. Aceştia se adresează cătră solgăbirăi. Acum e acum. Solgăbirăul nu vrea să mâhnească pre dl comite, pentru că acesta s’ar pută supăra, dacă ’i s’ar raporta ceva ce să’l supere şi ce raportând el mai însus, ar pută să supere pe dl ministru. Nu poate raporta lucruri supărăcioase şi din alte consideraţiuni: ar veni în posiţiune de a-’şi perde pânea. Caută dar’ să raporteze ce să placă d-lui comite. Se pune dar’ şi zugrăvesce o situaţiune cum ’şi-o scie el zugrăvi mai frumoasă. Comitele suprem, şi dacă ar şti că sânt minciuni cele ce scrie solgăbirăul, la rîndul seu, cum am acis nici el nu vrea să mâhnească pe dl ministru şi pentru cuvântul, că s’ar blama şi pe sine însuşi . Ar dovedi, că e rău administrator, dacă în sfera sa de activitate nu să re cumpeni lucrurile ca să fie starea cea mai strălucită în districtul seu. Compune şi el dar’ un tablou cât se poate de poetic şi-’l trimite d-lui ministru. Acesta stie, că aceia, cărora le raportează şi el, n’au să plece numai decât să controleze. Presentează icoana cea frumoasă aşa cum ’şi-a compus-o din rapoartele subalternilor sei, dacă nu pentru altă, dar’ ca să apară în publicitate, car’ publicitatea să spună despre domnia-sa lucruri, cari să facă furoare în țeară şi cu deosebire în străinătatea care nu se interesează, dar’ nici timp nu are ca să se intereseze venind la noi ca să se convingă, că este sau nu este aşa, cum a presentat ministrul-president situaţiunea. Este cunoscut, că la noi în ţeară compatrioţii maghiari pun mare preţ pe opera maghiarizării. Ministrul - president însuşi a descoperit, că pune mare preţ pe o „idee de stat“ mai puternică, care însă e identică cu unitatea naţională maghiarisătoare. Se poate dar, presupune, că va fi raportat ceva ce ar fi în oarecare contrazicere cu pornirea aceasta? Nu e de crezut. Acest fel de rapoarte au nefericirea de a fi tot într’o formă în toate ţerile cu organisme nesănătoase. Aşa a fost în Austria absolutistică la 1859, aşa în Francia la 1870, aşa se pare a fi fost în Serbia în anul acesta. Ne vine cu greu a crede, ca ministrul-president, dacă va fi fost întrebat cumva despre situaţiunea ţerii, să fi răspuns că restanţele de dare au fost cu sfîrşitul anului trecut 85.300.000 fl. şi că prin execuţiunile pentru dările incassate, s’au ruinat contribuabilii înzecit şi însutit mai mult. Nu, că naţionalităţile nemaghiare sânt, mâhnite pănă în adâncul sufletului pentru tratamentul ce trebue să sufere din partea naţionalităţii maghiare şi că însăşi naţionalitatea maghiară nu e mulţumită decât câtă e în serviciul guvernului şi se poate bucura direct sau indirect de vre-un favor din budgetul ţerii. Din contră va fi Zi ministrul, că starea materială şi culturală a ţerii se ameliorează pe fiecare Zi, că afară de vreo câţiva preoţi, dascăli şi advocaţi de ai naţionalităţilor nemaghiare, ceilalţi locuitori aşteaptă cu nerăbdare timpul să se vadă odată Maghiari în toată forma, pentru ca din fericire să nu le mai lipsească nimica, care, în fine, dintre Maghiari numai aceia sânt nemulţumiţi, cari ar vre să devină miniştri, fără de a avă partidă, căci ţeara întreagă e „liberală“. Să dee D-Zeu ca pentru alte afaceri să fi fost ministrul-president Tisza la Viena şi nu pentru informaţiuni ca cele atinse! Ear’ de cumva pentru astfel de afaceri a fost, să dee D-Zeu ca cei ce au luat informaţiuni, să nu se razime pe ale dlui mainistru-president Tisza. Situaţiunea în România. Dincolo, preste Carpaţi, care se pregătesce ceva. E vorba de o unire a tuturor fracţiunilor oposiţionale, pentru ca împreună să răstoarne actualul guvern. Partidele unite vor emite apoi un manifest cătră ţeară. Deocamdată partidul aşa numit „liberal-naţional“ ,şi-a publicat programul, semnat de dl Dimitrie Brătianu, şeful partidului. Ne-am impus totdeauna foarte multă reservă faţă cu luptele politice ale fraţilor noştri de preste Carpaţi, înainte de toate nu ni se cuvine nouă se ne pronunţăm în aceste lupte, şi foarte lesne ni s’ar pută face imputarea, că vorbim în lipsă de cunoştinţă de causă. Apoi — poate că şi în zadar ne-am pronunţa, căci nimeni n’ar ţină seamă de părerile emise de noi. Dar’ ceea ce mai ales ne impune reserva este temerea, ca nu cumva viiul nostru interes pentru cele ce se petrec în România să fie rău interpretat. Situaţiunea generală ne silesce cu toate aceste, ca acum să eşim din această reservă. Astăzi când preste Dunăre este în curgere un răsboiu, ale cărui consecvenţe nu se pot prevede, nici pentru noi, nici pentru patria noastră, nu pot să fie indiferente cele ce se petrec în România. Actualul guvern din România întreţine, pe cât stim noi, cele mai bune relaţiuni cu Monarchia noastră, chiar şi atât ar fi poate destul, pentru ca să ne gândim bine mai nainte de a ne pronunţa contra lui. Sântem cetăţeni ai imperului austroungar, şi ar trebui să avem cuvinte foarte puternice, pentru ca să combatem un guvern amic patriei noastre. Cuvinte avem; întrebarea e numai, dacă ele sânt destul de puternice. Fraţii noştri de preste Carpaţi nu sciu şi nu pot să scie, cât de greu ne-a lovit îndeosebi pe noi, Românii din Ardeal, actualul guvern al României. Mare parte din noi, în o ţeară mai mult ori mai puţin săracă, nu numai ne câştigam pânea de toate Ziel«, ei ne ag°nisiam chiar avem din comerciul cu bogata Ţeară românească, care bogăţiile intrate din România aici la noi se răspândiau în cele din urmă asupra întregei ţeri şi ridicau buna stare economică a tuturora. Actualul guvern a curmat această curgere a bogăţiilor înspre ţeara noastră, şi în timp de câţiva ani de Zie am sărăcit. Poporaţiunea aşezată dealungul graniţelor, odinioară atât de înfloritoare, astăzi abia se mai susţine, ca parte însămnată din ea a şi emigrat. Aceasta o simţim noi în fiececare Zi, şi foarte adeseori ne cuprinde temerea, că cea mai viguroasă parte din poporaţiunea română a acestei ţeri va degenera, dacă lucrurile vor mai merge tot precum merg. De aceea este greu a vorbi aici între noi bine despre actualul guvern al României. Noi avem destule cuvinte de a dori, ca el să fie înlocuit cât mai curând cu altul, care ar pune capăt presiunii economice, sub care gemem. Ne dăm însă seamă despre partidele ce există în România, şi nu găsim nici unul, care ne promite vre-o uşurare, nici unul, despre care putem presupune, că venind la putere, are să fie mai binevoitor faţă cu noi. Tot acest guvern, care ne lovesce în interesele noastre economice, nu s-a sfiit a lovi în conştiinţa noastră naţională. Este grea posiţiunea noastră în ţeara aceasta. Avem să ne susţinem în luptă cu Maghiarii, un neam de oameni impetuoşi şi cu deosebire înclinaţi a-’şi pune toate puterile în lucrare, ca să încerce realisarea unor idei, care nu se pot realisa. Nu am cerut niciodată, ca fraţii noştri de preste Carpaţi să ne ajute, nu să ne încuragieze, sântem noi destui oameni, pentru ca să ne creăm noi prin noi înşine în ţeara aceasta o posiţiune potrivită cu importanţa noastră ca element constitutiv al statului. Ne-a durut însă, când am văzut, că guvernul statului român s’a unit ori a lăsat, cel puţin, să planeze asupra lui bănuiala, că s’a unit cu duşmanii noştri, că desaprobă lupta noastră, că-’i încuragiază pe ei, că ne îndeamnă să renunţăm de a continua lupta contra lor. Urmarea a fost, că Maghiarii au devenit din Zi în Zi mai stăruitori, amăgindu-se cu speranţa, că în cele din urmă tot vom ceda presiunii cercurilor din Bucureşti, că s’a produs o puternică reacţiune între noi, că relaţiunile noastre au ajuns la o excesivă încordare. Iară când reacţiunea a produs roadele ei, tot guvernul actual ne-a lovit prin expulsarea celor şese fraţi ai noştri. Nu am aprobat şi nu aprobăm nesocotită faptă a celor expulsaţi, ne doare cu toate aceste, că s’a luat contra lor cea mai aspră dintre toate măsurile, de care poate fi lovit un Român. Cu toate aceste am aprobat şi aprobăm politica urmată de actualul guvern român faţă cu noi, ne-am pus în conflict cu mulţi dintre amicii noştri, poate chiar şi cu o parte din opiniunea publică, le-am dat adversarilor noştri o armă puternică, dar am aprobat politica guvernului român, fiindcă el nu are să ţină seamă de interesele noastre, ci de ale României, și dacă aceste cer să ne lovească, nu-și rămâne decât să ne lovească. Noi