Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)

1885-11-27 / nr. 271

Anul II Sibiiu, Mercuri în 27 Noemvrie (9 Decemvrie) 1885 Nr. 271 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fi. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă, cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., 1/1 an 3 fi. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 10 an 10 fr., l­a an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile î Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. lin immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 26 Noemvrie st. v. Ministrul-president unguresc, dl Tisza, a fost Duminecă la Viena. Fiindcă călă­toria lui coincide cu a contelui de Khe­­venh­u­ller, ministru-resident la Belgrad, nu e mirare, dacă excursiunea primului ministru unguresc este adusă în combi­­naţiune cu situaţiunea politică externă. Sunt ziare de însemnătate, care fac astfel de combinaţiuni şi n’am set pentru care cuvânt am pută trage la îndoeală completă nexul causal dintre călătoria ministrului-president Tisza şi a ministrul­ui­­resident conte de Khevenhiiller. Dacă este însă nex causal între călă­toriile celor doi bărbaţi de stat, ministrul-­­ president Tisza nu s’a dus la Viena decât­­ pentru­ ca să raporteze despre situaţiunea internă din Ungaria. Aşa ,Ş­ic şi diarele, care aduc cele două călătorii în combinaţiune una cu alta. Ce va fi raportat însă ministrul-pre­sident Tisza în Viena ? De­sigur ceea­ ce­­i-au raportat lui comiţii­ supremi ai comitatelor, car’ aceştia ce le vor fi raportat solgăbirâii. Nici că se poate altfel. Pentru­ că, dacă comiţii-supremi din comitate, şi ei nu pot ajunge preste tot locul, ca să se informeze din intuiţiune proprie, cu atât mai puţin poate fi infor­mat din intuiţiune proprie un ministru­­president, al unui regat aşa de întins, cum este regatul Ungariei. Atât comiţii-supremi, cât şi solgă­­biraele din ziua de astăzi nu sânt oameni, care să dee informaţiuni exacte. în cea mai mare parte, nici silinţă nu-­şi dau, pentru­ ca să cunoască adevărata stare a ţinuturilor de sub administraţiunea dînşilor. Şi e logic ca aşa să fie. Comiţii­ supremi sânt oameni nu­miţi de guvern. Ei îşi ţin de datorinţa cea dintâiu şi cea mai sfântă a căuta ne­contenit în faţa stăpânului lor şi a nu face, a nu p­ice şi a nu gândi ceea­ ce li s’ar pără că nu place stăpânului. Solgă­­birăii sânt aleşi pro forma de representaţa municipiilor, picem proforma. Pentru­ că dînşii prin ciurul, ba prin sîta candida­­ţiunii nu se pot străcura decât dacă plac guvernului. Comitele-suprem cu cei trei representanţi numiţi după placul seu membri în comisiunea de candidaţiune, maiorisează totdeauna pre cei trei aleşi de represen­­tanţa municipiilor. Ceea­ ce va să zică, că lucrul este întocmit, şi aleşii representan­­ţelor, tot oamenii guvernului să fie. Dar’ şi dacă s’ar alege de aceia, care n’au fire aşa mlădioasă, caută să fie oameni de ai guvernului, dacă vor să rămână în funcţiune. Ei se fac şi trebue să se facă oamenii guvernului, căci altfel se înlătură din post şi locul lor se suplinesce prin substituire. Urmează deci, că nu e scăpare : func­ţionarul administrativ, ori comite, ori sc.i- găbirău, tot al guvernului trebue să fie, necondiţionat. Urmarea însă merge mai departe. Cum caută corniţele în ochii ministrului, aşa trebue să caute solgăbirăul în ochii comitelui, ca să facă, să zică, să gândească ceea­ ce îi place dlui comite-suprem. Ministrului-president, care e totodată şi ministru de interne, îi trebuesc infor­maţiuni despre situaţiunea din ţeară. Cătră cine să se adreseze? Nu se poate altcum decât să se adre­seze cătră comiţii­ supremi. Aceştia se adre­sează cătră solgăbirăi. Acum e acum. Solgăbirăul nu vrea să mâhnească pre dl comite, pentru­ că acesta s’ar pută supăra, dacă ’i­ s’ar raporta ceva ce să­’l supere şi ce raportând el mai însus, ar pută să supere pe dl ministru. Nu poate raporta lucruri supărăcioase şi din alte consideraţiuni: ar veni în posiţiune de a-’şi perde pânea. Caută dar’ să raporteze ce să placă d-lui comite. Se pune dar’ şi zugrăvesce o situaţiune cum ’şi-o scie el zugrăvi mai frumoasă. Comitele­ suprem, şi dacă ar şti că sânt minciuni cele ce scrie solgăbirăul, la rîndul seu, cum am acis nici el nu vrea să mâhnească pe dl ministru şi pentru cuvântul, că s’ar blama şi pe sine însuşi . Ar dovedi, că e rău administrator, dacă în sfera sa de activitate nu să re cumpeni lucrurile ca să fie starea cea mai strălu­cită în districtul seu. Compune şi el dar’ un tablou cât se poate de poetic şi-’l trimite d-lui ministru. Acesta stie, că aceia, cărora le ra­portează şi el, n’au să plece numai decât să controleze. Presentează icoana cea fru­moasă aşa cum ’şi-a compus-o din rapoar­tele subalternilor sei, dacă nu pentru altă, dar’ ca să apară în publicitate, car’ pu­blicitatea să spună despre domnia-sa lu­cruri, cari să facă furoare în țeară şi cu deosebire în străinătatea care nu se in­teresează, dar’ nici timp nu are ca să se intereseze venind la noi ca să se convingă, că este sau nu este aşa, cum a presentat ministrul-president situaţiunea. Este cunoscut, că la noi în ţeară compatrioţii maghiari pun mare preţ pe opera maghiarizării. Ministrul - president însuşi a descoperit, că pune mare preţ pe o „idee de stat“ mai puternică, care însă e identică cu unitatea naţională maghia­­risătoare. Se poate dar, presupune, că va fi raportat ceva ce ar fi în oare­care contra­zicere cu pornirea aceasta? Nu e de crezut. Acest fel de rapoarte au nefericirea de a fi tot într’o formă în toate ţerile cu organisme nesănătoase. Aşa a fost în Austria absolutistică la 1859, aşa în Francia la 1870, aşa se pare a fi fost în Serbia în anul acesta. Ne vine cu greu a crede, ca mini­strul-president, dacă va fi fost întrebat cumva despre situaţiunea ţerii, să fi răs­puns că restanţele de dare au fost cu sfîr­şitul anului trecut 85.300.000 fl. şi că prin execuţiunile pentru dările incassate, s’au ruinat contribuabilii înzecit şi însutit mai mult. Nu, că naţionalităţile nema­­­­gh­iare sânt, mâhnite pănă în adâncul su­fletului pentru tratamentul ce trebue să sufere din partea naţionalităţii maghiare şi că însăşi naţionalitatea maghiară nu e mul­ţumită decât câtă e în serviciul guvernului şi se poate bucura direct sau indirect de vre-un favor din budgetul ţerii. Din contră va fi Zi ministrul, că starea materială şi culturală a ţerii se ame­liorează pe fie­care Zi, că afară de vre­o câţiva preoţi, dascăli şi advocaţi de ai na­ţionalităţilor nemagh­iare, ceilalţi locuitori aşteaptă cu nerăbdare timpul să se vadă odată Maghiari în toată forma, pentru­ ca din fericire să nu le mai lipsească nimica, care, în fine, dintre Maghiari numai aceia sânt nemulţumiţi, cari ar vre să devină miniştri, fără de a avă partidă, căci ţeara întreagă e „liberală“. Să dee D-Zeu ca pentru alte afaceri să fi fost ministrul-president Tisza la Viena şi nu pentru informaţiuni ca cele atinse! Ear’ de cumva pentru astfel de afa­ceri a fost, să dee D-Zeu ca cei ce au luat informaţiuni, să nu se razime pe ale dlui mainistru-president Tisza. Situaţiunea în România. Dincolo, preste Carpaţi, care se pre­­gătesce ceva. E vorba de o unire a tu­turor fracţiunilor oposiţionale, pentru­ ca împreună să răstoarne actualul guvern. Partidele unite vor emite apoi un mani­fest cătră ţeară. Deocamdată partidul aşa numit „liberal-naţional“ ,şi-a publicat pro­gramul, semnat de dl Dimitrie Brătianu, şeful partidului. Ne-am impus totdeauna foarte multă reservă faţă cu luptele politice ale fraţilor noştri de preste Carpaţi, înainte de toate nu ni se cuvine nouă se ne pronunţăm în aceste lupte, şi foarte lesne ni s’ar pută face imputarea, că vorbim în lipsă de cu­noştinţă de causă. Apoi — poate că şi în zadar ne-am pronunţa, căci nimeni n’ar ţină seamă de părerile emise de noi. Dar’ ceea­ ce mai ales ne impune reserva este temerea, ca nu cumva viiul nostru interes pentru cele ce se petrec în România să fie rău interpretat. Situaţiunea generală ne silesce cu toate aceste, ca acum să eşim din această reservă. Astăzi când preste Dunăre este în curgere un răsboiu, ale cărui consecvenţe nu se pot prevede, nici pentru noi, nici pentru patria noastră, nu pot să fie indi­ferente cele ce se petrec în România. Actualul guvern din România între­ţine, pe cât stim noi, cele mai bune re­­laţiuni cu Monarchia noastră, chiar şi atât ar fi poate destul, pentru­ ca să ne gândim bine mai nainte de a ne pronunţa contra lui. Sântem cetăţeni ai imperului austro­­ungar, şi ar trebui să avem cuvinte foarte puternice, pentru­ ca să combatem un gu­vern amic patriei noastre. Cuvinte avem; întrebarea e numai, dacă ele sânt destul de puternice. Fraţii noştri de preste Carpaţi nu sciu şi nu pot să scie, cât de greu ne-a lovit îndeosebi pe noi, Românii din Ardeal, actualul gu­vern al României. Mare parte din noi, în o ţeară mai mult ori mai puţin săracă, nu numai ne câştigam pânea de toate Ziel«, ei ne ag°­­nisiam chiar avem­ din comerciul cu bo­gata Ţeară­ românească, care bogăţiile in­trate din România aici la noi se răspân­­diau în cele din urmă asupra întregei ţeri şi ridicau buna stare economică a tuturora. Actualul guvern a curmat această curgere a bogăţiilor înspre ţeara noastră, şi în timp de câţiva ani de Zie am sărăcit. Poporaţiunea aşezată dealungul graniţelor, odinioară atât de înfloritoare, astăzi abia se mai susţine, ca parte în­­sămnată din ea a şi emigrat. Aceasta o simţim noi în fie­ce­care Zi, şi foarte adese­ori ne cuprinde temerea, că cea mai vi­guroasă parte din poporaţiunea română a acestei ţeri va degenera, dacă lucrurile vor mai merge tot precum merg. De aceea este greu a vorbi aici între noi bine despre actualul guvern al Ro­mâniei. Noi avem destule cuvinte de a dori, ca el să fie înlocuit cât mai curând cu altul, care ar pune capăt presiunii econo­mice, sub care gemem. Ne dăm însă seamă despre partidele ce există în România, şi nu găsim nici unul, care ne promite vre-o uşurare, nici unul, despre care putem presupune, că ve­nind la putere, are să fie mai binevoitor faţă cu noi. Tot acest guvern, care ne lovesce în interesele noastre economice, nu s-a sfiit a lovi în conştiinţa noastră naţională. Este grea posiţiunea noastră în ţeara aceasta. Avem să ne susţinem în luptă cu Maghiarii, un neam de oameni impe­­tuoşi şi cu deosebire înclinaţi a-’şi pune toate puterile în lucrare, ca să încerce realisarea unor idei, care nu se pot realisa. Nu am cerut nici­odată, ca fraţii noştri de preste Carpaţi să ne ajute, nu să ne încuragieze, sântem noi destui oameni, pentru­ ca să ne creăm noi prin noi înşine în ţeara aceasta o posiţiune potrivită cu importanţa noastră ca element constitutiv al statului. Ne-a durut însă, când am văzut, că guvernul statului român s’a unit ori a lăsat, cel puţin, să planeze asupra lui bănuiala, că s’a unit cu duşmanii no­ştri, că desaprobă lupta noastră, că-’i în­­curagiază pe ei, că ne îndeamnă să re­nunţăm de a continua lupta contra lor. Urmarea a fost, că Maghiarii au devenit din Zi în Zi mai stăruitori, amăgindu-se cu speranţa, că în cele din urmă tot vom ceda presiunii cercurilor din Bucureşti, că s’a produs o puternică reacţiune între noi, că relaţiunile noastre au ajuns la o ex­cesivă încordare. Iară când reacţiunea a produs roadele ei, tot guvernul actual ne-a lovit prin expulsarea celor şese fraţi ai noştri. Nu am aprobat şi nu aprobăm neso­cotită faptă a celor expulsaţi, ne doare cu toate aceste, că s’a luat contra lor cea mai aspră dintre toate măsurile, de care poate fi lovit un Român. Cu toate aceste am aprobat şi apro­băm politica urmată de actualul guvern român faţă cu noi, ne-am pus în conflict cu mulţi dintre amicii noştri, poate chiar şi cu o parte din opiniunea publică, le-am dat adversarilor noştri o armă puternică, dar­ am aprobat politica guvernului ro­mân, fiindcă el nu are să ţină seamă de interesele noastre, ci de ale Româ­niei, și dacă aceste cer să ne lovească, nu-și rămâne decât să ne lovească. Noi

Next