Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)
1885-10-09 / nr. 230
Anul II Sibiiu, Mercuri în 9/21 Octomvrie 1885 Nr. 230 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V4 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile 3 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un nulnăr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 8 Octomvrie st. v. Dar’ scurtă mai fu şi pocăinţa din organele oficioase ale guvernanţilor noştri. Apoi să nu creadă omul în povestea, care spune despre acel ce fură mărturisindu-’şi păcatele ? Nu mai departe, decât ieri, spuneam cetitorilor, că oficioasele guvernanţilor noştri au declarat că poporul român e foarte patinic şi cinstit. Nu mai departe, decât ieri, pretindeam de la compatrioţii maghiari să fie şi ei mai cu cumpăt, în interesul patriei comune şi în interesul progresului omenirii. Toate în zadar! „Boala din fire n’are lecuire“ şi, pace bună. Norocos om a putut fi Herostrat, care, pentru ca să-şi facă şi el numele nemuritor, înainte de asta cu 2241 de ani a dat foc templului Dianei din Atena. El a fost unicul, care a fost în stare în timpurile acelea se distinge în chipul acesta şi de aceea ’i-a rămas numele doi secoli şi jumătate preste două mii de ani, şi are să-i mai rămână. Dacă trăia el în cailele noastre şi între Maghiari, se perdea între mulţimea concurenţilor, căci astăzii, ferostraţii maghiari, deşi nu aprind temple, se silesc să-’şi aprindă patria deasupra capetelor lor. Coloanele chiarului nostru sânt prea ânguste, decât să-’i încapă pe toţi, câţi s’au distins şi însetează a se distinge în soiul acesta de patriotism. Dar’ dacă nu ne ocupăm cu cei din trecut şi cu acei cu cari în timpul mai dincoac ne-am mai ocupat, merită totuşi cei mai noi să le facem onorurile cuvenite să-i arătăm patriei şi lumei, dacă nu pentru mii şi sute de ani, baremi pentru vre o câteva momente. Momentele şi aşa, în timpul telegrafului, al locomotivei şi al baloanelor, fac mai cât secolii pe timpurile neuitatului Herostrat. Cetitorii noştri au sciinţă şi cunosciinţă, că la Careii-mari, în comitatul Sătmarului, contele Ştefan Károlyi a propus un imposit nou în spatele contribuabililor, pentru răspândirea maghiarisării. Este sciuit, că majoritatea contribuabililor şi încă majoritatea precumpenitoare o constitue aceia, în contra căror este îndreptată propunerea contelui. Oamenii cu judecătă ’şi-ar fi scis: nu facem lucrul acesta. Oameni cu judecată nici nu s’ar fi gândit la maghiarisare, care vatămă pe cei nemaghiari, în simţul lor naţional. S’ar’ fi ferit de ea, ca să nu provoace resens în nemaghiari, să nu-’i turbure şi să nu aţîţe frecări între asupritori şi asupriţi, cu maghiarisarea, temându-se ca frecările să nu producă schintei şi flăcări care să le mistue patria, sub a cărui acoperiş se adăpostesc cu toţii. Vorbă să fie! „Patriotul“ modern, Ştefan Károlyi, nu se mulţumesce numai cu lucrarea în interesul maghiarisării nemaghiarilor. El a propus, ca aceia ce au a fi maghiarisaţi să plătească şi impozite, pentru ca maghiarisatorii să aibă mijloace cu ce să-şi maghiariseze mai curând. N’avem scrie, dacă gladiatorii din Roma erau supuşi şi impositelor, cu care era să se construească arenele, în care aveau să sângereze pentru delectarea publicului iubitor de spectacole sângeroase? Se poate că contele va fi fost de credinţă, că prin propunerea sa ’şi-a asigurat nemurirea numelui seu. Comitetul însă, care ’i-a primit propunerea, ’l-a copleşit. Comitatul, prin representanţa sa, a întrecut pe comite în rolul seu, deoarece pretinde, ca ţeara întreagă să contribue pentru ca „toţi locuitorii Ungariei să se recunoască drept cetăţeni maghiari----deoarece Ungaria numai aşa poate fi tare“. Ceea ce tradus în românească curată şi respicată, n’ar fi decât, ca unsprăvtece milioane de locuitori nemaghiari, să contribue alăturea cu cele cinci milioane de Maghiari, ca aceştia să poată înghiţi, fără să le stea în gât şi fără să le strice stomacul, cele unsprezece milioane. Precum vedem, concurenţa „patriotică“ e de tot mare. Afară de protopopul Pelle şi vreo câţiva consoţi români, ea se compune din o representanţa număroasă a unui comitat, şi între atâta speclă de om, este greu a-şi asigura chiar şi un comite Károlyi nemurirea „patriotică“ numelui seu. Un străin, luând din întâmplare Ziarul acesta în mână şi cetind cele de pănă aci, fără de a avă cunoscinţă despre referenţele dintre popoarele Ungariei, ar pută fi ispitit să creadă, că facem glume, sau apoi, că răniţa toarnă, în formă de scrisoare, negreala pe hârtie. Dar, cât de departe ar fi credinţa străinului de adevăr!? Nici gluma, nici răniţa, nu sunt ceeace ne dictează în condeiu cele ce scriem. Din contră, nu ne sfiim a mărturisi, că condeiul ne este cu mult mai inferior, decât să putem cu el accentua adevărata situaţiune din ţeară cu concetăţenii noştri herostraţi. Toată locuitorimea cuminte din Ungaria, doresce să-şi asigure adăpostul, care să o scutească de influenţe păgubitoare şi să-şi facă posibilă darea înainte. Şi mirarea mirărilor! Tocmai acei ce strigă în toate tonurile, că sânt chiămaţi să fericească lumea şi ţeara, nu mai obosesc întru a căuta prilegiuri, cum să neliniştească şi să tulbure, cum să dărîme adăpostul sub a cărui ocrotire toţi să poată lucra în tignă spre fericirea tuturor şi bunăstarea întregului. Ţeara e înglodată în datorii, cum n’a fost nici odată. Acesta este un pericol foarte mare, un pericol, care preste noapte poate aduce asupra noastră o catastrofă, fără de a se prăpădi praf de pușcă cât încape într’un degetărel. „N. fr. Presse“ ne spunea mai alaltăieri, că „o aritmetică, la toată întâmplarea nu prea riguroasă, ajunge la resultatul, că Ungaria ’şi-a înmulţit în şese ani datoriile cu 300 milioane, că ea trebue să împrumute din piaţa de bani în fiecare an la 50 milioaneDin aceeaşi dare de seamă se vede, că deficitul real se urcă şi pănă la 60 milioane pe an. Vede cineva, undeva, între guvernanţi, exprimată, cel puţin , îngrijirea, cum să se acopere miliardele de datorii, ca să mai poată ajunge şi ţeara noastră odată a fi eliberată de povara cea grea a carnetelor ce trebue să se ducă în pungile bancherilor din străinătate şi să încete deficitele ? Capitală pompoasă, cu palatul şi de tot felul, cu teatre, cu opere goale, cu museuri, exposiţiuni, şi aşa mai departe, pentru a se pută mândri Maghiarii cu ele; fond de disposiţiuni, regii proprie ale statului pentru de a trăi o mulţime de Maghiari din smântână domeniilor de stat, institute de stat de dragul limbii maghiare unde nu-ţi aduci aminte prin ţeară, tot pe datorii, Zicându-se de unele că sânt investiţiuni. Frumoase investiţiuni cari aduc, de exemplu, 11 fl. perdere la un hectolitru de săcară............. Iată grijea de binele ţerii. Urmarea firească dintr’o economie de stat ca aceasta este, că impozitele sânt atât de mari, încât o parte mare din cetăţeni, ne mai putându-le purta, lasă casă şi moşie şi iau lumea în cap. Se duc unde îi duc ochii, numai să scape de robotele fiscalice, care pe seama lor nu lasă să mânânce nici să se sature. Afară de spoială şi de pradă, nici de sciinţă, nici de comerciu, nici de industrie, nici de agricultură, de nimica, nu se poartă de grije. Ba da. Executorii de dare sânt mai activi decât ori şi unde pe faţa pământului , activitatea lor pârjolesce. Mai trebue încă vreo câţiva ani să lucre, cum lucră de doi ani încoaci, şi atunci vor trebui să termine cu totul, fiindcă nu vor mai avă unde să-şi valoreze activitatea. Contribuabilii câţi vor mai remâna pănă atunci în ţeară, vor trece în Bosnia şi Iderţegovina, în Dobrogea şi în Bucovina, eare restul în America, dacă cumva nu şi în Africa. Şi între astfel de împregiurări se mai recomandă şi impositul pentru maghiarizare ! „Chelului îi mai lipsia tocmai tichia de aur!“, în chipul acesta se ruinează, nu se zidesc patriile. Am voi să stim, au doară Maghiarii ambiţiunea de a le remâna vestea, că ei au făcut tot ce poate cugeta omul pentru a ruina o ţeară? Atunci meargă veseli înainte, că sânt pe cărarea cea mai bună. Şi fără de a vâna mult în dreapta şi în stânga după „agitatori“, scopul este ajuns. Revistă politică. Sibiiu, 8 Octomvrie st. v. Preliminarele de budget ale ambelor părţi ale monarchiei noastre sânt pregătite. La rîndul seu opoziţia maghiară combate sistemul financiar al guvernului şi prezice Ungariei o ruină completă financiară, dacă guvernul va continua cu politica financiară de pănă acum. Presa guvernamentală, a măsurat rolului ei, îl ia în apărare pe contele Szapáry şi se încearcă a modera greutatea situaţiunii financiare a ţerii prin elogii generale. „Să aruncăm privirea asupra progresului economic al ţerii şi asupra bunăstării care s’a ajuns în lungul şi în latul ţerii, decând actualul guvern conduce destinele Ungariei“ — Zi°e presa guvernamentală — „şi numai un om care nu voiesce să recunoască meritele semenilor sei, poate să conteste înflorirea economică a ţerii“. Din nefericire însă această „privire generală“ ne duce la o convingere contrară. Dacă se va bănui, că organele oposiţionale unguresci voiesc să răstoarne guvernul sau că naţionalităţile combat meritul guvernului actual, şi ele, numai cu intenţiuni ultra-naţionale, precum strigă din răsputeri organele oficioase, — atunci ce vor zice aceste organe despre „Neue freie Presse“, care, cu toată prietenia şi afecţiunea ce o are pentru actualul guvern al Ungariei, desperează şi ea despre starea financiară a Ungariei? Dieta croată îşi va reîncepe la sfîrşitul săptămânii acesteia şedinţele. De la aceste şedinţe vor lipsi căpeteniile partidului Starcevician, fiind excluşi pentru câte 60 şi 40 de şedinţe. Astfel Banul va puta să guste iarăşi pentru un timp oarecare liniştea „autorităţii“ sale de cap al Croaţiei. E curios cum „Nemzet“ în unul seu de ieri, vorbind despre călătoria Banului prin Slavonia, se bucură de primirea ce ’i s’a făcut capului Croaţiei şi aceasta o privesce ca o dovadă despre „respectul“ ce-’l are poporul din Croaţia şi Slavonia faţă cu acest dignitar al Croato-Slavoniei. Despre respectul şi autoritatea din ultimele şedinţe din dieta din Agram, de care s’a împărtăşit funcţionarul „unguresc“. „Nemzet nu voieşce să scie. Evenimentele de pe Peninsula Balcanică au atras atenţiunea Europei îndeosebi asupra Sârbiei şi asupra politicei austriace urmate de regele Milan. Corespondentul din Belgrad al Ziarului „Kölnische Zeitung“ îi scrie acestui 781’ frdre altele următoarele: „Austro-Ungaria a cumpărat, pentru preţul înţelegerii şi a garanţei pentru sine a Serbiei, liniştea Bosniei şi a Herţegovinei şi a celorlalte teritorii serbesci ale sale. Regele Milan şi miniştri sei au păstrat în mod cinstit promisiunile făcute în timpuri rele şi între mii de greutăţi. Cea mai grea acasă din partea contrarilor lor a fost aceea, că regele şi miniştrii ar fi tradat şi vândut Austriei causa naţională. Regele însă nu a şovăit, ci a aşteptat oara, în care să se împlinească promisiunile Austriei şi ţeara mamă, Serbia-vechiă, să vină iarăşi la coroana sârbească. Cursul lucrurilor era desemnat în mod clar. O mare răscoală în Macedonia trebuia să erumpă arji sau mâne. A venit apoi pentru Bulgaria unitatea, pentru Serbia mărirea, pentru celelalte, precum spune lumea rea, nimica, oar’ pentru Austro-Ungaria înaintarea cătră Salonic; sau chiar că între Austria şi Rusia s’a ajuns la o învoială de împărţire şi că Austria nu ’l-a uitat pe prietinul seu. . . . Dar’ cine ar fi putut cugeta că unirea Bulgariei va veni înainte de răscoala din Macedonia? Cinei-ar fi recunoscut, afară de un mic cerc, principelui bulgar puterea, şi ministerului bulgar prudenţa, de a pune la cale o mare mişcare poporală? Cestiunea bulgară se va aplana