Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)

1885-10-27 / nr. 246

Anul II Sibiiu, Duminecă în 27 Octomvrie (8 Noemvrie) 1885 Nr. 246 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 10 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile 3 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Gestiunea naţionalităţilor. VII. încheiam pentru astădată. Idea fundamentală a clarului „Pesti Napló­ e falsă: noi clasa cultă română nu numai că nu împingem massele po­porului spre o încercare de a resolva prin violenţă conflictul dintre noi şi Maghiari, ci avem cuvinte puternice de a stărui cu tot dinadinsul, pentru­ ca ele să-­şi păs­treze spiritul de ordine. Deşi agitate de o adâncă şi legitimă nemulţumire, massele poporului român nu sânt pătrunse de ură asupra naţiunii ma­ghiare, care susţine pe creatorii actualei stări de lucruri: urgisită le este numai clasa cultă maghiară, din care es execu­­tatorii legilor şi în genere actualii purtă­tori ai puterii publice. De aceea trebue să ne impunem cea mai mare reservă faţă cu clasa cultă ma­ghiară, să ne isolăm de ea, să-m i fim ad­versari, căci altfel poporul ne-ar socoti drept nişte „slugi“ ale „Ungurilor“, ni-ar întimpina cu neîncredere şi ar rămâne la discreţiunea acelora, care nu înţeleg ade­văratele noastre interese naţionale ori nu vor să ţină seamă de ele, poate chiar la discreţiunea duşmanilor noştri. Noi înţelegem marile interese, care leagă pe poporul român de cel maghiar, stim că, uniţi odată Românii cu Maghiarii, ar fi creată în Orientul european o putere, care poate să impună stabilitatea în rela­­ţiunile dintre statele orientale şi să garan­teze pentru un timp îndelungat desvoltarea noastră naţională. Nimuim dar­ spre o re­­solvare prin bună înţelegere a conflictului dintre noi şi Maghiari, şi de aceea ne-am ferit totdeauna de ori­şi­ce acţiune, care ar fi putut face imposibilă binevoitoarea apro­piere dintre noi. Maghiarii au impus unirea Ardealului cu Ţeara­ Ungurească în nişce condiţiuni, pe care noi nu le putem primi, fără­ ca să ne expunem la urgia poporului român. Ear’ de acest popor nu ne putem despărţi, fiindcă nu sântem o clasă superpusă, ci oameni eşiţi din popor, legaţi prin cele mai intime simţiri, prin cele mai sfinte relaţiuni de el. Nu poate fi pentru noi mai mare nenorocire, decât să fim socotiţi drept nisce străini în mijlocul fraţilor noştri, atât de neînduraţi în persecutarea celor ce întră în conflict cu sentimentul lor comun. Am declarat clar’ că nu putem primi starea de lucruri creată de Maghiari, că nu o vom pută primi nici­odată, dar’ ră­mânem în reservă, nu combatem în mod activ, nu creăm greutăţi, ci vom aştepta, ca Maghiarii să se convingă ei înşişi, că rău au făcut ceea­ ce au făcut. Şi spre marea uimire a concetăţenilor noştri maghiari am persistat timp de două­zeci de ani în resistenţa noastră pasivă fără­ ca să ne fi descuragiat. Din contră, astăzi, după douăzeci de ani sântem mai hotărîţi şi mai închegaţi ca ori­şi-când, pentru­ că avem în dosul nostru un popor, care ne mînă înainte, şi în inima noastră consciinţa, că servim o causă dreaptă şi potrivită cu interesele patriei şi ale Tro­nului. Am resistat însă şi resistăm, dar’ nici odată nu ne-am unit cu vre unul dintre duşmanii noştri comuni. S’au făcut în mai multe rînduri încercări de a stabili oare­care înţelegere între noi şi Sârbi, între noi şi Croaţi, între noi şi Slovaci, în genere între noi şi alţi adversari ai Maghiarilor. Nici odată aceste încercări nu au reuşit, pentru­ că ele jigniau sentimentul nostru public: am combătut contra Maghiarilor, dar’ nu ne am unit cu nimeni contra lor, n’am voit ca mânia să ne împingă a servi chiar o causă străină. Ni­ s’a aruncat adese­ori vorba, că conspirăm cu fraţii noştri de preste Carpaţi contra Maghiarilor. Nu s’a găsit însă nici odată vre-o dovadă pentru această bănuială. Atitudinea Croaţilor n’am avut-o nici odată, reuniuni ca „Omladina“ nu au existat la noi, şi mai ales astăzi, după cele petrecute în urma „proclama­­ţiunii irredentiste“, tot omul serios e con­vins, că fraţii noştri nu cer dela noi decât să fim aici, precum ei sânt preste Carpaţi, o organisaţie de ordine socială, şi noi nu cerem dela dînşii decât să lucreze neobo­siţi, că să ducă şi să desvoalte mai de­parte vieaţa noastră naţională. Ni se mai impută, că ne-am unit cu Saşii. Cine sânt aceşti Saşi ? Nici odată ei n’au fost şi nici că vor pută fi duşmani ai Maghia­rilor ori ai statului ungar. Cu toate aceste nu ne-am unit cu ei, îi susţinem şi îi vom susţine, chiar şi atunci, când ei ne-ar combate, îi susţinem chiar şi in­trând în conflict cu sentimentul unei părţi din poporul nostru, pentru­ că îi socotim drept un element folositor şi foarte im­portant pentru stabilirea echilibriului dintre noi şi Maghiari. E interesul nostru na­ţional, că acolo, unde sânt ei, ei să ră­mână şi să se desvoalte. Şi încă odată, cu toate aceste nu ne-am unit încă cu ei, ci ne-am găsit numai pe terenul de luptă. Am păstrat dar’ în faţa Maghiarilor atitudinea cuvenită celui ce vrea să se apropie şi nu renunţă la speranţa de a se şi pută apropia Speranţa aceasta a devenit însă din­­ţi în 4* mai slabă. Ma­ghiarii ne-au răspuns, ba ’şi-au făcut chiar nebuna ilusiune, că vor pută să ne des­­partă de massele, care ne împing contra lor. Astfel încetul cu încetul am ajuns că apropierea cătră Maghiari e socotită de Români drept o tradare şi cei mai onorabili oameni au devenit urgisiţi numai pentru­ că­­şi-au permis a se apropia de Maghiari. Căci precând noi aşteptăm timpul priincios pentru stabilirea înţelegerii cu Maghiarii, în massele inculte resistenţa pasivă se presentă drept o aşteptare a timpului, în care vor pute să se ridice asu­pra „Ungurilor“. Şi din cli­en­­ţi e tot mai puternică disposiţiunea de a per­secuta pe toţi aceia, care nu vor să în­ţeleagă astfel resistenţa pasivă. Acum douăzeci de ani le-am spus Maghiarilor, că Românii se vor supune stării de lucruri create fără de învoirea lor, dar­ nu se vor împăca nici­odată cu ea. Astă­zi după douătzeci de ani sântem ajunşi la convingerea, că menţinendu-se şi pe mai departe actuala stare de lucruri, nimeni nu-­i va pută determina pe Români să susţină la timp de primejdie alăturea cu Maghiarii statul „maghiar“. Prin aceasta cestiunea conflictului dintre noi şi Maghiari e formulată cu cea mai deplină claritate. Un lucru trebue să le fie pus Ma­ghiarilor mai presus de ori-şi­ce discu­­ţiune: că numai prin mijlocirea noastră poate să dispună statul ungar de massele poporului român. Nici noi nu sântem însă stăpâni pe aceste masse, şi dispunem de ele numai câtă vreme nu intrăm în conflict cu sen­timentul lor comun, numai câtă vreme mergem cu ele contra „Ungurilor“. Mai nainte de a-­şi fi câştigat „Un­gurii“ încrederea şi simpatiile Românilor, apropierea e dar’ preste putinţă: noi, oamenii cu sciinţă de carte, putem de­şerta, dar’ nu le sântem Maghiarilor de nici un folos, căci n’avem să ducem pe nimeni cu noi. Pentru­ ca să putem duce şi massele, pentru­ ca să putem lua angageamentul, că Românii vor susţină statul ungar în toate împregiurările şi contra ori­şi­ cui, trebue să ne înţelegem cu Maghiarii în nisce condiţiuni impuse nouă de sentimentul pu­blic al Românilor. E de prisos să mai arătăm anume, care ar pute să fie aceste condiţiuni, când ştim, că Maghiarii nici că ne învrednicesc macar să între în vorbă cu noi. Ei ar voi pace, dar’ nu pace stabilită prin bună în­voială, ci pace dictată de dînşii. Prin asemenea pace însă n’am pută ajunge de­cât tot unde a ajuns şi conferenţa din Bu­dapesta : în zadar ne-am învoi noi, când „cei de acasă“ nu ne ş ţie „bine aţi făcut“. Ne vom mărgini dar’ la una singură din aceste condiţiuni. Neîncrederea faţă cu „Ungurii“ e una dintre tradiţiunile poporului român. In cei din urmă două­zeci şi mai ales în cei din urmă (zece ani, această tradiţiune s’a pronunţat atât de mult, încât Româ­nul nu mai pune nici un temeiu pe fă­găduinţe „unguresci“, nici un temeiu pe legea „ungurească“. S’a înfipt în mintea lui gândul, că „Ungurul“ făgăduesce la nevoie marea cu sarea, dar’ apoi nu îm­­plinesce, nesocotesce legea făcută, o calcă, o aplică cum îi vine lui la socoteală. De aceea condiţiunea sine qua non a ori­­şi­cărei înţelegeri e stabilirea unei ga­ranţii, că legile, ori şi care ar fi ele, vor fi aplicate în viitor cu bună cre­dinţă. Oameni sincer­i, serioşi şi de bună credinţă numai după crearea unei asemene garanţii ar pută să stee de vorbă cu Ma­ghiarii în numele Românilor. Drept o asemenea garanţă stăruim noi asupra autonomiei Ardealului. Nu cerem nici atât, cât au obţinut Croaţii, nici umbră măcar de stăpânire asupra altora, ci numai crearea unei stări de lu­cruri, care inspiră poporului sentimentul, că nu va mai pute fi el însuşi supus la violenţe şi că va pută totdeauna să inter­vină cu succes pentru aplicarea conscien­­ţioasă a legilor. Mai mult! Nu sântem autorizaţi de nimeni, dar’ cunoascem în­destul sentimentul public al Românilor, pentru­ ca să putem susţină fără de sfială, că ei ar primi chiar şi uniunea, dacă li s’ar crea vre-o altă garanţă, care le inspiră destulă încredere. Am fi însă oameni prea puţin serioşi, dacă şi astăzzi ne-am mai face ilusiunea, că Maghiarii cunosc îndestul disposiţiunile generale şi interesele lor proprii, pentru­­ca să poată intra de bunăvoie la învoială pentru crearea unei asemene garanţii. Sânt oare­cum înfipţi în idea absurdă de a preface statul ungar într’unul naţional maghiar, şi câtă vreme opiniunea publică maghiară va fi cuprinsă de această manie, e preste putinţă în Ungaria un guvern resonabil. Stăm dar’ în faţa întrebării: Ce se va alege de noi în cţiva, când ţeara acea­sta va fi în primejdie? cum vom pută să ferim de tentaţiunile primejdioase pe mas­sele agitate de nemulţumire ? în faţa acestei întrebări nu ne ră­mâne decât să facem încercarea de a-’i sili pe Maghiari să admită ceea­ ce de bună voie nu vor, făcându-­i înainte de toate să simtă, că e o nebunie idea unui stat maghiar, câtă vreme sântem şi noi aici. Nu ne-am unit pănă acum cu nici unul dintre adversarii, cu nici unul dintre duşmanii lor interni, vom căuta de aici înainte a ne apropia de alţii, dacă ei ne resping. E vorba să ferim pe neamul nostru de o pornire primejdioasă şi ţeara noastră de o sguduire, şi acesta fiind sco­pul, nu ne vom face nici­odată mustrări de a le fi dat, în vederea acestui scop, mână de ajutor acelora, care acum sufăr dimpreună cu noi sub greutatea actualei stări de lucruri, dar’ mâne ne vor fi duş­mani nouă nu mai puţin primejdioşi ca Maghiarilor. Ne aflăm în legitimă apărare şi dacă Maghiarilor li s’a putut ierta, că acum două-deci de ani li-au creat Croa­ţilor o posiţiune splendidă, prea splendidă, numai ca să obţină mână liberă faţă cu noi, de ce oare noi să nu ne unim cu Croaţii, cu Serbii şi cu Slovacii, chiar cu adversarii de preste Laita ai Maghiarilor, când astfel îi putem da poporului nostru tigna lucrării pacinice? înţelegem, că le vine greu „n­e­m­e­­şilor“ şi „magnaţilor“ de odinioară să se pună la acelaşi nivel cu fiii foştilor sei iobagi, ei însă trebue să se supună la porunca timpului şi să se împace cu gândul, că numai uniţi cu noi se pot susţină. Oameni comori şi deprinşi a trăi pe ne­muncite, feciori de bani gata, ei unul câte unul au sărăcit şi astă­ji cei mai mulţi dintre dînşii ar peri de foame dacă statul nu ’i-ar hrăni, ţinendu-’i în funcţiuni. Prac­tica de douăzeci de ani a dovedit, că ei duc ţeara la perire, fiindcă sânt comori şi nu ’şi-au dat nici­odată silinţa de a studia poporul, pe care au să-’l administreze, să-’i cunoască trebuinţele şi înclinările, chiar dacă ar voi sânt incapabili de a le inspira încrederea cuvenită masselor române. Mai vine acum „Pesti Napló“ și pune în primul plan pe proprietarii maghiari, dân­­du-le lor sarcina de a conduce lupta contra noastră. Nesocotită propunere! N’au aflat oare mult sciiitorii dela „Pesti Napló“, că aici în Ar­deal pământul nu e destul de mănos pentru­ ca proprietatea mare să se poată susţină în luptă cu cea mică. Puneţi pe proprietarii mari din Ardeal în luptă cu noi care dispunem de braţele munci­toare, şi ne-aţi silit să-­i ruinăm şi pe ei, să-­i facem simpli administratori ai moşiilor lor şi să-­i expropriem în cele din urmă. Lupta dintre noi şi Maghiari e astăzi numai politică, urmată numai în vederea unor scopuri culturale, de­sigur, că nu noi vom avă cuvinte de a ne plânge, dacă Maghiarii vor face din ea o luptă de rasă, în care noi puţin putem perde, dar’ cu atât mai mult putem câştiga. Maghiarii şi mai ales cei din Ardeal trebue să simtă, că a venit timpul, ca ei să se dee un pas înapoi şi noi să facem unul înainte, dacă n’o înţeleg aceasta şi nu vor s’o înţeleagă, sântem siliţi a ne uni contra lor chiar şi cu duşmanii noştri, pentru­ că să menţinem lupta pe terenul politic. E lungă calea,­ pe care am pută să ajungem acolo, unde ne cred, dacă ne cred în adevăr .­Maghiari astăzi ajunşi. Am stat timp de două decenii în re­­sistenţă pgrsivă, vom organiza de aci îna­

Next