Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)

1885-11-26 / nr. 270

I­ T Aliul II Sibiiu, Marţi în 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1885 Nr. 270 Abonamentele Pentru Sibiiu: l lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: l lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: V* an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 25 Noemvrie st. v. Stăm adese­ori nedumeriţi în faţa ac­telor săvârşite de actualul guvern al Un­gariei, şi par’că nu mai putem crede, că ne aflăm în adevăr în mijlocul Europei, atât ne sânt de străine vederile lui de ale noastre, care sunt cele europene. Oficiosul „Nemzet"4 publică în nu­mărul de la 5 Decemvrie o dare de seamă asupra unei discuţiuni urmate în consiliul comunal din Braşov. Aflăm din această dar­e de seamă, că în Braşov comuna a înfiinţat şi susţine cu propriile sale cheltuieli o şcoală de meserii. Braşovenii, care au înfiinţat şi susţin această şcoală, vor fi sciind ei mai bine ca ori­ şi­cine, care sânt trebuinţele, la care ea va ave să răspundă şi îndeo­sebi, care sânt ramurile de industrie, pe­­ care trebue să le ridice. Nu e clar, numai­­ drept, ci totodată şi rezonabil, ca ei înşişi să conducă şcoala, pe care au înfiinţat-o. Aceasta s’a şi recunoscut atât de guvern, cât şi de corpurile legiuitoare, care au votat legea, în virtutea căreia comunele, care înfiinţează şi susţin asemene şcoli, aleg ele înseşi şi consiliul şcolar. Cu toate aceste, pentru şcoala din Braşov dl ministru Trefort ’şi-a reservat dreptul de a numi doi membri în con­siliul şcolar, în virtutea legii nu are mi­nistrul acest drept; el ’şi-’l pretinde însă faţă cu şcoala din Braşov, fiindcă aşa vrea el, fiindcă aşa va fi cerând „idea de stat“. Consiliul comunal din Braşov, pus faţă cu această abatere de la lege, stă la îndoeală şi pare că inclină să se supună ; unul dintre membrii lui însă, dl Diamandi Manole, ridică protest contra acestei im­puneri, cere respectarea legii şi propune respingerea celor doi membri numiţi de ministru, ceea­ ce se şi primesce. Aşa stau lucrurile, după cum ele ni se presentă în darea de seamă publicată în „Nemzet“. Ministrul se abate de la lege: consi­liul comunal cere respectarea legii. Minis­trul loveste autonomia comunei: consiliul comunal o susţine. Mărturisim, că nu stim cu destulă siguranţă, dacă este ori nu în adevăr aşa, voim chiar să presupunem, că legea îi r­e­s­e­r­v­ă ministrului dreptul de a numi membri în consiliul şcolar, dar’ că el nu s’a folosit de acest drept faţă cu şcoala din Braşov. Chiar şi în caşul acesta Bra­şovenii au dreptul de a întreba: de ce pentru alţii mumă şi pentru noi ciumă? Sântem noi mai puţin ca alţii capabili de a conduce şcoala, pe care noi înşine am înfiinţat-o pentru propriile noastre tre­buinţe ? Cu atât mai gravă e cestiunea, dacă în adevăr legea nu şi-a reservat mi­nistrului dreptul de a numi membri în consiliul comunal, atunci impunerea lor este un act de violenţă. Iată acum şi modul, în care se pre­sentă acest act de violenţă în darea de seamă publicată de „Nemzet“: „Diamandi Manole este, — precum ni se spune în darea de seamă, — contra chiar şi a unei luări la cunoscinţă condiţionate.­­ Cetă­ţenii oraşului Braşov nu sunt mai puţin ca alţii cetăţeni ai statului. Ei plătesc cel puţin tot atâta contribuţiune de averi şi de sânge ca alţii. „Cetăţenii Braşovului s’au obicinuit din cele mai vechi timpuri a respecta legile şi ordinaţiu­­nile emise de guvern pe casa lor şi a li se supune. Dacă inse o ordinaţiune emisă de gu­vern este, ca cea presentă, în contrazicere cu legea, representanţa comunală este datoare să ridice protest contra ei. Dacă ministrului nu-­i va fi păsând de petiţiune, putem să mergem cu plângerea noastră la dietă, care dacă şi aceasta rămâne surdă în faţa legitimei plângeri, atunci tot mai e deschis drumul la treptele Tronului. (Strigăte sgomotoase de „Hoch“ ! şi „să trăească“ !) Cât pentru şcoala de meserie, există o ordina­ţiune a ministerului de culte şi instrucţiune pu­blică, valabilă pentru toată ţeara. Acum însă acelaşi ministru ese la iveală cu o a doua ordinaţiune, care pentru teritorul aşa numitului pământ săsesc cuprinde disposiţiuni opuse. (? ?!) Aceasta este o vătămare nu numai a egalei în­dreptăţiri, ci chiar şi a legii. Contra acestui lu­cru trebue să protestăm cu toţii, umăr la umăr. Chiar şi Maghiarii ar trebui să se unească cu noi la această protestare. (Oho!) Căci apetitul vine în timpul mâncării, şi dacă acum volnicia ministerială se îndreptează numai contra naţionalităţilor, în viitor ea poate se se întindă şi pe alte terene, şi atunci în ţeara întreagă vom ave numai pa­rale. Propune dar’, ca ordinaţiunea ministerială se nu fie luată la cunoscinţă, ci să se adreseze contra ei o peti­ţiune la ministru, car’ dacă aceasta n’ar folosi, la dietă şi, în caşul extrem, la Rege. Adunarea a primit cu sgomotoasă însufleţire această săl­batică propunere (vad indítvány) şi a ridicat-o în toată întinderea ei la valoare de cond­us. Care va se­dică „selbatecă“ e pro­punerea făcută de dl Diamandi Manole? Un ministru dă un ordin, care nu e întemeiat în lege : ministrul e om civilisat, e European, — un barbar, un sălbatic e cel ce nu vrea să se supună unui ase­menea ordin. Ministrul calcă autonomia comunală, el e om cum se cade, dar­ sânt sălbatici cetăţenii, care susţin autonomia. Sânt niste sălbateci în Ungaria aceia, care cer respectarea legii ori apli­carea ei pentru toţi de­o­potrivă, nisce sălbatici aceia, care recurg de la ministru la dietă, nisce săl­batici aceia, care ţin ca Coroana să fie bine informată despre cele ce se petrec în teară! Dacă ne-ar întreba Braşovenii pe noi, le-am spune, că în zadar vor cere ca mi­nistrul să-­şi schimbe hotărîrea, în zadar vor recurge la dietă, în zadar vor merge poate chiar şi la treptele Tronului, căci Monarchul nostru este iubitor de pace şi pentru şcoala din Braşov nu are să pro­voace un conflict între guvern şi dietă ori o perturbaţiune în opiniunea publică ma­ghiară. Nu­ prea multe ilusiuni se nu-­şi facă concetăţenii noştri din Braşov. Noi toţi însă, toţi cei ce nu ne însufleţim pentru „marele“ nostru compatriot Ludovic Kossuth, ci persistăm în încrederea şi în fidelitatea noastră cătră Casa de Austria, noi avem datoria de a nu suferi ca să se calce legea în numele Monarchului nostru, de a informa Coroana despre cele ce se petrec în ţeară, de a merge, când nu ne mai rămâne altă, la treptele Tronului, ca să Zicem: iată, Preamărite al nostru Mo­narch, cum sântem chivernisiţi, iată cum se aplică legile în Ungaria, iată cum se înstrăinează inimile credincioşilor cei su­puşi. — Atât sântem datori să facem şi apoi răbdăm mai departe, căci cu adi cu mâne Zilele nu întră în sac. Când şi în ce fel are să fie scăpată ţeara noastră de acest regim cu totul străin în mijlocul Europei, aceasta nu se poate sei, dar’ că avem să scăpăm odată şi să scăpăm cu desăvîrşire de el, despre aceasta se nu ne îndoim nici­odată, căci abusul de putere nu poate să ducă nici în Ungaria decât acolo, unde a dus şi în alte ţeri, înţelegem, că ministrul nesocoteşce legea, când ea îl supără, înţelegem, că dieta produsă prin violenţă administrativă aprobă şi ea ceea­ ce fac miniştrii, înţelegem, că cei ce au puterea abusează de ea, ceea­ ce nu înţelegem e lipsa de pudoare, cu care opiniunea publică laudă nesocotirea legii şi insultă pe aceia, care cer respectarea legii ori aplicarea ei cu bună credinţă şi pentru toţi deopotrivă. Ministrul nesocoteşce legea ori o aplică faţă cu Braşovul în mod excepţional, să respectăm legea! — strigă Braşovenii. Este un simptom de enormă decadenţă socială, când chiar în „Nemzet“, cel mai de frunte organ de publicitate maghiar, acest strigăt poate să fie cualificat drept o propunere „sălbatecă“. Dar’ despre aceasta ne reservăm a vorbi altădată. Revistă politică, Sibiiu, 25 Noemvrie st. v. Armistiţiul dintre Sârbi şi Bulgari nu s’a încheiat încă nici până în Ziua dle astăzi, deoare­ce pretenţiunile, ce formează o parte şi alta se schimbă din Zi în Z“ Sârbii s’ar învoi a evacua Cula şi Tun­ul dacă principele Alexandru ar evacua Pi­­rotul; principele Alexandru însă la aceasta numai sub acea condiţiune se poate învoi, dacă Sârbia servesce o despăgu­bire de răsboiu de 40 milioane fr­an­ci. Poporaţiunea Rumeliei­ orientale demonstrează de repeţite ori şi cu deose­bite prolegiuri pentru uniunea cu Bulgaria. Astfel se vorbesce, că sosind la Filipopol comisarii turcesci Lebib şi Gabdon Effendi, nu au fost întimpinaţi în mod oficial; ba se zace chiar, că prefectul D i­m i­t­r o­v a comunicat comisarilor,­ că nu Filipopolul e locul consultărilor, ci Sofia, unde resi­­dează guvernul, şi astfel să poftească acolo. într’ aceste disposiţiunea cercurilor gu­vernamentale din Rusia inclină tot mai mult spre Bulgari, şi principele Alexandru a devenit iarăşi popular. Oficioasa „Nowoje Wremja“ comunică, că în sfîrşit gu­vernul rusesc s’a declarat a recu­­noasce uniunea Rumeliei­ orien­tale cu Bulgaria şi s’a h­otărît să sprijinească această unire cu toate mijloacele, ce-’i stau la dis­­p­os­iţi­u­ne. Diplomaţii ruseşci din Con­­stantinopol şi cei din Peninsula­ Balcanică au primit deci ordinul, de a nu se mai împotrivi uniunii, după­ ce poporul bulgar a ispăşit cu sângele seu pasul ilegal al conducătorilor lui şi după­ ce Ţarul şi-a dat iertare, în ceea­ ce priveste însă pe prin­cipele Bulgariei — dice oficioasa rusească — el i s-a reparat în parte atitudinea in­corectă faţă cu Rusia prin bravura, ce a dovedit-o pe câmpul de răsboiu, şi acum dela el însuşi va atîrna, dacă simpatiile împăratului rusesc se vor extinde şi asupra lui. A se ruga simplu de iertare, nu va fi destul. Rusia are lipsă de garanţii, că Bul­garia va rămână sub autoritatea sa morală şi materială; în faţa acestei situaţiuni monarchia austro-ungară se pare a fi ajuns într’o di­lemă. Mai zalele trecute se presupunea, că contele Khevenhiiller a ameninţat pe principele Bulgariei cu intrarea armatei austro-ungare în Sârbia fără de a fi pri­mit pentru această autorizare dela oficiul de externe. Din parte competentă se ade­­veresce acum şi această scrie şi se dice, că contele Khevenhiiller să fi trecut întru adevăr marginile creditivei sale, şi că ofi­ciul austro-ungar de externe s’a aflat în­demnat a da Rusiei, care a cerut explicări în mod oficial, o declarare formală în acel înţeles. Situaţiunea nu e deci tocmai jig­­nită. Şi dacă există vre-un moment, din care s’ar pută cunoasce seriositatea situa­­ţiunii, un astfel de moment e atunci de­sigur înpregiurarea, că Maiestatea Sa ’şi-a amînt plecarea la Gödöllő, ce avea să se întâmple deja în 3 a­­. c., remănând la Viena, spre a pută primi mai nainte in audienţă pe contele Khevenhiiller. Cu toate că foile oficioase neagă ori-şi­ce alterare a alianţei celor trei împăraţi şi în Viena se fac toate opintirile întru a li­nişti pe Rusia, e mai pre­sus de ori­ce îndoială, că alianţa celor trei împăraţi nu mai există în acea castitate, în care se afla pe timpul întrunirii delegaţiunilor austro-ungare, şi că legăturile amicale dintre Rusia în Austro-Ungaria s’au cam lărgit în timpul din urmă. Cercurile oficiale mai cred încă la restabilirea r­aoartelor celor vechi, cercurile politice însă se tem de isbucnirea unui conflict cu Rusia. între astfel de împregiurări de sine se înţelege, că se colportează o mulţime de faime cu privire la schimbarea în conducerea oficiului de externe şi cu privire la o iminentă mobilizare a trupelor austro-ungare. Unei foi din Budapesta li­ se comunică, că de două săptămâni încoace ofiţerilor trupelor din Ungaria li se deneagă ori şi ce concediu, şi că în urma aceseia în cercurile militare e răspândită părerea, că ordinul de mobilizare ne stă imediat înainte. Situaţiunea, ce e drept, e foarte critică; cu toate aceste noi aflăm, că e un lucru nemotivat şi precipitat, de a vorbi deja de pe acum de astfel de eventualităţi. O depeşă ce primeste din Berlin Zia­rul d-lui Salisbury „Standard“, spune, că anumite puteri pertractează în mod confident asupra unor propuneri cu pri­vire la sol­u­ţiu­nea definitivă a ces­ti­unii balcanice, şi că acele propuneri probabil se vor presentă, cu puţine mo­dificări, tuturor puterilor spre aprobare. Aceste propuneri ar fi următoarele: Uni­unea Bulgariei cu Rumelia se va recu­­noasce; ocupaţi­unea austro-ungară se va extinde pănă la munţii Kara-Dagi şi la Drinul-alb, inclusiv Pristina şi exclusiv Prizrend; Sârbia va primi o mică com­pensaţie la graniţă. Punctul din urmă e menit, de a mulţumi pe Austria şi de a-’i câştiga consimţământul pentru uniunea Bulgariei cu Rumelia, cu ceea­ ce aproape toate puterile sânt deja de acord, chiar şi Turcia, dacă ’i­ s’ar face nisce concesiuni în privinţa Macedoniei. Din Spania sosesce scirea unei sci­­siuni în partidul conservatorilor, în tabera stângei dinastice domnesce o disposiţiune cu desevîrşire oposiţională. Mareşalul Lo­pez Dominguez n’a primit postul de plenipotenţiar la Paris, şi aceasta se pri­vesce de o împotrivire guvernului. Din Roma încă se comunică, că la îndemnul Papei s’au luat măsuri, spre a împăca pe Don Carlos cu linea ce stă astădi la cârmă, și se vorbesce din nou, că s’a pus în per­spectivă căsătoria celui dintâiu fiu al lui Don Carols cu fiica de cinci ani a regelui Alfons. Resultatul alegerilor engleze e pănă acum următorul: 309 liberali, 244 conservativi şi 66 Pamneliţi; în Cairo încă se aşteaptă resul­­tatul alegerilor engleze; deocamdată ori­ce activitate e întreruptă. Sir Drummond Wolff face studii private; el nu ascunde, că misiunea sa depinde de resultatul ale­

Next