Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)
1885-11-26 / nr. 270
I T Aliul II Sibiiu, Marţi în 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1885 Nr. 270 Abonamentele Pentru Sibiiu: l lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: l lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: V* an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 25 Noemvrie st. v. Stăm adeseori nedumeriţi în faţa actelor săvârşite de actualul guvern al Ungariei, şi par’că nu mai putem crede, că ne aflăm în adevăr în mijlocul Europei, atât ne sânt de străine vederile lui de ale noastre, care sunt cele europene. Oficiosul „Nemzet"4 publică în numărul de la 5 Decemvrie o dare de seamă asupra unei discuţiuni urmate în consiliul comunal din Braşov. Aflăm din această dare de seamă, că în Braşov comuna a înfiinţat şi susţine cu propriile sale cheltuieli o şcoală de meserii. Braşovenii, care au înfiinţat şi susţin această şcoală, vor fi sciind ei mai bine ca ori şicine, care sânt trebuinţele, la care ea va ave să răspundă şi îndeosebi, care sânt ramurile de industrie, pe care trebue să le ridice. Nu e clar, numai drept, ci totodată şi rezonabil, ca ei înşişi să conducă şcoala, pe care au înfiinţat-o. Aceasta s’a şi recunoscut atât de guvern, cât şi de corpurile legiuitoare, care au votat legea, în virtutea căreia comunele, care înfiinţează şi susţin asemene şcoli, aleg ele înseşi şi consiliul şcolar. Cu toate aceste, pentru şcoala din Braşov dl ministru Trefort ’şi-a reservat dreptul de a numi doi membri în consiliul şcolar, în virtutea legii nu are ministrul acest drept; el ’şi-’l pretinde însă faţă cu şcoala din Braşov, fiindcă aşa vrea el, fiindcă aşa va fi cerând „idea de stat“. Consiliul comunal din Braşov, pus faţă cu această abatere de la lege, stă la îndoeală şi pare că inclină să se supună ; unul dintre membrii lui însă, dl Diamandi Manole, ridică protest contra acestei impuneri, cere respectarea legii şi propune respingerea celor doi membri numiţi de ministru, ceea ce se şi primesce. Aşa stau lucrurile, după cum ele ni se presentă în darea de seamă publicată în „Nemzet“. Ministrul se abate de la lege: consiliul comunal cere respectarea legii. Ministrul loveste autonomia comunei: consiliul comunal o susţine. Mărturisim, că nu stim cu destulă siguranţă, dacă este ori nu în adevăr aşa, voim chiar să presupunem, că legea îi reservă ministrului dreptul de a numi membri în consiliul şcolar, dar’ că el nu s’a folosit de acest drept faţă cu şcoala din Braşov. Chiar şi în caşul acesta Braşovenii au dreptul de a întreba: de ce pentru alţii mumă şi pentru noi ciumă? Sântem noi mai puţin ca alţii capabili de a conduce şcoala, pe care noi înşine am înfiinţat-o pentru propriile noastre trebuinţe ? Cu atât mai gravă e cestiunea, dacă în adevăr legea nu şi-a reservat ministrului dreptul de a numi membri în consiliul comunal, atunci impunerea lor este un act de violenţă. Iată acum şi modul, în care se presentă acest act de violenţă în darea de seamă publicată de „Nemzet“: „Diamandi Manole este, — precum ni se spune în darea de seamă, — contra chiar şi a unei luări la cunoscinţă condiţionate. Cetăţenii oraşului Braşov nu sunt mai puţin ca alţii cetăţeni ai statului. Ei plătesc cel puţin tot atâta contribuţiune de averi şi de sânge ca alţii. „Cetăţenii Braşovului s’au obicinuit din cele mai vechi timpuri a respecta legile şi ordinaţiunile emise de guvern pe casa lor şi a li se supune. Dacă inse o ordinaţiune emisă de guvern este, ca cea presentă, în contrazicere cu legea, representanţa comunală este datoare să ridice protest contra ei. Dacă ministrului nu-i va fi păsând de petiţiune, putem să mergem cu plângerea noastră la dietă, care dacă şi aceasta rămâne surdă în faţa legitimei plângeri, atunci tot mai e deschis drumul la treptele Tronului. (Strigăte sgomotoase de „Hoch“ ! şi „să trăească“ !) Cât pentru şcoala de meserie, există o ordinaţiune a ministerului de culte şi instrucţiune publică, valabilă pentru toată ţeara. Acum însă acelaşi ministru ese la iveală cu o a doua ordinaţiune, care pentru teritorul aşa numitului pământ săsesc cuprinde disposiţiuni opuse. (? ?!) Aceasta este o vătămare nu numai a egalei îndreptăţiri, ci chiar şi a legii. Contra acestui lucru trebue să protestăm cu toţii, umăr la umăr. Chiar şi Maghiarii ar trebui să se unească cu noi la această protestare. (Oho!) Căci apetitul vine în timpul mâncării, şi dacă acum volnicia ministerială se îndreptează numai contra naţionalităţilor, în viitor ea poate se se întindă şi pe alte terene, şi atunci în ţeara întreagă vom ave numai parale. Propune dar’, ca ordinaţiunea ministerială se nu fie luată la cunoscinţă, ci să se adreseze contra ei o petiţiune la ministru, car’ dacă aceasta n’ar folosi, la dietă şi, în caşul extrem, la Rege. Adunarea a primit cu sgomotoasă însufleţire această sălbatică propunere (vad indítvány) şi a ridicat-o în toată întinderea ei la valoare de condus. Care va sedică „selbatecă“ e propunerea făcută de dl Diamandi Manole? Un ministru dă un ordin, care nu e întemeiat în lege : ministrul e om civilisat, e European, — un barbar, un sălbatic e cel ce nu vrea să se supună unui asemenea ordin. Ministrul calcă autonomia comunală, el e om cum se cade, dar sânt sălbatici cetăţenii, care susţin autonomia. Sânt niste sălbateci în Ungaria aceia, care cer respectarea legii ori aplicarea ei pentru toţi deopotrivă, nisce sălbatici aceia, care recurg de la ministru la dietă, nisce sălbatici aceia, care ţin ca Coroana să fie bine informată despre cele ce se petrec în teară! Dacă ne-ar întreba Braşovenii pe noi, le-am spune, că în zadar vor cere ca ministrul să-şi schimbe hotărîrea, în zadar vor recurge la dietă, în zadar vor merge poate chiar şi la treptele Tronului, căci Monarchul nostru este iubitor de pace şi pentru şcoala din Braşov nu are să provoace un conflict între guvern şi dietă ori o perturbaţiune în opiniunea publică maghiară. Nu prea multe ilusiuni se nu-şi facă concetăţenii noştri din Braşov. Noi toţi însă, toţi cei ce nu ne însufleţim pentru „marele“ nostru compatriot Ludovic Kossuth, ci persistăm în încrederea şi în fidelitatea noastră cătră Casa de Austria, noi avem datoria de a nu suferi ca să se calce legea în numele Monarchului nostru, de a informa Coroana despre cele ce se petrec în ţeară, de a merge, când nu ne mai rămâne altă, la treptele Tronului, ca să Zicem: iată, Preamărite al nostru Monarch, cum sântem chivernisiţi, iată cum se aplică legile în Ungaria, iată cum se înstrăinează inimile credincioşilor cei supuşi. — Atât sântem datori să facem şi apoi răbdăm mai departe, căci cu adi cu mâne Zilele nu întră în sac. Când şi în ce fel are să fie scăpată ţeara noastră de acest regim cu totul străin în mijlocul Europei, aceasta nu se poate sei, dar’ că avem să scăpăm odată şi să scăpăm cu desăvîrşire de el, despre aceasta se nu ne îndoim niciodată, căci abusul de putere nu poate să ducă nici în Ungaria decât acolo, unde a dus şi în alte ţeri, înţelegem, că ministrul nesocoteşce legea, când ea îl supără, înţelegem, că dieta produsă prin violenţă administrativă aprobă şi ea ceea ce fac miniştrii, înţelegem, că cei ce au puterea abusează de ea, ceea ce nu înţelegem e lipsa de pudoare, cu care opiniunea publică laudă nesocotirea legii şi insultă pe aceia, care cer respectarea legii ori aplicarea ei cu bună credinţă şi pentru toţi deopotrivă. Ministrul nesocoteşce legea ori o aplică faţă cu Braşovul în mod excepţional, să respectăm legea! — strigă Braşovenii. Este un simptom de enormă decadenţă socială, când chiar în „Nemzet“, cel mai de frunte organ de publicitate maghiar, acest strigăt poate să fie cualificat drept o propunere „sălbatecă“. Dar’ despre aceasta ne reservăm a vorbi altădată. Revistă politică, Sibiiu, 25 Noemvrie st. v. Armistiţiul dintre Sârbi şi Bulgari nu s’a încheiat încă nici până în Ziua dle astăzi, deoarece pretenţiunile, ce formează o parte şi alta se schimbă din Zi în Z“ Sârbii s’ar învoi a evacua Cula şi Tunul dacă principele Alexandru ar evacua Pirotul; principele Alexandru însă la aceasta numai sub acea condiţiune se poate învoi, dacă Sârbia servesce o despăgubire de răsboiu de 40 milioane franci. Poporaţiunea Rumeliei orientale demonstrează de repeţite ori şi cu deosebite prolegiuri pentru uniunea cu Bulgaria. Astfel se vorbesce, că sosind la Filipopol comisarii turcesci Lebib şi Gabdon Effendi, nu au fost întimpinaţi în mod oficial; ba se zace chiar, că prefectul D im itr ov a comunicat comisarilor, că nu Filipopolul e locul consultărilor, ci Sofia, unde residează guvernul, şi astfel să poftească acolo. într’ aceste disposiţiunea cercurilor guvernamentale din Rusia inclină tot mai mult spre Bulgari, şi principele Alexandru a devenit iarăşi popular. Oficioasa „Nowoje Wremja“ comunică, că în sfîrşit guvernul rusesc s’a declarat a recunoasce uniunea Rumeliei orientale cu Bulgaria şi s’a hotărît să sprijinească această unire cu toate mijloacele, ce-’i stau la disposiţiune. Diplomaţii ruseşci din Constantinopol şi cei din Peninsula Balcanică au primit deci ordinul, de a nu se mai împotrivi uniunii, după ce poporul bulgar a ispăşit cu sângele seu pasul ilegal al conducătorilor lui şi după ce Ţarul şi-a dat iertare, în ceea ce priveste însă pe principele Bulgariei — dice oficioasa rusească — el i s-a reparat în parte atitudinea incorectă faţă cu Rusia prin bravura, ce a dovedit-o pe câmpul de răsboiu, şi acum dela el însuşi va atîrna, dacă simpatiile împăratului rusesc se vor extinde şi asupra lui. A se ruga simplu de iertare, nu va fi destul. Rusia are lipsă de garanţii, că Bulgaria va rămână sub autoritatea sa morală şi materială; în faţa acestei situaţiuni monarchia austro-ungară se pare a fi ajuns într’o dilemă. Mai zalele trecute se presupunea, că contele Khevenhiiller a ameninţat pe principele Bulgariei cu intrarea armatei austro-ungare în Sârbia fără de a fi primit pentru această autorizare dela oficiul de externe. Din parte competentă se adeveresce acum şi această scrie şi se dice, că contele Khevenhiiller să fi trecut întru adevăr marginile creditivei sale, şi că oficiul austro-ungar de externe s’a aflat îndemnat a da Rusiei, care a cerut explicări în mod oficial, o declarare formală în acel înţeles. Situaţiunea nu e deci tocmai jignită. Şi dacă există vre-un moment, din care s’ar pută cunoasce seriositatea situaţiunii, un astfel de moment e atunci desigur înpregiurarea, că Maiestatea Sa ’şi-a amînt plecarea la Gödöllő, ce avea să se întâmple deja în 3 a. c., remănând la Viena, spre a pută primi mai nainte in audienţă pe contele Khevenhiiller. Cu toate că foile oficioase neagă ori-şice alterare a alianţei celor trei împăraţi şi în Viena se fac toate opintirile întru a linişti pe Rusia, e mai presus de orice îndoială, că alianţa celor trei împăraţi nu mai există în acea castitate, în care se afla pe timpul întrunirii delegaţiunilor austro-ungare, şi că legăturile amicale dintre Rusia în Austro-Ungaria s’au cam lărgit în timpul din urmă. Cercurile oficiale mai cred încă la restabilirea raoartelor celor vechi, cercurile politice însă se tem de isbucnirea unui conflict cu Rusia. între astfel de împregiurări de sine se înţelege, că se colportează o mulţime de faime cu privire la schimbarea în conducerea oficiului de externe şi cu privire la o iminentă mobilizare a trupelor austro-ungare. Unei foi din Budapesta li se comunică, că de două săptămâni încoace ofiţerilor trupelor din Ungaria li se deneagă ori şi ce concediu, şi că în urma aceseia în cercurile militare e răspândită părerea, că ordinul de mobilizare ne stă imediat înainte. Situaţiunea, ce e drept, e foarte critică; cu toate aceste noi aflăm, că e un lucru nemotivat şi precipitat, de a vorbi deja de pe acum de astfel de eventualităţi. O depeşă ce primeste din Berlin Ziarul d-lui Salisbury „Standard“, spune, că anumite puteri pertractează în mod confident asupra unor propuneri cu privire la soluţiunea definitivă a cestiunii balcanice, şi că acele propuneri probabil se vor presentă, cu puţine modificări, tuturor puterilor spre aprobare. Aceste propuneri ar fi următoarele: Uniunea Bulgariei cu Rumelia se va recunoasce; ocupaţiunea austro-ungară se va extinde pănă la munţii Kara-Dagi şi la Drinul-alb, inclusiv Pristina şi exclusiv Prizrend; Sârbia va primi o mică compensaţie la graniţă. Punctul din urmă e menit, de a mulţumi pe Austria şi de a-’i câştiga consimţământul pentru uniunea Bulgariei cu Rumelia, cu ceea ce aproape toate puterile sânt deja de acord, chiar şi Turcia, dacă ’i s’ar face nisce concesiuni în privinţa Macedoniei. Din Spania sosesce scirea unei scisiuni în partidul conservatorilor, în tabera stângei dinastice domnesce o disposiţiune cu desevîrşire oposiţională. Mareşalul Lopez Dominguez n’a primit postul de plenipotenţiar la Paris, şi aceasta se privesce de o împotrivire guvernului. Din Roma încă se comunică, că la îndemnul Papei s’au luat măsuri, spre a împăca pe Don Carlos cu linea ce stă astădi la cârmă, și se vorbesce din nou, că s’a pus în perspectivă căsătoria celui dintâiu fiu al lui Don Carols cu fiica de cinci ani a regelui Alfons. Resultatul alegerilor engleze e pănă acum următorul: 309 liberali, 244 conservativi şi 66 Pamneliţi; în Cairo încă se aşteaptă resultatul alegerilor engleze; deocamdată orice activitate e întreruptă. Sir Drummond Wolff face studii private; el nu ascunde, că misiunea sa depinde de resultatul ale