Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)
1885-11-26 / nr. 270
Pag. 1078 gerilor. Scrrile din Sudan sunt din că în ce mai rele. Sudanezii sunt însciinţaţi de cea mai mică mişcare a Englezilor. în Cairo s’a prins din nou o corespondenţă secretă cu rebelii. Se trimit trupe la fruntarie; din Cipru şi Gibraltar sosesc întăriri. Nu de mult, Chedivul exprimase credinţa, că Osman-Digma n’a murit: o corespondenţă semi-oficială din Abassanah confirmă această părere. Osman s’ar fi aflând în Cassala; la luarea oraşului, el a omorît pe mudir, dar’ a cruţat garnisoana. Cu privire la Tonking se scrie din Paris, că generalul Courcy, însdiinţat că majoritatea comisiunii Tonkingului , pentru evacuarea acestei provincii, a cerut de la guvern lămuriri, pentru a pute linişti spiritele sau spre a lua măsuri pentru protegjarea posturilor înaintate. Dacă Tonkingul nu trebue evacuat, generalul promite repedea pacificare a Deltei. Ministrul de răsboiu răspunse, că guvernul va susțină energic ocupațiunea. Restoiul serbo- bulgar Propunerile de armistițiu ale Serbiei sunt următoarele: 1. încetarea ostilităților pănă la 1/13 ianuarie. 2. Rămânerea avantposturilor pe terenul care îl ocupau la 16/28 Noemvrie când au încetat luptele. 3. Rămânerea trupelor pe terenul ocupat în cina încetării ostilităţilor. 4. Evacuarea reciprocă, dacă e cu putinţă. Se stie că Bulgarii le-au respins ca nesatisfacând victoriilor repurtate de armele lor şi au făcut următoarele contra-propuneri: 1. Complecta deşertare a teritorului bulgar de către oştirile sârbe. 2. Rămânerea trupelor bulgare pe terenul stabilit de linia de demarcare. 3. Numirea delegaţilor îndată după semnarea armistiţiului pentru a începe tratările în privinţa păcei. Cu privire la încheierea păcii guvernul bulgar pune următoarele condiţiuni: Despăgubire complectă de resbel, recunoascerea unirii Bulgariei cu Rumelia şi ocuparea districtului Pirot pănă la plătirea despăgubirii. Pănă în momentul când scriem aceste rînduri, armistiţiul nu seim dacă e acceptat şi se pare că Serbii n’ar voi să curme ostilităţile pentru că cei din Belgrad să simt încuragiaţi prin intervenţiunea Porţii în Rumelia orientală trimiţând comisari otomani la Filipopol. Poarta, după cum dice „Neue freie Presse“, n’ar fi ales bine momentul intervenirii, căci ea acum cu anevoie va pute face altă ispravă decât numai va complica situaţiunea atât în Rumelia cât şi pe câmpul de resbel serbo-bulgar. Sârbii calculează că prinţul Alexandru neputând renunţa la unire, va avea face cu Poarta şi prin urmare, trupele bulgare vor ajunge a fi puse între două focuri. Un consiliu de resbel ţinut la Niş deja s’ar fi ocupat cu continuarea resbelului. Prin urmare, Poarta iarăşi a făcut un pas greşit şi acum se poate explica motivul, pentru care prinţul Alexandru a cerut amânarea trimiterii comisarilor otomani la Filipopol pănă după încheierea păcii cu Sârbia. Dacă intervenirea Turciei va întimpina o resistenţă în Filipopol, atunci iarăşi avem înaintea noastră trista perspectivă de a vedea cestiunea întreagă orientală pusă în mişcare. După o serie dată de „Petersburgskija Wjedomosti“, prinţul Alexandru îndată după încheierea păcii cu Sârbia se va duce la Constantinopol şi Petersburg, pentru ca să stăruească pentru revocarea lui Djevded-paşa din Filipopol. „Swjet“ crede cu neputinţă ocuparea Sârbiei de cătră Austria. Din ordinul de azi al Ţarului, Zice „Swjet“, se constată că Rusia în cestiunea slavă voiesce să urmeze neclintit politica lui Petru-cel-Mare. Comandantul din Vidin, Usunov, telegrafează Ziarului „Nowosti“: „Apărătorii Vidinului vă roagă se publicaţi că şcolarii Ruşilor au învăţat de la aceştia a nu se preda, ci din contră a lua cetăţi“. De o valoare problematică faţă cu noua situaţiune, pare o telegramă adresată din Petersburg cătră „Journal des Débats“, după care cercurile ruse ar fi convinse că cu toate eventualităţile neprevăzute ce s’au ivit, în curând ordinea va fi restabilită în Balcani şi că pacea între Serbia şi Bulgaria se poate privi ca încheiată înţelegerea între cele trei imperii, Zice Ziarul de mai sus, n’au fost niciodată mai complectă ca acum. Numai intrigele Engliterei la conferenţă ar fi ameninţat un timp oarecare pacea; acum însă primejdia a dispărut, fiindcă la Viena, Berlin şi Petersburg voiesc manţinerea păcii şi chiar şi Englitera după alegeri îşi va schimba atitudinea în favoarea păcii. „Neue freie Presse“ Zi°e că această scrie din Petersburg, dată de Ziarul francez, e în contrazicere cu scrrile din Berlin, cari constată că în cercurile capitalei Germaniei se apreciază situaţiunea de faţă în modul cel mai pesimist şi că se observă o reservă neobicinuită la principele Bismarck faţă cu crisa din Balcani, la nici un bine, ceea ce dovedesc exemplele din statele străine. Prusia nu poate prelângă toată administraţiunea sa bună să pacifice Posen-ul, ci a trebuit de curând să alunge afară 30.000 de oameni. în Francia centralistă funcţionarii nu respectează interesele statului. Centraliştii aşteaptă la noi totul de la numire, fără a mai cugeta la independenţa funcţionarilor şi la interesele publicului. Ungaria unitară s’a susţinut prin acel municipalism, pe care îl combat centraliştii. Astăzi nu există în ţeară nici un comitat, care ca atare să nu fie un sprijin al ideii de stat maghiar. Aci trebue să căutăm garanţele unei administraţiuni bune. Comitatul să nu fie un instrument orb al eventualelor guverne, dar nici teatrul neînfrânărilor. Dacă comitatul nu e astăzi corespunzător, după primirea proiectului din cestiune va corespunde şi mai puţin, deoarece acesta creează prin comiţii supremi nisce organe, care nuşi-au avut exemplul nici în centralisaţiune, nici în municipalism. O putere fără responsabilitate. Unde există cea mai mică garanţă în contra volniciei lui? Unde e vorba de crearea unei legi, nu poate fi vorba de încredere personală. Vorbitorul priveşte proiectul din cestiune de un pericol mai mare pentru vieaţa municipală decât introducerea centralismului. Nicolau Földváry află, că e necesară o controlă a guvernului responsabil. Proiectul circumscrie numai sfera de activitate a comiţilor supremi, al căror drept de controlare faţă cu funcţionarii de stat a existat şi pănă acum. Din parte-şi ar ţine de mai potrivit sistemul de numire. El primesce proiectul din cauză că în legea de cualificaţiune vede o oarecare garanţă şi fiindcă proiectul ia în considerare şi drepturile de pensiune ale funcţionarilor. Zoltán Török declară, că ar renunţa la dreptul de alegere al municipiilor, dacă acela ar fi primejdios pentru stat. în interesul independenţei funcţionarilor află, că e de lipsă numirea pe vieaţă. Vorbitorul primeşte proiectul. Duliner află, că acest proiect e numai o cârpitură. Ceea ce e nou în proiect, aceea dărîmă starea de pănă acum. Comiţilor supremi li se dă o sferă de putere fără precedenţă şi exemplu. Comniţele suprem va pute numi acum o ceată întreagă de funcţionari, cari erau pănă acum aleşi de municipii, el îi va transfera pe vice-pretori după plac din un cerc în altul; va cere în toate caşurile să li se presenteze condusele comitatelor, aceste le va nulifica dacă vor fi în contrazicere cu opiniunea sa; soartea funcţionarilor va fi în mâna comiţilor-supremi, deoarece în anumite caşuri comiţii-supremi îi vor demisiona şi fără de cercetare disciplinară. Comitele suprem poate atinge şi libertatea personală a singuraticilor cetăţeni, le poate face daună în avere şi prelungă toate acestea nu e responsabil nimănui. Aceasta e sancţionarea cea mai extinsă a unui sistem poliţienesc. Comitetesuprem poate viola sanctuarul proprietăţii şi al dreptului domiciliar, şi e responsabil numai singur ministrului. Nici alegerea pe 10 ani a comitetului nu e motivată. Alegerea pe vieaţă o consideră vorbitorul a fi necesară în interesul independenţei funcţionarilor, deoarece în acest caz n’ar ave să le fie frică de perderea panei. Ministrul-president Tisza sperează că proiectul se va primi în general. O administraţiune de stat nu poate să existe pre lângă independenţa absolută a judecătorilor emancipaţi cu totul de guvern, în momentul, în care Ungaria ar aduce un astfel de pronunciament, s’ar sgudui şi unitatea de stat. E drept că municipiile vechi au susţinut unitatea de stat, dar’ atunci ele consistau din nobilime; astăzi municipiul zace pe base mai largi, au întrevenit şi aspiraţiunile naţionalităţilor şi pentru aceea puterea statului trebue să aibă o influenţă mai mare ca pănă acum. E cunoscut că în unele comitate s’au adus conduse nu prea simpatice ideii de stat maghiar; există dar’ un Nisus, care motivează întărirea influenţei puterii de stat. Carol Pogány e de părere că faţă cu tribunalele ar trebui mers şi mai departe, deoarece act e de lipsă o controlă — exerceze-o aceasta cerinţele suprem sau altcineva. El e de părere că administraţiunea de stat e necesară. Paul Da c să recunoasce că în singuraticele locuri au întrevenit şi intrigile naţionalităţilor şi privesce în proiectul din cestiune înfrânarea acelora. Primesce proiectul. Au mai vorbit Rónay, Bartha şi ministrul Tisza. Proiectul s’a primit în general de / cătră comisiune. Forţa „Tribunei“. Hermina. (Urmare.) Odaia împodobită de câteva buchete părea veselă, şi tinera fată, susţinută de perini, palidă, dar’ cu curagiu, reluându-’şi puterile, urmăria cu o linişte îngerească toate aceste preparaţiuni . . . In fine cată preotul, el înaintează făcând semnul binecuvântării cătră această copilă şi în acelaşi timp îi umplu inima de o mare compătimire; el înaintează . . . călugăriţa se retrage, şi câteva vorbe sunt schimbate între confesor şi penitenţă. Ce avea să spună buna postulantă, curata soră Teresa? .... Toată vieaţa ei se putea resuma într’un cuvânt: iubirea! Iubind trăise, tot iubind ea îşi da sfîrşitul. „Mergi în pace, copila mea,—zise călugărul, cu ochii plini de lacrimi, — mergi în pace, în numele aceluia, pe care îl servesc, îţi promit vieaţă vecinică“. Şi chiemând pe sora Luisa, el dete muribundei împărtăşania, ai cărei ochi ridicaţi cătră cer, păreau că văd dincolo de sfera noastră sborul strălucitor al îngerilor Domnului. Câteva oare trecură, și moartea, care se apropia, atinsese cu aripa ei frăgezimea tinerei fete, pusese deja sigilul seu funebru pe acest chip perfect, făcându-l încă mai ideal. Limba ceasornicului singură mai întrerupse această tristă linişte prin cadenţa sa regulată tic-tac. Contele de Sent-Mesme, sdrobit de atâtea emoţiuni diverse, stă la căpătâiul patului, privind cu o desperare sălbatecă la puţina vieaţă ce mai rămâne în această scumpă fiinţă; un adânc respect îl opreşte de a se arunca asupra ei şi de a o acoperi de sărutări şi de lacrămi... Din oara, când s’areîntors, el a găsit-o în agonia morţii şi de atunci a rămas tot în nesimţire : îl va părăsi oare astfel, nu va auzi din buzele ei iubite, nici o vorbă de iertare ? . . . Deodată, pe obrazul lui, care era aplecat pe al fiicei sale, trecu o suflare răpede, pe urmă se distinseră aceste vorbe: „Scarlat ... mamă...“ „Copila mea, copila mea, strigă nefericitul tată, copila mea, sânt aici, lângă tine, ah! Zi-’mi și mie ultimul adio. . .“ Moribunda făcu o mişcare cătră partea de unde veni această voce, o fericire cerească se zugrăvi pe trăsurile feţei sale, ea zise: „Eu . . . mă voiu ruga ... la DumneZeu . . . pentru . . . d-ta . . .“ şi vălul morţii acoperi pentru totdeauna faţa ei şi ultima suflare a acestei sfinte se înălţă la DumneZeu! IX, încoronată cu rase albe, cu mânile unite şi cu părul desfăcut în unde mătăsoase, ea sămăna în a doua zi a morţii sale cu o statuă de marmoră pusă pe un mormânt. Tatăl ei, cufundat într’o tristeţă mortală, stătea mut lângă patul lui nebrei, pe când două călugăriţe, aceea care îngrijise pe Hermina şi o alta, cântau rugăciunea morţilor. Lumina luminărilor punea pe buzele şi obrajii moartei o uşoară roşeaţă şi făcea să lucească crucea dela mătăniile cuvioasei Carmelite. Uşa se deschise încetişor şi un om întră.. . El îşi scoase pălăria cea cu margini largi, care acoperia fruntea şi palidul obraz al preotului. Dl de Sent-Mesme văzu pe Scarlat. Acesta fără a se uita la cineva, înaintă clătinându-se, strivit de această îngrozitoare durere, care îi tortura inima şi privind fiinţa mult iubită, de care îl despărţiseră de patru ani şi pe care o revedea moartă, el zise, deşi acum era preot, aceste cuvinte amare: „Vedeţi ce aţi făcut! . .“ „Domnule! . . . strigă bătrânul conte, care la vederea lui simţi că-mi reveniră oară toate năcazurile, domnule, cum vii d-ta aici? . . . Nu vii, negreşit, să insulţi durerea mea? . . .“ „Eu sânt preotul Scarlat, domnule, care va să zică nu aveţi a vă aştepta la nici un fel de mustrare din parte-mi. Să insult durerea d-voastră? a mea proprie este cu mult mai mare pentru ca să mă pot gândi la altceva. Dar’, nu acesta e locul pentru recriminări. Am aflat dela maica mea adevărul. ’Mi-am dat silinţa să îndulcesc d-nei de Sent-Mesme această încercare şi apoi am grăbit aici la d-voastră“. Bătrânul, învins de atâta mărime de suflet, nu putu decât să apuce mânile tinărului preot şi să le stropească cu lacrămi. Adresându-’i doamnei Leylster depeşa, că toate s’au mântuit, el nu stia că fiul ei este la dînsa, car’ emoţiunea de care fu biata femeiă cuprinsă la primirea acestei sclii fatale, era atât de mare, încât n’o putea s’o ascundă în faţa acestuia. După prima sguduire îngrozitoare, preotul învinse asupra omului şi Scarlat avu în el destulă bărbăţie nu numai de a anunţa pe d-na de Sent- Mesme că copila ei nu mai trăieste, dar încă de a se supune ultimei dorinţe a acestei mame sdrobite, plecând numaidecât a aduce rămăşiţele mortuare ale acestei iubite copile, pentru a odihni aproape de ai săi, în micul cimitir care încungiura biserica satului. Simţind fierbintele lacrimi ale nenorocitului Iată cum curg pe degetele sale, tinărul preot îşi aduse aminte de trecut. El revăZu coastele smălţate de flori noue, revăZu pe aceea care acum era întinsă sub linţol, deşteptând ecourile cu rîsul ei sonor; el se revăZu lângă ea, atunci când o speranţă viuă făcea să le bată inimele la amândoi, şi îşi zise că în trista noastră viaţă, omul singur îşi plăsmuesce cu mânile sale durerea care îl omoară, căci atunci, dintr’o vorbă, acest bătrân încăpăţînat care acum plângea la picioarele ei, ar fi putut să le deschidă o soarte veselă, şi acum ar fi fost scutit şi el de îngrozitoarea tristeţă, de care era cuprins în aceste momente. Cu toate acestea, cu o voce liniştită, el sili pe conte se părăsească casa mortuară, promiţându-i că va veghia el în locul seu pănă a doua zi. (Va urma.) Din dieta Ungariei, în şedinţa dela 4 i. e. n. a comisiunii administrative a dietei din Budapesta s’a desbătut asupraproiectului privitor la reforma jurisdicţiunilor. Szederkéyi nu află în proiect mijloacele potrivite pentru îmbunătăţirea administraţiunii. Centraliştii voiesc să folosească administraţiunea pentru scopuri de naţionalitate; acesta ar fi Un scop frumos, dar o astfel de procedură nu duce TRIBUNA Din dieta Croaţiei. Şedinţa din 41. e. n. Desbaterea asupra propunerii oposiţiunii de a-l pune pe Banul în stare de acusaţiune. Tuscan vorbesce de iregularităţile şi volniciile ce se fac cu prilegiul excrierii terminelor de alegeri. Preşedintele îl provoacă pe vorbitor ca să rămână pre lângă obiect. Tuscan: Aceasta se ţine de obiect, deoarece eu voiesc se dovedesc, că fiecare pandur întocmai ca şi guvernul se consideră a fi legea însăşi. Preşedintele îl admoniează din nou pe vorbitor să rămână prelungă obiect. P o p o v i c i constatează, că oposiţiunea pune interesele de partid mai presus de cele ale ţerii. (Strigări din stânga: Noi apărăm dignitatea ţerii şi a voastră.) Popovici află, că oposiţiunea urmăresce dejosirea demnităţii Banului. Dacă instituţiunile noastre liberale — dice vorbitorul — ar fi îngustate şi mai tare, vina va fi a oposiţiei. (Râs ironic în stânga; strigări: Făceţi-o numai, noi suntem pregătiţi la toate!) Nr. 270