Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)

1885-11-26 / nr. 270

Pag. 1078 gerilor. Scrrile din Sudan sunt din că în ce mai rele. Sudanezii sunt însciinţaţi de cea mai mică mişcare a Englezilor. în Cairo s’a prins din nou o corespondenţă secretă cu rebelii. Se trimit trupe la frun­tarie; din Cipru şi Gibraltar sosesc întă­riri. Nu de mult, Ch­edivul exprimase credinţa, că Osman-Digma n’a murit: o corespondenţă semi-oficială din Abassanah confirmă această părere. Osman s’ar fi aflând în Cassala; la luarea oraşului, el a omorît pe mudir, dar’ a cruţat gar­­nisoana. Cu privire la Tonking se scrie din Paris, că generalul Courcy, însdiinţat că majoritatea comisiunii Tonkingului , pen­tru evacuarea acestei provincii, a cerut de la guvern lămuriri, pentru a put­e li­nişti spiritele sau spre a lua măsuri pentru protegjarea posturilor înaintate. Dacă Tonkingul nu trebue evacuat, generalul promite repedea pacificare a Deltei. Mi­nistrul de răsboiu răspunse, că guvernul va susțină ener­gic ocupațiunea. Restoiul serbo- bulgar­ Propunerile de armistițiu ale Serbiei sunt următoarele: 1. încetarea ostilităților pănă la 1/13 ia­nuarie. 2. Rămânerea avantposturilor pe terenul care îl ocupau la 16/28 Noemvrie când au în­cetat luptele. 3. Rămânerea trupelor pe terenul ocupat în cina încetării ostilităţilor. 4. Evacuarea reciprocă, dacă e cu putinţă. Se stie că Bulgarii le-au respins ca nesa­­tisfacând victoriilor repurtate de armele lor şi au făcut următoarele contra-propuneri: 1. Complecta deşertare a teritorului bulgar de către oştirile sârbe. 2. Rămânerea trupelor bulgare pe terenul stabilit de linia de demarcare. 3. Numirea delegaţilor îndată după semnarea armistiţiului pentru a începe tratările în privinţa păcei. Cu privire la încheierea păcii guvernul bulgar pune următoarele condiţiuni: Despăgubire complectă de resbel, recunoa­­scerea unirii Bulgariei cu Rumelia şi ocuparea districtului Pirot pănă la plătirea despăgubirii. Pănă în momentul când scriem aceste rîn­­duri, armistiţiul nu seim dacă e acceptat şi se pare că Serbii n’ar voi să curme ostilităţile pentru­ că cei din Belgrad să simt încuragiaţi prin interven­­ţiunea Porţii în Rumelia orientală trimiţând co­misari otomani la Filipopol. Poarta, după­ cum dice „Neue freie Presse“, n’ar fi ales bine momentul intervenirii, căci ea acum cu anevoie va pute face altă ispravă decât numai va complica situaţiunea atât în Rumelia cât şi pe câmpul de resbel serbo-bulgar. Sârbii calculează că prinţul Alexandru ne­putând renunţa la unire, va ave­a face cu Poarta şi prin urmare, trupele bulgare vor ajunge a fi puse între două focuri. Un consiliu de resbel ţinut la Niş deja s’ar fi ocupat cu continuarea resbelului. Prin urmare, Poarta iarăşi a făcut un pas greşit şi acum se poate explica motivul, pentru care prinţul Alexandru a cerut amânarea trimiterii comisarilor otomani la Filipopol pănă după în­cheierea păcii cu Sârbia. Dacă intervenirea Turciei va întimpina o resistenţă în Filipopol, atunci iarăşi avem îna­intea noastră trista perspectivă de a vedea ces­­tiunea întreagă orientală pusă în mişcare. După o serie dată de „Petersburgskija Wjedomosti“, prinţul Alexandru îndată după în­cheierea păcii cu Sârbia se va duce la Constan­­tinopol şi Petersburg, pentru­ ca să stăruească pentru revocarea lui Djevded-paşa din Filipopol. „Swjet“ crede cu neputinţă ocuparea Sâr­­biei de cătră Austria. Din ordinul de azi al Ţarului, Zice „Swjet“, se constată că Rusia în cestiunea slavă voiesce să urmeze neclintit politica lui Petru-cel-Mare. Comandantul din Vidin, Usunov, telegra­­fează Ziarului „Nowosti“: „Apărătorii Vidinului vă roagă se publicaţi că şcolarii Ruşilor au învăţat de la aceştia a nu se preda, ci din contră a lua cetăţi“. De o valoare problematică faţă cu noua situaţiune, pare o telegramă adresată din Peters­burg cătră „Journal des Débats“, după care cercurile ruse ar fi convinse că cu toate even­tualităţile neprevăzute ce s’au ivit, în curând ordinea va fi restabilită în Balcani şi că pacea între Serbia şi Bulgaria se poate privi ca în­cheiată­ înţelegerea între cele trei imperii, Zice Ziarul de mai sus, n’au fost nici­odată mai com­plectă ca acum. Numai intrigele Engliterei la conferenţă ar fi ameninţat un timp oare­care pacea; acum însă primejdia a dispărut, fiindcă la Viena, Berlin şi Petersburg voiesc manţinerea păcii şi chiar şi Englitera după alegeri îşi va schimba atitudinea în favoarea păcii. „Neue freie Presse“ Zi°e că această scrie din Petersburg, dată de Ziarul francez, e în contrazicere cu scrrile din Berlin, cari constată că în cercurile capitalei Germaniei se apreciază situaţiunea de faţă în modul cel mai pesimist şi că se observă o reservă neobicinuită la prin­cipele Bismarck faţă cu crisa din Balcani, la nici un bine, ceea­ ce dovedesc exemplele din statele străine. Prusia nu poate prelângă toată administraţiunea sa bună să pacifice Posen-ul, ci a trebuit de curând să alunge afară 30.000 de oameni. în Francia centralistă funcţionarii nu respectează interesele statului. Centraliştii aşteaptă la noi totul de la numire, fără a mai cugeta la independenţa funcţionarilor şi la inte­resele publicului. Ungaria unitară s’a susţinut prin acel municipalism, pe care îl combat cen­traliştii. Astăzi nu există în ţeară nici un co­mitat, care ca atare să nu fie un sprijin al ideii de stat maghiar. Aci trebue să căutăm ga­­ranţele unei administraţiuni bune. Comitatul să nu fie un instrument orb al eventualelor gu­verne, dar­ nici teatrul neînfrânărilor. Dacă co­mitatul nu e astăzi corespunzător, după primirea proiectului din cestiune va corespunde şi mai puţin, deoare­ce acesta creează prin comiţii­ supremi nisce organe, care nu­­şi-au avut exemplul nici în centralisaţiune, nici în municipalism. O pu­tere fără responsabilitate. Unde există cea mai mică garanţă în contra volniciei lui? Unde e vorba de crearea unei legi, nu poate fi vorba de încredere personală. Vorbitorul priveşte pro­iectul din cestiune de un pericol mai mare pentru vieaţa municipală decât introducerea cen­tralismului. Nicolau Földváry află, că e necesară o controlă a guvernului responsabil. Proiectul cir­cumscrie numai sfera de activitate a comiţilor supremi, al căror drept de controlare faţă cu funcţionarii de stat a existat şi pănă acum. Din parte-şi ar ţine de mai potrivit sistemul de nu­mire. El primesce proiectul din cauză că în legea de cualificaţiune vede o oare­care garanţă şi fiindcă proiectul ia în considerare şi dreptu­rile de pensiune ale funcţionarilor. Zoltán Török declară, că ar renunţa la dreptul de alegere al municipiilor, dacă acela ar fi primejdios pentru stat. în interesul indepen­denţei funcţionarilor află, că e de lipsă numirea pe vieaţă. Vorbitorul primeşte proiectul. Du­lin­er află, că acest proiect e numai o cârpitură. Ceea­ ce e nou în proiect, aceea dărîmă starea de pănă acum. Comiţilor supremi li se dă o sferă de putere fără precedenţă şi exemplu. Comniţele suprem va pute numi acum o ceată întreagă de funcţionari, cari erau pănă acum aleşi de municipii, el îi va transfera pe vice-pretori după plac din un cerc în altul; va cere în toate caşurile să li­ se presenteze con­d­usele comitatelor, aceste le va nulifica dacă vor fi în contrazicere cu opiniunea sa; soartea func­ţionarilor va fi în mâna comiţilor-supremi, de­oare­ce în anumite caşuri comiţii-supremi îi vor demisiona şi fără de cercetare disciplinară. Co­­mitele­ suprem poate atinge şi libertatea perso­nală a singuraticilor cetăţeni, le poate face daună în avere şi prelungă toate acestea nu e res­ponsabil nimănui. Aceasta e sancţionarea cea mai extinsă a unui sistem poliţienesc. Comitete­­suprem poate viola sanctuarul proprietăţii şi al dreptului domiciliar, şi e responsabil numai singur ministrului. Nici alegerea pe 10 ani a comitetului nu e motivată. Alegerea pe vieaţă o consideră vorbitorul a fi necesară în interesul independenţei funcţionarilor, deoare­ce în acest caz n’ar ave să le fie frică de perderea panei. Ministrul-president Tisza sperează că pro­iectul se va primi în general. O administraţiune de stat nu poate să existe pre lângă independenţa absolută a judecătorilor emancipaţi cu totul de guvern, în momentul, în care Ungaria ar aduce un astfel de pronunciament, s’ar sgudui şi uni­tatea de stat. E drept că municipiile vechi au susţinut unitatea de stat, dar’ atunci ele consistau din nobilime; astăzi municipiul zace pe base mai largi, au întrevenit şi aspiraţiunile naţio­nalităţilor şi pentru aceea puterea statului trebue să aibă o influenţă mai mare ca pănă acum. E cunoscut că în unele comitate s’au adus cond­use nu prea simpatice ideii de stat maghiar; există dar’ un Nisus, care motivează întărirea influenţei puterii de stat. Carol Pogány e de părere că faţă cu tri­bunalele ar trebui mers şi mai departe, deoare­ce act e de lipsă o controlă — exerceze-o aceasta cerinţele suprem sau alt­cineva. El e de părere că administraţiunea de stat e necesară. Paul D­a c s­ă recunoasce că în singuraticele locuri au întrevenit şi intrigile naţionali­tăţilor şi privesce în proiectul din cestiune în­­frânarea acelora. Primesce proiectul. Au mai vorbit Rónay, Bartha şi mini­strul Tisza. Proiectul s’a primit în general de­ / cătră comisiune.­­ Forţa „Tribunei“. Hermina. (Urmare.) Odaia împodobită de câteva buchete părea veselă, şi tinera fată, susţinută de perini, palidă, dar’ cu curagiu, reluându-’şi puterile, urmăria cu o linişte îngerească toate aceste preparaţiuni . . . In fine cată preotul, el înaintează făcând semnul binecuvântării cătră această copilă şi în acelaşi timp îi umplu inima de o mare compăti­mire; el înaintează . . . călugăriţa se retrage, şi câteva vorbe sunt schimbate între confesor şi penitenţă. Ce avea să spună buna postulantă, curata soră Teresa? .... Toată vieaţa ei se putea resuma într’un cuvânt: iubirea! Iubind trăise, tot iubind ea îşi da sfîrşitul. „Mergi în pace, copila mea,—­­zise călugărul, cu ochii plini de lacrimi, — mergi în pace, în nu­mele aceluia, pe care îl servesc, îţi promit vieaţă vecinică“. Şi chiemând pe sora Luisa, el dete muribundei împărtăşania, ai cărei ochi ridicaţi cătră cer, păreau că văd dincolo de sfera noastră sborul strălucitor al îngerilor Domnului. Câteva oare trecură, și moartea, care se apropia, atinsese cu aripa ei frăgezimea tinerei fete, pusese deja sigilul seu funebru pe acest chip perfect, făcându-­l încă mai ideal. Limba­­ ceasornicului singură mai întrerupse această tristă linişte prin cadenţa sa regulată tic-tac. Contele de Sent-Mesme, sdrobit de atâtea emoţiuni diverse, stă la căpătâiul patului, privind cu o desperare sălbatecă la puţina vieaţă ce mai rămâne în această scumpă fiinţă; un adânc re­spect îl opreşte de a se arunca asupra ei şi de a o acoperi de sărutări şi de lacrămi... Din oara, când s’a­­reîntors, el a găsit-o în agonia morţii şi de atunci a rămas tot în nesim­ţire : îl va părăsi oare astfel, nu va auzi din bu­zele ei iubite, nici o vorbă de iertare ? . . . Deodată, pe obrazul lui, care era aplecat pe al fiicei sale, trecu o suflare răpede, pe urmă se distinseră aceste vorbe: „Scarlat ... mamă...“ „Copila mea, copila mea, strigă nefericitul tată, copila mea, sânt aici, lângă tine, ah! Zi-’mi și mie ultimul adio. . .“ Moribunda făcu o mişcare cătră partea de unde veni această voce, o fericire cerească se zugrăvi pe trăsurile feţei sale, ea zise: „Eu . . . mă voiu ruga ... la DumneZeu . . . pentru . . . d-ta . . .“ şi vălul morţii acoperi pentru totdeauna faţa ei şi ultima suflare a acestei sfinte se înălţă la DumneZeu! IX, încoronată cu rase albe, cu mânile unite şi cu părul desfăcut în unde mătăsoase, ea sămăna în a doua zi a morţii sale cu o statuă de mar­moră pusă pe un mormânt. Tatăl ei, cufundat într’o tristeţă mortală, stătea mut lângă patul lu­­i nebrei, pe când două călugăriţe, aceea care în­grijise pe Hermina şi o alta, cântau rugăciunea morţilor. Lumina luminărilor punea pe buzele şi obrajii moartei o uşoară roşeaţă şi făcea să lu­cească crucea dela mătăniile cuvioasei Carmelite. Uşa se deschise încetişor şi un om întră.. . El îşi scoase pălăria cea cu margini largi, care acoperia fruntea şi palidul obraz al preotului. Dl de Sent-Mesme văzu pe Scarlat. Acesta fără a se uita la cineva, înaintă clătinându-se, strivit de această îngrozitoare durere, care îi tortura inima şi privind fiinţa mult iubită, de care îl des­­părţiseră de patru ani şi pe care o revedea moartă, el zise, deşi acum era preot, aceste cu­vinte amare: „Vedeţi ce aţi făcut! . .“ „Domnule! . . . strigă bătrânul conte, care la vederea lui simţi că-mi reveniră oară toate nă­cazurile, domnule, cum vii d-ta aici? . . . Nu vii, negreşit, să insulţi durerea mea? . . .“ „Eu sânt preotul Scarlat, domnule, care va să zică nu aveţi a vă aştepta la nici un fel de mustrare din parte-­mi. Să insult durerea d-voastră? a mea proprie este cu mult mai mare pentru­ ca să mă pot gândi la altceva. Dar’, nu acesta e locul pentru recriminări. Am aflat dela maica mea adevărul. ’Mi-am dat silinţa să îndulcesc d-nei de Sent-Mesme această încercare şi apoi am grăbit aici la d-voastră“. Bătrânul, învins de atâta mărime de suflet, nu putu decât să apuce mânile tinărului preot şi să le stropească cu lacrămi. Adresându-’i doamnei Leylster depeşa, că toate s’au mântuit, el nu stia că fiul ei este la dînsa, car’ emoţiunea de care fu biata femeiă cuprinsă la primirea acestei sclii fatale, era atât de mare, încât n’o putea s’o ascundă în faţa ace­stuia. După prima sguduire îngrozitoare, preotul învinse asupra omului şi Scarlat avu în el destulă bărbăţie nu numai de a anunţa pe d-na de Sent- Mesme că copila ei nu mai trăieste, dar­ încă de a se supune ultimei dorinţe a acestei mame sdrobite, plecând numai­decât a aduce rămăşiţele mortuare ale acestei iubite copile, pentru a odihni aproape de ai săi, în micul cimitir care încun­­giura biserica satului. Simţind fierbintele lacrimi ale nenorocitului Iată cum curg pe degetele sale, tinărul preot îşi aduse aminte de trecut. El revăZu coastele smăl­ţate de flori noue, revăZu pe aceea care acum era întinsă sub linţol, deşteptând ecourile cu rîsul ei sonor; el se revăZu lângă ea, atunci când o speranţă viuă făcea să le bată inimele la amân­doi, şi îşi zise că în trista noastră viaţă, omul singur îşi plăsmuesce cu mânile sale durerea care îl omoară, căci atunci, dintr’o vorbă, acest bătrân încăpăţînat care acum plângea la picioa­rele ei, ar fi putut să le deschidă o soarte veselă, şi acum ar fi fost scutit şi el de îngrozitoarea tristeţă, de care era cuprins în aceste momente. Cu toate acestea, cu o voce liniştită, el sili pe conte se părăsească casa mortuară, promi­­ţându-­i că va veghia el în locul seu pănă a doua zi. (Va urma.) Din dieta Ungariei, în şedinţa dela 4 i. e. n. a comisiunii ad­ministrative a dietei din Budapesta s’a desbătut asupra­­proiectului privitor la reforma jurisdic­­ţiunilor. Szederkéyi nu află în proiect mijloacele potrivite pentru îmbunătăţirea administraţiunii. Centraliştii voiesc să folosească administraţiunea pentru scopuri de naţionalitate; acesta ar fi Un scop frumos, dar­ o astfel de procedură nu duce TRIBUNA Din dieta Croaţiei. Şedinţa din 41. e. n. Desbaterea asupra propunerii oposiţiunii de a-­l pune pe Banul în stare de acusaţiune. Tuscan vorbesce de iregularităţile şi vol­­niciile ce se fac cu prilegiul excrierii terminelor de alegeri. Preşedintele îl provoacă pe vorbitor ca să rămână pre lângă obiect. Tuscan: Aceasta se ţine de obiect, deoare­ce eu voiesc se dovedesc, că fiecare pandur întocmai ca şi guvernul se consideră a fi legea însăşi. Preşedintele îl admoniează din nou pe vorbitor să rămână prelungă obiect. P o p o v i c i constatează, că oposiţiunea pune interesele de partid mai pre­sus de cele ale ţerii. (Strigări din stânga: Noi apărăm dignitatea ţerii şi a voastră.) Popovici află, că oposiţiunea urmăresce dejosirea demnităţii Banului. Dacă instituţiunile noastre liberale — dice vorbitorul — ar fi în­­gustate şi mai tare, vina va fi a oposiţiei. (Râs ironic în stânga; strigări: Făceţi-o numai, noi suntem pregătiţi la toate!) Nr. 270

Next