Tribuna, ianuarie-martie 1886 (Anul 3, nr. 6-74)

1886-01-16 / nr. 12

Pag. 46 pe cale privată, prin fundațiuni și prin donațiuni se’și îndulcească consciința proprie de o parte, ear’ de alta se se rehabliteze în opiniunea publică pentru alte scăderi“. Nici noi nu cerem decât ca să’si „îndulcească consciința“ și se se „rehabiliteze“, ear’ aceasta nu creând fonduri ori făcându-ne servicii politice, ci împlinindu-’şi datoriile archieresci şi păstrându-’şi decorul posiţiunii ce ocupă, car’ aceste se pot face şi cu 15—20.000 fl. pe an. După aceste desluşiri, le dăm loc „lămuririlor“. „Metarmorfose“. („ Lămuriri luminătoare“.) Sibiiu, (de pe dîlma Şoldiş) 14/26 ianuarie. „Vai ce ticăloasă mai este lumea aceasta!“ — Ahcea cum ni se spune, mai de mnăcal chiar înalt Preasfinţia Sa, Părintele Archiepiscop şi Metropolit Miron, şi ofirea aceasta chiar cătră dl Vincenţiu Babeş, care îi fusese iarăşi oaspe, venit, cum el însuşi o spunea, să mai vadă de trebile noastre bisericesci, adecă de ale „Metropoliei“, care, — cum accentuase el, — par asta earăşi baltă, cufundate în zăpăceala de mai nainte, cum le lăsase dînsul încă astă toamnă. Mai nimerită sentenţă ca şi cele câteva cuvinte rostite din gura archiereiascâ şi încă chiar cătră unul, dintre cei mai zeloşi bărbaţi, veterani, fruntaşi şi probaţi factori principali în vieaţa p u bli că-b i ser iceas că şi lupta noastră naţională, cum ne este prea bine cunoscut dl Babeş nici că putea enuncia altcineva mai competent în zilele necazurilor şi nevoilor noastre. Dar’ să nu se creadă cumva, că aceasta enunciare archiereiească ar fi sunat — acum, între actualele referinţe — doară aieve la adresa dlui Babeş, nu, doamne feresce, ci la a acelor „oameni făţarnici, de nimic şi slabi (?), care, — printre sire fie jos, — dedaţi a măimuţa pe dl Babeş, mai vîrtos când uneori şi pe ei îi string curelele, — se îmbulbesc şi vîresc cu câte o năutate de minciună scornită fie din capul lor bulguit şi compus, fie din al celor blăstămaţi şi ticăloşi, oameni, cari ca „duhurile necurate“, îşi nălucesc fel de fel de apariţiuni supericioase şi, cântă cu deadinsul clevete şi bârfele“. Ei, dar’ dl Babeş, n’a tăinuit de loc, că scopul venirii d-sale aici la Sibiiu era şi un fel de angageament oarecum amical-benevol, de a încerca o posibilă reconciliare a acelor spirite învrăjbite şi necurate, care aparţin lumei ticăloase şi la a căror adresă era îndreptată alusiunea cuvintelor rostite din graiul înalt Preasfinţiei Sale. însuşi dl Babeş, ’mi-a şi împărtăşit în diua, când stătea să plece de aici, acasă la Budapesta, — dacă nu mă înşel pe la Arad — cum încercarea de reconciliare a acelor „duhuri necurate“, care sântenţi D-voastre ceşti de la „Tribuna“, sau cum îmi făcea dl Babeş mai respicat, dl Slavici, directorul capricios al acesteia, ar fi rămas zadarnică; cum oamenii aceştia, sau omul acela, adecă directorul, este cerbicos încăpăţînat, necapacitabil şi irreconciliabil. Nu plecase încă dl Babeş din Sibiiu, ba se afla chiar — cum amintii mai sus, — în ziua de „anul nou“ ca oaspe la Părintele Metropolit Miron, în aceleaşi momente, când deputaţiunea compusă de o aleasă şi frumoasă cunună de bărbaţi-bisericani, cei mai de frunte, li se presentă înalt Preasfinţiei Sale aducându-ş i felicitările obicinuite, la care sciţi ce răspuns categoric le dede — cetindu-le Leviţii de pe un petec de hârtie, scris cu ceruşa — celor ce îi crede şi ţine drept oameni de calibrul „duhurilor necurate“, şi pe care îi ameninţase cu măsuri aspre şi drastice, dacă nu vor să li se supună înaltei porunci cuceritoare. Plecând apoi dl Babeş, din Sibiiu, preste câteva dile diarul „Luminătorul“ ca organ predilect, menageat şi susţinut — cum se scie — de dibaciul condeiu al d-sale, ca al unuia dintre cei mai laborioşi şi rutinaţi publicişti veterani ai noştri, — ca printr’un fulger electric — surprinde publicul seu cetitor cu cunoscutul articol apreciat în coloanele acestui chiar în chip de r e s u n e t dăscălitor şi înfruntător, — se în^e-' lege — tot la adresa aceloraşi oameni, cărora înalt Preasfinţia Sa felicitatul de „anul nou“ Părinte Metropolit Miron le cetise — cum le numia dl Babeş, — „leviţii“ întimidătoare! Rău a făcut „Tribuna“, că s’a mărginit a arăta cetitorilor sei numai în trăsuri generale celea ce „Luminătorul“ a aflat de bon suit şi cuviincios, ba chiar la timp potrivit a le povesti cetitorilor sei despre netrebniciile oamenilor aderenţi şi susţiitori ai ei, într’un timp adecă când tocmai asupra ei, anume a directorului şi redactorilor colaboranţi ai ei s’au opintit şi resculat o droaie de vrăşmaşi nu numai străini politici, ci chiar şi colegiali conaţionali literari şi financiari, bunăoară: straşnicul „procuror de stat“ cu intentarea procesului de presă; sora „Gazeta Transilvaniei“ cu supărăcioasele ei veleităţi; dl profesor de universitate şi deputat dietal Alexandru Roman, şi apoi dl director executiv al institului de credit „şi economii“ „Albina“ Partenie Cosma, ambii deodată cu reflexiunile lor rectificatoare de intimpinare a unor atacuri afirmate şi dubios interpretate. Negreşit făcea mai bine „Tribuna“, dacă reproducea în coloanele ei destul de spaţioase şi acel articol din „Luminătorul“ întocmai aşa de întreg — întregul, precum n’a pregetat a publica şi reflexiunile întimpinătoare ale numiţilor domni simţiţi de atacaţi. Ticăloasă fiind lumea şi făţarnici nemernicii de oameni, nu-mi pot stăpâni indignarea, de care îmi este cuprinsă inima, vedând cum acei făţarnici se folosesc în lupta lor cu arme ce au două tăişuri, lovind când pe confratele din dreapta, când pe cel din stânga, fără milă şi cruţare. Şi cu toate că coloanele „Tribunei“ chiar acum sunt îmbulzite de materie, abundanta pentru publicaţiuni de afaceri şi cestiuni foarte grave, de interes zilnic şi momentos, vital, car’ personalul redacţiunii va fi copleşit de lucru mai vîrtos acum în butul calamităţii de luptă, n’am ce să-’i fac, trebue să-’i cer şi eu binevoitoarea ospitalitate, ca să-’mi împlinesc şi eu datorinţa ce ’mi-o dictă inima indignată de creştin şi Român, să dovedesc lumii ticăloşia oamenilor făţarnici şi nemernici, în toată golătatea lor. Iată să se cetească acum în anul Domnului 1886, cum a simţit, cum a tractat şi ce a scris şi ce a publicat „Luminătorul“ în Nr. 85, ori de Mercuri 25 Octomvrie (7 Noemvrie) anul Domnului 1883, adecă înainte de asta cu 2 ani şi câteva septemâni, când „Duhurile necurate“ nu erau în Sibiiu, ci pe colo pe la Timişoara, mai prin Arad, Bucureşci, Budapesta, mai apoi pe colo pe la Capolnaş-Foeni şi solendeu şi puterea lui, pe unde şi în care colţuri de ţeri. (Urmează articolul) *) Puneţi-l şi pe acesta alăturea cu cel apărut de curând în „Luminătorul“ întocmai cum puserăţi răspunsul dlui A. Roman alăturea cu articolul ce-’l publicaserăţi, şi lumea negreşit se va convinge despre marele contrast dintre atitudinea, manifestările, sentimentele şi tractarea oamenilor făţarnici-miserabili şi ticăloşi. Dar’ dacă cu toate aceste se vor mai fi aflând încă oameni hăbăuci, uituci de sine, care să nu le priceapă şi simtă acestea, să nu se indigneze şi scandaliseze pănă în adâncul sufletului, aşa întocmai ca mine, atunci promit şi eu ca autorul cel p s e u d o n i m cu trei cruciuliţe , că la proxima ocasiune voiu mai scoate la iveală şi altele ca aceste scrise şi publicate atât mai nainte, cât şi după acesta foarte interesant şi luminător articol. Ba promit mai mult încă, că sânt în posiţiune, — deşi neplăcută, dar’ silită, se înţelege — dacă va fi de lipsă, adecă când cu aceste nu va fi de ajuns lămurită şi luminată atitudinea „Luminătorului“, şi când chiar dl Babeş, şi poate şi dl Cosma sau chiar şi altcineva s’ar indigna şi mânia pentru acestea, ameninţ şi eu, că voiu pute servi şi cu scrisori autografe şi cu articoli polemici publicaţi nu numai în coloanele (fiarului de format mare şi mie „Albina“, ci şi în ale „Fe deraţiu n e i“, „Speranţei“. Am eu,eu — căci eram tuturor toate — şi vor mai fi având poate şi alţii, — folosiţi odinioară de unelte oarbe şi servile, întocmai ca şi mine — o colecţiune bunicică de epistole private, concepte de articole şi corespondenţe, tot manuscripte de ale mele, parte publicate prin coloanele ziarelor „Albina“, cea mare şi cea micuţă, redigeate de dl Babeş, parte corese menite numai spre publicare, dar reţinute sau „reservate“; apoi mai am conservat un teanc de epistole autografe şi alte scrisori chiar de ale înalt Preasfinţiei Sale Părintelui Metropolit actual, datate de prin Arad, Budapesta, Oradeamare şi Sibiiu, care toate ’mi le-am păstrat bine, drept reminiscenţe de evenimente ale trecutului, ce n-a l descrie dl Ba b eş în articolul „Luminătorului“ atât de frumos! Dacă ar cunoasce lumea ticăloasă cuprinsul acelor scrisori, punându-le alăturea una lângă alta, ar sta uimită, vedind marile şi minunatele lucruri contraste. Una ar fi de dorit să oacie atât publicul cetitor, cât şi domnii „Luminaţii“, şi adecă aceea, dacă oricine dintre alţi fii ai bisericii gr.-or. române, mai are causa şi-şi poate oare cândva şi cumva permite a se ocupa de preasânţitele persoane ale Archiereilor noştri, acela numai dl V. Babeş nu o poate, căci nu li se cuvine a o face mai mult nici cu gura cârtind, nici cu condeiul scriind, şi aceasta cu atât mai puţin faţă de înalt Preasânţitul Metropolit Miron, şi plane încă în coloanele „Luminătorului“, în cari de atâtea ori pănă acum, numai de bine n’am cetit vre-odată despre Archiereii şi capii bisericii noastre, ci sentenţe de moarte cum e şi cea amintită. Ar fi bine şi foarte de dorit, ca mai vîrtos între vitregele împregiurari actuale, — când adversarii noştri comunişi-au pus de cap să ne prăpădească şi nu alta, cu orice preţ, bărbaţii noştri cei luminători, să-’şi mai calce pe inimă şi dacă voiesc serios să domolească şi reconcilieze spiritele învrăjbite, s’o facă, da, dar’ nu în faţă una, car’ pe furiş, în dos alta vorbind şi îndîrjind. Căci făcând aşa, calamităţile şi controversele dintre capul şi fii bisericii nu numai că nu se pot curma, ci se nutresc mai mult, până într’atâta, încât îl aduc pe capul bisericii ca se-’şi mâhnească duhul blândeţelor şi să-’şi verse năcazul asupra fiilor sei sufletesci — poate mai cucernici, dar’ mai nefăţarnici ca luminătorii. Dovadă despre această temere, este de ajuns ameninţarea amintită mai sus, ce înalt Preasfinţia Sa li-o făcu unor funcţionari consistoriali, şi, ceu dînşii să nu se îndoească, că acea ameninţare nu s’ar şi realisa — poate acum, în zilele metamorfosării chiar prin consiliul şi la stăruinţele d-lui Babeş cu atât mai uşor! O scie prea bine dl Babeş, şi — vor fi sciind doară şi publiciştii metamorfosaţi, atât cei dela „G az e ta Tr a n s i l v a n iei“, cât şi cei dela „Luminătorul“ — cum şi pentru ce „păcate“ o păţiseră funcţionarii consistorului metropolitan, cari fuseseră disciplinaţi şi tractaţi cu mult mai aspru şi simţit, decât părintele Cristea, despre care cel cu trei cruciuliţe puse în fruntea articolului „Luminătorului“ încă povestesce lumei întreaga bazaconie. Şi pentru ce au păţit-o? Unul, pentru că îl puseră păcatele, — cu sau fără mandat, poate de capul seu cel mare — a scrie tot „bazaconii“ prin coloanele „Observatorului“ şi ale guvernamentalului 4tar german „Hermannstädter Zeitung“; celalalt însă, mai târziu disciplinat nu doară pentru bazaconii naive şi proaste diaristice, ci pentru că a cutezat a denunţa „faptele vii“ scoase la iveală în toată forma autentică oficială! Ticălos Măria Ta! Şi aceasta îndrăsnesc a o presupune eu după experienţele şi păţeniile funcţionarilor de la consistorul metropolitan, de care când cuget numai îmi vine să-mi fac de trei ori cruce, şi să 4i°: Doamne fereşce-me! Curios mai fu autorul articolului din cestiune cu epitaful celor trei cruciuliţe din „Câmpul pânei“, care pe când ne povestise lungul şir de „fapte vii“, fără de a lăsa una batăr nepomenită, cele două din urmă adevărate „bazaconii“, negreşit şi lui însuşi prea bine cunoscute săvîrşite cu câţiva ani mai nainte de debutarea sa, le refăcu şi uită cu totul. Va fi având negreşit motivele sale de ce nu le-a atins, dar, dacă pacostele de bazaconii nu vor înceta curând, le va sgâdări şi povesti — dacă va fi silit — poate chiar şi amabililor compatrioţi dela „Nemzet“. Cuceritul Gurtius. *) Fiind foarte lung, ni-’l reservăm pe mâne. Red. în comuna Hliboca, districtul Siretului, s’au aflat două monede polone bine conservate. Pe aversul lor găsim: „1582, Gros Arg Prip M D Lit.“ sus în dreapta aceia polonă, ear’ în stânga scutul lituan, un călăreţ călărind spre dreapta şi sub călăreţ un scut tăiat prin trei grindi, preste ambele scuturi: 111, şi pe revers: Stef D. G. Rex, — o semilună cu o rosetă — apoi literele: Pp. M. D., ear’ în mijloc bustul încoronat al regelui. La nivelarea cimitirului vechiu românesc de lângă fântâna turcească din Cernăuţi s’au aflat sub oseminte monede din diferite epoce; ele însă erau atât de infectate de miasmele mormintelor, încât se recerea cea mai mare precauţiune la curăţirea lor. Monedele din timpurile mai vechi erau mai toate stricate de exhalările trupurilor, încât la pipăirea lor se rupeau în bucăţi. Era deci greu de a găsi o monedă întreagă. Pe unele din aceste frânturi de,monede aflarăm anii: „1587“, „1692“, „1698“, etc. Pe o monedă întreagă dar’ cu inscripţiune strivită în cea mare parte aflăm pe aversul ei între două cercuri de perle următoarea inscripţie: Sig. III. D. G. Rex — la mijloc silabele SD puse preste olaltă, în ale căror mijloc e o floare, car’ pe revers: — Rig. — 1698 — și la mijloc o cruce decorată. Prevenirea monedelor vechi de pe timpul secolului al XIV, în mormintele cernăuţene e o dovadă despre păstrarea datinei vechi române la Români, de a da mortului o monedă pentru trebuinţele lui în ceealaltă lume. Multe monede străine s’au aflat pe ruinele Sucevei, („Cetate“ şi „Cetăţue“), pe când cele moldovenesti provin foarte rar, în mai fiecare zni găsesc băieţii, ce se joc în petrişul şi năsipul ruinei monede vechi, cari se împrăştie apoi cu cea mai mare uşurătate. Pomenim de unele, cari le-am vădut şi cari se află în posesiunea comitetului archeologic. Aşa pe aversul unei monede inscripţia: -)- Georg Willi. Mar . . . (șters) . . . . între două cercuri de perle, la mijloc o aceră în postura magistrală cu capul spre dreapta, car’ pe revers: 1628 Solidus Pru-(f) ssiae, şi la mijloc iniţialele G. W. într’olaltă. Pe o a doua monedă cetim pe avers: Sigm (fiind D. G. Rex P. . . . şi la mijloc iniţiala S., ear’ pe revers: (sol)idus M. D.. . . şi la mijloc se vede o coroană, în partea dreaptă aceia polonă, ear’ în stânga scutul lituanic, un călăreţ. Resultă deci, că în Bucovina şi Moldova prelângă monedele moldovenesci circulau şi monede străine, împregiurarea, că în ţeară se găsesc acum foarte adese monede polone, pe când cele românesci provin mai rar, dovedesc, îndestul, că circularea monedelor străine în Moldova era mult mai mare decât aceea a monedelor românesci. Ne vine a crede, că ne aflăm înaintea unui comerciu internaţional în Moldova vechiă, când banii din toate părţile se concentrau aci la iarmarocul general internaţional, ale cărui rămăşiţe presentul le scoate din matca pământului. (Va urma.) tribuna Revistă politică, Sibiiu, 15 Ianuarie st. v. în vreme ce dieta ungară se sfarmă cu discutarea cestiunilor interne, precum sunt prelungirea mandatului dietal, budgetul, reforma administrativă etc. trecând la ordinea dilii preste politica externă, ca și când nici nu ar exista o crisă orientală, un conflict serbo-bulgar sau alarma de răsboiu a Greciei, — în casa magnaţilor a devenit ceştiun sa u n iunii bulgare o cestiune foarte aretetoare. în şedinţa casei de sus de alaltăieri s’a întâmplat un untoward event în cel mai strîns înţeles al cuvântului. Acest eveniment n’a consistat în altceva, decât într’o interpelaţiune a contelui Iuliu Andrássy, „ca a unuia dintre colaboratorii răspundetori la tractatul de Berlin“, despre atitudinea, pe care are de gând a o lua oficiul austro-ungar de externe faţă cu proiectata soluţiune a uniunii bulgare. Exministrul de externe ’şi-a desvoltat într’o vorbire mai lungă punctul seu de plecare, pe care odinioară ’l-a susţinut el în congresul din Berlin, în privinţa cestiunii bulgare, şi a dat interesante desluşiri despre aceea, cum s’a efectuat atunci noua ordine în Balcani şi cum ’i sa creat Turciei garanţă spre menţinerea acestei ordine. Şi dacă cu toate acestea a putut să se proclame uniunea, causa a fost, că Turcia nu s’a folosit de drepturile sale. Dl Andrássy (zise apoi, că de o restabilire a statului quo ante nu mai poate fi vorbă, şi e de a se căuta o soluţiune ce ar face posibilă stabilirea unor durabile stări de lucruri. Acest scop nu s’ar pute ajunge singur numai prin o uniune personală, deoarece aceasta mai curând ori mai târziu ar duce la o revoluţie. De aceea el întreabă pe ministrul president, ce atitudine are de gând să fee faţă cu proiectatul mod de soluţiune al unei uniuni personale. Ministrul-president Tisza mi-a răspuns, că acum, când negociările de pace sânt în curgere, nu se poate nimeni aştepta la un răspuns meritorie la interpelațiune, politica externă a monarchiei ruse își va ţinti privirea la toată întâmplarea asupra restabilirii unor stări de lucruri pe cât se poate de durabile, la ceea ce în sfârșit contele Andrássy a declarat, că el se va mulțumi cu acest răspuns presupunând, că guvernul va încunosciința la timpul său parlamentul despre modul, în care are să se resolveze cestiunea, ce atinge atât de aproape interesele monarchiei. Cestiunea balcană a fost de altmintrelea și în parlamentul italian obiectul a trei interpelări. Nr. 12